vineri, mai 20, 2022

“ Eliberatorii” ruşi şi crimele împotriva umanităţii

Vreme de decenii, URSS a fost un bastion al păcii: armatele ei nu luptau decât pentru a elibera popoarele nevinovate de sub asuprirea imperialistă. Paşnică şi senină, URSS   înfrunta agresivitatea Statelor Unite cu energie marxist-leninistă.  O tenace propagandă învăluia întreg lagărul socialist şi atingea  Occidentul, graţie  complicilor din reţelele comuniste.

Şi iată că  succesoarea URSS, Federaţia Rusă, devine, la rândul ei, în aceste zile tragice, un nou avanpost al păcii.  Asemeni sovieticilor de altădată, soldaţii şi tancurile ruse au  primit misiunea de a “elibera” o altă naţiune:   Ucraina este un poligon de incercare al pacifismului  regimului de la Moscova.

Ca şi în deceniile sovietice, spre a relua titlul unei memorabile cărţi  a lui Ion Raţiu, Moscova sfidează lumea.  Ceea ce Federaţia Rusă înfăptuieşte acum, din unghiul dreptului internaţional, este o triplă infracţiune: crima de agresiune, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Vladimir Putin devine un autentic emul al lui Stalin. Ţinta sa este strivirea definitivă a unei naţiuni.

Campania Rusiei în Ucraina este, în pofida tentativelor de relativizare morală, cea mai gravă  încălcare a  ordinii internaţionale de după 1945. Nici un argument, nici un sofism legal nu pot  face să dispară o realitate documentabilă: atacul Rusiei, neprovocat şi pirateresc, împotriva unei ţări suverane şi independente. Într-o reeditare macabră a doctrinei Brejnev, Vladimir Putin  intervine spre a  anihila dreptul de a alege al unei naţiuni.

Propaganda rusă , pe urmele celei sovietice, construieşte mitul soldatului eliberator. Este acesta un mit prea bine cunoscut  Europei centrale şi de Est. Datorăm acestor eliberatori sovietici o jumătate de veac de sclavie comunistă şi suferinţele a generaţii.   Eliberatorii din 2022 nu sunt diferiţi de cei care au  strivit  libertatea atâtor popoare.  Instrumentele criminale  de care se servesc sunt vizibile unei lumi întregi. Misiunea limitată a Rusiei devine, pe zi ce trece, un autentic carnagiu.

“Eliberatorii” ruşi au ca obiectiv, prin atacuri   barbare, naşterea unui sentiment de teroare. Rusia reeditează, în anul 2022, lecţia nazistă a bombardării oraşelor cu cruzime. Lista cazurilor este , deja, una suficient de amplă spre a nu  mai exista îndoieli.

Imperiul Rus îşi reconfirmă raţiunea sa de a fi.  Ţarist, comunist sau putinist, el este cel mai redutabil  duşman  al libertăţii popoarelor. Ucraina de astăzi este cea din urmă din această atroce serie istorică. Polonia, la 1830 şi 1863, Ungaria la 1956, Cehoslovacia la 1968,  Georgia în 2008, iată tot atâtea  ocaziii în care Imperiul Rus, în variile sale întruchipări, a tăgăduit demnitatea naţiunilor  libere.

Sancţiunile de acum nu sunt, aşa cum sugerează propaganda insidioasă, un atac împotriva naţiunii ruse. Scopul lor este de a slăbi maşina de război a lui Vladimir Putin şi de a sublinia, dincolo de  orice ambiguitate, că sprijinul  acordat unui război de agresiune este inacceptabil. Solidaritatea militară cu Ucraina este legitimă juridic, de vreme ce Ucraina îşi exercită dreptul recunoscut  la  auto- apărare.

Nu poate exista neutralitate morală în acest conflict, de vreme ce el întruchipează răul care a marcat destinul Europei centrale şi de  est  în secolul XX.   Echidistanţa recomandată  de unii  este o formă asumată de complicitate cu cei care atacă  populaţia Ucrainei şi încearcă să reducă un stat liber la statutul de gubernie rusă.

Crimele împotriva umanităţii  sunt juridic şi moral imprescriptibile. Denunţarea Rusiei ca stat agresor şi criminal este alternativa la tăcerea  laşă. Claritatea etică era  imperativul asumat de cei care, în anii de după 1945, au apărat, cu curaj tragic, demnitatea popoarelor lor în faţa stalinismului. Ea  redevine, acum , o obligaţie pe care nu o putem ignora decât cu riscul  renaşterii  imperialismului sovietic.                           

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Rusia a ratat ocazia de a redeveni o superputere si chiar de a ramane o mare putere. Comportamentul agresiv indeparteaza lumea civilizata de ea si nu se stie pentru cat timp va fi izolata. Probabil ca si-a pus in pericol si existenta propriei federatii. „Unde nu e cap, vai de picioare!”

    • Visul european de abia incepe!

      Europenii s-au lamurit ca pot actiona rapid si solidar. Firele s-au lamurit ca pot si fara Rusia. Toata lumea a inteles ca putin este un neocomunist, ce isi distruge propriul popor. NATO si-a dovedit unitatea si capaitatea de reactie,

      Un conflict are intotdeuna capacitatea de a descatusa energii ascunse si de a accelera evolutia.

      ===

      Admiratori ai lui Pol Pot !?

      Daca exista, acestia au nevoie de ingrijire medicala. O spun la modul propriu, nu o luati ca pe o injuratura. Sunt oameni bolnavi mintal care trebuie tratati in asezaminte specializate.

      Stalin – da, probabil mai are admiratori, Che – la fel. In cazul lui Che s-a asternut si o nemeritata aura romantica pe imaginea acestui ucigas fara scrupule.

      ===
      Care cultura rusa?

      Cred ca ne-am plasa din nou in patologic daca l-am admira pe putin pentru ca ne place Tolstoi, sau pentru ca sampanie cu cavier ar fi considerata o placere maxima.

      • Stimate Dedalus, cultura rusa exista, prin monumente, scriitori, poeti, pictori, oameni de stiinta, etc. Acum daca V.Putin este vinovat de acest conflict nu inseamna ca trebuie sa aruncam cultura unei natiuni! A denigra face parte inca din cultura unor osmeni.

    • Dar s-ar putea argumenta și contrariul. Poate fi confirmarea unei reveniri, en fanfare (dar teribilă, tragică si grav cauzatoare de moarte și distrugeri), a unei mari puteri. După „traversarea unui deșert” de, aproape, 40 de ani de quasi-lipsa de relevanță la „masa principală” RUS deschide prin double-blind. A testat in 2014 reziliența celorlalți „jucători”. I-a găsit blazați și preocupați masiv de endless convorbiri personale/interne pe teme frivole&pernicioase și gata să accepte ușor pierderi doar ptr.a putea să-și continue dezbaterile interne lipsite de sens care le-au acaparat toată atenția și multe mijloace.
      Personal, parcă nu m-aș grăbi la concluzii definitive. Mai e mult până departe. We’ll see…..

  2. „Imperiul Rus îşi reconfirmă raţiunea sa de a fi. Ţarist, comunist sau putinist, el este cel mai redutabil duşman al libertăţii popoarelor.” Text clar și necruțător!
    Rusia a reușit acum cu veto să blocheze în Consiliul de securitate ONU (lărgit la 15 state) o rezoluție de stopare a războiului lui Putin în Ucraina. S-au ațtinut de la vot: China și India. Din 1945 până azi cei 5 cu veto în Consiliul de Securitate ONU. SUA, URSS/Rusia, China, UK, Franța, pot bloca oricare rezoluție ONU. Putin devine în curând cățelul lui Xi Jiping, relația BIP China: Rusia de 11:1. Rusia de azi este exclusă din relațiile comerciale cu occidentul SUA/NATO/UE și statele libere din Asia.
    Vor urma acum încă o dată sanctiuni „severe” din vest împotriva Rusiei lui Putin fără succes, Ucraina fiind bomardată și distrusă în câteva zile sau săptămâni?

    Marlene Dietrich
    Where have all the flowers gone?
    Long time passing
    Where have all the flowers gone?
    Long time ago
    Where have all the flowers gone?
    Picked by young girls every one
    When will they ever learn?
    When will they ever learn?

    Where have all the young men gone?
    Long time ago
    Where have all the young men gone?
    Gone to soldiers every one
    When will they ever learn?
    When will they ever learn?
    Where have all the soldiers gone?
    Long, long time passing
    Where have all the soldiers gone?
    Long time ago
    Where have all the soldiers gone?
    Gone to graveyards every one
    When will they ever learn?
    When will they ever learn?
    Where have all the graveyards gone?
    Long time passing
    Where have all the graveyards gone?
    Long time ago
    Where have all the graveyards gone?
    Gone to flowers every one
    When will they ever learn?
    When will they ever learn?

    • Mizeria comunista nu moare, ci doar se transforma.
      Fara comunism omenirea ar fi fost acum mult mai departe.
      Din pacate, mai sunt destui care cred in aceasta himera.

      Razboiul a evoluat si el, nu doar ca tehnica si putere de distrugere, cat si prin extindere in mai multe domenii, nu mai e doar o confruntare militara. Din acest punct de vedere omenirea a invatat. Din nefericire.

      • Fostul cancelar german Gerhardt Schröder SPD/ RFG nu a învățat nimic (are 407.000 Euro pensie și avere de 20 milioane Euro), e acum în conducerea Gazprom și se consideră „prieten” al criminalului de război Putin.
        Cred că imperalismul lui PutLIN e mai mult „tarist” decât comunist. KGBistul înrăit PutLER a vorbit deschis de câtva timp despre istoria și măreția Rusiei. Naționalismul și imperialismul rusesc au fost înainte de comunismul sovietic și sunt și acum ideologia Moscovei, cu colaborarea bisericei ortodoxe rusești.
        „Es ist Krieg und niemand geht hin” a fost sloganul anilor 1968-1982 pentru Friedensbewegung (1981 Heinrich Böll, Mutlangen depozit nuclear american) care adus la GRÜNE. Azi doamna Analena Barbock / Grüne, ministrul de externe german, vorbește la Adunarea Generală ONU la NY în fața a 193 delegații de state și condamnă criminalul de război Putin și agresiunea rusă în Ucraina.
        Istoria nu se repetă, repetarea e mai mult o farsă. Trist e că copii, femeile, locuitorii în Charkiw, Kiew, Mariupol, Cherson, Odessa, în toată Ucraina mor, sunt uciși de bombele și armele rușilor.
        Avem o singură planetă cu o atmosferă foarte subțire. Marile puteri nucleare au format detașamente pentru războiul în cosmos.
        Brav new world.
        SAG MIR WO DIE BLUMEN
        Marlene Dietrich

        Sag mir wo die Mädchen sind,
        Wo sind sie geblieben?
        Sag mir wo die Mädchen sind,
        Was ist geschehen?
        Sag mir wo die Mädchen sind,
        Männer nahmen sie geschwind
        Wann wird man je verstehen?
        Wann wird man je verstehen?

        Sag mir wo die Männer sind
        Wo sind sie geblieben?
        Sag mir wo die Männer sind,
        Was ist geschehen?
        Sag mir wo die Männer sind,
        Zogen fort, der Krieg beginnt,
        Wann wird man je verstehen?
        Wann wird man je verstehen?

        Sag mir wo die Blumen sind,
        Wo sind sie geblieben?
        Sag mir wo die Blumen sind,
        Was ist geschehen?
        Sag mir wo die Blumen sind,
        Mädchen pflückten sie geschwind
        Wann wird man je verstehen?
        Wann wird man je verstehen?

    • @Kurt
      Domnule,
      aceasta este ilustrarea dreptului internațional în termeni realiști „Rusia a reușit acum cu veto să blocheze în Consiliul de securitate ONU (lărgit la 15 state) o rezoluție de stopare a războiului lui Putin în Ucraina. S-au ațtinut de la vot: China și India. Din 1945 până azi cei 5 cu veto în Consiliul de Securitate ONU. SUA, URSS/Rusia, China, UK, Franța, pot bloca oricare rezoluție ONU.” E, practic, o iluzie. In realitate poate fi aplicat doar celor care nu au cum să-si pună in executare, in mod autonom, propriile interese.
      De aceea orice stat puternic ar vrea să devină o mare putere. Tipul de reținere morală de care dă dovadă DE este o excepție demnă de toată lauda, dar e ceva f.,f.rar. Iar după cum observați DE a fost/este culpabilizată maximal chiar și ptr.aceasta reținere extraordinară.
      Dar trecând peste acest capitol de mare ipocrizie internațională sper că sunteți de acord cu mine că „autonomia strategică europeană” a devenit nu doar necesară dar pare și de neevitat.

      • Nu prea mai e posibil de a spune ceva despre viitor și ce va face Putin. Până acum mulți în vest (Putinversteher) nu credeau că Putin va ataca toată Ucraina. Credeau că Putin se mulțumește cu Ucraina de est, cu Luhansk si Donetzk, ca 2014 cu insula Krimea. Cred că Putin cunoaste bine articolul 5 NATO care asigură membrilor sprijinul celorlalți la un atac din Rusia sau China.
        „Mourir pur Danzig” se întrebau francezii 1939, nu au trecut Rinul spre est în Septembrie 1939 pentru a ajuta Polonia atacată de Führer.
        „Mourir pour Kiew” are azi același răspuns în vest. Ucraina nu e în NATO, Ucraina nu e în UE. Tratatele UE prevăd un sprijin militar obligatoriu la un atac din afară numai membrilor NATO. Cred că Putin știe că Polonia, România și Tările Baltice au o asigurare militară dublă prin apartenența NATO și UE. Putin atacă Estonia cu 33 % etnici ruși (Narva)? Cred că nu.
        Să nu uităm. Bucureștiul a declarat în Decembrie 1941 război Statelor Unite ale Americii. Azi americanii au baze militare în Dobrogea și apără România. E scenariul de care îi e frică lui Putin? Ucraina în UE și NATO cu baze americane în Ucraina?
        Cred că echilibrul spaimei nucleare din 1949 până azi, la început SUA/NATO contra URSS/Pactul de la Varșovia e neschimbat. Numai nebunia retorică a lui Putin ar putea avea și ceva autodistrugător de a încerca, ca Führerul 1939, rezistența democrațiilor occidentale. Führerul a disprețuit 1939 democrațiile occidentale, inclusiv SUA. Putin disprețuiește azi democrațiile occidentale, inclusiv pe Biden/SUA.
        Nu știm cât timp va mai rezista Ucraina atacurilor criminalului de război Putin. Ucraina mai rezistă o săptămână? Ucraina mai rezistă 2 luni? Lumea va fi alta după ocuparea rusească a Ucrainei 2022. Rusia va fi complet deconectată de economiile democrațiilor libere . SWIFT total e bomba atomică în lumea bancară a finanțelor a spus acum ministrul de finanțe francez Bruno le Maire. Moldova a depus acum cererea de aderare la UE. Cancelarul Olaf Scholz a spus 3.03.2022 la TV german cu doamna Illner că sprijină aderarea statelor din Balcanii de vest la UE cât mai repede. E. Macron e de mult timp mai prudent la aderarea de parteneri noi în UE și vrea mai întâi schimbarea structurilor UE pentru a înlocui principiul unanimității voturilor în consiliul șefilor de state cu o majoritate dublă calificată. Va mai curge multă apă pe Sena la Paris și pe Dunăre la Beograd …..

  3. Daca intr-un sat, un vecin ar fi batut in curtea lui de un alt vecin, al treilea vecin de alaturi s-ar uita peste gard cum prietenul de alaturi este omorat in bataie si ar spune ca nu poate interveni decat invitandu-i nevasta si copiii in curte, pentru ca nu poate ataca o alta proprietate. Ce copil, ce sotie si ce vecin si-ar lasa tatal si prietenul agresat fara sa intervina? Intervenim in metrou, sau pe strada cand vedem o talharie, sau o agresiune, dar nu se intervine la nivel international, gasindu-se inutile justificari. De ce?

    • Exemplele umane nu se potrivesc acestor scenarii. Un om cu un cutit, cu o bata, cu o mitraliera sau racheta are totusi o actiune limitata spatial si temporal. O tara cu armamentul Rusiei nu are astfel de limite. Exemplele din viata de zi cu zi sunt inadecvate, si intuitia nu ne ajuta. Pur si simplu nu am fost facuti pentru a judeca bine chestiuni globale, e o chestiune de psihologie.

      • Chestiunile globale pot fi judecate și ele, însă e mai greu de convins oamenii obișnuiți că abordarea este cea câștigătoare.

        De exemplu, doctrina distrugerii reciproce asigurate (mutual assured destruction) s-a dovedit abordarea câștigătoare, la vremea ei, pentru lumea civilizată. Însă cârtițele Moscovei și ”idioții utili” isterizau societatea occidentală, compusă din oameni incapabili să opereze la un asemenea nivel de complexitate. Ulterior, respectiva doctrină a putut fi înlocuită de teoria războiului nuclear câștigabil, ceea ce a dus în mod direct la dezmembarea Uniunii Sovietice.

        La fel se întâmplă și în prezent, oamenii obișnuiți nu înțeleg eroarea strategică pe care ar presupune-o o intervenție directă în Ucraina. Dar câștigul pe termen lung (dezmembrarea Federației Ruse) poate fi obținut doar printr-o abținere a Occidentului de la a interveni direct în Ucraina.

        Pentru comparație, invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă a dus în mod direct, după numai 5 ani, la prezența tancurilor sovietice în Viena, Praga, Budapesta și Berlin. Ceea ce suporterii invadării URSS n-au anticipat, la vremea aceea.

  4. A abordare istorica corecta. Dar ar trebui de vazut si cauzele. Statele lumii libere si dezvoltate, G20 s-au multumit cu acel razboi rece. Pana la urma interesele economice au dominat mereu lumea. Ceea ce vedem acum sunt efectele granitelor artificiale create de Lenin si Stalin, dar si lupta pentru o suprematie economica si comerciala, militara. Ceea ce avem acum in Ucraina este un razboi urbsn care nu se va termina prea repede si o confruntare intre echipamente militare. Cei care sufera sunt oamenii simpli si care fug oriunde din orase, iar Ucraina arata ca o noua Sirie europeana. Din pacate, Ucraina dupa 1991 nu a stiut sa creeze legaturi solide cu tarile vecine, nu i-a placut democratia si i-a fost mereu frica sa nu i se ceara teritoriile care nu au fost niciodata ale ei.

  5. 1. Cred că, pe lista „eliberărilor” poate fi adăugat și războiul Transnistrean din Moldova;
    2. Abia aștept să văd ce poziție adoptă Valer Dorneanu, Renatte Weber, Dragnea, Ponta etc. Și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă… Ion Iliescu;
    3. Părerea celor din tagma: Ciolacu (bufonul lui Toma), Câțu (bufonul lui Joha), Dâncu (bufonul lui… Sereică) sau Kelemen Hunor (bufonul lui Orbán) – nu prezintă interes.
    4. Șoșoacă, Simion, Călin Georgescu, Târziu, Lavric, Puric, Mircea Diaconu + Antena 3 și România TV este „Love Ucraina” cu degetele încrucișate la spate și făcând cu ochiul la Putin („…am zis bine șefu’? Ne iertați, da’ nu puteam să ne dăm de gol așa, din prima. Stați să treacă panarama și o zicem pe aia cu jos NATO și Roexit după, bine? Promitem, pe cuvânt de pionieri”

    Cred că toți cei enumerați mai sus stau ascunși „sub radar”, strângând puternic din b… dinți, în speranța că se vor lămuri repede lucrurile ca să știe „ei cu cine votează”… Până atunci, „joc de glezne”, „mucles” sau ca „tot românul, imparțial”…

    P.S. Mă miră că a luat totuși o oarecare inițiativă to… domnul Ioan Aurel Pop, cu mesajul de susținere adresat „colegilor academicieni” din Ucraina. Cred că a făcut-o repede, la cald, punctual pentru respectivii, ca să rămână relevant când o să candideze la alegerile prezidențiale din 2024…

  6. Chiar de pe vremea lui Stalin si cu atat mai mult dupa, Uniunea Sovietica avea un puternic aparat de stat si de partid, in Razboiul Rece era un ´echilibru al puterilor´ si nimeni nu a amenintat direct cu bomba atomica. In Uniunea Sovietica era o adevarata ´cultura a pacii´ , propagandistica, desigur, dar de care trebuia sa se tina seama, invazia actuala e cu mult mai violenta decat acelea sovietice din Ungaria si Cehoslovacia, care aveau totusi o logica in contextul dualist al epocii. Acum situatia e diferita, Putin pare a fi singur, se crede un fel de Napoleon, in plin delir mistic. Tocmai de aceea perspectivele sunt sumbre. Ideologia putinista e greu definibila, Conservatorism ´postmodern´ si polimorf ce a asimilat latura agresiva si autoritarista a Comunismului, de aceea se apropie de ceea ce se cheama ´bolsevism national´. Denumire inselatoare, caci nu e vorba propriu-zis de un amestec de comunism si nationalism, ci e numele unui curent de fascism, asa zis ´de stanga´ si cel mai delirant si apocaliptic ( M. van der Bruck, Spengler, E. Junger, E. Niekisch, fratii Strasser, Rosenberg, Goebbels insusi, erau filorusi si militau pt. o alianta cu bolsevicii ) , de altfel, sunt dovezi ca Nazismul a fost foarte influentat de fascistii rusi albi emigranti, cu toata ambiguitatea, recunoscuta, a termenului generic ´fascism´. Regimul rus actual e mult mai aproape de fascism si deci de nazism decat de comunismul rus care, cu toata brutalitatea lui cunoscuta, era totusi mai prudent, mai rational, cel putin in relatiile internationale, de altfel, a fost consumat chiar de acest ´umanism´ si pacifism rezidual. Acum se poate observa un amestec ciudat , postcomunist, de resturi si nostalgii sovietice, autoritarismul reactionar al autocratilor, eurasianism si forme importate de neofascism ( dughinism, care e o aripa a Nouvelle Droite ), pe langa ingrozitorul extremism traditional al sumanelor negre, ca ideologie de razboi elaborata in laboratoarele armatei si FSB. De aceea situatia pare mult mai periculoasa si fara precedent. Putem remarca totusi ca, prin mijloace conventionale, Rusia e la fel de rudimentara ca si altadata si nu ar putea invinge singura o putere ca Turcia – care e un inamic istoric al ei, Erdogan e la fel de bantuit de istorie ca si Putin.

    • Situatia e fluida si imprevizibila, si nu ma refer neaparat la amenintarea nucleara, cat la sistemele de aliante. Daca Rusia reuseste sa isi formeze aliantele, la care probabil lucreaza de mult si pare a se prefigura deja, se poate considera ca cel de-al treilea razboi mondial a inceput.

      • Daca ar fi sa ne luam dupa Hegel, ar trebui sa fie si al treilea, ca sa se incheie ecuatia, dualismul Razboiului Rece aminteste teribil de faza ´antitezei´ ( impropriu numita astfel, a contrariilor ). Un razboi nuclear e un non-sens, exista mecanisme de control, Europa nu va pieri decat odata cu intreaga lume, apocalipsa la care viseaza doar nebunii, tiranii sunt lasi. Agresiunea lui Putin e un act de maxima lasitate, impotriva unui popor frate neajutorat, o tinta, credea el, facila, nu va fi iertat de ai lui ( dupa cum mandatul si la inceput tot cu acte de lasitate impotriva propriului popor ). Alianta euroatlantica a invins in ambele razboaie mondiale si ramane cea mai puternica, in fata unei eventuale aliante asiatice ( Rusia-China-Iran-Pakistan si poate alti oportunisti ce stau la panda ), sunt convins ca Statele Unite dispun de mari ´surprize´, deja le-au aratat rusilor ca stiu si ce chiloti au, batandu-i de la distanta, intr-o infruntare directa ar fi spulberat lesinatele convoaie ale armatei eliberatoare, desprinse parca din filmele alb-negru. Daca se deschide iar apetitul razboinic al nemtilor, care nu vor uita niciodata umilintele, rusii au motive mari sa tremure. Oricum ar fi, prestatia armatei ruse e jalnica, efectele psihologice catastrofale si menite sa descurajeze orice eventuale aliante , mai ales ca si intre Rusia si China ( sau India si Pakistan ) exista un conflict istoric, cam asa cum era intre Germania si Rusia. Nu ar trebui subestimata disidenta rusa, extrem de feroce cand se dezlantuie ( inca de la populisti ), iar aparatnicii siloviki de care toti specialistii vorbesc acuma ( si care nu cred neaparat in ideologia de razboi pe care o propaga, e ceva normal la mediile Intelligence, nici Dulles nu era mai breaz ) vor abandona capitanul beat imediat ce corabia incepe sa ia apa. E agonia unui demon vechi …

  7. Deși nu e momentul de glume, o să pun aici una; amară.
    Banc cehesc de după ’68: „Pe cine caută rușii în Cehoslovacia?” „Îl caută p-ăla care i-a chemat”

  8. Motto:
    „Istoria parcă ne duce-n burtă
    şi parcă a uitat să ne mai nască,
    preafericiţii cu privirea scurtă
    sorb borşul dogmei ce le plouă-n bască,
    făcând spre lucruri zilnic reverenţe
    căci cine ştie ce episcop doarme
    în polonic, în coşul pentru zdrenţe,
    în ţevile acestor triste arme
    unde Nebunul işi cloceşte crima
    şi ne omoară fiindcă ne iubeşte,
    când ne e foame desenează peşte,
    când vine frigul arestează clima,
    opriţi Istoria-cobor la prima
    opriţi la staţia Doamne-Fereşte”
    (Mircea Dinescu- „Doamne-Fereşte”)
    Poezia lui Mircea Dinescu „Doamne fereste” se potriveste tot mai mult cu situatia invadării Ucrainei de către Rusia. Si asta după noaptea de 23 spre 24 februarie 2022 când Kremlinul a devenit locul „unde nebunul isi cloceste crima”. Până si argumentele lui Putin pentru a-si justifica invazia, respectiv recunoaşterea suveranităţii ruse asupra Crimeei, definitivarea demilitarizării şi denazificării statului ucrainean, precum şi garanţii privind statutul neutru al acestei ţări, sunt foarte bine sintetizate in versul lui Dinescu: „şi ne omoară fiindcă ne iubeşte”.

  9. Astept ,de multa vreme, cu nerabdare, primul semn prin care dictatorii, de mucava, ce inca se situeaza de partea Rusiei vor trebui sa renunte si sa se alinieze in lungul sir al natiunilor anti Putin (nu anti Rusia )sau vor fi casapiti ,politic ,de proprii cetateni .In momentul in care Rusia nu va mai avea nici un sustinator, cu exceptia sirianului , daca intre timp nu dispare si el si momentul in care toate portile lumii ii vor fi fost inchise ,fie va fi ciuruit de apropiatii lui, fie cetatenii vor iesi masiv sa il alunge , totul se va fi sfirsit deja .Astept ca dezertarile preconizate de zicerile mele sa devina (ele exista deja ) majoritare si armata rusa sa nu mai accepte sa lupte impotriva fratilor lor Ucrainienii . Actorasul de duzina (asa creadeau unii ) a pus o capcana ce il scoate pe Putin din jocul politic mondial si din jocul politic ,viitor , al Rusiei . Nimeni nu poate credea ca a facut acest lucru de unul singur . Pentru cei care inca mai viseaza trebuie rapid inteles de ce doamna Merkel a renuntat la a mai conduce natiunea Germana si de ce Germania este in spatele jocului . Pentru a ajunge in acest punct , acolo unde Putin este pus total si negativ la zidul istoriei ,Germania a cheltuit ,averi nenumarate (doar sa vedeti capcana cu Nord stream 2) .Acum Germania(UE ) este marele cistigator . Germania a reusit imposibilul si a mutat „celebra mustata ” in barca celor care cindva au abordat steagul lor pe cladirea Reichstagului la intii mai 1945 .Acum , Uniunea Europeana este unita in totalitate si mai toate tarile riverane ei dau buzna sa intre in structurile UE si NATO. O noua realitate vine peste noi .100 de miliarde de euro , in prima faza )pune Germania la bataie in tehnologizarea tuturor fortelor ei militare .Deja Romania anunta cresterea procentului din PIB, la 2,5 la suta,cel acordat Armatei Romane . Nu mai dureaza mult si o noua Rusie (cel mai probabil fara Putin si camarila lui )va aparea .Este evident ca si ei au inteles acum ce se intimpla chiar daca ieri sera Presedintele Biden (ce forta extraordinara )ne spunea tuturor ca aceasta Rusie, condusa de acest om,inca nu stie ce o asteapta .Germania lui Scholz si imediatele lui decizii vor arata o Uniune Europeana devenita si o mare putere militara .Acum poate intelegem si toate deciziile luate de Presedintele Iohannis , incepind cu sfirsitul anului trecut ,ca si decizia ce a devenit extrem de importanta o data cu numirea premierului Ciuca .

    • Ce bine ar fi, daca, s-ar indeplini ce ziceti dvs!
      dar de butonul rosu din mult vestita papornita, nu ziceti nimic? caci vedem cu totii ca, pe schizofrenicul Putin nu il deranjeaza daca ramane singur(chiar ii place) nimic nu pare sa il sperie…serios!

    • Intr-adevar, spatiul rus nu prea stie ce il asteapta. pentru moment, vede declaratii televizate, si masuri bancare. Cred ca pot supravietui fara banci mondiale, sunt un continent ei singuri practic. mai sunt fratii chinezi, la fel de criminali si hotarati sa mature cu vestul civilizat.

    • Mi-e tare greu să cred că a existat o astfel de super-strategie a Germaniei dusă la apogeu prin Merkel și Scholz ca să ”răzbune gloria pierdută a celui de-al treilea Reich”!
      Ar fi echivalent cu a spune că Angela și Olaf nu sunt decât niște nostalgici naziști.
      Iar asta devine și mai greu de crezut.
      Mai la obiect însă : dl Stanomir reușește să înfiereze cu mânie intelectuală și democratică nemernicia de secole a unui imperiu-hidră ce renaște de fiecare dată mai îngrozitoare pentru omenirea din jurul ei prin autocrații deliranți ce aduc o planetă întreagă din ce în ce mai aproape de pragul dezastrului nuclear.

  10. Mulțumiri pentru text. E fără rest – primul despre crima de acum, scris în limba română, la care nu e nimic de adăugat.

  11. Ceea ce se întâmplă acum prin atacul Federaţiei Ruse contra Ucrainei, plus ULTIMATUMUL Rusiei adresat NATO, sunt tot o consecinţă a WW2( să sperăm că ultima). Este şi vina democraţiilor occidentale că au menţinut status-quo-ul de la sfârşitul WW2 şi nu au desfiinţat tratatele şi instituţiile rezultate la încheierea WW2( de ex. ONU, Consiliul de securitate, etc). Mai mult, nu au acţionat pentru desfiinţarea armamentelor nucleare, mulţumindu-se cu avantajele obţinute din câştigarea WW2.
    Federaţia Rusă SE AUTO-CONSIDERĂ moştenitoarea URSS, dar NU ESTE. URSS avea în componenţă 16 „republici”, azi sunt 16 noi state(!!!) iar Federaţia Rusă este doar unul dintre ele. Nu, Rusia NU ESTE URSS!
    Singura moştenire a Rusiei este că a preluat armamentul atomic al fostei URSS, asta cu acceptul tacit al Occidentului, vinovat pentru că a acceptat asta. Şi asta este adevărata periculozitate a situaţiei: Rusia NU MAI ESTE URSS dar are armamentul atomic al URSS. Iar după Ultimatumul Rusiei adresat NATO, după agresiunea contra Ucrainei, Rusia se pregăteşte de ŞANTAJ NUCLEAR contra ÎNTREGII Lumi. Fiindcă, a spus-o şi Putin: ce rost mai are Lumea fără Rusia? Doamne fereşte!

    • Armamentul nuclear strategic din Ucraina era controlat tot de la Moscova. Hai să nu ne imaginăm că ICBM-urile aflate în 1991 pe teritoriul de azi al Ucrainei ar fi putut fi lansate vreodată la comanda Kiev-ului.

      Mai mult decât atât, până în 2004, Ucraina a fost trup și suflet împreună cu Rusia. Eliminarea ICBM-urilor din Ucraina a fost un pas logic al Occidentului pentru a restrânge puterea Rusiei. Dacă decizia ar trebui luată din nou astăzi, ea ar fi aceeași.

      Legenda spune că în 1993, Mearsheimer ar fi anticipat că în lipsa armelor nucleare Ucraina riscă o agresiune din partea Rusiei. Însă la momentul respectiv asta era ultima problemă a Occidentului. Oamenii simpli înțeleg lucrurile astea mult mai repede decât progresimea sensibilă la suflet și neamenințată personal de nimeni. După o expresie cam vulgară din armată: ”decât să plângă mama, mai bine plânge mă-sa”.

      România n-ar fi fost astăzi membră NATO și UE, dacă Ucraina ar mai fi avut arme nucleare în 2004.

  12. Doctrina militara a Rusiei – oficiala – presupune combinarea actiunii limitate cu amenintarea cu armele nucleare. Este o deplasare a strategiei descurajarii nucleare in strategia luptei conventionale.

    Asa ca putin nu face nimic altceva decat sa aplice ceea ce scrie in doctrina lor militara.

    Numai ca aici este o mare problema – doctrina spune ca amenintarea cu arma nucleara trebuie sa prezenta numai atat cat este nevoie pentru a slabi inamicul, o grija foarte mare trebuie manifestata pentru a nu obtine efectul contrar [adica intarirea inamicului, nota mea].

    Momentul invaziei a fost calculat, conditiile internationale fiind considerate oportune: post-covid, SUA intr- o perioada de regandire a propriei doctrine militare, eforturile UE impartite intre Parteneriatul Estic, Statele din Balcanii de Vest si obiectivul de extindere in comertul mondial si altele.

    Se afla in faza inaintata si operatiunea de destabilizare a populatiei si a statelor in Europa de Est – as aminti aici impactul propagandei ruse asupra ratei de vaccinare din Romania. Totul derulat atat de structurile statului rus, cat si de actori metastatali, finantati de oligarhi in schimbul favorurilor statului (ale lui putin, evident).

    ===

    Aceasta campanie de destabilizare condusa de Rusia se desfasoara in Romania chiar si acum, in momentul in care scriu. Directivele de propaganda s-au modificat pentru a se pune in acord cu operatiunea militara si cea politica a Rusiei.

  13. Situatia politica si militara este considerata atit de grava in Gorj, incit prefectul si primarul din Tg. Jiu au decis (conform ziarului Pandurul), ,,sa scoata muraturile” din subsoul blocurilor, destinate ca loc de adapost in caz de bombardament !!!

  14. Dar cate incalcari au fost inainte de marea invazie in Ucraina libera si independenta???

    Europenii si nu numai ei, institutiile europene dar si cele internationale au inchis ochii si au mers mai departe sau poate doar nu au actionat decis si ferm

    Daca poporul ucranian nu riposta viguros in fata neprovocatei invazii si astazi am fi avut un mic deranj la Bruxelles si poate ceva pe la Washington dar tonurile s-ar fi stins incet si sigur.

    Cum poti sa pui la pamant un intreg avion cu oficiali din Polonia si pana la aceasta data sa nu ai responsabili si cauze clare la acel incident???

    Cum poti sa torni ceva plutoniu, ba in ceai, ba in parfum, si sa nu raspunzi pentru ordinele date???

    Cum poti sa deturnezi un avion ca sa preiei prin forta odata de aeronava ajunge la sol, in Belarus, sa lasi acolo un pasager- dizident – si prietena acestuia acolo si tu oficial european sa te declari fericit desi avionul a decolat fara cele doua persoane retinute prin abuz acolo dupa deturnarea aeronavei???

    cum poti tu Ministru de Externe al unei tari sa debitezi minciuni la ONU???

    Cum este sa citesti un discurs despre pace s reducerea presiunii militare la granita cu un alt stat in COnsiliul de Securitate la ONU si in timp ce dadeai asigurari de pace si prietenie seful tarii tale comunica public ordinul invadare al unei tari libere si declanseaza invazia pasnica prin rachete balistice??? Cum e???

    Dar cel mai trist este cum este sa iti trimiti proprii tai cetateni, oameni tineri, la moarte???
    SI cum este sa provoci o criza in propria ta tara si sa iti lasi tara in foamete pentru ca tu ai ambitii de marire???

    Ani prea multi si prea fericiti a avut cineva in fruntea unei natii care nu cred ca isi doreste chiar ceea ce se intampla acum..

  15. „Ceea ce Federaţia Rusă înfăptuieşte acum, din unghiul dreptului internaţional, este o triplă infracţiune: crima de agresiune, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Vladimir Putin devine un autentic emul al lui Stalin.”. Perfect adevărat. Doar că Stalin&URSS n-au avut nicio suferință de pe urma triplelor infracțiuni…..din unghiul dr.international. Ba dimpotrivă, Stalin&URSS au impus dușmanilor lor direcți sau indirecți normele dr.international așa cum il vedeau, concepeau, distorsionau…. De ce Putin nu ar spera, măcar, la o ieșire similară. Că doar avem precedentele dr.international. Nu?!?

    „Polonia, la 1830 şi 1863, Ungaria la 1956, Cehoslovacia la 1968, Georgia în 2008, iată tot atâtea ocaziii în care Imperiul Rus, în variile sale întruchipări, a tăgăduit demnitatea naţiunilor libere.” Așa e, dar trebuie observată lipsa remarcabilă a: Septembrie ’39, Noiembrie ’39 Războiului cu Finlanda, Iunie ’40 anexarea Tarilor baltice, August ’40 Basarabia & Bucovina. Asfel e o serie muuult mai interesantă. Constituie izvorul ’56&’68 și cel mai important…..cu zero urmări, negative, din „unghiul dr.international”. Zero negative. Că pozitve slavă Domnului!

    Da, „Echidistanţa” poate că nu. E greu/extrem de greu de motivat la modul rezonabil. Dar „imparțialitatea” da. E necesară. Mai ales in analiza situației și a cum s-a ajuns aici. Demonizarea ab initio nu folosește decât la înrăutățirea înțelegerii. De aceea trebuie precizat că RUS nu e URSS. Nu are scopuri ideologice comparabile, nu a declarat/nu declară război politic&social tuturor societăților construite/funcționând altfel decât RUS.
    Dar are scopuri/obiective/criterii geopolitice specifice marilor puteri ever. Ptr.noi (Ro, UE, NATO) nu e bine. Ieșim abrupt din era unipolaritatii, but we have to deal with that: containment, chestii, etc.

  16. Ce diferenta uriasa exista intre a fi cetateanul unei dictaturi sau cetateanul unei democratii! Parca niciodata nu mi-a fost atat de clar, chiar daca am trait sub Ceausescu si m-am rasculat (invingandu-mi frica, alaturi de multi altii) impotriva asa-zisului socialism democratic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro