sâmbătă, iulie 12, 2025

Despre Referendum și murdarul joc al PSD

Urmăresc de câteva săptămâni încoace cu maximă atenție perfidul și ipocritul joc făcut de PSD în privința Referendumului pe justiție, convocat de președintele Klaus Iohannis.
Dacă ALDE a preferat jocul cu cărțile pe față, anunțându-și deschis boicotul, PSD mimează prost și fals întruchiparea europenismului și a spiritului democratic. Dl. Liviu Dragnea a calificat drept normale întrebările la care ar urma să răspundă cu DA sau NU mâine românii în vreme ce ceilalți membri din conducerea de factură peremistă a partidului au anunțat că membrii și simpatizanții PSD pot să voteze cum doresc și cum le place. Doamna premier Viorica Dăncilă s-a dedat jocului de-a alba-neagra dovedind că nici vorbă să fie o disidentă. Doar o insă căreia i se întâmplă frecvent să își piardă busola partinică.
La urma urmei, dl. Liviu Nicolae Dragnea nici nu putea să procedeze altfel. Căci un îndemn la boicot pe față ar fi însemnat implicit recunoașterea faptului că din ianuarie 2017, adică din prima zi a guvernării, social-democrații români și-au formulat drept principale teme de lucru subminarea legilor justiției, salvarea președintelui partidului de închisoare și legalizarea corupției și a furtului la drumul mare.
Numai că ceilalți vectori de imagine ai PSD, începând cu d-na Ecaterina Andronescu, pe zi ce trece tot mai uitucă și mai expertă în încurcatul borcanelor și în amplificarea haosului din școala românească, și continuând cu domnii Codrin Ștefănescu, Valeriu Steriu și mai recentul scos la înaintare Lucian Romașcanu se dau de ceasul morții pentru a ne convinge fie de imoralitatea, fie de inutilitatea consultării populare, fie de scopurile pur electorale ce l-ar fi determinat pe președinte să ceară convocarea acestui exercițiu democratic.
Am scris deja în repetate rânduri că Referendumul este de o importanță colosală. Rezultatele lui vor fi cel mai clar indiciu asupra a ceea ce vor cu adevărat românii. O viață într-o țară turcită, în care mita, peșcheșul, traficul de influență, angajările fictive să devină regulă de existență sau o conduită pro-europeană. Și chiar dacă are o valoare consultativă, consultarea populară de mâine va împiedica legiferarea împotriva a ceea ce a afirmat limpede votul.
Am admis deopotrivă faptul că Referendumul este învestit și cu o incontestabilă componentă politică. Validarea lui va fi echivalentul unui vot de blam dat de electorat felului în care PSD a înțeles să conducă țara. Practic, un succes al consultării populare va arăta în cel mai limpede mod posibil că electoratul demască și nu mai înghite imensa păcăleală grație căreia PSD a câștigat alegerile în decembrie 2016.
Iată numai câteva motive pentru care mai marii PSD se tem de Referendum și vor ca acesta să eșueze. Iată și cauza în virtutea căreia atât de decredibilizatul CNA , puternic tincturat politic, a oprit difuzarea clipului președintelui. Degeaba se bagă în seamă fostul cititor de prompter Herjeu Radu, degeaba îl amenință el cu plângeri penale pe dl. Klaus Iohannis. Degeaba face sus-numitul ceea ce aș califica doar un teatru de proastă calitate. Adevărul este cu totul altul. În ireductibilă contradicție cu ceea ce debitează fostul angajat al lui Voiculescu și Ghiță. Care la CNA nu este decât o simplă sculă a PSD și a lui Dragnea Nicolae Liviu.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. „…se dau de ceasul morții pentru a ne convinge fie de imoralitatea, fie de inutilitatea consultării populare”

    Sperau să fie puțini participanți, astfel încât referendumul să nu fie validat. Unele sondaje de opinie arată însă că participarea ar putea fi mare. În aceste condiții, se încearcă determinarea cetățenilor, chiar dacă merg la vot, să nu voteze pentru Referendum. Bun, acum și sondajele…Toate sunt lipsite de credibilitate, cu predicții contradictorii, în contextul în care toate instituțiile de sondare a opiniei publice sunt apropiate de PSD, sau aripa sa ProRomânia. Prin urmare, unele pot fi exagerat de optimiste în favoarea unor partide pentru a le descuraja electoratul, altele pesimiste, pentru a-l determina să meargă la vot etc.

  2. Vine baba Safta la „sufragiu”, domnii din comisie îi bagă sub nas trei formulare despre care mare lucru nu știe; știe doar că trebuie să voteze (DA! să voteze) și uite-așa se validează referendumul, cu „Yes la vot” fără număr, fără număr…
    Despre primul formular, ducă-se! Oricum alegerile europarlamentare n-au prea mare importanță în momentul actual, numa’ referendumu’ „să treacă”. O fi economie de parale de la buget, o fi iuțeală de mână și nebăgare de seamă, naiba știe. Pomenea cineva de alba-neagra? :)

    P.S. Apropo de referendum, după umila mea părere un răspuns avizat la prima întrebare necesită ceva cultură juridică iar la a doua ceva mai multe cunoștințe de Drept. Vă rog frumos nu trageți în pianist, pardon, în baba Safta. :)

  3. Unde am votat eu se striga de-a lungul sectiei daca X voteaza sau nu si la referendum . Poti recunoaste de la o posta un teleghidat dupa cum cere doar buletinul de la europarlamentare . Nu imi pare a fi legal .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro