duminică, aprilie 18, 2021

Despre teatrul românesc puțin altfel

Oricât de mult ne-ar plăcea nouă să credem și să spunem altfel, situația teatrului românesc de astăzi nu e nicidecum una chiar foarte bună. Nu neapărat artisticește, unde ici-colo mai apare câte un mare spectacol. Nu atât de multe precum înșelător ne-ar lăsa să crede nominalizările împrăștiate pe întreaga hartă a țării pentru premiile UNITER aferente anului 2017 Stăm prost la capitolul pe care l-aș numi, după modelul lui Titu Maiorescu, „condițiunea materială a instituțiilor de spectacole”.
Sigur, patronii Teatrelor din România – indiferent că e vorba despre Consiliile locale sau județene ori despre Ministerul Culturii și Identității Naționale- se vor da de ceasul morții să mă convingă de contrariu. E adevărat. Se alocă anual sume aparent considerabile pentru funcționarea Teatrelor, numai că ele se duc în principal pe salarii mărite din pix din dorința de îmbunătățire a imaginii proprii a alianței PSD-ALDE. Tocmai de aceea banii de producție pentru anul 2017 s-au cam terminat încă din septembrie, iar bugetul aferent anului 2018 a sosit ori a devenit operațional numai în urmă cu vreo trei săptămâni. Ceea ce înseamnă că o bună bucată de vreme instituțiile de spectacole din România ori au tras pe dreapta (adică nu am mai scos nici o premieră), ori au făcut scurta (adică au creat câte ceva “din existent”).
Cadrul legeislativ este inflexibil și nimeni nu se încumetă să-l modifice fiindcă se teme de repercusiuni. Situația independenților este din ce în ce mai problematică, iar odată cu tărășenia din jurul formularului 600 impresia generală a fost că multe teatre alternative vor fi condamnate la închiderea porților. Modificările anunțate de dl. ministru Eugen Orlando Teodorovici nu sunt, din păcate, prea dătătoare de speranțe.
Nu există nici un fel de coordonare între oferta educațională, cum se zice, a Universităților de Teatru și ceea ce se cheamă piața muncii. Se înmultește numărul celor care pregătesc actori, actori, regizori, numai că pregătirea e tot mai firavă. Crește masiv numărul teatrologilor ori a posesorilor de diplome în domeniu numai că aceștia ori nu au unde, ori, pur și simplu, nu vor sau nu pot să scrie. Își caută joburi în alte domenii relativ conexe fiindcă paginile culturale din marile cotidiane au cam dispărut, iar condiția de “free lancer” în acest domeniu înseamnă pașaport pentru moartea prin inaniție. Directorii au devenit manageri, supraviețuirea lor în funcție depinde mult de factorul politic, dar și de cifre seci referitoare la numărul de spectatori, gradul de umplere al sălilor și mai puțin de calitatea spectacolelor ori a repetoriului.
Aproape că nu mai există ideea de repertoriu, afișul unui Teatru nefiind decât o colecție de titluri propuse de regizorii ale căror numere de telefon se găsesc în agendele mobilelor respectivilor manageri.
Aceștia sunt preocupați de găsirea a tot felul de noi modalități de impunere în conștiința comunității a instituției de spectacole pe care ea, comunitatea, o finanțează din taxele și impozitele pe care le plătește. Foarte bine. Așa și trebuie. Se ajunge însă și la aberații. Și la o seamă formule de promovare aberante. La limita bunului simț. Scandaloase de-a dreptul. Care încalcă demnitatea actorilor.
Iată, nu mai departe decât în urmă cu o lună am aflat că prin mintiuca (evident foarte puțină) a unui directoraș artistic nu de oriunde, ci de la un Teatru Național de mare importanță, Teatru care pe vremuri avea în repertoriu mari spectacole montate de Silviu Purcărete și care făcea glorioase turnee în străinătate, a trecut o idee năzbâtioasă. Sunt delicat când spun și scriu astfel, ideea este, în realitate, incalificabilă, idioată de-a dreptul și dacă insul respectiv nu ar fi fost numit în funcție cu multe proapte politice, ar trebui să fie demis urgent pentru incompetență. Și practici imorale. Ce i-a trecut prin creierașul directorașului nostru? Să organizeze, cu ajutorul sponsorilor, așa-zise “cine culturale”. Mai precis. Să le ceară actrițelor și actorilor, îndeosebi celor tineri să iasă la cine private cu spectatori de sex opus. Ceea ce înseamnă că din oferta nicidecum artistică a Teatrului în cauză (nu îi dau numele fiindcă mie îmi e rușine de rușinea lui, dar și de faptul că a ajuns să aibă un asemenea ins în staff-ul de conducere) au ajuns să facă parte și serviciile de însoțire. Actorii și actrițele au început să presteze carevasăzică servicii complexe.
Normal ar fi fost ca, după o asemenea idee scandaloasă, directorașul cu pricina să fi fost alungat în șuturi din Teatrul cu pricina. Nu, mândru de fapta lui, de cât este de inventiv și de adaptat la noua realitate care, nu-i așa? este fluidă, tot mai ostilă prejudecăților de tot felulinsul a postat poze edificatoare pe facebook. Și a primit la ele vreo 130 de like-uri. Un indiciu că problema e mult mai complexă. Și că înșiși actorii-victimă au mari dileme în privința poziționării lor în teatru și în societate. Gata, s-a dus cu misterul celui care vrea să îl joace pe Hamlet ori cu inefabilul viitoarei Julieta. Totul se rezumă la o cină cu stridii și la gândul că uite așa te pui bine cu domnul manager cu veleități de codoș. Că nu i-ai contrazis ideea genială. Că i-a stimulat impresia că ar fi o inteligență, nu un jalnic ins de la periferie care nu înțelege nimic din teatru.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Exista doua optiuni.

    1. Teatru e in serviciul propagandei a partidului de la guvernare fascrist, nazist, comunist, etc. E platit din bugetul de stat si formeaza cetateanul in anumita idee. Probabil si spectacolele vor fi grandioase, pompoase, dar fara mare sens, il vor juca pe Gogol, Cehov, Secspir … vor veni niste pensionari acolo. Vor fi cativa actori vedeta aprobati de stat, restul fiind personalul de serviciu. Aceste vedete de fapt vor canta cum le va spune seful de partid, vezi ce s-a intamplat de exemplu in rusia cand actori arhicunoscuti au semnat pentru sustinerea lui putin, si-au sacrificat imaginea, principiile, totul, si-au aratat adevarata fata.

    2. Teatrul e privat, nu e finantat de stat. In acest caz ei trebuie sa gandeasca, sa se adapteze, sa concureze, sa se reinventeze. Viata nu e usoara, dar e interesanta. Nu poti sa mergi cu Cehov non-stop, vei fi nevoit sa faci si altceva. Desigur asta presupune o cu totul alta abordare. Daca imi spune cineva ca nu se poate il contrazic, functioneaza foarte bine in USA si europa. Trebuie sa intelegem foarte bine ca sa mergi in o cladire imensa, bogat decorata, sa privesti 100 de actori pe scena costa destul de mult, nu e accesibil unor pensionari simpli decat daca isi lasa pensia acolo. Ei in schimb o sa mearga la teatre mai ieftine, fiindca piata creaza oferta pentru toti.

    Ce avem acum in romania e ce a ramas din optiunea 1, ea se incapatineaza sa moara si trece prin faze perverse. Eu personal as privatiza teatrele de stat, statul nu are nici o treaba cu teatre, televiziune, etc. el trebuie sa asigure securitate, justitie, nivelul de viata. Ne uitam atent in ce tari cultura infloreste, inventeaza ceva nou si impune standarde in toata lumea, produce oameni extrem de bogati? Tarile capitaliste, care functioneaza dupa optiunea a doua.

    • Ce ar trebui sa ceara artistii: impozite mici, birocratie extrem de redusa ca sa aiba timp sa se concentreze pe meseria lor, drepturile de autor respectate. Si cumva facut sa fie simplu si ieftin sa vina actori din strainatate si sa mearga ai nostri acolo, aceasta ar insemna: spatiu schenghen, transport low cost, preturi reduse pasapoarte, inca din scoala sa se invete calitativ limbile straine, infrastructura atractiva pentru straini si romani ca sa le fie placuta sederea in romania, ei si cresterea nivelului general de viata in romania ca omul sa-si permita sa-i plateasca, si sa nu-si bage politicul nasul in cultura.

      • @ ion (10/03/2018 la 10:09)

        Si carui stat ar trebui sa se adreseza artistii cu cele expuse de dvs.: celui capitalist sau celui socialist/ comunist (PSD -ist ?) ?

    • Exista foarte multe teatre private in Romania si mai toate sunt foare proaste. Cand un teatru trebuie sa faca bani, repertoriul ajunge, ca sa folosesc si eu new speak, at lowest common denominator. In fapt in Bucuresti avem prea multe teatre si asta, in loc sa creasca calitatea ofertei, o dilueaza. Actorii alearga ca bezmeticii de la un teatru la altul, spectacolele se fac prin tot felul de soproane, etc.
      In toata lumea civilizata teatrele bune sunt institutii non-profit, in general de stat, sau cu subventii masive de la bugetul de stat si cu sprijin de la filantropi. Este drept ca directorii de teatre din aceste tari si pierd o groaza de timp scriind cereri pentru subventii.
      Chiar is in USA institutiile artistice obtin mai putin de 41% din incasari si restul vine de la stat (grants) si filantropie. In orasul in care traiesc ma duc din cand in cand la filarmonica locala si mi-e mila de managementul de acolo care trebuie sa faca tot felul de giumbuslucuri pentru a atrage local tycoons sa-i ajute sa supravietuiasca. Cand o tara bogata nu poate sprinjini o institutie artistica cu costul unei zecimi dintr-o bomba aruncata pe aiurea ceva e putred la Danemarca.

    • Fiindca mentionati capitalismul USA, ne amintim recentul scandal de hartuire sexuala dezlantuit contra producatorului Hollywoodian Harvey Weinstein, scandal revelator asupra conditiei actorilor, in special al actritelor de la Hollywood, scandal care a dus la campania demascarilor si denunturilor din partea unui mare numar de vedete ale cinematografiei USA, (campanie prezentand o izbitoare asemanare cu cea mai veche, dar nici pe departe incheiata, legata de scandalul dezvaluirilor si denunturilor contra pedofiliei din Biserica Catolica!), cunoscuta sub hashtag-ul #MeToo, de larga raspandire in retelele sociale!

      Actorii/actritele sunt in capitalism simple comoditati, teatrul si cinematografia dispun de aceste „comoditati” in felul in care Harvey Weinstein, la Hollywood, a inteles sa „dispuna”!

      S-ar zice ca directorul artistic mentionat de autorul articolului este un nou adept al lui Harvey Weinstein …?!

  2. Templul artei este pangarit, capitalismul „de cumetrie” a transformat repede, o regretabila „schimbare la fata”, prestigiul actoricesc in marfa de „commercials”!
    Atatia actori eminenti au devenit promotori de reclame pentru te miri ce mezeluri, produse farmaceutice, detergenti, hartie igienica si Coca-Cola!
    Iata-i acum pe actori si actrite in rolul degradant al traficului sexual „de lux”, la initiativa unui director „dezinhibat”, actualizat in proxenetism, teatrul fiind asadar doar un detaliu in peisaj!

    Autorul este un foarte competent observator, implicat in domeniul Teatrului Romanesc din timpul sau de glorie artistica, pe cand spatiul scenic beneficia de caracter si integritate morala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Fostul deţinut politic Petre Pandrea îi scrie premierului Ion Gheorghe Maurer (august 1965)

Primul gând care ne-a trecut prin minte, după ce am descoperit şi citit scrisoarea inedită de mai jos, a fost despre „sindromul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro