Economia românească? Sau economia din România, cu capital străin?

Studiile şi cercetările efectuate timp de mai bine de 15 ani de profesorul dr. Cezar Mereuţă, preşedinte al Centrului Român de Modelare Economică (CERME) şi de două ori laureat al premiului Academiei Române pentru economie (1996, 2000), evidenţiază  pregnant gradul ridicat de concentrare existent în economia României, precum şi dependenţa semnificativă actuală de companiile transnaţionale care operează pe teritoriul ţării.

Cercetarea a fost iniţiată în anul 1994 şi încă din perioada 1995 – 1997 a invalidat celebrul principiu „20/80” al lui Pareto (20% din cauze generează 80% din efecte) în lumea companiilor: la nivelul sistemelor naţionale, 3 – 6 % din companiile active (definite de prof. Mereuţă drept „companii noduri”) acoperă 80 % din cifra de afaceri. De exemplu, în România anului 2009, acestea deţineau o pondere de numai 4,8% în totalul celor 466.000 de firme active, dar una de aproape 82% în cifra totală de afaceri, pe baza datelor disponibile la Institutul Naţional de Statistică.
O asemenea concentrare l-a determinat pe cercetător să se limiteze, la rândul lui, asupra unui „Top 100 companii din România”, clasificate după cifra de afaceri (şi nu numai), ale cărui concluzii au fost publicate cu regularitate din 2000 până în 2009 inclusiv. După 10 ani, rezultanta principală este că acesta constituie un puternic indicator de reprezentativitate pentru ansamblul economiei: fără a intra în elemente de calcul, ponderea cifrei de afaceri a „Top 100” reprezintă, cu o probabilitate de 0,95, aproximativ 25% din cea a sistemului naţional şi explică circa 80% din variaţia ratelor de profitabilitate din economie.

Sub aceste valori care legitimează cantitativ valabilitatea şi valoarea cercetării, „Top 100” oferă o multitudine de elemente calitative de o bogăţie impresionantă, care conturează un tablou deosebit de sugestiv privind structura sectorială şi modelul de dezvoltare economică din România ultimilor 10 ani. Iată numai câteva:

• Dacă în anul 2000 „Top 100” includea 40 de companii cu capital majoritar de stat, cu o pondere de 60,8% în cifra de afaceri a topului, în anul 2009 erau 77 de companii cu capital majoritar privat, cu 83,6% din cifra de afaceri a topului;

• Ratele procentuale brute ale profitabilităţii la companiile cu capital privat/de stat au variat de la -0,87/-5,67 în anul 2000 la 9,38/2,69 în 2007 şi 3,82/0,07 în 2009;

• Foarte relevantă pentru dimensiunea integrării României în economia globală este dinamica 2000 – 2009 a prezenţei în „Top 100” a companiilor multinaţionale semnificative (cu cifre de afaceri de peste un miliard de euro în ţara de origine şi un grad de transnaţionalitate mai mare de 20%): numeric de la 24 la 58, iar ca pondere a cifrei de afaceri în cea a topului de la 20,7% la 72,4% – creştere de 3,5 ori! Rata lor consolidată de profitabilitate a avut un vârf de 10,96% în 2006 şi a coborât la 3,81% în 2009, fiind permanent cea mai înaltă din top între 2003 şi 2009.

• Industria prelucrătoare a avut 41 de companii în top şi o pondere de 28% în cifra de afaceri a topului în 2000, scăzând la 22 de companii (aproape jumătate!) şi 23,5% în 2009;

• După câte două prezenţe în 2001 şi 2002, au ieşit definitiv din top Tractorul şi Roman Braşov, Alprom, RIFIL Săvineşti, Ductil Steel, Sofert Bacău şi Electroputere Craiova, cândva etaloane ale industriei româneşti;

• Comparativ, sectorul de comerţ, hoteluri şi restaurante a crescut de la 21 de reprezentanţi la 36 în 2009, iar ponderea cifrei de afaceri de la 16,7% la 35,5% (mai mult decât dublu!);

• Nu este o noutate că marile companii de comerţ prezente în top sunt printre principalii importatori: între ponderea cifrei lor de afaceri în „Top 100” şi gradul de acoperire a importurilor prin exporturi la nivel macroeconomic (de la 79,2% în 2000 la numai 57,5% în 2007) există un coeficient de corelaţie statistică de -0,95! Un nou argument că „Top 100” se confirmă pe deplin ca un indicator de stare al ansamblului economiei…

• Într-o ţară în care sunt atâtea de făcut, sectorul construcţiilor are numai doi reprezentanţi puternici: Hidroconstrucţia şi Energomontaj, cu nouă, respectiv patru prezenţe în topurile anuale.

• Există un număr de 30 de „campioni”, prezenţi în fiecare an în „Top 100”, lista lor poate fi văzută mai jos. Ei constituie o veritabilă „axă a puterii” la nivel microeconomic, spune profesorul Mereuţă, deoarece cumulează 50% din cifra de afaceri şi 73% din profiturile celor 10 topuri din perioada 2000-2009. Cu capital de stat sunt 13, iar 17 sunt cu capital privat – din care 15 sunt companii multinaţionale… Un număr de 9 înregistrează pierderi, iar aici capitalul de stat este (surpriză?) cel mai bine reprezentat, cu şase companii: Societatea Naţională de Transport Marfă, Societatea Naţională de Transport Călători, Compania Naţională de Căi Ferate, TAROM, Oltchim şi RADET Bucureşti.

Nici măcar vastul spaţiu oferit de Internet, dar nici răbdarea cititorului nu permit o detaliere în continuare a concluziilor atât de interesante ale profesorului Cezar Mereuţă. Doar că ele constituie „un lung prilej de vorbe” – nu „şi de ipoteze”, cum continua Topârceanu, deoarece demonstraţia profesorului este completă.
Spune, de exemplu, reputatul analist Ilie Şerbănescu: „Încă din anii 2003-2004, cercetările profesorului Mereuţă asupra Topului 100 România au evidenţiat legătura, atât la nivel micro, cât şi la nivel macroeconomic, între creşterea profitabilităţii generale din economie şi implicarea capitalului străin, mai puternic şi mai performant, dar şi reversul acestei medalii, pe care l-a constituit scoaterea iremediabilă din joc a capitalului autohton. (…) Modelul economic din România este unul de creştere economică pe bază de consum. Şi – mai grav, dar mai precis – pe bază de consum din import!”. Şi, pentru că este şi competent, şi independent, analistul se dezlănţuie în continuare vorbind despre acest model al nostru care conţine germenii prăbuşirii, despre dezastrul din economie, dezindustrializare, îndatorare externă, despre sistemul economic complet bananier şi dezarticulat de la noi, cu hipermarketuri fără fabrici, fără producţie agricolă şi cu maşini fără şosele…
Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, punctează şi el: „Analizele profesorului Mereuţă pun în evidenţă faptul că economia românească a internalizat puternice dezechilibre între sectorul IMM şi întreprinderile foarte mari (…) Numărul mare de microîntreprinderi din România reflectă nu atât explozia spiritului antreprenorial la români, cât utilizarea acestora pentru a reduce fiscalizarea excesivă a veniturilor personale”.
De la topul celor 10 ani, să revenim în actualitate. O actualitate în care ştirile economice sunt dominate de triumfalismul excesiv al creşterii exporturilor cu peste 40% faţă de primele trei luni din 2010, continuare a recordului fenomenal de anul trecut: suntem recordmenii Europei, ce mai! Ne aduce cu picioarele pe pământ, vorbind despre 2010, tot profesorul Cezar Mereuţă: „În mod paradoxal, în anul care are o creştere a producţiei industriale cu 5,5% şi a industriei prelucrătoare cu 6%, a valorii adăugate din industrie cu 5,1%, cu atingerea unei valori record a exporturilor de 37,25 mld. Euro faţă de 33,7 mld. Euro în 2008 şi cu un grad de acoperire a importurilor prin exporturi de 80%, România a înregistrat o creştere negativă de -1,3% (…) Principala explicaţie a acestei stări de fapt constă în prăbuşirea sectorului de construcţii în al doilea an consecutiv (2009: -13,3%; 2101: -10,7%)!”.
Au mai scăzut în 2010, dar mai puţin, comerţul, transporturile, telecomunicaţiile şi agricultura. Iar declinul construcţiilor se datorează incapacităţii noastre cronice de a absorbi fonduri europene structurale, care să finanţeze marile proiecte dinspre care aflăm mai multe ştiri de reziliere decât de demarare.
S-a schimbat oare ceva între timp, care să justifice optimistele prognoze de creştere economică, întrebăm noi? Dar pe cine să întrebăm? Poate tot pe Ilie Şerbănescu, care ne păleşte în creştet cu pesimismul care-l caracterizează pe optimistul bine informat: „Nici un guvern nu mai poate vorbi de creştere economică dacă nu este bazată tot pe consum, deoarece statul român nu mai posedă mai nimic – nici industrie care să creeze valoare adăugată, nici bănci care să crediteze sectorul real, nici agricultură, nici măcar comerţ, deci nu mai poate influenţa cu nimic economia. Iar după ce vom creşte doi-trei ani tot pe consum, tot pe datorie, iar va veni FMI şi ne va zice să tăiem din salarii şi pensii!”.
Într-adevăr, întrebările le putem doar plimba între noi în căutare de răspunsuri, deoarece nici guvernul, nici ministerele economice, nici comisiile parlamentare de specialitate nu par a manifesta vreun interes faţă de cercetările şi rezultatele profesorului Cezar Mereuţă. Rămânem cu satisfacţia imensă că ne-a oferit atâtea învăţăminte chiar în ziua în care a împlinit venerabila vârstă de 75 de ani şi să-i urăm multă sănătate şi putere de muncă, cu speranţa că tot domnia-sa ne va răspunde şi la alte întrebări, care ne neliniştesc (prietenii ştiu de ce!):

• se mai poate oare vorbi de companiile româneşti, sau de companii DIN România? De economia românească sau de economia DIN România, cum spune Ilie Şerbănescu?

• Dacă marii exportatori au capital străin, unde se iau deciziile cu privire la ce, unde şi cât să exporte România?

• Care este gradul de dependenţă al “viguroaselor noastre exporturi” de Top 3 sau Top 5 exportatori? Cu ce-am mai rămâne, adică, dacă Nokia ar transfera producţia în Rep. Moldova, iar Renault în Maroc sau Rusia, pe baza celor mai fundamentate considerente corporatiste?

• Are vreo noimă fericirea guvernanţilor noştri pentru creşterea accelerată a exporturilor? Au contribuit cu ceva? Tocmai citirăm că ungurii au dat şi dau ajutoare de vreo 250 de milioane de Euro pentru Mercedes, Audi si Opel, ca să creeze vreo 30.000 de locuri de muncă şi ca sectorul auto să contribuie cu 20% la exportul Ungariei peste câţiva ani…

Notă: citatele au fost preluate din volumul „Zece ani în zece topuri” editat de Finmedia, iar declaraţiile din cadrul evenimentului „Gala Top 100 companii” organizat tot de Finmedia pe 12 aprilie a.c. în Bucureşti.

Caracteristicile celor 30 de companii prezente permanent in Top 100 România in perioada 2000 – 2009