Iunie 1970, Universitatea din București, Facultatea de Filosofie, Secția de Sociologie. După probele scrise (filosofie, economie, analiza matematica), se afișează listele cu mediile. Sunt siderat: mă aflu pe locul 1. O medie ametitoare. Probele scrise erau sigilate. La filosofie luasem, am aflat ulterior, nota 10. Era nota superlativă, nu se acorda decat rarissim. Mă pregătesc pentru examenul oral. Filosofie. Imi cade biletul despre „Atomismul lui Democrit”. Mă refer la devierea atomilor si la teza de doctorat a tânărului Marx. Peste ani, profesorul Alexandru Boboc mi-a spus că l-a impresionat prezentarea mea. Stau pe scările din fața amfiteatrului Conta. Citesc „Specificul literaturii si al esteticului”, prima carte de Georg Lukács aparuta, in 1969, in traducere românească. Prefață de N. Tertulian, estetician si istoric literar, cu care m-am împrietenit in anii următori. Postez mai jos copia scrisorii de recomandare generos scrisa de N. Tertulian exact acum 41 de ani, pe 26 mai 1983. Fost stalinist, deziluzionat, dezvrăjit, lucid.
„Și pe mine mă interesează Lukács” îmi spune un baiat asezat lângă mine. Voia să mă cunoască. Au trecut peste 50 de ani, Alin Teodorescu a fost, este si va rămâne prietenul meu de idei si de valori. Ii mulțumesc pentru rândurile scrise in urmă cu patru ani când s-a pornit o imundă campanie menită să mă prezinte, mai precis să mă calomnieze, drept „ideolog rasist”. Intre inițiatori, Alexandru R. Florian, directorul Institutului „Wiesel”. Imi plătea polița pentru că spusesem ce știam pertinamente despre tatăl sau, politrucul stalinist-ceaușist-eurocomunist Radu Florian. Mă rog, un politruc cu perucă. Unul care ani de zile ținea ceea ce s-ar numi the keynote address la „consfătuirile cu cadrele dicactice care predau științele sociale”. Perscutat Radu Florian? Să fim seriosi!
Cuvintele lui Alin au însemnat si înseamnă enorm pentru mine. Eseul lui Lukács pe care l-am comentat atunci cu Alin se intitula „Omul ca miez si coajă”. Alin a fost martorul drumului meu spre si dinspre Marx. Parte din iluminarile mele s-au datorat discutiilor purtate cu el si cu prietenul nostru Călin Anastasiu. Alin a fost primul prieten din România pe care l-am sunat de la Philadelphia pe 23 decembrie 1989.
„Vladimir Tismaneanu este un exemplu prin drumul vieții sale. Poate si prin operă, dar judecarea operei nu o facem noi, ci timpul. A condus colectivul care a redactat Raportul asupra comunismului in România – este suficient pentru o viată dedicată cărții. Vladimir Tismaneanu este insa exemplar prin drumul de lupta permanentă. A înțeles de tanăr că societatea românească din anii 70-80 nu-i oferea nici o șansă. Ca fiu de combatanți comuniști in Războiul Civil din Spania era un paria pentru ilegaliștii născuti din nepotism si trafic de influentă. Cum paria au fost disidenții adevărați pentru inventații apăruti in ianuarie 1990 din neant. A emigrat in Occident unde a dus o luptă titanică pentru a fi primit in SUA, pentru a deveni profesor universitar si pentru a se impune ca expertul mass-media americane in problemele României si Europei de Est. Este un om cu un parcurs de admirat. Dacă România l-ar fi acceptat când era tânăr, acum am fi avut un profesor universitar de excepție, nu dascăli care au semnat angajamente cu Securitatea pentru o bursă Fulbright, oameni cu diplome de doctori pe baza unor doctorate copiate si academicieni cu ideologii legionare și antisemite. Greu de acceptat pentru unii…”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ceea ce spuneti sunt chestiuni pe care noi, cei de aici, le apreciem foarte mult, nu stiu daca pentru cei de acolo au vreo insemnatate. Ne confirmati indirect ca „democratia populara” a avut si lucruri bune, cum au fost calitatea educatiei si obiectivitatea evaluarii. Cu un invatamant „comun” gratuit si obligatoriu, iar cel liceal si universitar fara taxe, costurile scolare le suportau contribuabilii romani. Cred ca este frustrant (putin spus) ca altii sa ne ia personalitati culturale „gata facute”, made in Romania, in care noi am investit financiar si cultural. Despre prietenie, care nu se confunda cu colegialitatea, cred ca are temperaturi diferite, in functie de varsta si interese, de la fierbinte in copilarie, adolescenta si tinerete, pana la o prietenie rece, o data cu trecerea timpului, mai ales ca ochii care nu se vad se uita. Nu stiu la ce perspective ati visat ca veti avea in SUA, dar profesor si publicist ati fi fost si in Romania. Poate chiar in structurile de putere, dupa 1989. Din cate stiu, nu ati avut niciun parcurs ocupational prin Congres sau pe la Casa Alba, poate ne povestiti daca ma insel sau ce ati obtinut in plus acolo.
Alin Teodorescu a fabulat copios si nesincer in textul in care v-a atribuit lipsa de „sansa” sau credea ca ati fi fost tratat ca un „paria”. In termeni sociologici, cand spui despre cineva ca nu are nicio „sansa” sau ca va fi tratat drept un „paria” ii pui de fapt niste bariere, iar cand astfel de lucruri le spui despre tine insuti, practic iti pui singur niste bariere. Dovezi ca Alin Teodorescu s-a inselat sunt parcursul lui de consilier personal al primului-ministru Adrian Năstase, de șef al cancelariei primului-ministru, cu rang de ministru si de deputat PSD in legislatura 2004-2008. Proba de cea mai crasa obedienta a lui Alin Teodorescu a fost ca a intrat in PCR in 1989! S-a inselat cumplit, pariind pe un cal mort. N-as pune pret pe vorbele lui si nu l-as numi prieten, cel putin nu un prieten „sincer”.