Peste câteva zile se vor împlini trei ani de la începutul invaziei Rusiei. Dramatismul primelor ore și zile al celui ce a fost proiectat să fie un război fulger este egalat astăzi de emoția generată de inițiativele diplomatice intempestive ale președintelui american, Donald Trump.
Noua administrație republicană de la Washington vrea să obțină încheierea războiului în primăvara acestui an, mai precis până la Paște, care va fi sărbătorit atât de catolici cât și de ortodocși în aceea și zi, 20 aprilie. Condițiile în care se va încheia războiul dintre Rusia și Ucraina nu par să-l neliniștească pe Trump, important e ca drumul către premiul Nobel de Pace, care-l obsedează din cauza lui Barack Obama, care l-a primit în 2009, să-i fie pavat de medierea aranjamentelor de încetare a focului, din Orientul Apropiat și din Europa de Est.
Debutul contactelor ruso-americane a fost neobișnuit, rolul determinant jucându-l prietenul lui Trump, dezvoltator imobiliar, miliardarul Steve Witkoff. Marți, 11 februarie, el a zburat la Moscova cu un avion privat, de unde s-a întors cu Mark Vogel, profesor american, arestat în Rusia și condamnat pentru posesie de droguri. În orele dintre aterizare și decolare, Witkoff ar fi fost primit la Kremlin, pentru o lungă conversație cu Vladimir Putin. A doua zi, 12 februarie, Trump anunța pe rețeaua sa de socializare că a discutat aproape o oră și jumătate cu Putin, un larg spectru de dosare, cel mai important fiind – evident – încheierea războiului Rusiei cu Ucraina. A fost un uriaș cadou făcut lui Putin, sărbătorit cu focuri de artificii (și chiar un titlul halucinant Trump+Putin=love!). Putin a ieșit din izolarea internațională în care s-a aruncat singur atacând un stat suveran, recunoscut de întreaga comunitate internațională. Peste câteva ore, Trump i-a telefon și președintelui Volodimir Zelenski, pentru a-l pune la curent cu cele discute cu Putin. O umilință gratuită.
Minerale și metalele rare
În ziua în care Trump discuta la telefon cu Putin, ministrul său de finanțe, Scott Bessent a vizitat Kievul și i-a înmânat președintelui Zelenski draftul unui acord prin care SUA primește 50% din veniturile încasate din exploatarea rezervelor de minerale și metale rare din Ucraina. Textul este în așa fel redactat (The Telegraph care a analizat draftul crede că e redactat de avocați privați, specializați în licențe de exploatări, nu de Departamentul de Stat), încât americanii dobândesc controlul aproape total asupra materiilor prime și resurselor ucrainene. Zelenski a refuzat să-l semneze și pregătit un sens de observații, urmând ca discuția cu americanii să fie reluată la Munchen, în marja conferinței pentru securitate. Episodul este relevant pentru a înțelege cum funcționează noua administrație americană.
În timp ce lumea adunată la Munchen se dezmeticea cu greu din șocul discursurilor demnitarilor din administrația Trump, americanii i-au dat un ultimatum lui Zelenski care aștepta întâlnirea cu JD Vance. Ori semnezi acordul și cedezi jumătate din bogățiile subsolului, ori nu mai discutăm cu tine!
Zelenski venise pregătit să prezinte americanilor contra-propunerile sale, nicidecum să semneze vreun acord. De altfel, Zelenski însuși fusese cel care a pus pe masă bogățiile subsolului ucrainean la întâlnirea din septembrie 2024, de la Trump Tower, disperat de perspectiva suspendării livrărilor de arme americane.
În dimineața de vineri, 14 februarie, oficialii ucraineni au început să se adune la reședința unde era cazat JD Vance, accesul jurnaliștilor fusese permis, când deodată, lumea din sală a fost anunțată că întâlnirea a fost amânată. Așa, brusc, fără nici o explicație. Spre stupoarea lor, membrii delegației ucrainene au înțeles că americanii îl șantajau pe Zelenski cu semnarea acordului. N-au spus că anulează întâlnirea, ci doar că o amână pentru seară. Delegația ucraineană avea șapte ore pentru a accepta semnarea. Ca să sporească presiunea, americanii au respins și toate amendamentele propuse de ucraineni pe marginea textului primit la 12 februarie și au cerut semnarea acordului în forma lui inițială. Presiunea n-a funcționat, Zelenski a refuzat să semneze. După care, atitudinea delegației americane, la limita grosolăniei, s-a schimbat ca prin farmec. Întâlnirea cu JD Vance s-a desfășurat într-o atmosferă agreabilă.
Potrivit informațiilor scurse în presa ucraineană, acordul propus de SUA se referă nu doar la minerale rare, ci și la resursele de hidrocarburi, petrol și gaz. Dacă de partea ucraineană, statul participă la acest acord, de partea americană ar fi vorba de un un fond de investiții privat, populat de oameni de afaceri a căror identitate nu este cunoscută. Dar cel mai controversat aspect este că acordul nu prevede nici o garanție de securitate. Mai mulți analiști ucraineni afirmă că acordul nu aduce nimic bun, singura consecință fiind reducerea cu 50% a veniturilor viitoare din redevențe. În ciuda acestui fapt, Zelenski și Vance au convenit să finalizeze proiectul, care va fi adus într-o formă juridică acceptabilă. La conferința de presă, Zelenski a subliniat că acest acord va fi încheiat sub forma unui memorandum de intenție, nu a unui document obligatoriu. Însă, americanii vor ca documentul să aibă alt statut. Zelenski condiționează acest lucru cerând garanții de securitate. Altfel, nu va fi aprobat de Rada Supremă.
Dar cea mai controversată problemă legată de acest acord privind bogățiile subsolului a fost generată de retorica din campania electorală a lui Trump, anume că Ucraina a primit ajutor american de 500 de miliarde de dolari (apoi a revenit și a spus că ar fi vorba de 300 miliarde, pentru ca să vorbească din nou de 500 de miliarde, câteva zile mai târziu). În realitate, cele cinci pachete votate de Congres totalizează 175 de miliarde, din care 70 miliarde cheltuite în SUA pentru producția de armament, arme și muniție care ajung în depozitele armatei americane, o altă sumă o reprezintă ajutor umanitar, iar o mare parte din aceste pachete financiare sunt împrumuturi, adică bani care trebuie rambursați. În schimbul acestor cinci pachete financiare care se întind până în septembrie 2026, Trump cere acum statului ucrainean să împartă dividendele obținute de pe urma exploatării bogățiilor subsolului. Ar fi o lovitură politică pentru noua administrație care s-ar putea lăuda în fața alegătorilor că a adus sute de miliarde. Bani care nu există nici pe hârtie măcar.
Oricum, miliardele votate de Congres, nu au ieșit din America, ucrainenii primind armament din anii ’70-‘90, din depozite. Ucraina n-a primit echipamentul militar pe care l-a cerut și doar ceea ce administrația Joe Biden a binevoit să trimită, când și în ce cantități a dorit aceasta. În ciuda a ceea ce și-ar putea închipui unii, banii n-au ajuns la Kiev, ci în industria de apărare americană, în crearea locurilor de muncă și în salariile muncitorilor americani.
Pentru comparație, contribuția UE la asigurarea stabilității financiare și apărării Ucrainei este de circa 145 de miliarde de dolari, mai mult decât oricare alt aliat. (Această cifră a fost indicată de von der Layen la întâlnirea cu generalul Keith Kellogg, din dimineața de 18 februarie). Din această sumă, asistența militară este în valoare de 52 de miliarde dolari. Și ea este egală cu contribuția SUA.
Discuțiile despre bogățiile subsolului Ucrainei sunt suprarealiste. Se vorbește de 26.000 de miliarde de dolari, cifra nu se știe de unde apărută. Poate că Ucraina are cel mai mare bazin de litiu din Europa, dar prețul litiului s-a prăbușit acum trei ani cu 88%. În Nevada s-au descoperit cele mai mare depozite de litiu de pe planetă, suficient pentru a pune SUA în top, înaintea Chinei. Astfel că, depozitele din Ucraina sunt aproape inutile pentru SUA. Cât privește minereurile rare, Ucraina are cobalt, este adevărat. Dar majoritatea bateriilor folosesc acum fosfat de litiu și nu mai au nevoie de cobalt. În ce privește gazele de șist, cel mai important zăcământ se află sub controlul lui Putin, iar exploatarea rezervelor din Carpații Occidentali presupune costuri ridicate, din cauza geologiei complexe de acolo, ceea ce a determinat Chevron să se retragă, la fel cum a făcut și din Polonia.
Pe de o parte, nu e deloc onorabil pentru SUA să trateze o națiune victimă în acest mod, după trei ani de sacrificii enorme. Imaginea SUA în lume este compromisă pentru mulți ani de acum încolo. Pe de altă parte, nu doar că cifrele vehiculate n-au legătură cu realitatea, ci chiar acordul propus de echipa Trump nu aduce beneficii bugetului SUA, căci câștigurile din exploatarea subsolului ucrainean revin unui fond de investiții privat. Chiar și așa, există suficiente îndoieli că s-ar putea obține astfel de rente din exploatarea subsolului Ucrainei. Estimările privind bogățiile subsolului datează din perioada sovietică și nu există nici o garanție că ele sunt corecte.
În momentul în care Zelenski a condiționat semnarea unui acord cu putere juridică de garanții de securitate, partea americană și-a pierdut interesul pentru acest document. După felul în care au condus negocierile și au exercitat presiuni asupra lui Zelenski, se poate trage concluzia că oamenii de afaceri din administrația Trump au decis să profite de vulnerabilitatea Ucrainei și să o forțeze să semneze un acord dezavantajos privind împărțirea redevențelor de pe urma exploatării bogățiilor subsolului.
Conferința pentru securitate de la Munchen
După discuția telefonică Trump – Putin și declarațiile noului șef al Pentagonului, Pete Hegseth, care au șubrezit pozițiile de negociere ale Occidentului pe dosarul ucrainean cu Rusia, așteptările lui Zelenski de la întâlnirea cu Vance trebuie să fi fost modeste. Însă, dialogul ar fi fost surprinzător de bun. Zelenski a încercat să-și convingă interlocutorul că o înghețare a războiului fără garanții reale de securitate este inacceptabilă, pentru că Putin se va folosi de această pauză pentru a-și reface puterea militară, a obține o ridicare parțială a sancțiunilor, pentru a ataca din nou. De aceea, Zelenski nu vorbește de înghețarea ostilităților, de armistițiu, ci folosește formula: „pace justă, durabilă și sustenabilă”. O rază de soare a răsărit la ulița ucrainenilor, atunci când, chiar la deschiderea întâlnirii, vice-președintele Vance a formulat poziția administrației americane care era în similiară cu cea a ucrainenilor: vrem ca războiul să se încheie cu o pace durabilă, pe termen lung, nu o pace care duce la un alt război în Europa de Est!
Trump nu și-a ascuns niciodată ostilitatea față de Ucraina și a încercat să-l umilească în mod repetat pe Zelenski. Poate că această ostilitate datează de la tentativa de suspendare din 2019, pornită tot în urma presiunilor pe care le-a făcut asupra Kiev-ului ca procurorul general să înceapă anchetarea fiului lui Joe Biden. Nici lui Vance nu cred că-i pasă de soarta Ucrainei. Ultimele iluzii au fost spulberate de acordul privind bogățiile subsolului. Ce-l motivează însă pe Trump – pe lângă ambiția de a lua premiul Nobel – este faptul că nu vrea ca Putin să mai atace Ucraina în timpul președinției sale. Care s-ar putea întinde pe încă un mandat, adică opt ani de acum încolo, dacă republicații izbutesc să modifice legislația. Și apoi Vance, care speră să-i urmeze lui Trump la Casa Albă, are și el tot interesul ca pacea cu Rusia să dureze cât mai mult. Poate că tocmai din cauza asta, SUA nu mai insistă pentru o rezolvare ultra-rapidă a conflictului, deși și-ar dori-o. Oficialii americani vorbesc acum despre primii pași făcuți pe un drum lung. Asta ar fi vestea bună.
Vestea proastă venită de la Munchen este că s-a confirmat fisura în tabăra occidentală în domeniul securității și apărării. De o parte America, cu noua administrație revoluționară, care vrea să schimbe fața țării, aruncând în aer instituții și politici publice sub pretextul luptei cu woke-ismul. De altă parte, Europa, unde vechiul establishment încearcă să reziste asediului partidelor anti-sistem care-și propun să schimbe lucrurile. Cu ele se aliază Trump pentru a submina unitatea Europei și, mai ales, scena politică a principalilor săi actori. Pare că Trump detestă Germania și Europa Occidentală, și se simte mai confortabil să discute cu lideri autoritari. Consecințele acestei politici americane vor putea fi dramatice. Dacă asta va fi politica americană sub Trump, Europa, mai ales cea de Est, nu mai poate avea încredere în promisiunile și angajamentele SUA. Cade cortina peste un secol de istorie, în care America interpreta partitura personajului pozitiv, din poveștile încâlcite ale istoriei europene și mondiale. Astăzi, însă, chiar dacă n-o clamează în piața publică, Europa deja înțelege că are nevoie de o nouă alianță militară, la care s-ar putea alătura Marea Britanie și Canada. Vor trebui ani de eforturi serioase, de regândire a politicilor de securitate și apărare, pentru a suplini capacitățile SUA care se va retrage pentru a se concentra pe regiunea indo-pacific. Dar Europa are vitală nevoie de această nouă alianță militară pentru a-și promova propriile interese. Viața umbrelei protectoare americane se vor termina în curând, deci Europa trebuie să se miște repede, nu are la dispoziție mai mult de un deceniu pentru asta.
Paris, primul pas. Timid
Lăsate pe dinafară de Trump, în discuțiile ruso-americane care au început marți, 18 februarie la Riad, șapte lideri europeni s-au reunit de urgență la Paris, în compania conducerii Comisiei și Consiliului UE și a secretarului general al NATO. Două sunt temele dezbătute: programul european de consolidare a competitivității, suveranității, securității și apărării, iar al doilea punct – un program de sprijinire a Ucrainei. După întâlnire, președintele Emmanuel Macron i-a sunat pe atât pe Trump cât și pe Zelenski, subliniind că o încetare a focului trebuie însoțită de garanții puternice de securitate pentru ucraineni. La rândul său, premierul Marii Britanii, Keir Starmer care va merge săptămâna viitoare la Washington, afirmă că doar garanțiile de securitate americane vor putea descuraja Rusia să atace din nou Ucraina.
În ceea ce privește trimiterea de trupe europene în Ucraina, pentru a garanta încetarea focului, prea puține țări se arată disponibile, iar altele condiționează asta de un acord de pace și de implicarea americană.
Întâlnirea de la Paris a fost mai degrabă o ședință de terapie de grup a unor lideri europeni care încă mai speră că elefantul Trump se va calma înainte să distrugă porțelanurile, lustra și fotoliile din sufrageria Occidentului. Deocamdată, ochii lor sunt ațintiți pe Riad, unde marți 18 februarie a început prima rundă de consultări între delegațiile Rusiei și SUA.
Riad, începutul unei frumoase prietenii Trump-Putin?
Întâlnirea din Arabia Saudită este prima încercare serioasă, după negocierile eșuate de la Istanbul, din martie 2022, de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina. Președintele Zelenski se teme că Trump vrea să rezolve conflictul în termenii lui Putin. Încă înainte de programarea întâlnirii, SUA a făcut concesii semnificative lui Putin, respingând aspirațiile Ucrainei de a adera la NATO și de a elibera teritoriilor ocupate de Rusia. Aceste concesii nu fac decât să sporească apetitul lui Putin, al cărui plan este de a transforma Ucraina într-un stat eșuat, care să nu poată negocia o pace, ci doar să capituleze în fața Rusiei.
Putin nu se mai mulțumește doar cu ieșirea din izolarea internațională, ci vrea acum să-și atingă principalul obiectiv, schimbarea ordinii internaționale. SUA a renunțat singură la pretenția de hegemon, ultima rămășiță a lumii unipolare, și se pregătește pentru un dans în trei, alături de China și de Rusia. Pe cea din urmă speră – naiv – s-o atragă de partea sa, într-o alianță sui generis împotriva Chinei.
Faptul că este vorba de mult mai mult decât despre războiul Rusiei cu Ucraina, îl confirmă declarațiile de la sfârșitul întâlnirii care a durat nu mai puțin de patru ore și jumătate. Practic, despre Ucraina nici nu s-a discutat. Au convenit asupra unor negociatori care vor discuta despre Ucraina. Iar asta se va întâmpla doar atunci când Putin va decide să înceapă aceste negocieri. Deocamdată, Putin încă speră să cucerească Pokrovsk, să scoată din regiunea Kursk trupele ucrainene și să împingă în colaps regimul de la Kiev. Dar, în condițiile în care și resursele Rusiei sunt tot mai limitate, Putin poate fi atras de perspectiva încheierii războiului, fără ca obiectivele să fie atinse, câtă vreme mașina de propagandă controlată de Kremlin poate prezenta asta ca o mare victorie. Iar ziariștii moscoviți o să-l așeze pe Putin în șirul marilor conducători ruși.
*
Deocamdată, singura certitudine a negocierilor care se poartă la Riad, este spargerea unității Occidentului, pe linia Atlanticului, speculată de ministrul rus de Externe. De acum încolo, Serghei Lavrov se va poziționa public pe aliniamentele propagandei americane anti-UE, ca să-i facă plăcere echipei lui Trump. Fisurile în alianța dintre SUA și Europa nu se limitează la Ucraina. Comerțul și mai ales ideologia vor contribui și ele la răcirea relațiilor. Dar felul arogant în care Trump a lansat negocierile cu Putin, preluarea în spațiul public, fără nici o critică a unor teme ale propagandei rusești, declarația că Ucraina nu va deveni membru NATO și va trebui să cedeze teritorii i-a înfuriat pe europeni. SUA au fost până de curând liderul blocului occidental care a sprijinit Ucraina. Ajutoarele militare occidentale erau discutate în baza americană de la Ramstein, din Germania, unde sub bagheta șefului Pentagonului se organizau întrunirile miniștrilor Apărării din țările care alcătuiau această coaliție informală. Fără susținerea americană, Ucraina nu avea mari șanse să reziste în fața tăvălugului rusesc.
Dar nici Europa, nici SUA nu au susținut Ucraina încât aceasta să aibă vreo șansă să învingă Rusia. Nu i-au trimis armele de care avea nevoie. N-au aplicat un embargo total asupra petrolului rusesc, nu au blocat accesul băncilor rusești la rețelele financiare internațioale și nici nu au repornit propria industrie de apărare ca să alimenteze cu arme și muniție Ucraina. Singura strategie a capitalelor occidentale a fost așteptarea ca regimul Putin să intre în colaps. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Acum, faptul că Trump a retrogradat Europa și negociază direct cu Putin e șocant dar era perfect predictibil pentru liderii europeni. Dacă vrea să rămână relevantă și să nu devină obiectul unui târg în trei între Trump, Putin și Xi Jinping, UE trebuie să ia decizii radicale, să se transforme în altceva, pentru că actuala structură a Uniunii o împiedică să fie relevantă în materie de securitate și apărare. UE riscă să se prăbușească precum Imperiul rus în 1917, într-o atmosferă de totală indiferență, și unde nimeni nu a sărit în apărarea lui.
Doar o politică de securitate și apărare comune ar putea elimina discuțiile penibile de acum în care Germania nu vrea să trimită trupe nicăieri, Franța ar trimite, dar are o problemă cu datoria publică, polonezii încă mai speră să rămână în grațiile lui Trump și resping ideea unei armate europene, în timp ce britanicii nu vor să primească ordine de la UE. Realitatea este prea dură pentru ca liderii europeni să nu priceapă că dacă nu se mișcă repede și pragmatic în materie de securitate și apărare, viitorul UE se joacă la ruleta rusească.
O variantă restrânsă a acestui articol a apărut în Revista 22, cu titlul “La Munchen s-a confirmat fractura lumii occidentale”.
Un articol extraordinar de bine scris de cineva care nu are nevoie de laude. Parca citesc despre dictatul de la Viena , si inceputul celui de al doilea razboi mondial.
As spune numai atat…un discurs care nu a atras atentie,al presedintului Germaniei , care a spus ca USA este condusa de oameni de afaceri si este ingrijorat .Acum stiu de ce….cinism,lacomie,lipsa oricarei morale ,asta strabate acest articol care descrie cat de sumbra este lumea lui Donald Trump,si lumea care va veni.Faptul ca presedintele Vance nu s-a intalnit cu cancelarul Germaniei,ci cu seful AfD spune mult despre lumea in care ne indreptam. Va fi UE in stare sa arate ca este altceva decat USA,un stat cinic si lacom dupa chipul lui Trump?
”Pare că Trump detestă Germania și Europa Occidentală,”
Trump detestă neomarxiștii, care au ajuns astăzi să justifice tentativele de asasinat asupra lui. Germania și Europa Occidentală sunt conduse in corpore de neomarxiști, de asta le detestă Trump.
A lăsa fără reprezentare 20-25% din electoratul german, sub pretextul salvării democrației, face parte din aceleași metode de ”luptă politică” în care se încadrează și tentativele de asasinat.
Reprezentarea se face in parlament, iar acolo marea majoritate a electoratului este reprezentata.
La formarea oricărei coaliții de guvernare nu pot fi cooptate toate culorile politice. In sistemele bipartide până la 50% din electorat rămâne fără „reprezentare“ în executiv.
Dacă e legitimă ignorarea sau chiar umilirea neomarxistilor, fie ei reali sau inventați, atunci și a naziștilor, mai ales atunci când orientarea lor politică este confirmată de Bundesverfassungsgericht este cel puțin la fel de legitimă.
”ignorarea sau chiar umilirea neomarxistilor, ”
Care ignorare și care umilire?! Merkel a avut 4 (patru!) mandate, a fost 16 ani cancelar. Neomarxiștii sunt victime chiar și atunci când sunt ei înșiși la putere? 😀
Postezi de ani întregi pentru Merkel și pentru Energiewende, programul ei ideologic care a triplat prețul energiei electrice. Îi aperi toate deciziile aberante și toate politicile neomarxiste (inclusiv legalizarea căsătoriei între persoane de același sex în 2017, când a decis că trebuie neapărat să facă asta ca să câștige alegerile) iar acum tot tu te victimizezi cu ”ignorarea sau chiar umilirea neomarxistilor, ” ?!
Așa arată postările unui om care pretinde că votează cu FDP ”în ultimii 20 ani” ?! Chiar crezi că păcălești pe cineva că votezi cu FDP în timp ce scrii mii de comentarii pentru Merkel și pentru neomarxiștii ei?
/ in expresia „Trump cere acum statului ucrainean să împartă dividendele obținute de pe urma exploatării bogățiilor subsolului.” dividendele e folosit la modul impropriu. E vorba de profit, nu de dividende.
Sint de citit articolele:
https://www.telegraph.co.uk/business/2025/02/17/revealed-trump-confidential-plan-ukraine-stranglehold/
https://www.telegraph.co.uk/business/2025/02/18/why-trump-wants-make-ukraine-us-economic-colony/
in cel de al doilea se gaseste un citat genial al unui diplomat britanic: “It is an administration which is behaving like an organised crime syndicate.”
Stupiditatea lui Musk si Vance care sustin pe fata un partid de sorginte fascista cu simpatii pro-ruse e greu de comparat cu vreo alta initiativa politica de pe mapamond. Am auzit adesea germani cu studii superioare sustinind ca Germania e in continuare sub ocupatie americana si ca ar fi ideal ca Germania sa se alieze cu Rusia pentru a contracara SUA. „Cu industria noastra si materiile lor prime am fi o contrapondere la America”
AfD n-o sa ajunga vreodata la guvernare, ca de altfel nici extrema stinga (verzii dauneaza suficient Germaniei pentru a nu avea nevoie de alte forte negative), insa daca s-ar intimpla ar fi exact pe dos fata de ce si-ar dori un politician american cu un dram de minte si de patriotism.
Super articol! O imagine reala a situatiei din UE si idei expuse cu luciditate. Practic, Europa nu mai conteaza pentru nimeni in acest moment, nici in negocierile de pace din Ucraina, nici in noua ordine globala care acum ia nastere. Solutia pentru Europa este reformarea totala, lucru afirmat de atatea si atatea ori de catre toti liderii si analistii politici inca de acum multi ani.
Foarte interesant, în lunile ce urmează, este cum va juca China. Prin vocea ambasadorului său la ONU, China afirmă că nu se poate negocia sfârșitul războiului Rusiei împotriva Ucrainei fără participarea Europei. Beijingul, se pare, vrea să trimită „căști albastre” pentru a asigura încetarea focului, după ce va exista un astfel de acord (alte trupe asiatice în Europa, după cele ale Phenianului). China este pregătită să îi dea replica lui Trump în aproape orice chestiune, anticipându-i se pare mișcările. Dacă Putin crede că poate juca și cu America lui Trump și cu China lui Xi, s-ar putea să aibă parte de o surpriză strategică pe care să nu o mai poată gestiona.
Ceea ce poate fi, cumva, salvarea Kievului. De unde nimeni nu s-ar aștepta.
Stimate autor, apreciez analiza dumneavoastră asupra situației geopolitice actuale și îngrijorările exprimate cu privire la viitorul Europei. Totuși, vă încurajez să luați în considerare și alte perspective pentru a oferi o imagine completă. De exemplu, concentrarea exclusivă pe ideea unei Europe slabe poate întări, fără intenție, o narativă convenabilă Moscovei. Liderii europeni sunt formați în cele mai prestigioase instituții și dispun de expertiză solidă – nu sunt oameni fără pregătire, deci s-ar putea să știe ce fac.
Green Deal-ul, dezindustrializarea Europei, împingerea populației în sărăcie, islamizarea Europei , promovarea deșănțată a LGBTQ și a corectitudinii politice ajunsă pînă la bagarea în pușcărie a celor care ”promovează discursul urii” în timp ce oaspeții din țările calde umblă pe străzi cu cuțitu-n dinți și căsăpesc oamenii fără să aibă ceva probleme, ne arată cît de buni sînt cei despre care spuneți cum că ”Liderii europeni sunt formați în cele mai prestigioase instituții și dispun de expertiză solidă – nu sunt oameni fără pregătire,” . Extrem de inteligenți, acest florilegiu de cretini de la Bruxelles a reușit să facă din Europa subiectul miștocărelilor unui clovn nesimțit și a unui psihopat care se crede țar peste două continente.
„… drumul către premiul Nobel de Pace, care-l obsedează din cauza lui Barack Obama, care l-a primit în 2009,…’
Contributiile dlui. Obama la pacea lumii – si care i-au adus in mod justificat Nobelul- sunt de neegalat…
Domnul Cristescu, două palme și un pic de apă rece. Poate vă reveniți și ne enumerați câteva din neegalabilele contribuții!
Domnule Sibișan, cunoașteți cumva semnificația cuvântului ”ironie”?
O analiza in detaliu, dar ar trebui sa fie mult mai sintetica ca idei. In ultimii 30 de ani SUA a inceput sa piarda teren in multe domenii in fata R.P.Chineze. Anuarele statistice ale ONU arata clar acest aspect. Razboiul din Ucraina a facilitat alianta V.Putin si Xi la cote mult mai ridicate. Ucraina a incalcat tratatele Minsk 1 si 2 si a acceptat afaceri economice dar si de spionaj cu familia Bidden. V.Putin a pornit mai intai cu luarea Crimeii si apoi ale unor teritorii dincolo de Nipru, cu pierderi de mii de soldati.
Acum revenirea lui D.Trump pune pe tapet noi parteneriate SUA si F.Rusa, asa cum era Clinton cu Eltan, Merkel si Putin. Decuplarea F.Ruse de R.P. Chineza este interesul SUA pt a si pastra pe termen lung dominatia politica, economica, comerciala si militara. Din pacate, Europa in orgoliile ei marunte a gandit gresit, a mers pe acceptarea de tari cu doua viteze fara o coeziune reala, decat in declaratii, si va plati f.scump…….
Boah! O înșiruire incompletă, falsă dpdv cronologic, pe alocuri mincinoasă și lipsită de argumentele care ar oferi liantul dintre evenimentele enumerate, menită doar să arunce vina pe Ucraina și UE.
Trebuia să vină și momentul adevărului. Respectiv stabilirea unei noi Ordini Mondiale, alta decât cea actuală impusă de câștigătorii din WW2. Lucrurile s-au schimbat și trebuie alte ierarhii ale Lumii. Fiindcă unii au pierdut și alții au câștigat. Din nefericire, printre perdanți sunt Europa și Rusia( da, Rusia!).
Că ne tratează rău SUA, păi are dreptate. SUA au pacificat Europa după WW1 și WW2, i-au asigurat securitatea în războiul rece, etc totul pe banii Americii. În schimb, Europa a fost principala beneficiară a prăbușirii URSS, „extinzându-se” spre Est, cu avantajele de rigoare.
Deci, ce vrea Europa de Vest? Medvedev i-a zis că e slabă, bătrână și urâtă de toată Lumea. Dar ea, Europa, încă se consideră Metropola Lumii, cu ifosele și țâfnele de rigoare. De fapt, la Munchen,SUA a spus-o clar: nu ne mai interesează Europa, să facă ce-o vrea!
Chestia că salvarea Europei poate fi făcută prin crearea Federației europene este o idee imposibilă. Cine va accepta asta? Nimeni!
Așa că noi cei din Est trebuie să ne găsim soluții locale. Ucraina deja a început să caute alte soluții.
De ce nu o alianță politico-militara în Est formată de Turcia+Polonia+Ucraina+România?
Fuck Europa!…
>De ce nu o alianță politico-militara în Est formată de Turcia+Polonia+Ucraina+România?
Fuck Europa!…
Atâta doar că europenilor le place (de) Europa. La urma urmei aici e centrul planetei. Poate că noi europenii ne simțim bine aici la noi. Da, recunosc, Europa e exclusivistă (să nu uităm cât de greu au acceptat România în Schengen) dar alternativa la Europa nu e Turcia sau Lumea Nouă, oricât de stimabile ar fi ele.
Iar pe cei care spun că Europa e slabă sau bătrână îi invit la Paris Fashion week…
https://tinyurl.com/4vve2mxd
Europa A FOST Metropola Lumii, dar nu mai este. Acum este urâtă de Restul Lumii. Iar europenii estici nu-i prea iubesc pe europenii vestici, și invers….
Au fost pompate milioane de arme în Ucraina, toate au fost făcute scrum. Oamenii la fel, ucrainenii iau cu duba oameni de pe strada sa ii duca la oaste ca nu mai are cine. Ce arme sa mai trimită? Doar cineva naiv și fără viziune istorica credea în victoria Ucrainei.
Ca de obicei un articol foarte bun. Totuși rămân câteva întrebări: ce se va întâmpla cu bazele americane din Europa care au reprezentat o strategie pe termen lung? Ori se știe că nici un președinte nu și a permis până acum să se retragă din bazele existente (nici din Turcia în urma rupturi și dezacordurilor). Ce se va întâmpla cu soldații americani din aceste baze care pe de altă parte nu sunt așa de doriți în Europa? Nu este luată în calcul nici ignorarea aliatului cel mai important al Americii Marea Britanie care acum va fi obligată să se alinieze Uniunii Europene (poate și din motive de Canada care într-un fel ii aparține). Este adevărat că surpriza este mare dar să nu ignorăm înțelepciunea europeană. Vom vedea. Cel mai rău sunt loviți europenii care au cumpărat armament american și care vor fi șantajați prin contractele putem spune prost făcute (vezi România). Pot să spun că iar polonezii sunt în poziția cea mai bună pentru că s au aprovizionat cu armament divers și din Europa și din Coreea de Sud.
Bazele militare din Europa vor fi mentinute cu minim de efective si dotare, cu cheltuieli reduse la jumatate. Asa au facut si in Turcia, la baza militara de la Incirlik. D.T a inceput sa taie din toate chetuielile externe. Europa va trebui sa isi creeze propriile baze militare. Problema este cu ce bani, cu ce oameni si cu ce arme.
”se știe că nici un președinte nu și a permis până acum să se retragă din bazele existente”
Statele Unite aveau sute (literalmente: sute) de baze militare în Germania Federală, în 1990. Începând cu 1992, s-au retras din (și au desființat) trei sferturi din acele baze militare. Unde ”se știe că … ”? La think-tank-urile organizate de Internaționala Socialistă?
”ce se va întâmpla cu bazele americane din Europa care au reprezentat o strategie pe termen lung?”
Statele Unite își propun să retragă 20.000 de militari de la Kaiserslautern, pentru că nu mai e treaba lor să asigure trupe tampon între Franța și Germania. În asta constă anacronismul NATO, în faptul că prezența americană în Europa contează și în secolul 21 pe bazele aeriene de la Spangdahlem și de la Ramstein.
”O strategie pe termen lung” era aceea de a împiedica Germania să încerce să recupereze Alsacia, așa se justifica prezența zecilor de mii de militari americani la Kaiserslautern. Respectiva strategie e considerată astăzi depășită, iar dacă Germania vrea să recupereze Alsacia de la Franța, so be it! 😀
Retragerea trupelor americane din zona Kaiserslautern va crește prezența americană la Kogălniceanu și la Câmpia Turzii. La asta se referă ideea că “NATO needs an overhaul.”
Un raspuns inoportun. Eu nu am afirmat ca NATO si implicit SUA se retrage din bazele militare din Europa, in special din partea de est. Ce se intampla in Germania nu priveste Romania in mod special, ca Germania nu are granite cu Ucraina. Aveti obiceiul sa veniti cu raspunsuri unde nu este cazul. Modernizarea celor doua baze din Ro este hotarata de mai de mult, dinainte de razboiul cu Ucraina, iar razboiul a grabit procesul dar in viitor nu va mai avea aceiasi finantare generoasa. De aia vom avea alocare 5% din PIB pentru aparare.
ooops, frate, frate, dar brinza-i pe bani.
Chiar si eu, ca trumpist, incep sa fiu zapacit de cap. Amis i-a incurajat pe ucrainieni sa se ia la harta si acum le cere taxe?
Ma intreb cine plateste Deveselu, sau Kogalniceanu, ar exista varianta ca Romania sa ceara chirie Americii, sau invers, amis sa ceara taxa pt ca-i apara?
PS Germania nu poate trimite trupe pt ca nu are. In total exista 180000 de militari, mult mai putini decit sustinatorii lui Bayern, si nu exista perspective sa se mareasca numarul, nimeni nu vrea sa intre in armata, sunt si f prost platiti, si oricum nu exista suficiente izmene pt mai multi, de pistoale nici nu vorbim. Oricum, pe mine sa nu contati! Asa ca „liderii europeni”, mor de ris cind citesc acest termen, sunt niste tigrii fara dinti.
In viat atrebuie sa te obisnuiesti ca poti sa si pierzi, nu-ntotdeauna „bunii” cistiga, mai ales daca nu-i duce mintea!
”Ma intreb cine plateste Deveselu, sau Kogalniceanu, ”
În precedentul mandat, Trump a alocat 130 de milioane de dolari pentru modernizarea bazei de la Câmpia Turzii, iar în ianuarie 2025 a fost anunțată finalizarea modernizării. Tot în ianuarie 2025 a fost anunțată și sosirea ultimului F-16 din Norvegia, deci escadrila de la Câmpia Turzii e în prezent completă.
P.S. În unele documente americane apare drept baza aeriană de la Luna, pentru că se află pe teritoriul administrativ al comunei Luna, chiar dacă românii o știu drept baza de la Câmpia Turzii. În unele reportaje americane apare totuși Câmpia Turzii, probabil documentele cu valoare juridică trebuie să menționeze Luna.
Un articol cinstit, ca de obicei mult peste medie fata de ce avem ocazia sa citim. Totusi lucrul care imi ramane in minte este de ce dl Gosu a ales (asa cred fiindca personaje unele chiar cu totul obscure au numele scrise corect) sa-i „boteze” pe JD Vence, Xi Jimping.
1. „Dar felul arogant în care Trump a lansat negocierile cu Putin, preluarea în spațiul public, fără nici o critică a unor teme ale propagandei rusești, declarația că Ucraina nu va deveni membru NATO și va trebui să cedeze teritorii i-a înfuriat pe europeni.”
Germania s-a opus si se opune ferm intrari UKR in NATO. Administratia Biden a fost in permanenta impotriva. Trump merge pe aceeasi linie, dar nu el a inventat conceptul. Cand e vorba de trupe EU in UKR, Germania, Polonia si Spania au retineri sau refuza in mod direct. Cine se mai infurie? Franta?
2.”UE trebuie să ia decizii radicale, să se transforme în altceva, pentru că actuala structură a Uniunii o împiedică să fie relevantă în materie de securitate și apărare”
Acest „altceva” se numeste federatie cu un presedinte ales. Or, asta inseamna renuntarea in buna masura la suveranitatea nationala. Centralism. Doar in astfel de conditii se poate dota, poate crea o armata si o industrie de aparare pe speze proprii.
Daca mi-ar fi permisa o intrebare: dat fiind faptul ca discutiile sau negocierile au loc in Arabia Saudita, nu e oare posibil ca principala agenda a actualei administratii americane sa fie totusi ( tot ) Orientul mijlociu, obsesia republicanilor – si, implicit, Iranul, date fiind si ultimele evolutii ( implicit Siria ), sprijinul neconditionat dat regimului israelian, in detrimentul Ucrainei – deja din era Biden ?
Si pt. ca tot se face paralela cu pactul Ribbentrop-Molotov, aceasta ar trebui dusa pana la capat : a fost doar prologul marii confruntari, oricum un lucru este sau ar tr. sa fie foarte clar, adevaratul inamic al Rusiei nu e Europa, ci Statele Unite, nicio prietenie reala nu e posibila intre cei doi titani.
Sugestia că republicanii ar putea să modifice legislația astfel încât Trump să mai poată candida o dată e de-a dreptul aberantă.
E vorba de modificarea Constituției, nu de o lege oarecare adoptată de Congres cu majoritate simplă, lucru ce nu poate fi făcut de republicani, iar un consens cu democrații pe tema asta e inimaginiabil.
După paragraful ăsta cu Trump încă opt ani, (ca și cum dacă ar mai putea candida, deși nu va putea, e desigur evident că va și câștiga, deși nu e) mi-a fost greu să mai iau în serios restul articolului.
Si daca avocati republicani fasneti aduc speta la Curtea Suprema ? Care va decide ca amendamentul trebuie inclus fara acordul democratilor pentru ca „poporul” o cere?
Habar nu ai despre cum se amendează constitutia SUA. Nu are nicio treaba curtea supremă
„Sugestia că republicanii ar putea să modifice legislația astfel încât Trump să mai poată candida o dată e de-a dreptul aberantă.”
E oricum prea batran pentru inca un mandat. Iar modul in care J.D. Vance iese in fata, inca de la inceputul actualului mandat, e un semn ca se pregateste deja sa preia stafeta peste 4 ani (poate chiar mai devreme daca pe Trump il loveste intre timp vreun AVC sau infarct).
Dacă soarta Europei a ajuns să se joace la ruleta rusească, înseamnă că, pe de o parte, întâmplarea e un factor cel puțin la fel de important ca oricare principiu sau valoare ce întemeiază umanitatea și, pe de altă parte, că atitudinea cinică e resortul autentic al lui zoon polikon, indiferent de masca prin care se încearcă acoperirea acestui crunt adevăr. Aceasta nu înseamnă că lucrurile nu ar sta chiar așa. Motiv pentru care o întrunire extraordinară a statelor europene se impune, cu obligația ca rezoluția finală să prevadă pași concreți de articulare a unei politici externe și de apărare comune. SUA, China și Rusia vorbesc, fiecare, pe o singură voce. Este momentul ca și Europa, Uniunea Europeană în primul rând, să aibă o asemenea unică abordare. Altminteri, întâmplarea nefericită poate veni oricând, oricum. Semne că lucrurile deja se petrec în acest sens sunt mai multe, suficiente, edificatoare. E vremea faptelor.
Putin si Lavrov il vor plimba pe Trump asa cum pescarul iscusit plimba pestele trofeu pana oboseste si cedeaza. Rusii nu vor spune niciodata NU! Vor trage de timp subtil, il vor umple de amanunte si detalii tehnice, apoi se vor razgandi la unele stabilite si vor cere noi adaosuri stiind ca Trump nu are rabdare/nu poate sa se concentreze nici macar pe citirea unui raport de 10 pagini. Ce poate negocia prietenul de golf fie el si miliardar? cand o sa bage Lavrov un detaliu care de fapt ingradeste total Moldova golferul habar nu va avea despre ce e vorba pana nu va fi un diplomat specializat sa citeasca. Rezolvarea garantiilor de securitate? Marea Britanie si Franta dau Ucrainei cate 2,3 focoase nucleare.
Da. Asa o vad si eu,
Europa sa isi arate muschii nucleari si cu asta Rusia va inceta sa faca figuri.
Pana la urma e un poker in care Putin are doar un as (armele nucleare) si in rest nimic, 3 ani de conflict au demonstrat ca marea armata Rusa a ajuns la fel de bine dotata ca in primul razboi mondial, cu magari si cai de povara.
Sunt mai multe teme importante aici.
1) Ucraina a fost ajutata destul de mult, insa nu total in razboiul contra rusiei. Daca Ucraina care e o tara mare a fost invadata de rusi, ce sanse sa aiba micile tari din fosta URSS, Georgia, Armenia, tarile baltice?
Moldova e aparata bine geografic, fiind inconjurata de Ucraina.
Cred ca in acest moment Ucraina ar trebui sa accepte pierderea teritoriilor deja cucerite de rusi, si sa faca orice pt pace. Deja au murit prea multi oameni, infrastructura ei e distrusa, Zelenski desi a fost un erou dedicat total tarii sale, nu prea mai poate schimba cursul razboiului. Ucraina are nevoie de pace pt a se reconstrui, pt a intra in EU, si pt a se inarma puternic impotriva unor viitoare agresiuni muscale. Chiar daca nu va castiga razboiul, Ucraina poate castiga pacea. Iar rusii invers…
2) Atitudinea echipei americane a fost aiuristica, total diferita de ceea ce a reprezentat America in ultimii 50 ani, un far al libertatii si sperantei. Sa vii cu o factura pt o tara victima aflata in razboi Ucraina, e dovada de cinism si ne-diplomatie grosolana. In plus mare parte din ajutor a ramas in SUA in industria de armament.
Apoi sa ataci tarile aliate din Europa, sa dai lectii de democratie Romaniei, cand si alegerile din SUA au fost manipulate din afara in 2016, sunt alte bazaconii.
3) Europa trebuie sa actioneze unitar si puternic. Economia europeana e foarte mare, la fel populatia. Ce-i lipseste e o voce unitara si o armata europeana. Armata europeana ar putea fi formata nu prin combinarea armatelor nationale, ci fiecare tara sa dea un anumit numar de soldati si tehnica militara din propria armata, pt a forma niste divizii europene sub steag EU.
Deasemenea trebuie mare atentie la razboiul hibrid si la ascensiunea extremistilor. Renuntat urgent in EU la agenda woke, cancel culture, altfel se da apa la moara extremistilor.
„Imaginea SUA în lume este compromisă pentru mulți ani de acum încolo.”
Dacă luăm manualul de istorie, obiect de studiu pe care actualii conducători ai învățământului românesc îl trimit în derizoriu, este imposibil să nu vedem analogiile situației actuale cu cea premergătoare celui de-al doilea război mondial.
Au devenit teme de discuție obișnuite, impuse de către cei care dețin puterea militară în lume, America Mare, Rusia Mare, Israelul Mare și să nu fim surprinși dacă ne vom trezi într-o zi bătându-ne la ușă Ungaria Mare șamd.
Este de așteptat ca SUA să modifice legislația pentru ca D Trump să rămâna la conducere atât cât va dori pentru a înfăptui toate aceste lucruri despre care credeam că nu se mai pot înfăptui vreodată….
Astfel D Trump va putea comanda orice premiu dorește, inclusiv cel pentru pace, iar acesta îi va fi adus.
Dacă vede că nu-i merge cu Ucraina, Trump ar putea să ofere armament Rusiei, pt pămànturile rare de pe terotoriile ocupate din Ucraina. Eventual să-i ajute să cucerească și restul trritoriilor cu pământuri rare, ca să facă un singur contract fodurile alea private.
La ce să te aștepți de la niște analfabeți funcțional?
Acțiunile subversive ale SUA nu mai sunt o farsă, sunt adevarate. Dar nu suntem noi vinovați că binomul sordid Trump-Musc a înnebunit. Cu astfel de abordări nesăbuite, criminale chiar, pericolele sunt în creștere, mai ales pentru state mici și „neutre”. Multglorificatul prestigiul al Americii s-a compromis. Imaginea SUA s-a prăbușit catastrofal. „Vestul Sălbatic”, aceasta e America, care nu ii mai apăra pe cei mai slabi. Aceasta e America! Nu mai este bastionul pacii. N-a mai rămas nimic curat. Trump se comportă ca un abuzator. Sabotează UE și NATO, face jocul Moscovei imperialiste, lovește Ucraina pe la spate și o tranzactioneaza ca la târgul de vite. Binomul Trump-Musc și gașca vor nu numai control asupra „pământurilor rare”. Vor sa ia cu japca resurse petroliere, gaze, infrastructura strategică etc. E absurd ceea ce face „bastionul pacii”? Deloc! Smulgeți masca de fariseu! Trump a pierdut orice urma de obiectivitate a judecăților, orice urmă de conștiință, dacă le-a avut vreodată. Toate lucrurile își au vremea lor și nimic nu rămâne nepedepsit pe lumea asta. Va veni și pentru inconsecventul Trump, dar și pentru om-ologul său Puțin, vremea Judecății-de-Acum, pentru tampo-megalomania cu care se manifestă și pentru umilința care o aduce peste un popor în suferință.
Minerale si pământuri rare. Gaze și petrol. America de Nord (US ȘI CANADA) sunt prezente în cantități enorme. Problema este alta, fiind acestea în Ucraina, Europa poate avea acces la ele ceea ce oferă o oarecare independență față de eventualul import din US. Preluarea lor de către US va accentua dependența politica și economica a Europei față de Statele Unite. Așa se face America great again. Așa s-a făcut prin sigilarea marilor câmpuri de hidrocarburi din Texas și folosirea de lor din import (ex. Venezuela, Orientul Apropiat și mijlociu) si redarea lor curentă în folosință prin exportul de gaze lichefiate, cu mari câștiguri economice.
US are rezerve mai mult decât suficiente de litiu dar extragerea lui din Ucraina ar avantaja Europa ceea ce nu ar fi în interesul US. Prin blocarea accesului Europei la materia primă din Ucraina se poate crea o redirecționare economică dirijată în altă parte. Ar trebui, poate, data o mai mare atenție unui parteneriat fără nicio restricție și orientarea mai mult spre integrarea mai adâncă în UE. Plata unei taxe suplimentare pentru apărare în NATO este în fapt făcută către US nu către NATO iar retragerea ajutorului american în caz contrariu, sună mai mult a șantaj deoarece fiecare piesă de armament oricum se plătește separat. “Make America Great Again’’ suna frumos, dar nu pe spatele aliaților iar prietenia nu se face contra-cost ci prin aprecierea corectă a partenerului dincolo de vorbe.
Adineauri am vazut, intr-un articol din Adevarul semnat de doamna Viorica Marin, faptul ca rusii au estimat pierderile companiilor americane, survenite in urma sanctiunilor, la peste 300 miliarde. Mai precis, sursa indicata in articol este Kirill Dimitriev, unul dintre cei trei reprezentanti ai Rusiei trimisi de Putin la Riad. In mod foarte probabil suma este umflata cu pompa de catre rusi, dar nu m-ar mira deloc ca Trump sa o fi luat de buna.
300+175… Chiar ne apropiem de alea 500 de miliarde, mai ales ca lui Trump ii place sa foloseasca sume rotunde in declaratiile sale publice.
Redefinirea NATO cu un nou tratat fără S.U.A. nu numai ca este ineficienta dar ar putea duce la reacții imprevizibile ale americanilor. Lecția pe care a primit-o Canada (mărirea taxelor vamale sau afilierea la SUA) poate fi o lecție în ceea ce privește ce poate și vrea America să facă. Prietenia, alianța au și ele un preț în USD. Plătești în dolari americani sau altfel devii prieten cu tine însuți nu cu “noua Mare America”. Iar USA poate deveni un bun prieten democrat al altcuiva. Iar Europa poate bâjbâi după alta asociere sau să devină “Marea Europa” prin ea însăși. Europa a fost în stare sa creeze STATELE UNITE ale AMERICII se poate crea -dacă dorește cu adevărat- și pe ea însăși.
Cei de la Reuters au publicat azi niste date mai detaliate privind estimarile rusesti ale pierderilor companiilor americane ca urmare a sanctiunilor, sursa fiind acelasi Kirill Dmitriev. Cica suma totala ar fi de 324 miliarde de dolari, dintre care, pe domenii, „IT&Media” – 123 miliarde, „Consumer & Healthcare” – 94 miliarde si „Finance”- 71 miliarde (sumele astea insumate fac 288 miliarde, daca am calculat corect). Restul banuiesc ca ar trebui sa fie pierderi legate de industria extractiva, petrol si gaze etc.
175+324=499 miliarde. Cam dubioasa potriveala. Am impresia ca rusii au manarit initial cifrele ca sa rezulte 325 de miliarde si dupa aia au scazut un miliard atunci cand au realizat ca suma pierderilor estimate de ei cu valoarea ajutorului aprobat de Congres ar fi parut totusi dubios de rotunda chiar si pentru publicul mai neinformat in domeniu. Trump in schimb pare sa fi inghitit momeala „hook, line and sinker”.
Cred ca se exagerează mult în legătură cu negocierile de la Riad și comparația cu Yalta. SUA au dorit doar să dezghețe relația cu Rusia și să negocieze o pace, însă Rusia cere mult ca în final să primească puțin. Cum puteți crede ca americanii vor fi de acord să refacă granițele NATO la fel ca în 1997? Cum puteți crede ca vor retrage trupele din România, Polonia și vor închide bazele militare? Sunt convins ca Trump are “liniile lui roșii”, la fel cum le are și Putin. Vorbim totuși de SUA, principalul partener al UE. Plus ca este în interesul SUA ca Europa să fie apărată și cu o economie puternică. Nu cred ca Trump și-ar dori o Rusie care să avanseze până la Lisabona, nu? Americanii i-au întins lui Putin un deget, dar el vrea toată mâna pentru ca a prins curaj, însă Trump se poate schimba peste noapte și poate penaliza Rusia serios.
Cred ca se exagerează mult în legătură cu negocierile de la Riad și comparația cu Yalta. SUA au dorit doar să dezghețe relația cu Rusia și să negocieze o pace, însă Rusia cere mult ca în final să primească puțin. Cum puteți crede ca americanii vor fi de acord să refacă granițele NATO la fel ca în 1997? Cum puteți crede ca vor retrage trupele din România, Polonia și vor închide bazele militare? Sunt convins ca Trump are “liniile lui roșii”, la fel cum le are și Putin. Vorbim totuși de SUA, principalul partener al UE. Plus ca este în interesul SUA ca Europa să fie apărată și cu o economie puternică. Nu cred ca Trump și-ar dori o Rusie care să avanseze până la Lisabona, nu? Americanii i-au întins lui Putin un deget, dar el vrea toată mâna pentru ca a prins curaj, însă Trump se poate schimba peste noapte și poate penaliza Rusia serios…
„De altfel, Zelenski însuși fusese cel care a pus pe masă bogățiile subsolului ucrainean la întâlnirea din septembrie 2024”
mercantilismul desantat este, vorba autorului, „suprarealist” pentru ca ar avea sens doar la pachet cu garantii concrete de securitate, la fel de suprarealiste; tot taraboiul pare sa aiba drept scop clarificarea dezinteresului militar al US, care n-ar avea nici o problema sa incheie pace cu Ru, cum dealtfel si Ru se arata interesata de un acord direct; problema militara fiind de fapt a europenilor, la negocieri, armele americane s-ar putea limita doar la sanctiuni si controlul pretului petrolului, in timp ce la razboi armele americane e posibil sa ajunga si ele cumva pe front, pe cai mai ocolite; ramane de vazut cum s-or descurca europenii cu armele lor mai mult sau mai putin diplomatice;
Miza cea mare in acest inceput lent de negociere nu e despre Ucraina, Europa, ci despre China.
Nu mai suntem in Razboiul Rece de prea mult timp si categoriile de interpretare a acestui conflict, chiar daca alimentat si de Us/Europa nu doar de Rusia, nu pot sa fie ale acelei perioade.
Evident Rusia a fost slabita si cu ea intreaga Europa, dar amenintarea principala pentru US este China.
S-a pierdut iarasi timp/resurse cu un razboi ce se putea evita, precum cel din Irak si Afganistan, in timp ce China a prosperat si s-a ridicat la un nivel economic/militar tot mai mare.
Europa se descopera goala, precum faimosul Rege din poveste, si pe deasupra vulnerabila, incapabila sa fie unita, o entitate politica.
Sa fim seriosi, acest razboi nu ar fi trebuit sa se intample, caci Ucraina nu o infrunta pe Romania sau pe Estonia. Rusia nu-si putea permite sa piarda si nu avea cum, desi strategic a pierdut, si nici China nu a ‘permis’ ca sa piarda, ramanandu-i aliata fidela in interesele proprii, care pot sa nu coincida cu ale Rusiei.
Din acest impas, care dureaza de vreo doi ani, trebui(a) iesit. Evident conteaza si cum se rezolva si care sunt consecintele pe termen scurt/mediu/lung.
Va fi o negociere lunga, deloc simpla, dar trebuia sa inceapa cumva, caci, din nou, miza nu este Rusia, UE, ci confruntarea viitoare dintre US si China, nu US vs Rusia.