”Tehnica e forma cea mai subtilă
a proletarizării ca stare durabilă.”
Martin Heidegger
În nopțile pustii și reci, mumia lui Lenin râde cu hohote în Mausoleul din Piața Roșie. Cine-ar fi crezut?! Astăzi, marele capital nu mai are nevoie nici măcar de tradiționalii lui lachei – oamenii politici – pentru a salva aparențele ”democrației”. La conducerea celui mai puternic stat al lumii a ajuns o făptură bicefală alcătuită dintr-un vânzător imobiliar și un angrosist de de toate (de la mașini la sateliți și de la idei crețe la rețele sociale). Acele lucruri pe care naivii utili ai ”ordinii constituționale” le-au buchisit mereu – instituțiile, ”statul de drept”, justiția, regulile financiare și cele internaționale – au ajuns să depindă de buna voință (dacă nu cumva de starea de moment) a dublului personaj. Da, unele dintre ele vor fi folosite dacă sunt utile expansiunii capitalului, iar altele – care o limitează – vor fi abolite de facto, dacă nu de jure și încă cu majuscule pe X. ”A venit vremea schimbării”: în viitor nu intri cu același pas cu care te-ai târât prin trecut. Viitorul cere un salt și bicefalul e gata să-l facă. Fără plasă de siguranță.
În urmă cu 25 de ani nimeni nu și-ar fi imaginat că ”principii” și ”organisme internaționale” pot fi suprimate, în miez de noapte, cu un tweet de șapte cuvinte. Pe vremea aceea, dacă Secretarul General al Națiunilor Unite (vă mai amintiți?, era Kofi Annan) ieșea și spunea ceva, lumea îl asculta și cuvintele lui erau dezbătute de cei cărora li se adresa. Astăzi, Secretarul General (e un domn pe care-l cheamă Antonio Guterres) poate spune orice, căci nimeni nu-l mai bagă-n seamă. Singura modalitate prin care-ar mai putea atrage atenția asupra dânsului ar fi dacă s-ar arunca pe fereastră din turnul care e sediul instituției. Ce să mai vorbim de șefii de stat și de guvern? Cu excepția anunțării ”măsurilor de austeritate”, nimeni nu mai crede nimic din ceea ce spun. Cuvintele s-au demonetizat și fețele au ajuns într-atât de interșanjabile, încât ”înaltele personaje” al vieții publice nu mai au nici o individualitate, vocea lor pierzându-se în cacofonia generală pe care-o amplifică media. În fond, ce-ar putea să ne spună? Tot discursul politic actual se învârte în jurul unui singur subiect (care – ne place sau nu ne place – pentru omul contemporan e sensul istoriei): creșterea economică. Pace, libertate, democrație (dar și invers: război, control, tiranie): toate i se subordonează. Omul politic nu mai vorbește de politică (de altminteri înțelesul acesteia e tot mai difuz); funcția lui e aceea de administrator al creșterii economice. Numai că, inevitabil, e – ca să zic așa – un administrator la mâna a doua. Un om de afaceri de succes simte mult mai bine problema. De aceea lacheii nu mai au căutare, căci a venit vremea ca frâiele politicii să ajungă în mâna afaceriștilor. Iar aceștia să conducă țările ca pe trusturi care au un singur scop: accelerarea producției și maximizarea profitului. Cetățenia însăși e tot mai problematică; n-ar fi mai corect să o numim ”dreptul la dividendele creșterii economice de pe un anumit teritoriu”? Ceea ce revine la faptul de-a participa la beneficiile trustului de care aparții. Or, e limpede că străinii – toți străinii – trebuie excluși de la aceste beneficii. Mumia de la Kremlin are de ce să râdă: cu mai bine de un veac în urmă i-a spus formulei statului – trust pe numele ei: imperialism. Logica imperialismului e aceea a imperiului din totdeauna: stăpânirea totală a tot. Căci – în esența lui – imperiul e unul singur. Or, nu e greu de înțeles, asta face ca războiul de dominație să fie permanent. Stadiul ultim al imperialismului e războiul.
Cu puțin timp în urmă am fi putut spune că, totuși, lucrurile acestea s-au rezolvat la finele războaielor mondiale și – mai ales – după cel de-Al Doilea, cu ”un sistem instituțional” și ”de reguli internaționale” menit a limita pulsiunile imperialiste ale marilor puteri. N-a adus pacea pe Pământ, așa cum sperau unii, dar – de bine – de rău – a funcționat într-o vreme de crize și tensiuni. Într-un anume sens, logica dezvoltării economice a acelui timp l-a făcut cu putință și l-a ținut în viață. Și, poate chiar mai mult, faptul că după 30 de ani de război civil european, oamenii credeau în puterea cuvintelor și a instituțiilor. Menirea acestora e aceea de a scoate reglementarea afacerilor dintre indivizi și state de sub semnul impulsivității liderilor și de-a o face predictibilă, pe baza unor reguli raționale, asumate și respectate de toți. Nu e chiar știință, dat fiind că – în istorie – nu putem face abstracție de om și nu rezolvă toate problemele, dar ține în frâu (în ”echilibru de putere”) tendințele expansioniste / revizioniste ale marilor state. În 1989 se părea că – pentru odată – am reușit să evităm războiul și, la capătul a 45 de ani de confruntare, ne-am regăsit liniștea și (mulți o sperau) prosperitatea. Ceea ce am uitat este faptul că instituțiile nu sunt texte moarte (prin statute și manuale), ci organisme vii, care se nasc, cresc, ajung la apogeu, se sting și pier. Menirea instituțiilor e aceea de a răspunde unor probleme, încadrându-le, descompunându-le și tratându-le într-o anumită ordine a secvențelor. Și un timp funcționează chiar așa. Numai că – cum bine știu oncologii – problemele mută tot timpul, deplasând nevoile ce solicită răspunsuri, în vreme ce instituțiile rămân setate pe temele pentru care au fost concepute. În interiorul lor se dezvoltă structuri, proceduri, regulamente și – mai ales – cresc oameni care formatează, paușal, toată realitatea cu care se confruntă în cadrele pentru au fost programate. Și, de la un anumit moment încolo, aceste cadre sunt tot mai inadecvate nu tratării utile a problemelor realității, ci – la cel mai elementar nivel – înțelegerii lor. Iar instituțiile sfârșesc prin a nu se mai îngriji de problemele pentru care au fost concepute, ci doar de logica propriilor mecanisme. Dacă le-am gândi ca sisteme termodinamice, am vedea că e un prag dincolo de care consumul lor de energie (în speță de finanțări) se duce, majoritar, în propria lor funcționare. Iar beneficiul exterior pe care-l produc – în speță rezolvarea problemelor sociale – tinde, alarmant, spre zero.
Nu e greu de imaginat ce urmează: pentru problemele noi se creează noi instituții, asemeni lăstarilor care apar pe o plantă. Apoi, în timp, cu alte proleme, se dezvoltă alți lăstari. Dar – atenție! – instituțiile vechi nu dispar, ci se permanentizează, eventual la nivel meta: e adevărat că nu se mai ocupă de probleme, ci de metodologii. Până la urmă, avem de-a face cu întreg păienjeniș instituțional care, în bună măsură, funcționează într-o logică autoreferențială. El nu mai rezolvă probleme, ci creează probleme. Asta e ceea ce numim, generic (și cu o încărcătură peiorativă): birocrație. Birocrația are o caracteristică funciară: e conservatoare. Permanența ei definește statul; nu atât prin ceea ce face, cât prin aceea că e la locul lui și chiar dacă se-nvârte-n gol, e previzibil pe orbita lui fixă. În plus, cum bine se știe, orice birocrație e ierarhică. Deși justificările acestei ierarhii sunt în varii ”teorii ale managementului”, adevărata ei rațiune e aceea de a actualiza un pattern funciar al umanității: nevoia de ordine verticală. Poate de aici remarcabila stabilitate a structurilor instituționale, chiar și atunci când nu-și mai fac treaba. Toate acestea sunt de înțeles într-o lume ea însăși stabilă, așa cum a fost – vreme de secole – condiția umanității. Modernitatea, cu dezvoltarea tehnologiilor și avântul industriilor, a schimbat – în parte – regula jocului: din când în când, instituțiile disfuncționale sunt aruncate în aer de revoluții și, în locul lor, sunt create altele. Căci motorul modernității – tehnologia și știința – funcționează el însuși în salturi și, mai ales, e imprevizibil. Un timp, salturile tehnologice au fost suficient de spațiate între ele (de pildă trecerea de la motorul cu aburi la cel cu ardere internă, sau cel de la ziarul pe hârtie la media online), pentru ca statul – cu birocrația lui – să recupereze schimbarea și să se instaleze în timpul de după ea cu ordinea lui sistemică. În ultimii 30 de ani mutațiile tehnologice sunt atât de rapide, încât – din ce în ce mai mult – statul e marginalizat și, departe de-a mai controla el tehnica pe care-o produce știința, e ocupat dinlăuntru de aceasta (de pildă: prin informatizarea serviciilor publice). Destul de brusc am ajuns în situația în care expansiunea tehnologică se lovește de limitele (legi, regulamente, organizare, discursuri etice etc.) pe care le secretă, în permanență, statul. Și asta dintr-o rațiune simplă: deoarece statul se vrea previzibil, în vreme ce tehnologia e (tot mai) imprevizibilă. Trecerea ei de la evoluție la explozie pune o presiune uriașă pe carcasa statului. Care – cel mai probabil – nu-i va rezista.
Vânzătorul de de toate are dreptate: dacă logica ultimă a statului e eficiența, atunci ar fi necesar ca acesta să se predea complexului tehnologico-financiar-militar, care e însăși întruparea cursei pentru un randament total. Statul, care-și propune – în descendența modernității – să-i trateze pe toți la fel, frânează masiv asimptota eficienței. De aceea viziunile care accentuează inegalitatea, nu doar de fapt, ci și de drept a oamenilor revin în actualitate. În definitiv, dacă cetățenia e legată de performanțele țării – corporație, mai pot fi numiți cetățeni cei care nu (mai) satisfac criteriile de productivitate ale acesteia? Să ne înțelegem bine, nu există un moment sau un prag de satisfacere a acestora; în lumea benchmarking-ului și a audimat-ului, ele se reconfigurează permanent. Cetățenia nu mai e un drept, ci e răsplata unei performanțe cotidiene. Și, în general, în epoca eficienței și a hiperproducției, în care concurența înseamnă război permanent, drepturile se suspendă sine die. Iluzia cea mai statornică a deceniilor de pace a fost aceea a colaborării și a cooperării economice printr-o diviziune mondială a muncii, care pus în mișcare delocalizări la o scară nemaivăzută. Numai că am uitat un lucru simplu, pe care ni l-a reamintit Războiul din Ucraina: din 1914 încoace nu mai există nici pace, nici societate civilă. Războaiele militare sunt războaie tehnologice, tehnologiile se bazează pe industrii, iar industriile sunt coloana vertebrală a economiilor. Și, chiar atunci când armele tac, războaiele economiilor continuă. E ceea ce China nu doar a înțeles, ci a și practicat cu succes: delocalizările au însemnat transfer tehnologic și – mult mai eficient decât spionajul economic – i-au permis să se industrializeze în ritm accelerat. Ceea ce-a însemnat – efectiv – crearea unei tehnologii, care poate susține o armată ce poate, la rândul ei (și bazându-se nu doar pe număr), crea probleme. Când America a înțeles jocul Chinei – dezvăluit, poate prea repede, de Xi Jimping – a rămas perplexă. În plus, China mai are un avantaj: dată fiind forma ei de organizare, cu un partid care controlează totul, realmente funcționează ca o corporație în care deopotrivă orașele și industriile (ca să nu mai vorbim de armată) sunt, efectiv, divizii sectoriale integrate într-o structură unitară. Iar superdezvoltarea din ultimele două decenii, cu miile de miliarde de dolari stocate și produse, îi permite să tureze mecanismul competitiv din ce în ce mai accelerat. Atât de accelerat, încât într-o cursă continuă, la un moment dat poate trece înaintea Americii. Aceasta din urmă a predicat, cu aplomb, concurența economică, iar acum se poate vedea depășită chiar pe terenul ei. Ce-i mai rămâne de făcut?
Aici intră în joc vânzătorul de mașini electrice și de rețele satelitare, fanul literaturii SF și cel ce șocheză mereu prin ciudățenie. Nu creșterea constantă și unidirecțională e secretul succesului de viitor – spune el –, ci ruptura, saltul și atacul, aparent haotic, dar perfect concertat. Un samurai perfect dotat cu armele necesare și antrenat cum trebuie e foarte greu de învins în luptă cavalerească cu sabia, chiar de un occidental care stăpânește bine regulile luptei. Dar poate fi doborât fără probleme chiar de un nevolnic ce are în mâini o mitralieră. Saltul, ruptura, disruption e cea care face diferența. Sigur, într-o gigantomahie în care miile de miliarde de dolari sunt aruncate așa ca sutele de lei la nunți. De aceea tehnologia celui cu liniile încrucișate are nevoie de statul american. Și nu ca de o garanție, sau ca de un sponsor, ci ca de o continuare perfect integrată a proiectelor sale. Nu trebuie să mai fie nici o separație între industrie și stat. Și de aceea nu oamenii regulilor sunt necesari în acest război fără reguli al șocurilor tehnologice, ci – dimpotrivă – vânzătorul imobiliar care dărâmă totul în calea lui. Omul portocaliu – între timp decolorat, dar cu o agresivitate sporită – e asemeni impurității din cristalul de siliciu care îl transformă în semiconductor. Căci cristalul administrației bazate pe instituții și reguli e, în noul dispozitiv al lumii, cu desăvârșire inert. Asta e ceea ce vedem la ora actuală: haosul ce aruncă în aer lumea în care Xi credea că poate învinge prin concentrare, mobilizare și creștere continuă. Scopul nu mai e să alergi, tot mai motivat, către finalul cursei, ci să sari – fără plasă – într-un peisaj necunoscut, în care nimeni nu știe ce e înainte, iar înapoi nu mai e cale de întoarcere. Nu e deloc întâmplător faptul că cel mai bogat om din lume nu e de loc interesat de istorie, în schimb e un fan necondiționat al literaturii SF. Și-a propus să ne ducă pe Marte. Dar poate n-am înțeles bine și intenția lui e aceea de-a preface Pământul în Marte. Așa vom fi ajuns acolo, fără ne dăm seama. Rămâne doar să supraviețuim; evident cu aparate din magazia lui, reală și virtuală.
Vechile noastre reflexe ne fac să gândim – și să ne dorim – o lume stabilă. Numai că, de când a apărut tehnologia în peisaj, nimic nu mai e stabil. Totul se schimbă, permanent și – în ultimii ani – din ce în ce mai accelerat. Marea invenție a președintelui american și a acolitului său multimiliardar e aceea că însăși nostalgia unei lumi așezate e un foarte bun principiu al schimbării: ”Ca totul să revină la ceea ce-a fost înainte, trebuie să mai suportați un șoc, unul singur: acela de-a curăța zgura pe care-a depus-o timpul (și profitorii lui) între voi și trecutul acela liniștit. Vreți să vă întoarceți în trecut? Dărâmați prezentul!” Numai că – cei doi o știu prea bine – ruinele prezentului nu deschid către paradisul copilăriei, ci către viermuiala afacerilor viitorului. Cam așa ca ”reconstrucția” Gazei ca ”Rivieră a Estului mediteraneean”. Nici cel cu imobiliarele, nici cel cu mașinile electrice nu sunt teoreticieni; dar ambii au trăit ultimii 25 de ani în mijlocul ciclonului afacerilor și al politicii și au înțeles, osmotic, spre ce se îndreaptă lumea. Nu mai e vorba, cum ne spun economiștii (blocați în teoriile finelui de secol XIX și început de secol XX) de ”creștere economică” liniară. Într-o lume interconectată și volatilă la multiple nivele, creșterea economică a unei țări sau a unei regiuni e o pură iluzie. Oricât de bine ai face tu lucrurile, bătaia din aripi a fluturelui din Shanghai (sau a celui din Los Angeles) poate arunca în aer totul. A venit vremea pompierilor piromani: aruncăm în aer, provocăm haos și profităm de criză, acaparând cât mai mult. Și o facem pentru că putem, combinând atacul economic cu șantajul militar (sau invers). Iar lucrurile sunt cu atât mai funcționale, cu cât ceilalți nu se prind că regula jocului s-a schimbat și continuă să se aștepte la ”negocieri”, ”diplomație bazată pe reguli”, ”predictibilitate”, ”încredere reciprocă” etc. Într-un anume fel, pentru bicefalul american sistemul statal – instituțional, construit de toată Modernitatea, a ajuns la capăt. Pentru ca o altă lume să se nască, el trebuie lichefiat. Asta nu înseamnă – cum bine a înțeles, la vremea lui, Stalin – că statul va dispărea; ci doar că funcțiile lui vor fi altele. Nu se va mai ocupa cu protejarea resurselor naționale, care vor intra într-un joc mult mai larg, ci va acționa ca poliție represivă față de anumite grupuri (desemnate ca ”dușmani” și ”vinovate” de tot ce nu merge) și va garanta suveranitatea totală a companiilor americane pe teritoriul pe care acestea se implantează. Dacă cumva se va abate de la aceste ”îndatoriri”, conducătorii lui vor fi trecuți în rândul ”dușmanilor”, țara va cunoaște o ”revoluție” (sau mai multe), până când lucrurile se vor înscrie în parametrii fixați de stăpânii complexului economico-militar. Lumea întreagă ar trebui să devină ceva ca America Centrală și Latină în anii ’30 – ’60. Singura deosebire e aceea că nu se va mai pune problema ca America să întrețină pe cineva; pur și simplu se va mărgini să arbitreze între grupuri rivale.
Ceea ce se întâmplă în Ucraina (la limită și-n Taiwan), problemele Europei sau crizele Africii nu mai aparțin – pentru showman-ii din Birolul Oval – Istoriei ci I mare. Dimpotrivă, sunt zgomotul de fond al unei istorii minore, aceeași de când omenirea, fatală și indecidabilă. Istoria (cu I mare), dacă e să fie vreuna, e a viitorului, nu a trecutului. Tehnologiile genetice, imunologia, IA-ul, computerele cuantice, teleportarea, rachetele interplanetare și misiunile pe alte planete sunt ceea ce – în opinia duo-ului american – va defini viitorul care, grație lor, a început deja. Cine la va stăpâni, va stăpâni totul. Nu se mai pune problema de-a universaliza tehnologii, de-a generaliza cunoașterea științifică, de-a face din ea pârghia progresului comun. De-acum înainte, beneficiile tehnologiei vor fi strict bazate pe cardul de aderare la o formulă de control social. Și, ca atare, vor fi o modalitate de a-i răsplăti pe cei fideli respectivei formule. Bineînțeles, asta va relativiza și mai mult statele ”clasice”, dat fiind că – de acum înainte – pe același teritoriu vor fi mai multe puteri: cea administrativă și cea tehnologică. Prima va fi locală și a doua mondială. Cea din urmă, în virtutea dreptului de-a acorda acces la tehnologii, va condiționa statutul resurselor celei dintâi. N-ar fi exclus ca o mulțime de țări ale lumii să-și discute în viitor problemele nu la Casa Albă, ci într-o secție a Departamentului de Stat pentru Economie. Sau, poate, chiar în cabinetele de avocați specializați în lobby-ul pentru marile corporații. ”Modelul ucrainean”: sprijin (pe care noi îl stabilim) contra monopolul (total al) resurselor pare a fi promis unui mare viitor. Așa cum am spus-o mai sus, e ceva similar cu politica United Fruit Company în America Centrală din prima jumătate a secolului XX. Încă ceva: în această logică nu există istorie. Mi se pare greu de crezut că vreunul dintre cele două capete ale bicefalului știe când a avut loc Al Doilea Război Mondial (nu-i nici o problemă, o să le-o amintească în curând țarul de la Kremlin) și, în fapt, pentru ei e foarte puțin interesant. Nu există nici ”aliați” ai Americii, nici adversari ai ei; există un singur lucru: marile afaceri. Promisiunea lor și salturile imprevizibile prin care se realizează crează Istoria viitorului, singura care contează. Restul sunt doar negocieri de etapă.
Încă un lucru: tema întoarcerii la origini, în vremurile biblice arhetipale și în Epoca de Aur a Bible Belt-ului (care, asta e, era sclavagist) e foarte dragă fundamentaliștilor religioși americani, care s-au înregimentat masiv în MAGA. Vânzătorul de imobiliare nu are nevoie de ei decât pentru campanii electorale; în rest împărtășește foarte puțin cu lumea lor. Reacția lui – și a celuilalt, zburătoru-n stele – la woke-ism nu e împotriva ideii ca atare (căci, mai curând, forța ei disruptivă îi atrage), cât față de terenul pe care e jucată: cel al eticii, unde sfârșește – foarte repede – în blocaje idealiste. Egalitatea universală, partajul averilor și al ideilor, controlul marilor afaceriști și reglementarea piețelor financiare sunt – mai mult decât apocalipsa minorităților – forme de castrare ale Americii adevărate, aflată în plină ofensivă pe toate fronturile. Etica, cum bine a înțeles-o Nietzsche, e paravanul sub care nevolnicii îi escrochează pe cei puternici. Nu e nici o nevoie de ea în lumea adevăratului bussines; aici e care-pe-care, într-un poker în care se joacă întreaga lume. E în asta singura înțelepciune care mai poate opri marșul inexorabil al Chinei către supremația mondială? E trecerea de la statul birocratic la cel tehnologic în care interfața dintre lider și mulțimi nu va mai aparatul de stat, ci IA-ul? E curata nebunie a unor adulți cu minte de copil care au ajuns să controleze puterea și resursele lumii? Sau e câte ceva din toate, un amestec incert, asemeni gazelor, pe care fluiditatea contextelor îl poate duce la explozie? Poate mai mult decât orice, un lucru e cert: faptul că mergem către explozie și că ultimul avatar al ”noii ordini mondiale” va fi o totală dezordine din ce în ce mai comprimată de presiunea tot mai mare a șocurilor tehnologice.
Istoria celor 80 de ani de la finele Războiului Mondial s-a-ncheiat. Am intrat în ciclul revoluțiilor. Ceea ce s-a petrecut la scara tehnologiilor și a socialului (marcat de ele), trebuie să se întâmple și la scara politicului. ”Morala burgheză” (ultim avatar, decolorat, al moștenirii creștine) nu mai produce nimic, în schimb, cu imperativele ei etice ce tind spre absolutizări utopice, blochează foarte mult. De cealaltă parte, voința pură – ce nu ține cont de nici o morală (în Rusia, în China, în Coreea de Nord, în Iran și chiar în Israel) – are câștig de cauză. Cei ce-au mizat pe forțarea dezvoltării tehnologice și militare, indiferent de costurile umane, au reușit să facă parte dintre cei care conteză. Cei care au predicat solidaritatea și egalitatea, ba s-au și apucat să împartă câștigul public după asemenea sloganuri, s-au prăbușit în irelevanță. Discursurile lor patetice nu mai contează pentru nimeni: nici pentru cei ce s-au împărtășit din largehțea lor, nici pentru cei le refuză – visceral – formula generozității. Singurul lucru ce te face credibil e puterea de-a lovi și rezistența cu care păstrezi cadența loviturilor. Iar asta se leagă de tehnologie și de economie. Nu mai suntem în vremea loviturilor calculate, menite să intimideze și să ducă la negocieri. Acum e vremea ploii de lovituri, din toate direcțiile (asemeni celor administrate de drone) al căror scop nu mai e înfrângerea adversarului, ci distrugerea lui. Războiul total – și permanent – al economiilor s-a transformat în revoluția internă a statelor. Cu excepția superputerilor (care se gândesc pe ele înșile mai curând ca niște corporații tehnico-militare), celelalte țări nu vor mai fi decât baze de resurse (materiale și umane) aflate deopotrivă pe marginea vulcanului și pe cea a prăpastiei. Iar saltul tehnologic al următorului deceniu va arunca nouă zecimi din populația planetei în preistorie. Și când va-ncepe războiul tuturor împotriva tuturor, atunci fericiți ”aleși” se vor duce în spațiu cu rachetele falice ale celui ce vrea să-nsămânțeze viitorul.
Mumia de la Kremlin are de ce-ncremeni într-un rânjet gol: cine-ar fi crezut? Noii iacobini, fanaticii revoluției, adepții schimbării a tot și a toate, cei ce predică utopia (în forma ei tehnologică) au ajuns tocmai marii capitaliști! ”Clasa muncitoare” – devenită în acești 80 de ani middle class – vrea stabilitate și creștere economică; vrea să se-mburghezească și să se piardă în acumularea de bunuri și-n distracție. În vreme ce superbogații plănuiesc să răstoarne ordinea lumii și să ne-arunce pe toți în viitor. Umblă vestea că unul dintre ei – cel mai cunoscut, nu neapărat cel mai mare – va veni în Piața Roșie de Ziua Victoriei. Cine știe, încremenește iar mumia: poate vor ajunge față-n față și atunci ochii celui mort se vor deschide spre a vedea făptura greu de imaginat pe care-a creat-o veacul început de el.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Este, desigur, o revoluție permanentă, dar nu așa cum a gândit-o Troțki. De aceea, Lenin n-ar aplauda-o, chit că, formal, schimbarea permanentă zdruncină din temelii ordinea burgheză. Dinspre leninism, o poți eticheta drept contrarevoluție, dar având de partea sa eficiența amorală a tehnologiilor, conotația retrogradă a ideii de contrarevoluție nu se mai verifică pe teren, în fapte. Tot formal, dușmanul de clasă ar putea părea, în noua configurație, cohorta de birocrații statale. Însă e foarte bine evidențiat în text faptul că inegalitățile dintre regiuni și state, firesc și fatal adâncite de noile (r)evoluții duc în irelevanță imaginația birocratică. Metaforic, suntem deja pe Marte. La rece privind lucrurile, am fost acolo dintotdeauna.
”În urmă cu 25 de ani nimeni nu și-ar fi imaginat că ”principii” și ”organisme internaționale” pot fi suprimate, în miez de noapte, cu un tweet de șapte cuvinte.”
În urmă cu 25 de ani, căsătoria între persoane de același sex nu era legalizată nicăieri. Certificatele de carbon nu fuseseră inventate, iar polițiștii nu făceau vizite acasă pentru articole critice la adresa ministrului de Interne.
”Astăzi, marele capital nu mai are nevoie nici măcar de tradiționalii lui lachei”
Astăzi, discursul marxist a revenit în România, la fel ca pe vremea lui Ceaușescu. Oameni care n-au prestat în viața lor vreo muncă reală îndoctrinează generații întregi de studenți. Tot ca pe vremea lui Ceaușescu.
@haraldino. Nino-nino, iar delirezi pe aici, a fost inchis la farmacie sau nu te-ai dus ca era zapada? Marota cu „discursul marxist” e buna de adormit copii si inflamat mintile unora fara multa carte. Casatoria intre persoane de acelasi sex si certificatele de carbon, desi rele, nu sunt nici pe departe la fel de rele ca discursul de extrema dreapta. Asa ca mai lasa marotele..
Apropo de „munca reala” pe care o mesteci acolo, ai prestat vreodata munca reala?!
Ca nu pare deloc, esti mereu pe aici, comentezi la foc continuu, postac de profesie.
Ar fi foarte util – m-am ferit sa scriu extrem! de util – sa se explice de ce extrema dreapta este „pe departe” mai nociva decat extrema stanga. Ar fi interesant de stiut bazele axiologice ale acestei judecati si cum sunt comparate politici si reglementari (certificate de carbon de ex.) cu discursul pentru a se ajunge la concluzia ca acesta din urma e „de departe” mai rau. Puteti clarifica? Multumesc.
In opinia mea si afirmatiile autorului si cele ale comentatorului sunt foarte corecte.
Mister Harald se vede ca n- ai inteles mai nimic din superbul articol eseu al domnului Maci.Cum spuneam,ai o cultura vasta,multe comentarii valide,interesante si chiar valoroase dar cind ajungi sa bati cimpii…Lumea arde si pe dta te preocupa oroarea casatoriilor ghei…Pina una alta ar trebui sa observi planul de taxare fiscala a lui Trump si sa realizezi ca domnul Maci are dreptate nu vreau sa zic 100 % dar aproape.
Planul prevede reduceri de taxe doar celor cu venituri anuale de peste 300.000 de dolari restul…Cresteri de taxe,etc.
Adica clasa de mijloc din USA ati luat o mare teapa in stil …american.Revolutionar? Nu stiu dar e clar ca afurisitul de Nietzsche chiar daca nu- mi place avea si dreptate.Etica e paravanul sub care cei puternici ii escrocheaza pe cei slabi.In cazul asta e MAGA pt. cei de rind,adica pt. fraierii platitori de taxe la greu…..God Bless Trump& comp Not America of the ordinary!!!
Nu suntem pe Marte dar putem fi în Iad.
Ironia sortii si a istoriei este ca acum dictaturile neo-capitaliste autoritare distrug democratia din Vest folosind chiar metodele democratice si pervertind mintile multora. Scopul astora e sa creeze haos in societatile libere, sa polarizeze, sa antagonizeze 2 jumatati ale aceleasi societati. Lenin ar fi foarte mirat sa vada ca democratiile din Vest sunt dinamitate din interior chiar cu o retorica neo-fascista, de extrema dreapta.
In final dictaturile au scopuri imperialiste, de dominare a propriilor popoare si a vecinilor.
Cea mai eficienta metoda a fost cu retelele sociale, aceasta plaga a lumii moderne. Prin fermele de troli, cu o investitie minima, poti crea sute de mii de conturi false si crea anumite trenduri in societate ca sa impingi candidatii preferati, indiferent cate ineptii si bazaconii spun.
Ce nu inteleg astia de extrema dreapta e insa ca imperialismul lor nu e singur, ci se va ciocni mai devreme sau mai tarziu cu alte imperialisme in razboaie catastrofale, cum a fost WW2. Daca trump acum ii face concesii si ii
ia partea lui putin, nu isi da seama ca doar creaza un rival, ca ii da legitimitate. Se imbata cu apa rece daca crede ca il va avea ca aliat impotriva chinei. O tara nu se poate conduce ca o corporatie fiindca scopul final e altul.
O ipoteza: ma uimeste si ma intristeaza modul in care Trump il „injura” pe Selenzki, nu inteleg de ce e asa pornit pe el! Imi imaginez ca presedintele ucrainean a facut vreo gafa la vreo intilnire cu Trump.
De altfel a existat un anume Andrij Melnyk, ambasador al Ucrainei in Germania, care i-a jignit ca pe maidan (nu ala din Kiev) pe multi politicieni nemti, chiar si pe presedintele Steinmeier. A fost retras si acum e in Brazilia.
Ucrainienii ar trebui sa inteleaga ca nimeni nu e dator sa-i ajute, ca cine o face, o face din mila crestineasca, sau eventual din anumite calcule. Drept urmare nu ar strica daca ar folosi mai des cuvintele magice din copilarie „te rog, multumesc!” Nu ma pricep la istorie, dar oare Ucraina a ajutat vreodata pe cineva?
Uneori aceste maruntisuri pot avea mari consecinte.
@Neamtu Tiganiu
>Ucrainienii ar trebui sa inteleaga ca nimeni nu e dator sa-i ajute, ca cine o face, o face din mila crestineasca, sau eventual din anumite calcule. Drept urmare nu ar strica daca ar folosi mai des cuvintele magice din copilarie „te rog, multumesc!” Nu ma pricep la istorie, dar oare Ucraina a ajutat vreodata pe cineva?
Bună întrebare! Totuși nu cred că ajutorul acesta de urgență acordat Ucrainei trebuie să vină „la schimb”.
E o chestiune de viață şi de moarte. Ucraina a fost atacată într-un mod atât de parşiv încât orice abdicare de la ajutor se poate interpreta ca suspiciune de a fi de partea atacatorului.
Dar revenind la acest „sense of entitlement” al Ucrainei, imaginar sau real, el este (dacă se confirmă) un reziduu al hubrisului imperial al fostei Uniuni Sovietice, țară a cărei a doua cea mai mare republică a fost Ucraina.
E un mare şi amar paradox aici: Ucrainia urăşte Uniunea Sovietică si pe bună drepate, în timp ce îi moşteneşte unele apucături mai puțin plăcute.
caractere ..foarte asemanatoare..da..
plus ..indoctrinarea prin educatie..cat li s-a turnat..ca au fost romanizati..ca sunt din antichitate tot ukraineni..nici ce a fost polon..e..ehee..eram tot noi la baza..ukrainenii..samd..
asta..plus virulenta lor nativa..tatar-bunar..ei zic ca afost un pogrom anti-ukraineni..facut..de armata romana..care d e fapt..cam exagerat ..innabusit o miscare pusa la cale de sovietici!
Deci dacă Trump înjură pe cineva, sigur că ăla a gafat cândva. Libertatea de exprimare nu e pentru căței!
Zelensky nu a acceptat să ofere SUA exclusivitate pentru pământurile rare, pentru că Trump nu oferă niciun fel de garanții de securitate Ucrainei. Resentimentar ca de obicei, președintele SUA îl consideră acum vinovat pentru toate relele războiului. E singurul mod în care Trunp reacționează când e refuzat.
Dar și Zelensky „a gafat“ într-adevăr în 2019, când nu i-a oferit lui Trump muniție împotriva lui Biden.
Hantzy, ma bucur pt tine vazind cit de bine ai inteles lucrurile. Eu nu sunt atit de convins, parca ceva nu se potriveste, dar mai vedem..
Din 2019 începând Zelensky a cerut constant o întâlnire cu Putin pentru a discuta despre conflictul din Donbas și Crimeea. Putin a ignorat cererile. Chiar și după 24 februarie 2022 Zelensky a cerut repetat o întâlnire cu Putin și chiar a lăsat a se înțelege că este dispus să cedeze teritorii în urma unui referendum popular.
La întâlnirea din Turcia delegația rusă a cerut maximul, adică dezarmarea și demisia conducerii Ucrainei, ceea ce era inacceptabil. Ca urmare Putin a organizat un referendum contrar dreptului internațional, prin care ucrainenii ar fi cerut în unanimitate anexarea la Federația Rusă. Cum naiba au votat pentru anexare și ucrainienii din teritoriile necontrolate de Rusia nu e nimanui clar. Abia atunci Ucraina, mai exact in octombrie 2022, a interzis negocierile directe cu Rusia. La 8 luni dupa izbucnirea invaziei!!!
Deci Trump minte deci cu nerușinare când spune ca dictatorul Zelensky nu a căutat negocieri și a inceput războiul. De asemenea, minte când spune ca președintele ucrainean nu ar fi fost votat și ca susținerea pentru el ar fi la 4%. In realitate susținerea pentru Zelensky a crescut in ultimul timp cu câteva procente la 57%, ceea ce i-ar asigura o victorie din primul scrutin. Doar ca organizarea unor alegeri când Rusia bombardează repetat locurile unde se adună ucrainenii și când ucrainenii din teritoriile ocupate nu pot vota este imposibilă și ar însemna renunțarea de facto la acele teritorii.
Însă este greu pentru fanii lui Trump să accepte evidența că acesta minte și e mai ușor să vadă că ceva nu se leagă, nodul care lipsește fiind neapărat în sarcina celui admonestat. Dacă ceva nu se leagă, acel ceva trebuie căutat in ultimele evenimente, adică în întâlnirea de la Riad și în refuzul lui Zelensky de a semna aranjamentul privat pregătit de Trump.
@Hantzy
Asa cu neajunsurile lor nu erau preferabile acordurile de la Minsk ?!? Sincer!
Si cu toate cererrile maximaliste ale RUS, din Turcia, nu erau preferabile situatiei de acum ?!?
Sa ne uitam ce au spus Arestovici si ceeilalti responsabili despre esuarea negocierilor cu RUS. Este confirmat de cel care a aranjat negocierile din Turcia: Naftali Bennett. Sa nu subestimam importanta mesajelor transmise personal de BoJo si promisiunile de ajutor pana la infrangerea, declasarea si eventual dezmembrarea RUS.
Si de ce era obligatoriu ca Putin sa accepte intalnirea cu Zele?!? Puteau negocia f.bine echipele ministerelor de externe, se semna tratatul si se ratifica de parlamente.
Poate nu e bine sa credem tot ce spune Trump ca nu suntem naivi, dar de ce am crede cota de popularitate scoasa de Zelensky la 24h dupa sustinerile lui Trump ?
Este Zele o pers.de incredere?!?
Sa ne amintim ce spuneau Zele&co despre Merkel, Macron, Steinmeier prin 2022-2023….. Hai sa fim rezonabili !
Sa ne amintim cum invinovatea DE&FR ptr.declansarea razb.de catre RUS.
Sa ne amintim vestitul plan de pace, in 9/10 pct., al lui Zele. Nu era oare maximal +,+ ?!? Era plan de pace sau plan ptr.capitualrea neconditionata a RUS ?!?
Sa ne amintim iesirile cotidiene, in aplauzele unei mass-media aservite, in care bestelea din greu pe cine nimerea. Dar dupa dezangajarea lui Donald s-a ajuns ca Zele sa depinda de europenii aceia pe care ii scuipa de sus…..
Sa observam cum in mod bizar, acum cateva zile la Munchen, Zele a propus ca armata UKR sa inlocuiasca armata US in Nato. Sunt astea chestiuni serioase ?
Zele nu semnat aranjamentul privat impus de Trump. OK, bravo lui. Dar e adevarat ce spune si Donald ca Zele nu are nici o carte in mana dar joaca dur. E de apreciat, doar ca asta stiu si Trump si Putin. Iar daca Vladimir Vladimirovici propune un aranjament privat ptr.zacamintele din noile teritorii cucerite mi-e teama ca Zele….
De acord, Zelensky posibil sa joace partial la cacealma (totusi rusii nu fac mare branza pe acolo in afara de a-si toca masiv valuri dupa valuri de recruti), Trump joaca disruptiv iar Putin pasiv-agresiv.
Ceea ce nu e clar nici pe departe e cine cu cine va face pana la urma echipa asa, cam ca la finalul „the good, the bad and the ugly”.
Filmul e abia trecut de primele minute de început iar scenariul stiut initial a fost făcut tabula rasa din 20,01 începând.
JB, e greu de spus postfactum cum ar fi fost mai bine, darămite să fi prevăzut derularea evenimentelor încă din primăvara lui 2022. Se prea poate ca o înțelegere la Istanbul să fi salvat viețile ucrainenilor și rușilor din contul lui Putin. Sau poate nu! De ce să nu luăm Bucha și Irpin, precum și miile de copii răpiți în considerare și să constatăm ca doar agresorul ar fi fost avantajat? Rusia face deja reclamă in estul siberian pentru strămutarea populației în noile teritorii. Genocidul prin asimilare a ucrainenilor este in derulare. Cu un nou acord in care doar agresorul avea de câștigat, fenomenul ar fi fost mai extins.
Pe de altă parte, Rusia controla atunci Herson și Harkov, așa că astăzi încă sunt ucrainenii în avantaj față de acel moment. E drept, au pierdut și ei mii de suflete de atunci, dar nu a fost alegerea lor să fie atacați de imperialișții sovietici.
Apoi nu știm dacă, încurajați de victoria ușoară împotriva unei țări de 40 milioane locuitori, bolșevicii kremlinului nu și-ar fi continuat drumul spre vest: Moldova sau Țările Baltice. Sau chiar ambele, ca să nu fie obligați să ceară occidentalilor permisiunea de a trece prin teritoriile lor pentru a ajunge la Kaliningrad sau Tiraspol.
Și, dacă tot s-a dat liber la imperii, de ce nu s-ar gândi și Turcia să ia Ciprul cu totul? Sau Siria și Irakul ? Bulgaria și Grecia și întregul Balcani? Ca doar fuseseră până acum ceva mai bine de un secol ale otomanilor, nu?! Iar România să fi fost deja împărțită „frățește“ între Bolșevicia, Otomania și Hungarostan? Putin l-a venerat doar pe Jirinovski. La înmormântarea lui Gorby nici nu s-a sinchisit să apară.
@Nman
Problema ptr.Donald e ca, in opinia mea desigur, nu are alte mijloace decat Joe pe care sa le poata utiliza cu succes. Daca existau sa fim siguri ca Joe le punea in actiune.
Asa ca ptr.a face damage control (strict ptr.interseul US) Donald nu prea are liberatatea necesara de a-l alege pe Zele, desi vocile Democrate, political correct, europene o cer ritos.
Sa nu subestimam puterea cinismului in rel.internationale si evidenta intoarcere, direct si pe fata, la jocul marilor puteri.
US sunt intr-o mare incurcatura socio-economica, militara si strategica la care se adauga pericolul dezangajarii treptate de schimburile in $. Exista o mare pierdere de competitivitate si de putere industriala.
Asta indiferent de hyper-ul AI care s-a molesit serios odata cu DeepSeek si pierderea monopolului algoritmilor astazi in open source.
Faptul ca Zele joaca la cacealma si da tare cu gura il stie si RUS.
„totusi rusii nu fac mare branza pe acolo in afara de a-si toca masiv valuri dupa valuri de recruti”. Parca nu m-as repezi la concluzii. Pai saptamanile acestea s-a tot dezbatut lipsa de personal a UKR iar aliatii occidentali au cerut reducerea varstei de recrutare, etc. Dar asta e o chestiune atat de tragica incat ma opresc din consideratii „la rece”.
@Hantzy
„De ce să nu luăm Bucha și Irpin, precum și miile de copii răpiți în considerare și să constatăm ca doar agresorul ar fi fost avantajat?” Totusi, de ce sa exageram niste evenimente punctuale a caror veridicitate si interpretare nu sunt chiar stabilite fara echivoc.
„Cu un nou acord in care doar agresorul avea de câștigat, fenomenul ar fi fost mai extins”…. Si crezi ca e preferabila situatia actuala ?!?
Sa recunoastem ca incurajarea UKR pe calea inflexibilitatii si a razboiului s-a facut din calcul, de catre noi aici in „occidentul colectiv” lead by US. Adica ne-am imaginat si am luat drept adevar ceea ce ne-am imaginat ca….somehow o sa infrangem RUS, o sa ajungem ca indirect sa schimbam regimul de la Moscova, in RUS o sa apara noi miscari de dezmembrare si (dupa cum au afirmat Lloyd Austin&co si numerosi altii) o sa degradam RUS din randul marilor puteri, etc, etc. Socoteala n-a iesit si doar un miracol ar fi facut sa iasa.
Problema e ca se stia de la inceput, dar ne-am aventurat in ideea asta paguboasa.
Am mai spus-o si o repet. Inca de prin 2007 Cohen, Graham Allison, J.Mearsheimer spuneau, scriau carti&articole, dadeau interviuri in care sustineau argumentat ca pana la urma o sa ajungem la razboi cu RUS daca o tinem tot asa cu avansul Nato. Si trebuie retinut ca RUS, desi se opunea, pana in 2008 nu a reactionat agresiv la valurile succesive de extindere.
Noi, cei de pe platforma contributors.ro, suntem romani. Sunt convins ca tinem la interesul nostru ca popor si acela ar fi sa nu avem granite directe cu nici un imperiu.
Evident ca interesul nostru de securitate era sa aderam la Nato, dar…..nu doar interesul nostru si al Nato conteaza. Am avansat pana a iesit tambalau.
Acum sunt sanse mari sa avem granita directa cu un imperiu advers aliantei din care facem parte iar fratii nostri MD sa se pomeneasca cu o jonctiune terestra intre Transnistria si terit.RUS.
In cazul acordurilor de la Minsk (acelea atat de injurate) sau cel din TR aceasta situatie, realmente riscanta, nu ar fi intervenit.
„de ce nu s-ar gândi și Turcia să ia Ciprul cu totul?” si BG si RO si fosta Yugoslavie si HU si….Austria pana la portile Vienei as adauga eu…. Ai cumva impresia ca nu s-a gandit ?!? Bineinteles ca s-a gandit. Iar in noul otomanism ideea ca oriunde a fluturat, catusi de putin, flamura islamului este teritoriu de drept al acestuia este considerata chiar legitima.
Observam ca indiferent ce ni s-a spus, decenii intregi, pana la urma si la urma cand e vorba despre ratiuni de securitate principiile inalte, rationamentele privind avantajele cooperarii fata de adversitate si confruntare lasa locul ratiunilor de securitate. Mie mi se pare ceva groaznic de cinic si chiar oribil, dar…..istoria ultimelor milenii ne arata ca realismul cinic si calculul privind securitatea prevaleaza. Trist, trist dar n-avem ce face.
Zelensky dormea și nu a fost disponibil pentru o întâlnire cu șeful Trezoreriei SUA atunci când a ajuns în Ucraina. :)
TRUMP on Ukraine:
„Scott Bessent actually went there and was treated rather rudely. Because essentially they told him no. And Zelensky was sleeping and unavailable. He travelled for many hours on the train which is a dangerous trip, and we’re talking about the Secretary of Treasury.”
https://youtu.be/s1th2AnkRwg?si=uEe1VwLHVjRynZmw
Wow! Ăsta sa fie detaliul mic cu consecințe mari?! Tratamentul presupus nepoliticos al președintelui ucrainean? Presa i-a prezentat pe amândoi fotografiați zâmbitori, după ce au discutat despre un parteneriat economic și ceva garanții de securitate. În paranteză fie spus, Între timp am aflat și care erau intențiile administrației Trump în privința Ucrainei: pământurile rare ca o recompensă pentru ajutorul deja acordat și garanții ioc, eventual oferite de europenii care nu au loc la masă. În felul acesta, pare da Zelensky s-a prevalat de Libertatea de a fi Moromete când vine Jupuitu cu fonciirea. Am încheiat paranteza.
Trump însă nu a spus nimic de grosolănia ucraineană arătată lui Bessent, ci a pomenit de dictator, de 4% susținere, de refuzul negocierilor, de ucraineanul belicos.
Așa făcea și Putin: zicea ca își apără rusofonii din Donbas și Crimeea, ca invazia ar fi fost o chestie ad-hoc, nicidecum planificată de ani buni.
Oare de ce toți autocrații au probleme în a spune adevărul și caută tot timpul pretexte?
PS Putin nu voia să negocieze cu Zelensky pentru că nu voia să-i dea importanță, nu voia să-l confirme astfel ca pe omolog al său. Biden a făcut la fel cu Putin. Trump s-a coborât să-i dea un telefon teroristului de la Kremlin. Oare Churchill l-a sunat pe Hitler?
Da, Ucraina a ajutat marile puteri odata. Cand MP vroiau sa curete lumea de statulete nucleare, Ucraina a fost de acord sa trimita in Rusia arsenalul nuclear in schimbul garantarii granitelor. Dupa cum se vede, Rusia a fost prima care s-a razgandit (privind granitele Ucrainei, nu armele nucleare). A doua care se codeste pare sa fie SUA.
Când am văzut titlul, am crezut că o să găsesc vreo referire la scrierile lui Bernadrd Stiegler (un mare filosof dispărut acum vreo 3 ani) sau Michel Maffesoli (vremurile barbariei), dar oricum, articolul este în linia celor cu care ne obișnuiește dl Maci: sus, foarte bun!
Vremurile bune nasc lideri slabi, liderii slabi aduc vremuri grele, vremurile grele nasc lideri puternici, liderii puternici aduc vremuri bune.
Acum, trăim falimentul narativelor fundamentale, axiale. Altfel spus, vremuri fără Dumnezeu, fără niciun fel de Dumnezeu, fără lege și fără sens. Vremuri de suprapopulare și de supradotare cu unelte (exoschelete, proteze). Deci, sângele e chemat să se arate din artere și vene, să curgă, fluvii, în pământ.
Problemele sunt altele:
– nu există clase sociale care să se contrapună în cadrul unei revoluții clasice;
– nu există nici măcar ideologii contrapuse (MAGA e o aiureală, woke/political correctness este o alta, nici nu se pot considera ideologii, sunt amalgamări de idei pentru a conferi o oarecare identitate în această mare de schimbări care aruncă în confuzie omul obișnuit.
În această situație, fără clase sociale sau ideologii, cum se poate defini o revoluție?
Nu mai avem demult revolutii ci simple razmerite. Revolutiile au avut niste obiective mai bune sau rele, astazi numai au nimic. Ma gandesc la Revolutiile de la 1848 si altele asemenea……
Frumos, logic si trist.
Sa nu uitam ca Istoria ne invata ca in spatele fiecarei revolutii este o gloata care adera trup si suflet la aceasta, fiind dispusa sa-si dea viata pentru ea.
De aceea, revolutiile care au avut rolul de a distruge pacea sociala au dus la liste cu indezirabili, recte cei care trebuiau eliminati pentru ca ideile lor era contrare idealurilor revolutionare, si eliminarea din societate a acestora prin decapitari, asasinate, puscarii, lagare, etc.
Cred ca cititorii contributors, cei mai destepti din afara gloatei, vor avea o problema de adaptare la noua lume bazata pe forta si nu pe meritocratie.
Civilizatia moderna, s-a tot repetat, e ´prometeica´, prin ´prometeism´ intelegandu-se in general – si mai superficial -, progresul tehnologic. De unde si o anumita demonizare a tehnologiei in mediile mai traditionaliste, vazuta ca o cauza a tuturor relelor. Dar prometeismul e mult mai mult. In Iluminism si Romantismul timpuriu ( Fruhromantik ) era un cult al lui Prometeu, vazut ca erou care se elibereaza si elibereaza omenirea de jugul asupririi religiei si a despotismului, a ´demiurgului´, identificat cu Lucifer si chiar cu Satan, intr-o reinterpr. a epopeei miltoniene. Un ex. este tanarul W. Blake dar ecouri ciudate sunt si in ´sublimul´ arhiconservatorului whig E. Burke. Romantismul din jurul lui Goethe, cu panteismul pagan si spinozismul sau ´faustian´, sturm und drang, romantismul de la Jena, cu idealul omului bun, natural, complet, versiunea mai idealista, tipic germana, a rousseauismului, ca si Iluminismul kantian, cu conexiuni masonice. Se interpr. si ca marele si obscurul opus hegelian, Fenomenologia spiritului, ar fi o descriere a acestei eliberari treptate si ´dialectice´ a ´spiritului´ uman, Geist, continuand teme joachimite si boehmeene. Tema stapanului si sclavului a fost interpr. si in acest sens, ca emancipare ´prometeica´ de jugul vechiului demiurg si a lumii sale, de ´onto-teologie´, in termeni heideggerieni, adica o revolutie ontologica-existentiala. Era deja un anti-iudaism gnostic la idealisti, admiratori ai unui elenism idealizat. Acest ´Spirit´ era identificat cu ´Spiritul celei de-a treia epoci´, finale, tanarul Hegel a crezut ca l-a vazut in Napoleon, eroul prometeic prin excelenta, autoedificat si autoincoronat, cel care a luat coroana, suveranitatea, din mainile papalitatii. De atunci dateaza si formula ´D-zeului care a murit´, Nietzsche o luase de la P. Mainlander. Cu Feuerbach si pozitivistii, Saint-Simon si Comte, acest Spirit a devenit Spiritul Umanitatii, in religia pozitivista ´antropoteista´, divinizarea ´Umanitatii´, cea denuntata de Dostoievski.
Acestea sunt, in linii mari, originile spiritului revolutionar modern, cu idealul omului natural, bun si frumos, contrapus de pe atunci idealului religios sau monoteist´nihilist´, ca negator al ´vietii´ si ´naturii´. Era o cultivare a frumusetii si sanatatii naturale, un neo-renascentism si naturalism literar-estetic, ce a dus in cele din urma la miturile scientiste rasiale. Idealistii incercau o impacare monista si ´dialectica´ a ´spiritului´ cu ´natura´, a ´subiectului´ cu ´obiectul´, a moralei cu instinctele. Acesta e idealul ´omului nou´, self-made man, ale carui avatare vulgarizate sunt eroii Marvel. ´Spiritul´ , cum se vede la Fichte dar si, mai tarziu, la Daseinul lui Heidegger, devine colectiv, din panteismul romantic se ajunge in linie dreapta la vitalism, biologism si rasism stiintific. Aceasta traditie a fost continuata si de Nietzsche, in felul sau, el are lungi pasaje in ´Nasterea tragediei´ in care glorifica ´eroul arian´, Prometeu. Abia daca mai e nevoie de mentionat ca Dionysos are fizionomia Satanului romantic, era voga naturalismului bucolic si in Anglia, cultul zeului Pan, utopiile si comunele primitiviste , spiritualismele neopagane si ´falice´, prerafaelismul, decadentismul lui O. Wilde, dar si ´satanismul´ lui A. Crowley, etc.
Deci aceasta e vana care se va numi ´libertariana´, initial protoliberala si ´de stanga´, A. Rand, de ex., era o nietzscheana infocata, Atlas fiind un alt nume al lui Prometeu. ´Omul-dinam´ al lui I. Paterson. Nu e locul aici dar s-ar putea arata si originile ´vitaliste´ ale filozofiei darwiniste a lui Hayek, cu ´ordinea spontana´, cu mitul antreprenorului viril ca versiunea a aceluia prometeic.
Despre cultul lui Prometeu, eroul arian civilizator, in National-Socialism, de ex. la A. Rosenberg, a se vedea lucrarile mai recente ale lui J. Chapoutot.
Omul prometeic era, la Spengler, omul faustian, nordic, opus aceluia meridional-semit sau asiatic, ´magian´. Civilizatia occidentala e activa, virila, prometeica, spre deosebire de aceea orientala ´pasiva´ si ´feminina´, Spengler a devenit spre sfarsit un admirator al americanismului, in care vedea triumful spiritului faustian. Despre influenta nietzscheanismului in Rusia si in Uniunea Sovietica, in relatie cu ideologia ´omului nou´, a se vedea la B. Glatzer-Rosenthal. Omul natural, ceea ce Ch. Taylor numea ´expresivism´, a devenit ´omul autentic´ heideggerian si existentialist, cu progenitor imediat in ´viata ca opera de arta´ nietzscheana, un esteticism existentialist, ´autenticismul´ amoralist si implicit anarhist, ´omul revoltat´ camusian, in dialectica lui dostoievskiana cu omul revolutionar. Patologia prometeismului modern e tema principala a operei lui Dostoievski. Inchidere solipsista, colaps – ne putem intreba daca noul tip de ´spiritism´ A.I. nu seamana cu solipsismul demonic descris de Dostoievski in monologul-dialogic al lui Ivan Karamazov – prototipul omului revoltat – cu ´demonul´ sau ´dublul´ sau batjocoritor.
Omul nou e omul viitorului, o rasa noua, obtinuta eugenic, ca la Nietzsche si toti nietzscheenii, fascinati de ´biopolitica´, este un om postuman, supraomul, o rasa noua, un om colectiv si impersonal ( sau ´transpersonal´), deci inuman. Ca in utopiile deviante ale lui E. Junger, ´Soldatul´, ´Muncitorul´, apoi Anarchul, soldatul politic, ´partizanul´ lui C. Schmitt.
In diverse varietati, om energetic, electric, vulcanic, falic, omul-racheta, cyborgul, omul cuantic, asa s-a ajuns la utopiile transumaniste-postumaniste si ´cosmiste´. Liber de morala celor slabi, isi este propria lege, autozeificat, visul lui fiind nemurirea pamanteasca, a lui si a lumii create de el, piatra filozofala obtinuta fizic si tehnologic, care sa-i asigure o chinuitoare vesnicie prometeana.
Stim din mituri cum sfarseste Prometeu, inlantuit, cu ficatul – sediul ´poftei´ nesatioase si de aceea regenerata – sfasiat de vulturul lui Zeus, la instigarea lui oamenii s-au revoltat impotriva zeilor, cu promisiunea unei emancipari pur pamantesti si materiale, asa cum o promit toti revolutionarii, tema ispitei : ´veti fi dzei´, ca si in miturile biblice ale turnului Babel si potopului, imaginea hybrisului titanic, a lipsei de masura. Phaeton, care a incercat sa se inalte la Soare, luand cerul cu asalt, a cazut, in flacari, in ocean, asa cum pica, una dupa alta, rachetele lui E. Musk.
Suntem contemporanii ultimei versiuni a ideologiei utopic-revolutionare a ´omului nou´.
Textul de mai sus era o schita, am modificat, prescurtat, de aceea greselile ortogr. , e eliptic, se adreseaza cunoscatorului, desigur ca e inoportun in comentarii, poate ridicol. Incercam o istorie a prometeismului revolutionar, ceva oarecum similar cu trilogia lui J. Taubes despre ´democratia totalitara´, scrisa la inc. Razboiului rece. Simt nevoia sa completez ´metodologic´, nu e vorba de o istorie liniara, monocroma, de la cauza la efect, adica determinista, ci de o ramificatie, o spirala sau un evantai de posibilitati care duc in directii diferite, unele abia schitate, altele excluse. Schopenhauer, Nietzsche, erau anti-hegelieni, exista o tensiune intre Iluminismul mai clasicist si Romantism. Ceva asemanator cu ´arborele gnozei´ al lui Culianu – si e vorba chiar de ceea ce el numea ´gnoze moderne´ ( lucru imp., el nu le lega cauzal de gnozele antice, il ironiza pe Voegelin ) – , dezvoltarea avand loc prin acumulari, rupturi, mutatii, ´integrari´, deci nu sunt de acord ca Hegel sau Nietzsche ar fi fost precursori ai ´totalitarismului´, in sensul lui Popper. Fiecare etapa si ´generatie´ are o anumita autonomie, exista conflicte intre generatii. ´Omul nou´ poate fi intr-adevar o opera de arta – de altfel are origini crestine, evanghelice, e folosit si de Dostoievski pe portalul capodoperei sale, un ideal sublim, ca la Schiller, chiar Prometeu un erou eliberator si civilizator, ca la Byron, Shelley ( inca o data, a nu se confunda cu mult mai celebrul vloger Selly ! ) si alti romantici – nu propun ceva ca o demonizare a Romantismului si cu atat mai putin a ´modernitatii´, e un joc de oglinzi, opera lui Hegel e fundamental optimista si pozitiva, etc. Dar si luminile isi au umbrele lor. Precum Dostoievski, cu tendintele lui irationaliste si obscurantiste, chiar morbide, – si slavofile, reactionare, etc. Desi si el a ramas, in fondul lui, acelasi socialist romantic, convertit la un populism mistic idiosincratic, caci era ucenicul lui Balzac, G. Sand sau Dickens, deci era tot un cosmopolit si un ´european´. Ideea ca el ar fi dat glas unui ipotetic ´suflet rus´ e doar un stereotip de snobi, a trait, ca si Nietzsche, mai mult peregrin, prin Europa.
Exista deci ´asemanari de familie´, diferente si asemanari, inrudiri de diferite grade, intre toate ideologiile moderne, liberalism, conservatorism, socialism, anarhism, comunism, fascism etc., toate au o origine comuna, acelasi ADN, se desprind din trunchiul principal, protoliberal – sunt fundamental ´revolutionare´ si in acest sens ´prometeice´, adica ´moderne´, seculare, fie ca se mai identifica asa sau ba, si, in mod destul de ciudat, par sa se intoarca in acest trunchi, transformandu-l, prin ´revolutii´, sa se reverse in el, erau heterodoxiile sau ereziile, puii legitimi sau bastarzi ai acestuia, confirmandu-i premisele de baza chiar si cand le negau formal, reactiv si ´catalitic´, ca in frumoasele metafore chimice sau transformiste din articolul de mai sus.
S-ar putea incerca o interpr. a evolutiilor sau involutiilor contemporane prin teoriile haosului. MAGA e irationalitatea insasi, e inutil sa cautam planuri si chiar comploturi, e ´antisistemul´ globalizat, ceva incontrolabil si imprevizibil, e ciudat cum de nu s-a remarcat ca noul val ´suveranist´ de la noi, ´georgismul´, urmeaza exact acelasi tipar sau ´stil´, e QANON copy-paste. MAGA e deja o marca in sine, nu mai e nevoie sa-i imprumutam nume, ca ´fascism´ sau altele, e o maladie, epidemie, secta religioasa, politica antipolitica, politica haosului, militanta, agresiva, revolutionara. Reprezentantii ei tind sa se alinieze spontan.
Jacob Talmon, desigur, nu Taubes.
Dupa parerea mea comentariul e o obiectie, o completare, o sugestie sau chiar o digresiune la articol sau la subiect, nu vrea ´sa schimbe´, ci doar sa contribuie la intelegere, un punct de vedere, adresat in principal autorilor si cui o mai fi interesat, in nici un caz trolilor de meserie, care repeta pretutindeni aceleasi idei fixe, asemenea Marelui Trol galben.
Primul comentariu, fragmentar, e un fel de istorie a ideologiei ´omului nou´ si preistorie a lui Elon Musk, cel mai nou exponent si exponat al Omului nou, varianta tehno. In pofida tonului anti-liberal, e vorba de un post- si hiper-liberalism/capitalism. Asa cum Mussolini era la vremea lui un alt specimen – noul om roman, al vointei, dar si Stalin, omul de otel industrial. Sau Napoleon, fiecare epoca isi avea, isi are modelele ei de ´om nou´, idolii ei. Libertarianismul contemporan provine dintr-o ideologie ´de stanga´, individualist-anarhista, din ´Iluminismul radical´, nu are nimic conservator, e revolutionara in cel mai radical mod. E si ´reactionara´, tocmai in masura in care reactioneaza la starea de fapt, la ´sistem´, la orice sistem, se opune normelor, ´legii´, de aceea si gnosticismul ei nihilist. Doar printr-o mare confuzie in epoca postbelica acest liberalism/capitalism radical a putut trece drept ´conservator´, conservatorii de moda veche i s-au opus intotdeauna.
Dupa cum arata lucrurile, echipa lui Donald pare mai periculoasa decat putinismul. O.k., americanii s-ar putea retrage, realisti sau pragmatici cum ii stim, din Europa, civilizat, strangere de maini, asta e noua situatie geopolitica, etc. Dar nu se limiteaza la atat, ataca pe toate fronturile, implicarea, pe fata, a lui Vance/Musk e mult mai dezastruoasa pt. plapanda democratie romaneasca, disruptiv, da, si distructiv, e o torpilare. Se pare ca ´planul´ e unul pur anarhist, distrugem, daramam totul si vedem ce o iesi. Nici n-ar fi de mirare, un miliardar ticnit ar putea sa viseze sa ramana in Istorie, sa fie cel mai important, ca omul care a dat foc intregii lumi, trimite un satelit in spatiu cu isprava lui, ca in Matrix, se muta, s-a saturat de tesuturile astea moi, isi transfera geniul in vreo baterie, pt. eternitate. Acesti americani extremisti nu se implica de dragul romanilor si Romaniei, pe care nu dau doi bani, se intelege, nu ne vor pt. ei, ci fac, daca nu cumva au facut deja, un cadou pt. amicul lor, Putin, supraomul de stepa. Lovind Romania, data fiind pozitia ei strategica si vulnerabilitatea, lovesc, letal, in U.E. si chiar in NATO. Sustinandu-l pe unul care vrea sa scoata Romania din NATO si UE vor avea o scuza sa se retraga : nu ne-au mai vrut, sunt, nu-i asa, liberi. Tot asa cum vor ´alegeri libere´ in Ucraina, unde Zelenski, eroul secolului, e ´dictator´. Echipa Trump 2.0 isi continua actiunea revolutionara din Statele Unite in Europa, cauta sa lichideze toti inamicii ideologii, ´stangismul´, adica vechea ordine a democratiei liberale, se implica pretutindeni cu aceleasi metode folosite in Statele Unite, e un razboi aproape declarat. Asa ceva nu s-a mai vazut, depaseste cele mai negre asteptari, cine ar fi descris inainte un asemenea scenariu ar fi fost considerat nebun. E aproape clar acum ca ´operatiunea Mesia´ e de productie MAGA. Acum, unul iti da pumni , te loveste cum poate si cu ce poatre, si tu, il stiai prietemn, incerci sa-i vorbesti politicos, te rogi de el, sa nu se supere si sa se strice prietenia. E ca in filmele alea cu vampiri in care, la final, seful cel mai de incredere se transforma in cel mai fioros monstru.
Si la noi se dezbate ´salutul lui Musk´.
Dnul B. Lefter, de pilda, cu moderatia-i binecunoscuta, zicea, la Digi, ca nu orice ridicatura de mana e automat salut nazist, poate omul a ridicat, asa, mana, ca si cum ar fi aruncat flori, pupici si inimioare, a facut cu mana audientei, cam ca tovarasul Stalin, care n-ar putea fi suspectat de nazism.
Poate sonda prin multime dupa virtuale mamici purtatoare de mini-Musti, rasa viitorului martian. Lebensborn. De ce ´nazist´ si nu simplu fascist sau legionar ? Stim noi ce-o fi fost fix atunci in mintea lui, ca parea destul de agitata sau acidata.
Deci nu se poate conchide nimic. Se aud si vocile straussienilor : reductio ad hitlerum ! Cum insusi L. Strauss zisese in scrisoarea aia imprudenta, Fascismul si Imperialismul nu tr. reduse la hitlerism. Logic.
Filoamericanii daramati atrag atentia incruntati : ce-i cu atiamericanismul asta brusc, aha ! acum v-ati dat arama pe fata … Sa nu ne intoarcem de la partenerii nostri, sa nu-i lasam singurei in aceste momente grele pt. ei, cand ninge la New York. Marea cultura rusa, marea cultura americana …
˙Salutul lui Musk´ nu era salutul nazist, acesta e un anacronism anistoric decontextualizat, cum ar zice dnul Aligica. De fapt nici salutul lui Hitler .. Nu stiu, sa intreb moderatorul, e voie ? …
Asa, nici salutul lui Hitler nu era salutul nazist, era salutul lui Mussolini, care era salutul lui Cezar.
Deci ´salutul lui Musk´ nu era salutul nazist, era salutul lui Hitler, care era salutul lui Mussolini, care era salutul lui Cezar.
Tulburător și înfricoșător, dar probabil. Începe să-mi fie frică, mai ales că autorul îmi confirmă propriile idei despre soarta/viitorul Lumii. Pentru a fi filozofic, acest text trebuia să trateze și problema Libertății individuale și sociale pe care mult hulita Istorie, Cultură și Religie a pus-o în centrul existenței umane.
Textul nu este o viziune, este o probabilitate. Viziuni au fost la Orwell( „1984”), poate la Marx și Lenin și la alții, acum este vorba de o realitate care duce automat la un viitor precum în filmul Matrix. Un Viitor FĂRĂ Libertate.
Autorul constată cu groază alianța dintre politic și tehnologii fără responsabilitate care acaparează statul care, între altele, trebuia să apere cetățenii. Se pare că nu va mai fi cazul, statul nu va mai fi al cetățenilor ci al elitelor tehnologice. Care elite tehnologice nu sunt responsabile în fața nimănui de vreme ce statul este acaparat și Statul sunt Ei, noii Dumnezei ai Omenirii. Și care pot face orice, inclusiv, de exemplu, să transforme, prin IA și Genetică, Omul într-un Cyborg controlabil printr-un server uriaș.
Este nu numai moartea Istoriei, este chiar moartea Omului, moartea Libertății și, vai, a Viitorului.
Timpul curge așa de repede încât oamenii nu au cum să înțeleagă ce li se pregătește. Din nenorocire, nu au cale de apărare, mai ales atunci când politicieni ca Trump îi trădează.
Repet, viitorul este aproape și va fi înfricoșător.
Felicitari,cetatene Satanescu!!! Acum citeva luni erai la unison cu corul de lingai de – ai lui Trump elogiind revolutia anuntata.Se pare ca te- ai cam lamurit cam in ce consta noua revolutie anuntata cu atita entuziasm si bucurie de fanaticii trumpisti.E bine ca pina si Necuratul se trezeste la realitate…..
“ Without liberty, life is a misery”. Prin natura lor, tehnologiile nu sunt democratice. Tehnologiile te acaparează cu totul și controlează totul, pentru ca ajungi să depinzi de ele și de soluțiile oferite de ele. Lumea orwelliana s-a întors, asta dacă a dispărut vreodată…
Tehnocrațiile nu pot fi democratice, deci drepturile și libertățile cetățenești vor fi, încet-încet, anulate. Deja s-a început, chiar în „marile democrații”…
Un articol excelent, dar și un strigat in pustie.
Nu cred ca ar fi fost publicat acum o luna. Acum câțiva ani Ray Dalio, un miliardar american publica o carte de istorie, economie și geopolitica: The Changing World Order. Era o analiza a ciclurilor de înflorire si decădere a marilor puteri ale lumii dim ultimii, cu accent pe ultimii 500 de ani. El identifica câteva faze ale evoluției acestor puteri și factorii care duc la decăderea lor. Printre aceștia, economia (ciclul emiterii de moneda si gradul de indatorare), demografia, conflictele interne și războaiele.
Succesul economic poate pali in fata deficitului demografic, care afectează viitorul aproape întregii civilizații occidentale, dar in special a celei europene. Nu mai vorbesc de Rusia si Japonia care nu cred ca se mai pot redresa.
La radacina civilizației occidentale roade acum viermele conflictelor interne. Rezolvarea unor probleme societale este tot mai greu de acceptat de elite a se face prin mijloace democratice astfel ca se recurge la un sistem autoritar imbracat in haine democratice.
Exemple sunt cele din USA si Franța. Suntem intr-o faza noua a istoriei, iar cineva spunea ca istoria nu se repeta dar rimează. Rimează cu care perioada?
Scrieţi-mi, vă rog, ca despre tot ceea ce se întâmplă, serviciile noastre nu au stiut nimic, dar absolut nimic. Scrieţi-mi ca Thiel, Sachs, Yarvin si intreg Nobility von Silicon Valley au apărut in 19,01 seara, iar serviciile noastre au aflat abia a 3-a zi . Scrieţi-mi ca ne-au mintit, ca au ultrasecretizat, că … ce vreţi voi, dar nu ca nu au ştiut cine sunt, şi ce va urma.Scrieţi-mi că dl.Trump s-a defectat in 20.01 seara, iar ai noştri dormeau liniştiţi, Scrieţi-mi ceva … orice , dar să fie frumos si să nu inculpe vreun serviciu !
Cuvintele, oricât de multe s-ar risipi in vatra virtuală rumânească, rămân biete cuvinte. Miliarde de cuvinte produse de mințile șocate ale rumânilor dependenți de socialism umplu acum paginile netului. Degeaba. Nu pot schimba o simplă realitate: America se scutură -în sfârșit!- de bandele de tâlhari (cu diplome, ifose și viziuni utopice) ce au reușit in 30 de ani să instituționalizeze și globalizeze raptul. O instituție atât de putredă încât 99% din cei ce o compun sunt corupți, fiind ocupați doar cu trafic de influență, presiuni politice și extragere de rente, nu poate fi salvată, ci doar desființată, fiind un megaparazit pe finanțele unei țări. Și nimănui nu-i pasă ce crede de treaba un oarecare rumânaș.
Nu e nicio revoluție. Ci doar o tentativă (o să vedem cât îi țin balamalele) de a reveni la normalitate. Mâzga aruncată in capul reformatorilor de analiștii balcanici abonați la bugetele publice nu este altceva decât frică. Frica de a se trezi pe propriile picioare. Iar frazelogia scremută ce caută să demonizeze nu demonstrează nicidecum vreun apetit democratic (oamenii aceia sunt departe, iar cuvântătorii prea mici pentru a fi băgați in seamă chiar și pe coclaurile mioritice, deci nu există niciun dialog democratic, nicio punte, nimic, deci cine scrie aici urlă la lună), ci doar dependența de perfuziile statutului binefăcător (pentru liota sa de slujbași inutili).
How dare you! :)))))
De ce nu suntem mai multi precum @euNuke care sa scriem despre aceasta realitate trista? Poate din teama? Teama ca ne vor pune pumnul in gura unii care nu reusesc sa vada imaginea teribila de ansamblu? Poate din „corectitudinea politica” inoculata cu picatura chinezeasca timp de decenii? Atunci inseamna ca nu traim intr-o lume democratica si libera, iar Vance are dreptate. Am fost adormiti decenii la rand de politicile socialiste, iar astazi ne-am trezit direct in strada, in zapada si ger. America vine astazi cu o alta „obordare” de tip „qui pro quo”, o noua politica cu care Europa n-a fost niciodata obisnuita. Asta e tot. Aceasta este noua realitate: fiecare trebuie sa faca un „serviciu” ceiluilalt pentru a mentine ritmul. „Ugerul” socialist se transforma intr-un automat capitalist cu fise si bancnote. Sa nu dramatizam.
De data asta NU sunt de acord decit partial cu concluziile d- voastra ca de obicei.Politici socialiste de decenii in SUA ( sa lasam UE unde intr- adevar elitele politice au gresit enorm mai ales in privinta migratiei masive) asta implica totusi faptul ca Reagan de ex a fost supraestimat dat fiind ca din timpul mandatelor lui politicile neo liberale au dus la stagnarea in esenta a veniturilor clasei de mijloc in raport cu cresterea costului vietii,a taxelor,cu inflatia in general in timp ce veniturile celor bogati si super bogati au crescut la niveluri astronomice in comparatie cu cele ale clasei de mijloc in timp ce taxarea..chiar a scazut.Curat murdar!!!
Pina la urma aveti si dreptate DAR politica fiscala anuntata de Trump,planul de taxare dovedesc ca practic nu se schimba mai nimic in bine pt.clasa de mijloc.Reducerea taxelor pt cei cu venituri de peste 300 de mii de dolari:CE dovedeste asta,nu chiar ce- i spuneam acum o sapt sau doua lui Harald?! Si anume ca e ” capitalism pt mase,socialism pt bogati si superbogati.” NU stiu cum de nu observati asta.
Dezamagiti; se scutura de bandele de etc. in timp ce planul de taxare factorul central al politicii fiscale a lui Trump anunta reduceri de taxe doar celor cu venituri de peste 300 de mii de dolari in timp ce restul…clasei de mijloc adevarata..Dzeu cu mila.
Cu alte cuvinte administratia Trump da cu o mina si ia cu alta.
Am observat ca multi trumpisti au intrat in trepidatii de bucurie si entuziasm ( ocazie cu care aflam ca SUA avea o birocratie cam corupta aproape de nivelui….URSS?!Pai se pare ca asta nu era de ieri ci de decenii de oe vremea lui Reagan si chiar si mai demult).
In fine,scuze pt. ca ma tot repet ca si in cazul domnului Mike ma mir ca nu observati asta…..
Ce sa-i faci?Cand articolele politicice sunt scrise de pupincuristi analfabeti ai lui Soros si Ursula,lise pare Trump ca-i rau.Comunismul satanist il aveti in UE si UK,unde e chiar e ca pe vremea lui Stalin unde dusmanii poporului sunt aratati cu degetul,li se inchid televiziuni,sunt anulate alegeri si definitiile din manuale intoarse pe dos.Daca pentru voi adevarata democratie si libertate pe care a adus-o Trump,dezvaluind coruptia si jaful,si dandu-le cetatenilor dreptul la exprimare,este comunism,chiar n-ati fost la scoala,si prin DEI ati ocupat locurile altora care chiar sunt profesionisti,ceea ce duce doar la dezastru.
Intelepciune ruseasca?!
Exact cica ca pe vremea lui Stalin in UK si in UE.Hmmm nici un pro Trump pe aici ca sa observe planul de taxare fiscala a lui Trump?! Iarasi selectia observationala,disonanta cognitiva….
„Onor” prezidentul USA , în afară că-și reneagă originile , cică ar avea și ceva sânge de proxenet prin vene , vrea să bată palma cu mujicul care omora șobolani prin Sankt-Petersburg ! Ce o să iasă , un atac asupra Capitoliului , la nivel mondial !
Nazistii isi propuneau un Reich care sa dureze o mie de ani, bolsevicii nu se incurcau cu maruntisuri ei se credeau sfarsitul istoriei. Natura umana respinge, mai devreme sau mai tarziu, tot ce vine in contradictie cu ea. Desigur cu distrugerile si suferintele de rigoare. Pericolul mare este ca suntem din ce in ce mai aproape de conditia distrugerii suportului vietii, planeta. Stiinta si tehnologia au facut salturi uriase dar in privinta vitezei de deplasare in spatiu si a costurilor implicate de vreo saizeci de ani batem pasul pe loc. Acelasi lucru este valabil si pentru sursele de energie. Asa ca pentru inca multa vreme planeta ramane unica speranta. Cand vine vorba de supravietuire nava ramane cea mai buna barca de salvare.
„… se aruncă pe fereastră…”? Astazi nu se mai aruncă nimeni pe fereastră, cine trebuie este aruncat pe fereastră.
ONU a fost dusă în derizoriu de chiar marile puteri care au înființat-o.
Indiferent cat de frumos e cântecul sirenei care îl vrăjește pe Trump, Rusia rămâne vasală Chinei.
Și chiar dacă Terra va fi văzută ca o afacere și o vor unii pe persoană fizică, în cele din urma, autoritarismul distopic nu poate rezista împotriva dorinței de libertate a oamenilor. Dacă ar fi putut, ne-am afla în continuare în orânduirea sclavagista.
Quid pro quo, asa se scrie. Daca ai dubii poti sa cauti pe net. Ignorantii nu au dubii, niciodata.
Felicitari pentru articol, foarte bine alcatuit si cu unghiuri care mie personal mi-au placut! Daca incercam putin sa mergem la un nivel ceva mai abstract, eu cred ca toate tendintele astea „imperialiste” sunt de fapt niste apucaturi tribale, adanc inradacinate in om: „pentru ca mie (tribului meu) sa imi fie mai bine e nevoie sa fur de la ceilalti pentru ca resursele sunt limitate (si poate chiar pe sfarsite)”. Din tortul mare al resurselor, tribalistul vrea sa ia din feliile vecinilor cu forta si sa puna ziduri de separare. Acum 80 de ani, noi oamenii ne bateam pentru o felie mai mare. In ultimele decenii, prin cercetare, dezvoltare si cooperare (uniuni, comunitati), am reusit facem un tort mai mare. Sa speram ca toate derapajele recente sunt doar tulburari de moment (corectii cum se spune pe bursa) si nu schimbari definitive. Poate ne vine mintea la cap.
@Dodo M cu mult respect,chapeau!!!!!
@Mihai Maci
„La conducerea celui mai puternic stat al lumii a ajuns o făptură bicefală…”
…cu rol de interfata-locomotiva/remorcher-impingator, paratraznet, aspirator si vuvuzea.
Dpmeudv, asta e cel mai bun articol al Dvs. pe care l-am citit aici.
@Mihai Maci
D-le, acum 25 ani nimeni nu-si inchipuia ca oameni cu staif, educatie, etc sa sustina masuri punitive si juridic constrangatoare la adresa celor ce-si exercita dreptul la libera exprimare, dezacord sau opozitie.
Nimeni nu-si imagina ca orice exprimare a respingerii unor pretentii bizare si maxim de vocale sa fie considerata „discurs al urii” asa cum fac PARTICIPANTELE la aceasta dezbatere din 10 februarie 2024. https://www.youtube.com/live/TeAYDLgVJAc?si=BYdj3qtK973i1xY6 pe când political correcteness era “veșnic” si urcat pe culmile pretentiilor.
Nimeni nu-si imagina ca acolo Rosa Luxembourg, Alexandra Kolontai si Clara Zetkin se vor reincarna si vor cere cu mânie proletara, Vîșinsky style, reeducarea corpului profesoral si tragerea la raspundere a cârtitorilor.
Administratia bicefala americana poate ca are toate defectele pe care le subliniati dvs, dar…..a readus in prim plan freedom of the speech ca valoare esential democratica si constitutionala superioara political correcteness-ului normativ-punitiv.
A bon entendeur salut !
Postez din nou un coment.la un art. de-al dvs.din 12 februarie 2024.
“D-le Maci, pe durata acestui weekend am urmarit, cu mari eforturi si in 3-4 reprize, acel video de pe YouTube privind Discursul urii.
Singurele momente interesante au fost cele in care ati vorbit dvs, dl.Badescu, dl Mihali. Restul….plictisitor la max. si pernicios.
Degeaba, degeaba incepe d-na Iordache vorbind despre liberatatea de expresie/libera exprimare daca reiese imediat ca deosebirile de opinii si exprimarea lor contrar mantrei standard a political correcteness ar reprezenta un „discurs al urii” ce trebuie pedpesit.
Chestiunea masurilor normativ-punitive a revenit, a revenit si a terminat apoteotic „dezbaterea” prin ultima interventie a d-nei Baluta. Trist!
D-le Maci diversitatea de opinii inseamna si opiniile care deranjeaza, care ofenseaza, cum opina un jud.american citat de una dintre d-ne. Dar exercitiul acestui drept de a avea convingeri contrare, de a le exprima, de a milita ptr.ele, de a fi vocal in numele acestor convingeri pare-se ca ar trebui pedepsit.
Ba mai mult, unul sau doi participanti au adus in discutie faptul ca trebuie sa fie, cumva, la cheremul unor ONG-uri un fel de monitorizare si cenzurare a angajarilor in institutiile publice ptr.ca nu cumva sa se strecoare vreun neconvenabil.
Se mai remarca ceva: cautarea cu lupa, perierea prin criterii ideologice a „greselilor” din manuale, a remarcilor inofensive ale unor profi.
Zau ca mi s-a parut o acribie de zeloti comunisti la inceputurile preluarii puterii cand ii cautau la dosar pe toti si le rastalmaceau orice zicere din care surprindeau intentiile malefice sau reminiscentele unor opinii contrare.
D-na Balută, Doamne fereste sa ne fie profa si sa „miroasă” vreo urma de disidență(!!), probabil ca nu a trait comunismul. Reflexele/automatismele in registrul normativ-punitiv ar fi avut un firesc bemol.
Acest video de pe Youtube este o dovada greu de contestat a instapanirii ideilor scolii de la Frankfurt privind schimbarea societatii prin limbaj (impunerea/interzicerea unui anumit tip de limbaj).
Este evident ca societatea noastra a trecut in comunism prin asa ceva. Este curios cum unii dintre participantii la dezbatere erau entuziasti ai acestei directii ideologice insotita chiar de arsenalul represiv bolshevic.
Sa ne aducem aminte ca s-au periat manualele, s-a interzis accesul la presa din timpuri indezirabile, s-au creat fonduri speciale in biblioteci unde accesul era f.restrictionat. Scopul&metodele erau aceleasi. Se urmarea eliminarea gandirii libere, a opiniilor disidente a convingerilor contrare.
La final imi pare rau ca trebuie sa aduc in discutie un element pe care poate ca nu l-as fi ridicat aici daca nu observam un aspect, cumva, intrigant. Unii participanti isi desfasoara activitatea/isi fac un nume (carti, articole, luari de pozitie, accesari de fonduri ptr.studii, etc, etc)/traiesc/isi castiga existenta din chestiunile in discutie: monitorizari, semnalari, indignari, etc.
Poate gresesc, dar acribia lor/activismul manifestat pare a fi rezultat si dintr-o pornire de amplificare/extindere a domeniului unde activeaza. A cauta cat mai departe contraveninetii/infractorii ai normelor, edictate ideologic ca infailibile, pare a profita.”
Cum ar fi daca nowadays s-ar organiza dezbateri, seminarii si intalniri in care sa se puna problema masurilor punitive, legale desigur, la adresa celor care si-au exercitat dreptul constitutional la libera exprimare/la opinie in video-ul mai sus amintit ?!? Nu sa se ia masuri. Nu! Doar sa se puna problema…..
@Hantzy 20/02/2025 La 21:25
„Dar și Zelensky „a gafat“ într-adevăr în 2019, când nu i-a oferit lui Trump muniție împotriva lui Biden.”
„…an Australian journalist working in Eastern Europe,…cited in the footnotes of a report by a CIA whistleblower that sparked Trump’s first impeachment.(…)
The irony of it all? The story started as an investigation into the same target that Giuliani was after: Hunter Biden and the Ukrainian gas company he worked for, Burisma. But the thing about objective reporting is that it can lead you to unexpected places.”
https://www.occrp.org/en/feature/investigative-reporting-is-free-speech-not-treason