Oppenheimer, filmul din 2023 al regizorului Christopher Nolan, nu a fost de natură să provoace unanimități. Cred că cel mai acerb critic al său în spațiul mioritic a fost jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Care i-a reproșat filmului, în primul rând, absența inventivității. În opinia gazetarului, două treimi din film ar fi o ilustrare conștiincioasă a biografiei atomistului, al cărui interpret, Cillian Murphy, a fost foarte bine ales semănând cvasi-perfect din punct de vedere fizic cu personajul din viața reală. Atâta doar că Murphy nu a depășit aceste condiții preliminare și nu a intrat cu adevărat în profunzimea fizicianului. În pielea atomistului. Aceasta în vreme ce Tom Conti , actorul ce l-a întruchipat pe Albert Einstein, ar fi fost de-a dreptul catastrofal.
Nu am împărtășit întocmai opiniile binecunoscutului gazetar. Se pare că nu le-au împărtășit nici alții de vreme ce filmul a avut parte de 13 nominalizări la Oscar din care și-a adjudecat vreo 5.
Succesul , să zicem totuși relativ, de care a avut parte în România filmul (spun relativ fiindcă nu s-au format nici pe departe cozi la casele de bilete la cinematografe, sălile de proiecție nu au fost nicidecm luate cu asalt, însă toate acestea nu se mai întâmplă la noi de multă vreme) nu l-a lăsat indiferent pe editorul exemplar care este Gabriel Liiceanu. Ilustrul scriitor și filosof și cei din stafful editurii Humanitas au publicat în mare și utilă grabă o carte despre atomist. Nu, nu e vorba despre Un Prometeu american. Triumful și tragedia lui J. Robert Oppenheimer, volum care a stat la baza peliculei lui Christopher Nolan, ci Oppenheimer. Portretul unei enigme de Jeremy Bernstein. Carte apărută în Statele Unite în urmă cu exact 20 de ani, tradusă acum în românește de Walter Fotescu.
O scurtă notă ne informează că Jeremy Bernstein e, la rându-i, fizician, că a studiat la Harvard, că a predat la Universitatea din New York și că e autorul mai multor cărți de popularizare a științei, dintre care una îi e dedicată lui Albert Einstein.
Atât din Prefață cât și din cuprinsul cărții aflăm că Jeremy Bernstein a intrat în repetate rânduri în relație cu protagonistul cărții. Carte care nu este nici pe departe o biografie în toată legea, ci un subtil și interesant melanj între o documentare riguroasă, amintiri și considerații subiective. Raporturile dintre Oppenheimer și Bernstein au fost întrucâtva contradictorii, avec des hauts et des bas, cum spun francezii. Multe dintre reacțiile atomistului l-au pus adesea pe gânduri pe Bernstein. De aici, pesemne, subtitlul Portretul unei enigme. Bernstein încearcă, pe parcursul celor mai bine de 200 de pagini ale volumului, dezlegarea măcar a unei părți din această enigmă. Acordând un interes aparte formării profesionale și științifice a atomistului, relațiilor lui cu colegii ca și cu politicienii vremii nu întotdeauna foarte agreabile, activității lui Oppenheimer la Los Alamos, apartenenței sau nu a fizicianului la Partidul Comunist, opoziției față de realizarea bombei cu hidrogen și, firește, procesului ce a urmat suspendării autorizației de acces la detaliile programului nuclear american.
Bernstein a cercetat cu mare atenție cam tot ceea ce s-a putut cerceta despre audierile din cursul dezbaterilor, a citit și recitit textul depoziției lui Oppenheimer, a analizat dedesubturile audierii pe care o califică drept o piesă de teatru tragică. Conform mărturiei proprii, autorul volumului Oppenheimer. Portretul unei enigme ceea ce s-a petrecut în timpul respectivei audieri ca și în celelalte etape ale procesului au devenit pentru el o adevărată obsesie. Cartea este, la urma urmei, decontarea respectivei obsesii. Făcută sincer, cinstit, fără idealizarea lui Oppenheimer, cu subiectivități inerente, cu sublinierea greșelilor comise de protagonist și înainte, și în cursul audierilor, cu evidențierea naivităților strigătoare la cer ale savantului legate de niște evident imposibile bune relații în conduita nucleară cu Uniunea Sovietică din vremea lui Stalin. Jeremy Bernstein nu ezită să vorbească despre lucrurile nu tocmai în regulă produse în cursul audierilor, despre tratamentul nu riguros corect de care a avut parte fizicianul.
Trebuie să spun că lectura cărții lui Jeremy Bernstein nu este una chiar foarte simplă. Există o veritabilă defilare de fizicieni, de la celebrii Niels Bohr, Fermi, la Teller și Strauss care au avut roluri antagonice în proces. Mai trec prin scenă mulți, mulți alții. În pofida strădaniilor evidente ale lui Bernstein, acesta nu a putut face abstracție de referințele cu caracter strict științific a căror parcurgere nu este chiar la îndemâna cuiva care nu are o anumită pregătire în domeniu. Nu tocmai confortabile sunt, cel puțin după părerea mea, amânările frecvente vizând lămurirea unor detalii.
Cu toate acestea, lectura este una interesantă. Care, cu siguranță, merită făcută.
Jeremy Bernstein- OPPENHEIMER. Portretul unei enigme. Traducere de Walter Fotescu. Editura Humanitas, București, 2024
Domnul Cristian Tudor Popescu, caruia ii respect opiniile si analizele cinematografice, si-ar fi dorit propabil o abordare diferita a evenimentelor traite de Robert Oppenheimer (interpretat de Cillian Murphy) privind acele zile dinaintea testului nuclear. Ar fi vrut poate o evidentiere a sentimentelor traite de el si eventual regretul profund ca a adevenit un fizician. Dialogul dintre Einstein si jurnalistul venit pentru un interviu este relavant in acest sens. Doar ca, „Moartea” nu prea are sentimente si priveste cu detasare totala chiar si un test nuclear care ar putea distruge sute de mii de vieti intr-o secunda. In sufletul lui Oppenheimer coexistau doua sentimente, unul de excitatie si nerabdare, iar celalalt de regrete si constientizarea dramelor ce vor urma de aici.
De altfel, guvernul american la cateva zile dupa testul de la Los Alamos (16 Iulie, 1945), a lansat doua bombe nucleare in Japonia, lucru de care nu sunt sigur ca Oppenheimer stia. Poate ca stia si n-a crezut pana in ultima clipa ca guvernul le va folosi, iar acest lucru putea fi surprins in film.
Filmul este de calitate chiar daca pe alocuri unele personaje nu au prea intrat in rol .Povestea este si ea cunoscuta dar nici macar Oppenheimer nu stia cu exactitate care vor fi efectele bombei cu pricina si nici care vor fi distrugerile aparute in urma lansarii lor .Cele doua bombe lansate la Nagasaki si Hirosima au aratat lumii intregi intreaga lor putere pe viu (sau mai mult pe morti). Este imposibil ca in acele vremuri dezastrul sa nu te fi marcat pe vecie cu atit mai mult cit ai fost cel care in mare parte l-ai si provocat .Noi nu putem simti inca masura lucrurilor si ceea ce a insemnat pentru poporul japonez loviturile nucleare ce au distrus in mare parte cele doua orase ale Japoniei .
Despre dezastrul facut de japonezi in China (cu metode clasice) nu vorbeste nimeni,de Hiroshima vorbim mereu.
Hiroshima a fost consecinta modului in care casta dominanta din Japonia a inteles sa se poarte cu restul omenirii.
Draga Minimus, va grabiti cu o concluzie extrem de superficiala si periculoasa. Ce ar trebui sa i se faca Americii pentru ce i-a facut Japoniei? Ori Israelului pentru ce ii face Palestinei? In niciun caz sa nu mai fie folosite mijloacele genocidare, altfel umanitatea nu va fi diferita de barbarie.
Asta e whattaboutism de la mama lui! Articolul este despre un film! În film este vorba despre Oppenheimer. Ce legătură are el cu ce au făcut japonezii în China?
Dom Razvan, corect.
She told me she missed me, which is really nice, then she reloaded.
Era vorba sa dea una peste Kioto dar si-au schimbat tinta. Apropo, un coleg de-al meu abea s-a intors de acolo de la un simpozion. Oras magestic, plin de istorie si arhitectura. Mare pacat ar fi fost sa fie distrus.
…dupa cum nu vom sti noi acum cum ne va marca o lovitura termo-nucleara (nu nucleara !)….nimeni nu srie cu excactitate magnitudinea fortei ei distructive (estiamari exista, dar nu foarte exacte)
Totusi e prea putin relevant daca Oppenheimer a fost sau nu membru, cu carnet, al P.C.-USA. Era un sustinator f.entuziast si activ: donatii, intalniri, reuniuni, etc. F.putin probabil, avand in vedere „istoricul” sau, sa nu fi stiut despre activitatea de spionaj la Los Alamos, Fuchs&co.
Stim de la Sudoplatov, cu exactitate ca lucrurile privind spionajul au fost f.concrete si serioase. De aceea au si fost condamnati sotii Rosenberg.
Nu mai stiu sigur daca la Sudoplatov sau in alta parte am citit ca fizicienii sovietici, care in timpul ww2 lucrau si ei de zor (din puscarie) la finalizarea unui proiect al unei viitoare bombe atomice, aveau intrebari, probleme nerezolvate si nelamuriri de ordin stiintific. Responsabilul de proiect din parte NKVD i-a intrebat nu o data care ar fi problemele si sa faca o lista concreta a lucrurilor in impas. Spre stupoarea fizicienilor sovietici, dupa un timp, NKVD-ul le punea la dispozitie documente care, in general, rezolvau impasurile.
Spionajul sovietic sigur a avut cel putin 2 retele de spioni si info.din mai multe surse, din cadrul Los Alamos, pe care le confruntau. Au a obtinut o bogatie de info.deoarece se bucurau de mare trecere in cercurile respective.
Oppenheimer nu a mai obtinut security clearance ptr. ca nu se mai putea sa obtina. Riscurile erau prea mari si deja confirmate. Daca ar fi fost intr-un regim ca acela pe care il simpatiza el, pe care si-l dorea, repercusiunile ar fi fost cu mult mai grave. Dar traind si muncind intr-un regim f.liberal si tolerant nu i-a fost decat restrictionat accesul la cercetari militare secrete.
einstein in realitate era o catastrofa : aparatul matematic il facea permanent Grosmann iar „marele” fizician se straduia sa faca o teorie din ceea ce a „pescuit ” la biroul de brvete din Berna de unde a plecat cu o valiza de acte din care si-a tras …inspiratia ,Dar el beneficia de sprijinul marilor finantatori asa ca de el si de alte persoane nu vom sacpa -ni se va baga permnent pe gat ca fiind nr.UNU in timp ce altii de valoare incomparabil mai mare cum era FILIPOV SAU TESLA erau dati de pamant unii exterminati
Ce bine ca l-ai dat in gat ! Cineva trebuia s-o faca…:)))))))
Aber das ist richtig !!!!!!!!!!!!!!
Exista o carte – MAI STRALUCITOR DECAT 1000 DE SORI. Acolo, autorul, foarte bine documentat, surprinde dilema fizicienilor americani – daca sa dea acordul pentru folosirea descoperirii in scopuri militare, intrucat nu era sigur ca fizicienii germani i-ar fi dat-o lui H. Hotaratoare a fost interventia mediatica a lui Edward Teller care arata in mod mincinos – ca da, i-ar fi dat-o lui H.
Fizicienii germani care au stopat diseminarea nuclearei , desi se aflau sub o dictatura, spre deosebire de colegii lor americani, liberi, dar speriati, ar merita o recunoastere morala macar.