Astăzi, 30 decembrie, orele 12.00, se vor fi împlinit exact 70 de ani de când soarta României era pecetluită. Este, după șapte decenii, primul „30 decembrie” fără Regele Mihai printre noi. Cea mai importantă victimă a acestei calamități istorice nu mai este, dar moștenirea sa cuprinde în mod direct și inevitabil denunțarea și reabilitarea traumelor și consecințelor generate de actul de la 30 decembrie 1947. Moștenirea lui Mihai I nu poate fi înțeleasă, acceptată și asumată până când 30 decembrie 1947 nu va deveni ceea ce 23 august 1939 reprezintă astăzi pentru Polonia și statele Baltice, un simbol dramatic al curmării suveranității, legitimității și legalității, a existenței înseși a statalității, a instituțiilor, a statului de drept, a ordinii constituționale. O prăbușire totală a statului și a Națiunii.
Despre abdicare și urmările sale nu s-a spus cu siguranță totul, iar subiectul nu este nici pe departe epuizat. A sosit momentul unui bilanț, a unor discuții deschise, profesioniste, temeinice, lucide și calme despre împrejurările, desfășurarea și consecințele abdicării Regelui Mihai, la finalul lui 1947. Textul de față este și un preambul, care anunță apariția unui nou volum de studii științifice, privind evenimentul de la 30 decembrie 1947, incluzând aici preliminariile, desfășurarea, consecințele, reacțiile internaționale, interpretările sale. Editura Polirom publică un volum colectiv coordonat de subsemnatul, împreună cu Andrei Muraru, intitulat „Regele, comuniștii și Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I” (foto copertă). Printre semnatari studiilor, se numără istorici și politologi consacrați precum Dennis Deletant, Ioan Stanomir, Diana Mandache, Tatiana Pokivaylova, Virgil Țârău, Lucian Leuștean ș.a.).
Desfășurare și dezavuare
Atent pregătit, minuțios coordonat și abil desfășurat din punct de vedere organizațional, militar și comunicațional, evenimentul de la 30 decembrie 1947 are caracteristicile generale ale unei lovituri de stat. Instaurarea noului regim, prin schimbarea formei de organizare și de funcționare a statului, nu a avut însă parte de ratificarea de către națiune a noii orânduiri, așa cum s-a întâmplat celelalte cazuri est-europene, ceea ce a întărit versiunea abdicării forțate a Suveranului. Fără îndoială, contestarea ulterioară a legitimității noului regim își are originea în evenimentul de la 30 decembrie, controversele în jurul proclamării republicii, desfășurată în câteva ore, fără adunare constituantă, fiind de notorietate.
Circumstanțele actului de la 30 decembrie sunt astăzi cunoscute. Deși insuficiente și de multe ori parțiale, recuperările memoriale și contribuțiile istoricilor au conturat desfășurarea ostilităților.
Foreign Office este primul serviciu secret care este informat imediat, printr-o telegramă cifrată, iar succesiunea momentelor – care începe convorbirea telefonică (8:30 PM luni, 29 decembrie 1947) dintre Groza și Rege, și ulterior cu „invitarea” la București, pentru marți, 30 decembrie 1947 – este cea știută.
Merită, de asemenea, prezentată integral prima dezavuare oficială a actului de la 30 decembrie 1947, printr-o declarație realizată în cadrul unei conferințe de presă susținute la Londra, la 4 martie 1948:
(…) În dimineața zilei de 30 decembrie 1947, Dl. Petru-Groza și Gheorghiu-Dej, membri ai Cabinetului Român, mi-au prezentat textul actului de abdicare, îndemnându-mă să-l semnez imediat. Amândoi s-au prezentat la Palatul Regal, după ce acesta a fost încercuit de detașamente armate, informându-mă că mă vor socoti răspunzător pentru vărsarea de sânge ce va urma ca o consecință a instrucțiunilor ce le emiseseră deja în caz că mu voi semna în cadrul limitei de timp impusă. Acest act mi-a fost impus cu forța de un Guvern instalat și menținut la putere de o țară străină, un Guvern total nereprezentativ pentru voința poporului român. Acest Guvern a violat angajamentele internaționale care îl obligau să respecte libertățile politice ale poporului român, a falsificat alegerile și i-a anihilat pe liderii politici democrați, care se bucurau de încrederea Țării. Îndepărtarea monarhiei constituie un nou Act de violență în politica de subjugare a României. În aceste condiții, nu mă consider obligat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus. Cu neclintită credință în viitorul nostru, animat de același devotament și dorință de a munci, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil”
1947, ca reper al sfârșitului „sfârșitului istoriei”
De ce actul de la 30 decembrie 1947 rămâne în continuare momentul cheie al prăbușirii statalității românești? Nu doar un sistem și un regim politic dispăreau în 1947, dar, cum avea să remarce istoricul Keith Hitchins, se încheia tragic o lume, modernizarea României era definitiv compromisă, odată cu ea prăbușindu-se și proiectul european al națiunii. Pentru că monarhia constituțională, așa cum au remarcat și alți istorici, a fost, vreme de 80 de ani, cel mai durabil și mai complex proiect pe care România l-a pus în operă în toată istoria sa, atât prin iscusința și viziunea elitelor sale politice, cât și cu concursul puterilor europene. Aceasta era rodul viziunii unor generații întregi care proiectaseră Națiunea în lumina unor repere continentale, unde, alături de Coroană și Dinastie, acestea deveneau parte a unui amplu ideal modern și modernizator al statalității, în același timp.
Dacă 10 mai 1866 a rămas data istorică de debut pentru acest proiect, 30 decembrie 1947 era încheierea dramatică a acestui capitol. Monarhia constituțională a fost decisă de elitele românești la care au contribuit și marile puteri europene, iar 30 decembrie 1947 s-a produs la dictatul unei puteri străine, prin forța armată, amenințarea și șantajul crimei de către cei mai importanți oameni din executivul pro-sovietic de la București. Actul marchează cedarea totală a prerogativelor constituționale, executive și legislative Uniunii Sovietice. La scara istoriei românești, actul de la 30 decembrie 1947, cu toate consecințele sale politice, legale, istorice, sociale, economice, rămâne cea mai brutală și mai îndelungată perioadă de non-istorie din tot trecutul nostru. Nu există în istoria românească modernă un act atât de distructiv cu consecințe atât de dramatice, unele ireversibile, precum a fost 30 decembrie 1947, iar implicarea forțelor locale dă acestui eveniment dimensiunea unei prăbușiri naționale, nepedepsită până astăzi.
4 martie 1948, Londra: Regele Mihai sustine o declaratie de presa in premiera pentru a dezavua actul impusei abdicări
Problema legitimității republicii
Sociologul american Seymour Martin Lipset definea legitimitatea ca acea capacitate a unui sistem politic de a determina şi menţine convingerea că ordinea politică şi instituțiile existente sunt cele mai adecvate pentru o societate. După 30 decembrie 1947 legitimitatea următoarelor republici (plecând de la modelul francez, unde fiecare nouă Constituție desemnează o nouă republică) nu s-au construit plecând de la tradițiile politice și constituționale, iar lipsa plebiscitarii formei de guvernământ în niciunul din cele două momente ale instalării și prăbușirii comunismului devine o circumstanță agravantă. Când libertățile au făcut posibil acest lucru, contestarea noului regim și a instituțiilor sale a reprezentat un proces aproape continuu în ultimii 27 de ani. De asemenea, Mihai I a dezavuat în permanență actul de la 30 decembrie 1947, în toată perioada exilului, cât și după 1997, punând mereu în discuție problema legitimității noului regim. Spre exemplu, într-un discurs susținut la Paris, în mai 1991, Suveranul relua circumstanțele abdicării forțate și adăuga: „Acceptând acest act ca un fapt împlinit, se conferă legitimitate întregii perioade comuniste şi fiecăruia din acțiunile sale. Comunismul n-are nici o legitimitate în România şi, drept consecință, abdicarea forțată din 1947 este nulă şi neavenită”.
Juristul Eleodor Focşeneanu se opreşte la două probleme fundamentale care pun în discuţie temeinicia şi, mai ales, legalitatea/legitimitatea formei de guvernământ republicane după 1947: o primă chestiune vizează modul în care s-a realizat actul abdicării, iar cea de-a doua priveşte instituirea republicii populare. Disputa din jurul nulităţii actului de abdicare este generată, pe de o parte, de acţiunile subiecţilor implicaţi, iar pe de altă parte de calitatea sa juridică; Regele Mihai a dezavuat legalitatea, temeinicia, inclusiv redactarea textului abdicării (Universitarul Marina-Cristiana Rotaru va avea are în volumul de la Polirom un amplu studiu despre textul abdicării) în repetate rânduri, iar autoritățile comuniste de la București, după un timp, au început să vorbească despre „abolirea monarhiei”, dezvăluind, într-un mod limpede, determinarea prin forţă a acestui eveniment. Juristul bucureștean argumentează că şi alte abdicări a unor monarhi – spre exemplu Regele Ludovic Filip al Franţei (1848) – s-au petrecut sub sceptrul forţei, însă ele au fost dictate de nemulțumirea populară, şi nu de un grup ostil poporului.
Alexandru Paleologu a susținut în 1995 o conferință publică la Teatrul Național din București, unde participa și Principesa Margareta (Regelui Mihai îi era, în continuare, interzis de către puterea de la București să pătrundă în țară). Cu talentul său cunoscut, Paleologu a explicat atunci, prin analogie cu dreptul privat, consecințele actului de la 30 decembrie 1947 în sfera dreptului public și consecințele sale asupra ordinii politice. Mai exact, Paleologu așeza chestiunea legitimității republicii, întocmai precum dreptul de habitație și de proprietate a unei persoane într-un imobil. Și compara acțiunea de legitimare a unui regim politic în timp, precum posesia unei proprietăți de către un ne-proprietar. El spunea că, de-a lungul istoriei, loviturile de stat care instalaseră noi regimuri politice fuseseră deseori legitimate în timp. Așadar, uzufructul din sfera dreptului privat devenea sinonim cu legitimarea unei forme de stat. Dar Paleologu invoca atunci o condiție obligatorie, și în cazul proprietății, ca și în cazul formei de stat: lipsa contestării și a revendicării. Fără aceste condiționalități, atât în sfera dreptului privat, cât și în sfera dreptului public, proprietatea nu se susține, în vreme ce legitimitatea unei noi forme de stat se năruie.
Etapele premergătoare abolirii monarhiei de către comuniști
La finalul anului 1947, România era căzută aproape complet sub influența sovietică, iar singura instituție din eșafodajul statului român modern care mai rezista era monarhia constituțională. Crize politice prelungite din perioada 1944-1948 au condus la transformarea nu doar a arhitecturii statului, dar și a raporturilor socio-politice din societate, astfel încât procesul de comunizare era aproape desăvârșit. Metamorfoza regimului politic a presupus importante schimbări regresive (teritoriu, populație, relații sociale, realități economice, prefaceri instituționale, modificarea raporturilor în relațiile internaționale etc.) care au reprezentat, după unii autori, nimic altceva decât o ”lentă lovitură de stat”. De asemenea, trebuie amintit că instabilitatea constituțională din perioada 1938-1948 a contribuit la edificarea unei noi organizări instituționale, culminând cu schimbarea formei de guvernământ. În definitiv, de la îndepărtarea mareșalului Ion Antonescu și până la momentul abdicării Regelui Mihai, crizele constituționale (dintre care amintim doar câteva evenimente importante: impunerea guvernului condus de Petru Groza – februarie-martie 1945; conflictul dintre Suveran și Executiv cunoscut drept ”greva regală” – august-ianuarie 1946; falsificarea alegerilor parlamentare și învestirea noului Parlament – noiembrie-decembrie 1946; anihilarea opoziției politice – 1945-1947 ș.a.) au pregătit edificarea republicii. Totodată, în 1947, ultimul an al monarhiei românești, orice formă de opoziție politică este desființată prin eliminarea partidelor istorice la viața parlamentară. O prigoană de proporții este declanșată împotriva adversarilor politici. Arestarea liderilor țărăniști în iulie 1947 și noile valuri de încarcerări și procese grăbesc apropiata alungare a Regelui Mihai și instaurarea unei noi forme de stat.
Ultima monarhie din Europa de Est și premeditarea loviturii de stat
Din acest tablou evenimențial nu putem evita contextul mezoregional. Sub influența Uniunii Sovietice (URSS) și sub ocupația militară a Armatei Roșii, regimurile monarhice din spatele Cortinei de Fier au fost abolite în scurt timp (noiembrie 1945 – Iugoslavia, ianuarie 1946 – Albania, februarie 1946 – Ungaria, septembrie 1946 – Bulgaria), astfel încât, începând cu septembrie 1946, România era înconjurată doar de republici, fiind singura monarhie din spațiul balcanic rămasă în picioare.
Dar, în același timp, așa cum remarcă istoricii, continuând să reziste în România, monarhia nu mai era o „problemă românească”, ci devenea o problemă a întregului bloc de state comuniste. La finalul lui 1947 avusese loc în Polonia o întrunire a Cominform-ului, o întâlnire a Internaționalei a IV-a. Acolo, România era singurul state unde monarhia nu fusese abolită. Gheorghe Gheorghiu-Dej își justifică „rămânerea în urmă” prin ponderea redusă a partidului comunist, dar își ia angajamentul să „procedeze la elaborarea unei noi constituții”, și să intensifice procesul de construire a democrației populare”.
Un document revelator privind teza premeditării este cel din 29 decembrie 1947, intitulat „Plan de măsuri adoptat de Comitetul Central al Partidului Comunist Român privind înlăturarea monarhiei şi proclamarea Republicii” (Arhivele Naționale Istorice Centrale, Arhiva C.C. al PCR, fond 103, dosar 488/1947), ce conține măsuri concrete adoptate de Ministerul de Interne și Ministerul Apărării pentru pregătirea minuțioasă a loviturii de stat prin măsuri de securitate și măsuri politice. Acestea s-au regăsit în relatările privind schimbarea gărzilor de la Palat, întreruperea legăturilor telefonice etc.
Alte elemente care demonstrează premeditarea sunt cuprinse în volume de documente ce identifică măsuri tehnice sau logistice. Spre exemplu, la mijlocul lui decembrie 1947, sunt ranforsate unități întregi pentru pregătirea actului, iar Emil Bodnăraș este instalat ministru al Apărării după întoarcerea de la Moscova și întâlnirea cu I.V Stalin, întrevedere avută tocmai în vederea pregătirilor loviturii de stat. Inclusiv instalarea lui Bodnăraș este ilegală, acesta nu are decretul contrasemnat și nu depune jurământul în fața Suveranului. Cu trei zile înaintea loviturii de stat, nu mai puțin de nouă generali și trei secretari de stat sunt înlocuiți, iar alte modificări ale unor oficiali de rang înalt sunt, de asemenea, întreprinse.
Cazul particular al Regelui Mihai între ceilalți monarhi balcanici, popularitatea și susținerea de care se bucura și mai ales rolul său în răsturnarea guvernării antonesciene i-au făcut pe sovietici să temporizeze momentul schimbării formei de guvernământ. Cu toate acestea, prin intervenția brutală a reprezentanților URSS în perioada 1944-1947, Regele fusese deposedat de atributele sale, așa cum erau garantate de legea fundamentală, parțial repusă în drepturi în 1944, în ciuda opoziției Suveranului.
Ulterior, odată cu abdicarea lui Mihai I, integrarea României în modelul politic și economic sovietic a avut cale liberă, iar încălcarea suveranității țării avea să fie o constantă a regimului nou instalat.
30 decembrie 1947, o confruntare a memoriilor
Între versiunea pusă în circulație de regimul totalitar (abdicarea – un act liber consimțit de către Rege) și cea a Suveranului (abdicarea – un act nul, impus cu forța, sub amenințare și șantaj), au existat însă și unele interpretări nuanțate (o lovitură de stat premonitorie, prefațată însă de un acord amiabil între Rege și liderii comuniști). La înțelegerea redusă și distorsionată a momentului istoric a contribuit decisiv regimul comunist, ale cărui instituții de propagandă și cenzură nu au admis nicio abatere de la linia oficială privind interpretarea evenimentelor care au condus la schimbarea formei de guvernământ la finalul anului 1947. Abdicarea a fost circumscrisă unei retorici limitative inclusiv la nivel semantic (abolirea monarhiei, Regele a fost silit să abdice în fața prefacerilor istorice etc.). Prezentată ca o patronare a abuzurilor și fărădelegilor împotriva țărănimii și a clasei muncitoare, monarhia fusese alungată de partid în numele poporului, conform tezelor puse în circulație de regim. Vreme de aproape jumătate de veac, minimalizarea rolului monarhiei în istoria modernă devine astfel o cheie prin care poate fi citită abdicarea.
Începutul exilului
Regele Mihai a fost obligat să ia calea exilului, care devine astfel, pentru jumătate de veac, spațiul de exprimare al fostului șef de stat. Mihai I devine curând cel mai important reprezentant al Exilului românesc, rămâne în contact cu toate grupările democratice reprezentate aici. Rolul său este mai degrabă de lider onorific al emigrației politice sau, cum spunea Nicolae Balotă, „simbolul al suveranității unui stat liber și independent” în afara frontierelor fizice ale României. În țară, regimul comunist pune la cale o amplă operațiune de desființare a tuturor legăturilor și simbolurilor regalității. Bunurile membrilor Familiei Regale sunt confiscate, toate însemnele dinastice sunt eliminate, orice referire la instituția monarhică creată cu aproape un secol în urmă este dislocată. Membrilor Familiei Regale li se retrage, prin decizie a Consiliului de Miniștri, inclusiv cetățenia română (”naționalitatea”).
Ce a recuperat România și ce nu din „30 decembrie 1947” în plan public astăzi
După căderea comunismului, tema abdicării a fost redescoperită. Dincolo de abordările profesioniste, care au încercat să reconstituie evenimentul plecând de la mărturiile actorilor și beneficiind ulterior și de deschiderea arhivelor, și-au făcut însă loc și instrumentalizări ale evenimentului. Odată cu schimbarea de regim din 1989, a fost reluată discuția legitimității republicii instalate în 1947, iar abdicarea a devenit subiectul unor dispute politice în contextul în care noua putere de la București a interzis Regelui revenirea în țară și a subliniat că ordinea politică și instituția republicii nu pot fi puse în discuție. În acest context, partizanii Coroanei sau membrii și/sau simpatizanții partidelor istorice au acuzat lipsa de legitimitate a republicii și au invocat opțiunea monarhică în disputa cu puterea politică instalată imediat după 1989.
Emil Hurezeanu a vorbit acum câțiva ani despre însemnătatea acestui moment şi a apreciat că ziua de 30 decembrie este o „aniversare obligatorie, în libertate a unui atentat tragic împotriva României” şi care s-ar cuveni marcat, în fiecare an, ca un soi de „exorcizare”, într-o acțiune de „demascare” a instalării unei republici ilegitime. Totodată, Hurezeanu spunea că Mihai I ar merita omagiat în această zi cu onoruri militare de stat, ca erou român al rezistenței anticomuniste.
Actul de la 30 decembrie 1947 nu a fost recuperat/dezavuat nici politic și nici istoric sau simbolic. Nu a existat până astăzi nicio ședință solemnă a Parlamentului României care să condamne în mod individual acest act. În decembrie 2006, prin condamnarea simbolică a regimului comunist, actului de la 30 decembrie 1947 nu i s-a acordat adevărata dimensiune.
30 decembrie 1947 nu trebuie privit sub nicio formă ca o dispută memorială între Coroană și comuniști. Resorturile și sensurile actului sunt profunde și ele au schimbat arhitectura politică și socială a României pentru multe decenii, iar efectele și consecințele sunt prezente și astăzi.
În privința semnificațiilor sale, instituțiile românești mai au mulți pași de făcut. În privința educației școlare, actul de la 30 decembrie 1947 apare drept un simplu (banal) eveniment istoric, fără ca acesta să beneficieze de spații largi, analize sau interpretări multiple. Este nevoie de lucrări numeroase în continuare, dezbateri, seminarii, conferințe și programe audiovizuale care să explice și să popularizeze, într-o manieră comprehensibilă, preliminariile, desfășurările și consecințele lui 30 decembrie 1947.
În plan public, 30 decembrie 1947 nu este marcat cu nicio inițiativă legislativă de zi comemorativă, așa cum este astăzi în Europa 23 august (1939). În 2008, Parlamentul European a declarat ca această zi să fie amintită drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi ale nazismului. Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi ale nazismului a fost marcată oficial, pentru prima dată, în 2011, la Varşovia, în Polonia. Cu acest prilej, a fost adoptată şi Declarația de la Varșovia, prin care statele s-au angajat să amintească mereu despre consecințele devastatoare ale regimurilor totalitare. În 2012 şi 2013, ziua de 23 august a fost comemorată în Ungaria şi, respectiv, în Lituania.
Totodată, numeroase simboluri memoriale (bulevarde, piațete, locuri publice) au denumirea de „Republica” sau „Republicii”, ele datând din anii 50. Acestea reprezintă nu doar o nedreptate istorică, ci o moștenire rușinoasă pentru comunitățile locale sau chiar un act cu puternice valențe anti-europene în definitiv.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Buna Dimineata
Umeda si Anosta Aceasta Zi, practic Doar Ion si Nina o Savureaza in lungimea acesteia alaturi de Doi Nepoti Vrednici al Sinistrului Cuplu : Numitii Tariceanu si al lui Shef de Activitati Penale Dragnea.Acest tablou cenusiu este similar cu cei care Organizeaza Nunti in Ziua de Joi!
In actul de abdicare al Regelui scrie negru pe alb:
„Las poporului român libertatea de a-şi alege nouă formă de Stat”.
Aceasta este dovada clara a faptului ca PRIN INSASI ACTUL DE ABDICARE S-A INSTITUIT O CONDITIE PENTRU VALABILITATEA LUI JURIDICA, respectiV aceea ca poporul sa decida: monarhie sau republica !
NICIODATA poporul nu a decis.
Inca ceva:
La 31.01.1948 s-a modificat Codul penal, mai exact in art. 207 a fost modificat in sensul in care oricine ar fi contestat republica era considerat infractor!
Prin urmare, nu numai ca poporul nu si-a spus niciodata dupa 30.12.1947 parerea asupra formei de stat, acestuia i s-a INTERZIS DE 2 ORI sa isi spuna parearea:
– o data prin modificarea codului penal care considera infractiune astfel de parare;
– a doua oara, prin Constiotutia din 1991, prin interzicerea revizuirii formei de guvernamant.
Faptul ca el a fost intocmit in circumstante de amenintare armata (arestarea garzii palatului, organizarea militara a indepartarii regelui, amenintarea cu uciderea unor persoane arestate etc.) intaraste si mai mult ideea ca republica in Romania este o forma de guvernamant intemeiata pe un act criminal. Ori actele criminale se pedepsesc, NU SE LEGITIMEZA PRIN VOT !!!
Nu omite si formularea asta:
„ABDIC
pentru mine si pentru urmasii mei de la Tron, renuntând pentru mine si pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.”
Actele criminale se -au legitimat prin vot doar in cadrul asa ziselor democratii ….vezi revolutia franceza ,sau asa zisa revolutie comunista din Rusia ,care a insemnat asasinarea apeste 20 de milioane de oameni,iar stalin a continuat pana pe la 60 de milioane .Teoria terorii s-a incadrat perfect in ..sistemul democratic comunistoid,ba chiar i-a ajutat sa ajunga la putere sa spolieze o lume intreaga de libertate si adevar.Cati comunisti au fost acuzati de crime???nici unul ,stalin a ramas erou ca si lenin,dr.P.G a ramas doctor in ce??Sotia lui brucan l-a condamnat la moarte pe singurul nationalist roman….iar comunistii nu au inregistrat nici o victima care a intrat pe poata lagarelor si au pierit acolo….nemtii s-au prezentat cu registre …este o mare diferenta..nu?
Va inselati domnule, republica a fost validata popular de doua referendumuri, in 1991 si 2003 cand s-au adoptat Constitutia, respectiv revizuirea ei. Sa militezi acum ca niste indivizi sa aiba dreptul prin nastere sa fie sefi de stat mi se pare o aberatie feudala, suntem satuli de dude securiste sau „principi” de doi lei care lasa femei gravide si nu recunosc copilul, cu astia in varful statului, ca marionete pentru hotii din parlament?! Daca nu erau ultimii 2 presedinti alesi direct de popor, praful se alegea de tara asta!
1. D-le Catalin, legea spune ca, pentru a incheia valabil un act juridic: a) trebuie sa existe constimtamant, iar daca exista consimtamant, b) acesta sa fie neviciat.
Prin urmare, daca dumneata, d-le Catalin, esti pus in situatia de a incheia un act fara vointa ta e o problema juridica, cum la fel de problema juridica este si situatia in care semnezi un act fara sa intelegi continutul si efectele lui juridice. Orice student la drept din anul I iti poate spune asta.
In 1991, prin referendum s-a adoptat o Constitutie deja adoptata de adunarea constituanta, cu articole la gramada, in conditiile in care populatia avea o mare problema de intelegere a sensului juridic al acestor articole. In 1991, nu s-a dezbatut daca romanii au dreptul sa aleaga forma de guvernamant, ci pur si simplu au fost pusi in situatia de a aproba prin referendum IMPOSIBILITATEA REVIZUIRII formei de guvernamant.
Daca imi veti spune ca romanii nu trebuiau sa aprobe o intreaga Constitutie din cauza acelei prevederi din art. 152 alin. 1, atunci va rog sa ma credeti d-le Catalin ca imi pierd vremea cu dumneata. De ce? Pentru ca romanii din 1991 nu experimentasera pana atunci exercitiul votului responsabil, asa cum nu o fac nici in prezent.
2. In ce priveste revizuirea din 2003, trebuie sa-ti reamintesc ca ea s-a facut pe baza unei legi de revizuire ale carei prevederi nu se refereau la forma de guvernamant?
D-le Catalin, te rog sa ma crezi ca esti exagerat de naiv daca ai impresia ca discuti cu idioti. Inteleg ca esti republican, bravo tie!, insa eu am discutat despre nelegitimitatea acestei forme de guvernamant din acest moment strict dintr-o perspectiva a bunului simt. Ca dumneata ai o problema cu „dude”, e strict problema dumitale. Dar monarhia nu inseamna ca „duda” ta o sa mosteneasca Romania, monarhia e o forma de stat care are in fruntea sa un monarh. Iar monarhul poate fi orice persoana, inclusiv dumneata. Daca maine te vrem monarh, facem constitutie noua, te ungem monarh si asa o sa fii foarte fericit ca exista monarhie. Problema e ca, matale ca monarh nu reprezinti nimic. De aceea cand o natiune vrea monarhie alege aceasta forma pornind de la niste probleme de viata foarte importante, cum ar fi aceea a reprezentativitatii si a onorabilitatii. Natiunile monarhii sunt la ani lumina de natiuni precum Romania, iar monarhia romana a fost singura solutie pentru ca tara noastra sa devina in 1881 stat (prin recunoasterea sa de marile imperii), iar apoi sa devina „mare” (1918). Nu stiu vreun presedinte, din cati a avut Romania, ca sa reprezinte „ceva” pentru umanitate … avem presedinte pentru ca cineva trebuie sa ocupa aceasta functie in stat. Nimic in plus, nimic in minus.
Iar ca sa stii, intre 2002-2003, membrii familiei regale au fost abilitati prin hotarari de guvern sa reprezinte statul roman inaintea tuturor monarhiilor europene pentru aderarea la NATO si la UE: HG nr. 342/2002, HG nr. 405/2002, HG nr. 496/2002, HG nr. 635/2002 HG nr. 763/2002, HG nr. 1109/2002, HG nr. 1426/2002 si HG nr. 244/2003.
Te-ai intrebat vreodata de ce a apelat Romania la niste „fosti” ca sa-i reprezinte acolo? Nu aveam diplomatie, nu aveam ministru de exterme, premier presedinte? Crezi ca vreunul dintre astia sunt in stare sa deschida vreodata usile acelor natiuni ?
3. E o aberatie feudala sa ai monarhie? Stimate domn, chiar nu stiu daca stii ce spui, dar iti spun eu un lucru foarte simplu: „baba” aia de 90 de ani pentru care unii striga an de an „God save the Queen!” crezi ca e demodata si feudala? Eu cred ca exact „baba” aia cand deschide gura tace o jumatate de planeta … finanta mondiala e la Londra, si vreo cateva zeci de state recunosc autoritatea Reginei in ceea ce denumesc (si se mandresc cu asta!) Commonwealth. Si sunt state independente si suverane, dar care recunosc autoritatea Reginei! Iar Mihai era vara-su!
4. In orice stat care are ca forma de guvernamant monarhia, regele sanctioneaza legile. Adica are dreptul de veto asupra legilor edictate de parlament sau de guvern, pentru ca regele reprezinta Natiunea si are obligatia constitutionala de a apara Natiunea. Riscul adoptarii de nenorociri legale este redus pentru ca regele sanctioneaza o lege dupa consfatuiri cu cei care formeaza Consiliul Coroanei (niciodata nu au intrat alte persoane decat somitati, juristi reputati si militari de inalt rang) si isi justifica votul prin Raport asupra legii. In republica, presedintele promulga legile fara sa poata face prea multe lucruri.
Gogorita ca in monarhie conducerea Natiunii e pe viata si exista riscul ca monarh sa fie un nebun sau descreierat, este argumentul infantil al celor care nu au exercitiul gandirii. Intai de toate ca rege nu poate fi decat o persoana capabila din punct de vedere juridic, iar persoana regelui este o institutie, nu doar persoana sa fizica. Fiind institutie, un rege minor are o Regenta, care cuprinde oameni capabili juridic, iar persoana fizica a regelui este investigata medical tocmai ca acesta sa fie in deplinatatea aptitudinilor fizice si mintale pentru exercitarea autoritatii sale. Dar de ce ma chinui eu iti explic, cand poti foarte simplu sa citesti Constitutiile monarhice, care sunt la liber pe internet?
Cand ma uit la „aberatiile feudale”, ca sa va citez, ca Norvegia, Suedia, Spania, Belgia, Olanda, Marea Britanie, stau si ma intreb cat mai avem pana in comuna primitiva comunista, pe care ne-o pregateste cel ce se vrea a ajunge si presedinte de stat, ca statutul de condamnat penal aflat in timpul executarii pedepsei, nu-i mai ajunge.
Ati citit CONSTITUTIA din 1923?? Daca da ,atunci poate o sa intelegem o lume care intrase in lumea adevarata…
Imi doresc sa citesc cartea. Mai ales ca, Ioan Scurtu reitereaza teorii mai vechi despre ziua abdicarii. Sustine ca amenintarea cu pistolul si prezenta studentilor monarhisti in strada sunt mituri. A repetat acest lucru chiar azi, la Radio Romania Actualitati.
Felicitari sincere, domnule Andrei Muraru!
Mihaela Grancea,
Stenograma e reala…regele a abdicat pe bune. Un mit s-a prabusit. Esti trista? Si eu am fost…
Totuși… există un document oficial, prezentat de istoricul Ioan Scurtu prin 1994. Și la care nu a reacționat nimeni din „partea interesată”; asta până acum vreo 2 ani – atunci când „principele” Radu Duda l-a declarat ca fiind un fals al Securității. Sigur că dl Duda este nu un fals, ci un autenic al aceleiași Securități.
Totuși, în acea Notă de convorbire din 22 decemnrie 1947 („am venit să discutăm problema aceea”, povestea Regele că ar fi deschis Groza discuția finală). Care era problema din 22 decembrie? Abdicarea convenită de părți, după căsătoria Regelui.
Sigur, nu folosesc nimănui denaturările. Dar, tocmai de aceea, de ce nu se expertizează acel document, reluat prin citare în 2011? Măcar să nu mai planeze asupra defunctului Rege acuzații nu dintre cele mai plăcute sau onorante.
http://www.ioanscurtu.ro/activitatea-politica-a-regelui-mihai/
Deci dvs. luati in considerare o Nota aflata in dosarele fondului arhivistic CC al PCR … e document scris de mana Regelui ?
D-le Barbu Brailoiu, documentele la care faceti referire sunt publicate de foarte multa vreme, dar acele documente sunt intr-un dosar al fondului arhivistic Cancelaria CC a PMR (adica de secretariatul partidului)… lucrul asta nu vi l-a transmis dl. Scurtu, dar nici dvs. nu ati vrut sa cititi cu atentie, desi ele sunt publice de vreo 20 de ani si au fost prezentate intr-un moment important …
Stie dl. Scurtu cui apartine scrierea olografa?
Daca-l cititi cu atentie nu este nici „nota de convorbire”, nici stenograma … e mai degraba un mostra de propaganda.
Pentru propria lectura, gasiti documentele d-lui Scurtu aici: http://www.b1.ro/stiri/eveniment/document-exclusiv-din-1947-regele-mihai-il-anunta-pe-petru-groza-ca-e-de-acord-cu-abdicarea-n-am-avut-copilarie-si-mama-va-trebui-sa-inteleaga-dar-nu-spune-la-nimeni-foto-145215.html
Nici nu aveti ce expertiza pentru ca scrierea nu apartine nici lui Groza si nici regelui … Dar aceste documente i-au folosit un fost presedinte ca sa-l faca pe rege „tradator” si „vanzator de tara la rusi”.
area,
1.Acelei stenograme din 22.12.1947 nu ia fost contestata de nimeni autenticitatea din momentul aparitiei sale in spatiul public, in anul 1997!!! asa ca…
Tu crezi ca la o intalnire intre rege si prim-ministru, unul dintre ei, sau amandoi, vorbeau si scriau in acelasi timp si stenograma?! Exista in lumea asta o intalnire intre un rege/presedinte si prim-ministru si acestia scriu si stenograma intalnirii?! Aberezi! Asta e treaba de secretara!!! Ce doamne iarta-ma! analiza grafologica vrei?!
2.La aceea intalnire, din 22 decembrie, regele a semnat decretul de numire a lui Bodnaras in functia de ministru al armatei, iar a doua zi, 23 decembrie, a depus juramantul in fata regelui.
In acest articol, dl Muraru sustine ca Bodnaras nu a a avut decretul de numire contrasemnat si nu a depus juramantul in fata regelui. Dl Muraru este istoric, istoria se falsifica in primul rand, de catre… istorici…
3.Citeste declaratia lui Mihai de la Londra din 4 martie 1948, si arata-mi unde vorbeste despre: linii telefonice taiate,artileria din jurul palatului, 1000 de studenti omorati,pistolul lui groza? Nicaieri! Despre toate astea a vorbit abia din 1990! Dupa 42 de ani! Ce sa mai zic…
4.Regele a abdicat la cererea sa, asa ca toata scremeala celor care sustin contrariul, e doar o scremeala…
5.Basescu, a avut dreptate.
6.La manifestatiile din Bucuresti din `90-91 un participant avea tot timpul afisata poza regelui Mihai. Acela eram eu. Poate singurul… Mi-a trecut…
„istoria se falsifica in primul rand, de catre… istorici…”
Corect.
Istoricii Iepocii de Aur falsificau Istoria dupa cum li se spunea.
Azi ni se spune de catre istorici (si intelectuali) ca principesa de Bourbon-Parma a fost regina Romaniei.
Aceiasi insista sa acceptam ca Romania, Republica, are o casa regala cu urmasi indrituiti la tot felul de titluri; eventual si rente.
Si ne mai miram ca si PSD-ul ne minte fara rusine.
Minciuna pare a ne fi a doua natura.
„ABDIC
pentru mine si pentru urmasii mei de la Tron, renuntând pentru mine si pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.”
Sa nu mai pacalim Istoria.
Stimate domn, daca citesti cu atentie, eu doar raspundeam cuiva care vorbea despre „expertizarea acelui document”.
Cat despre evenimentele de la dat abdicarii, tot dl. Scurtu a prezentat Planul din 29.12.1947 facut de guvernul Groza pentru ocuparea palatului regal, iar documentul a fost publicat si azi aici: http://evz.ro/abdicarea-rege-mihai-stat-ilegitim.html
Daca intre Groza si Rege era o intelegere inca din 22.12.1947, cum aveti dvs. impresia, de ce mai era nevoie de un plan de masuri din 29.12.1947, la care participau armata si internele?
In fine, esti liber sa iti iei icoane cu Basescu si poti sa-l adopti drept guru … eventual poti sa-ti construiesti propriul sistem de valori pe afirmatiile si sloganurile dlui Basescu. Insa dl. Basescu sigur ar fi facut pe el daca -ar fi vazut pe Hitler ori pe Stalin… iti poti imagina pe Basescu fata in fata cu Hitler sau cu Stalin? eu mi-l imaginez udandu-se pe el instant… si chiar mai mult de atat.
Despre abdicarea in fata lui Duda ce ne puteti spune, este legala?
Hitler, Stalin vs Mihai I/ Basescu, ziceti…Daca adaugam primilor doi pe Iliescu, avem un termen real de comparatie, nu? Ce act ratat semnificativ, @area, nu?
Area,
Notele olografe puteau fi scrise si de catre cainele regelui! Nu conta! Conteaza documentul rezultat si autenticitatea sa. Nimeni nu la contestat inca!
Pe coperta dosarului care contine acest document scrie: Notite luate la convorbirea dintre regele Mihai si Dr. Petru Groza, in legatura cu abdicarea de la tron – 22 decembrie 1947 –
Si un citat regele Mihai din notite: „”Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi.”
„Cat despre evenimentele de la dat abdicarii, tot dl. Scurtu a prezentat Planul din 29.12.1947 facut de guvernul Groza pentru ocuparea palatului regal, iar documentul a fost publicat si azi aici: http://evz.ro/abdicarea-rege-mihai-stat-ilegitim.html”
Poti sa-mi arati in acest „Plan” punctele care se refera la ocuparea palatului regal?
Comunistii erau chiar prosti daca nu aveau un astfel de plan. Crezi ca la 23 august nu a fost un „Plan” asemanator?
Si Carol al II lea a abdicat fortat si atentionat de Antonescu ca va fi responsabil pentru varsarea de sange din tara daca nu abdica….
Sa facem o comparatie intre abdicarea lui Mihai si arestarea lui Antonescu:
– Mihai a primit un act de abdicare, Antonescu nu a primit o demisie pentru a o semna sau un decret de demitere din parte regelui.
– Antonescu a fost arestat, tinut intr-o camera seif, predat comunistilor, apoi rusilor, detinut 2 ani la Moscova, si apoi executat.
– Dupa abdicare, Mihai ( conform declaratiilor sale ) a luat masa, a plecat la Sinaia, si-a pregatit bagajul,a plecat impreuna cu o parte din anturaj, cu bunuri si ceva bani in Elvetia, s-a cazat la cel mai luxos hotel din Laussane,pe 22 ianuarie s-a intalnit cu Anna cu care a plecat in vacanta la schi la Davos, unde a stat cateva saptamani, s-a dus la Paris, la Londra, la New York, s-a casatorit, a facut 5 fete ( pe care nu le-a invatat romaneste!!!!!!!!! ) si a trait, mai bine sau mai greu, pana la 96 de ani…
Antonescu a murit impuscat, cu tricolorul in piept si comandandu-si plutonul de executie… Dupa prima salva de gloante a spus (conform generalului Pantazi ) „Nu sunt mort. Mai trageti!
La proces, Antonescu, in ultimul cuvant a spus, – citez din memorie – „Vreau sa fiu condamnat la moarte si refuz gratierea, pentru ca asa voi fi sigur ca mor pe pamantul patriei…”
Mihai a trait in Elvetia chiar si dupa 1997 si a preferat sa moara acolo si nu :pe pamantul patriei…”
Prin comparatie, Mihai a avut de la comunisti, la abdicare, conditii muuuuuuuuuult mai bune decat Antonesu la arestare!!!
Adica, ce sa inteleg din asta, ca Mihai a fost mai rau decat comunistii?
Basescu a avut dreptate in 2011 cu declaratia lui impotriva regelui, dar asta nu inseamna ca mi-l fac idol.
Ceausescu a avut dreptate cu atitudinea lui in 1968 ( cred foarte mut ca si tu esti de acord cu asta! ) dar asta nu inseamna ca ca eu sau tu ne facem un idol din Ceausescu….
In 1947 deja comunistii aveau in lagare cateva sute de mii de romani,condamnati din motive pe care le intelegeti,Regele nu avea nici o putere in statulsubjugat de criminalii rusi si de asa zisii comunisti,stiti cati romani conduceau serviciile secrete care arestau romani ??unul singur restul veneau de la Moscova si din imprejurimi.Doriti acte ??ar trebui ca serviciul care se ocupa de actele securitatii sa publice adevarul ..adevarat.In 47 copii romani mureau de foame iar comunistii romani trimiteau in „rusia comunista” vite,oi…..DE ce nu se publica adevarul despre jaful inceput odata cu asasinarea ..stiti voi a cui…..
Actul de abdicare??? Sadoveanu care a falsificat votul ..adunaturii…nationale???dr P G…doctor in ce??la Pesta se vindeau doctorate …..
O alta opinie referitoare la istoria monarhiei in Romania :
https://www.youtube.com/watch?time_continue=74&v=DRiPTXUmkjo
Dumnezeule Mare! Oameni buni, Principatele Romane au fost pana la Conferinta de pace de la San Stefano din martie 1878 sub SUZERANITATEA IMPERIULUI OTOMAN !!! Articolul 7 din Constitutia acestui imperiu reglementa statutul juridic al tarilor romane…
Daca in 1880 nu existau notele diplomatice ale Marii Britanii, Frantei si Imperiului Austro-Ungar, NU EXISTA STATUL ROMAN !!! Cititi Monitoarele Oficiale din ianuarie 1880 !!!
Recunoasterea INDEPENDENTEI fata de Imperiul Otoman s-a facut abia in 1880 din cauza faptului ca guvernul principatelor romane nu adoptase Legea privind concesiunea cailor ferate, lege care s-a publicat si ea in Monitorul Oficial… poate ati auzit de „afacerea Stroussberg”, in care un industrias german de etnie israelita si-a pus resursele industriale si tehnologia, impreuna cu imprumuturi de la doua banci germane ca sa construiasca caile ferate care legau principatele romane de la nord la sud si de la est la vest … afacerea s-a incheiat in 1867, pe baza unei legi publicata in Monitorul Oficial si ea, iar principatele romane si-au asumat sa restituie investitia… numai ca romanii nu au putut face asta, iar dupa 10 ani Strousberg falimentase, iar bancile germane erau in acelasi pericol … iar dupa 10 ani, in 1877, cand romanii si-au proclamat independenta aveau nevoie de recunoasterea ei de catre Marile Puteri, pentru ca numai asa putea fi obligat Imperiul Otoman sa renunte la suzeranitatea asupra principatelor romane … ca razboiul ruso-turc in urma caruia romanii si-au proclamat independenta a fost un razboi ruso-turc, nu intre noi si Imperiul Otoman… noi doar am profitat de acest moment istoric, cu un rege in fruntea armatei tariste (cel mai mare afront care putea fi adus unui imperiu), batand mar armata altui imperiu … dar ce a fost castigat pe front trebuia recunoscut oficial de Marile Puteri … iar pentru asta Marile Puteri ne-au cerut 2 lucruri:
– sa dam in concesiune germanilor caile ferate facute de Strousberg
– sa renuntam la articolul din Constitutia din 1866 prin care strainii (nepamantenii) nu puteau detine pamant in principatele unite (era un mod de discriminare a evreilor care nu puteau achizitiona in aceleasi conditii ca romanii pamanturi, desi erau stabiliti pe teritoriul principatelor unite).
Ambele lucruri s-au infaptuit, insa cel referitor la concesiunea cailor ferate a fost greu de acceptat de autoritatile romane, iar numai dupa ce acestea au fost instiintate de ministrul de externe austro-ungar ca Marile Puteri nu vor recunoaste independenta daca nu vor face cat mai repede legea concesiunilor, in 2-3 luni s-a facut legea, iar in ianuarie 1880 s-au primit notele diplomatice de recunoastere a independentei principatelor romane .. iar dupa 1 an, ele au devenit Regat, o natiune suverana si independenta.
Irelevant. Ro a pierdut razboiul. Discutii fara sens, sorry.
Daca romanii,cu tot cu dinastie!,n-ar fi intrat,de partea agresorului nazist,in al doilea razboi mondial, nu i-ar fi avut la ei, dupa 1945, pe sovietici!
Fara ipocrizie, romanii aproape ca i-au invitat(!) pe sovietici la ei atunci cand au trecut Prutul cu Wehrmacht-ul hitlerist aliat…fiindca sperau in succesul unui blitzkrieg ce s-a transformat in cosmarul de pana la urma, cand, inevitabil, au venit rusii, invingatori de-a dreptul! Nici Ungaria sau Bulgaria, desigur, nici Romania nu aveau cum evita deznodamantul din 1945! Fara ipocrizie, asadar; nu comunistii i-au adus pe rusi, ci taman si exact cei ce se aliasera sa atace Ursul rusesc in iunie 1941!
Fapt este ca numele regelui Mihai aparea citat pe ordinul de zi al armatei romane asociat cu cele ale lui Hitler si maresalului Ion Antonescu, din Iunie 1941 pana in August 1944…
Fara ipocrizie, asadar; nu comunistii i-au adus pe rusi, ci taman si exact cei ce se aliasera sa atace Ursul rusesc in iunie 1941!
Fapt este ca numele regelui Mihai aparea citat pe ordinul de zi al armatei romane asociat cu cele ale lui Hitler si maresalului Ion Antonescu, din Iunie 1941 pana in August 1944…
Mie nu mi pare rău ca suntem Republica. Ca moldovean ar trebui sa cunoașteți cultul de care s-a bucurat Cuza Voda Când pe vremea lui Carol1 peste 90 % din așa zișii cetățeni ai statului Independent erau gettoizatzi in rural in plina Revoluție industriala mondiala!
Multumiri pentru aceasta publicatie. Sper sa mi-o pot procura. Acum cu decesul monarhului si chiar inainte cand l-am vazuut in tara cu ocazia vizitei permise am trait un moment unic in care mi’am dat seama ca ma aflu in fata istoriei assasinate a Romaniei, vreau sa spun partea aceea. Si nu doar atit, cea a morhiei pur si simplu, pentru ca nu am fost invatati nimic despre perioada monarhica a Romaniei in afara de remarci ici colo, cat se poate de monstruoase. Este istoria asasinata, aici il parafrazez pe istoricul francez Jacques Heers care vorbeste de falsificarea istoriei cu privire la ce ne-au transmis arabi, mai degraba nu ne-au transmis. Noua ni s-a prezentat falsul ‘transmisiei” comunist care au asasinat, amputat falsificat istoria adevarata.
Multumiri inca odata. Era necesar si ceea ce a facut Romania cu ocazia funeraiilor a fost cea mai frumoasa imagine transmisa in afara tarii de zeci de ani.
Cea mai frumoasa imagine a Ro transmisa in afara in ultimii zeci de ani a fost cea a celor 600k de protestatari romantici in favoarea cinstei, cu lanternele telefoanelor mobile aprinse la unison.
Medalia de argint, zic eu, este filmul Dec89, in regia lui Sergiu Nicolaescu, cu Ion Iliescu in rol principal (ultimul pe lista, sperand sa i se piarda urma ca sa-si scape turma).
Funeraliile lui Mihai I ar putea lua locul III. Fara coronita, deci.
La categoria „Film documentar” concursul debuteaza in 2018.