Nu e obiect de studiu la școală, nici în licee, nici în universități. Poți obține diplome oricât de înalte – și să-ți lipsească. Nu-i o garanție că-l posezi dacă ești specialist în literatura sanscrită, matematici superioare, biologie moleculară, economie, fizică cuantică, și nici măcar în psihologie, sociologie sau filozofie. Însă, deși nu-i obiect de studiu, e rostul ultim al învățământului.
Nu e ușor să-l definești, pentru că adună, mai bine zis topește în el, multe ingrediente: o corectă și nuanțată cunoaștere a limbii materne, care te va ajuta să-ți articulezi gândurile; capacitatea de a judeca, de a trage concluzii logice, de a pune raționamente cap la cap, de a-ți analiza ipotezele, a le compara, fără să uiți în cadrul căreia dintre ele te situezi, dispoziția de a renunța la ipotezele care conduc spre absurd; cunoștințe măcar minime despre universul fizic și tehnologic în care te afli; cunoștințe mai fine despre universul uman; cunoștințe economice; mai important, cunoașterea istoriei – care e o sumă uriașă de experiențe colective; deloc neglijabil, cultură umanistă, gustul pentru literatură, muzică, arte, care îți dezvoltă sensibilitatea, imaginația și intuiția, deci capacitatea de empatie. Toate astea, cum ziceam, topite în ceva care îți dă consistență și devine busola ta. Iar toate astea pot fi deprinse, într-o măsură acceptabilă, încă din școală.
Pentru un om trăind acum cincizeci de mii de ani, discernământul se reducea pesemne la cântărirea rapidă a situației în care voia să vâneze un mamut, dar era pândit de un tigru, împărțirea rezonabilă a hranei și înțelegerea ierarhiei tribului. Nici asta nu era chiar așa simplu, multe eșecuri trebuie să se fi adunat într-un timp despre care nu putem face decât presupuneri. Dar cunoaștem dezastrele din epoci despre care avem informații bogate.
Fragilitatea vieții noastre sociale ține de complicațiile discernământului. Dereglarea unui număr mare de busole individuale sau alcătuirea lor precară e șansa de care profită escrocii, unii mulțumindu-se să-ți vândă leacuri fanteziste, alții cu porniri scelerate.
Trăim un moment care a scos la iveală defectele busolelor din țara noastră. Un personaj 2-D ne oferă din ecranul lui dibaci fardat un măr care pentru mulți pare apetisant. Amestecul de otrăvuri injectat în măr e aiuritor: fascism, antisemitism, comunism, admirație pentru Putin, pentru imperialismul rusesc, orientare antioccidentală, adică împotriva libertății, teorii năstrușnice ale conspirațiilor, aberații pseudoștiințifice, delir misticoid. Nu-i ușor să ne revenim din forma asta bizară de halucinație colectivă – și timpul ne presează. Rămâne soluția de a-i ajuta pe semenii noștri să-și încropescă o busolă, fie ea și rudimentară, care deosebește între libertate și sclavie, între mizerie și șansa unui trai decent, între scleroză și deschidere spre lume – la urma urmei, între supraviețuire și catastrofă. Pentru ca apoi, după ce va trece nebunia asta, să ne gândim cum putem cultiva discernământul – cel mai prețios capital al unei țări.
Domnule Zografi, e greu! Lipsa de discernamant a fost cultivata in tara asta din 1945 pana astazi inclusiv. Timp de aproape 80 de ani cetatenii acestei tari au fost dopati cu neadevaruri sau adevaruri partiale, au fost educati, manipulati, fortati sa vada realitatea prin lentile care o deformau aproape total.
Li s-a inoculat idea ca nu trebuie sa faca prea multe, pentru ca statul paternalist va avea gija de ei. Multora li s-au vandut iluzii desarte ca Dumnezeu ii are in grija si totul va fi bine pentru ei nefiind necesar decat sa se roage si sa pupe moaste!
Toate acestea s-au petrecut nu numai pana in dec 1989, ci si dupa, o stim prea bine, deseori cu concursul clicilor provenite din mocirla securisto-comunista, uneori insa doar in virtutea inertiei, din cauza unor inepti din diverse zone ale societatii si nu uit aici pe multii inepti din zona educationala.
O problema mult mai grava decat lipsa de discernamant in sine, a unui imens numar de romani, este reprezentata de faptul ca cei ce sunt in aceasta situatie refuza sa accepte adevarul despre ei, refuza sa accepte ca neavand discernamant vad lucrurile deformat, refuza sa accepte ca nu inteleg lucruri multe si afirma ca stiu ei mai bine care este adevarul, cum trebuie abordata situatia X sau situatia Y. Asta provine din inocularea de tip nationalist cu sloganul „fii mandru ca esti roman”, cu sloganuri prin care li se spune romanilor ca sunt cei mai inteligenti de pe planeta, ca sunt fondatorii istoriei pe multiple planuri, ca au cea mai bogata si frumoasa tara, etc Bombardarea cu astfel de imbecilitati a nascut o imensa populatie de monstri lipsiti de discernamant, care refuza cu indarjire sa accepte adevarul despre limitarile drastice din mintile lor captive. Aceasta e marea tragedie a Romaniei.
Si este ceea ce ne diferentiaza de tarile civilizate! Pentru ca si acolo exista multi lipsiti de discernamant! Diferenta este ca acolo multi dintre lipsitii de discernamant isi cunosc statutul si si-l accepta, integrandu-se cat mai mult posibil sau cautand sa actioneze asa cum fac cei pe care si i-au ales ca modele si care deseori sunt alese in spiritul decentei si al bunului simt!
Intrebarea foartea grea este cum trebuie sa procedam in Romania pentru a schimba starea de fapt ?!
Mă scuzați, e păcat de ceea ce descrieți cu aplomb inițial, dar aici ilustrați spiritul mioritic de a ne pune cenușă-n cap și de a ne ponegri semenii, nu chiar nejustificat că e drept că avem multe bube-n tărtăcuță:
„Si este ceea ce ne diferentiaza de tarile civilizate! Pentru ca si acolo exista multi lipsiti de discernamant! Diferenta este ca acolo multi dintre lipsitii de discernamant isi cunosc statutul si si-l accepta, integrandu-se cat mai mult posibil sau cautand sa actioneze asa cum fac cei pe care si i-au ales ca modele si care deseori sunt alese in spiritul decentei si al bunului simt!”
Să nu putem oare remarca ascensiunea extremismelor in toată Europa? Chiar nu vedem că România a fost ultima pe lista statelor avansate in radicalizare? In Franța o treime din partide sunt extremă stânga, o treime extremă dreapta, o treime politruci corupți in frunte cu șeful statului. In Germania la fel. Italia e condusă de extremiști. Spania la fel. Austria la fel. Olanda așijderea. Comisia Europeană a fost coruptă de lobbyul chinezesc, de dictaturi orientale, de corporații multinaționale. parlamentari europeni corupți, prinși cu valizele de bani, își văd liniștiți de treabă. Practic aproape toată elită politică europeană e praf dpdv doctrinar, ori e radicalizată, extremistă, xenofobă, ori e coruptă. Iar oamenii, cu busolele lor stricate, votează in neștire aceleași liste toxice de politruci și agitatori. Diferența intre occidentali și rumâni e că noi suntem întârziați la festinul canibalizării ideologice, și, ca de obicei, ne mulțumim cu firimituri. Dacă mai exista bun-simț in politica europeană am fi avut un partid conservator fără rădăcini fasciste, fără puseuri xenofobe și rasiste, care să susțină și să impună 3 lucruri foarte importante pentru continent: 1) menținerea libertăților fundamentale (mișcările de capital, de mărfuri și persoane) și salvgardarea competitivității economice, in special prin blocarea proiectelor faraonice de extremă stânga precum GreenDeal, 2) menținerea libertății de exprimare și 3) închiderea granițelor in fața valurilor de imigranți și expulzarea sistematică a imigranților ilegali (numai așa poate fi descurajat traficul de persoane dinspre Africa de Nord).
Despre modelele decente din rândul elitelor europene nu știu ce să zic. Poate o fi decent un anume Juncker care in 2018 dezvelea la Trier statuia lui Marx donată de tovarășii lui chinezi. să acționăm și noi ca Juncker? să ridicăm statui, nu să demolăm ca vandalii ăia americani, nu-i așa?
Dacă mai exista bun-simț in politica europeană am fi avut un partid conservator fără rădăcini fasciste, fără puseuri xenofobe și rasiste, care să susțină și să impună 3 lucruri foarte importante pentru continent: 1) menținerea libertăților fundamentale (mișcările de capital, de mărfuri și persoane) și salvgardarea competitivității economice, in special prin blocarea proiectelor faraonice de extremă stânga precum GreenDeal, 2) menținerea libertății de exprimare și 3) închiderea granițelor in fața valurilor de imigranți și expulzarea sistematică a imigranților ilegali (numai așa poate fi descurajat traficul de persoane dinspre Africa de Nord).
Aveti umor.
Un astfel de partid ar fi acuzat a doua zi dupa infiintare de:
– incitare la haos financiar, laisser faire economic, climate change denial, intentie de subminare a Comisiei Europene (pct. 1)
– hate speech, rasism, misoginism, anti-semitism, fascism, nazism (pct. 2)
– xenofobie, rasism, white supremacy (pct. 3)
– finantare subterana de la Putin si Xi
– a threat to our democracy
Apoi, reductio ad hitlerum si alte epitete si comparatii la fel de asasine sint la un click distanta pentru orice analist politic stagiar dornic de afirmare.
In sfârșit, un om cu mintea întreagă, necontaminată de inepțiile promovate de cel mai slab și corupt sector profesional -ziariștii- mai periculoși decât cei din justiție.. Ăștia sunt trolii primelor decenii ale acestui secol.
Deși risc sa fiu socotit un fraier,aici,in Romania se afla cea mai mare densitate de prosti din cel puțin din Europa….
Eseul este frumos, convingător și fără cusur prin adevărul care îl spune. Am un mic reproș: este tardiv! Discernământ ar fi trebuit să aibă, înainte de toate, politicienii care s-au încumetat să ia cârmele țării, dar cu siguranță le-a lipsit. Acum, oricum ar declara-o, nu-i cred. Spun o utopie tâmpă dar i-aș vota din nou dacă, în timpul rămas până la vot, ar ieși la rampă aceste partide și ar spune: Da, am furat de am rupt, am luat până și împrumuturi din străinătate să putem fura, e adevărat, dând și în țară câte ceva pentru consum și acum, că am ajuns l ananghie, iată, partidele noastre își fac autocritica și aduc la bugetul țării câteva zeci, câteva sute de miliarde de euro din cele furate iar celor mai vinovați le punem chiar noi cătușe, că-i știm, și-i conducem direct la pușcărie, că nu-i timp de farse prin tribunale. Apoi cerem să se adopte de urgență o lege prin care noi, partidele cele hoațe de până acum, hotărâm ca orice prejudiciu de care se face bănuit vreun membru de-al nostru ajuns în vreo funcție publică o plătim, instantaneu, drept cauțiune, după care ne judecăm și, dacă-i vinovat, omul nostru ne dă banii înapoi, iar dacă e nevinovat rămâne curat mai departe! Fără procese întinse pe ani la rând, nu prescrieri, nu fugi în străinătate, nu pedepse cu suspendare, nu erori judiciare drept scuze încât bugetul țării să rămână în pagubă ca, până la urmă, paguba s-o plătească tot prostovanul de contribuabil. Da, vine și vremea când te saturi că pungașul, cu batjocura pe buze, te lipește de zid cu legea în mână și te buzunărește și de ultimul bănuț. Poate că ar trebui să mai plătească și hoțul de politician în rând cu partidele vinovate! Ar fi o lecție pe care o merită politicienii acestei țări și acesta ar fi DISCERNĂMÂNTUL cu adevărat al unui electorat matur ajuns la disperare.
Alternativa e războiul civil!
E greu…Se evita conștient…discernământul.Nu e cultura,nu e educație..
Daca educație nu e….vedem unde se ajunge…
Reprosul nu e prea mic, e chiar mare,mare de tot …
1) Auzeam la Europa libera emisiuni periodice despre ACADEMIA Româno Americană.Avea membri marcanti, se dădeau anual premii, avea o activitate de invidiat fata de Academia Română unde presedinte de onoare era el ,iar ea era acad doctor,ing,om de știință emerit în polimeri,poliperi și polipruni,Printre alții, MIRCEA ELIADE.
2) Exista și există și azi FUNDATIA PALADE
3) Exista si există CONSILIUL MONDIAL ROMÂN ( fost presedinte ION RATIU )
4)In Franța ,oameni de vază ai românimii,o mulțime,intre care si PAUL GOMA
Ce facem? Nu ne mai amintim de ei NIMIC? Sunt sau nu mai sunt integrabili în CULTURA ROMÂNĂ ? Nici măcar referențiali din moment ce toți au facut consistența referențială a unora pînă nu demult ? Nu e de mirare cumva că… prea tardiv am gasit printre noi pe NERO ? Si prea precipitat ?
Aberatiile aiuritoare ale lui georgescu sunt produsul a 2 mari surse de „inspiratie”:
1) ceausismul tarziu impreunat cu neo-legionarism (de aici anti-occidentalismul, antisemitismul, tampeniile cu distributivismul si cooperativele mestesugaresti sau anti-avortul), si
2) dughinismul (de unde admiratia pt putin si imperialismul rusesc, teoriile conspiratiei, respingerea stiintei, ocultism si atitudine misticoida).
In ultima vreme se insereaza in narativul publicniste teme bizare, anti-rationale, conspirationiste.
Se urmareste atomizarea societatii, invrajbirea natiilor, respingerea stiintei si a dialogului rational, misticismul si habotnicia. Inclusiv pe acest site exista o gramada de articole ale unui individ Cringanu cu niste teorii pseudo-stiiintifice impotriva schimbarilor climatice, in care nu doar taxeaza derapajele si extremismele ecologiste (ceea ce e normal), dar vine cu niste teorii conspirationiste profunde si denigreaza baza stiintifica a acestor schimbari climatice. IN plus pe langa el se aciueaza tot felul de lingai de extrema dreapta, anti-sistem, anti-globalizare, anti-vaccinisti, etc. O alta teorie pseudo-stiintifica periculoasa a fost anti-vaccinismul.
Mai vezi si in comentarii unii care una-doua ii dau cu Dumnezeu, cu religia, etc. Religia e importanta in sufletul fiecaruia, dar nu se poate face un discurs public bazat doar pe asta.
Dughinismul e o teorie neo-imperialista rusa, care vrea refacerea imperiului URSS (desi Rusia insasi de azi e un imperiu). La noi e reprezentat de puric, georgescu, si altii. Evident ca pe acest fond de „idei” care smintesc mintile, multi au putut fi usor manipulati de TikTok si au votat cu unul care are la el doar vorbe, nu solutii. concrete.
A propos de discernamant! :
https://vestea.net/primari-psd-din-neamt-duminica-la-5-seara-ne-au-zis-de-la-partid-sa-dam-voturi-lui-georgescu-tesla/
„”” O informație șoc ajunsă ieri la Vestea și verificată azi confirmă un scenariu uluitor dar real: primari PSD au fost contactați pe canalele de comunicare de campanie, de la partid și li s-a cerut să găsească votanți de încredere, care nu-și exercitaseră dreptul de vot și care să fie trimiși să voteze cu… Călin Georgescu.
Informația a fost confirmată pentru Vestea.net de 5 primari PSD din Neamț (că au fost contactați și li s-a cerut asta) iar un al 6-lea a confirmat informația dar a spus că el nu a fost sunat („Mie nu mi s-a cerut asta dar am auzit de la colegi de ai mei și da, e adevărat).
„Logica șefilor noștri a fost una simplă. Au avut acces atunci pe seară la date preliminare din exit-poll-uri care dădeau, în ordinea asta, Ciolacu – Lasconi – Georgescu, pe votul exprimat până la 3 sau 5 după-amiaza. Și au zis că dacă nu iese faza cu Simion, ușor de bătut în turul 2, să aranjeze ploile să fie finalist Gerogescu. Să nu fie candidat de dreapta, să fie o finală între Ciolacu și un Bau-Bau…”, spune unul dintre primarii care au vorbit cu Vestea.
Reamintim că Lasconi, plasată pe locul 2 pentru finala prezidențială, l-a devansat pe Marcel Ciolacu cu doar 2700 de voturi. Raportat la numărul de 20.000 de secții de votare, rezultă că ar fi vorba de un vot la 8 secții de votare care l-a scos pe Ciolacu din finală.
Este greu de estimat, pe ceea ce declară primarii, câte voturi a dirijat PSD pentru Georgescu dar se poate trage concluzia că dacă acele voturi mergeau pentru candidatul PSD erau mari șanse ca acesta să fie el în turul 2.
Încă din ziua votării au apărut informații în spațiul public că, dimineață, primari PSD din țară mobilizau electorat care să voteze cu Simion (pe același scenariu al turului doi aranjat să fie mai lejer). Coroborând cele două informații (voturi PSD ba pentru Simion, ba pentru Georgescu), rezultă că în momentul în care strategii și aghiotanții lui Ciolacu au realizat că Simion nu mai are șanse să prindă turul doi s-au gândit să pompeze voturi în Georgescu, pentru a o scoate pe Lasconi din cursă.
E încă o dovadă cât de jos e nivelul de strategie și organizare în ceea ce-l privește pe Marcel Ciolacu dar și pe „camarazii” lui (Tudose, Simonis, Grindeanu, St[nescu, Ponta etc). „””
Frumos articol. E frumos că se vorbește aici despre discernământ. e și plin de speranță autorul:
„Rămâne soluția de a-i ajuta pe semenii noștri să-și încropescă o busolă, fie ea și rudimentară, ”
Eu nu prea sunt. Eu nu văd o grămadă de omuleți debusolați, ci milioane de dictatori pe tarlaua minții lor. Numai sugestia că ar putea fi lipsiți de busolă este un mare afront pentru ei. Ei știu care-i calea și verifică moment de moment ca pasul să meargă in direcția săgeții. E valabil pentru aproape toată populația țării, poate cu excepția câtorva copchii cuminți care incă mai ascultă de părinți și bunici. Atâta li s-a repetat să gândească cu mintea lor incât propria inepție șlefuită an de an până la rangul de convingere a pus stăpânire pe destinele lor. Dar propria inepție e comună cu inepțiile altora și nu e altceva decât o marotă lansată cândva in agora și transformată in credință populară.
Aici apare cameleonul politic care nu încearcă să convingă de nimic, ci se mulează onctuos pe mințile, obsesiile, năzuințele și frustările celor ce au nimerit pe scena sa intinsă ca o plasă. Bieții spectatori nici nu simt cum devin victimele propriilor convingeri. Și nimeni nu e ferit.
Ai simțit vreodată că e prea multă risipă pe lumea asta, că piețele sunt pline de farafastâcuri și tinichele, că ai devenit dependent de nimicuri, că cei din jur sunt prinși intr-o cavalcadă a consumului? Apăi iaca salvatorul: cameleonul vine și-ți șoptește la ureche că simte la fel, că te înțelege și că cineva trebuie facă ceva…nu se mai poate așa! Lupta impotriva consumismului are in sfârșit un lider, el, bravul cameleon cu mic dejun frugal, el se hrănește doar cu apă, aer și muște. Iar tu ești musca lui! Iar el, pe moment, e verde și salvează planeta.
Te-ai trezit vreodată plin de obidă pe bogătani, oligarhi, politruci, plozi de bani gata care îți populează până și visele ca să-ți amintească că ești un vierme pieton prins in goana nebună a bolizilor de lux ai aristocrației motorizate? Cameleonul e lângă tine, îți spune că el merge cu bicicleta, că îl disprețuiește pe acel nouveau riche scârbos și zgomotos din visul tău și că, dacă ar fi după el, le-ar lua mașinile de tot sau măcar le-ar pune niște taxe să-i usture. Cameleonul e campionul reținerii, cumpătării, modestiei. E așa modest că refuză să-și spună doctor ca toți doctorii. El își apără sărăcia și ți-o apără și pe a ta. El este acum cel roșu și nivelează de zor societatea.
Te-ai înspăimântat vreodată in fața valului de străini, de africani și asiatici, ce a lovit țărmurile Europei? Ai rămas trăsnit când ai aflat că totul este un plan care are și un nume -Kalergi- și că tu cu neamul tău de daci paradiți urmează să fiți năpădiți de sumedenie de buruieni indiene? Ei bine, cameleonul vine și scoate trăsnetul din tine…ca să-l facă stindard! El știe, e fratele tău bătrân care a trecut prin multe, căci a stat la masă cu uneltitorii in clubul lor de la Roma, acolo a aflat cu urechea lui adevărul sinistru despre migrație și a simțit in acel moment că trebuie să facă ceva. Cameleonul este brun deja și-și flutură limba lungă in urechile tale.
Te sperie poluarea planetei, te trec fiorii iarna de la încălzirea globală, te doare burta de la medicamentele prescrise aiurea de un doctor (întreținut cu comisioane de bigpharma), copilul e stângaci deci are nivelul de mercur in sânge pesta limita legală, îți pute apa din fântână, vecinul te afumă cu rugul lui de cauciucuri, ai o verișoară care a murit subit, un văr care s-a vaccinat și i-a rămas o dâră de echimoze (=solzi) pe piele, o nepoată obeză de câte e-uri bagă mă-sa-n ea, o mătușă tâmpită rău de deceniile de telenovele și dezbateri politice, ei bine, și pentru tine cameleonul are leac. Totul e să crezi in tine, să te afunzi in propriile afecte și senzații, să asculți continuu de propria intuiția, da-da, e așa cum bănuiai, in pastila aia e cretă iar in cealaltă otravă, tu știi mai bine decât toți că doar unele pilule sunt otravă, știi și dozajul, fiind o persoană cu aplecări și pregătiri științifice te-ai documentat și ți s-a confirmat. Iar cameleonul dă din cap. E lângă tine. E roz și e pe punctul de a-ți înghiți busola.
D-voastra si domnul Mike sinteti 2 dintre comentatorii mei favoriti pe aceasta platforma!!!Va multumesc!!!
Excelent !
… total DE ACORD ! total ADEVĂRAT…DAR, discernământul & gândirea critică de pot „clădi” pe nisipurile mișcătoare? nu e necesară ( pe lângă toate cele, pertinent enumerate) EDUCAȚIA ???…
Sunt întru totul de acord cu cele spuse de domnul care semnează articolul,dar totuși nu este puțin forțat sa ne temem de ceva care nu-i un pericol atat de mare ,precum toată lumea încearcă să-l prezinte.Sunt 33 de ani în care nimeni sau,foarte putini au vorbit despre discernământ, timpin care acești oameni, cu același discernământ pe care il au și acum au dat girul unora care au inventat ” smecheria” în România. Înainte de a dezbate conceptul „discernământ ” ar trebui sa înțelegem cuvântul ” smecher” ,pentru ca el definește clasa politică românească de-aungul acestei perioade.Nu mai blamați poporul! Nu el este vinovat ca s-a ajuns aici. O întrebare îmi răscolește rațiunea, în America a fost discernământ? De acolo se ia lumină democratică! Cu stima și considerație!
Poate ai impresia că ai discernământ asupra celor relatate dar timpul cred ca-ti pote dovedi contrariu, bineînțeles dacă ai discernământ.
Discernământul nu este o prezență constantă. Dacă nu mă credeți, atunci vă rog să citiți „Les décisions absurdes” de Christian Morel.
Foarte bun articolul, foarte bune și comentariile. Din păcate nu pot achiesa la programul schițat in penultimul paragraf: pentru o bună parte din votanții săi alegerea sa reprezintă o chestiune legată de un sentiment sau de o credință. Ambele sunt complet imune la argumente logice.
« L’œil était dans la tombe et regardait Caïn »…
Dar, cine era Cain, tată?
Caïn s-a născut în Carpați, dintr-un tată care bea apă pură și dintr-o mamă intergalactică care vâna curenți. Ascultă, copilul meu, mai degrabă decât să practici judo, să călărești ca agresorul rus, mai degrabă decât să-ți uzești degetele pe rețele, fă ca mine, bea apă, apă pură, nu pune întrebări…
Dar mai presus de toate, mai presus de toate, nu tăiați legătura divină… Cântărește argumentele pro și contra, mai ales contra, și fă-ți părerea uitându-te la locul în care pendulul atinge pământul.
DOMNILOR,
ESTE DE NECREZUT că mai există astfel de creiere, ca ale Domniilor Voastre, unde românii lui Petre Țuțea e mai multi decât cei ce s-au ascuns în diaspora.
Dar v-ati gandit macar o clipă să vă suiti pe cameleonul de care vorbiți ca să profitați de ocazie și să evadați din deșert? Că aici nu sunt doar cameleoni care au făcut SNSPA, mai sunt si scorpioni si beizadele de cameleoni si beizadele de scorpioni, împreună cu frustrarile lor de pe când nu faceau afaceri cu statul, v-ați gândit vreodată să ieșiți din rutina de azi pe mâine ? Adica să-ți asumi curajul, căci la asta s-a redus Discernământul, îți asumi sa te duci la un spital judetean, când încâ mai traiesti? Ai curajul sa faci o facultate? Ai curajul sa iti deschizi un PFA? Ai curajul sa faci un copil, cand trebuie sa ii dai de la nastere 10 mii de euro ca sa plătești curvele celor care s-au imprumutat IN NUMELE LUI ? ASTA NU E DISCERNAMANT, E ARTA SUPRAVIETUIRII a unuia care probabil ca nici nu stie sa desparta in silabe “ discermamantul “ pe care il definiti de la etajul arhitecturii voastre educationale! Eu am un doctorat in stiinte exacte dar mie rusine sa spun ca să nu fiu luat de prost! Prefer să-l caut pe portarul Marcu, să îmi arate iesirea, oricare ar fi Marcu si oricare ar fi iesirea, pe care o recunosti după îmbulzeală!
Nu am mai postat niciodata, sper doar să nu regret că am făcut-o!
Ion Cârpeală
Va foarte multumesc dle Zografi.
De cateva (deja sunt prea multe) decenii tot incerc sa spun/subliniez
ca_cartonu’ nu este diploma de inteligenta… („cartoanele” Ro… cu atat mai putin)
Cenzura, fundamentalismul, autosuficienta… mi-au blocat/cenzurat postarile
indiferent de forma-n care am incercat sa transmit acest mesaj.
Discernamantul, da, se formeaza.
Niciodata in „filosofia” memoreaza/reproduce (nu mai conteza ce).
Niciodata in zona ‘ntales… traiti!
Cvasi-imposibil in societati fundamentalist/religioase (scuze pt pleonasm).
Discernamantul reprezinta de fapt relatia la nivel de ambasador cu logica fireasca si bunul simt.
In scurta sa existenta, Ro n-a avut macar un consulat in acea zona.
Dar ceea ce este cu adevarat trist: nici n-a vrut (putut).
Lipsa de discernământ este sa aduci în discuție partide alcătuite din hoți, mincinoși, penali, inculți asa cum sunt partidele PSD, USR, PNL, și toate celelalte partide globaliste care în loc sa grăbească judecarea aspra a tradatorului de neam și tara Johannis se lupta pe ciolan. Ce a adus UE și NATO României în afara de libera circulație a drogurilor, obligația de a conviețuire cu niște dezaxat și aici ma refer la comunitatea LGBT, călcarea în picioare a valorilor stramosesti obligația poporului roman de a juca după cum i se canta de la UE și NATO, obligația de a împrumută bani la dobinzi astronomice cu care sa cumpărăm arme de la americani și sa întreținem un popor care ne-a călcat în picioare și aici vorbesc de Ucraina. Călin Georgescu este cel mai distins președinte pe care îl poate avea România, care ii va reda demnitatea și va eradica din această tara prostia în primul rand, aceasta falsa democrație care a drogat romanii care poate va da o șansă tinerei generații are ma sperie prin prostie, incultura, lipsa totala de busolă, de bun simt, rezultatul programului România educata a plavanului de la Cotroceni