„Eugenia” sau evocarea antisemitismului românesc

Mărturisesc că fiind un mare admirator și degustător al fermecătoarele pagini purtând semnătura lui Mihail Sebastian, indiferent că este vorba despre scrieri în proză, fie ele nuvele sau romane, ori literatură dramatică am așteptat cu mare nerăbdare apariția traducerii în limba română a romanului Eugenia, scris de Lionel Duroy, apărut cu doar un an în urmă în limba franceză la prestigioasa editură Robert Laffont.
Apariția și difuzarea în librării fiind anunțate de editor (Humanitas Fiction) la o dată precisă ( 3 septembrie), am profitat de ocazia unui popas de doar câteva ore prin București și mi-am procurat cartea la numai câteva zile după punerea ei la dispoziţia marelui public. Am citit-o apreciind remarcabila traducere a Simonei Modreanu în orele libere de dinaintea spectacolelor din oferta Festivalului Zile și nopți de teatru la Brăila, oraș de baștină a lui Iosif Hechter, alias Mihail Sebastian. Brăila la care am găsit în roman câteva referiri răzlețe. Ea însemnând pentru Sebastian orașul ideal pentru refugiu. Singurul care i-ar putea oferi sufletului chinuit de numeroasele dezamăgiri și neîmpliniri în viață, dragoste și carieră, măcar un dram de liniște.
Am zărit în cursul unei plimbări în odinioară marele, bogatul Porto franco, astăzi departe de strălucirea demult apusă, o străduță care poartă numele autorul Stelei fără nume, însă am aflat cu aceeași neplăcere, de la amabilele mele gazde brăilene, că nici astăzi nu există un muzeu , o casă memorială. Păcat.
Romanul Eugenia i-a fost inspirat lui Lionel Duroy la modul declarat de celebrul Jurnal, socotit de critici „ o capodoperă a literaturii experienței”. Reamintesc că Jurnalul a fost adus în țară în 1995 și oferit spre publicare editurii Humanitas. A apărut grație minunatelor strădanii ale Gabrielei Omăt.
Cartea se prezintă sub forma unei confesiuni cu caracter auto-biografic a tinerei Eugenia Rădulescu, iubită ficțională a lui Sebastian. Confesiune amestecată cu fragmente din Jurnal, dar și cu alte scrieri semnate de Emil Cioran (Schimbarea la față a României), Curzio Malaparte (Kaputt), mare, celebru ziarist italian devenit el însuși personaj de roman, evocat de Eugenia Rădulescu în ipostaze și într-o perspectivă nu tocmai măgulitoare, dar și de Corneliu Zelea Codreanu (Pentru legionari).
Nu întâmplător Eugenia are un dublu incipit. Primul devoalează faptul că Eugenia Rădulescu, repet,iubită inventată de imaginația creatoare a lui Lionel Duroy, a aflat despre moartea enigmatică a idolului său a doua zi după, din gura fratelui ei mai mic, Andrei, cel care fusese rănit pe frontul anti-sovietic. Lionel Duroy nu insistă asupra speculațiilor prilejuite de faptul că Sebastian a fost strivit de un camion. Care se zice că ar fi acționat în mod criminal din ordinul comuniștilor ori al ocupantului sovietic. Vestea morții lui Mihail o determină pe Eugenia să aștearnă pe hârtie ceea ce numai aparent și într-o primă instanță ar fi povestea iubirii agitate dintre ea și Sebastian. Iubire care, indiscutabil, a fost de natură să o facă mai atentă, mai sensibilă la ceea ce va deveni adevărata substanță a romanului. Și anume descrierea amănunțită, nemiloasă, adesea greu de suportat a condamnabilului și necesarului de asumat antisemitism care s-a manifestat în spațiul românesc în perioada interbelică.
De aici, cred, și cel de-al doilea incipit. Eugenia este ieșeancă, studentă la Litere, fiica unei familii obișnuite din marea urbe moldavă care nutrește o oarecare ostilitate față de evrei. Și față de tot ceea ce consideră omniprezența acestora. Fratele mai mare al Eugeniei, Ștefan, care la un moment dat se va număra printre căpeteniile legionare, a dus la extrem respectiva ostilitate. Manifestată ca atare în momentul în care observă că în posesia Eugeniei se află un exemplar din recent apăruta carte De două mii de ani. D-na Costinaș, profesoară la Literele ieșene, mare admiratoare a cărții și -vom afla mai apoi- membră a ilegalului Partid Comunist din România, l-a invitat pe Sebastian să vină la Iași în calitate de participant de onoare la unul dintre cursurile sale. De aici ciocnirea dintre Eugenia și Ștefan, de aici momentul începutului pasiunii tinerei studente pentru romancierul deja celebru, de aici agresiunea cu caracter antisemit de care acesta a avut parte. Agresiune plănuită și organizată de însușii Ștefan.
De fapt, nu pasiunea Eugeniei pentru Sebastian, nu evocarea operei lui Sebastian primează ori contează. Deși se fac adesea referiri și la Accidentul, și la Steaua fără nume, și la Ultima oră, și la neterminata Insulă nu ele dețin marea pondere în roman. Ci antisemitismul, pogromul de la Iași (descris cu minuție), tentativele de falsificare a acestuia (de aici nefavorabilul portret de care are parte Curzio Malaparte), înțelese ca parte negativă, rușinoasă a istoriei noastre. Parte absolut dezagreabilă, rușinoasă, condamnabilă, dar care, în numele adevărului, se impune recunoscută, asumată.
Iar dacă unii cititori ai Eugeniei, în loc să facă asta vor invoca paginile nu tocmai inspirate în care Lionel Duroy evocă flagrant schematic și prea în stilul filmelor cu ilegaliști din Epoca de Aur implicarea Eugeniei în lupta antifascistă și mișcarea comunistă va fi, indubital, eroarea lor. Dovadă de ceea ce francezii numesc mauvaise conscience.

Lionel Duroy – EUGENIA; Traducerea din limba franceză: Simona Modreanu; Editura Humanitas Fiction; București, 2019