Iluziile nu îşi mai au locul, în acest moment. Institutul Cultural Român, astfel cum s-a constituit el prin travaliul echipei ce i-a reunit pe Horia –Roman Patapievici, Mircea Mihăieş şi Tania Radu, a încetat să mai existe . Cele două strategii utilizate, modificarea cadrului normativ prin ordonanţă de urgenţă şi reducerea dramatică a bugetului, şi-au produs efectele anticipate.
Dincolo de tristeţea unei clipe în care privim, în urmă, către anii în care ICR a devenit una dintre acele prezenţe fără de care nu ne puteam imagina România noastră, este timpul să realizăm, o dată pentru totdeauna, că miza acestei eliminări brutale nu a fost una personală, ci s-a înscris în cadrele unei confruntări ideologice. Reducerea legislativă a ICR la rolul de oficiu ce conservă o identitate etnografică a naţiunii probează că viziunea dominantă astăzi despre patriotism nu a depăşit discursului oficial din vremea regimului Ceauşescu.
A fi patriot înseamnă, în această lectură, să te dedici unei misiuni precise- cultivarea unei imagini despre românitate care se confundă cu setul de stereotipuri impus în deceniile de după 1965. Comunicarea, dezinhibată, cu alte culturi nu poate intra în acest model identitar pe care această viziune ideologică îl impune. Dimpotrivă. El devine suspect intelectual şi raţiunea esenţială pentru decapitarea unui proiect vast şi ecumenic. Solidaritatea mediului cultural cu ICR nu a fost decât expresia, naturală, a asumării aceleiaşi definiţii a identităţii naţionale .O identitate înţeleasă nu ca repliere patriotardă, ci ca efort de adecvare la un mediu proteic şi plural.
Sfârşitul Institutului Cultural Român ne obligă să ne reîntoarcem la originile spiritului critic pe care gândirea junimistă le-a sădit, cu mai bine de un secol şi jumătate în urmă. Seninătatea cu care ne imaginăm patriotismul trebuie să fie dublată de fermitatea cu care înfruntăm beţia de cuvinte şi delirul fanatismului. Apărarea demnităţii sferei culturale în faţa asaltului politic este una dintre lecţiile junimiste pe care nu o mai putem ignora, astăzi. Occidentalizarea nu este un proces ireversibil. Recăderea în magma ideologică a izolaţionismului este oricând posibilă. Acum, doar moderaţia inflexibilă în apărarea libertăţii este alternativa la resemnarea dezolată. În cele din urmă, speranţa colectivă se naşte din această însumare de speranţe individuale, la fel de firave şi de ezitante precum oamenii-carte ai lui Ray Bradbury, cei ce duc mai departe miracolul memoriei într-un univers al focului şi orbirii.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ce sa facem, ei nu au nevoie de parteneri in niciun domeniu. Ei stiu ce e mai bine peste tot, au nevoie doar de executanti. Trebuie sa fie un termen in psihiatrie pentru asa ceva.
Nici nu stiu, astia care suntem de alta parere sa ne pregatim de reeducare? Tot zoc adeptii comunismului ca a fost o idee buna aplicata prost, poate mai incearca o data si cu Pitesti-ul.
Am apreciat in mod deosebit activitatea D-lui Patapievici in fruntea ICR;de aici insa pana la a-l considera unicul personaj capabil (el si echipa sa manageriala)ca,timp de secole sa conduca pe culmi aceasta institutie este o cale foarte,foarte lunga.Asa cum probabil stiti,cimitirele sunt pline de oameni indispensabili si nu putem avea decat un gand pios in amintirea lor.In rest ,aveti totusi putintica rabdare in a emite judecati de valoare.
In esenta ai dreptate. Dar daca un om poate fi schimbat nu inseamna ca el trebuie schimbat. Daca ar fi asa, managerii din toate companiile ar fi schimbati in fiecare zi pentru ca, nu-i asa?, exista mereu altii care ar putea face aceeasi treaba, poate chiar mai bine.
Oricum, schimbarea misiunii ICR si micsoararea bugetului la 28,5 milioane lei cand institutul a angajat deja cheltuieli de 29 milioane, cred ca au prea putin de-a face cu pozitia d-lui Patapievici si mai mult cu dorinta unora de a suprima activitatea institutului.
Se poate reinvia Cintarea Romaniei; nu se poa` sa nu se mai fi nascut niste Paunesti.
Nu-i neglijati pe Hurezeni, Iari si Dinesti.
Sa inteleg ca si primarii USL care n-au primit un leu de la Guvernele Boc si Ungureanu trebuiau sa-si dea demisia? La ICR, pur si simplu, Patapievici si compania nu accepta sa raspunda cum cheltuie banii nostrii. Mai ales ca ei nici nu au suferit diminuarea veniturilor cu 25% cum le-a spus Basescu celorlalti romani.
@Valeriana
In caz ca reveniti, si nu ati trecut doar ca sa aruncati o fumigena: cum adica cei de la ICR au refuzat sa raspunda cum au cheltuit banii ‘nostrii’? Au nu a stat curtea de conturi cu jumatatile de an pe-acolo? Ce credeti ca au facut oamenii lui Vacaroiu, platiti din banii „nostrii” atata timp in birourile ICR? Iar programele pe care s-au cheltuit banii, daca la asta va referiti, sunt publice, sunt pe site-ul ICR si prezentate in brosuri (groase) an de an. De banii cheltuiti de Ministerul Culturii (cam de 20 de ori mai multi, daca nu mai mult) stiti ceva? Sau asta nu va intereseaza, ca nu intra in fisa postului (postacului)?
Daca chiar va intereseaza aceste lucruri, aveti macar idee cu ce se ocupa ICR? Si cum este perceputa aceasta institutie in strainatate, acolo unde activitatea ei trebuia sa-si produca efectele?
Subscriu la cele spuse de domnul Alexandru.
De asemenea, mai am o completare. Dacă nu doriți să căutați pe atâtea saituri, găsiți aici destule articole în care se arată situația ICR. De asemenea, zilele trecute s-a publicat tot aici o explicație cum s-au cheltui banii și ce a făcut ICR.
Ca să nu vă chinuiți: http://www.contributors.ro/fara-categorie/contra-falselor-afirmatii-ale-lui-marius-oprea-si-dinu-zamfirescu/
Este un articol lung, dar merită lectura.
O zi plăcută.
Pentru ca la intrebarea cu banii vi s-a raspuns (nu va intereseaza, stiu, dar poate mai citesc si altii) sa va raspund si la cealalta intrebare.
Da, si primarii ar fi trebuit sa-si dea demisia daca ei erau alesi sa conduca o localitate si guvernul ar fi hotarat ca ei trebuie de fapt sa taie lemne.
Pai, la bani mi s-a raspuns ca s-au cheltuit. Doar atit! In schimb, am vazut ca bugetele alocate ICR au crescut de la an la an, in timp ce la Sanatate si Educatie scadeau, la fel, an de an. Chiar nu ma intereseaza destinul lui Patapievici, ci cum a cheltuit banii luati de la mine din putinul care mi-a mai ramas dupa ce Guvernul Boc-Basescu mi-a bagat mina in buzunar. Lui Patapievici nu i-a luat 25% din venituri, asta daca nu stiai.
Despre primarii USL umiliti de Boc, cred ca nu doresti sa aflii adevarul. Cum ar fi ca acest Boc, acum ptimar al unui mare oras din Romania, sa nu primeasca niciun leu timp de patru ani? Vom trai si vom vedea.
Poate ca ar trebui sa ne intrebam daca dorim ca astfel de institutii sa fie controlate de stat. Sunt oripilat de modul in care s-a dat aceasta lovitura unei institutii care inteleg ca a fost foarte apreciata si onesta, insa faptul ca s-a ajuns la situatia in care o schimbare politica a putut sa darime institutia pe mine ma face sa banuiesc ca de fapt aceasta a avut o fundatie subreda. Ma refer la dependenta de fondurile publice si de „bunavointa” celor care le administreaza. Pe viitor poate ca ar mai bine ca aceste initiative sa fie complet izolate de astfel de ingerinte, eventual prin functionarea la adapostul unor fundatii private.
„Occidentalizarea nu este un proces ireversibil.”
Din pacate nimic nu-i ireversibil in Romania in afara de moarte. Poate de-aia l-au si impuscat pe Ceausescu, stiau unii ce stiau. Vom avea cit de curind ocazia sa vedem alte lucruri sau institutii cit de reversibile sau ireversibile sint, desi personal am mari indoieli.
Pacat de ICR cazuta victima a politicianismului obtuz si pacat de victimele viitoare.
Ce mai pot face cei care nu se regasesc in noile cintari ale Romaniei?
D-le Profesor, v-am vazut interviul dat Arte. Trist ce se intimpla. Si mai trista, insa, e lipsa de solidaritate a elitelor.
Ca ICR statea in gitul unui impostor si al unui plagiator, e de la sine inteles. M-ar fi surprins sa procedeze altfel.
Din cate stiu, ICR nu a fost desfintat…a trecut de sub patronajul administratiei prezidentiale sub cel al parlamentului. Trecand peste ineptia acestei decizii a administratiei Ponta (cu evidenta incarcatura politica) nu pot sa nu remarc bocetele de baba ce rasuna din acest articol…un prohod inutil, cultura romaneasca va continua sa existe…si cand vremurile vor permite modul de operare al ICR-ul poate fi restaurat.