vineri, septembrie 25, 2020

Dosarele Unirii de la 1918 revizitate

Aproape nimeni nu a fost mulțumit, pe tot parcursul anului 2018, de felul în care a fost sărbătorit Centenarul Unirii de la 1 Decembrie 1918. Și nu a fost deloc vorba despre faptul că nemulțumirea ar face parte, așa cum susțin unii, din ADN-ul românilor. Care, în loc să purceadă la acțiuni concrete, stau pe margine, preferă să comenteze , să formuleze obiecții și, la urmă, să se resemneze.

 S-a observat atunci, și nu fără temei, că nu au apărut suficiente cărți, că încă și mai puține au fost cele destinate pieței externe (aici, desigur, a funcționat și vechiul nostru complex legat de acțiunea mult mai eficientă, mai concretă și mai coerentă a vecinilor de peste Tisa), că Teatrele au oferit spectacole mai curând de complezență (excepțiile fiind Naționalul ieșean și, desigur, TNB, cu remarcabilul Pădurea spânzuraților), că iar ne-am bazat pe improvizație și pe noroc. Același noroc invocat cu multă vreme în urmă de Petre Carp și readus în discuție de eseurile profesorului Lucian Boia.

Guvernul sau, mai bine zis, guvernele PSD-ALDE s-au mulțumit cu una sau cu două manifestări inaugurale (după cum bine știm, la capitolul „inaugurări”nu ne întrece nimeni) și pe urmă au lăsat totul la voia întâmplării. Au existat, desigur, și o seamă de inițiative individuale care au salvat întrucâtva situația și care au făcut ca sărbătorirea Centenarului să nu fie tocmai un eșec. Nu este rostul acestor însemnări să identifice ori să numească vinovații, așa că mă mulțumesc doar cu observația că nici nu prea avea cum să fie altfel. De vreme ce 2018 a fost un an tulbure în primul rând politicește, fapt care a contribuit la dezbinarea românilor. Or, cum să vorbești și să sărbătorești așa cum vine Unirea când actualitatea era caracterizată prin neînțelegeri, dispute, absența dialogului, cum spuneam, prin dezbinare?

Printre puținele inițiative individuale izbutite s-a numărat și aceea a României literare care a avut excelenta idee de a publica lunar câte un supliment consacrat evenimentului. Eveniment privit într-o perspectivă amplă, multi și inter-disciplinară, cu dorința limpede și clar afirmată ca atare de a încerca să recompună, să decripteze și să explice dintr-o perspectivă modernă, și nepătimașă, și nepatriotardă, cât mai mult nu doar din evenimentele din anul de grație 1918, ci și cele de dinaintea lor și, încă și mai apăsat,  ceea ce a urmat după. Și a mai avut conducerea revistei România literară excelenta idee de a-i încredința managementul proiectului jurnalistului Cristian Pătrășconiu. Care i-a elaborat structura, asigurându-i ceea ce în timp i-a garantat și coerența (chiar și acolo unde sunt oarecare repetiții ele îmi par a avea ceea ce, cu un cuvânt neacademic, se cheamă „schepsis”, adică rost), a ales colaboratorii (unele nume se repetă, așa cum este, de pildă, cel al istoricului Cristian Vasile ale cărui contribuții mi se par de-a dreptul admirabile prin concizie, rigoare, cinste), a scris textele introductive cu valoare de editorial și, în plus, și-a asumat misiunea de a realiza o suită de interviuri. Multe dintre ele de-a dreptul exemplare. Demne de a fi studiate în școlile de jurnalism. Dau un singur exemplu. Cel cu Nicolae Manolescu  care chiar realizează, așa după cum promite titlul,  Panorama:mai mult de 100 de ani de literatură română. Intervievatorul nu e niciodată nepregătit, nu e prins pe picior greșit, e evident că știe despre ce vorbește, adică despre ce întreabă, că a citit cărțile la care face referire. Fapt rar în jurnalismul de astăzi.

Cristian Pătrășconiu mai are un merit. Nu a lăsat ca a acest travaliu să rămână doar în pagini de revistă. A reunit toate intervențiile celor mai bine de 30 de contributori între coperte de carte. Carte apărută la Editura Universității de Vest din Timișoara. Cartea se cheamă Marea Unire. Prima sută.

Primele două capitole au valoare de introducere. Refac cronologii, precizează terminologii printre care și aceea atât de disputată de ‘’Mare Unire’’, un reușit interviu cu Vitalie Ciobanu evocă, din perspectiva devenirii și a conștiinței naționale, importanța Unirii Basarabiei și a anilor în care acest teritoriu a fost parte a României Mari, conțin portrete și evocări (Iancu Flondor, Samoilă Mârza), corectează erori, unele de-a dreprul colosale. Cel de-a treilea fascicol dezvoltă problematica legată de Unirea Basarabiei cu România, dar și analizează critic Constituția din 1923. Din cel de-al patrulea dosar aș semnala la loc de cinste admirabilul interviu cu profesorul Bogdan Murgescu care, referindu-se la economia țării din perioada dintre cele două războaie mondiale, mai temperează măcar o parte dintre entuziasmele care prea adesea au grevat asupra conturării unei imagini corecte în privința României interbelice.

Cum s-a făcut Unirea de la 1918 ? Cine i-au fost arhitecții ? Care au fost rolurile intelectualilor dar și ale celor două mari Biserici- Ortodoxă și Greco-Catolică ? Ce s-a întâmplat cu arhitecții cu pricina după ce la putere au venit comuniștii ? Cum au privit aceștia, dar istoriografia din perioada comunistă Unirea ? Cum a fost ea reflectată în manualele școlare ? De ce a ‘’redescoperit’’ Nicolae Ceaușescu în anul 1968 Unirea și cum a instrumentalizat-o de atunci încolo în folos propriu ? Ce rol a avut Monarhia în 1916, dar și mai apoi ? Cum s-au realizat necesarele unificări de legislație, de monedă ? Care au fost relațiile cu minoritățile, cum au fost ținute făgăduielile făcute acestora de Iuliu Maniu și nu numai ? De ce nu prea s-a impus Unirea ca temă a cinematografiei și a așa-numitei ‘’epopei cinematografice românești”? Ce s-a întâmplat cu literatura? Ce și cum s-a scris despre Unire? Sunt doar câteva teme abordate în celelalte dosare tematice reunite în carte. Carte care dovedește că dosarele tematice apărute în 2018 în România literară  nu s-au situat deloc sub semnul conjuncturalului. A acelei “istorii de parastas” odinioară drastic pusă la punct de Vlad Georgescu.

Cristian Pătrășconiu (coord)- MAREA UNIRE. PRIMA SUTĂ; Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020    

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Un picut tardiv pare a fi aparitia acestui text daca ne raportam stict la evenimentul adus in discutie iar daca nu, chiar era nevoie acum de aparitia unui astfel de text . Ne bucura aparitia orcarei asocieri cu evenimentul celor o suta de ani si indiscutabil ,de cite ori ne gindim la aceasta -ne apare in fata existenta statului Roman ,atit de contemporan cu noi toti , in aceste zile grele pentru tara . Textul are marea calitate, sau asta este perceptia mea ,de a revitaliza inainte de alegeri ,un cuvint drag noua tuturor -ROMANISMUL- si nevoia de romanism a cetatenilor de orisice etnie . Etnia maghiara ,prin reprezentantii sai politici ,s-a exprimat deja si a inteles obligativitatea imediata a etnicilor maghiari de a invata -limba romana – ca parte a unui efect viitor favorabil etniei . Asteptam ca si alti etnici sa isi arate disponibilitatea in a invata limba nostra (o comoara de expresii ,zicale si o formidabila nuantare data de catre limba romana cuvintelor si expresiilor ce ne apartin ) .Din ce in ce mai multi cetateni ai tarii inteleg aceasta nevoie de romanism ,chiar si Ion Cristoiu a definit cumva romanismul , intr-un tex scris pe blogul propriu .Asa este . Perceptia tuturor acesta a fost , evenimentul in sine nu a fost tratat corespunzator de mai nimeni ,dar in sufletul fiecaruia ceva s-a schimbat si ceva trebuie reactivat la nivel de natie . In aceasta perioda de maxima framintare sociala – politica si de ingrijoratoare , criza sanitara de covid 19 concomitent cu imediatele alegeri in doua rinduri pina la iarna , tara ca un intreg, priveste cu speranta spre intii ianuarie 2020 atunci cind votul popular va face posibila schimbarea , schimbare fara de care ,vom ramane in aceiasi situtie neclara ca si pina acum . De altfel ,textul la asta se refera .De felicitat Presedintele Romaniei (momentul il stie intreaga tara ) care a fost primul ce a reusit sa introduca , chiar fara sa spuna cu subiect si predicat asta , notiunea si nevoia de romanism .

  2. „De ce nu prea s-a impus Unirea ca temă a cinematografiei și a așa-numitei ‘’epopei cinematografice românești”? Ce s-a întâmplat cu literatura? Ce și cum s-a scris despre Unire?”

    Iata cateva intrebari justificate si caror nu li s-a raspuns pana acum.
    Avem filme despre independenta (numai de Nicolescu din păcate), avem filme despre tot felul de pseudo-eroi comunisti, dar n-am facut un film mare despre unirea Basarabiei sau a Transilvaniei. Si nici prea multa memorialistica. Banuiesc ca romanii au ramas trasniti de norocul uriaș prin care s-a realizat unirea, asta după ce tara fusese infranta, cu pierderi teritoriale uriase, umilita si adusa in genunchi. Cum sa te mai bati in piept ca ai făcut unirea când ai avut doar un noroc nebun?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Vreți mai multe judecătoare? Așteptați revoluția

Respectarea egalității între sexe este un subiect de actualitate politică. În mediul politic, de pildă, această egalitate...

Opțiunile geopolitice ale Europei în relația cu America și China

In caricatura care însoțește un articol apărut în Wall Street Journal, sub semnătura lui Andrew Michta, decanul College of International and Security...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.