joi, iulie 9, 2020

Dobânda negativă: anomalie care tinde să devină regulă

Creditul (lat. creditum) există din cele mai vechi timpuri, cu mult înainte de formele primitive de bani, de bănci și de industrie. Se presupune că primele monezi au apărut în Europa în sec. VIII-VII î.Hr., însă unele documente sumeriene din jurul anului 3.000 î.Hr. consemnează folosire sistematică a creditului sub forma cedării temporare a unor cantități de cereale sau de metale. Accesul la bunurile sau banii altcuiva a avut întotdeauna un anumit „preț”, care în istorie a purtat diverse denumiri: de la prayog – în sanscrită la intérêt, interest, dobândă etc. – în limbile europene moderne. Se consideră că cel mai vechi exemplu de legiferare și instituționalizare a creditului este „Legile lui Eshunna” – un text juridic babilonian din prima jumătate a secolului XVIII î.Hr. Oricum, se știe că istoria instituțională a multor civilizații a început cu reglementarea relațiilor de credit.

În general, ratele dobânzilor „nominale” (sumele, exprimate în formă procentuală, convenite de debitori a fi plătite creditorilor) au fost mărimi pozitive. Cu toate acestea, în cazul în care rata inflației ajunge să fie mai mare decât rata dobânzii convenite, profitul creditorului devine o mărime negativă (pierdere). În acest caz, rata dobânzii „reală” (rata dobânzii nominală corectată cu rata inflației) este negativă.

În epoca modernă, băncile centrale au acordat credite pe termen scurt băncilor comerciale, în general, cu dobânzi nominale pozitive. Recent, mai multe bănci centrale au început însă să aplice o politică de dobânzi mici sau zero, iar unele dintre ele (Banca Națională a Danemarcei, Banca Națională a Elveției și Banca Japoniei) au introdus dobânzi negative, ceea ce înseamnă că impun băncilor comerciale să plătească o anumită sumă pentru disponibilitățile bănești excedentare pe care le dețin în contul lor de la banca centrală. Scopul urmărit este incitarea băncilor comerciale să folosească acești bani pentru a acorda credite economiei și a stimula relansarea economiei afectate de criza din 2008. Este vorba, deci, despre lume pe dos: cei care economisesc (creditorii), sunt penalizați, iar cei care cheltuiesc mai mult decât câștigă (debitorii) sunt răsplătiți! Se pune întrebarea cum este posibil acest lucru și, mai ales, câtă vreme?

Pe scurt, dobânda este costul creditului sau al banilor; ea este suma, exprimată, de regulă, în formă procentuală (rata dobânzii), pe care debitorul se angajează să o plătească creditorului pentru a dispune temporar de fondurile acestuia din urmă și a-i compensa eventualele riscuri pe care și le asumă prin înstrăinarea acestor resurse.

În economiile moderne, există o pluralitate de rate ale dobânzilor.( 1 ) Teoria economică explică această diversitate prin acțiunea a numeroși factori, cum ar fi: cererea (investițiile) și oferta de capital (economisirea), cererea și oferta de monedă (masa monetară), anticipații, scadențe, fiscalitate etc. O concluzie importantă care se desprinde din studiul structurii și variațiilor ratelor dobânzilor este că, pentru a stimula economisirea (formarea de capital), ratele dobânzilor trebuie să fie pozitive; cu cât scadența creditului este mai îndepărtată, cu atât creditorul (investitorul) pretinde dobânzi mai mari pentru a compensa riscurile provenite dintr-o imobilizare de fonduri pe termen lung. În condiții normale, ratele dobânzilor trebuie, deci, să fie pozitive și să crească în funcție de durata creditului. De asemenea, randamentul efectiv al plasamentului de fonduri realizat sub forma acordării unui credit, respectiv costul real al unui împrumut, depind de rata inflației, adică de viteza cu care moneda își pierde valoarea. De aceea, anticipațiile cu privire la inflație constituie un important factor determinant al evoluției pe termen lung a ratelor dobânzilor.

Deși este foarte diversificată, gama ratelor dobânzilor comportă totuși o rată „directoare” în jurul căreia se formează celelalte rate. Cu alte cuvinte, pluralitatea ratelor observate pe piețele financiare (piaţa interbancară, piaţa creditului, bursele de valori, piaţa titlurilor de stat, piața euroobligațiunilor etc.) reflectă într-un mod neunivoc o anumită rată directoare, cum ar fi, de exemplu, rata dobânzii de politică monetară stabilită de către banca centrală. Ca urmare, multitudinea de rate poate fi telescopată la ceea ce, în mod teoretic, se numeşte „nivelul general al ratei dobânzii”. Şi, de fapt, majoritatea teoreticienilor utilizează acest procedeu reducţionist, deşi evaluările lor cu privire la dinamica mărimilor economice respective diferă în funcţie de modul de alegere a ratei directoare şi de metodele de analiză a factorilor care determină nivelul și evoluția ratele dobânzilor observate pe diverse piețe financiare, naționale și internaționale.

Băncile centrale își modifică adesea rata directoare pentru a răspunde oscilațiilor conjucturii economice și a stimula creșterea economică pe termen lung. Modificarea ratei directoare influențează înainte de toate mărimea și structura ratelor dobânzilor aferente creditelor pe termen scurt, însă se repercutează ulterior asupra ratelor la creditele pe termen mediu și lung. Într-adevăr, pentru același tip de credit, între ratele aferente unor scadențe mai lungi și cele aferente unor scadențe mai scurte există o anumită legătură, deși aceasta nu este una de strictă proporționalitate.( 2 ) Ca urmare, o rată directoare ridicată stimulează economisirea, pe când o rată scăzută dinamizează consumul și reduce costul investițiilor pentru întreprinderi.

Băncile centrale stabilesc nivelul ratei directoare în funcție de numeroși parametrii, cum ar fi: rata creșterii economice, rata șomajului, poziția balanței de plăți, rata inflației, cursul de schimb, rata dobânzii „naturală” etc. Aceasta din urmă este rata care echilibrează cererea și oferta de capital de împrumut și, deci, menține economia în situația de ocupare deplină a mâinii de lucru, fără a genera presiuni inflaționiste. Ideea subdiacentă este că, fiind la un nivel de echilibru, rata naturală este neutră, în sensul că nu constituie un accelerator al creșterii economice sau un obstacol în calea acesteia. În cazul în care ratele dobânzilor sunt mai mici decât rata naturală, politica monetară este expansionistă; în cazul în care acestea sunt mai mari decât rata naturală, ea este restrictivă.

În prezent, în literatura economică se consideră că, în multe țări, rata dobânzii neutră are de câteva decenii o tendință de scădere. Principalele cauze ale acestei evoluții sunt următoarele:

– tendințele demografice pe termen lung (îndeosebi îmbătrânirea populației din țările avansate), care duc la încetinirea creșterii economice potențiale;

– încetinirea ritmului progresului tehnic, ceea ce determină o slabă creștere a productivității;

– eroziunea continuă a cererii de consum, ca urmare, de exemplu, a ajustării salariului real la nivelul productivității și a creșterii inegalităților de venit și avere;

– tendința de scădere a inflației, ca urmare a faptului că anticipațiile pe termen lung nu mai țin seama de ținta anunțată de banca centrală;

– creșterea aversiunii față de risc, ceea ce sporește economisirea din motive de precauțiune; resursele formate prin economisire din motive de precauțiune nu sunt investite în activele riscante oferite pe piețele financiare actuale; etc.

Acțiunea conjugată a acestor factori explică destul de bine situația frapantă existentă în prezent pe multe piețe financiare: ratele dobânzilor pe termen lung sunt foarte mici, iar în unele cazuri, chiar negative.

Revenind la politica monetară, este de menționat că, în perioda anterioară crizei financiare mondiale, principalele bănci centrale ale lumii au redus drastic ratele dobânzilor nominale, aducându-le adesea aproape de zero sau chiar sub zero – în pofida teoriei economice, care afirmă că „borna zero” nu poate fi depășită. Explicația acestei situații rezidă în faptul că politica monetară are efecte similare atât în regiunea de deasupra „bornei zero”, cât și în zona de dedesubtul ei. Astfel, ratele dobânzilor negative incită consumatorii și întreprinderile să-și cheltuiască sau să-și investească banii mai degrabă decât să-i păstreze într-un cont la o bancă, ori decât să riște ca valoarea lor să fie erodată de inflație. Până acum, aceste rate excesiv de mici au permis, în linii mari, dinamizarea economiilor în care au fost aplicate, deși efectele secundare și pericolele inerente sunt încă puțin cunoscute. Or, asemenea consecințe negative și riscuri există.

În primul rând, ratele negative exercită un efect potențial asupra rentabilității băncilor comerciale. Într-adevăr, una din funcțiile economice importante ale băncilor este mobilizarea resurselor (economiilor) și alocarea lor pentru finanțarea unor proiecte economice cu randament probabil ridicat.( 3 ) Ele nu sunt instituții de caritate, ci organizații comerciale, care umăresc obținerere unui anumit profit din diferența dintre dobânzile plătite deponenților și dobânzile încasate de la clienții cărora le acordă credite. În cazul în care banca centrală reduce rata dobânzii directoare la nivele foarte mici sau sub zero, este de așteptat că băncile vor evita să repercuteze imediat pierderile asupra deponenților. Într-adevăr, reducerea dobânzilor pe care băncile le plătesc deponenților îi poate face pe aceștia să-și retragă depozitele, ceea ce ar lipsi băncile de o importantă resursă de creditare și, deci, de profit. Însă, dacă băncile nu fac acest lucru sau nu îl fac deocamdată, profitul aferent creditelor pe care le acordă poate deveni negativ, deoarece dobânzile încasate pe baza acestor credite nu mai ajung să acopere cheltuielile implicate de atragerea de depozite și celelalte cheltuieli de funcționare. În consecință, rentabilitatea băncilor va fi diminuată, iar stabilitatea sistemului financiar poate fi pusă în pericol.

În al doilea rând, dobânzile negative la depozitele bancare pot incita deponenții să-și transforme economiile în numerar, deoarece valoarea nominală a bancnotelor și monezilor nu poate fi modificată.( 4 ) Deși unii autori au propus renunțarea completă la numerar pentru a ușura aplicarea dobânzilor negative, chiar și în cazul mai plauzibil în care se menține utilizarea banilor efectivi, dobânzile negative vor determina până la urmă populația să-și păstreze economiile în afara sistemului bancar. (Cu alte cuvinte, s-ar reveni mai devreme sau mai târziu la forma de economisire primitivă numită în limba română „bani la ciorap”).

Nivelul optim al ratelor dobânzilor este greu de determinat științific. Cu toate acestea, modelele existente în literatură arată clar că scăderea ratelor dobânzilor sub un anumit prag afectează lichiditatea și stabilitatea sistemului financiar.

În practică, băncile pot factura clienților cheltuieli și speze bancare suplimentare pentru a-și acoperi o parte din costuri, iar ratele dobânzilor practicate până în prezent de unele bănci centrale nu au fost atât de mari în valoare absolută (sunt cuprinse între -0,75% și -0,1%) încât să trebuiască neapărat să fie repercutate asupra micilor deponenți. Pe de altă parte, se constată că marii deponenți acceptă dobânzi negative pentru a-și păstra averile în siguranță la bănci.

Persistă totuși o serie de neclarități cu privire la limitele unei politici de dobânzi negative în condițiile în care utilizarea banilor efectivi rămâne o realitate.( 5 )

În concluzie, o rată a dobânzii naturală mică, așa cum există actualmente în economiile avansate, face ca ratele dobânzilor pe termen scurt să ajungă frecvent la nivelul zero și să se mențină la acest nivel o periodă de timp relativ îndelungată. Este, deci, posibil ca băncile centrale să fie constrânse să recurgă în continuare la politici monetare neconvenționale, inclusiv aplicarea unor unor dobânzi negative.

NOTE_______________

1 -S. Cerna, Enigma ratei dobânzii, https://www.contributors.ro/economie/enigma-ratei-dobanzii/

2 -Teoretic, ratele pe termen lung sunt medii geometrice ale ratelor pe termen scurt observate pînă în momentul respectiv şi ale ratelor pe termen scurt anticipate pentru toate perioadele scurte viitoare cuprinse în perioada lungă considerată. (S. Cerna, Monedă şi credit, Tip. Univ. din Timişoara, 1991, vol.I, pg. 123-140, 333-362).

3 -S. Cerna, Băncile în economie, Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2017, Issue 2, p. 46-52, https://www.researchgate.net/publication/298790261_BANCILE_IN_ECONOMIE

4 -Cu excepția, desigur, a unor reforme monetare de mare amploare, cum au fost, de exemplu, cele efectuate în perioada comunistă în România (1947 și 1952).

5 -S. Cerna, Teoria monetară modernă şi implicaţiile sale nefaste, Oeconomica, nr. 3, 2019, https://www.contributors.ro/economie/teoria-monetara-moderna-%c8%99i-implica%c8%9biile-sale-nefaste/.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Este un stimulent pentru investiții, iar momentul este unul prielnic relansării economiei (naționale/regionale/globale). Conform tradiției, există o mare probabilitate ca România să rateze oportunitatea.

    • Este un stimulent pt specula si mai putin pt investitii serioase, vezi sumele rulate pe bursa, investitiile in produse financiare depasesc inzecit cele din economia reala.
      Daca banii nu costa nimic atunci este mult mai simplu sa fac bani din bani decat sa investesc in ceva serios, productie, servicii care dau numai bataie de cap in urma legilor, o tot felul de oprelisti si probleme.

      • „vezi sumele rulate pe bursa…”

        Păi, și cine Doamne iartă-mă nu vă lasă să vă cumpărați din banii cu care nu știți ce să faceți o mașină de confecționat cârlige de rufe, devenind astfel antreprenor cu viziune economică pe termen lung, și vă pune să speculați pe francul elevețian sau pe yen?! …Sau pe moneda aia botswaneză, nu-mi mai amintesc…Cum s-o chema ea!

        Eu cred că cererea este mai mare acum pentru bunuri și servicii, că așa indică deficitul comercial al României, bunăoară, după ce prin strădania „wage led growth” a guvernului din ultimii trei ani, cunsumul intern a tot sporit… Ce ziceți?! Botswana, sau România? Uitați, dl A Smith zicea că ne învață Dumnezeu cum e mai bine! Nu doriți să deveniți antreprenor în România, pentru a vă înmulți bănuții ? Eu, dacă aș avea, așa aș face.

        • N-am nevoie de bataie de cap si nici n-am nervi sa ma „lupt” cu tot felul de indivizi care incerca sa te obstructioneze, imi ajunge cu ce am.

          • „N-am nevoie de bataie de cap …”

            Întocmai, stimate domn. Ați găsit răspunsul chiar dumneavoastră.

            Aceasta este principala problemă acum, ca efect al distorsiunilor din economie și al guvernărilor catastrofale din ultimii ani: mediul investițional românesc este extrem de neatractiv. Scăderea ratingului de țară e-aproape.

            În România Codul fiscal și Codul de procedură fiscală se schimbă anual, iar în unii ani poate suferi sute de modificări. Nu există infrastructură, iar birocrația este imensă. Corupția, cea mai mare din Europa, la concurență cu Bulgaria, a ieșit din preocupările CSAT, pentru că CCR a decis că nu mai este o amenințare la securitatea națională. Șamd.

            Așadar, problema reală nu este că avem prea mulți bani în piață, ci că ei urmează, invariabil să fie cheltuiți ineficient, să fie risipiți adică.

            Doar că economiștii nu vor spune niciodată lucruile astfel, uitând că „economia politică” a devenit „politici economice”.

  2. „Asset Purchase Programme“
    „Bayesian vectorautoregressive multi-Country model“

    Ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung publică azi studii făcute de Commerzbank și Banca Centrală Germană „Deutsche Bundesbank” în privința practicilor BCE Frankfurt (Draghi a cumpărat 2.600 miliarde Euro „Anleihekäufe”, Doamna Lagarde cumpără 2020 ca. 1.000 miliarde Euro).

    (FAZ scrie: …”… Auch die Commerzbank und die Deutsche Bundesbank haben sich zuletzt in zwei Veröffentlichungen jeweils mit den Anleihekäufen beschäftigt. Dabei haben sie unterschiedliche Aspekte in den Vordergrund gestellt. So haben sich Martin Mandler und Michael Scharnagl in einem Diskussionspapier für die Bundesbank mit einer Schätzung der Effekte der Anleihekaufprogramme auf einzelne Eurostaaten befasst. Michael Schubert, EZB-Analyst der Commerzbank, hat dagegen den Aspekt verfolgt, dass die Wirkungen von Anleihekäufen möglicherweise generell von vielen überschätzt würden; und fragt, was daraus für eine Abwägung der Verhältnismäßigkeit folgen könnte.
    Wie stark wirken die Programme auf die Inflation?
    In dem Bundesbank-Papier werden die Effekte des Anleihekaufprogramms APP („Asset Purchase Programme“) auf das reale Bruttoinlandsprodukt, die Verbraucherpreise und Unternehmenskredite in den vier größten Volkswirtschaften des Euroraum, Deutschland, Frankreich, Italien und Spanien, untersucht. Dafür wird ein spezielles ökonomisches Modell verwendet, ein „Bayesian vectorautoregressive multi-Country model“, kurz BVAR. Vereinfacht gesagt, werden die Effekte der Anleihekäufe dabei mit Hilfe von zwei Szenarien abgeschätzt, einem mit und einem ohne Anleihekäufen.
    Die Ergebnisse sind dabei interessant. In allen vier in den Blick genommenen Ländern habe es positive Effekte auf den Output, also die Wirtschaftsleistung gegeben. Allerdings waren die geschätzten Effekte auf das Preisniveau und die Inflation generell geringer als die Effekte auf das reale Wirtschaftswachstum. „Unsere Tests für die unterschiedlichen Wirkungen auf die verschiedenen Länder zeigten, dass das Anleihekaufprogramm die stärksten Wirkungen auf das Preisniveau in Spanien hatte“, schreiben die Autoren. Die Auswirkungen auf die Wirtschaftsleistung seien am schwächsten in Frankreich gewesen, während die Effekte auf das Preisniveau am geringsten in Italien gewesen seien.
    Hier knüpft auch die Commerzbank an. Die Bundesbank-Studie zeige, dass die Auswirkungen auf die Inflation im Allgemeinen schwächer seien als auf das Realwachstum, und ab 2017 gebe es kaum Anzeichen für positive Effekte auf die Inflation.
    Unter den Nebenwirkungen sehe Schnabel die größte Gefahr darin, dass eine sehr expansive Geldpolitik zu Risiken für die Finanzstabilität führe. Die Gefahr sei „sehr ernst zu nehmen“. Weitere mögliche Nebenwirkungen nennt die EZB in ihrem Finanzstabilitätsbericht: Eine erhöhte Risikobereitschaft von Nicht-Banken, ein Potential für zukünftige Korrekturen der Vermögenspreise, anhaltende Bedenken hinsichtlich der Schuldentragfähigkeit und wachsende Herausforderungen für die Rentabilität von Banken. ….. „ …..
    / o politică monetară expansivă poate deveni un risc pentru stabilitatea financiară. O tendință în domeniul nonbancar spre riscuri mari e un aspect „colateral”.).

    Prezentările autorului sunt valabile în lumea euroatlantică, în vest. Lumea musulmană- arabă nu cunoaște dobândă la bănci (Coran). Există deci experiența acestor bănci arabe-musulmane care au acaparat în ultimii 50 de ani cantități mari de Dolari și le-au plasat pe glob cumpărând în vest proprietate la intreprinderi (Aktienkäufe). Același lucu a făcut China cu devizele de Dolari acumulate cumpărând în vest intreprinderi (Kuka Augsburg RFG, roboți) strategice.
    Vom vedea cum arată UE după Brexit, după pandemia Covid-19 și cearta politică mare în UE în privința celor trei budgete ale Comisiei UE (numai primul budget al Comisiei UE de 540 miliarde Euro e votat și e folosibil începând din Iunie 2020).
    Aspectele de la bursele globale NY, Londra, Hongkonk, Tokio etc nu trebuie neglijate. Două intreprinderi americane digitale, Apple și Amazon, valorează (peste 2.000 miliarde $) mai mult decât toate firmele mari germane din DAX Frankfurt (Lufthansa acum numai 4 milarde Euro) împreună. Suveranitatea Uniunii Europene mult laudată de Președintele francez E. Macron ar putea însemna o mai bună protecție a industriilor strategice, ale intreprinderilor strategice europene? Exemplul Solarword/RFG care a făcut faliment din cauza prețurilor dumping ale firmelor chineze pentru celule fotovoltaice în UE și pe glob. Un champion european/RFG în domeniul strategic celule fotovoltaice a fost distrus prin politica, practica și „teoria economică” ale Comisiei Juncker în UE. Comisira Vestager a împiedicat în Comisia Juncker crearea unui campion european în domeniul trenurilor de viteză mare, a împiedicat fiziunea firmei Alstrom francez cu Siemens /RFG. Care consecințe au asemenea practici „birocratice” care se bazează pe „teorii economice” ale Comisiei UE care nu țin cont de piața globală de producție și concurența globală (SUA, China, India, etc)? Se va repeta?

    Ce consecințe poate avea prezentarea autorului pentru decizile la București 2020, cele interne (deficit de budget, datorii de stat) și cele în raport cu cele trei budgete ale Comisiei UE.27? Se va lua câte ceva din prezentarea autorului cel puțin ca „teorie economică” în calculele Bucureștiului?

    Idei mai sunt

  3. Dobanda negativa este un fenomen care reduce sumele cetatenilor ce isi tin leii sau valuta in banca, nu numai ca depozite. Comisionul ar trebui sa echilibreze aceasta dobanda. Poate doar la firmele medii si mari sa se aplice o astfel de dobanda, cu venituri si profit mai bun. Practic este o invitatie sa ne tinem banii la saltea. Apoi si salariile din banci ar trebui sa fie mai rezonabile fata de media salariilor din Ro. Bancile din Ro au cele mai multe si mari comisioane fata de alte tari europene.

  4. Primul articol al Prof Cerna fara o declarata pozitie idelogica, chiar n-am gasit nimic sa-i reprosez.
    Dobanda negativa inseamna descurajarea economiilor, fortarea consumului sau a tinerii banilor sub saltea. Furnizeaza companiilor cheap money ceea ce incurajeaza si investitii proaste. Duce la slabirea monedei locale si astfel la o competitivitate artificiala. Loveste insa in fondurile de pensii si penalizeaza cetatenii responsabili.
    Cand liderii politici si bancherii nu mai ai nici un fel de idee recurg la astfel de politici.
    Aceasta poltica n-a dat rezultate mai nicaieri. Japonia se zabate de 20 ani intr-un mlastina cu o astfel de politica.

  5. Veșnica problemă generată de eliminarea aerului din ecuație. Și aceleași patetice justificări pentru profitul cu orice preț al unui singur sector „economic”. Oare de ce nu-și reduc măriții conducători de instituții de credit sau bănci centrale remunerațiile pentru a echilibra potențiale pierderi „datorate” inflației? Și de ce anume băncile centrale trebuie să tinteasca degradarea valorii monedei ? De ce nu țintesc creșterea valorii monedei ? Ca să nu cumva să împartă cu muritorii ?
    Până la alineatul în care începeți să vorbiți de „caritate”, toate bune si frumoase. De la acel moment/punct iese la iveală aroganța specifică celor „top big to fail” si răspunsul la întrebările mele: nu există niciun alt mod de gândire a celor care lucrează sau au lucrat în sistemul bancar, adică limitat și țintit numai spre a-și spori „adevărul” și averea prin ascunderea unor principii economice care au funcționat până când au devenit contrare bunului lor „adevăr”, banul cu orice preț. Pentru că suntem prea mari să cădem.
    Se vede domnule profesor că v-ați instruit corespunzător la BNR. Felicitări!

  6. Este exproprierea pe usa din spate a economiilor cetatenilor, de fapt un scandal insa nimeni nu reactioneaza. In mod normal banii din conturi ar trebui retrasi si pusi sub saltea sau ingropati in gradina.

    • Înțeleg din comentariul dumneavoastră – și vă rog să acceptați scuzele mele dacă greșesc – că sunteți un susținător al adoptării monedei EURO de către România, la fel ca și mine. Vedeți, suntem doi care reacționează.

      Altfel, banca centrală nu are de ce să se amestece în politicile guvernamentale. Ea, de 30 de ani, doar curăță mizeria după guvernele cu care, după cum zic adesea d-nii Isărescu și Vasilescu, colaborează.

      Adică, creează permanent hazard moral, astfel încât unul dintre efectele politicilor publice „ineficiente” (eufemistic vorbind) „este exproprierea pe usa din spate a economiilor cetatenilor”. Iar BNR, cât timp susține amânarea la calendele grecești a aderării la Eurozonă, „asigură spatele” guvernelor.

      • Nu fac referire la Romania, este vorba de zona euro iar Romania acum ar ramane mai bine in afara ei pana se limpezesc apele cu toate ca nu am convingerea ca sa va intampla nici macar intr.un inerval mediu de timp, 5 – 10 ani.
        Fac referire la banca centrala europeana, vezi conflictul juridic intre Germania si UE. Nu exista doband negativa, este un termen inventat in urma politicilor idioate adoptate de bancile centrale de scadera dobanzilor pana unde ? sub zero, este idem termenul crestere negativa.
        Suntem in situatia ridicola in care banca ma sanctioneaza daca detin banii la ea in loc sa-mi acorde dobanzi ca poate lucra cu banii mei.
        Sistemul este de asa natura incat salariul nu poate fi platit cash in mana, trebuie rulat printr-un cont, de ce ? Bancile devin tot mai inventive in a ne fura banii, pe fata, legal.
        Daca tot platim comisioane pt tot felul de operatii atunci si banca la randul ei ar trebui sa-mi acorde dobanda pe banii pe care ii pun la dispozitie.

        • „banca la randul ei ar trebui sa-mi acorde dobanda pe banii pe care ii pun la dispozitie…”

          OK Am înțeles greșit, vă rog încă o dată să mă scuzați.

          Subiectul este același, chiar dacă pretindeți – probabil aceasta este percepția dumneavoastră, iar eu nu am nici curajul și nici energia necesară ca să încerc să v-o schimb aici – că ne referim la lucruri diferite. În fine. ..

          În ceea ce privește gândurile dumneavoastră exprimate prin cuvintele citate, dacă tot veți spune băncii cu cât să vă „vândă” banii și cu cât o veți forța să vi-i „cumpere”, eu vă rog să-mi destăinuiți modul în care veți pune asta în practică, pentru că, vă spun sincer, tare aș vrea să-mi schimb mașina și nu prea îmi ajung resursele financiare.

          Nu glumesc. Vorbesc serios. În momentele dumneavoastră de răgaz, gândiți-vă, vă rog, la cum anume poate fi pusă în practică ideea dumneavoastră. (Nu-i asta ideea de bază a ceea ce zisei, dar să nu uitați să faceți diferența între banca centrală și băncile comerciale.)

          • Dobanzile pt credite de consum, masina, sunt relativ scazute, puteti accesa un asemnea credit daca aveti puterea si resursele sa-l restituiti intr-un termen rezonabil.
            Nu pot forta banca cu nimic insa pot sa-mi schimb conturile dintr-o banca catre alta care nu ma santioneaza daca imi detin economiile la ea, respectiv imi acorda cele mai avantajoase conditii iar daca modeul face scoala imi voi retrage complet toti bani din banci respectiv voi detine sume care nu vor putea fi sanctionate.
            Pentru cine detine economii situatia actuala este nefasta si o mai spun inco o data, este expropierea pe usa din dos voit si sutinut politic.
            Dobanda ca cel mai important instrument de reglare a fost scapat de sub control, in nici o carte de economie, dobanda negativa nu este mentionata ca fiind element pozitiv de reglare a pietii financiare. Bani cu care nu „costa” nu mai au valoare, valabil pt. orice in luma asta cu alte cuvinte ce nu are un un pret nu are valoare.
            Sa ca sa va dau un exempu si mai concludent, actual, mediul inconjurator, ne batem joc de el pt ca nu este cunantificat sub forma unui pret doar ce extragem fiind valorificat , ce ramane in urma, pagubele,nemaininteresand pe nimeni, asa si cu banii.

            • „mediul inconjurator, ne batem joc de el pt ca nu este cunantificat sub forma unui pret…”

              O.K. Nu mai contrazic spusele dumneavoastră, deși ar fi unele motive. :-)

              …Dar ați adus vorba despre mediu și asta mă incită, pentru că de ceva timp se tot vorbește despre el în spațiul acestei platforme. Cu privire la bunurile comune și eficiența alocării resurselor și eșecurile pieței s-a discutat de mult și lucrurile sunt relativ clare printre economiști. Of! Iar am să fiu acuzat de marxism, progresism, comunism, etc. Mă rog, pe scurt…

              Teorema Coase făcea cu 60 de ani în urmă trimitere la drepturile de proprietate asupra resurselor în vederea eficientizării în sens Pareto a tranzacțiilor și includerea costurilor sociale externe în acestea. Mai târziu, Baumol a vorbit despre aplicarea taxelor pigouviene pentru compensarea externalităților negative de mediu. Șamd. Nu insist asupra celor amintite în treacăt mai sus, întrucât literatura este bogată și accesibilă, dar ne ajută să conchidem…

              1. Contabilitatea de mediu, ca parte a domeniului larg al contabilității, cuantifică monetar stocurile și fluxuri de resurse naturale. Dar, se limitează din pricina metodologiei la „tradable goods [commodities]”, ceea ce este insuficient pentru a acoperi toate bunurile de mediu și întreaga cantitate consumată.

              2. O modalitate mult mai precisă de a cuantifica [nemonetar] stocurile și fluxurile de capital natural o reprezintă conturile amprentei ecologice(AE) – un indice complex – și variația anuală a biocapacității (BC), care iau în calcul inclusiv gazele cu efect de seră (GES).

              3. De asemenea, se contabilizează emisia de noxe care nu sunt avute în vedere de AE și BC, cele mai importante fiind SOX, NOX, NH3 și NMVOC (compuși organici volatili).

              4. Resursele de mediu, chiar dacă au statut de bunuri comune, trebuie plătite de consumatori, pentru că în economia de piață concurențială „prânzuri gratis nu există”, iar „pasagerii clandestini” nu sunt tolerați în capitalism.

              5. Evaluarea monetară a lor se face prin taxe pigouviene și prin tranzacționarea certificatelor de emisii, proporțional cu evaluările fluxurilor de capital natural arătate mai sus. Asta vizează inclusiv „exportul poluării” prin importul de bunuri și servicii din state cu o alocare ineficientă a resurselor de capital natural.

              Desigur cele de mai sus îi enervează la culme pe cei care observă că prin introducerea în costurile tranzacțiilor a costurilor sociale reprezentate de externalitățile negative de mediu, pentru a fi corectat eșecul de piață, produsele lor devin mai puțin competitive, iar asta îi obligă la eforturi pentru a deveni mai performanți.

              Cum ziceam, pe scurt. :-)

      • @Constantin
        Azi e foarte greu de ghicit când e mai favorabil de a adera la ZE.19 Zona Euro. Cât mai curând după pandemia Covid-19 sau cât mai târziu?
        Nu știm cum va evalua situația în UE.27 cu cele trei budgete ale Comisiei. Dacă se impune „economia politică franceză (socialistă)” de transfer financiar cu granturi subvenții reambursabile gratuite din nord înspre sud nu știm ce va însemna acest lucru în economia partenerilor UE.27. Olanda nu prea se impacă cu politica economică franceză (PM Rutte spune NU și azi la budgetele Comisiei).
        Competitivitatea economică va decide dacă UE.27 mai are o pondere economică mare pe glob peste 20 de ani. D. Trump a amânat acum întâlnirea G7 până în Septembrie 2020. Vrea să învite Rusia, Corea de Sud, Australia și India la Washington la G11. Cred că învitarea Rusiei la Washington se face în privința expansiunii agresive a Chinei (Hongkong, Taiwan, Marea Chinei de sud).
        În aceste condiții volatile economice și politice în viitorul apropiat o aderare la ZE.19 Zona Euro și mai ales îndeplinirea condiților de aderare rămâne o incertitudine greu de rezolvat.
        Bulgaria are deja o invitație pentru aderare la ZE.19 Zona Euro. Doamna Gheorgieva /FMI a vorbit cu doamna Lagarde /BCE … ……

        • @Kurt _ „În aceste condiții volatile economice și politice în viitorul apropiat …”

          Este fix invers stimate domn. „În aceste condiții” este mai bine să fii IN, decât OUT. Experiența crizei economice de acum un deceniu este încă proaspătă în memoria colectivă… Sau nu?! Pe bune, chiar s-a uitat care au fost avantajele statelor membre ale Eurozonei și cum ne-am fript noi care „n-am vrut să ajungem ca Grecia”?! Oh, nu pot să cred!…. Chiar s-a uitat!

          Ei bine, nu-i nimic, le reamintesc eu celor care au uitat. :-)

          • @Constantin
            De acord.
            E mai bine inăuntru. Înseamnă a avea încredere mai mare în ZE.19 Zona Euro.
            Mi-e greu de crezut azi cu transferurile financiare gratuite, granturi subvenții nerambursabile din nord în sud, și un eventual eșec al acestora, fără rezultate bune în sudul UE.27. Un foc de paie cu bani risipiti fără obținerea unei economii competitive. Intreprinderi championi globali în industrie în sudul UE.27 nu se fac cu foc de paie.

            NE.exit ar fi un preț prea mare.

            • „Daca Italia “explodeaza” economic, la revedere monda euro”

              Dap! Așa-i.

              Doar că, vedeți, s-a admis asumarea datoriei în comun, mutual, iar Europa se pregătește să emită eurobonduri pentru relansarea economiei. Prin urmare, nu este lăsată să „explodeze”. Asta spuneam.

            • Asa explodeaza toata Europa !! Chestia cu eurobondurile nu este inca definitivata, e la nivelul negocierilor.

  7. O corectură punctuală. Nu au existat „Legile lui Eshunna”, ci „Legile din Eshnunna” (regat din Mesopotamia antică), emise probabil de regele Dadusha sau de un predecesor al acestuia.

  8. Un articol superb, bine documentat, care surprinde o fateta a realității pe care n-o cunosc si nu o înțeleg majoritatea oamenilor.

    Un aspect imi atrage atenția in mod deosebit. La rate ale inflației care depășesc rata dobanzii la depozite, dobanda este negativa oricum, in sensul in care puterea de cumparare la recuperarea depozitului este mai mica decat puterea de cumparare la depunere. Asta înseamnă ca depozitele bancare nu sunt investiții ci forme de pastrare a banilor contra cost. Este similar cu a închiria o casa de bani intr-o banca si a tine banii acolo.

    • @BV Bolos
      ca sa duc ideea dvs pana la capat, cetateanul e taxat prin inflatie si in situatia in care isi tine banii in propriul buzunar; daca statul ar fi bine intentionat, s-ar stradui sa-i utilizeze eficient oferind o rata de dobanda cel putin egala cu rata inflatiei; numai ca statul are ca prioritate sa se imprumute in valuta, tocmai pentru a acoperi deficitul de cont curent creat chiar de propria politica de stimulare a consumului; ma rog, de propria politica populista, savant rebotezata.

      • si ca sa duc ideea pana la nivelul comunitar, mai bag eu de seama ca politica europeana nu „bate moneda” pe cresterea consumului, ci pe investitii si proiecte de dezvoltare regionala; ceea ce la Bucuresti nu e cazul, ba chiar dimpotriva.

      • @Prototipescu Fanel _ „…daca statul ar fi bine intentionat, s-ar stradui sa-i utilizeze eficient oferind o rata de dobanda cel putin egala cu rata inflatiei”.

        Ne aflăm în iminența unei crize economice, iar dumneavoastră întrebați de ce guvernele nu strâng banii din piață și îi lasă companiilor pentru investiții și redresare. .. Pentru ca mai târziu să le naționalizeze, ori ce să facă? Să aibă loc bailout-uri despre care ulterior să zicem că-s dovada comunismului în economie?!

        Pe termen scurt, cel puțin, ne obișnuim cu inflația, inclusiv în Eurozonă, iar asta poate fi o oportunitate pentru economia românească, putându-se apropia de cele occidentale. De aceea tot zic despre performanțele guvernamentale și cleptocrație: este un moment în care se poate schimba paradigma de dezvoltare a României și suntem idioți dacă îl ratăm. Noi, cu toții…

        • @Constantin
          daca guvernul nu ar avea deficit bugetar, nici nu ar avea nevoie sa stranga bani din piata;
          presupunand ca politica monetara ar fi neutra, reducerea consumului in piata ar avea drept consecinta naturala deflatia; dar la noi (si nu numai) nici nu mai e nevoie de politica inflationista de stimulare a consumului privat, pentru ca tocmai consumul bugetar e cel care deja produce o inflatie suficient de mare incat sa nici nu se mai simta tendinta deflationista;
          in fapt, in buzunare sau depozite acumularea vizeaza o viitoare investitie pe termen mediu sau lung; fortand consumul, obligi piata sa renunte la investitii sau sa investeasca ieftin si prost, pe termen scurt sau inutil; renuntand la a construi o casa, banii dumitale nu vor mai ajuta economia, ci dimpotriva, se vor orienta spre chinezarii si excursii in strainatate; sau te mai gandesti sa nu renunti la constructia casei si sa contractezi un credit; dar vei constata ca rata la credit nu va fi sub rata inflatiei; sau vei constata ca e preferabil sa pierzi un procent prin devalorizare decat sa contractezi acel credit; iar daca guvernul ar cheltui bugetul pe investitii, impozitul mascat sub forma de inflatie ar fi chiar rezonabil, asumat ca fiind legitim, in scopul dezvoltarii infrastructurii si serviciilor publice; desigur, ideal ar fi ca piata sa utilizeze mai mult creditul, dar tot economistii constata ca la noi piata se cam fereste de credite; si mi se pare firesc, avand in vedere ca micul capital si persoanele fizice sunt vulnerabile la variatiile sau incertitudinea venitului, iar creditul restrange mult libertatea si posibilitatea de valorificare a oportunitatilor; inflatia avantajeaza marele capital, care fie ca are oricum suficiente resurse proprii, fie e prea mare sa nu fie salvat; pestii mici vor avea in continuare mari dificultati de a rezista dumpingului rechinilor; ca persoana fizica sau cu o mica afacere, poate e mai oportun sa-ti asumi schimbari, riscuri si mai mult dinamism cu resurse proprii, decat sa te complici cu credite;

          cei mai multi inca suntem prea saraci sa ne permitem consumuri ieftine si pe termen scurt;

        • PS: mai curios mi se pare ca, in ciuda foamei de imprumuturi in valuta, cursul valutar abia se urneste din loc

          • @Prototipescu Fanel _ „daca guvernul nu ar avea deficit bugetar, nici nu ar avea nevoie sa stranga bani din piata”

            Păi, nu-i strânge, BNR a scăzut de astăzi dobânda de referință la 1,75%, iar operațiuni repo în scopul drenării lichidităților din piață nu au mai fost făcute de mult. .

            Permiteți-mi, vă rog, să observ că spunem în feluri diferite același lucru: criza (în sens larg al termenului), molima (tot un fel de criză, de tip „lebădă neagră” a lui Taleb), ori incompetența guvernamentală (eufemistic vorbind) scad performanțele economiilor, care ajung în situația de a avea nevoie de sprijin [un impuls]. Keynes ne zice că el este util dacă-i pe termen scurt. Adică, doar un impuls.

            Prin urmare, sunt de acord cu dumneavoastră. Stabilitatea cursului „pe vară” este susținută de intrări de valută de la rudele noastre de-afară, o ușoară creștere a exporturilor și efectul unor împrumuturi externe (deși investițiile străine T1 față de 2019 sunt în scădere). Distanțarea socială a redus consumul pentru două luni, după un puseu la începutul epidemiei, iar BNR respectă prevederile statutului și netezește deprecierea monedei naționale. Pe de altă parte, așa cum spuneam, există o relaxare cantitativă care determină creșterea inflației în Eurozonă (unii economiști americani visează chiar la paritatea euro/dolar).

            Dacă variația de curs reflectă nivelul de armonizare a performanțelor economiei naționale cu ale celor vestice, apoi, acum există oportunitatea ca performanțele economiei românești să crească într-un ritm mai rapid decât cele ale economiilor occidentale. Pe la iarnă, în contextul apropierii alegerilor și majorării veniturilor/pensiilor ne putem apropia de un curs de 5 lei pentru un Euro, conform predicțiilor analiștilor băncilor comerciale, fără a-l depăși. Dacă însă guvernul se va abține de la politici populiste, am putea termina anul cu un curs de sub 4,9 lei pentru un euro (Ionuț Dumitru).

          • @Constantin
            cumva trebuie sa transformam criza in oportunitate, stimuland exporturile (chiar si prin devalorizarea cursului de schimb daca e posibil), nu consumul intern;
            noi deja suntem cu caruta inaintea calului, cu inflatia precedand deflatia; investitorii privati nu se pot opinti prea mult, ca nu iti dimensionezi investitiile la un varf de consum ocazional; ar fi ca si cum statul ar promova RablaXXL si s-ar astepta ca producatorii auto sa-si dubleze capacitatile de productie; cel mult s-ar obtine o decalare in avans a consumului, care mai mult ar afecta (sau chiar falimenta ulterior) producatorii si ar stimula importurile pentru a acoperi varful cererii;
            e frustrant ca statul sa distorsioneze piata, in loc sa fie prietenos cu mediul de afaceri; care nu se poate margini la planificari pe termen scurt; practic, nu e in regula ca mediul de afaceri sa fie nevoit sa anticipeze si sa se protejeze de masurile statului; daca esti investitor strain, mai degraba ai prefera o piata mai stabila, poate China, India sau vecinii balcanici.
            consumul populatiei nu poate creste spectaculos, ca n-o sa mancam dublu, iar la bunuri de larg consum suntem preponderent importatori; cel mult ar putea creste diverse servicii care nu au de-a face cu o crestere economica in sensul dezvoltarii, ci doar cu cresterea veniturilor bugetare;
            daca vrea sa ajute mediul de afaceri, statul trebuie sa reaseze calul inaintea carutei si sa demareze el insusi investitii in infrastructura, care ar creste semnificativ activitatile private;

  9. Da, dar din aceste depozite pe termene mai scurte ori lungi ale populatiei din banci, la randul lor bancile pot folosi acesti bani pentru a acorda credite sau a sustine investitii. Dobanda la creditul acordat este mai mare decat cel acordat la un depozit si de aici rezulta o parte din profit. Atunci cat de mare este profitul bancii daca unui deponent nu ii acorda nimic la banii pe care ii foloseste?! Ba mai mult prin comisioane ii reduce cu mult din suma depusa. Banca inchiriaza doar casete de pastrat valori, banii trebuie sa circule mereu.

    • Problema a inceput cu fiat, incurajarea traiului pe credit si in general a comportamentului financiar iresponsabil. Acum incepem sa platim iresponsabilitatea generatiilor anterioare.
      Ce comentariu mai poate fi facut cand cei chibzuiti, care economisesc, sunt pedepsiti?…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)