Document de pozitie cu privire la „reforma intreprinderilor de stat” – Partea I –

In ultimii 5 ani Guvernul Romaniei a ezitat sa privatizeze intreprinderile publice. Aceasta rezistenta la reforme structurale tine de prezervarea rentelor in sistemul politic, care este conservat printr-un exces de reglementari redactate cat mai neclar posibil si uneori in contradictie cu normele europene in materie de concurenta si ajutor de stat. Atitudinea Guvernului este dublata de o aversiune publica fata de privatizare, argumentandu-se ca in perioade de criza financiara privatizarile nu sunt o afacere profitabila. Fals. In documentul nostru de pozitie vom arata ca in ultimii 3 ani, adica in perioada de criza, s-au inregistrat cele mai mari tranzactii in privatizare, aproape dublul tranzactiilor realizate inainte de criza, ceea ce demonstreaza ca banii pot fi mobilizati daca un guvern are vointa sa faca ceva. Nu exista criza de bani. Pastrarea intreprinderilor in portofoliul statului creeaza venituri substantiale pentru o minoritate de oameni si costuri pentru toti ceilalti. Aceasta este singura motivatie de blocare a privatizarii. (Studiul este aparut sub egida Institului Ordoliberal)

I. Context

Guvernul Romaniei (2008 – 2011) s-a angajat sa aplice reforme structurale in sectorul intreprinderilor pe care le controleaza, prin acordurile incheiate cu Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si BIRD, inca din anul 2009. Insa, reticenta politicienilor romani fata de restructurare si privatizare a ingustat caile de actiune, asa incat in prezent „reforma intreprinderilor de stat” se focalizeaza pe vanzarea unor pachete minoritare¹ de actiuni, monitorizarea unui numar de intreprinderi mari ce au acumulat arierate fiscale de aprox. 5 miliarde Euro (4,1% din PIB) si reintroducerea sistemului de management privat in cateva intreprinderi. Procesul „reformei intreprinderilor de stat” nu este doar limitat la masuri secundare, ci este contrastiv, pentru ca guvernanta corporativa este tratata strict formal, iar indisciplina financiara in intreprinderi s-a marit, fiind incurajata de stat. Astfel, Guvernul Romaniei a continuat politica de subventii, prin reesalonarea platii arieratelor fiscale, largind sfera de cuprindere a debitorilor la toate intreprinderile, indiferent de forma de proprietate, ori nu a actionat ca un creditor². In plus, legislatia falimentului/insolventei a fost modificata, devenind mai ingaduitoare fata de debitori decat in trecut. Pentru anul 2012, conform programului sau legislativ (28 februarie 2012) Guvernul Romaniei doreste elaborarea unui proiect de lege care permite autoritatilor publice, regiilor autonome si societatilor comerciale controlate de stat sa cumpere actiuni si active.

Toate masurile adoptate sau in curs de implementare in ceea ce poarta denumirea oficiala de „reforma intreprinderilor” reflecta fara echivoc ca, cel putin pana in prezent, Guvernul Romaniei nu a avut intentia sa reformeze intreprinderile publice. Politicile sale sunt reflectia mecanica a aplicarii Acordului de tip preventiv incheiat cu FMI si care abordeaza acest subiect exclusiv prin prisma arieratelor fiscale, ceea ce ridica serioase probleme de conceptie in privinta alegerii politicii de privatizare optime. Aceasta rezistenta a autoritatilor romane la reforme structurale tine de prezervarea rentelor in sistemul politic, care este aparat printr-un exces de reglementari redactate cat mai neclar posibil si uneori in contradictie cu normele europene in materie de concurenta si ajutor de stat. Atitudinea Guvernului este alimentata de o aversiune publica fata de privatizare, argumentandu-se ca in perioade de criza privatizarile nu sunt o afacere profitabila. De aceea, suntem nevoiti sa dam cateva date pentru a inlatura aceasta intoxicatie ce justifica pastrarea proprietatii statului in economie. In anul 2010, la nivel global, tranzactiile din privatizare au insumat 213 miliarde US$ (din totalul de 284 miliarde US$ cat au fost ofetele publice initiale – IPO), dintre care numai aprox. 44 miliarde US$ s-au inregistrat in UE 25, fara Romania si Bulgaria care nu au vandut nimic. Majoritatea tranzactiilor s-au facut in tari in curs de dezvoltare. Daca ne limitam la Uniunea Europeana, Franta a inregistrat tranzactii de 10,5 miliarde US$, Polonia de 6,5 miliarde US$ (preponderent prin oferta publica), Marea Britanie 5,6 miliarde US$, Italia 2,6 miliarde US$. Tranzactiile cu valoare ridicata din Uniunea Europeana au fost pe segmentul utilitatilor publice, cai ferate si finante: Electricité de France, Areva Franta), Enel Green Power SpA (Italia), High Speed Rail 1 (UK), RBS WorldPayUnited (UK), Powszechny Zaklad Ubezpieczen (Polonia). Desi in anul 2010 s-au inregistrat valori substantial mai mici comparativ cu anul 2009 cand a fost un maxim istoric de 265 miliarde US$, privatizarile au valori duble fata de perioada premergatoare crizei financiare. Veniturile obtinute de state din privatizare sunt substantial mai mici. Acestea sunt de 55 miliarde US$ in 2009 si de 35 miliarde US$ in 2010. Dar, acest lucru este irelevant, intrucat beneficiul social se masoara pe termen lung, nu pe termen scurt.

Valoarea tranzactiilor arata ca pe pietele financiare se plaseaza bani, iar privatizarea poate fi o afacere profitabila pentru stat si intreprinderi deopotriva, daca exista angajament ferm si statul stie cum sa procedeze. Pastrarea intreprinderilor in portofoliul statului creeaza venituri substantiale pentru o minoritate de oameni si costuri pentru toti ceilalti.

Prin prisma externalitatilor, asimetriei informationale si a costurilor, nu orice activitate poate fi privatizata. De pilda, operatorii de transport in gaze naturale si electricitate ies momentan din ecuatia privatizarii, intrucat situatia de monopol nu s-ar modifica. Acelasi lucru este valabil pentru o parte din infrastructura critica a tarii (diguri, linii de electricitate, o parte din caile ferate), desi trebuie facuta o atenta delimitare intre active, avand in vedere ca unele pot fi exploatate privat, cum ar fi de pilda infrastructura hidrocentralelor, garile sau aeroporturile. Pe de alta parte, nu trebuie sa ignoram ca avansul tehnologic sparge monopolurile, astfel incat ceea ce astazi consideram „monopol natural” foarte repede iese din aceasta sfera. Asa s-a intamplat la un moment dat cu telefonia fixa, radiocomunicatiile, energia electrica, adica cea mai mare parte a utilitatilor publice.

Exista, totodata, piete caracterizate printr-o concurenta puternica si volatilitate, cu inalt grad de concentrare a capitalului, cum este aviatia civila. Pe aceasta piata conteaza cine ramane. In acest caz, privatizarea unui operator national poate duce la distrugere, daca nu se aplica in prealabil o strategie agresiva de extindere si de consolidare a niselor dobandite.

Nu tratam in acest document serviciile sociale care pot fi privatizate.

(Partea a doua a studiului va aparea maine)

_________________________________________

1 HG nr. 831/2010

2 Adoptarea OUG nr. 29/2011, pe langa nerecupetrarea arieratelor fiscale din trecut.

___________