luni, iunie 17, 2024

Două spectacole regizate de Radu Afrim la Naționalul ieșean

1.Fin de siècle, fin de vie

Asemenea lui Silviu Purcărete, Radu Afrim înseamnă o prezență constantă pe afișul Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași. Din 2011, când a montat acolo Dawn Way, Afrim revine periodic, în vremea din urmă cu o frecvență anuală, la Naționalul ieșean. E meritul directorului Cristian Hadjiculea că l-a convins să recidiveze, e meritul amândurora că nu s-au lăsat descurajați de primirea relativ rece de care a avut parte primul spectacol afrimian.

Nu știu dacă cei doi regizori au avut în minte niște versuri celebre ale lui Paul Valéry- Patience, patience, patience dans l’azur/Chaque atome de silence est la chance dun fruit mûr- versuri pe care mi le reamintesc adesea. Sunt însă mai mult ca sigur că, în cazul de față, răbdarea a însemnat un semn de înțelepciune. Iar fructul copt nu a întârziat să apară.  Revenirile periodice la Iași ale lui Radu Afrim, ca și cele de odinioară de la Brăila ori Timișoara, ca și cele de acum de la Craiova, au dus la formarea și fidelizarea unui public și la coagularea unei trupe ce rezonează perfect cu estetica regizorului.

Pe afișul Zilelor Teatrului Național “Vasile Alecsandri”din Iași  au figurat două recente creații ale  Radu Afrim. E vorba despre Trei piese triste și despre Masaj. Prima are drept punct de plecare trei texte ale belgianului Maurice Maeterlinck, cea de-a doua ni-l recomandă încă o dată pe Radu Afrim nu doar în calitate de director de scenă, ci și în aceea de autor dramatic.

Am mai văzut spectacolul cu Trei piese triste  în urmă cu câteva luni. Nu live, ci grație unei înregistrări video, altminteri de foarte bună calitate. Și atunci, ca și acum am admirat excelenta cunoaștere a universului scriitorului belgian pe care o dovedește regizorul. Să reamintim că belgienilor li se datorează nu doar inventarea și teoretizarea curentului, că scriitori precum Emile Verhaeren, Charles Van Lerberghe, Max Elskamp, Albert Mockel, Jean Delville ș.a. au făcut imens ca ceea ce au anunțat textele programatice ale lui Jean Moréas să dobândească substanță. Belgienii au conferit substanță diferenței dintre alegorie și simbol, în scrierile lor simbolul aflându-se cu adevărat la loc de cinste. Mai ales în opera lui Maurice Maeterlinck care, din punctul acesta de vedere poate să concureze oricând cu Mallarmé. Trebuie reamintit că Maeterlinck a fost singurul căruia i-a reușit transferul simbolismului în teatru, spectacolul ieșean probând în limbaj propriu reușita acestui transfer.

În gramatica montării se regăsesc într-un continuum ideatic și stilistic, subliniat de reunirea personajelor în momentul de final, ceva mai cunoscuta Intrusa, Șapte prințese și Interior. Sunt însă destule indicii că în respectiva gramatică există câte ceva și din Serres chaudes, și din Les Aveugles și din volumul de eseuri Le Trésor des Humbles.

În prima cronică dedicată montării de la Iași, observam că minunatul decor gândit de Cosmin Florea, valorat la nivelul excelenței de conceptul video creat de Andrei Cozlac, mizând pe demarcația dintre interior și exterior, nu are cum să nu te ducă cu gândul la Sere calde. În exterior  rostește prologul personajul interpretat de Pușa Darie, un fel de homo viator aflat la vremea senectuții, acolo rămân bătrânii jucați de Emil Coșeru și de aceeași Pușa Darie, condamnat la privirea din exterior a fetei iubite e tânărul interpretat cu dăruire de Răzvan Conțu.

În interiorul sufocant, acolo unde domnește boala, în care se produce deteriorarea ființei sub influența vârstei (Horia Veriveș elaborează un personaj în travesti care pe mine m-a dus cu gândul la bătrânii din Enigma Oriliei, la cei filmul lui Iulian Mihu și la performanța vocală a marelui actor Marin Moraru) sunt orbii. Oarba care ne privește fără a ne vedea, oarba care are intuiția iminenței morții excelent jucată de Ada Lupu, vârstnicul dar și bărbatul măcinat de dorințe, ambii riguros aduși în scenă de Ionuț Cornilă.

De fapt, o lume crepusculară, o lume entre-deux concretizată și de Livia Iorga, Diana Vieru, Alexandra Azoiței, Ioana Fuciuc, Smaranda Mihalache, Georgiana Zmău. O lume de fin de siècle. O lume de fin de vie.

Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași

TREI PIESE TRISTE după Maurice Maeterlinck

Scenariul și regia: Radu Afrim

Scenografia: Cosmin Florea

Video: Andrei Cozlac

Coregrafia: Radu Alexandru

Aranjament muzical, pregătire muzicală: Diana Roman

Asistent regie: Antonia Mihăilescu

Cu:

Ada Lupu
Pușa Darie
Emil Coșeru
Ionuț Cornilă
Horia Veriveș
Diana Roman
Livia Iorga
Răzvan Conțu
Diana Raluca Amitroaie
Diana Vieru
Alexandra Azoiței
Ioana Fuciuc
Smaranda Mihalache
Georgiana Zmău

2. Veselia grotesc-tristă a salonului

Spectacolul Masaj, scris și regizat de Radu Afrim, a intrat în repertoriul Naționalului ieșean la câteva luni bune după cel cu Trei piese triste. Față de care se situează aparent la antipozi.

Dacă în montarea după textele lui Maeterlinck, Afrim empatiza (bun, o făcea în stilul său propriu, fără să excludă total și ironia, și cinismul) cu spaimele, cu obsesiile prilejuite de iminența morții, în Masaj la mare cinste se află comicul. Râsul cu gura până la urechi pe teme relativ minore, pe seama a tot ceea ce înseamnă universul ființelor mici, minuscule, care, înainte de a fi ceea ce sunt prin ele însele, sunt obligatoriu a cuiva. A se observa în acest sens onomastica, adică nume precum Agâlmei, Acasandrei, Amiloaiei, Asalboiaiei, Amaicii etc. A se mai observa și potrivirea dintre numele și prenumele eroilor sau, mai corect spus, a non-eroilor din piesă și din spectacol, înclinația diminutivală, realități lingvistice sparte de o singură excepție. Dacă nu cumva chiar de două. Unul dintre personaje se cheamă Giulia Amaicii, un altul se numește simplu Viviana. Există și o a treia excepție. Spre a putea aduce în discuție ceea ce aș numi obsesia afrimiană a timpului sau, mai exact spus a vremurilor, unul dintre personaje se cheamă Galina. Proprietara numelui cu rezonanțe ruse e născută în 1958, anul retragerii trupelor sovietice din România. Actrița care o joacă și care o face la nivelul excelenței – e vorba despre Pușa Darie- mai interpretează la fel de savuros și de dezinhibat (a juca într-un spectacol regizat de Radu Afrim înseamnă și un mare efort de dezinhibare) un personaj numit Edith. Aici Afrim speculând o anume asemănare fizică între Pușa Darie și marea șansonetistă franceză ce cânta despre mulțime și ținea să ne asigure că nu regretă nimic. O făcea cu un dramatism care ne dezvăluia că, în fapt, regretă totul.

Or, cam la fel stau lucrurile și cu non-eroii lui Afrim. Râd, se amuză, par a trimite totul în derizoriu, ne provoacă și pe noi să facem exact același lucru pentru ca, pe neașteptate, tonul să se schimbe. Râsul, grotescul sunt brusc puse între paranteze și apare o replică mustind de poezie. De poezie tristă. Și după ce ne-am distrat cumplit pe seama ambiguităților comportamentale și chiar existențiale ale lui  Ghiocel Acasandrei, unul dintre cei mai stranii dintre clienții celui mai grozav salon de masaj din nord-estul Moldovei, îl vedem, în secvența de final, pe titularul rolului, actorul Dumitru Năstrușnicu, întinzându-se pe masa de lucru a lui Petronel Agâlmei. Apare și o femeie îmbrăcată în negru. Un negru contrastând puternic cu explozia de culori de până la momentul cu pricina. Auzim și un cântec à capella. Urmează imaginea unui bloc distrus de bombe. O referire clară la războiul din Ucraina, la fragilitatea frontierelor dintre rău și bine.

Asemenea altor spectacole construite pe texte proprii (Detalii naive total lipsite de profunzime din viața unor spectatori, Pasărea Retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte, Suntrack, Grand Hotel Pasărea Retro) sau pe scrierile ale altor dramaturgi (Inima și alte preparate din carne, Casa cu suricate), Masaj mi se pare a fi o elegie pentru ființe mici. Care de data aceasta se întrunesc în spațiul cu trei încăperi al salonului de masaj (scenografia i se datorează Irinei Moscu) și o fac spre a-și declina tristețile, obsesiile, suferințele. Nefericirile din dragoste, din familie. Opoziția la adresa ravagiilor consumerismului. Ș.a.m.d.  Dar și bucuriile precum aceea a nașterii unui copil.  Ceea ce e important de spus e că pentru Afrim oamenii aceștia nu sunt nici pe departe niște excepții. Suntem noi înșine. Care pentru moment râdem. Important fiind să reflectăm odată reîntorși acasă.

Și de data aceasta Radu Afrim recurge la formula show-ului. Cu muzică, cu microfoane, cu momente solistice (de aplaudat contribuția Dianei Roman), cu excelent susținute momente coregrafice. Le-a gândit cum nu se poate mai potrivit Alice Veliche, le conferă consistență aproape întreaga componență a distribuției, dar mai ales o mână dintre studenții sau absolvenții de dată recentă ai Universității de Arte George Enescu. Adică Marian Chiculiță, Alexandru Bodron, Robert Agape, George Gușuleac, Flavius Grușcă ( un Bravo binemeritat), Cezar Ichim.

Spuneam că a juca într-un spectacol scris și regizat de Radu Afrim înseamnă trecerea dificilei probe a dezinhibării.În Masaj pornesc dar și onorează avantajul recidivei deja amintita Pușa Darie, absolut admirabilul Horia Veriveș, un foarte bun actor de comedie pe care aștept să îl descopere și cinematografia românească, Ada Lupu și Mălina Lazăr, ambele sporind cu propria artă caratele monologurilor încredințate, Ionuț Cornilă care joacă foarte bine diferența dintre être și paraître ce conferă identitate rolului Săndel Amaicii, Livia Iorga. La capitolul New Entry la loc de cinste se poziționează, cum spuneam, Dumitru Năstrușnicu și, mai ales, Cosmin Maxim. Diana Chirilă are de luptat cu relativa inconsistență a rolului.

Nu totul e perfect în Masaj de la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași. Pe alocuri tonusul scade. O consecință a unor lungimi ce s-ar fi cuvenit amputate. Însă, vezi dumitale, ăsta e cusurul lui Afrim.

Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași

MASAJ de Radu Afrim

Regia și universul sonor: Radu Afrim

Asistent de regie: Marian Chiculiță

Scenografia: Irina Moscu

Coregrafia: Alice Veliche

Creație vocală: Diana Roman

Distribuția:

Horia Veriveș (Petronel Agâlmei), Pușa Darie (Galina Aka, Edith), Ada Lupu (Viviana), Dumitru Năstrușnicu (Ghiocel Acasandrei), Cosmin Maxim (Jănel Amiloaiei), Mălina Lazăr (Crenguța Aalboaiei), Ionuț Cornilă (Săndel Amaicii), Livia Iorga (Giulia Amaicii), Diana Chirilă (Catrina Aclementinei), Marian Chiculiță (Chișcu Aroabei), Alexandru Bodron (Codruț Amăgdălinii), Robert Agape (RobertAgapy), George Gușuleac (Simion Anarcisăi), Flavius Grușcă (Chachaboy A.), Cezar Ichim (Caesar Atuatii) 

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Felicitări!! Spectacole super frumoase, cu Actorii noștri excepționali. Este o bucurie imensă sa mergi la asemenea piese de teatru!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro