marți, ianuarie 19, 2021

Despre patriotism- câteva observaţii inactuale

Nimic nu pare mai ridicol şi mai donchişotesc decât să invoci patriotismul şi umbra sa în vremuri de campanie electorală. Alegerile sunt, învariabil, ocaziile ideale de a marca triumful, absolut şi greţos, al populismului ce face apel la demnitatea naţională şi la gloria strămoşilor, spre a da unui prezent calp aura de respectabilitate a statuilor din pieţele publice. Patriotismul,el,se confundă, pentru atâţia dintre contemporanii noştri, cu dreptul suveran de a cere, în schimbul libertăţii lor,obolul de mită al partidelor.

Patriotismul, în măsura în care încercăm să îi recuperăm înţelesul originar, tocit de comunism şi de tranziţie, înseamnă, înainte de toate, această privire de luciditate angajată pe care o apleci asupra comunităţii tale. De la junimism încoace, patriotismul este ocazia de a face exerciţiul, neiertător, al introspecţiei colective. Ce rămâne din edificiul de mucava cu care preferăm să ne ascundem mediocritatea? Patriotismul este tentativa de a da răspuns la această interogaţie fondatoare. Beţia de cuvinte, xenofobia, delirul demagogic sunt, toate, semnele patologiei cu care luciditatea patriotică se confruntă, de un secol şi jumătate. Incomod şi inoclast, vizionar şi chirurgical, gestul junimist stabileşte acel precedent pe care nu îl putem ignora. Flatarea vulgului, flatarea instinctului de supunere oarbă, cultivarea minciunii publice şi a ipocriziei naţionale- iată cărămizile şubrede pe care ne întemeiem un viitor de simulacre.

Patriotismul, ca stare de luciditate şi de vigilenţă, este incompatibil cu acel sentiment politic ce cauţionează inegalitatea, privilegiile şi corupţia. Domnia legii este,mai mult decât oricare alt element, reperul în jurul căruia se ordonează viziunea asupra unei naţiuni libere. Servitutea se cere denunţată, iar avocaţii ei înfruntaţi, fără ezitare. O patrie care ne calcă în picioare libertăţile,o patrie care ne uzurpă prerogativele constituţionale, o patrie care ne solicită fidelitatea, oferind în schimb cătuşele sclaviei aurite, această patrie nu poate fi niciodată o adevărată patrie. Ea poate fi, cel mult, un penitenciar al cărui comfort este destinat să anestezieze şi să domesticească.

Patriotismul înseamnă şi alegerea de a merge în contra acelui curent pe care îl îmbrăţişează,orbită, majoritatea din jurul tău.Singurătatea devine un act de curaj în clipa în care refuzi aderarea şi compromisul. Masele fanatizate nu ne pot încovoia, iar strigătele de adulaţie publică de pe stadioane nu ne pot acoperi vocea. În anii în care tăcerea de plumb a Republicii Populare se aşternea ca un giulgiu peste o patrie captivă, rezistenţa a răscumpărat laşitatea celor care au ales acomodarea şi raţionalitatea trădării. Aşa cum ei, cei de dinaintea noastră nu au ezitat, nici noi nu vom ezita. În mijlocul unei naţiuni isterizate, luciditatea patriotică este stindardul pe care nu putem abandona. Chiar şi atunci când totul pare pierdut, chiar şi atunci când laşitatea este elogiată ca o formă de înţelepciune. Patriotismul este, în acest capăt de drum, expresia însăşi a demnităţii umane- nedomescite, curajoase şi încăpăţânate.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. „O patrie care ne calcă în picioare libertăţile,o patrie care ne uzurpă prerogativele constituţionale, o patrie care ne solicită fidelitatea, oferind în schimb cătuşele sclaviei aurite, această patrie nu poate fi niciodată o adevărată patrie”

    O patrie care ne vine pamntul strainilor, o patrie unde petrolul si rafinariile sunt ale austriecilor, o patrie care ne defriseaza padurile in numele „dreptului sfant al propietatii private:, care vinde industria la fier vechi ca sa aiba germanii „piata de desfacere”, o patrie in care nu se mai produce nimic si se importa pana si monumente istorice gata facute din China, o patrie in care se construiesc doar mall-uri, o patrie in care milioane renunta sa isi mai faca familii, sau isi mai ingrijeasca copiii, fiindca trebuie sa plece sa culeaga capsuni in Spania din lipsa unui loc de munca in patrie, o patrie unde nepoata Ecaterinei Teodoroiu ingrijeste batrani in Italia ca supravietuiasca, o patrie a carei economie nu mai exista ( e „multinationala”) si a carei suvernaitate nu mai exista a carei legi se fac intr-un in Belgia/Brussels.. NU mai e o patrie.
    A fost o patrie candva dar in ultimii 20 de ani a fost distrusa cum nici-un razboi mondial, sau chiar doua, nu a fi putut-o distruge.
    Criza demografica urmeaza, dupa 1990 natalitatea s-a prabusit 1.3 copii/femeile ( e nevoie de minim 2.1 pentru macar mentinerea populatiei), anul trecut 2013 s-au nascut cel mai putin copii de la Al Doilea Razboi mondial incoace.Criza demografica ce se combina cu emigrarea masiva de dupa 1990.

    Am avut o patrie, construita in 150 de ani (sa luam 1848 ca moment de referinta) si am distrus-o complet : economic, biologic si spiritual/cultural in 15-20 de ani.

        • @Eu
          Pai asta nu intelegeti dumneavoastra, ca au legatura. Baracile „capsunarilor” cu blocurile lui Ceausescu. Tot in contul comunismului (si al lui Ceausescu) trebuie sa le treceti. Si mentalitatea dumneavoastra tot de acolo vine. Referinta dumneavoastra nu sunt tarile civilizate care nu au avut parte de comunism (si in care se duc „capsunarii” sa castige un ban), ci blocurile comuniste. Nu puteti vedea nimic dincolo de ele, din pacate. Orizontul dumneavoastra arata ca ele, iar ele sunt urate, meschine, gandite in dispretul total fata de cel care le locuieste.

    • Patria a fost distrusa de comunisti, nu de austrieci.

      Ma frustreaza enorm sa vad cum oamenii inca nu inteleg ce dezastru colosal economic a fost ceausismul: Alocare alandala de resurse pe o scala colosala; institutionalizarea furtului pana la ultimul om, ca altfel nu supravietuiai. Mitologizam cea mai mare tragedie economica, doar pt ca s-au construit blocuri si metrou…

      Nu investitiile straine in petrol, suruburi sau chiloti sunt problema – ci rapacitatea si incompetenta conducerii de origine comunista.

  2. De cele mai multe ori, patriotismul adevarat (al unor barbati de stat sau al unor oameni simpli) este revelat, de catre istorici, mult dupa ce actul patriotic a avut loc. Iar patriotismul adevarat este, mai degraba, al celor ce tac si fac, nu al celor ce latra si clameaza steril.

    E treaba istoricilor, nu a istericilor, sa judece patriotismul sau tradarea. Tradarea patriei este notiunea antonimica patriotismului. Iar tradarea patriei ar trebui tratata serios si nemilos – in scoala, in societate, in justitie.

    Din cate stiu, pana in februarie 2014, infractiunea de inalta tradare nu exista decat in Constitutie, nefiind prevazuta expres in Codul Penal. Iar in noul Cod Penal, parca, inalta tradare este aplicabila doar presedintelui si membrilor C.S.A.T. Poate ca nu strica sa fie aplicabila si parlamentarilor, membrilor guvernului si altor demnitari.

  3. Lasati-o mai moale cu patriotismul. Patria este o notiune folosita de politicieni pentru a manipula masele. Dovada? Celebrul indemn “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”. Cu alte cuvinte sinteti niste sclavi care nu au dreptul sa intrebe ci doar sa execute. Cam asta este parerea politicienilor despre cetateni si la asta se reduce patriotismul.

  4. Dar daca eu traiesc intr-o comunitate „virtuala”? Prieteni imprastiati in toate colturile lumii, pe care ii intalnesc mai des pe skype decat in viata reala? Ar trebui sa fiu „patriot” cu vanzatorul de la supermarket si maturatorii de la REBU pt ca ii vad mai des? „Patriotism” este un cuvant depasit de vremuri.. La fel ca „boier”, „caruta”, „tovaras”…
    Degeaba incercati sa-l mai salvati. Mai bine va uitati spre viitor. Un viitor in care sper ca nu vom mai fi limitati de granite pentru ca vorbim limbi diferte sau avem culori diferite. Oare secretarul general al ONU ce parere are despre patriotism?..

    • Fiecare simte in felul sau.
      Dincolo de cuvinte mari, patriotismul tine de simtire, cred. Defineste o legatura emotionala cu o tara, cu o natiune. O legatura motivata etnic, cultural, politic, „vibrational”, energetic etc. Este o stare, nu o declaratie. Exista sau nu. Poate exista chiar si fara sa se manifeste, cred.
      Eu nu as spune ca este „un cuvant depasit de vremuri” si nu l-as scoate din dictionar.
      Cel putin in Europa, nu (mai) suntem limitati de granite, iar libertatea de miscare sau emigrarea nu cred ca sunt incompatibile cu patriotismul.
      Fiecare simte in felul sau.

  5. Superb articol. Atat am de spus in loc de replica la unele raspunsuri regresive „nostalgice” negre de prostie. Superb articol!

  6. Dle I. Stanomir, ma surprinde metoda pe care ati ales-o ca sa va exprimati revolta fata de abuzurile si manipularea galopante, incontestabile si insuportabile, ale campaniei (furiei!) PSD!
    Consider regretabil ca tot ce ati gasit este sa denigrati patriotismul in sine, acela care inseamna „doar” dragoste de tara, si cu el, milioanele de oameni care nu-l asociaza cu altceva!
    Dvs va adresati celor deja convinsi de ideile pe care le emiteti, pentru ca-mi imaginez ca nu sperati sa-l faceti pe nea’ Ghita al dlui Plesu sa integreze(!) definitia pe care o dati patriotismului : „această privire de luciditate angajată pe care o apleci asupra comunităţii tale.”!?
    Va inteleg demersul, dar mi se pare prea subtil ca sa aiba vreun real efect constructiv in problema spinoasa care ne preocupa zilele astea… :( as spune chiar ca faceti jocul PSD-ului :
    pe de o parte, ei striga sus si tare ca iubesc romanii si Romania, ca sunt patrioti, singurii patrioti!!!, si pe de alta, dvs si cei care le intelegeti tactica meschina explicati (cui?) ca „asta nu-i patriotism”! Raportul de forte atarna clar intr-o singura parte…catre stanga!
    Simplificati-va discursul, stimati intelectuali romani!
    Adresati-va celor care au nevoie de ajutor, asa cum ati face in familiile dvs cu cei care sunt in pericol, si pe care banuiesc ca tot ii iubiti, chiar daca nu va fac onoare : sunt ai dvs!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.