„J.D. Vance: Echipă, eu sunt prins pentru o zi la un eveniment economic în Michigan. Dar cred că facem o greșeală. 3% din comerțul SUA trece prin Suez. 40% din comerțul european o face. Există un risc real ca publicul să nu înțeleagă ce facem sau de ce este necesar. (…) Nu sunt sigur că președintele este conștient de cât de inconsecvent este acest lucru cu mesajul pe care vrea să-l transmită Europei în acest moment.
Michael Waltz: Cifrele comerciale pe care le avem sunt de 15% din global 30% containere. Este dificil să dăm aici deoparte interesele SUA. Mai ales că o mare parte din comerțul containerizat fie că trece prin Marea Roșie, fie în jurul Capului Bunei Speranțe duce componentele noastre în Europa, care le transformă în produse manufacturate pentru comerțul transatlantic către Statele Unite.
Peter Hegseth: VP: Împărtășesc pe deplin că detești să-i susținem pe europeni. Sunt PATETICI. Dar Mike are dreptate, suntem singurii de pe planetă (de partea noastră a globului) care pot face asta.„[1]
Extras dintr-o conversație de pe chat-ul „Signal„, purtată de membri „Houthi PC small group„
„Epoca dividendului păcii a trecut demult”, a constatat Ursula von der Leyen în discursul cu care a lansat propunerile Comisiei privind întărirea securității pe continent, prin reînarmare și creșterea rezilienței societății europene în general. Despre consumarea dividendelor păcii a vorbit și Lars Løkke Rasmussen[2], ministrul danez de externe, replicând alegațiilor nediplomatice ale vicepreședintelui James David Vance, care a vizitat deunăzi baza militară americană din Groenlanda.
Suntem la fix opt decenii distanță de capitularea Germaniei și a Japoniei, momente simbolice care au încheiat ostilitățile celui de-al doilea război mondial. Sunt decenii în care Europa a continuat să experimenteze conflictul nu sub forma dinamică a operațiunilor de război, ci a confruntării largi de interese, a competiției cu imperiul de la răsărit, mai întâi ca promotor al ideologiei marxist-leniniste, de esență sovietică, iar după anii 1999 – 2000 într-o formă de trezire atavică a instinctelor agresive mascate în panslavism și ortodoxism.
În răstimp, Statele Unite nu doar că au fost alături de Europa, dar și-au asumat și leadership-ul confruntării cu imperiul rus, dictând regulile jocului, după principiul „cine dă banul, are ultimul cuvânt”. Din al doilea mandat al lui Barack H. Obama, dar mai ales în mandatele lui Donald J. Trump Casa Albă a început să ceară Europei să-și asume susținerea financiară egală a efortului comun de apărare în cadrul parteneriatului transatlantic, fără să dea semne că ar ceda în schimb din autoritate în mecanismul deciziei.
Altfel spus, Europa a ajuns la vorbele generalului Charles de Gaulle, care întrevedea ziua în care Washingtonul nu va mai avea niciun motiv să o sprijine, tratând-o nu ca pe un partener apropiat, ci ca pe un aliat de conjunctură și totodată ca pe un competitor în sfera economică și politică. După cum o dovedesc discursurile și postările social media ale tandemului de la Casa Albă, noua realitate este cea pentru care de Gaulle a pregătit Franța: a sosit ziua în care un președinte american cere „banii înapoi” Europei, sub amenințarea că poate oricând să-și dea mâna cu Moscova dacă cererile-i imperative nu sunt satisfăcute.
POATE EUROPA, DE NEVOIE, SĂ ÎȘI ASUME ÎN COMUN UN ROL NOU?
Ce facem când nu prea înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru, în lumea în care trăim? Avem câteva variante: fie ne detașăm complet de sursele de criză, fie – mult mai des – ne implicăm dându-ne copios cu părerea. Patologie serioasă. Cum datul cu părerea are nevoie de un obiect, am ales la chestiunea zilei noile politici pe care Comisia Europeană le pune pe masa Parlamentului European, a Consiliului European și pe măsuțele sau tejghelele statelor membre și ale altor parteneri interesați să coopereze cu Uniunea Europeană și le numește generic „Reînarmarea Europei”.
Documentul în chestiune este „Cartea Albă a apărării europene” în perspectiva anului 2030[3], cu trimitere la Planul „ReArm Europe” plus precizările ulterioare ale Comisiei Europene privind acest plan[4], legat de modul în care ar trebui să fie pus în operă. Documentele în cauză sunt disponibile, au fost lansate de curând („Cartea Albă” a fost făcută publică miercuri, 19 martie ac.) și reprezintă baza dialogului unional privind dezvoltarea capabilităților de apărare ale Europei prin cooperarea celor 27 de state membre, dar și ale altor state aliate și partenere, în măsura în care își manifestă determinarea de a coopera cu Uniunea. Sunt vizate Regatul Marii Britanii, Canada, Norvegia și Republica Turcia – mai aproape sau Japonia, Coreea de Sud ori India în zona Asia-Pacific.
„Cartea Albă” vine cu propuneri de soluții la problemele critice și sugerează modalități de construire a unei puternice baze industriale a apărării. Propune și modalități prin care statele membre să investească masiv în apărare, să procure sisteme de apărare și să pregătească industria de apărare europeană pe termen lung.
Europa trebuie să investească în securitatea și apărarea continentului, în timp ce continuă să susțină Ucraina să facă față agresiunii Rusiei. Pentru a aborda eficient aceste provocări, „Cartea Albă” subliniază câteva direcții de acțiune: (i) închiderea lacunelor de capabilități, cu un accent pe capabilitățile critice identificate de statele membre; (ii) sprijinirea industriei de apărare europene prin cerere agregată și achiziții comune; (iii) sprijinirea Ucrainei prin creșterea asistenței militare și integrarea mai profundă a industriilor de apărare europene și ucrainene; adâncirea pieței de profil la nivelul Uniunii, inclusiv prin simplificarea reglementărilor; (iv) accelerarea transformării apărării prin inovații de tip disruptiv, cum ar fi inteligența artificială și tehnologia cuantică; (v) sporirea pregătirii Europei pentru scenarii de urgență, prin îmbunătățirea mobilității militare, stocarea de echipamente și întărirea frontierelor externe, în special granița terestră cu Rusia și Belarus; (vi) întărirea parteneriatelor cu statele care au o viziune similară în întreaga lume.
Comisia Europeană a invitat statele membre să activeze clauza de ieșire națională prevăzută de Pactul de Stabilitate și Creștere, pentru mai mult spațiu bugetar de creștere a cheltuielilor de apărare, dar cu respectarea regulilor fiscale ale Uniunii. Pentru a proteja sustenabilitatea fiscală, abaterea va fi limitată la: (a) creșterea cheltuielilor de apărare, luând ca punct de plecare categoria statistică „apărare” în clasificarea COFOG; (b) spațiul este până la un nivel maxim de 1,5% din PIB pentru fiecare an de activare a clauzei de ieșire națională; (c) derogarea este pentru o perioadă de cel mult patru ani.
Instrumentul SAFE – „Acțiunea pentru Securitatea Europei” va permite statelor membre să își crească rapid și semnificativ investițiile în apărare prin achiziții comune din industria de apărare europeană, concentrându-se pe capabilitățile prioritare. Comisia va împrumuta până la 150 miliarde de euro de pe piețele de capital folosind abordarea unificată de finanțare, pentru a ajuta statele membre să finanțeze rapid investițiile în industria de apărare, contribuind la efortul comun.
Planul „ReArm Europe – Pregătirea pentru 2030” se bazează și pe Banca Europeană de Investiții în extinderea portofoliului de împrumuturi pentru proiecte de apărare și securitate, în timp ce își păstrează capacitatea de finanțare. Pe lângă deblocarea unor finanțări substanțiale, implicarea BEI va transmite piețelor un semnal pozitiv.
PLANUL DE REÎNARMARE A EUROPEI PE ÎNȚELESUL AMERICANILOR
O discuție interesantă relativ la chestiune au dezvoltat cei de la Atlantic Council[5]. Interlocutorii lui Jörn Fleck, de la „Europe Center”, au fost Max Bergman, director al programului „Eurasia” la „Stuart Center in Euro-Atlantic and Northern European Studies”[6]; Sophia Besch, senior fellow la programul „Europa” al „Carnegie Endowment for International Peace”[7] și Torrey Tausig, director al programului „Transatlantic Security Initiative” la „Scowcroft Center of Strategy and Security”[8].
Chiar dacă interlocutorii menționați ar putea fi considerați pe la noi (mai nou) ca fiind „neo-marxiști” sau „șoroșiști” și analizele lor luate în derâdere, am găsit dialogul ca fiind interesant, mai ales că a creionat o perspectivă care să fie accesibilă și pentru opinia publică de pe celălalt țărm al Atlanticului.
Sophia Besch: Totul s-a schimbat și de fapt nimic nu s-a schimbat, chiar dacă acum se anunță că vor fi mai mulți bani pentru finanțare. În ultimii zece ani, în care Rusia a atacat Ucraina, în care am avut primii patru ani de mandat ai președintelui Donald Trump, Comisia Europeană nu a arătat că este interesată să susțină inovarea, producția industriei de apărare europene sau să dinamizeze contractele de apărare. Practic a stat în calea intereselor multora dintre statele membre în acest domeniu. Acum Comisia vine cu propunerile „ReArm Europe„, afirmă că sunt bani, se vorbește despre 150 milioane de euro, despre ridicarea piedicilor și stimularea împrumuturilor, despre achiziții comune, inclusiv cu Ucraina și Norvegia, nu și cu Marea Britanie sau Statele Unite. Totuși, observ că nu chiar toate statele membre ale Uniunii vor reuși să îndeplinească condițiile pentru a accesa astfel de împrumuturi. Dar statele membre vor avea libertatea de a finanța programe de reînarmare din fondurile de coeziune și pot exclude din calculul de deficit bugetar anumite cheltuieli militare. Una peste alta, banii vor veni, vin și deci capitalele europene pot începe să-și finanțeze proiectele dorite de înarmare. Provocarea va fi să cheltuiască acești bani în mod strategic și în cooperare. Ceea ce statele europene nu au făcut până acum, pentru că nu au prioritizat niciodată politici comune de înarmare. Cel mult au participat la mici „coaliții de voință„ cu scop limitat. De aici și marea întrebare din ultimele luni dacă Comisia Europeană chiar poate juca un rol în sprijinirea statelor membre, în identificarea celor mai bune soluții de cooperare în reînarmare, în sporirea capacității de a cheltui eficient fondurile ce vor fi disponibile în acest scop. Întrebarea este dacă Comisia încearcă să se folosească de războiul din Ucraina, de noua orientare a administrației americane, pentru a exercita un control supranațional asupra politicilor de apărare și înarmare ale statelor membre. Dar dacă mă uit la „Carta Albă„, sunt dimpotrivă înclinată să cred că nu, că încearcă să nu stea în calea eforturilor statelor membre ci, cel mult, să se facă utilă în dialogul dintre statele membre, netezind căile de comunicare în vederea atingerii unor scopuri comune. Ceea ce este bine. Toate propunerile de acolo sunt foarte bune. Dar arată și că ambițiile strategice ale Comisiei Europene sunt temperate. Și atunci care va fi platforma unde cooperarea pentru apărarea europeană se va produce? Mă îndoiesc că va fi NATO, cu Statele Unite (încă) acolo sau în tot felul de platforme de coaliții de voință.
Max Bergman: Comisia Europeană încearcă să schimbe abordarea, dar o face la modul temperat. După 2020, au existat mai multe apeluri pentru creșterea alocărilor naționale pentru apărare, după cum se știe. „Cartea Albă„ vorbește acum despre alocări de fonduri de la nivel unional, dar cel mai spectaculos, poate neașteptat, despre relaxarea regulilor privind calculul deficitelor bugetare. Până acum Comisia Europeană avea asumat un alt rol, anume să frâneze derapajele în cheltuirea banului public. Veste proastă este că nu mai suntem în timpul unui mandat Joe Biden, ci ne confruntăm cu schimbări majore ale poziției noii administrații de la Washington în abordarea relației cu partenerii europeni. Infrastructura de apărare a Europei acum este un nonsens total. Tot ce s-a cheltuit până acum a avut la bază 27 de politici naționale diferite. Nimic integrat. Dacă Statele Unite ar intra într-un conflict cu China, ar trebui foarte clar să ne descurcăm singuri și să încercăm să-i și ajutăm. Acum nu putem face asta. Europa trebuie să ia inițiativa să-și construiască propria apărare ca și cum ar fi de una singură. Decenii de-a rândul în Europa am încercat să nu cumva să construim un sistem de apărare care să dubleze NATO pe continent. Acum, dintr-o dată, trebuie să facem exact invers. Fragmentarea este peste tot și trebuie să o depășim, de la sistemele de armament, comunicații, diferențe de viziune și abordare la mobilitatea militară pe continent. Ce avem de făcut? Nu posibilitatea de a ieși și de a ne împrumuta de pe piețele de capital pentru apărare este neapărat soluția miraculoasă. Ci acțiunea în comun. Poate replicând mecanismele de cooperare NATO la dimensiunea continentului. Apoi, în Est, să scăpăm, folosindu-ne de expertiza ucrainenilor, de echipamentele încă existente de fabricație sovietică, punând în locul lor echipamente la standardele NATO. Dar nu alergând să cumpere fiecare din cei 27, individual, ce găsesc în piață la standarde compatibile, ca să ne trezim cu un fel de Frankenstein, ci prin cooperarea în achiziții, armonizarea standardelor și dinamizarea producției europene. Munca grea va fi în cooperare. Banii mulți, care curg, nu vor favoriza cooperarea! Suntem și vom fi încă multă vreme dependenți de cooperarea cu Statele Unite în materie de apărare. S-a văzut acest lucru când Washingtonul a oprit furnizarea de armament și informații către Ucraina. Dar este bine că avem o nouă abordare și bani de investit în propria noastră apărare europeană. Văd o mare provocare, dar și oportunitate pentru Marea Britanie și mă aștept să încheie cât mai curând un acord strategic de cooperare în materie de apărare europeană cu Uniunea, având în vedere interesele comune.
Torrey Tausig: Ce am văzut în ultimii ani, din perspectiva politicilor de apărare, a fost că declarațiile politice ambițioase nu au fost în realitate niciodată, din perspectiva finanțărilor, urmate de atingerea nivelului anunțat. Uneori nici pe departe. Și atunci ne întrebăm dacă acest dublu șoc, cu Rusia în război în Europa cu Ucraina și perspectiva posibilă ca Statele Unite să se dezangajeze din Europa pot determina Uniunea Europeană să reacționeze pe măsură, cu îndrăzneală și determinare. Privind declarația din „Cartea Albă„, cred că lucrurile se mișcă în direcția pozitivă, cu o Comisie Europeană jucându-și rolul de regulator și de stimulare în coagularea eforturilor de cooperare în achizițiile comune de tehnică militară, muniții, cooperare miliară. Dacă Comisia va sprijini achizițiile în comun, este evident că are sens ca acestea să fie făcute de la producătorii europeni, doar că va trece ceva timp pentru ca să existe o libertate mai mare de decuplare de piața americană în materie, dată fiind situația actuală. Privind în urmă la perioada administrației Biden, care pare undeva foarte mult în urmă, pot spune că s-au făcut progrese către o Europă a apărării. Sigur, baza cooperării va rămâne NATO. Dacă este să rezum: (1) 95% dintre europeni trăiesc undeva într-un teritoriu apărat de NATO; 80% din cheltuielile NATO nu vin din țările europene. Este un dezechilibru fundamental, care trebuie corectat. Corecția trebuie să țină seama că NATO are ultimul cuvânt în cooperarea în achiziții, în dezvoltarea capacităților de răspuns și a țintelor, în planificarea apărării și planificarea operațională. Europa nu trebuie să acționeze pentru a dubla aceste eforturi, ci pentru a le oferi substanță, pentru a-și mări contribuția la toate aceste procese.
EMOȚIE ȘI INCERTITUDINI PE FLANCUL DE EST
Recent, Radosław Sikorski, ministrul de externe al Poloniei, a vizitat România, prilej cu care a acordat un interviu presei noastre[9]. În declarațiile sale s-a referit la noul context geopolitic, la provocările care se deschid în fața Europei în general, pentru Flancul de Est în particular și punctual în fața unor țări ca Polonia, România sau Țările Baltice cât timp Statele Unite vizează în mod expres echilibrarea poverii financiare în cadrul NATO, pentru apărarea continentului nostru. Iar viziunea diplomației poloneze asupra contextului, în câteva cuvinte, ar fi următoarea:
„Cred că ar trebui să auzim ce ne spun americanii, și asta este… Ei au îndatoriri în alte zone de pe glob, în Pacific, și că pot exista circumstanțe în care s-ar putea să nu ne poată ajuta și, prin urmare, trebuie să devenim mai independenți. O modalitate bună de a face acest lucru ar fi să avem un acord cu Statele Unite că, într-un astfel de caz, ar trebui să fim capabili să rezistăm singuri amenințărilor de ordin inferior. Pentru ca povara conducerii globale să fie împărțită între Europa și Statele Unite. Este mult zgomot, dar asta este în esență. Și prima condiție prealabilă este să cheltuim mai mulți bani (…) Ar trebui să cheltuim [statele membre; n.m.] pentru apărare proporțional cu mijloacele noastre, proporțional cu PIB-ul, dar capacitățile ar trebui construite acolo unde sunt amenințările. Și amenințările sunt în vecinătatea Poloniei și României.”
Pe Flancul Estic, față în față cu imperiul rus, suntem noi, polonezii, balticii și finlandezii, ucrainenii, bulgarii și turcii. Turcia și Polonia sunt de departe forțele semnificative în context: Turcia cu o armată capabilă oricând să le facă față rușilor, cu experiența unor conflicte regionale de mică intensitate, polonezii investind serios ca să poată atinge același statut. Ucrainenii au o armată călită în război, inventivă și tenace în aplicarea de noi tactici și capabilă să le țină piept rușilor într-un război dur – o armată care nu trebuie cu niciun preț să încapă pe mâna comandanților ruși și să fie întoarsă împotriva noastră. Finlandezii au atuul unei culturi a pregătirii întregii națiuni pentru a face față unei invazii rusești.
Balticii, cu un teritoriu și o populație reduse, sunt vulnerabili, dar nu au pierdut timpul stând cu brațele încrucișate. Noi și bulgarii suntem probabil cei mai vulnerabili, militar și politic, în situația unei agresiuni directe a rușilor. Din mai multe motive: nu am scăpat de tehnica de luptă învechită, bazată pe tehnologia rusească, industria de apărare este departe de a acoperi nevoile curente, nu mai vorbim de cele viitoare, dotările cu tehnică militară modernă și compatibilă NATO și efectivele de luptători (activi și rezerva) sunt departe de minimul care oferă argumentul unei forțe combative fiabile. Drumul nostru, prin urmare, pentru a deveni contribuitori serioși la apărarea europeană pe Flancul de Est, este mult mai lung decât al celorlalte națiuni menționate.
Am avut un președinte, Klaus Iohannis, care la un moment dat a decis să-și anunțe public candidatura la postul de secretar general al NATO. Nu am înțeles argumentele din spatele anunțului său, doar am sperat – ce altceva era de făcut? – că are un plan. Poate că a avut un plan, dar s-a dovedit a fi unul subțire, de doi bani. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, are parte în puținele sale luni de mandat de un adevărat tur de forță, pentru că România este un stat slab din punct de vedere politic și militar, cu o diplomație la genunchiul broaștei ca performanțe, dar de neocolit datorită poziției pe care o are pe Flancul de Est. Este cam tot ce a putut găsi interesant de zis despre România zilele trecute și președintele Emmanuel Macron, la încheierea summit-ului de la Paris[10].
Sub semnul urgenței, birocrația noastră ineficientă, de la guvern la diversele instituții ale armatei, este nevoită să treacă într-o viteză superioară. Semnele sunt amestecate, rămâne la latitudinea noastră ce anume pricepem, mai ales că presiunea publică ce vine dinspre tripleta opoziției pro-ruse și patriotarde AUR + SOS + POT se străduiește pe cât posibil să toarne cât mai mult plumb în picioarele decidenților și a funcționărimii din subordine.
În urmă cu câteva zile, Ilie Bolojan a convocat CSAT. Scopul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a fost multiplu: (i) prezentarea rezultatelor discuțiilor de la Paris, privind coaliția de voință care sprijină Ucraina; (ii) analiza evoluțiilor războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, cu accent pe analiza situației din teren, precum și pe stadiul și perspectivele negocierilor de la Riad; (iii) gestionarea efectelor situației din vecinătatea imediată și acțiunile menite să consolideze contribuția României la apărarea colectivă în cadrul NATO și la întărirea dimensiunii europene de securitate și apărare. A existat și un punct patru, mai puțin important în această analiză.
În planul înzestrării, un singur punct de interes a fost anunțat: „În acest context de securitate, membrii Consiliului au analizat și aprobat, în ședința de astăzi, dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă ușoară, capabilă să execute, în cel mai scurt timp, o multitudine de misiuni, în vederea inițierii demersurilor necesare de către Ministerul Apărării Naționale pentru realizarea achiziției. Dotarea cu o astfel de navă va avea un impact semnificativ asupra flotei existente, fiind parte a programelor de modernizare și înzestrare aflate în diferite faze de derulare.”[11]
Puțin? Târziu? Achiziționarea unei corvete – una din cele patru de care s-a tot spus că sunt indispensabile! – și intrarea sa în serviciu înseamnă un proces de durată; oricât de mult ar fi accelerat nu văd această navă operațională mai devreme de doi – trei ani. Angajamentul de a contribui la monitorizarea unui acord de pace în Marea Neagră se va lovi de slabele mijloace pe care le avem pentru a acoperi credibil misiunea la care ne angajăm.
„Defenseromania.ro” crede că este vorba de achiziția unei nave de patrulare offshore (OPV) din clasa „Hisar”, denumită și corvetă ușoară, construită de turci. Ar fi prima navă din lista de solicitări a forțelor navale, care include două OPV și trei fregate, toate noi. În plus, dacă se va ajunge la un rezultat dorit, mai pot fi și achiziții noi din programul „corveta europeană”.[12]
Interpelat în Senat, ministrul economiei, Bogdan Ivan, a oferit senatorilor informații legate de planurile guvernamentale privind dinamizarea industriei de apărare. Reiau câteva pasaje din declarațiile ministrului, în măsura în care ne oferă o imagine asupra situației de la care plecăm în cursa europeană de fortificare a apărării[13]:
•”Avem un miliard de lei în acest an care vine ca aport de capital direct pentru proiectele de producție a tot ce înseamnă tehnică militară, pe teritoriul României, la companiile naționale din industria de apărare. (…) Avem deja construite mecanisme financiare europene, avem deja creat acel buget care este estimat că va ajunge la 800 de miliarde de euro, în formula în care noi, fiecare stat membru și cu Ucraina să intrăm nu doar în procesul de achiziție, ci să se ducă foarte mult din această sumă înspre producție și producție națională.”
•”Anul trecut am semnat un protocol împreună cu INCAS[14], COMOTI[15] și colegii de la Carfil, care are proprietate intelectuală românească pe tot ce înseamnă drone cu dual-use: militar și civil. În acest moment suntem în faza finală a testărilor. Urmează ca în cursul acestei veri să avem deja prototipul și să intrăm în producția de serie până la finalul acestui an.”
•”Fabrica de pulberi Victoria: după nenumărate procese în instanță, în urmă cu o săptămână, am câștigat, pe fond, la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul în privința exproprierii. Acest lucru ne-a permis să începem toate procedurile pentru studiile de fezabilitate, proiectare pentru construcțiile care vor fi amplasate la Victoria și care vor produce pulberi într-un joint-venture cu un mare producător european de pulberi [Rheinmetall AG; n.m.].”
•”La UME Sadu producem 7,62×39 mm și 5,45×39 mm. Vorbim despre 155 mm, un proiect de muniție (de artilerie) compatibilă NATO. La Uzina Mecanică Plopeni o să producem această muniție. Suntem în modernizarea fluxurilor de fabricație, suntem cu alocare de 100 de milioane de lei din bugetul pe 2025, care vine ca aport de capital din partea Ministerului Economiei și care ne va asigura că în T2 2026 o să avem producție de muniție calibru 155 mm la Plopeni.”
•”Avem și un parteneriat FMF, împreună cu cei de la General Dynamics, o finanțare care vine cu condiții foarte favorabile pentru companiile din România, anume programul Foreign Military Financing al SUA. Acolo producem tot muniție de calibru 155, suntem în faza finală, am calibrat cu cei din SUA inclusiv toate detaliile tehnice și urmează ca în două săptămâni să trimitem un Letter of Request care să fie analizat de către Congresul SUA și automat să intrăm în producție.”
Guvernul României a renegociat la Bruxelles țintele Green Industrial Deal pentru domeniul siderurgic și s-a căzut de acord asupra acordării de suport combinatului siderurgic de la Galați; așadar Liberty Galați va reporni furnalul 5 în câteva săptămâni. Ministrul economiei a mai declarat că sunt în curs negocieri avansate cu un potențial investitor care să preia și să mențină activitatea economică la Șantierul Naval Mangalia.
Pentru că am început această discuție cu ministrul polonez de externe Sikorski, ar mai trebui precizat că acesta s-a aflat la București pentru discuții de aliniere cu partea română privind constituirea unui parteneriat care să fie oficializat la conferința europeană din iunie, privind coordonarea pentru sprijinirea Ucrainei, pentru început, dar nu numai. România și Polonia ar putea să producă pe teritoriul lor național (folosindu-se de instrumentul SAFE) o bună parte din necesarul de muniție și alte tipuri de repere destinate apărării europene și, punctual, susținerii efortului de război al Ucrainei. La mijlocul lunii martie ac., Paweł Bejda, ministrul adjunct al apărării din Polonia, a vizitat Romarm și a purtat discuții cu reprezentanții Direcției Generale pentru Armamente din Ministerul Apărării pe subiectul producerii în parteneriat de muniție la standarde NATO.
Ceea ce a lipsit până în prezent pentru ca industria românească de apărare să se relanseze a fost tehnologia și know-how-ul pentru adaptarea rapidă la standardul NATO și comenzile de la Ministerul Apărării. „ReArm Europe” poate oferi imboldul suplimentar pentru ca relansarea acestui sector industrial să devină realitate.
România cooperează deja cu producători importați, ca General Dynamics European Land Systems, Elbit Systems Ltd., Iveco Defense Vehicles. Sud-coreeni de la Hanwa Aerospace își deschid o fabrică nouă în Dâmbovița, iar Rheinmetall va deschide în Brașov (la Victoria) o fabrică brown-field de pulberi. Otokar va încheia un parteneriat cu Automecanica Mediaș pentru asamblarea a circa 80% din blindatele ușoare tactice „Cobra II” comandate de armata noastră. Fabrica de Arme Cugir a propus Ministerului Apărării prototipuri noi de armament de infanterie la standard NATO[16], la fel și Roman SA, care propune o întreagă gamă de autovehicule militare[17]. Sunt doar două exemple printre multe altele. La „BSDA” 2024 am văzut zeci de expozanți din România care și-au prezentat oferta[18], așteptând comenzile care să le lanseze afacerile, contribuind astfel la crearea unei baze naționale solide de producție.
Mai avem nevoie de stabilitate politică și predictibilitate fiscal – bugetară, pentru ca totul să se așeze pe baze sănătoase, iar investițiile să dea roade. Industria de apărare va deveni implicit unul din factorii de creștere economică, dacă nu ratăm oportunitatea care ni se oferă, de a deveni rapid o parte relevantă a efortului de fortificare a apărării continentale.
[1] https://www.theatlantic.com/politics/archive/2025/03/signal-group-chat-attack-plans-hegseth-goldberg/682176/
[2] https://www.youtube.com/watch?v=aL7EnyuLKAU
[3] https://defence-industry-space.ec.europa.eu/document/download/30b50d2c-49aa-4250-9ca6-27a0347cf009_en?filename=White%20Paper.pdf
[4] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/qanda_25_790
[5] https://www.atlanticcouncil.org/event/the-future-of-eu-defense/?utm_campaign=9772828-2025-Mar-Europe%20Center-The%20future%20of%20EU%20defense&utm_medium=email&_hsenc=p2ANqtz-9p_HtppNrYon8_B4j-vu_3GJ5SjeZlBCef8d2Ps6TS8p_kmJnV0D_l7WypgwSGPHj65WbireIRrY9Sh_abaIGKvgaqhGSpuX5hhyvhOUbfjAOQpUY&_hsmi=352610863&utm_content=352610863&utm_source=hs_email
[6] https://www.csis.org/programs/europe-russia-and-eurasia-program/lillan-and-robert-d-stuart-jr-center
[7] https://carnegieendowment.org/?lang=en
[8] https://www.atlanticcouncil.org/programs/scowcroft-center-for-strategy-and-security/
[9] https://www.digi24.ro/stiri/externe/radoslaw-sikorski-ministrul-de-externe-al-poloniei-probleme-foarte-europene-3175829
[10] https://tvrinfo.ro/presedintele-emmanuel-macron-a-multumit-romaniei-pentru-rolul-jucat-in-sustinerea-ucrainei/
[11] https://csat.presidency.ro/ro/comuni/sedinta-consiliului-suprem-de-aparare-a-tarii1743168241
[12] https://www.defenseromania.ro/ciudatul-caz-al-unei-singure-corvete-misterioasa-corveta-pe-care-romania-o-cumpara-e-din-turcia-si-cunoaste-clasa-si-specificatiile_633079.html
[13] https://cursdeguvernare.ro/ministru-economie-ora-guvernului-dezbatere-romania-investitii-aparare-siderurgie-drone.html
[14] Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială
[15] Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare COMOTI București
[16] http://www.facugir.ro/produse/produse-in-dezvoltare/
[17] https://www.roman.ro/index.php?lang=ro&showlang=&cat=PRODUSE&subcat=Autovehicule%20militare&subid=32&main=produse
[18] https://www.bsda.ro/exhibitor-listing/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Exista cateva vesti bune aici, in sfarsit. Dezvoltarea industriei militare va duce inevitabil si la dezvoltarea cercetarii ceea ce este foarte bine intrucat, sa nu uitam, foarte multe progrese din zona civila au originea in cercetari din domeniul militar. Efectul de tractiune al cercetarii militare se va reflecta si asupra educatiei astfel incat vom avea sansa sa inversam procesul de degradare continua care dureaza de macar 25-30 de ani si care are o influenta toxica asupra intregii societati, inclusiv a structurilor de forta ce ar trebui sa beneficieze de reurse umane de mult mai mare calitate decat au acum. Sa vedem cum vor evolua lucrurile.
Oare de ce toată lumea vrea să se înarmeze?
Probabil fiindcă diplomații NU au găsit o soluție la schimbarea Ordinii Mondiale pe cale diplomatică și atunci se recurge la politica( din totdeauna…) a Forței, deci a războiului.
Pusă așa problema trebuie să constatăm că Europa este într-o situație foarte proastă. Dacă SUA, China, Rusia, chiar India și Turcă se înarmează de mulți ani, Europa huzurea fără griji sub umbrela SUA. Numai că, iată, SUA nu mai are chef să apere Europa pe banii ei fiindcă are are interese prin Asia-Pacific. Dreptul lor, banii lor, armata lor, deci fac ce vor și nu trebuie acuzați pentru asta.
Europa a rămas în offside și acum pare paralizată. Îi trebuie vreo 10 ani să se înarmeze cât de cât, ceea ce este o durată mare fiindcă poate fi atacată oricând de Rusia ( mai ales în Est).
România? Din nou și ca întotdeauna Istoria ne-a luat prin surprindere. Uite, pe polonezi nu i-a luat, ei se înarmează de vreo 10-15 ani. Așa că pe aici prin Est doar Polonia și Turcia mai pot face față Rusiei…
România cică vrea și ea să-și facă industrie militară. Foarte bine! Măi, dar armată/soldați aveți? Că nu prea văd cum vitejii naționaliști Georgescu, Simion, Șoșoacă, Ponta etc plus tineretul TikTok-ist vor sări să-și apere țara.
Lumea caută să se înarmeze pentru că e plină de nebuni. Și pentru că orice nebun poate ajunge să conducă o națiune, prin vot universal. Nu se face examen psihologic / psihiatric, la depunerea candidaturii…
Cât despre soldați, în 10-15 ani nu va mai fi nevoie de soldați, pe linia frontului. Iar gamer -ii și tictoc -iștii vor fi numai buni de pilotat drone, din buncăre. 😊
Și popii, și popii…ca să-i afurisească pe dușmani…
Lumea isi da cu parerea : experti,amatori ,pescari amatori.
Care e realitatea cheltuielilor militare in 2024:
1.USA 916 miliarde USD 2. UE : 326 miliarde USD (1.9 % din PIB) 3.China 296 UDS 4 Rusia 109 miliarde USD.
Dupa cum se vede si se poate verifica, bugetul militar al UE e al doilea din lume, insa de trei ori mai mic decat USA.
1.Deci ca sa ajunga ca buget USA ar trebui ca bugetul UE de inaramare sa fie minim 5 % din PIB-ul european. Cam asta zice si Trump,a facut si el acest calcul.
2. UE este o comunitatea economica, financiara (Euro) ,vamala (circulatie libera in spatiul Schengen),dar nu si o comunitate militara care e reprezentata prin NATO. Armatele UE sunt interoperabile prin NATO.
Nu cred ca NATO se va desfiinta. Deci ce are UE de facut e sa isi creasca cheltuielile militare ,ceea ce si face si sa isi coreleze nevoile militare cu cele ale intregului spatiu de aparat-Europa. Asta zic si americanii,ca ei au treaba si cu Rusia si cu China in zona Pacific, mult mai mare ca Europa.
Poate Europa sa se apere singura ? In mare parte ,da ,chiar si acum. Nu are prea multe arme nucleare,dar se poate rezolva tot in Europa.Europa fabrica sateliti si ii plaseaza pe orbita,daca e nevoie de mai multi sateliti militari se rezolva. Si asa mai departe. Europa nu e slaba ,asa cum zic diversi ,dar e pasnica ,nu isi arata coltii ca Rusia,USA,China.Mai mult UE concureaza USA,Rusia,China la vanzari de armament de la portavioane, avioane de lupta,tancuri si lista e lunga.
Restul e sa discutam discutii …
Dl. Felea, m-as trezi si eu ca la CSP: o fi făcut careva vreun necesar de materiale, oțelarii de materiale feroase si neferoase, prelucrari, personal specializat, proiectanti, scolari, meseriași, etc, si sa vina cu un necesar (macar asa pe coltu mesei) și de:
– cita energie ne trebuie ? (primara, termica, electrica) ?
– de unde o cumparam, ca de produs n-avem destula si nici cu ce
Aha…vom avea eoliene si solare multe care vor alimenta oțelariile intermitente
…sau incepem programul de reinarmare dupa 2032 cind vom avea 4 unitati nucleare si SMR-uri nenumarate de la Trump care nu stie inca de ele, la 6-8 miliarde EUR bucata de 400 MW ?!
…sau mai bine, ”rechizitionăm” noi toti aia 1000 MW pe sirma care vine din Azerbaidjan pe fundu Marii Negre, ca ungurii n-au nevoie sa se inarmeze
care-o fi strategia ?
Despre legatura dintre economie si aparare in reinarmarea Europei: Este foarte oportun si bine scris articolul d-lui Cristian Felea privind reinarmarea Europei, mai ales prin prisma abundentei de informatii pe subiect, de pe ambele maluri ale Atlanticului, si abordarii critice a acestora. Un efort notabil. Cateva comentarii punctuale.
1. Privind conversatia de pe chat-ul Signal dintre Vance, Waltz si Hegseth, din care remarc absenta surprinzatoare a lui Rubio, ceea ce ar putea spune ceva despre creditul real de care acesta se bucura in echipa de la Casa Alba, codul scurgerii acestora mi se pare a fi tocmai pentru a le face cunoscute public si a pune in scena intriga a tot ceea ce va urma din partea SUA, geopolitic si geostrategic, cu focusare pe zona Indo-Pacific, care este mai restransa decat cea traditional numita Asia-Pacific.
2. Despre ce spune critic Sophia Besch la adresa Europei, că „in ultimii zece ani (…) Comisia Europeană nu a arătat că este interesată să susțină inovarea, producția industriei de apărare europene sau să dinamizeze contractele de apărare”, as observa o neintelegere sau o minimalizare a relatiei dintre economie si aparare, in care prima are rolul determinant. O economie puternica este baza unei aparari puternice. Economia este cea care dezvolta infrastructura si capabilitatile in scopuri militare, armata fiind cea mai resursofaga institutie, cred, desi este primordiala ca pozitie in prima linie a securitatii, apararii si, in ultima instanta, a razboiului. Pur si simplu in perioada la care se refera Besch, Europa nu avea posibilitatile economice si financiare pentru investitii masive in industrie si in contracte de aparare. Abia acum timpul lor a venit, daca ne-am fi aventurat atunci in cheltuieli militare nesustenabile, ar fi fost o invitatie la crize succesive, una mai grava decat cealalta. Deci alegera momentului, a oportunitatii e de importanta strategica.
La intrebarea din ultimele luni daca Comisia Europeana chiar poate juca un rol în sprijinirea statelor membre in identificarea de solutii comune in apararea europeana, neexistand niciodata o prioritizare de „politici comune de înarmare”, cred ca raspunsul este absolut afirmativ. Numai aparent nu au fost „politici comune de aparare”, iar aici America face o comparatie nevalida cu ea insasi, Europa nu este si nu va fi niciodata o federatie precum SUA, ci o uniune de state nationale independente, o „unitate in diversitate”, ceea ce este o sursa extraordinara de putere, care in situatii de urgenta poate fi pretitudindeni si niciunde, iar pe de alta parte nu impiedica statele europene sa se coordoneze pentru un scop comun. Si da, „dividendele pacii” s-au terminat, nimeni nu va apara Europa in afara de Europa insasi. Cordonul ombilical transatlantic s-a rupt, nu mai poate fi innodat, Europa a intrat in lumea adulta, a autonomiei. Desigur, platforma comuna europeana va fi blocul paneuropean UE.
3. Despre ce spune Max Bergman, ca „infrastructura de apărare a Europei acum este un nonsens total”, cu „27 de politici naționale diferite” si „nimic integrat”, este o alta reluare obsesiva a abordarii centralizate, care ar fi modul de a asigura controlul, de asemenea obsesiv, specifice SUA, dar nu si Europei. Centralizarea are un viciu fundamental, care poate fi sinucigas, de a-i duce pe toti incolonati pe marginea prapastiei, fara putinta de a se opune si salva, cum au fost nazismul hitlerist si comunismul internationalist, toti legati fedeles cu aceeasi franghie. Ce face Trump acum in America nu este departe, sunt sperante democratice sa fie oprit.
Nemavorbind ca decapitarea inseamna moartea sistemului hipercentralizat, fapt evidentiat in viata reala si in multe studii de specialitate, care vorbesc despre dificultatea majora a refacerii dupa colapsul hipercentralizarii. Bergman adora si el aceeasi viziune a standardizarii pe invechitul calapod NATO si a achizitiilor in comun, pendinte transatlantic, of course, in numele inchinarii la interoperabilitate, care inseamna de fapt o cultivare a dependentei, o inlocuire a fostei dependente sovietice cu dependenta atlantica. Partea proasta este ca in zicala populara „Vin ai nostri, pleaca ai nostri/ Noi ramanem tot ca prostii/ Aia hoti, astia hoti/ Mama lor la toti”, adica ramanem tot fara forta si putere proprii. Si ce spune Torrey Tausig nu este diferit, dar in rezumatul sau trebuie corectat ca 95% din NATO sunt europeni care traiesc pe teritoriul lor, european.
PS/NB: Aaa, era sa uit, dar ce adaug nu este in ultimul rand. Cancelarul german Olaf Scholz, vorbind la deschiderea târgului industrial de la Hanovra, care anul acesta are ca țară parteneră Canada, a spus despre Canada ca e o țară mandră si independentă si ca in niciun caz lui Trump nu i se va permite sa o anexeze ca al 51-lea stat al SUA. Asta arata ca mintile lucide nu se lasa amagite de declaratiile ipocrite ale lui Trump ca este „omul pacii”, cand el de fapt tinteste independenta si suveranitatea altor state. Dar si mai important e ce spune despre raspunsul la taxele trumpiste, care evidentiaza exact legatura de la care am pornit, dintre economie si aparare. Scholz a spus că răspunsul său la politica „țara mea prima” este „mai mult comerț liber, competitivitate sporită și mai multă suveranitate tehnologică.” Asta e solutia curenta si de perspectiva.
Timp de 80 de ani, umanitatea a avut cea mare perioada din istorie de pace si relativa bunastare. Dominante economic erau tarile vest europene, SUA, Japonia. Dar Europa dupa WW2 nu a avut nicio viziune geopolitica si militara. Noua structura UE isi da singura la gioale cu Green Deal si alte ineptii. UE a mers pe relatia cu SUA dar fara a se gandi ca lucrurile pot avea si un sfarsit. Toti arunca vina pe D.Trump, cu reprosuri multiple. Acum se ridica puternic R.P.Chineza, dar si tarile BRICS+. Suprematia economica nu va mai fii europeana si SUA ci asiatica. Nimeni nu stie f.bine ce nivel de dotari militare are R.P.Chineza.
”Timp de 80 de ani, umanitatea a avut cea mare perioada din istorie de pace si relativa bunastare.”
Perioada asta de pace și bunăstare va continua, garantată tocmai de existența armamentului nuclear. Rolul armelor nucleare nu este acela de a fi folosite, rolul lor este de a descuraja agresiunile. ”Oamenii înarmați sunt politicoși unii cu alții” 😀
”Nimeni nu stie f.bine ce nivel de dotari militare are R.P.Chineza.”
Dotările militare nu pot fi ascunse și nici nu e profitabil să fie ascunse. Dimpotrivă, ele sunt prezentate exagerat, pentru a crește capacitatea de negociere a statului respectiv. Avioanele chineze se văd undeva, ele trebuie să zboare, nu pot zbura în subteran. La fel și navele militare, se văd. Dacă în China ar exista 10 portavioane, ele s-ar vedea undeva pe mare, la fel cum se văd portavioanele americane. Ca exemplu concret: portavionul rușilor, Admiral Kuznețov, n-a mai ieșit de 8 ani pe mare și se știe exact unde se află. În timp ce portavionul chinezilor se învârte în jurul Taiwan-ului, ca să-l vadă toată lumea.
Principiul câștigător din politica internațională este cel enunțat de Henry Kissinger, pe vremea când era secretar de stat al Statelor Unite (i.e. ministru de Externe): ”un portavion înseamnă 100.000 de tone de diplomație” 😀
Europa dă un examen, la fel cum și România dă un examen. Dincolo de vorbe frumoase și de idealuri înălțătoare, de fapt, este vorba despre „survival of the fittest”.
Europa trebuie să-și regândească prioritățile și procedurile și să acționeze în consecință. Iar acțiunea trebuie să includă, obligatoriu, găsirea unor modalități de disciplinare a membrelor „disidente” ale UE. Nu doar componenta ce privește numărul de militari și înzestrarea cu armament și muniție cere atenție, ci și componenta propagandistică și informativă, alături de alte elemente de război hibrid. Statele membre UE care acționează ca sateliți ai inamicului trebuie excluse de pe „puntea de comandă” și tratate ca vulnerabilități în fața inamicului. Propaganda și acțiunile hibride ale inamicului trebuie contracarate rapid și eficient. Vremea jumătăților de măsură a trecut, acum e „care pe care” și orice slăbiciune se răzbună pe cel slab.
În acest context, România este prinsă cu chiloții în vine de tumultul mondial, după 35 de ani în care nu a reușit să dovedească, indubitabil, că locul ei este în lumea occidentală. Sub onor-omniprezentul FSN-FDSN-PSDR-PSD, ce-și trage seva ideologică și țelurile de la pro-sovieticul Ilici Iliescu, România și-a devalizat economia, și-a distrus educația, învâțământul și justiția, a ratat construcția / modernizarea unor căi de comunicație strategice, a promovat incompetența, oportunismul, șmechereala, disprețul față de reguli și legi, a instaurat politica de clan, nepotismul și corupția. Cu puține excepții, suntem conduși de politicieni incapabili și penibili, care-și ascund incompetența și ticăloșia după vorbe mari, spuse pe un ton de oameni serioși. Astăzi, cei ce aspiră la președinția statului poartă nume precum Călin Georgescu, George Simion, Anamaria Gavrilă, Diana Șoșoacă, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Crin Antonescu, Elena Lasconi. Aceștia reprezintă elita ce consideră că merită să conducă România.
Votul universal, fără educație politică și economică, fără „common-sense” elementar, fără responsabilitate și valori cetățenești, naște monștri. Dar, măcar din orgoliu național și din respect față de noi înșine, ar trebui să ieșim, masiv, la vot. Indiferent ce va ieși din urne, o prezență de peste 70% ar da legitimitate persoanei care va ocupa poziția de președinte al României, pentru următorii 5 ani. Dacă clasa politică a picat examenul, poporul român încă are o șansă de „promovare”, prin prezența la vot.
ar trebui pregatita si populatia, sa stie fiecare cetatean din gradinita, sa:
– ceara ajutor in caz de urgenta
– sa acorde prim ajutor
– tehnici minime de supravietuire
chestii din astea de baza, am putea avea surpriza ca se schimba si filozofia de viata la foarte multi
Europa si Romania trebuie sa se inarmeze si sa fie mai unite ca oricand. Fata cu imperii gen China, Rusia, SUA, INdia, BRICS, Europa e neputincioasa daca e dezbinata. Chiar tari precum Germania, FRanta, UK, sunt slabe in fata imperiilor actuale. UE trebuie sa reuneasca in jurul ei tari ca UK, Turcia, Canada, Elvetia, Australia, si sa se opuna rusiei care e in declin demografic, economic si social. Ce face rusia acum e sa mascheze slabiciunea ei cu un razboi. Dar nu a fost in stare de peste 3 ani sa infranga o tara mult mai mica si mai slaba Ucraina.
IN primul rand Romania trebuie sa se dezvolte economic, sa aduca urgent sub control evaziunea fiscala si sa foloseasca toate parghiile externe inca disponibile, in special fondurile UE, PNRR si Rearm.
Asta inseamna si reforme interne, desfiintarea pensiilor speciale, depolitizarea companiilor si institutiilor de stat, transparentizare si eficientizare. Nici relatia cu SUA nu trebuie neglijata, americanii trebuie convinsi ca au de castigat.
In mod normal, nu trebuia sa se ajunga aici.
Mai ales in Romania. Am distrus o gramada de fabrici noi, cu investitii de ultima ora. Acum ne straduim sa refacem cate ceva. Cu mult mai multi bani…
E de intrebat daca situatia asta s-a datorat miopiei politice sau activitatii agentilor rusi. (Nu doar in Ro, ci si in toata UE.) De aici trebuie pornita analiza si programele viitoare.
Noi reluam programul IAR?
Dupa WWII, Germania a fost divizata in zone de ocupatie militara. Scurt dupa aia, a inceput asa-numitul razboi rece, zonele Americana, Britanica si Franceza s-au unit si au format Germania de Vest, cea Sovietica Germania de Est. In 1989 cele doua Germanii, aflate sub ocupatie militara – garantia ca o noua Germania revansarda nu mai e posibila – s-au unit, dupa negocieri intre fostii aliati invingatori in WWII. Germania a ramas cu o unica armata de ocupatie, baza militara Americana de la Ramstadt (parca, nu mai consult internetul) cu peste 50000 de militari (celelalte baze din Europa, in Italia, Polonia, Romania, au in jur de 2000 din cate stiu). Dar ideea a ramas, chiar daca pentru noi nu mai e asa de clara, obisnuiti sa luam de buna ca Germania e democratie si aliata cu noi, adica Germania nu ar fi trebuit sa se inarmeze, fiind in schimb aparata de – acum unicii – ocupanti militari, SUA. Ocupantii garantau si faptul ca, evident, Germania nu se reinarmeaza. Dar astazi ocupantii spun ca nu mai vor sa fie ocupanti si ca Germania trebuie sa se reinarmeze. De aici declaratiile dure, cele mai dure dintre cele facute de un conducator European, ale noului (viitor) cancelar German. Adica, e OK, ne vom reinarma si vom fi din nou ce am mai fost, o mare putere militara, daca asta vreti. Probabil ca in viitorul nu prea indepartat baza militara Ramstadt va disparea. Chestia cu Europa care a trait pe spinarea Americii e cu multe fatete si nu trebuie sa cadem in plasa explicatiilor simpliste si (deseori) mincinoase ale lui Trump. Americanii au avut cel mai mult de castigat de pe urma pozitiei dominante in lume dupa WWII, e chiar culmea sa se planga, astazi, ca au fost trasi pe sfoara in jocul pe care l-au inventat, condus si arbitrat!
UE și-a pierdut credibilitatea și astăzi caută să se (re)legitimeze în fața noastră. UE se află în faza pre-totalitară datorită politicilor de limitare a drepturilor noastre, iar acest declin a început încă din “pandemie”, atunci când autoritățile de la Bruxelles au făcut exces de zel privandu-ne de toate libertățile (de mișcare, de exprimare, de gândire) și condiționând aceste drepturi de vaccinare, de exemplu. Folosirea curților supreme și constituționale pentru anularea alegerilor și anularea dreptului de a vota liber, reprezintă un alt atac direct împotriva constituției țării și drepturilor românilor. Înarmarea UE este o utopie, o realitate paralelă cu cea în care trăim. Uneori răspunsul la crize nu este aruncarea cu bani, mai ales dacă nu-i ai.