Acțiunea statului pentru atingerea unor obiective economice, sociale și politice este prezentată adesea ca fiind de „interes general” („public”). Această implicare a statului în diverse domenii ale vieții economico-sociale este considerată o funcție normală a unui stat democratic modern. În România, unde deceniile de propagandă comunistă au lăsat urme adânci în mentalul colectiv, multă lume pare să creadă că „ridicarea nivelului de trai material și spiritual al poporului (este-SC) țelul suprem al politicii (partidului-SC)” – așa cum se afirma în cuvântările și documentele oficiale din acea perioadă.[1]
Problema este că expresia „interes general” („public”) este neclară, deoarece fiecare interlocutor are propria sa interpretare, foarte diferită de cea a altora. Iar refuzul dezbaterii subminează democrația, deoarece persoanele care nu se pot exprima liber, nu pot gândi în mod clar. Nici o societate democratică nu poate supraviețui mult timp, dacă adversarii politici sunt tratați la fel ca ereticii în Evul Mediu sau ca dușmanii de clasă în comunism.
Unul din cele mai convingătoare argumente în favoarea dezbaterii și libertății cuvântului a fost formulat de filozoful britanic John Stuart Mill (1806–1873): „Nu putem fi niciodată siguri că opinia pe care ne străduim să o înăbușim este greșită; iar dacă am fi siguri că este greșită, înăbușirea ei ar fi tot un rău.”[2] Și, mai departe: „Deplina libertate de a contrazice și infirma opiniile noastre este chiar lucrul ce ne îndreptățește să admitem adevărul lor, în scopul de a acționa; și nu există mijloc prin care o ființă cu însușiri omenești să poată dobândi garanții raționale că are dreptate.”[3] Din păcate, apărătorii toleranței și libertății de exprimare capitulează adesea în fața persoanelor care pretind această libertate, dar exclusiv pentru ele.
Numeroasele interpretări și semnificații contradictorii conferite acestui slogan politic seducător au evoluat în cursul timpului. Aceste comentarii merg de la platitudini absolute și clișee lipsite de sens la argumente filozofice naive. Idealul politic constând în plasarea idealului mistic al „binelui comun” sau al „interesului general” mai presus de orice acțiune individuală este la fel de vechi ca statul și a fost dezbătut de fiecare dată când s-a pus problema adoptării unor noi reglementări.
Astfel, științele sociale și filozofia politică oferă numeroase interpretări subiective și contradictorii ale conceptului de „interes public”. Economistul și filozoful scoțian Adam Smith (1723-1790), de exemplu, a arătat că omul acționează în funcție de ceea ce consideră el că este interesul său, însă acest interes personal îl conduce ca „o mână invizibilă să promoveze un scop care nu făcea nicicum parte din intențiile sale.”[4] Economistul american Milton Friedman (1912–2006), laureat al premiului Nobel, afirmă însă că în politică lucrurile stau altfel: „În politică există, parcă, o mână invizibilă care operează exact în direcția opusă mâinii invizibile a lui Adam Smith. Indivizii, care intenționează să servească doar interesul general, sunt conduși de mâna invizibilă politică să servească interesele private, ceea ce nu făcea parte in intențiile lor.”[5]
Aceste analize ale relației dintre interesele personale și interesul general sunt importante, deoarece relevă o problemă majoră: fiecare grup social, partid, individ etc., are propria sa concepție cu privire la interesul general și le contestă pe celelalte, fără a clarifica, de regulă, ce înțelege el însuși prin această sintagmă. Or, cu toate acestea, interacțiunile dintre un mare număr de indivizi, călăuziți fiecare de interesul său personal sau de ceea ce consideră că este acest interes, produc ordine economico-socială, nu haos. Se pune, deci, problema fundamentală a modului în care ordinea economico-socială rezultă în mod neplanificat din acțiunile individuale browniane. Mai precis, este necesară cunoașterea procesului de auto-organizare al sistemului economico-social de diviziune a muncii în condiții de proprietate privată asupra mijloacelor de producție, care face ca sistemele economico-sociale să fie rezultate ale acţiunii umane, nu ale unui proiect uman.
Într-adevăr, acest proces de auto-organizare constituie una din problemele fundamentale ale ştiinţei economice, care i-a preocupat tot timpul pe marii economişti, de la A. Smith la L. Walras, L. Mises şi F. Hayek. După cum demonstrează acesta din urmă, de exemplu, proprietăţile emergente ale unei economii (preţuri, structură, creştere etc.) sunt rezultatele scopurilor diverse şi disparate ale indivizilor dintr-o anumită comunitate.[6] În general, în spatele tuturor fenomenelor sociale nu stă un individ sau un grup social, ci o totalitate de acţiuni care au loc în cadrul unui sistem extrem de complex.[7]
Cu toate că lucrurile sunt mai complexe decât par, este normal ca un program de guvernare care declară că urmărește să servească „interesul general”, să conțină o definiție clară a acestui termen, dacă nu de altceva, măcar pentru a preciza ce anume intenționează să facă guvernul în acest scop ambiguu de felul său. În realitate, enunțarea unei definiții formale a interesului general nu constituie o preocupare pentru autorii programelor de guvernare, care utilizează frecvent acest slogan pentru a justifica diverse propuneri sau acțiuni politice. Iar în absența unei definiții clare, sintagma amintită rămâne o formulă generală, lipsită de sens și insuficientă pentru a permite întocmirea unui plan concret, chiar dacă se admite că există mijloacele de acțiune necesare.
Mai mult, reacția unor guverne – în numele „interesului general” – la criticile adversarilor politici, jurnaliștilor de investigație, protestatarilor etc., riscă să conducă la apariția unor situații de genul celor descrise în romanul lui G. Orwell: „1984”. Astfel, măsurile de control etatist și intruziune a guvernului în viața indivizilor, prilejuite de coronaviroză (COVID-19), au depășit cu mult, atât în regimurile autoritare, cât și în cele democratice, consecințele reale ale răspândirii maladiei. Din motive, justificate sau nu, a apărut un fel de „stat polițist digital” – bazat pe supraveghere pe scară largă a populației și delațiune –, care a dobândit puteri enorme, ceea ce, în civilizația euro-atlantică, părea, până nu demult, imposibil. Deoarece, puterea politică se întărește, cel mai adesea, în detrimentul drepturilor indivizilor, există peste tot în lume pericolul ca efectele măsurilor „de urgență” de acest tip să conducă la creșterea permanentă a dimensiunii și apăsării statului.
2. Evoluția istorică a conceptului
După cum am menționat, interesul general și alte asemena mantre politice au fost studiate secole de-a rândul în literatura socială, economică și filozofică. Majoritatea autorilor au acceptat ideea plină de emfază că guvernele trebuie să servească poporul și că poporul trebuie să fie singurul beneficiar al operei de guvernare.
Cu toate acestea, influențate și condiționate de evoluția constantă a spiritului vremii, în cursul timpului, au apărut numeroase definiții și interpretări contradictorii ale acestui slogan politic atrăgător. Ca urmare, literatura domeniului este, în general, confuză și contradictorie.
Se poate totuși aminti, pe lângă autorii deja citați, modul în care este formulat acest ideal de către Platon și școala platoniciană, după care doar funcționarii guvernului au înțelepciunea necesară pentru a stabili ce este „binele comun”. Această concepție se regăsește, de asemenea, în diverse scrieri politice medievale, precum și în numeroasele reglementări economico-sociale apărute în epoca mercantilistă (secolele XVI și XVII–XVIII), care urmăreau întărirea națiunilor europene, aflate atunci în proces de formare.
În aceiași logică, poate fi evocată abordarea filozofului, juristului și reformatorului social englez Jeremy Bentham (1748–1832), creatorul utilitarismului modern, după care scopul guvernării este cea mai mare bunăstare pentru cel mai mare număr de oameni.
Principala influență asupra filozofiei subiacente raționamentelor actuale în legătură cu acest subiect a avut filozoful, matematicianul și scriitorul francez Auguste Comte (1798-1857). În filozofia sa pozitivistă, el insistă asupra faptului că ansamblurile sociale sunt mai puțin cunoscute decât elementele lor componente și că teoria socială trebuie să pornească de la cunoștințele obținute prin observarea directă a acestor ansambluri. Această idee l-a făcut pe Comte să sugereze că doar societatea în ansamblul său are o existență autentică și că numeroșii indivizi care o compun nu sunt decât o abstracție. Ca urmare, acțiunile individuale trebuie interzise, dacă nu servesc interesul public. În această concepție, în care valorile societății în ansamblul său sunt identice cu cele ale fiecărui individ, interesul general servește pentru justificarea acțiunilor conducătorilor și funcționarilor statului, deoarece comportamentele și deciziile lor sunt în interes public. În realitate, contrar ideii că politicienii și birocrații lucrează pentru a servi în mod altruist interesul general, acțiunile lor au adesea o motivație mult mai prozaică: interesul propriu, setea de putere, ideologia etc.
Printre aplicațiile cele mai influente ale acestui ideal de interes general figurează lucrările economistului și sociologului italian Vilfredo Pareto (1848-1923) și ale economistului englez Arthur Pigou (1877-1959). Analizele lor presupun, în esență, că principalul rol al oricărui guvern ales în mod democratic este să acționeze în folosul societății în ansamblul său. În consecință, fiecare cetățean consideră implicit că societatea este o unitate și că aceasta are un ansamblu de valori comune, care poate fi transpus într-o schemă operațională. În această abordare, ansamblul de valori comune constituie interesul general, care reprezintă ipotetic voința poporului. Cu timpul, această idee a dobândit o semnificație aproape universală, implicând o combinație de revendicări și măsuri populiste, ce continuă să alimenteze și în prezent fantezia cercetătorilor din științele sociale, intelectualilor și politicienilor.
În fine, este de amintit ideologia comunistă, după care singurii care cunosc interesele reale ale oamenilor, chiar mai bine decât ei înșiși, sunt comuniștii; marxism-leninismul (comunismul științific) îi îndreptățește doar pe comuniști să diagnosticheze bolile societății si să prescrie tratamentele adecvate. Ce a ieșit de aici, s-a văzut și încă se mai vede!
După cum am mai afirmat, pentru orice persoană rezonabilă, pare logic ca o definiție a interesului general să aibă un rol esențial în conceperea oricărui program guvernamental care își propune să realizeze acest obiectiv. Nu există însă reguli clare care să permită cuiva, fie el individ sau guvern, să acționeze în interes general. Însă, deoarece, în calitate de politician, este ușor să te ascunzi în spatele acestei formule seducătoare, fără a-ți asuma nici un angajament precis, această sintagmă a devenit parte integrantă a dezbaterii de idei, corpului de legi, reglementărilor și operei de guvernare din societățile moderne.
3. Libertatea: singura valoare universală
Indiferent de intențiile și justificările lor, majoritatea reglementărilor de „interes general” urmăresc, printre altele, protejarea consumatorilor împotriva prejudiciilor produse de un comportament iresponsabil sau fraudulos, siguranța cetățenilor, prevenirea propagării bolilor infecțioase ș.a.m.d. Totuși, cu excepția situațiilor de urgență, aceste reglementări nu sunt, în general, concepute și aplicate într-un vid sociopolitic. Ele apar, de obicei, într-un mediu populat de actori politici (partide, parlamente, guverne, grupuri de interese etc.), care au interese specifice și au puterea de a-i obliga prin lege pe cetățeni să facă ce vor ei. Această sursă de putere are o valoare semnificativă pentru indivizii care o pot influența și controla.
Cu alte cuvinte, grupurile de interese, care constituie adesea atât obiectul, cât și subiectul reglementărilor, încearcă să influențeze normele juridice sau deciziile autorităților în folosul lor. Iar pentru că sunt capabile să influențeze și să impună conținutul reglementărilor și deciziilor statului, grupurile de interese își creează diverse genuri de avantaje pentru ele însele, în loc să servească interesul general – așa cum declară. Acest fenomen agravează, de regulă, situația întregii societăți, mai ales a consumatorilor, deoarece, din punct de vedere economic, determină slăbirea concurenței, creșterea costurilor și reducerea producției.[8]
Există, deci, o deosebire esențială între o societate democratică și o organizație economică. Societatea democratică este rezultatul acțiunilor umane, nu a unei concepții umane: „Tot ce putem spune este că nimeni nu a reușit încă să proiecteze un sistem alternativ în care să poată fi păstrate anumite caracteristici ale celui existent, care sunt dragi chiar și celor care îl atacă cel mai violent – cum ar fi mai ales măsura în care individul își poate alege țelurile și, prin urmare, poate să-și folosească în mod liber propriile cunoștințe și abilități, produs pe baza interacțiunilor dintre persoane ce posedă fiecare numai cunoaștere parțială.”[9]
Dacă nu este împiedicată de stat, o societate de oameni liberi apare în mod natural și fără a avea o dimensiune prestabilită. În societatea democratică, funcționarea și dezvoltarea sunt spontane și au loc atunci când indivizii și grupurile de indivizi, cu cunoștințe inevitabil limitate, interacționează unii cu alții în mod liber, dând naștere unor modele de comportament și forme instituționale neplanificate. Ca urmare, societățile democratice contemporane pot fi definite ca sisteme complexe, neplanificate, bazate pe valori și acțiuni individuale, care duc la colaborare între oameni în multiple planuri.
Spre deosebire de aceasta, organizațiile economice, sociale, politice etc., sunt structuri ierarhice, create, gestionate și controlate de proprietari, manageri, tehnocrați, birocrați, demnitari etc., (stakeholders), într-un un scop specific. Astfel, în cazul organizațiilor economice (companii, firme, întreprinderi etc.), scopul este obținerea de profit, iar pentru aceasta proprietarii, managerii și angajații conlucrează, în condițiile în care întreaga structură cărora le aparțin este în concurență cu alte entități economice.
În cursul unei lente, dar constante, evoluții a spiritului uman, indivizii au început să se diferențieze suficient pentru a da naștere unor reguli sociale și comportamente noi. Astfel, pentru a funcționa corect, orice societatea (democratică sau nu) necesită un consens minimal cu privire la anumite reguli fundamentale, care permit membrilor săi să supraviețuiască, să comunice și să prevadă reacțiile altor oameni în situații sociale necunoscute. Aceste „reguli de justă conduită”, cum le-a numit F. Hayek, sunt în mare măsură reguli fără scop politic precis, nu sunt exprimate în formă scrisă și nu sunt proclamate ca fiind expresia unui consens minimal. Ele nu sunt rezultatul unor referendumuri și nici nu au fost vreodată formulate în mod intenționat. Sunt pur și simplu consecința evoluției societății umane, nu a unei concepții autoritariste sau totalitariste despre cum trebuie să arate lumea, iar aprobarea lor este tacită. Iar faptul că nu toți indivizii le respectă nu invalidează importanța lor vitală și necesitatea lor obiectivă.
De fapt, o societate democratică nu se poate limita la un singur obiectiv și nici nu poate fi considerată ca fiind o singură organizație, în care oamenii nu-și pot folosi în mod liber propriile cunoștințe și abilități în scopuri personale, ci doar în scopul structurii din care fac parte. Pe scurt, o societate de oameni liberi și independenți poate fi definită ca un sistem complex, dar neplanificat, care nu are un obiectiv comun și nici un program de acțiune colectiv.
În sens invers, o societate, în care nu există libertatea de alegere și de acțiune a indivizilor și care consideră că există un interes comun superior intereselor private, este o societate autoritară sau totalitară, ai cărei membrii sunt constrânși să acționeze pentru realizarea obiectivului comun stabilit de sus. Este, deci, de neconceput ca, într-o societate democratică, o politică ce încalcă consensul minimal cu privire la „regulile nescrise de justă conduită”, să poată fi considerată ca servind un interes general.
4. Interesul general este un interes particular
Nu se poate ști ce decizii va lua în viitor o societate democratică. Așa cum nimeni nu știe ce va gândi și ce va face el însuși peste câțiva ani, tot așa nimeni nu știe ce vor gândi și ce vor face generațiile viitoare, atunci când vor avea, la rândul lor, posibilitatea să decidă și să acționeze. Sunt inutile, deci, speculațiile cu privire la un scenariu imaginar prin care s-ar putea descoperi sensul expresiei „interes public”. În general, nici un individ nu are intenția să promoveze interesul public și nici nu știe când, dacă și cum o va face. Mai mult, ”teorema imposibilității a lui Arrow” („paradoxul lui Arrow”) afirmă că nu există o formă democratică de votare care să permită o alegere socială rațională a interesului general sau a orice altceva.[10]
Totuși, cu unele rezerve și cu o anumită prudență, se poate afirma că interesul general este o situație în care indivizii decid în mod transparent și rațional și acționează într-o manieră dezinteresată și condescendentă. Se poate descrie, de asemenea, interesul general ca un ansamblu de valori orientate spre nevoile, dorințele și interesele presupuse a fi împărtășite de un mare număr de persoane. În societățile democratice actuale, se pot distinge, în mod rezumativ, trei modalități de aplicare a acestui concept.
În primul rând, în politică, termenul „interes general” poate fi utilizat pentru justificarea accesului cetățenilor la informațiile referitoare la acțiunile preconizate de guvern, în scopul evaluării actelor de guvernare. Este, deci, de interes general ca informațiile respective să fie accesibile publicului larg. Datorită acestor „informații de interes public”, cetățenii pot discuta deschis și critic politicile guvernamentale, împreună cu concetățenii lor, inclusiv cu beneficiarii potențiali ai acțiunilor respective.
În al doilea rând, deoarece interesul general presupune că există un bun comun recunoscut și apreciat de majoritatea membrilor societății, apelul politic de a acționa în funcție de acest criteriu și presiunea socială în acest sens pot fi utilizate pentru a-i determina pe oponenți să acționeze împotriva propriei lor voințe și interes.
În fine, sintagma „interes general” poate fi utilizată pentru a justifica acțiunile, eșecurile sau deciziile politicienilor și funcționarilor statului. Această a treia funcție este, de fapt, cea mai atractivă și cea mai practică din punctul de vedere al politicienilor și birocraților: în caz de eșec, ei se pot ascunde în spatele acestui paravan și pot continua să acționeze pentru realegerea sau menținerea lor în funcție, fără a-și asuma eventualele consecințe negative ale insucceselor lor din trecut.
Note:
[1]-De ex., Rezoluția Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român,
https://lege5.ro/gratuit/gy3tamjw/rezolutia-congresului-al-xiv-lea-al-partidului-comunist-roman-din-30111989; accesat 06.09.2023.
[2]-J. St. Mill, Despre libertate, Humanitas, București, 2005, p. 65.
[3]-Idem p. 69.
[4]-A. Smith, Avuția națiunilor, Publica, București., 2011, p. 287.
[5]-M. Friedman, R. D. Friedman, Libertatea de a alege, Publica, București, 2009, p. 5-6.
[6]-F. Hayek, Utilizarea cunoașterii în societate, în vol.: Individualism și ordine economică, Editura Universității ,,A. I. Cuza’’ Iași, 2014, p. p. 81-93. Hayek a propus termenul de „catalaxie” ca alternativă la cel de „știință economică”.
[7]-F. Hayek, Constituţia libertăţii, Institutul European Iaşi, 1998.
[8]-S. Cerna, Tranziția și grupurile de interese, Oeconomica, 2, 2011, p. 15-27; Societatea de vânători de rente, https://www.contributors.ro/societatea-de-vanatori-de-rente/#_ftnref1
[9]-F. Hayek, Utilizarea cunoașterii în societate, ed. cit.
[10]-K. Arrow, A Difficulty in the Concept of Social Welfare, Journal of Political Economy, 58 (4), p. 328–346.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Interesul general (ciudata denumire ) nu exista decit partial si in masura in care un referendum aproba sau nu necesitatile imediate aparute in societate ca parte a existentei unei nevoi .Ansamblul de valori comune , ce ar compune un interes general ,este doar o iluzie de moment .Interesele particulare aflate, la un moment dat , intr-o stare de coagulare, pot reprezenta unitar o forma a interesului general . Liberul arbitru este in fapt interesul general al unei societati democratice fara de care omenirea nu poate avansa .Putem avansa idee sustinuta aproape in totalitate cum ca pacea este interesul general al animalului numit om si cu toate acestea pacea nu acopera intrega structura a animalui numit de om tot om .Lupta permanenta (nu va ginditi doar la razboi )este cea care face ca omenirea sa avanseze .Lipsa acestei forme de infruntare , confruntare , darima societatile asa cum s-a vazut ca s-a intimplat in cazul comunismului cu toate ca acum unii doresc reintorcerea .
Excelent artcolul!
Nu am deloc certitudinea ca o sa ajute sa puna stop comportamentelor din societate, dar cel putin se aude ca un sunet clar in cacofonia politico-mediatica.
Vreti sa explicati asta lui Marcel, VVD etc?
(Incercam o gluma. Multumiri, pentru prezentare! Foarte utila.)
Interesul general exista in societatilecu nivel de educatie si civilizatie mai bun. Asa se dezvolta localitatile urbane si rurale in tarile cu democratie adevarata si economie de piata functionala. La noi sunt doar forme fara fond dominate de grupuri de interese, coruptie si minciuna, subdezvoltare si minciuna. Cazul Crevedia este un exemplu perfect. Nu dezvoltarea comunei si bunatarea locuitorilor a contat ci interesele unui grup de mafioti care au facut o afacere cu GPL. Aspect valabil in majoritatea primariilor din tara. Legislatia pe toate domeniile schimbata si mai ales cea a administratiei publice.
Si cum ramane atunci cu centralizarea excesiva vs „baronii locali” si mai ales cu agorele locale?
O sa vedem si o noua reincarnare a FSN sub sigla GPL?
Exista in o lege in Ro care prevede 1 politist la 1000 de locuitori, fara a se tine cont de problemele existente din fiecare municipiu, oras ori comuna. Daca statul ar respecta interesele comunitatilor locale ar lasa ca fiecare localitate sa isi stabileasca numarul de politisti locali de care are nevoie. Pentru ca sunt localitati cu foarte mari probleme de delicventa economica, violenta domestica, coruptie si droguri.
In functie de dimensiunea constiintei sociale a individului, acesta este sau nu este capabil sa-i perceapa pe cei din jurul sau. Poate sa-i pese doar de sine, de sine si de cei apropiati (familie), de o comunitate restransa (cartier, sat), de o comunitate mai mare („cetate”), de natiune, de continent, de planeta. Omul viitorului ar trebui sa aiba, ideal, o „constiinta planetara”. Dupa mine, doar prin educatie si prin instruire s-ar putea ajunge, vreodata, acolo. Candva…
Poporul roman nu a fost capabil sa inteleaga importanta capitala a „Punctului 8, de la Timisoara”. In consecinta, esalonul doi al PCR, condus abil de Ilici-Iliescu, s-a facut stapan pe Romania „postrevolutionara”. In peste 3 decenii de „domnie”, acest cancer a invadat Romania, iar astazi este in faza metastazelor generalizate. Numirile 100% politice in functii de responsabilitate publica, lacomia, subordonarea totala la interesul personal si la interesul de partid (chiar in detrimentul interesului national), ticalosia, incompetenta decidentilor s.a. au adus Romania acolo unde este azi.
Guvernul e o gluma, parlamentul e o gluma, politia e o gluma, autoritatile locale sunt glume sinistre si, iata ca, dupa drona „neprabusita”, pare ca si armata e o gluma.
In acest context, raspunsul la intrebarea din titlul articolului ar fi: da, notiunea de interes general exista, ca notiune, dar se manifesta in limitele constiintei celor aflati la putere. In particular, in Romania, „interesul general” e pe moarte, in constiinta populatiei. In constiinta conducatorilor Romaniei, notiunea de „interes general” e uitata intr-un sertar inchis. Nu dintre astfel de oameni se cern liderii adevarati si eroii…
Interesul general nu poate fi în mod legitim decît locul comun al intereselor individuale. Orice altceva este demagogie și, în cazul fericit, tirania majorității. Democrație fără respectarea libertății individuale este cînd baciul ungurean, baciul vrîncean și cu cel moldovean votează care dintre ei să fie omorît pentru a-i fi împărțite turmele între cel ungurean și cel vrîncean.
Dacă eliminăm conceptul de interes general, tot ceea ce înseamnă științe economice în particular, științe sociale și politice în general devin un non-sens.
Oamenii sunt ființe sociale. Avantajul nostru competitiv față de animale este societatea. În competiția dintre un om și orice prădător omul este o pradă ușoară. În competiția dintre un grup de oameni și un prădător, prădătorul este o victimă sigură.
În competiția dintre omeni individual și grupuri de oameni, grupurile câștigă invariabil.
Între grupurile de oameni, deja avem o competiție în care ceea ce face diferența este organizarea, disciplina, coeziunea și loialitatea membrilor grupurilor.
Ce poate asigura organizare, coeziune, disciplină și loialitate? Sunt multe răspunsuri la această întrebare, dar toate răspunsurile care ignoră un interes general, comun, al membrilor grupului, sunt greșite.
Statele pot fi definite ca grupuri complexe de oameni. Incapacitatea de a identifica interese generale și de a le propaga între cetățeni este o slăbiciune în competiția cu alte state. Un stat care nu poate convinge cetățenii să sacrifice mai mult sau mai puțin pentru interesul public va fi eliminat invariabil de state care au această capacitate.
Acest adevăr începe de la bărbații care aleg să se înroleze în armată și eventual să moară dacă este necesar, și merge până la cetățenii care aleg să plătească o taxa sau o contribuție.
Deci problema reală nu este inexistența interesului public, ci incapacitatea statului de a defini și promova acest interes astfel încât cetățenii să sacrifice mai mult sau mai puțin din interesul personal.
Concret, dacă România nu poate convinge cetățenii să se înroleze în armată, sau să plătească taxele și impozitele, România este necompetitivă și va fi mai devreme sau mai târziu desființată de competitori. Este un adevăr foarte valabil și pentru UE.
„În competiția dintre omeni individual și grupuri de oameni, grupurile câștigă invariabil”
asa este! dar aia nu i o societate omeneasca, ci una de clan/haita ca n lumea animalelor, nu i asa? o democratie inseamna protejarea individului, doar asa el (individul) isi poate atinge potentialul, civilizindu i / ridicindu i mai apoi si pe altii mai neputinciosi. Romania reprezinta modelul Rusiei sau tarilor sud americane (cu politrucii, juzii, securistii si militienii in frunte). o astfel de constructie nu are viitor, este sortita esecului.
”Ask not what your country can do for you – ask what you can do for your country” JFK
la noi logica pare să fie ”Forget what my country did for me if I have to do something for my country”
România este în construcție, demolare și reconstrucție. Securiștii, milițienii și politrucii sunt pensionari, și în curând generația lor expiră natural. Vin generațiile crescute cu trap, manele, paranghelii și trapanele, care nici nu au idee ce au fost securiștii sau milițienii sau politrucii. Spune-i unui corupt din ziua de azi sa-ti rezolve o favoare pentru un pachet de Kent sau o sticlă de whisky și probabil o să observi o reacție amuzantă. Eventual pune pe masă moneda supremă, cartușul de Kent și un pachet de cafea vidată. Se scumpește corupția, devine apanajul unui grup select.
Frumoase vorbe domnule Bolos dar pe mine nu ma convingeti .
Tatal meu a trudit cu carte de munca de la 16 ani si jumatate si a decdeat la 57 trecuti . Contributiile lui pentru pensie unde sint ? Sa nu ma luati cu principiul solidaritatii pe care este construit sistemul tilharesc al pensiilor publice . Eu nu vreau sa fiu solidar cu semenii mei prin intermediul institutuiilor tilaresti si mincinoase ale statului . Ci in mod direct . Nimic din ceea ce doresc nu infatuiesc cei care guverneaza ; local , regional si national . Dar eu trebuie , nu-i asa , sa continui sa achit taxe si impozite . La momentul asta mai platesc un impozit si o taxa pe consum . Dar lucrez intens sa la diminuez pina la eliminare . Greva fiscala este solutia pe termen de cel putin 3 luni dar poporul e prea prost . Inclusiv antreprenorii , niste pupatori e sezuturi politice .
Am contribuit citiva zeci de ani la sistemul public de sanatate . Am document care atesta cit a cheltuit sistemul cu mine . Infim . Pentru ca sistemul nu cheltuie cu oamenii educati , care se ingrijesc sa nu se imbolnaveasca ci cu infatuatii si fudulii care duc o viata decadenta si depravata . Nu aveti decit sa platiti dumneavoastra tot ce cere sistemul fiscal din Romania . Spor va doresc .
Trăiți cu impresia ca statul Romania e cumva cumva mai corupt, mai greșit, mai incorect decât altele. E un punct de vedere, îl respect, dar nu sunt de acord. Privind mai larg, in spațiu si timp, statul roman este relativ performant fără a excela in vreun fel. Mie mi-ar plăcea sa fie mult mai eficient, mai performant, mai just. Exprim opinii pe cat posibil in acest sens. Încerc sa evit emiterea de frustrări personale pentru ca nu ajuta la nimic, lamentația (cel puțin a mea) e in opinia mea patetica.
Varianta fără stat, e cam dificila. Practic din cate știu eu tot uscatul acestei lumi a fost cucerit de un stat sau altul. Deci pe fiecare petec de pământ ai fi, exista un stat care îl guvernează. In marea lor majoritate, granițele sunt rezultatul unor conflicte si a unor acorduri care au pus capăt conflictelor.
Nimeni nu vrea sa plătească impozite.
Statul sint eu cetateanul . Nu confundati statul cu institutiile statului . Care sint din ce in ce mai abjecte din cauza faptului ca sint pline de scursuri sociale . Toata clasa politica si toata masa de bugetari sustine ideea ca statul=institutiile statului . Un mod de a tine un popor in confuzie . Eu nu pot sa afirm ca in mediul privat nu sint tilhari . Insa cei mai mari si mai versatili sint in sistemul bugetar . Iar banii din sistemul bugetar sint rod al trudei mediului privat luat cu japca legala . Cum poate fi definita starea de fapt in care guvernantul fura din ceea ce ia cu japca legala ? Cum poate fi definita starea de fapt in care guvernantul ofera pomana din bani care nu ii apartin / la producerea carora nu a miscat un deget ( nu mai spun sa fi transpirat ) ? Sistemul bugetar legifereaza pentru bunastarea proprie pe care si-o face din ce in ce mai indestulatoare nefacind nimic ; pardon , face ceva . Legifereaza imoralitatea si amoralitatea . In timp ce Creatorul lumii ne indeamna sa nu fim imorali si amorali .
https://economedia.ro/statul-incapabil-sa-descopere-optimizarea-fiscala-ii-taxeaza-tocmai-pe-antreprenorii-care-eficientizeaza-si-inoveaza.html
@Adrian Popescu, „Toata clasa politica si toata masa de bugetari susține ideea ca”
Orice idee urmează după aceasta sintagma este demonstrabil falsa. Nu exista nici o idee susținută de toți bugetarii si toata clasa politica.
Ce iți da ție sau oricui dreptul si legitimitatea de a judeca așa, in masa, pe toata lumea? Creștinește nu prea este sa judeci oamenii.
Recent am auzit o expresie drăguța, daca nu ai numărul de telefon al unei persoane înseamnă ca nu o cunoști foarte bine. Cred ca pot afirma ca exista cel puțin un bugetar la care nu-i ai numărul de telefon, deci nu-l cunoști suficient de bine ca sa-l judeci.
Dle Bolos, ce naste dun pisica soareci mananca. Sa mai treaca inca 3- 4 generatii ca influenta comunista si securista sa se diminueze mult.
Excelent comentariul dvs! Lucrurile nu sunt complicate. Speculatiile intelectuale sunt interesante dar realitatea e destul de simpla.
„Un stat care nu poate convinge cetățenii să sacrifice mai mult sau mai puțin pentru interesul public va fi eliminat invariabil de state care au această capacitate.”
Coreea de Nord este un stat care a reușit performanța de a-și convinge aproape toți cetățenii să se sacrifice pentru interesul public. Urmarea? Nimeni, niciun alt stat nu este interesat să cucerească, colonizeze ori invadeze Coreea de Nord. In plus, celelalte state nu sunt nici măcar interesate să preia/integreze/salveze cetățeni evadați cumva din Citadela Interesului General care este Coreea de Nord. Urmarea…in ceea ce privește locuitorii acestui Stat-Campion? păi cetățenii au fost transformați in sclavi. Asta înseamnă cedarea in fața Conceptului (totalitarist in esență) – căderea in robie. Dar nu numai Coreea, despre care unii ar spune că e un caz extrem de absolutizare a interesului public, ci toate tiraniile, dictaturile, autarhiile au in comun tocmai interesul general ridicat la rang de politică supremă de stat. Toate statele ce pun in centrul guvernării interesul public (devenit unic țel al politicilor de stat și partid) sfârșesc prin a deveni tiranii și ajung să-și elimine oponenții, pe cei interni mai întâi, iar mai apoi, dacă societatea nu colapsează la timp, pe cei (aflați printre) străini. Prin asasinate, sechestrări, distrugeri, saboraje, atentate, război.
Cu cât un stat este mai descentralizat, mai dezinteresat vizavi de interacțiunile indivizilor și neimplicat in forjarea mentalităților, mai rezervat in acțiunile contrare intereselor, drepturilor și libertăților individuale, cu atât mai puternic va fi (pentru că cetățenii săi vor acționa de bună voie pentru apărarea acestui stat fiind in interesul lor, al fiecăruia, ca această formă de organizare să existe), cu atât mai atractiv pentru cetățenii altor state (dispuși să-și asume riscuri enorme pentru a ajunge acolo și multe umilințe pentru a fi acceptați drept cetățeni), cu atât mai susceptibil de a fi atacat de alte state deraiate in totalitarism (care se simt amenințate de simpla existență a unor state-comunități de oameni liberi) ce pierd cetățeni pe bandă rulantă, cetățeni pe care guvernele îi consideră…proprietăți ale statului, animale de prăsilă sau de povară.
Statele care proclamă necesitatea acordării permanente a intereselor individuale cu interesul general fixat prin lege sunt așadar state suicidare, ele se distrug prin ruperea legăturilor dintre societate și stat cu fiecare reglementare a unui guvern ce se crede unic îndrituit și capabil să distingă și să definească interesele societății in ansamblul ei, negîndu-i astfel capacitatea naturală de autoreglare (in fond suntem niște animale gregare, trăim in turme/triburi de sute de mii de ani, iar turmele nu se suprapun pe societatea organizată in stat, deci interesele miilor de turme dintr-un stat nu au cum să fie altfel decât eterogene și chiar divergente), și forțînd abandonarea instinctelor, cutumelor, elementelor identitare comunitare/etnice/locale, erodînd astfel nu numai libertățile indivizilor, ci și toate comunitățile umane, cu sau fără formă juridică.
Exista, după cum spuneam, o mulțime de moduri de a pune problema.
Alegerile democratice un model de succes de determinare periodică a interesului public. Partidele la nivel de ansamblu și candidații la nivel individual se prezintă în fața electoratului cu o agendă care include ceea ce definesc ele ca fiind interesul public. Referendumul este o altă modalitate de determinare a interesului public.
Constituția unei țări poate cuprinde drepturi și libertăți cetățenești care sunt considerate de interes public.
Coreea de Nord este un stat în care interesul național este proclamat de un autocrat și impus prin coerciție populației care nu poate decide decât să se supună sau nu. Este un model în esență arhaic, o cioară vopsită, o formă de autocrație absolutistă vopsită într-un comunism de definiție proprie. Nu cred că este un sistem viabil pe termen lung, și va sfârși probabil cu o formă de lovitură de stat sau o revoluție, pentru că sistemul nu servește decât intereselor dictatorului.
Sinteti foarte versatil in raspunsuri . Ar trebui sa intrati la guvernare . Nu v-a ofertat nimeni ?! In fond in Romania partidele spun ca sint de stinga si de dreapta dar toti aplica socialismul . ue este o constructie socialista . Vai noua celor ce ne supunem .
Oamenii ca mine nu ajung niciodată la guvernare.
„Partidele la nivel de ansamblu și candidații la nivel individual se prezintă în fața electoratului cu o agendă care include ceea ce definesc ele ca fiind interesul public.”
Așa cum admiteți și dumneavoastră ceea ce se proclamă drept ‘interes public’ intr-o democrație este de fapt cel mai adesea un interes particular, definit ori de indivizi (intr-un fel de candidați, in alt fel de aceiași politruci demagogi după obținerea postului, in general…după cum bate vântul ori cere șeful) ori de grupuri de indivizi uniți de diverse interese comune și, foarte rar, de idealuri și valori comune.
Ceea ce ar putea fi caracterizat ca interes general de moment (interesul general nu poate fi ceva imuabil, nu-i așa?) nu poate fi decelat decât in urma unui referendum cu participare masivă, in care numărul de voturi valide să depășească jumătate din populația unui stat. Din păcate România, ca stat, a demonstrat că nici măcar in democrație un astfel de interes general -afirmat de majoritatea cetățenilor- nu poate fi atins prin vot, căci cel mai important plebiscit recent a fost desconsiderat de majoritatea politicienilor aleși. Desigur, există și excepții precum Elveția, unde rezultatul unui referendum devine automat literă de lege. Politicienii rumâni țin să ne demonstreze că cel mai adesea statul, chiar dacă se prezintă ca o democrație, e populat de indivizi care nu dau in fapt 2 bani pe conceptul de interes public, nici măcar la un nivel minimal gen respectarea unui referendum ori a unei Constituții plebiscitate.
Chapeau!
Non-sens este viata omului care ignora legile divine .
Oamenii sint in primul rind fiinte spirituale . Adica au ceva divin in ei . Acesta este ,,avantajul ” nostru fata de animale . Cheltuim energii materiale imense pentru a ne crea zona de confort material in care ne alintam propria mediocritate spirituala . Omul nu avea nici o nevoie sa legifereze ; ii erau suficiente legile divine . Dar ele put unei , din ce in ce mai mari , mediocritati spirituale .
In istorie au existat state teocratice, și încă există.
Ai de ales, Vatican, KSA sau Iran. Nu se pot consdera nici unul stat sărac.
In fond monarhia absolutistă peste tot este un stat teocratic pentru că fundamentul legitimității lor este „voia Domnului”. Monarhul, la înscăunare este binecuvântat de biserică intr-o ceremonie specială care ar trebui să îl conecteze la „voia Domnului” astfel încât el guvernează prin grație divină fiind legitimizat de biserică. Acești monarhi au fost fără îndoială sponsorii unor mănăstiri și catedrale care există și azi. Un bun exemplu este Imperiul Bizantin, sau Imperiul Spaniol în perioada medievală.
Voia Domnului niciodata nu o voi gasi in mintea si in gura omului . Voia Domnului este in Sfinta Scriptura . Omul nu are altceva decit sa o respecte si sa o aplice . Zi de zi , ceas de ceas . Vladica si opinca .
Cit priveste ceea ce ati scris in comentariul de mai sus – o fi mai dulce legitimitatea alegerilor ,,democratice ” in care 30 % din masa electorala decide pentru restul de 70% care nu se prezinta ?! Cit de mirsav sa fii ca guvernant sa scazi pragul electoral a.i. sa spulberi principiul pe baza caruia orice alegere este legitima daca invingatorul obtine 50%+1 din intreaga masa de alegatori ? Daca va place sa traiti intr-o societate in care guvernantii legifereaza imoralitatea si amoralitatea eu nu ma simt vinovat . Nu plec de aici ca sa fac pe plac vreunui guvernant tilhar si mincinos sau domnului Bolos . Dar ramin cautind sa traiesc astfel incit sa platesc cit mai putin din truda mea pentru tilharii si mincinosii societatii .
Mie nu-mi faceți pe plac nici daca stați, nici daca plecați, nici daca îmi dați dreptate sau nu. Mă amuza comentariile dvs si mentalitatea diferita de a mea de care dați dovada.
De unde știi ca voia Domnului nu e exprimata prin gura unui oarecare? Daca e atotputernic, poate alege orice mod de a transmite mesaje dorește. Conform raționamentului lui Isus, ar trebui sa judeci pomul după roade.
Nu mi-am propus sa fac pe plac cuiva , indiferent despre cine ar fi vorba . Faptul ca pe dumneavoastra va amuza comentariile mele reprezinta un motiv in plus pentru mine sa consider ca gindesc firesc . Voia Domnului este exprimata in Sfinta Scriptura . Restul e filozofie . Nu imi amintesc sa ma fi intrebat daca sint de acord sa ma tutuiti . Dar , nu-i bai ! Si asta ma ajuta sa imi dau seama de caracterul dumneavoastra . Din cite cunosc Iisus e una si ,,Isus ” e cu totul altceva . Nu ma impiedic nici de aspectul acesta . Eu nu va judec dar daca e vorba sa analizam activitatea dumneavoastra profesionala ar fi interesant ca cei ce au trudit sa plateasca taxe si impozite pentru ca dumneavoastra sa puteti studia ( pe bani publici adica ) sa stie care este valoarea adaugata pe care dumneavoastra a produceti in contrapartida . Cu alte cuvinte – cum va faceti dumneavoastra util poporului roman .
Ultima fraza din comentariul dumneavoastra de mai sus imi aminteste de cei care se autovictimizeaza public pentru a distrage atentia de la ceea ce este important si de la intrebarile ce le-au fost adresate . Nu imi amintesc sa fi raspuns in comentariile dumneavoastra la cele prezentate de mine . Bucurati-va de statutul dumneavoastra social , lumesc . De judecata o sa aveti parte din belsug – in fata lui Hristos . Interactiunea mea cu dumneavoastra se opreste aici . Bucurati-va .
Sentimentul apartenenței
Elveția are 4 limbi ofociale de stat și o structură decentralizată, cu o democrație bazată pe comune, cantoane. Cetățenii elvețieni decid de jos în sus, în comune/orase și cantoane se decid cele mai multe elemente de „interes public”. La nivel de federație se decid mai mult probleme exterioare, relațiile cu alte state. Cetățenii elvețieni și cei din statele Scandinave sunt azi multumiți cu democrația lor, cu statul lor și soarta lor ca cetățeni.
Cu totul altfel e în cele mai multe părți ale globului.
România are într-un secol 50 de ani de dictatură 1939-1989 și 50 de ani de democrație. Azi România are cele mai bune condiții interne și externe din istoria sa. In acești 50 de ani de dictatură România e eliminat 1,5 milioane de cetățeni evrei, sași, șvabi etc din economia și cultura țării. S-a practicat „epurare etnică” în urma naționalismului legionar ortodox și a naționalcomunismuluii ceaușist. Constatăm după 1989 dezlănțuirea spiritului civic și o nouă spreranță spre mai bine. În sfera publică se pot dezbate azi în mod liber conceptul de „interes public”, se pot încerca diferite căi spre belșug, bunăstare și prosperitate. Trecutul recent cu ideologia „Națiunea Ceausistă”, autarhie și represiune apasă încă greu pe noua democrație românească.
Ce e de făcut?
Astfel, științele sociale și filozofia politică oferă numeroase interpretări subiective și contradictorii ale conceptului de „interes public”.
În Grecia antică a lui Pericle 400 de ani i.Cr. în agora, în spațiul public se discutau în mod liber problemele de „interes public”. Numai acest spațiu public și probleme obstești făceau parte de „domeniul politicului”. Bărbații cetățeni ai Atenei discutau și votau în mod liber și egal cea ce era considerat de „interes public”. Femeile, sclavii și mesteșugarii, neguțătorii străini nu au avut drept de vot. Demeniul familiei, viața privată nu făcea parte de „domeniul politicului”. Mulți cetățeni ai Atenei aveau sclavi, inclusiv marii filosofi.
De acord cu cele prezentate de autor din istoria UK, cu Adam Smith etc. Necesitatea statului și dotarea sa cu resurse obținute de la locuitori era common sens. Justiția, poliția, armata, scolarizarea trebuiau finanțate de cetățeni. Acest consens e valabil până azi. Rămâne felul în care e practicat.
De ce România e „altfel”? Cum se poate explicare plecarea a peste 3 milioane de locuitori în vest după eliberarea din naționalcomunismul ceaușist? România de azi membră în NATO și UE are granițe asigurate, are acces liber la piața comună UE.27.
Ce e „altfel” în România europeană de azi? Ce înseamnă un viitor de „AUR”? Continuitatea naționalismului legionar ortodox și a naționalcomunismului ceaușist ….. ….
„Cum se poate explicare plecarea a peste 3 milioane de locuitori în vest după eliberarea din naționalcomunismul ceaușist?”
Era un banc cu Bula.
Bula, daca se deschid granitele ce o sa faci?
Ma sui in cel mai apropiat copac.
De ce?
Ca sa nu ma ia valul de oameni.
@Durak
Ne-am „eliberat” de Ceausescu, nu de cei crescuti la scoala lui, care-au preluat puterea, dupa ’90… Lupu-si schimba parul…
De fapt, am castigat o libertate de circulatie si multi au decis sa profite de ea.
Ar trebuie folositi termenii mai exact.
Pentru cei 3/4/5 milioane ar trebui folosita expresia de „libertate de a se duce in bejenie”.
Si pentru cei care sunt temporari – capsunari dar si carnatari de frankfurters.
Bineinteles ca fond auditiv trebuie recitat Cosbuc cu „Noi vrem frankfurters la strofa intai si la strofa a doua noi vrem „prea de la tara” din alte tari UE”.
Urmasii lui Victor Surdu sunt la butoane. Asta e.
„In acești 50 de ani de dictatură România e eliminat 1,5 milioane de cetățeni evrei, sași, șvabi etc din economia și cultura țării”.
Au fost vanduti pentru valuta; evrei – 10000 dolari si sasi – 10000 de marci.
Mai era un banc cu Bula.
La sedinta de partid se discuta cresterea productiei agricole.
Bula intreaba: in loc sa crestem porumb nu ar fi mai bine sa crestem evrei si sasi? :))
Pe de alta parte, nu multi barbati sunt aratosi precum Petre Roman ca sa se strige la Apaca – nu vrem bani nu vrem valuta, vrem ca Petre sa ne ****.
@Durak
Te bagi în seamă ca musca-n …. Nu ai nimic de zis, vii cu link -uri fără nicio legătură cu tema articolelor, bancuri de cârciumă si idei copiate de pe net si aruncate aiurea pe unde apuci. Nu ai articulat in viata ta o idee clară și la obiect. Și să nu uit, eterna autovictimizare si ranchiună, ca orice juden care se respecta.
,,… nationalism legionar ortodox ” .
Dumneavoastra intelegeti cu mintea alaturarea asta nefireasca de cuvinte ?!
1. În general, este multă ipocrizie în a defini „interesul general”. Voi spune numai că „interesul general” NU poate fi definit doar economic, el trebuie definit în sens politic, ca obiectiv al unor grupuri de interese, nu urmărind DIRECT un bine individual ci binele unor grupuri majoritare. În acest sens, Justiția de exemplu, este impusă prin legislație stabilită tot de grupurile de interese majoritare…
2. Problema LIBERTĂȚII este și mai spinoasă, chiar în Democrație NU se vorbește de LIBERTATE ci de un număr strict stabilit de LIBERTĂȚI (la plural!…).
3. Dar problema esenței democrației trebuie discutată și reluată iar și iar, mai ales acum când, din cauza dezvoltării noilor tehnologii (digitale, IA, genetice, etc), Libertatea individuală și socială este atacată prin glisarea, chiar în statele democratice, spre AUTORITARISME/DICTATURĂ.
4. Așa că întrebarea decisivă este: OARE VOM MAI TRĂI ÎN LIBERTATE?
@Lucifer
In libertate poti trai doar in zone inaccesibile, „off-the-grid”. :)
Chiar si in cele mai democratice state, corectitudinea politica, curentele „woke” si „cancel”, aplicatiile de smartphone, creditele bancare s.a. limiteaza libertatea individului.
Ca si „interesul general”, „libertatea” e mai mult o notiune teoretica, fara corespondent in lumea reala. Mintea si spiritul pot fi libere, insa…
Democrația capitalistă a găsit o soluție între libertatea individuală și libertatea socială (a cetățenilor). Numai că Libertatea este un lux pe care ți-l permiți numai la un anumit moment al unei mari dezvoltări sociale. Se pare că pentru viitor nu ne vom mai permite democrația și nici Libertatea.
Confundați decizia luată în interes general cu interesul general ca și concept. Ansamblul de valori comune este un lucru foarte concret – comportamentul etic reprezintă nucleul lui, dar există și valori periferice care pot și trebuie să fie dezbătute. Interesele particulare există și interacționează cu cel general, dar depinde de capacitatea de evaluare etică a fiecăruia să facă sacrificiile necesare – ceea ce implică o morală și o capacitate de discernământ, ambele distruse de comunism.
Liberul arbitru și interesul general sunt paralele, nu congruente sau identice. Lipsa păcii (pacea ca exemplu de interes general) este cauzată nu doar de problemele societății, ci și de cele la nivel individual. Degeaba ai un proiect de construcție admirabil executat, dacă anumite ”cărămizi” sunt fisurate (de egoism, părtinire, lipsă de morală, etc,,,).
„interes general” („public”) – cred ca sunt notiuni diferite, ce nu se suprapun obligatoriu. De la un exemplu vulgar ( Podul de la Braila este sigur de interes public; dar nu si general, daca le cerem parerea celor ce gestionau traversarea Dunarii cu bacul) sa ajungem sa ne gandim la efectele industrializarii vs. interesele micilor producatori. Asa ca mult mai cinstite erau ( mai sunt?) partidele care se afisau explicit ca apara interesele unui anumit segment al populatiei ( si, fara s-o spuna, pentru ca si cinstea are limitele ei!) in dauna celorlalte; caci nici sacul nu e fara fund.
„Podul de la Braila este sigur de interes public; dar nu si general, daca le cerem parerea celor ce gestionau traversarea Dunarii cu bacul”
Păi, „general” înseamnă „general”, nu un interes particular al podarilor.
Să ridicăm puțin nivelul de generalizare…Să zicem că cei care „gestionau traversarea…” se bucură că acum ajung mai repede din Brăila în Galați, oraș mai dezvoltat, la noul loc de muncă, iar copiii lor la un liceu de prestigiu șamd., sau produsele dorite de ei ajung mai repede la îndemâna domniilor-lor. Sau, cei din Galați au acces mai ușor la unele produse mai ieftine din Brăila etc.
Adică, avantajele pe termen mediu și lung depășesc prejudiciile generate de construirea podului, inclusiv pentru cei care au fost nevoiți să-și schimbe locul de muncă.
Evoluția tehnologică și globalizarea au început odată cu primele schimburi comerciale, iar cu cât perspectiva din care le privim este mai generală, cu atât mai clar este că ele urmăresc interesul general. Sunt optimist și cred că ele vor conduce la salvarea planetei, nu la distrugerea ei.
Prea mult accent pe Wealth of Nations.
În The theory of moral sentiments, o lucrare pe nedrept ignorată a lui Adam Smith, el spune:
„How selfish soever man may be supposed, there are evidently some principles in his nature, which interest him in the fortune of others, and render their happiness necessary to him, though he derives nothing from it except the pleasure of seeing it.”
Articol consistent dar numai pentru cei care au gindire liberala . Citi dintre acestia ( multi care scot pe banda articole pe acesat plat-forma ) vor si incep sa lupte cu mirsavia lopitica ? Ca de latrat si ciinele meu latra ….
https://romania.europalibera.org/a/ligia-deca-transport-elevi-incepe-scoala/32584038.html
Cine deconteaza ?! Poporul roman care plateste tot in economie . Gratuitatea pe transport este pomana electorala pentru viitorii si actualii votanti .
Invatamintul universitar public cheltuie bani degeaba numai ca sa justifice salariile profesorilor si sa se laude absolventii si licentiatii cu titluri . Cunosc o sumedenie de indivizi , chiar cu doua licente luate la ,,stat” , care lucreaza cu totul altceva fata de specializarile din licente . Poporul roman a cheltuit degeaba bani cu ei . O tilharie si o mirsavie . Cine vrea sa aprofundeze ( sa mearga in invatamitul universitar ) sa mearga pe banii proprii . Inseamna responsabilizare . Nu are ? Cauta solutii in mediul privat . Nu pomana din bani publici .
ARTICOLUL A STÂRNIT O DEZBATERE LARGĂ ȘI INTERESANTĂ! ȘI-A ÎNDEPLINIT SCOPUL! FELICITĂRI AUTORULUI, CARE ARE SUFICIENT TIMP ȘI CUNOȘTINȚE SPRE A SCRIE ZI DE ZI!
CU ALEASĂ CONSIDERAȚIE ȘI PREȚUIRE!
Mulțumesc pentru apreciere și îndemn colegului de facultate, a cărui identitate o bănuiesc.
„Există interes general?”
Există. Esențialmente, el reprezintă prosperitatea și perpetuarea, adică interesul general al tuturor speciilor vii.
Poate fi el exprimat printr-o ecuație matematică?
Nu. Sau, s-ar putea, doar dacă am adăuga o variabilă numită, să zicem, H, de la hazard, care să reprezinte întreg „neprevăzutul”.
Spre deosebire de științele exacte precum Matematicile, Științele Economice sunt științe sociale. Astfel, ca o consecință a caracterului lor probabilistic, de regulă nu oferim unei probleme economice o soluție precum unei probleme matematice, ci trei scenarii posibile pentru rezolvarea ei.