În luna septembrie a anului trecut am susținut status quo-ul teritorial administrativ românesc, adică împărțirea pe județe, împotriva regionalizării prin comasarea județelor. Idea era simplă: se poate și mai rău decât sumedenia actuală de județe.
Mă bucur că articolul a stârnit o discuție. Majoritatea criticilor spun, în esența lor, același lucru: «situația pe care o trăim este dezastruoasă, și vii tu să zici că-i mai bun noroiul decât balega? Cu ce ne ajută asta?» Critica este justă iar în acest articol voi oferi două idei pentru îmbunătățirea politicii județene și locale. Din câte știu aceste idei nu au mai fost pomenite în cadrul discuțiilor autohtone despre reforma teritorial-administrativă. Mai precis, propun decomasarea alegerilor județene (și implicit cele locale) și introducerea referendumului de tip elvețian pentru hotărâri de consilii locale și județene. Să le luăm pe rând.
1) Decomasarea alegerilor județene și locale. În orice democrație, elitele locale și naționale se constrâng reciproc prin troc electoral. Provincialii, apropiați de firul ierbii, controlează și condiționează votul popular, iar naționalii pun la bătaie notorietate și alocarea resurselor centrale. Acest echilibru –benefic în teorie – e dezaxat în România, deoarece toate alegerile locale au loc deodată (așa se obişnuiește în statele unitare) şi, în special, fiindcă acestea mereu anticipează parlamentarele cu câteva luni. Așadar, elitele județene plusează la maxim, amenințând că nu vor aduce voturi la parlamentare, și negociatorii partidelor centrale petrec anul electoral oferind – cu avans – luna și stelele, sperând că provincialii le vor umple urnele.
La bază este vorba de informație eronată, sau cel puțin incompletă. Elitele locale apreciază binișor câte voturi au la dispoziție, dar numai la ei în ogradă, pe când cele din capitală nici nu văd bine și nici nu se pot baza pe cuvântul baronilor locali. Așadar centrul încearcă să cumpere anticipat loialitatea provincialilor (ceea ce duce la inflația favorurilor politice) și risipesc bani pe sondaje, știind că acestea sunt de regulă incorecte dar mergând pe ideea că totuși este mai bine decât nimic.
Dar dacă în fiecare lună ar fi alegeri județene și locale, doar într-un județ? Sărind peste lunile cu alegeri prezidențiale sau (euro)parlamentare, de-a lungul a patru ani – durata unei legislaturi naționale – ar avea loc alegeri în toate județele țării. În primul rând, această practică ar transmite publicului, lunar și fără cost suplimentar, ponderea partidelor naționale în diverse județe; măcar ne-am scăpa de cele mai odioase case de sondaj. Totodată, dinamica județeană ar intra în prim plan, fiindcă strategia politică națională se poate schimba după un rezultat surpriză dintr-un județ însemnat. Așa se întâmplă în federații când sunt alegeri în statele sau provinciile mai mari. Apoi, negoțul dintre elitele județene și centrale s-ar mai echilibra, acestea din urmă putând să negocieze cu fiecare județ separat, axându-se pe trocuri mici și fezabile, știind că promisiunile baronilor locali în ceea ce privește miza mare (alegerile parlamentare) nu înseamnă prea mult dacă parlamentarele au loc peste un an, de exemplu.
Procedura de reformă constă într-un amendament la legea 115 din 2015 (pentru alegerea autorităților administrației publice locale). Amendamentul de bază ar fi o anexă cu un calendar electoral de genul “Alba în Ianuarie 2024, Bacău în februarie 2024, s.a.m.d… să se repete odată la patru ani, se sare peste luni cu alegeri naționale sau europene.” Complexitatea este mai degrabă administrativă: Biroul Electoral Central, care se alcătuiește la fiecare patru ani cu ocazia alegerilor locale, ar trebui permanentizat în așa fel încât să supravegheze o alegere județeană lunar. O problemă este recrutarea magistraților pentru posturile din BEC, fără suprasolicitarea personalului juridic deja copleșit de numărul de dosare. O posibilitate ar fi recrutarea specialiștilor juridici nu doar din rândul judecătorilor ci și dintre procurorii și avocații de rang înalt. S-ar menține, desigur, condiția ca aceștia să nu fie membri de partid politic, iar alegerea ar trebui făcută cu tragere la sorți, cum se selecționează și judecătorii din BEC.
Dacă această decomasare se aplică și alegerilor municipale (care ar lua loc odată cu cele a județului aparținător) am spulbera pacostea politicii locale românești, anume marea migrație a aleșilor locali din anul electoral. Traseismul politic local tot ar exista, dar măcar nu ar mai fi amplificat de simultaneitatea alegerilor, care încurajează mentalitatea de turmă.
2) Introducerea referendumului pentru hotărâri de consiliu județean. În momentul de față, cetățenii unui județ pot influența deciziile consiliului județean prin vot, troc politic, argumente convingătoare, inițiative cetățenești sau demonstrații în stradă. Dacă se încăpățânează consiliul județean, cetățenii nu au decât să aștepte următoarele alegeri ca să își exprime opoziția. Există în lege posibilitatea demiterii întregului consiliu prin referendum județean, dar eu nu am auzit niciodată să se încerce așa ceva. Adică odată intrate la putere, partidele județene nu sunt nevoite să țină cont de cetățeni, ci doar de celelalte partide și doar în cazul în care nu există o majoritate în cadrul consiliului. Delegarea autorității este baza democrației reprezentative, dar la noi se cam abuzează.
Ar fi totuși posibil ca cetățenii să influențeze politica județeană, între alegeri, prin introducerea referendumului pe hotărâri de consiliu județean. Sport național în Elveția, aceasta presupune două moduri de acțiune plebiscitară. În primul rând, alegătorii județeni pot vota să respingă o hotărâre deja votată de către consiliul județean. Totodată, se poate introduce o hotărâre în consiliu neformulată de membrii acestuia, asupra căreia alegătorii județeni se pronunță direct, ocolind consiliul județean. Dacă trece, administrația locală trebuie să se conformeze.
Ca să funcționeze referendumul județean pentru invalidarea unei decizii din consiliul județean, trebuie un preș mic pentru introducerea moțiunii plebiscitare. În comitatul elvețian Geneva, de pildă, cu 7000 de semnături (adică circa 2.5% din cei 263,000 de alegători înscriși) se poate propune abolirea unei legi locale, iar 10,000 (~3,8%) de alegători pot propune o lege complet nouă. Moțiunile trebuie supuse votului popular în cel mult şase luni de la data introducerii, iar costul acțiunii plebiscitare județene trebuie achitat integral din fondurile județului. La fel cu cheltuielile judiciare, dacă o hotărâre plebiscitară este contestată cu succes în instanță: dacă pierde județul, cetățenii acestuia plătesc pentru distracție din bugetul județean.
Evident, moțiunea nu deveine hotărâre (plebiscitară) de consiliu decât dacă ea este susținută de 50%+1 din cei care votează, iar eu aș recomanda un preș de 30% din alegătorii județeni eligibili. Ca să se evite tragicomedia unui referendum valid dar ignorat, orice moțiune care trece prin acest proces trebuie tratată ca și o decizie de consiliu județean, adică beneficiind de obligativitate legală, iar consiliul nu are dreptul să invalideze această decizie printr-un vot ulterior. Acțiunea plebiscitară poate fi răsturnată fie prin invalidare din cauza iregularităților electorale, fie printr-o hotărâre judecătorească referitoare la incompatibilitatea acestei moțiuni cu alte legi în vigoare, fie printr-un vot plebiscitar ulterior. Punct.
E foarte important să nu existe o comisie (fie compusă din reprezentații partidelor județene, fie din așa-ziși experți nepărtinitori) care să decidă dacă o moțiune va fi supusă alegătorilor. Evident, propunerile pentru referendum trebuiesc șlefuite de un departament al aparaturii județene care ajută la elaborarea întrebărilor, ca acestea sa fie clare și la obiect. Dar și alegătorii trebuie să fie responsabili. Dacă vor un referendum zilnic și le surâd hotărâri care garantat vor fi contestate în instantă, n-au decât să plătească; așa se învață.
Nu este nevoie de multe referendumuri județene (sau locale, existând și această practică în Elveția) ca politicienii să prindă frica alegătorilor. Un jurnalist descoperă o manevră suspectă în consiliu, un ONG strânge semnături, și dintr-o dată orice decizie de consiliu trebuie apărată în ziare și la televizor. Concret, o sumedenie de șmecherii cu proprietăți, cu cheltuieli din defalcarea județeană TVA, sau cu compoziția inspectoratelor ar putea fi supuse votului popular. Iar dacă un partid sau o organizație vrea să schimbe drastic organigrama funcționarilor județeni sau locali, atunci nu are decât să convingă câteva mii de oameni și inițiativa se supune votului popular – de acolo, vox populi. Dacă e nevoie de 4% din alegători pentru atacarea unei hotărâri pe cale plebiscitară, şi 5% pentru propunerea unei hotărâri noi, orice partid județean și nu puține organizații non-profit pot apela la alegători prin referendum.
O reformă în acest sens ar fi relativ simplă, deoarece legea 215 din 2001 (a administrației publice locale) deja prevede posibilitatea implicării directe a cetățenilor în consilie județene și locale. Este puțin cunoscut că articolul 99 alin. (3)-(6) din legea 2015/2001 oferă posibilitatea unui referendum județean prin care întregul consiliu poate fi demis, dacă aşa ceva este propus de cel puțin 20% din numărul cetățenilor cu drept de vot în județ, dacă prezența la vot este de cel puțin jumătate din alegătorii județeni și dacă dintre cei care au votat minim 50%+1 au susținut dizolvarea consiliului. Eu aș miza că majoritatea consilierilor județeni habar nu au de acest articol. Pe bună dreptate: procedura e anevoioasă, cu quorum-uri ridicate; nu este clar cu ce ajută să demiți un consiliu, de îndată ce în maxim 90 de zile se organizează alte alegeri care probabil vor fi contestate de aceleași partide, cu rezultate similare; iar consiliile județene sunt deseori capturate de rețele de interese locale care se pricep să aducă oamenii la vot, deci puțin probabil ca un astfel de referendum să se soldeze cu succes. Singurul fragment de reținut din legea actuală este alineatul (4): “Cheltuielile pentru organizarea referendumului prevăzut la alin. (3) se suportă din bugetul județean.”
Poate mai bine știut este că cetățenii pot propune spre dezbatere și adoptare, atât consiliilor locale cât și celor județene, proiecte de hotărâri; e vorba de Capitolul VII (Inițiativa cetățenească), respectiv articolele 109-111. Actuala legislație suferă de două lacune: nu există vot plebiscitar direct asupra inițiativelor cetățenești introduse pe ordinea de zi (așa că orice inițiativă poate fi omorâta din pix, în consiliu)[1] și nu se prevede posibilitatea unui referendum pentru anularea deciziilor deja luate. A doua opțiune este cea cu potențial, deoarece este mai periculoasă puterea populară de a anula decizii asumate decât amenințarea (nerealistă) de a demite niște fețe din partid. În orice caz, pe alegători nu îi interesează consiliul ca atare ci deciziile acestuia. Simpla posibilitate ca o hotărâre de consiliu să fie supusă scrutinului public prin intermediul unui referendum de anulare poate să îi pună pe gânduri pe consilierii noștri locali și județeni.
O reformă în acest sens s-ar desfășura prin amendamente pe Capitolul VIII a legii administrațiilor publice. În primul rând, să se adauge un alineat (3) la articolul 109 prin care se prevede posibilitatea anulării deciziilor consiliilor județene (și locale!) prin referendum, dacă așa ceva este susținut prin semnături de cel puțin 2.5% din populația cu drept de vot a unității administrativ-teritoriale respective. În al doilea rând, Articolul 111 trebuie rescris, precizând că inițiativele din articolul 109 care au întrunit condițiile necesare (respective, 5% din votanți) vor fi supuse unui vot plebiscitar în maxim 6 luni, în condițiile stabilite în articolul 99(4)-(6), cu amendamentul că doar 30% din votanții eligibili trebuie să se prezinte la urne ca votul să fie valabil.
Concluzie. Politica locală și județeană din România este adesea capturată de grupuri de interese care se pricep în manipularea elitelor din centru pentru evitarea responsabilității față de alegătorii locali. Eu în continuare sunt de părere că eficientizarea județelor prin comasare ar implica și catalizarea rețelelor cleptocratice, având ca rezultat trecerea de la jaf mic la jaf (mult) mai mare. Așadar, propun știrbirea rețelelor locale prin dezavantajarea lor față de (a) elitele din centru prin decomasarea alegerilor locale și județene, și (b) faţă de alegătorii locali prin introducerea referendumurilor, unul pentru anularea hotărârilor deja emise și altul pentru introducerea și supunerea inițiativelor cetățenești prin vot direct. Dacă astfel de amendamente vor trece în legile actuale, sigur va urma o perioadă în care atât elitele cât și electoratul vor trebui să învețe noul sistem. Dar dacă rezultă o cultură politică mai informată și mai responsabilă, chiar dacă nimic altceva nu se schimbă, eu zic că o să fi meritat.
Note
[1] Exact această situație a dus la propunerea legislativă recentă din partea senatorilor USR Remus Negoi și Radu Mihail, prin care s-ar introduce un amendament pe legea 215/2001 dând termen de 40 de zile consiliului local să se pronunțe asupra inițiativelor locale care au fost depuse cu succes.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Reorganizarea UAT este un imperativ economic nu politic. Dacă reorganizarea comunelor și orașelor se poate face prin HG, reorganizarea județelor nu se poate face decât prin schimbarea Constituției. Numai că politicienii, dar și cetățenii, se opun cu vehemență desființării iubitelor lor județe, din cauza mândriei locale și a avantajelor economice. Problema este aproape imposibilă. Ar trebui început cu reorganizarea comunelor și orașelor.
@Lucifer,
Înainte sa mergem dupa fenta cu numărul enorm de UAT-uri din Ro si, implicit, de functionari, va reiau un comment catre autor, de la articolul din septembrie.
Romania nu are nici multe UAT-uri raportat la populatie si suărafata si nici mai multi functionari si alesi raportat la nr. de locuitori decât cele mai multe dintre tarile UE. Birocratia este omniprezenta peste tor – eficienta ei este aspectul important!
„Stimate autor,
Consider ca in acele comentarii care dintr-un motiv sau altul, nu-mi explic care, nu au trecut, am adus suficiente observatii lamuritoare despre ce inseamna de fapt o regionalizare: un strat adiministrativ suplimentar mai degraba decat o subtiere a corpului de functionari. Am dat exeplul mult admiratei polonii cu cele peste 100 de districte si in care o localitate de 1500 locuitori are mai multi consilieri decat aceeasi localitate din Ro.
Ungaria are cu ceva mai putine UAT-uri(2900) decat Ro la 1/2 din populatie, franta e campioana la nr. De consilieri (1 la 104 locuitori) iar germania, cu ale ei 12.000 de uat-uri nu cred ca este nici ea cu o administratie mai supla. Asta pt. cei care vad doar harta generica a unei tari fara sa intre in detalii / care fac diferenta si schimba radical realitatea.
V-as sugera o continuare a acestui articol bazata pe analiza comparativa a corpurilor administrative din mai multe tari. Eu va dau dreptate cand apuneti ca judetele Ro subt bine dimensionate si ca un strat administrativ regional nu ar aduce altceva decat un surplus de functionari.
Ceea ce ar trebui intr-adevar sa faca Ro este regandirea distribuirii sarcinilor administrative in teritoriu, incurajarea clusterelor de judete (si poate si de localitati) pe proiecte comune, si o digitalizare reala, eficienta.
Numai bine!”
Pt. Back-up date va sugerez sa lecturati organizarea administrativa a tarilor date de mine ca exemple.
Domnule, sunt sute, poate mii, de comune cu 300-500 de locuitori dar cu 25-30 de angajați la primărie( nu pun aici consilierii).
Lucifer, vrf. Birocratia din tarile date ca exemplu. Veti gasi situatii si mai extreme decat in Ro.
Chestia asta cu schimbari radicale, comasari (si in anii 80 se intentiona acelasi lucru) etc sunt schimbari de dragul schimbarii si munitie electorala din stocul oamenilor nepatati(si nepriceputi dupa cum bine s-a vazut) si mandri de asta.
Inainte de acesti pasi este necesara eficientizarea sistemului si asta nu tine de nr. de consilieri dintr-o localitate ci de serviciile oferite cerateanului, imbunatatite cel putin cu aceleasi costuri.
Apoi, maghiarii din ro si-au creat comune noi prin separarea de satele romanesti din uat-urile vechi – democratic chiar, referendum si act administrativ! Va dati seama spre ce scandal ne-am indrepta? Dupa cum vedeti nu incap nici de cimitirul ala si o tot tin langa cu trecerea cheilor bicazului in judetul maghiar vecin.
Lucifer: Evident aveți dreptate.
In principiu, a doua propunere e interesanta. Cum va fi implementata, e alta poveste. Sa ne aducem aminte de acel referendum national pentru limitarea numarului de parlamentari la 300 si pentru existenta unei singure camere. Cainii latra, ursu’ merge!
Mai am si eu o a treia propunere, revenirea la originile democratiei, adica alegeri prin tragere la sorti ca, vorba unui prieten, e imposibil ca, tragand la sorti, sa nimeresti tot timpul numai ticalosi!
Reorganizarea administrativa este o tema care revine iar si iar in discutie, ca falsa solutie la stagnarea economica – industriala – agricola a tarii!
Din pacate cauza stagnarii este lipsa unui MOTOR de dezvoltare economica, care are capacitatea de a indica si ,,ordona” schimbarea administrativa, in functie si in raport cu dezvoltarea industriala si agricola.
Constructia unui motor de dezvoltare – ca PROIECT DE TARA – este solutia – conditie a succesului reorganizarii administrative, ea fiind instrumentul organic care ,,dispune” modul si termenii unei noi structuri administrative nationale.
Orice alte temeiuri de initiere a schimbarii administrative ramin pur birocratice, satisfacind lipsa de orizont economic si social al cutarui initiator din parlamentul esecului national…
Referendum? E doar o solutie teoretica. In practica nu va functiona, pentru ca avem exemplul cat se poate de elocvent al referendumului national, ignorat cu gratie de politicieni atunci cand rezultatul nu convine, chiar daca referendumul national beneficiaza in plus si de prezenta expresa in Constitutie. Daca demiterea consiliilor e posibila (probabil tot printr-un referendum, nu?), dar niciodata macar incercata, cu ce ar schimba un posibil referendum pe hotarari de CJ situatia? Plus ca aceasta solutie ar fi impractica din cauza costurilor de promovare si popularizare a subiectului, timpului necesar pt organizarea lui, pragului eventual neccesar, felului in care e pusa intrebarea, paletei poate incomplete de solutii propuse.
Judetele trebuie comasate in regiuni, sau macar in judete mai mari (dublu marimii actuale). Si localitatile la fel. Cel putin localitatile satelit lipite de marile orase, comunele cu mai putin de 200 de locuitori. Nu exista solutie alternativa la asta, mai ales tinand de perspectivele demografice ale Romaniei. Cand peste 30 de ani vom avea 15 milioane de locuitori (sau mai putin) judetele si localitatile actuale vor fi si mai inadecvate decat in prezent.
Si judetele pot fi reasezate prin comasare. Constitutia scrie ca avem judete dar nu si numarul lor. Dar partidele si guvernantii nu vor pentru ca nu mai aduna voturi, unele fictive. Criteriul de baza este demografic si economic, dar la noi primeaza cel politic.
Ar trebui desfiitate aceste odioase relicve comuniste numite consilii judetene. Cui folosesc aceste structuri si cu ce se ocupa? Avem Primarii si Prefecturi. Aceste consilii sunt burdusite de spagari se de fufele lor si mai au si aere de nobili. Mai nou ne-am umplut de palate cum ar fi palatul de finante, palatul de justitie, palatul administrativ, etc sa stie mistretul national ca acolo sunt boierii si ca trebuie sa se prezinte in fata lor cu umilinta si cu caciula in mana… Vai de capul nostru!
@Kata – dimpotrivă, Prefecturile n-au de ce să existe, pentru că ele nu reprezintă voința cetățenilor. Prefecturile reprezintă voința guvernului, iar fiecare schimbare de guvern aduce și schimbări de prefecți, fără alegeri și fără nicio justificare. Guvernul schimbă prefecți doar ca să-și pună oamenii proprii în teritoriu și să submineze voința alegătorilor.
Consiliul Județean reprezintă voința cetățenilor, numai că ar trebui aleși mai democratic consilierii, nu pe liste de partid. Președintele Consiliul Județean e ales nominal de către electoratul din județ. În asta constă ”odioasa relicvă comunistă”? Sau în a folosi astfel de calificative, pentru o instituție democratic aleasă?
Dle Harald, in aceasta problema aveti mare dreptate!
Prefecturile nu reprezinta vointa cetatenilor? Corect dar… Prefecturile sunt reprezentanta Guvernului in teritoriu. Guvernul se ocupa (sau ar trebui) cu administrarea treburilor tarii. I se mai spune Executiv… Guvernul e investit de parlament (i se mai spune Legislativ), care e ales democratic de catre prostime. Consiliile cu pricina se ocupa tot cu administrarea treburilor numai ca e vorba de treburile lor, asadar nu se suprapun institutiile celelalte dupa cum bine ati observat. Pentru treburile locale exista Primarii cu primari alesi democratic de catre cetateni sa le reprezinte interesele e plan local… Raman la parerea mea ca consiliile astea sunt de domeniul trecutului mai ales ca in tarile civilizate nu exista asa ceva. Nu exista nici palatele despre care am amintit.Dar e posibil sa gresesc si sa nu stiu pe ce lume traiesc. Promit ca o sa aprofundez subiectul pentru a nu mai abera pe aici facandu-ma de rasul lumii :-)
@Kata – „consiliile astea [județene] sunt de domeniul trecutului mai ales ca in tarile civilizate nu exista asa ceva”
Atunci ce este ”county council” în UK, dacă ”nu există așa ceva”?!
https://www.gov.uk/understand-how-your-council-works
County councils: These are responsible for services across the whole of a county, like:
education
transport
planning
fire and public safety
social care
libraries
waste management
trading standards
În Franța se numesc consilii regionale și din 1986 încoace sunt formate din reprezentanți aleși:
https://en.wikipedia.org/wiki/Regional_council_(France)
În Italia se numesc tot consilii regionale și există din 1970, deși în Constituție erau prevăzute încă din 1948:
https://en.wikipedia.org/wiki/Regional_council_(Italy)
”am spulbera pacostea politicii locale românești, anume marea migrație a aleșilor locali din anul electoral. Traseismul politic local tot ar exista, dar măcar nu ar mai fi amplificat de simultaneitatea alegerilor”
N-ar fi mai bine să desființăm listele de partid, astfel încât voturile să le primescă nominal persoanele care candidează și nu lista de partid? Așa se votează în Ohio, pe liste de partid?
Traseismul e o non-problemă, până și Ronald Reagan a trecut de la Partidul Democrat la cel Republican. Dar voturile le-a primit întotdeauna el însuși, nu lista de partid. Asta e cauza principală a traseismului, locurile eligibile oferite pe lista de partid de șefii de partide.
E normal ca partidele să existe, însă asta doar în virtutea dreptului la liberă asociere. Legitimitatea electorală trebuie obținută nominal, de fiecare persoană în parte. E treaba acelei persoane din ce partid face parte, dar nu e treaba șefilor de partide să acorde locuri eligibile pe liste. De asta România are cea mai disfuncțională democrație din toată Uniunea Europeană, pentru că baronii locali au mai multă putere de a influența componența consiliului local decât în oricare altă șară din Uniunea Europeană.
Alegerile locale decalate între diverse județe n-ar fi o problemă în sine, în Germania alegerile la nivel de land sunt decalate unele de altele. Dar dacă voturilie pentru consiliile locale vor fi în continuare pe liste de partid, va fi doar o schimbare cosmetică. Pentru că baronii locali vor avea la fel de multă putere, obținută nedemocratic, dacă ei stabilesc cine intră și cine nu intră pe lista de partid, cum se întâmplă în prezent.
De acord – vot uninominal. Aș adăuga și că votul aleșilor (spre deosebire de votul universal) este *public* și se publică în Monitorul Oficial o dată cu legea votată. Ca să știe alegătorii ce au votat aleșii lor. Și „cicumscripțiile electorale” să se numească „scaune”. Astfel, în Monitorul Oficial, alături de o lege, am avea o listă de genul „Ion Popescu, scaunul Prahova – pentru”
Cel mai simplu si de ‘efect’ ar fi sa se comaseze toate satele si comunele, care sa adune peste 5000 de locuitori si astfel sa avem o administrare comuna a acestor localitati, de catre o echipa UNICA, a primarului. Daca ai 3 comune vecine cu cate 500 de locuitori, fiecare primar va face ‘proiecte’ care sa-i serveasca propriul interes si va fura mai bine de 80% din bani, pentru ca sunt prea putini oricum! De exemplu, in loc sa ai 7 proiecte de retea de apa/canalizare, pentru 3 comune cu 7 sate, cu capusele si parandaratul aferent, vei avea 1 SINGUR proiect mai mare, care va avea o SINGURA solutie constructiva. Si electoral s-ar rezolva mai multe, pentru ca ar conta voturile di ndiferitele sate si nu ar fi asa de usor de prostit cateva mii de oameni, fata de cateva sute. Nu mai zic de economia de la salarii! La fel, nu poti sa ai ‘orase’ cu 5000 de locuitori. Si acolo trebuie comasate cu comunele limitrofe, ca sa aiba minim 20.000. Intre 5000-20.000 ramane comuna si peste devine oras, municipiu, etc.
@Andy – ”Daca ai 3 comune vecine cu cate 500 de locuitori”
Unde există, concret, în teritoriu, situația asta? La exemple arbitrar inventate nu ne întrece nimeni.
În plus, organizarea comunelor a avut o logică geografică, în funcție de văile râurilor și celelalte forme de relief. Nu poți avea de trecut 2 munți ca să ajungi în centrul de comună, că atunci nu-și mai înregistrează oamenii nici măcar nașterile la primărie.
Posturile de poliție există și ele doar în centrele de comună. Se mai duce polițistul până în ultimele sate, dacă are de făcut 60 de kilometri până acolo? Sau îi lasă pe săteni să-și rezolve singuri conflictele între ei, ca în Evul Mediu? În prezent deja are de făcut câte 25 de kilometri până în unele sate aparținătoare de comuna respectivă, iar pentru sate aflate pe direcții diferite față de centrul de comună, deja e exclusă prezența polițistului în aceeași zi în ambele locuri, că nici drumurile locale nu chiar în regim de autostradă.
@Andy – ”nu poti sa ai ‘orase’ cu 5000 de locuitori. Si acolo trebuie comasate cu comunele limitrofe, ca sa aiba minim 20.000. Intre 5000-20.000 ramane comuna si peste devine oras, municipiu, etc.”
Să presupunem că Bucureștiul are o suprafață de 240 kmp. Fiindcă exact atât are, nu de altceva.
Organizezi comune de câte 500 kmp, ca să-ți iasă numărul de locuitori după standardele tale? 500 kmp înseamnă un dreptunghi de 25 x 20 kilometri. Ce faci dacă ai numai 800 de locuitori pe suprafața asta? (există cazuri reale, în teren). Organizezi comune de câte 2000 kmp, de 8 ori cât suprafața Bucureștiului? În unele zone nu ajungi nici așa la 5.000 de locuitori.
Toate ideile astea aberante cu comasarea sunt moștenite de la Ceaușescu. În loc să asigure dezvoltarea teritoriului, marxiștii distrug activitatea economică, toate cheltuielile cu administrarea teritoriului sunt considerate pierderi și se trezește spiritul economiei tocmai în cei care trăiesc toată viața lor din bani publici. Ei se visează ctitori, ei visează reorganizări masive ale țării, din temelii.
Odată cu construirea autostrăzilor, au început să se schimbe complet tendințele de dezvoltare locală. Acum există comune mici care au ajuns să aibă acces propriu la autostradă, ceea ce era de neimaginat în urmă cu doar 10 ani. În următorii 20 de ani, se poate construi un cartier de 10.000 de locuitori, într-o comună care nu are azi nici 2.000. Pentru că autostrada e nouă, abia a fost construită, nu știm cum va fi folosită pentru dezvoltarea localităților aflate de-a lungul ei. În UK, autostrada M1 a fost construită în 1959, iar dezvoltarea localităților aflate de-a lungul ei încă e în plin avânt. În România, autostrada A1 are sectoare deschise abia în 2019 și încă nu e gata.
Există probabil 70 – 80 de comune care nu vor avea nici acces la autostradă, nici la drumurile naționale, în viitorul previzibil. Iar dacă au doar 200 – 300 de locuitori, vor trebui probabil desființate. Dar o astfel de comună, de 100 kmp, atașată la comuna vecină de 130 kmp, deja face o suprafață aproape cât Bucureștiul, chiar dacă nu sunt nici 1.000 de locuitori în total. Teritoriul trebuie administrat de către stat, într-un fel sau altul. Nu poate fi abandonat, că atunci tot îl ia cineva în posesie, într-un fel sau altul.
Dle Harald, dv. ati uitat un lucru, sate risipite exista in zonele montane medii si inalte. Exista comune cu 15- 25 de sate, cu suprafete mari, dar 2/3 din terenuri sunt fond forestier si stancarii. Exista cazuri de comune cu 30 de sate si catune. Comparatia cu Capitala este inoportuna. Prin urmare, este firesc ca multe comune sa detina suprafete mari de teren.
@Agora – ce înseamnă ”suprafețe mari de teren” ? 1.000 kmp? 2.000 kmp?
Disputa e legată de numărul de locuitori și de distanțele de parcurs, nu de suprafața propriu-zisă. Am folosit Bucureștiul ca reper, fiindcă are toată lumea o idee cam cât de mare e.
Orașul Broșteni are 594 kmp, e cu 250% mai mare decât Bucureștiul și are 6.000 de locuitori. Îl comasăm cu Vatra-Dornei sau cum facem? Sunt vreo 52 de kilometri și vreo 7 munți, din Broșteni până în Vatra-Dornei.
Vișeu de Sus (cred că ar trebui scris cu apostrof, ca să știe lumea cum să-i pronunțe numele, deci Vișeu’ de Sus) are 443 kmp, e aproape dublu cât Bucureștiul. Îl comasăm și pe ăsta cu Sighetu Marmației? Sunt 60 de kilometri între ele.
Domnule, dumneata vrei sa pui in mainile prostimii o arma extrem de periculoasa. Dumneata chiar vrei ca prostimea sa isi decida propriul drum. Si cum ramane cu.noi, smecherii? Cum ramane cu sinecurile, cumetriile, licitatiile trucate, contractele grase? Dumneata vrei sa ne aduci la sapa de lemn si sa ne iei toate parghiile si mecanismele, construite cu atata truda in ultimii 30 de ani, prin care controlam prostimea. Este inadmisibil, domnule, inadmisibil si de neinchipuit! Probabil sunteti agent sorosist, sub controlul mental al lui Bil Gheitz. V-ati vandut sufletul strainilor si vreti sa faceti din Romania un experiment sociologic, lucrati impotriva traditiilor stramosesti si crestin ortodoxe…
Nu poți avea comună cu 80 de locuitori (Bătrâna) ! Comasarea comunelor e absolut necesară și pentru economia imensă care s-ar face la buget, fără a mai ține cont de scăderea populației, de informatizare, etc. Nu mai suntem în 1965.
@Vasile – comuna Bătrâna e un caz special, nu poți folosi scuza asta ca să desființezi 1.000 de comune.
Comuna Bătrâna ar trebui desființată, iar teritoriul ei actual ar trebui atașat la comuna Lăpugiu de Jos, care acum se află chiar lângă autostrada A1. O altă opțiune ar fi atașarea teritoriului comunei Bătrâna la comuna Dobra. Actualmente, accesul spre Bătrâna e prin Dobra, dar traseul e destul de complicat, iar Dobra însăși are o poziție mai puțin favorabilă față de A1, comparativ cu Lăpugiu de Jos.
”Economia imensă care s-ar face la buget” prin desființarea a 1.000 de comune ar lăsa un teritoriu imens neadministrat. Cum îți propui să administrezi acel teritoriu, de la Budapesta? Sau faci din ele domenii private de vânătoare, așa cum anticipează baronii locali?
În România sunt 2.861 de comune cu totul, cifra e rezonabilă, iar unele sate sunt deja la 25 de kilometri de centrul de comună. Există comune cu câte 800 de locuitori, a căror desființare ar elimina orice autoritate a statului român, pe distanțe de câte 50 de kilometri. Ăsta e planul?
”am spulbera pacostea politicii locale românești, anume marea migrație a aleșilor locali din anul electoral”
pacostea asta e ultima reduta a democratiei romanesti, o parghie minimalista cu care alesii centrali mai pot fi santajati de electorat prin intermediul alesilor locali: migratia alesilor locali arata tocmai ca acestia nu sunt mai legati de partid decat de obste; chiar daca ii numiti baroni locali, ei sunt legati de comunitate macar prin orgoliul de a-si scrie numele pe pancartele ctitoriilor locale si vor fi votati indiferent cu ce partid s-or infrati sa treaca puntea; si au destula motivatie sa-si gospodareasca UAT-ul cu profesionalism, la firul ierbii, spre deosebire de beizadelele, sinecuristii si oportunistii centrali fosti lipitori de afise, azi pe culmi si maine pe faras;
decomasarea alegerilor nu vad de ce ar fi o idee rea, dar nici nu vad in ce fel ar anihila migratia si santajul alesilor locali, de parca acestia nu s-ar putea lepada de satana taman in campania electorala a centralilor;
nu-i bai, anihilarea migratiei si santajului provincialilor este oricum o idee proasta.
Cred că nimic din aceste propuneri nu e cu adevărat funcțional, cu excepția comasării județelor.
Traseismul politic e irelevant. Sunt indivizi ce zac în același partid de 33 de ani și asta nu-i face cu nimic mai puțin incompetenți.
Ideea că atacarea eșuată a unui referendum în justiție va provoca pagube bugetului local și că mai apoi aceste pagube îi vor face cu nervii pe alegători e de-a dreptul ridicolă. Sub 20% din români plătesc cu adevărat ceva la buget. Bugetarii, asistații sociali, pensionarii și indivizi ce lucrează la negru PRIMESC bani de la buget. ei NU DAU. În 99.9% din cazuri nu-i interesează deloc cum anume se risipesc banii bugetului atât vreme cât ei iși păstrează pomenile. De fapt un buget păduchiat de risipă le e chiar atractiv, pentru că ei realizează mai mult sau mai puțin instinctiv că trăiesc de pe urma pomenilor publice.
ideea de referendum funcționează în Elveția sau în America din cauză că majoritatea cetățenilor plătesc dări și sunt interesați ca banii plătiți de ei să nu se risipească sau fure. Dar și în America observăm că, comunitățile sărace de asistați sociali din marile orașe sunt captive în unele cazuri de câte un secol mafiilor locale controlate de partidul democrat. Oricât de mult ar fura și oricât de distructive ar fi politicile lor, adesea la marginea demenței, acei amărâți votează cu îndărătnicie același dejecții. exact ca-n România.
În România cuvântul de ordine e „să ni se dea”. Oricât de brutal ar suna cerșetorul nu are conștiință civică. de aceea votul universal e un blestem în societățile sărace dependente de pomeni. De aceea „democrația” indiană, cea mai mare democrație din lume, democrație neîntreruptă de +75 de ani e un eșec total și doar o modalitate de „legitimare” a dinastiilor de oligarhi. De aceea ideea că un referendum județean mai facil ar putea schimba fundamental corupția și prăpădul administrativ din județele țării e absurdă și ridicolă. Referendumul județean se va desfășura exact așa cuim se defășoară totat alegerile: Sărăcimea satelor și mahalalelor va vota disciplinat ca să iasă cum trebuie, sau va sta acasă ca să saboteze referendumul, dum cum ordonă dom primar. Căci de la el vin ajutoarele sociale și micile înlesniri date mojicimii. Alea sunt chestiuni de viață și de moarte pentru ei. Faptul că stăpânul județului a tras o țeapă de câteva zeci de milioane e ceva la fel de neimportant ca și îndepărtat ca o supernova la câteva zeci de milioane de ani lumină. Cuvântul de ordine e „Fură ei maică, dar ne mai dă și nouă” .
Ca abordare teoretica aveti dreptate. Dar la teren realitatile se schimba. Sunt zeci de orase mici si foarte mici care sunt fara activitati economice aducatoare de venituri, de taxe si impozite si care au pierdut mai bine de jumatate din populatie. Traiesc din bani alocati de la bugetul national. La fel sunt mii de comune care abia supravietuiesc economic si demografic. In 33 de ani s-au acumulat diferente judetene, rurale si urbane foarte mari. Statul roman nu a avut nicio politica de sustinere reala, de gentrificare a populatiei. Intrebarea care se pune este se va merge tot asa, sau sa mai treaca inca 50 de ani pana multe orase, comune si sate vor ajunge o ruina?!!! Ne gandim doar la voturi si politizare la toate nivelurile?!! Cea mai afectata este zona montana inalta si medie. Refacem natura asa cum ne cere UE si importam toate alimentele si materiile prime?!!