marți, octombrie 3, 2023

Despre sfârşitul Institutului Cultural Român

Iluziile nu îşi mai au locul, în acest moment. Institutul Cultural Român, astfel cum s-a constituit el prin travaliul echipei ce i-a reunit pe Horia –Roman Patapievici, Mircea Mihăieş şi Tania Radu, a încetat să mai existe . Cele două strategii utilizate, modificarea cadrului normativ prin ordonanţă de urgenţă şi reducerea dramatică  a bugetului, şi-au produs efectele anticipate.

Dincolo de tristeţea unei clipe în care privim, în urmă, către anii în care ICR a devenit una dintre acele prezenţe fără de care nu ne puteam imagina România  noastră, este timpul să realizăm, o dată pentru totdeauna, că miza acestei eliminări brutale nu a fost una personală, ci s-a înscris în cadrele unei confruntări ideologice.   Reducerea legislativă a ICR la rolul de oficiu ce conservă o identitate etnografică a naţiunii probează că viziunea  dominantă astăzi despre patriotism nu a depăşit  discursului oficial din vremea regimului Ceauşescu.

A fi patriot înseamnă, în această lectură, să te dedici unei misiuni precise- cultivarea unei imagini despre românitate care se confundă cu  setul  de stereotipuri  impus în deceniile de după 1965. Comunicarea, dezinhibată, cu alte culturi nu  poate intra în acest model identitar pe care această viziune ideologică îl impune. Dimpotrivă. El devine suspect intelectual şi  raţiunea esenţială pentru decapitarea unui proiect vast şi ecumenic. Solidaritatea mediului cultural cu ICR nu a fost decât expresia, naturală, a  asumării aceleiaşi definiţii a identităţii naţionale .O identitate înţeleasă   nu ca repliere patriotardă, ci ca efort de adecvare la un mediu proteic şi plural.

Sfârşitul Institutului Cultural Român ne obligă să ne reîntoarcem la originile spiritului critic pe care gândirea junimistă le-a sădit, cu mai bine de  un secol şi jumătate în urmă.  Seninătatea cu care ne imaginăm patriotismul  trebuie să  fie dublată de   fermitatea cu care înfruntăm  beţia de cuvinte şi  delirul fanatismului. Apărarea demnităţii sferei culturale în faţa asaltului  politic este una dintre lecţiile junimiste pe care nu o mai putem ignora, astăzi.  Occidentalizarea nu este un proces ireversibil. Recăderea în magma ideologică a  izolaţionismului este oricând posibilă. Acum, doar moderaţia inflexibilă în apărarea libertăţii  este alternativa la resemnarea dezolată. În cele din urmă, speranţa colectivă se naşte din această însumare de speranţe individuale, la fel de firave şi de ezitante precum oamenii-carte ai lui Ray Bradbury, cei ce duc mai departe miracolul memoriei într-un univers al focului şi orbirii.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Ce sa facem, ei nu au nevoie de parteneri in niciun domeniu. Ei stiu ce e mai bine peste tot, au nevoie doar de executanti. Trebuie sa fie un termen in psihiatrie pentru asa ceva.
    Nici nu stiu, astia care suntem de alta parere sa ne pregatim de reeducare? Tot zoc adeptii comunismului ca a fost o idee buna aplicata prost, poate mai incearca o data si cu Pitesti-ul.

  2. Am apreciat in mod deosebit activitatea D-lui Patapievici in fruntea ICR;de aici insa pana la a-l considera unicul personaj capabil (el si echipa sa manageriala)ca,timp de secole sa conduca pe culmi aceasta institutie este o cale foarte,foarte lunga.Asa cum probabil stiti,cimitirele sunt pline de oameni indispensabili si nu putem avea decat un gand pios in amintirea lor.In rest ,aveti totusi putintica rabdare in a emite judecati de valoare.

    • In esenta ai dreptate. Dar daca un om poate fi schimbat nu inseamna ca el trebuie schimbat. Daca ar fi asa, managerii din toate companiile ar fi schimbati in fiecare zi pentru ca, nu-i asa?, exista mereu altii care ar putea face aceeasi treaba, poate chiar mai bine.
      Oricum, schimbarea misiunii ICR si micsoararea bugetului la 28,5 milioane lei cand institutul a angajat deja cheltuieli de 29 milioane, cred ca au prea putin de-a face cu pozitia d-lui Patapievici si mai mult cu dorinta unora de a suprima activitatea institutului.

  3. Se poate reinvia Cintarea Romaniei; nu se poa` sa nu se mai fi nascut niste Paunesti.
    Nu-i neglijati pe Hurezeni, Iari si Dinesti.

  4. Sa inteleg ca si primarii USL care n-au primit un leu de la Guvernele Boc si Ungureanu trebuiau sa-si dea demisia? La ICR, pur si simplu, Patapievici si compania nu accepta sa raspunda cum cheltuie banii nostrii. Mai ales ca ei nici nu au suferit diminuarea veniturilor cu 25% cum le-a spus Basescu celorlalti romani.

    • @Valeriana
      In caz ca reveniti, si nu ati trecut doar ca sa aruncati o fumigena: cum adica cei de la ICR au refuzat sa raspunda cum au cheltuit banii ‘nostrii’? Au nu a stat curtea de conturi cu jumatatile de an pe-acolo? Ce credeti ca au facut oamenii lui Vacaroiu, platiti din banii „nostrii” atata timp in birourile ICR? Iar programele pe care s-au cheltuit banii, daca la asta va referiti, sunt publice, sunt pe site-ul ICR si prezentate in brosuri (groase) an de an. De banii cheltuiti de Ministerul Culturii (cam de 20 de ori mai multi, daca nu mai mult) stiti ceva? Sau asta nu va intereseaza, ca nu intra in fisa postului (postacului)?
      Daca chiar va intereseaza aceste lucruri, aveti macar idee cu ce se ocupa ICR? Si cum este perceputa aceasta institutie in strainatate, acolo unde activitatea ei trebuia sa-si produca efectele?

    • Subscriu la cele spuse de domnul Alexandru.

      De asemenea, mai am o completare. Dacă nu doriți să căutați pe atâtea saituri, găsiți aici destule articole în care se arată situația ICR. De asemenea, zilele trecute s-a publicat tot aici o explicație cum s-au cheltui banii și ce a făcut ICR.

      Ca să nu vă chinuiți: http://www.contributors.ro/fara-categorie/contra-falselor-afirmatii-ale-lui-marius-oprea-si-dinu-zamfirescu/

      Este un articol lung, dar merită lectura.

      O zi plăcută.

    • Pentru ca la intrebarea cu banii vi s-a raspuns (nu va intereseaza, stiu, dar poate mai citesc si altii) sa va raspund si la cealalta intrebare.
      Da, si primarii ar fi trebuit sa-si dea demisia daca ei erau alesi sa conduca o localitate si guvernul ar fi hotarat ca ei trebuie de fapt sa taie lemne.

      • Pai, la bani mi s-a raspuns ca s-au cheltuit. Doar atit! In schimb, am vazut ca bugetele alocate ICR au crescut de la an la an, in timp ce la Sanatate si Educatie scadeau, la fel, an de an. Chiar nu ma intereseaza destinul lui Patapievici, ci cum a cheltuit banii luati de la mine din putinul care mi-a mai ramas dupa ce Guvernul Boc-Basescu mi-a bagat mina in buzunar. Lui Patapievici nu i-a luat 25% din venituri, asta daca nu stiai.
        Despre primarii USL umiliti de Boc, cred ca nu doresti sa aflii adevarul. Cum ar fi ca acest Boc, acum ptimar al unui mare oras din Romania, sa nu primeasca niciun leu timp de patru ani? Vom trai si vom vedea.

  5. Poate ca ar trebui sa ne intrebam daca dorim ca astfel de institutii sa fie controlate de stat. Sunt oripilat de modul in care s-a dat aceasta lovitura unei institutii care inteleg ca a fost foarte apreciata si onesta, insa faptul ca s-a ajuns la situatia in care o schimbare politica a putut sa darime institutia pe mine ma face sa banuiesc ca de fapt aceasta a avut o fundatie subreda. Ma refer la dependenta de fondurile publice si de „bunavointa” celor care le administreaza. Pe viitor poate ca ar mai bine ca aceste initiative sa fie complet izolate de astfel de ingerinte, eventual prin functionarea la adapostul unor fundatii private.

  6. „Occidentalizarea nu este un proces ireversibil.”
    Din pacate nimic nu-i ireversibil in Romania in afara de moarte. Poate de-aia l-au si impuscat pe Ceausescu, stiau unii ce stiau. Vom avea cit de curind ocazia sa vedem alte lucruri sau institutii cit de reversibile sau ireversibile sint, desi personal am mari indoieli.
    Pacat de ICR cazuta victima a politicianismului obtuz si pacat de victimele viitoare.
    Ce mai pot face cei care nu se regasesc in noile cintari ale Romaniei?

  7. D-le Profesor, v-am vazut interviul dat Arte. Trist ce se intimpla. Si mai trista, insa, e lipsa de solidaritate a elitelor.

    Ca ICR statea in gitul unui impostor si al unui plagiator, e de la sine inteles. M-ar fi surprins sa procedeze altfel.

  8. Din cate stiu, ICR nu a fost desfintat…a trecut de sub patronajul administratiei prezidentiale sub cel al parlamentului. Trecand peste ineptia acestei decizii a administratiei Ponta (cu evidenta incarcatura politica) nu pot sa nu remarc bocetele de baba ce rasuna din acest articol…un prohod inutil, cultura romaneasca va continua sa existe…si cand vremurile vor permite modul de operare al ICR-ul poate fi restaurat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro