marți, iulie 7, 2020

Efigii ale unui coșmar istoric (Humanitas, 2015)

Mai merită să medităm la ceea ce Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și H.-R. Patapievici identifică drept „o idee care ne sucește mințile”? Chiar faptul că acești admirabili intelectuali critici folosesc timpul prezent este de-acum un răspuns. Dar meditația are nevoie de argumente dacă vrea să se sustragă condiției solipsiste. În volumul de față, care va fi urmat de alte două, mă ocup de caracterologia epocii totalitare din România de după 1945. Mă interesează cum s-a construit eșafodajul puterii și, mai ales, cine au fost exponenții ei. Cititorul va găsi așadar aici portretele liderilor PCR și ale premierilor, membri ai formațiunii politice care a monopolizat puterea, îndeosebi după alegerile măsluite din noiembrie 1946. Nu mă ocup de Petru Groza pentru că el nu a fost un membru al elitei comuniste, ci instrumentul de tip fellow traveller al acesteia. Explorez principalele instituții comuniste, între care, în primul rând partidul, aparatul de propagandă, poliția secretă.

http://www.humanitas.ro/humanitas/efigii-ale-unui-co%C8%99mar-istoric

Crimele securiste nu au fost (doar) abominabile acțiuni sadice. Călăii puneau în practică preceptele a ceea ce un gânditor politic (Kostas Papaïoannou) a numit ideologia rece. O carte de Maurice Merleau-Ponty care a provocat furtunoase discuții în anii ’50 se intitula “Humanisme et terreur”. Problema filosofului francez era legată de rolul violenței în aventura spiritului revoluționar modern și de raporturile extrem de complicate dintre scop și mijloace. Chestiunea nu era una pur teoretică, ci privea destinele a milioane de oameni deveniți subiecți ai “marelui experiment”. Nonconformiștii, inadaptabilii, “dușmanii obiectivi”, grupurile “condamnate de istorie”, toți trebuiau amuțiți, excluși, eliminați, anihilați.

Au trecut mulți ani până când, în august 1968, Jean-Paul Sartre avea să admită că scopul nu este altceva decât recapitularea mijloacelor utilizate pentru atingerea sa. Este ceea ce Merleau-Ponty, despre care a scris recent Marius Stan un excelent eseu, recunoștea în altă carte importantă, “Les aventures de la dialectique”. Nu mai vorbesc de Albert Camus care rupsese cu Sartre și Simone de Beauvoir tocmai pentru că nu înțelegea să participe la sacralizarea violenței teroriste a bolșevismului.

Imperativul dictaturii proletariatului a fost, în viziunea lui Lenin, cheia de boltă a socialismului marxist. Nu conta pentru fondatorul bolșevismului că Marx se referise doar în treacăt la acest concept, că în cosmologia sa politică altele erau noțiunile cardinale. Lenin a fetișizat și a absolutizat ceea ce se găsea la Marx într-o formă neconceptualizată, necristalizată, o intuiție mai degrabă decât o teorie legată de eșecul Comunei din Paris. Pentru a salva revoluția, aveau să scrie Lenin și Troțki, toate mijloacele sunt permise. O logică a eficienței istorice în care noțiunile de Bine și de Rău erau abandonate fără urmă de regret. Idealismul revoluționar era de fapt un infinit cinism. Numai astfel putem înțelege contactele bolșevicului Karl Radek în Germania, la începutul anilor ’20, cu diverși proto-naziști ori Pactul Molotov-Ribbentrop semnat la Kremlin, în prezența lui Stalin, pe 23 august 1939. (…)

Se uită adeseori că totalitarismele (comunismul, fascismul, islamismul revoluționar) sunt ideologii moderne. Comunismul conține în chiar substanța sa vitală mitul progresului istoric pe care îl împărtășește cu liberalismul, lucru observat de gânditorul politic John Gray. De aici și dificultățile liberalilor de a detecta originile totalitarismului comunist într-o versiune exacerbată și în fond denaturată a ideologiei Luminilor. Aș mai spune ceva, în încheierea acestor reflecții. Criminalitatea regimurilor comuniste a fost legată tocmai de convingerea că au Istoria (evident cu majusculă, absolutizată, divinizată) de partea lor. În momentul în care Ceaușescu folosea Securitatea, o instituție criminală, pentru atacurile teroriste împotriva postului de radio “Europa Liberă”, el acționa ca un veritabil leninist. În egală măsură, recursul la violență, la teroare, este proba disperării istorice, a unei insecurități pe cât de chinuitoare, pe atât de greu de surmontat.

Cu foarte puține excepții, textele reunite în această carte, precum și din volumele ce urmează să apară, au fost publicate pe platforma „Contributors” și pe pagina principală a portalului „HotNews”. Le mulțumesc lui Lucian Popescu, Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă pentru deschiderea generoasă pe care mi-au dovedit-o necontenit. Gabriel Liiceanu și Lidia Bodea au îmbrățișat proiectul cu acea pasiune care face din conlucrarea cu ei o delectare. Ideea separării unui manuscris inițial cam monumental în trei cărți a fost a lui Gabriel Liiceanu. Coordonatorul acestui proiect, bunul meu prieten Marius Stan, și cu mine am consimțit că este mult mai firească această diviziune tematică și cronologică pe baza căreia cititorii vor lua mai întâi contact cu figurile influente ale timpurilor represiunii.

Unele articole au fost scrise împreună cu Marius Stan. Așa cum există acum, volumul, primul, cum ziceam, dintr-o trilogie, este în mare măsură creația sa. Ne unesc valori și idei comune, împărtășim o perspectivă despre totalitarism inspirată de scrierile Hannei Arendt, Monicăi Lovinescu și Nadejdei Mandelștam, ale lui Isaiah Berlin, Albert Camus, Robert Conquest, Virgil Ierunca, Arthur Koestler, Leszek Kołakowski, Tony Judt și Robert C. Tucker. Îi mulțumesc pentru tot ce-a făcut, face și va face întru reușita atâtor proiecte comune.

Textul de mai sus este un fragment din prefața noii mele cărți (volum coordonat de Marius Stan) care se va lansa, la standul Humanitas, la Bookfest, sambătă 23 mai, la ora 7.m. Multumiri cordiale redactorului cărții, Cătălin Strat. Văd această lucrare ca o contribuție la dezbaterea dezinhibată a istoriei recente, deci o intervenție, deschis și asumat civic-liberală, in direcția a ceea ce Jürgen Habermas numeste utilizarea publică a istoriei (the public use of history).

Prezentarea editurii Humanitas: „În Efigii ale unui coşmar istoric, carte gândită ca o galerie a portretelor în clarobscur, în care apar magnații vechiului regim, Vladimir Tismăneanu este interesat de caracterologia epocii totalitare din România de după 1945 şi de felul în care s-a construit eșafodajul puterii și, mai ales, de exponenții ei. Cititorul va găsi, așadar, aici portretele liderilor PCR și ale premierilor comunişti, membri ai formațiunii politice care a monopolizat puterea, îndeosebi după alegerile măsluite din noiembrie 1946. Construind din biografiile liderilor comunişti un original bestiar al vremurilor moderne, Vladimir Tismăneanu explorează şi principalele instituții comuniste, între care, în primul rând, partidul, aparatul de propagandă şi poliția secretă.”

„Odată cu Efigii ale unui coşmar istoric, avem în față o carte de o pasiune intelectuală totală, proba unui angajament incontestabil al lui Vladimir Tismãneanu de partea adevărului și a civilității liberal-democratice. Volumul se înscrie pe linia Fantomei lui Gheorghiu-Dej, a Stalinismului pentru eternitate, la care putem adăuga însă, ca într-un tot unitar, și dimensiunea filozofico-politică a autorului așa cum apare ea, o supraconfirmare intelectuală, în Diavolul în istorie. Pe de altă parte, avem, cu această nouă lucrare, o recuperare și o pedagogie esențială a memoriei.“ (Marius STAN)

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. O intrebare, poate naiva: vorbiti domnule Tismaneanu de Pactul Molotov-Ribbentrop, dar erau Molotov in URSS si Ribbentrop in Germania capabili sa hotarasca politica externa a tarilor lor ? Din cite stiu, nu. Atit Stalin in URSS cit si Hitler in Germania conduceau foarte autoritar si nu permiteau subordonatilor lor initiative independente. De ce atunci aceasta denumire bizara ce pare sa deghizeze intelegerea dintre Stalin si Hitler sub numele unor interpusi ? Este uneori pomenita ca intelegere intre Germania nazista si URSS dar niciodata ca Pact Stalin Hitler. De ce ?

  2. Domnilor administratori ai platformei,
    Este chiar jenant modul in care nu admiteti nici cea mai mica referire la ce scrie domnul Tismaneanu daca nu este laudativa. Uitativa la ultimile 10 articole scrise de domnul Tismaneanu si o sa constatati ca totalul comentariilor pentru 10 articole luate la un loc este de 40, iar accesarile sunt putin peste 1000 pentru fiecare. Nu va intrebati de ce se inregistreaza o asemenea scadere drastica ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandata

Esential HotNews

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A…

de: MirceaM

la „Îmbogățiții de război”

Carti recomandate de Contributors.ro

Democrația sub asediu românia în context regional

Carte recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)