Dumnezeu, C.T.P. și notele lui informative

Imensul succes de vânzări al cărții Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative (Editura Polirom, București, 2022)-imens pentru ceea ce înseamnă piața românească din domeniu- nu poate fi despărțit de vestea concedierii de la Digi 24 a jurnalistului și scriitorului Cristian Tudor Popescu. De valul de solidaritate, dar și de ură (și, apropo, sunt în volum destule texte ce analizează anatomia și urâțenia urii) stârnit de scandaloasa decizie de concediere a ziaristului de la postul de televiziune Digi 24. Ea rămâne astfel, indiferent că la baza ei se află resentimentele unui mic, micuț jurnalist cu bretele sau încălcarea deciziei stupide ca la acel post să nu scape vreo vorbă despre draftul cu legile Securității. Între paranteze fie spus, ceva nu e tocmai ok cu draftul în chestiune, chiar dacă propagandiștii puterii susțin altceva. Dovadă reacția enervată a președintelui Klaus Werner Iohannis din timpul conferinței de presă de acum câteva zile și din răspunsurile lui exhaustive.

Vrem-nu vrem, CTP se vinde, nu e nici pe departe un expirat, ceea ce scrie și, mai ales, ceea ce spune (asta e, trăim în epoca oralității!) are efect, trezește interes în opinia publică. Adeziuni, citări pe nemestecate, critici, proteste, chiar trimiteri la psihiatrie. Lucrul acesta se întâmplă cam de la mijlocul anilor 90 ai secolului trecut, atunci când a ajuns și în media românească moda talk-show-ului de televiziune. Iar Cristian Tudor Popescu a știut ca nimeni altul să transfere asupra ziarelor la care a lucrat (Adevărul, Gândul) succesul înregistrat pe sticlă în Milionarii de la miezul nopții. 

Nu, CTP nu a descoperit apa caldă, lucrul acesta întâmplându-se și în Occident. Dovadă fiind analiza lui Pierre Bourdieu din volumul Despre televiziune, apărut și în românește cu ceva vreme în urmă la editura bucureșteană ART.

Cine a urmărit cu relativă consecvență aparițiile de vinerea seara, de la Digi 24  ale scriitorului și jurnalistului, a putut băga de seamă fără a face cine știe ce eforturi deosebite că strategia lui CTP a rămas aceeași. Ideile exprimate cu o oarecare încăpățânare pe sticlă (ziaristul s-a încăpățânat foarte adesea să se lanseze și în demonstrații fizico-matematice, și în interpretarea unor texte foarte puțin accesibile telespectatorilor cu inteligență și cultură medie și a făcut-o știind mai mult ca sigur că pierde audiență, însă fiind și convins că va putea să o recupereze câteva minute mai încolo) s-au regăsit a doua zi în Republica. Textele publicate acolo reprezentând, cu mici, cu foarte puține excepții, materia primă a cărții de la Polirom.

Cine cunoaște toate acestea se va mira, cred, mai puțin la vederea titlului volumului – CTP nu cred că vrea să polemizeze aici cu Nietzsche, rămâne pe mai departe un ateu convins, un ateu cu apetit pentru controverse și frumusețea contradicției ( a se vedea textul despre învierea periodică a lui Iisus și a constatărilor în consecință- dar și când va observa că pe coperta a patra a acestuia figurează un citat din Iov. În repetate rânduri, scriitorul mărturisind că, în serile de dinaintea marilor sărbători ale creștinătății și nu doar atunci, recitește pasaje din Cartea sfântă. Asta neîmpiedicându-l ca doar câteva zile mai târziu să se ia la trântă cu tot felul de fețe bisericești. Fie ele Prea Fericitul Daniel Ciobotea sau informatorul Securității, Teodosie, cunoscut sub numele de cod Mache.

Notele informative din cartea de acum a lui Cristiian Tudor Popescu se referă- cele mai multe- la  întâmplări din vremea pandemiei. Sunt ironice, autoironice, triste, grotești. Precum aceea datorată, sau mai corect spus, pusă în seama informatorului Colea. Altele tratează subiectul războiului din Ucraina. Sunt și note ce ne întorc în vremea Revoluției și la întâmplări din redacția Adevărului din lunile agitate de imediat de după. Mă gândesc la povestea cu insipidul corector Talpă sau la aceea cu infinit mai proeminentul Darie Novăceanu. Care în spiritul și, probabil, și la ordinul lui Ion Iliescu, a decretat că țara are nevoie de liniște. Ni se reamintește povestea ambasadorului Michael Guest care nu s-a purtat defel americănește în cazul istoricului Kurt Treptow. cum vor face alte excelențe  washingtoniene în cazul crimei ce l-a avut drept victimă pe rockerul Teo Peter. Ni se readuce în atenție figura malefică a patriotului naționale Corneliu Vadim Tudor. “Ură pură a omului față de om”. Nu lipsesc nici câteva originale, adică atipice cronici de film.

Textele lui Cristian Tudor Popescu Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative sau, mă rog, cele mai bune dintre ele, se situează la limita dintre gazetărie și literatură. Ele mi se par a fi și cele mai rezistente. Nu trebuie așadar să îi mire pe aceia care citesc această recenzie că, în opinia mea, adică în topul preferințelor mele se află acelea ce surprind momente din viața și opera unor artiști și scriitori. Vrând-nevrând ele m-au dus cu gândul la textul, republicat, cred, în Vremea mânzului sec, despre poetul Cristian Popescu. Un superb omagiu adus poetului și prieteniei. Despre prietenie este vorba și aici. Despre prietenia compromisă cu Mircea Cărtărescu. Despre contradicții în cazul atât de nărăvașului și genialului Lucian Pintilie. Despre iertarea greșelilor și funcțiile gazetăriei în textul despre tragedia lui Ștefan Augustin Doinaș și a soției sale, balerina Irinei Liciu. Despre Ovid S. Crohmălniceanu, criticul inițial proletcultist și rolul lui benefic din anii 80 și exilul de la Berlin. Despre evoluțiile/involuțiile lui Marin Sorescu.  Despre generozitățile cu schepsis ale lui AdrIan Păunescu. Despre care vorbește și Dorin Tudoran în dialogurile lui cu Robert Șerban din cartea Numai copilăria e glorioasă.  

Clar. CTP rămâne același. Un neiertător. Iar rolul lui în societatea românească e departe de a se fi încheiat, odată cu nevolnica decizie a celor de la Digi.

Cristian Tudor Popescu- DUMNEZEU NU E MORT: Interceptări. Note informative, Editura Polirom, Iași, 2022