miercuri, septembrie 23, 2020

Exporturi de produse militare româneşti în Egipt şi importanţa cazului generalului Ion Mihai Pacepa (1976-1978)

În perioada Războiului Rece, autorităţile comuniste de la Bucureşti au difuzat cu bună ştiinţă o legendă referitoare la scepticismul pe care l-ar fi exprimat un corespondent de presă străin faţă de capacitatea românilor de a realiza anumite produse industriale. Acea legendă a fost legitimată şi răspândită în mod oficial în anul 1983, fără a se indica vreo sursă istorică, de către propagandiştii militari Constantin Olteanu (ministru al Apărării Naţionale, la acea vreme), Ilie Ceauşescu (general doctor şi secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei), Vasile Mocanu şi Florian Tucă. Legenda respectivă a fost inserată în volumul „Mişcarea muncitorească, socialistă, democratică, activitatea Partidului Comunist Român şi apărarea patriei la români. Repere cronologice”, sub următoarea formă: „Când muncitorii, tehnicienii şi inginerii de la această uzină („Regia Autonomă I.A.R. Braşov” – nota Petre Opriş), mobilizaţi de comunişti la fapte mari, cu adevărat eroice, au trecut la fabricarea primelor tractoare româneşti, un corespondent de presă străin avea să declare «că atunci când va vedea primul tractor românesc, se va arunca sub roţile lui». Era, evident, o declaraţie demagogică şi propagandistică menită să sădească neîncrederea în capacitatea productivă şi de inteligenţă românească. În ciuda unor astfel de declaraţii, muncind cu dăruire, dând dovadă de un fierbinte patriotism, colectivul muncitoresc din Braşov va adăuga la acest succes altele şi altele, dovedind atât el, cât şi muncitorimea română în general, că poporul nostru este capabil să facă să propăşească economia ţării fără clasele exploatatoare, fără burghezie, împotriva burgheziei şi în condiţii mai bune decât burghezia”.

Scriind în spiritul luptei de clasă, autorii volumului respectiv nu au menţionat numele corespondentului de presă, unde anume a fost publicat comentariul acestuia şi, mai mult decât atât, au apelat la o minciună prin omisiune (aşa-numita „fake news” din zilele noastre) pentru a-şi susţine punctele de vedere naţionaliste şi protocroniste. În realitate, tractoarele la care s-au referit autorii acelui volum nu erau româneşti, ci se realizau la Braşov sub licenţa germană, începând din anul 1946.

Diferite surse orale au menţionat despre 773 tractoare „Hanomag R 40” (model redenumit IAR-22 în România) fabricate în anul 1948 de circa 4200 de salariaţi, iar inginerul-şef Stoian Petrescu a consemnat într-un document întocmit în toamna anului 1948 următoarea situaţie statistică: 235 de exemplare IAR-22 (asamblate până la 14 august 1947), 176 de tractoare (montate în perioada 14 august 1947 – 31 martie 1948) şi 574 de bucăţi (realizate în perioada 14 aprilie 1948 – 30 octombrie 1948).

Nici următoarele trei modele de tractoare, montate în aceeaşi uzină din Braşov în anii ’50, nu au fost româneşti: KD-35, KDP-35 şi „Belarus MTZ-2”. Pentru toate acestea, autorităţile comuniste de la Bucureşti au solicitat şi au obţinut licenţele de fabricaţie din U.R.S.S.

Mai multe detalii despre legenda respectivă pot fi găsite în relatarea din 6 decembrie 1975 a lui Simion Bughici. Fostul ministru al Afacerilor Externe a spus atunci lui Alexandru Eduard Şiperco astfel: „Povestea cu «Tractorul». Pe acolo a trecut şi ziaristul american [Mark F.] Ethridge, care a râs de povestea cu tractorul care se realiza împotriva dorinţei directorului. Noi am considerat-o ca o chestiune de prestigiu. Au fost bătălii, epurări – scoşi. Directorul: «Aşa ceva nu veţi face niciodată! Eu voi fi primul care mă voi pune în faţa tractorului!». Au fost discuţii şi la noi, între două linii: se putea face sau nu? Trebuie să-l facem. Constantin (corect: Ilie – nota Petre Opriş) Trandafirescu, secretar, noul director, Găină. I.A.R. era de stat – subsecretarul de Stat era un liberal tătărescian şi social-democrat care se opunea … Adrian …?”.

O legendă asemănătoare este în cartea de memorii a lui Gheorghe Gaston Marin. Fostul preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării (1955-1966) a relatat-o astfel: „Cu toate că am avut relaţii foarte amicale cu Sulzer cu ocazia numeroaselor vizite făcute în Elveţia în anii 1946-1948, precum şi ale lui Sulzer la Bucureşti, în cercuri mai restrânse, Sulzer a spus că a fost de acord să ne vândă licenţa (locomotivei elveţiene diesel-electrice 060-DA, în luna aprilie 1956 – nota Petre Opriş) convins fiind că noi nu vom reuşi să construim locomotivele”.

La rândul lor, liderii politici de la Moscova priveau cu scepticism tentativele autorităţilor comuniste de la Bucureşti de a obţine rezultate economice pozitive în domeniul construcţiilor de maşini şi sunt cunoscute expresiile utilizate de Nikita Hruşciov (în 1953) şi Anastas Mikoian (în 1964) pentru a caracteriza două dintre produsele fabricate la Braşov, în acea perioadă: „Tractorul vostru este un tractor de aur”, respectiv „Dacă faceţi 5000 de camioane, acestea vor fi de aur”.

Cu toate acestea, autorităţile comuniste de la Bucureşti au insistat în anii ’60 pentru a obţine din Uniunea Sovietică mai multe licenţe de fabricaţie a unor produse militare. De exemplu, în anul 1965 s-au solicitat licenţa pentru lovitura BM-21 (utilizată de aruncătoarele de proiectile reactive montate pe autoşasiul ZIS-151) şi documentaţia pentru fabricarea grenadei PG-9 (destinată tragerilor cu tunurile fără recul). Ambele tipuri de muniţie au fost realizate ulterior atât în România, cât şi în alte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

În cazul maşinii sovietice de luptă „Grad”, destinată tragerilor cu proiectile reactive nedirijate, aceasta a fost prezentată miniştrilor Apărării din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia în cursul unei convocări speciale, care s-a desfăşurat în perioada 11-13 mai 1965, într-un poligon sovietic situat în apropierea oraşului Lvov (Lwów, în limba polonă). La întoarcerea în ţară, generalul de armată Leontin Sălăjan a întocmit un raport în care a precizat că „aruncătorul cu reacţie «Grad» este superior aruncătorului cu reacţie R-2, de producţie cehoslovacă, din dotare[a armatei române], având bătaia de 20 km, faţă de 8 km, şi 40 [de] ţevi [pentru] lansare, faţă de 24”. Totodată, ministrul român al Forţelor Armate a relatat despre complexul de rachete antitanc dirijate „Maliutka”, superior complexului „Şmel”, care se afla în dotarea armatei române din anul 1962.

La 11 mai 1972, generalul de armată Ion Ioniţă (ministrul Forţelor Armate) i-a propus lui Nicolae Ceauşescu să fie aprobată introducerea modelului de aruncător de proiectile reactive „Grad” („Grindina”) şi a autoşasiului românesc SR-114 (destinat transportului muniţiei 9 M 22 pentru acel aruncător) în „Nomenclatorul cu tipurile de armament şi tehnică militară care se produc în R.S. România după concepţie proprie şi după licenţă (acordată în exclusivitate), care se propun a fi folosite în înzestrarea armatelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia în perioada 1976-1980”.

Modelul respectiv de aruncător era prevăzut cu 21 de ţevi (cal. 122 mm) şi se realiza, sub licenţă sovietică, la Întreprinderea de Avioane de la Bacău. Acel produs a fost montat pe autoşasiul SR-114 şi, în primăvara anului 1972, era inclus în oferta trimisă autorităţilor marocane. Modelul prevăzut cu 40 de ţevi pentru lansarea proiectilelor nedirijate a fost instalat ulterior de inginerii militari români pe autoşasiul DAC-665.

Trei ani mai târziu, George Macovescu a efectuat o vizită oficială în Republica Arabă Egipt (17-20 iunie 1975). Cu acel prilej, ministrul Afacerilor Externe a reprezentat partea română la prima sesiune a Comitetului mixt de cooperare economică dintre Republica Socialistă România şi Republica Arabă Egipt.

În anul următor, generalul Ion Ioniţă a trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport privind colaborarea militară dintre România şi Republica Arabă Egipt. În documentul emis la 8 aprilie 1976, ministrul Apărării Naţionale a menţionat faptul că, în luna martie 1976, a fost încheiat un nou contract între cele două părţi, în scopul furnizării de componente româneşti pentru pistoalele-mitralieră cal. 7,62 mm, md. 1963 (AKM), aflate în dotarea forţelor armate egiptene. Valoarea contractului semnat era de 4.031.510 dolari şi autorităţile comuniste de la Bucureşti scontau să obţină un curs de revenire bun, de 14,17 lei/$, pentru marfa care urma să fie livrată în perioada 1976-1980.

Contextul în care a avut loc semnarea acelui contract era tensionat deoarece, la 16 martie 1976, tratatul de prietenie şi colaborare dintre Republica Arabă Egipt şi Uniunea Sovietică (încheiat în primăvara anului 1971) a fost denunţat unilateral de autorităţile de la Cairo. În discursul pe care l-a rostit la şedinţa Adunării Poporului, preşedintele Anwar El Sadat a afirmat, printre altele, că sovieticii „refuză să reprogrameze rambursarea datoriilor egiptene” şi „refuză să livreze Egiptului piese de schimb pentru armamentul sovietic, în special motoare de avioane”.

Pentru aprovizionarea în continuare a armatei egiptene cu produse concepute în U.R.S.S., Anwar El Sadat a apelat la Nicolae Ceauşescu. Liderul politic român a oferit atunci mai multe tipuri de produse militare fabricate în România sub licenţă sovietică, iar câţiva specialişti români au ajuns în Egipt, în anul 1976, pentru a prezenta, inclusiv prin trageri experimentale, două aruncătoare de proiectile reactive „Grad”, realizate la Bacău. Autorităţile egiptene intenţionau să cumpere mai multe exemplare şi să le monteze pe şasiurile unor vehicule care urmau să fie importate din S.U.A., Republica Federală Germania sau din alte state.

În paralel, Nicolae Ceauşescu a reuşit să stabilească o legătură confidenţială deosebită între liderii politici ai Egiptului şi Israelului, pentru medierea conflictului dintre cele două ţări.

În acel context foarte complicat, vicepreşedintele egiptean Hosni Mubarak a efectuat o vizită în România, în perioada 27-28 aprilie 1977. Două săptămâni mai târziu, Nicolae Ceauşescu a fost primit la Cairo de preşedintele Anwar El Sadat, într-o vizită oficială de prietenie a liderului român în Republica Arabă Egipt (11-13 mai 1977).

În acelaşi an, Anwar El Sadat a efectuat o vizită de răspuns în România (29-31 octombrie 1977) şi Nicolae Ceauşescu a organizat pentru oaspetele său o rundă de convorbiri la Sinaia, în scopul găsirii unor soluţii de mediere a diferendelor care existau între Egipt şi Israel.

După trei săptămâni de la discuţiile sale din România cu Nicolae Ceauşescu, preşedintele egiptean a efectuat, pentru prima dată, o vizită oficială în Israel – unde a fost primit cu cele mai înalte onoruri (19 noiembrie 1977).

Preşedintele Anwar El Sadat a ajuns din nou România în perioada 11-12 februarie 1978, la invitaţia lui Nicolae Ceauşescu. Două luni mai târziu, politicianul comunist român a efectuat o vizită oficială de stat în S.U.A. şi preşedintele Jimmy Carter a menţionat cu acel prilej faptul că „influenţa dumneavoastră (a lui Nicolae Ceauşescu – nota P. Opriş) în ceea ce priveşte întâlnirea dintre primul ministru [israelian Menachem] Begin şi [Anwar El] Sadat a fost extrem de importantă pentru a pregăti o pace, pentru a trece la o comunicare directă între ei”.

La rândul său, Nicolae Ceauşescu a recunoscut la 12 aprilie 1978 „rolul pe care dumneavoastră (preşedintele Jimmy Carter – nota P. Opriş) l-aţi jucat, în Statele Unite, în a determina întâlnirea dintre preşedintele Sadat, vizita sa istorică la Ierusalim şi întâlnirea cu premierul Begin”.

Una dintre persoanele importante, aflate în imediata apropiere a lui Nicolae Ceauşescu şi care a fost implicată în organizarea şi desfăşurarea vizitei oficiale în S.U.A. a liderului comunist român, a fost generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa. Concomitent, acesta avea diverse contacte cu conducătorii politici şi militari palestinieni, ca urmare a ordinelor date de Nicolae Ceauşescu în anii anteriori şi, după ce a dezertat şi a fugit în S.U.A., la sfârşitul lunii iulie 1978, a avut posibilitatea să ofere celor care l-au interogat detalii despre diferite persoane care proveneau din Orientul Mijlociu şi care au discutat cu generalul Ion Mihai Pacepa despre diverse acţiuni politice, diplomatice, militare sau de altă natură.

Coincidenţa cronologică ne determină să semnalăm un amănunt foarte important, în opinia noastră. La 24 iulie 1978, Nicolae Ceauşescu a discutat la Bucureşti cu Averell Harriman, ambasador cu însărcinări speciale al S.U.A. Printre chestiunile abordate a fost şi situaţia spionilor sovietici şi americani, prinşi de autorităţile de la Washington, respectiv de cele de la Moscova. Scandalul era în desfăşurare, în momentul vizitei lui Averell Harriman la Bucureşti şi ambii politicieni au susţinut ideea ca problemele respective „să nu fie discutate în public” (Ceauşescu) şi „să fie ţinute la tăcere” (Harriman).

Întâmplător sau nu, generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa a plecat la Viena cu un avion al companiei „Austrian Airlines” în aceeaşi zi de 24 iulie 1978. De acolo a zburat mai departe pentru a ajunge la Düsseldorf şi, apoi, s-a deplasat la Bonn – unde a avut o întâlnire cu secretarul de Stat Martin Grüner, din cadrul Ministerului vest-german al Economiei. Cinci zile mai târziu, reprezentanţii autorităţilor române din Republica Federală Germania au intrat în alertă după ce au constatat dispariţia generalului de Securitate Ion Mihai Pacepa.

Conform relatărilor apărute după dezertarea şi transferul său aerian realizat din R.F.G. în S.U.A. la 29 iulie 1978, Ion Mihai Pacepa a reuşit să scape din ţara în care s-a născut şi a primit azil politic în S.U.A. A fost un eveniment cu totul neobişnuit pentru autorităţile de la Bucureşti şi consecinţele sale au fost foarte grave pentru membrii serviciilor române de informaţii şi contrainformaţii.

Revenind la discuţia din 24 iulie 1978 dintre Nicolae Ceauşescu şi Averell Harriman, ne-a surprins dialogul acestora pe tema spionajului şi faptul că ambasadorul american părea să anticipeze dezertarea şi fuga lui Ion Mihai Pacepa în S.U.A., fără însă a dezvălui acest lucru politicianului comunist român:

Averell Harriman: Să fie ţinute la tăcere (problemele de spionaj – nota P. Opriş). Se face prea multă publicitate. Însă preşedintele Carter din nefericire a promis că tot ceea ce va face va face public, în faţa opiniei publice. Îl cunoaşteţi pe preşedintele Carter ce fel de om este. Sunt convins că dumneavoastră veţi menţine relaţii bune cu dânsul. Este un om foarte deschis şi franc.

Nicolae Ceauşescu: Am stabilit relaţii prieteneşti. Însă trebuie să vedem că sunt probleme care ar fi mai bine să nu fie puse public.

Averell Harriman: I-aţi spus aceasta?

Nicolae Ceauşescu: Am discutat pe alte probleme. Atunci (în aprilie 1978, la Washington – nota P. Opriş) nu erau aceste cazuri. În fond sovieticii au activitate de spionaj şi au şi Statele Unite. Este evident faptul că Şevcenko a fost până la urmă, să spun aşa, reţinut în Statele Unite [şi] nu a creat deloc o atmosferă bună.

Averell Harriman: Fără îndoială că nu a creat o impresie favorabilă.

Nicolae Ceauşescu: Mai cu seamă că el făcea şi alte activităţi şi Statele Unite au reuşit să afle nişte lucruri care nu sunt deloc plăcute.

Averell Harriman: Cu zece zile în urmă am discutat cu Cyrus Vance (Secretarul de Stat al S.U.A. – nota P. Opriş) la Geneva. I-am subliniat că el şi Gromîko (ministrul Afacerilor Externe al U.R.S.S. – nota P. Opriş) trebuie să ajungă la un respect profund. Probabil că ei vor putea să găsească o ieşire din astfel de impasuri.

Astfel de situaţii au fost create din greşeala de a mânui faptele, de către ambele părţi. Aceste fapte sunt de relativ mică importanţă sau chiar lipsite de importanţă faţă de problemele majore actuale.

Din nefericire, lucrurile se complică şi mai mult datorită faptului că Şaşaranski (care a spionat în favoarea S.U.A. – nota P. Opriş) este evreu. De aceea, este un caz greu şi dificil de mânuit. În ce vă priveşte, nu aveţi probleme de a trata cu Congresul, în timp ce preşedintele nostru are o mare bătaie de cap cu Congresul (subl.n.)”.

Pornind de la discuţia respectivă, se poate afirma cu certitudine faptul că ideea lui Averell Harriman privind evitarea deteriorării relaţiilor dintre state din motive de spionaj a găsit un interlocutor care gândea în acelaşi mod: Nicolae Ceauşescu. De aceea, probabil, procesul de pace început în Orientul Mijlociu de preşedintele Anwar El Sadat şi prim-ministrul Menachem Begin, la îndemnul preşedinţilor Jimmy Carter şi Nicolae Ceauşescu, nu a fost afectat de dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa şi fuga acestuia în S.U.A. Astfel, la 17 septembrie 1978 au fost semnate la Casa Albă două acorduri-cadru pentru stabilirea păcii în Orientul Mijlociu, negociate de preşedintele Anwar El Sadat şi prim-ministrul Menachem Begin timp de 13 zile la reşedinţa de vară de la Camp David a preşedintelui S.U.A.

Succesul diplomatic respectiv a fost anunţat lui Nicolae Ceauşescu de preşedintele Jimmy Carter printr-o scrisoare expediată în aceeaşi zi la Bucureşti. Liderul comunist român a răspuns la acel mesaj tot printr-o scrisoare, trimisă la Washington la 23 septembrie 1978. Cazul generalului de Securitate exista în continuare, însă problemele omenirii erau mult mai importante şi nu stăteau să aştepte o rezolvare convenabilă pentru ambele părţi a situaţiei fugarului român.

Raportul trimis lui Nicolae Ceauşescu de generalul de armată Ion Ioniţă, la 5 martie 1976, privind desfăşurarea unor tratative între R.S. România şi „Organizaţia Arabă pentru Industrializare”, referitoare la exportul de tehnică militară românească şi acordarea de asistenţă tehnică în Republică Arabă Egipt.

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA SECRET

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Exemplar nr. 1

Ministrul

Nr. M. 01063 din 05.03.1976

[Consemnare manu:] 1014 / 5.3.1976

Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU

SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN

PREŞEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

În perioada 17-24 februarie 1976, Direcţia comerţ exterior din Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu organe de resort din Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, a purtat tratative comerciale şi a semnat următoarele documente cu delegaţia Organizaţiei arabe pentru industrializare (organizaţie formată din reprezentanţi ai R.A. Egipt, Arabiei Saudite, Uniunii Emiratelor Arabe şi Qatarului):

1. Contractul RAO-1/76, care prevede un export de tehnică militară în R.A. Egipt în valoare de 10.947.637 $ devize libere, din care în acest an se vor livra mărfuri în valoare de 6.882.820 $ şi în anul 1977 de 4.064.817 $.

Cursul de revenire realizat la exportul mărfurilor din acest contract este de 12,54 lei/$.

2. Contractul RAO-2/76, care prevede exportul de tehnică militară în R.A. Egipt în valoare de 11.374.800 $ devize libere. Acest contract urmează să intre în vigoare după confirmarea lui de către autorităţile militare egiptene.

Cursul de revenire realizat la exportul mărfurilor din acest contract este de 14,31 lei/$.

3. Protocolul nr. 1 privind nevoile de reparaţii de avioane şi motoare ale părţii arabe şi posibilităţile de execuţie ale Grupului aeronautic Bucureşti.

Pe timpul tratativelor, delegaţia arabă a solicitat următoarele:

– să se trimită în R.A. Egipt, pe baza unui contract ce se va încheia în aproximativ 30 de zile, două aruncătoare româneşti de proiectile reactive calibru 122 mm, împreună cu 100 de lovituri aferente acestora, pentru a fi prezentate şi experimentate prin trageri, de către specialiştii români, în faţa militarilor egipteni;

– să se trimită în ţările Organizaţiei arabe pentru industrializare o grupă de specialişti români care să se consulte cu specialiştii egipteni asupra posibilităţilor de proiectare în comun şi montare a aruncătorului românesc de proiectile reactive calibru 122 mm pe una din maşinile importate de Organizaţie din S.U.A., R.F. Germania sau alte ţări;

– să li se transmită condiţiile în care ar putea să fie primiţi în R.S. România câţiva specialişti egipteni, pe o perioadă de 3-4 săptămâni, pentru a studia procesul de montaj şi de încercare a loviturilor a[nti].t[anc]. PG-7 M şi loviturilor reactive cal. 122 mm ce le importă din România, precum şi condiţiile în care ar putea fi trimisă o grupă de specialişti români în Egipt pentru acordarea de asistenţă tehnică în aceeaşi problemă;

– avioanele şi motoarele reparate în R.S. România să fie recepţionate la sol şi în aer şi predate părţii egiptene în R.A. Egipt, de către o grupă de piloţi şi tehnicieni români, partenerul menţionând că va asigura transportul acestora, dus şi întors, în formă demontată, cu mijloace proprii.

De comun acord cu Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, propun a aproba:

– să se trimită în R.A. Egipt două aruncătoare de proiectile reactive calibru 122 mm, cu 100 [de] lovituri, precum şi 10 specialişti care să prezinte, pregătească şi execute trageri demonstrative în faţa ofiţerilor egipteni;

– să se trimită în ţările Organizaţiei o grupă de specialişti români care, împreună cu specialiştii egipteni, să studieze posibilităţile de proiectare în comun şi de montare a aruncătorului românesc de proiectile reactive calibru 122 mm pe maşini importate de către ţările Organizaţiei din alte ţări;

– să se trateze condiţiile de primire în ţara noastră a unor specialişti egipteni şi trimiterea în R.A. Egipt a unei grupe de specialişti români pentru însuşirea procesului de montaj şi de încercare a loviturilor PG-7 M şi loviturilor de 122 mm reactive;

– să se continue tratativele pentru contractarea reparaţiilor de avioane şi să se accepte propunerile egiptene privind recepţia acestora.

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE

General de armată

(ss.) Ion Ioniţă

[Pe verso:] R.D. 412/2873/27.02.1976

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 2/1976, f. 55-56.

Raportul trimis la 8 aprilie 1976 lui Nicolae Ceauşescu, de către generalul de armată Ion Ioniţă, referitor la tratativele desfăşurate în luna martie 1976 între reprezentanţii României şi cei ai Republicii Arabe Egipt, în scopul exportării de tehnică militară românească şi acordării de asistenţă tehnică de specialitate.

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA SECRET

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Exemplarul nr. 1

Ministrul

Nr. M. 01647 din 08.04.1976

[Consemnare manu:] 1750 / 8.4.1976

[Rezoluţie:] Da. ss. Nicolae Ceauşescu

Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU

SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN

PREŞEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

În luna martie 1976, a fost semnat un contract de export de tehnică militară în R.A. Egipt pentru perioada 1976-1980, cuprinzând componente pentru pistolul-mitralieră calibrul 7,62 mm. tip AKM, în valoare de 4.031.510 dolari SUA, liber convertibili.

Cursul de revenire ce se va realiza la exportul mărfurilor din acest contract este de 14,17 lei/$.

Pe timpul tratativelor, delegaţia egipteană a solicitat următoarele:

– să li se transmită condiţiile în care ar putea să fie primite în R.S. România trei grupe de specialişti egipteni, pentru a studia procesul de montaj şi încercare a pistoalelor mitralieră calibrul 7,62 mm. tip AKM, a puştilor mitralieră calibrul 7,62 mm. tip RPK şi a puştilor semiautomate cu lunetă calibrul 7,62 mm, precum şi condiţiile în care ar putea fi trimişi specialişti români în R.A. Egipt pentru acordarea de asistenţă tehnică în aceleaşi probleme;

– să li se transmită documentaţia de fabricaţie a celor trei produse sus-menţionate şi părţi componente ale acestora, în vederea montării lor în R.A. Egipt;

Având în vedere cele de mai sus, propun a aproba:

– să fie primite în ţara noastră, pe baze contractuale, trei grupe de specialişti egipteni, pentru 3-4 săptămâni fiecare grupă, pentru a studia procesul de montaj şi încercare a pistoalelor mitralieră tip AKM, puştilor mitralieră tip RPK şi puştilor semiautomate cu lunetă; să se acorde părţii egiptene asistenţă tehnică, în aceleaşi probleme, prin trimiterea în R.A. Egipt a unor specialişti români din cadrul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini şi prin transmiterea datelor de montaj şi încercare a celor trei produse;

– să fie continuate acţiunile pentru exportul de componente ale celor trei produse în R.A. Egipt.

Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini este de acord cu aceste propuneri.

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE

General de armată

(ss.) Ion Ioniţă

ss. Emil Bobu

R.D. 311/M/1522 din 06.04.[19]76

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1976, f. 50.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Prima parte a articolului ,care se termina cu afirmatia „Dacă faceţi 5000 de camioane, acestea vor fi de aur”,nu are nicio legatura cu titlul articolului.
    Are mai degraba o nota de „antipropaganda la o propaganda” constituindu-se intrun fel de „pregatire de artilerie” ,ca sa ramanem in domeniul de specialitate al autorului, pentru ceea ce urmeaza.
    Numai ca logica si utilitatea acestei prime parti ( deoarece lucrurile nu se leaga) ramane de dezbatut pentru ca partea a doua a articolului ar fi putut sa stea in picioare si fara partea intai si i-ar fi dat o nota de sobrietate si de informatie „rece”,la prima mana, avand in vedere sursele de informatii citate .

    • Îmi aduc aminte că la articolul anterior (a doua parte a lui) aţi comentat despre industrializarea României şi v-aţi exprimat dorinţa de a face parte din elita mondială. Când încerc să analizez asemenea visuri deşarte găsesc suficiente exemple concrete din perioada Războiului Rece pentru a demonta iluziile de mărire. Fiecare are locul său pe Pământ şi nu este cazul să ne adâncim în complexe de inferioritate, în privinţa capacităţii de a trăi bine pe această lume.
      De câţiva ani sunt întrebat în mod constant dacă am găsit informaţii despre camioanele, autoturismele sau avioanele care s-au fabricat în România la un moment dat. Vrem sau nu, autorităţile de la Bucureşti au cumpărat licenţe de fabricaţie deoarece nu au reuşit să găsească o altă soluţie viabilă pe termen scurt pentru a dezvolta economia românească şi a micşora decalajul tehnologic existent chiar şi înainte de perioada Războiului Rece. Nu pot neglija acest aspect atunci când ajung la poveştile din anii ’70-’80 şi introducerile mai lungi le scriu în primul rând pentru persoanele care nu cunosc aproape nimic despre evenimentele din perioada Războiului Rece. Ulterior, în cărţile pe care le public reiau şi dezvolt cercetarea cât îmi permit informaţiile edite şi inedite pe care le găsesc la un moment dat şi cât de mult sunt capabil să le interpretez.
      Vă mulţumesc pentru faptul că, plecând de la comentariul dumneavoastră, am exprimat câteva idei pentru cititori despre modul în care lucrez.

  2. Povestea cu tractirul este veche… Eu amj auzit-i pruma data inainte de 1970. Era pusa in carca unui „reactionar” local, cica fots om politic „burghezo-mosieresc” . Unu … adica neidentificat.

    • Aşa este. Este veche din 1945-1946. S-a perpetuat precum laserul românesc cu care s-au tăiat tancuri sovietice pe Prut. Iar laserul de la Măgurele aşteaptă cu nerăbdare să intre în folclorul românesc.

  3. Cred ca partea cu Shcharanski care ar fi spionat in favoarea SUA trebuie corectata in sensul „care a fost acuzat de spionaj in favoarea SUA”, transmiterea de nume de refuseniks SUA nefiind un act de spionaj in sine.

    • Puţin probabil. De obicei, miniştrii români ai Apărării precizau, în documentele trimise lui Nicolae Ceauşescu, dacă au mai fost efectuate exporturi de produse speciale în ţările unde urmau să fie trimise arme şi, mai ales, muniţii româneşti.

  4. Generalul Pacepa a fost in contact direct cu diferiti lideri din Orientul Mijlociu asa dupa cum povesteste in cartea sa Orizonturi Rosii si probabil ca a contribuit direct si/sau indirect cumva la stabilirea acordurilpr de pace din Orientul Mijlociu in aceea perioada.

    Jocurile politice si diplomatice la nivel mondial inseamna si cunoasterea si influentarea unor lideri care, ca si mai ieri, unii dintre ei sunt extrem de „exotici” dar fac parte din peisajul uman care populeaza planeta numita Pamanent.

    Tatal meu mi-a mai scapat niste amanunte interesante despre cooperarea dintre RO si Egipt, nu stiu de unde le avea sau poate ca proveneau si acelea parte din folclorul local…

    Cert este ca pentru mine. un biet adolescent, am vazut cea mai trista figura a lui Ceausescu cu ocazia demonstratiei de la 23 August din anul fugii lui Pacepa – se pot urmari si astazi cred inregistrarile din arhiva TVR=ului – atunci m-a surprins tare apasarea interioara care parea ca il domina pe Ceausescu. Cred ca a fost o pierdere mare pentru Ceausescu

    • De acord cu dumneavoastră. A fost o mare pierdere pentru Ceauşescu, dar nu pentru omenire. În plus, aş dori ca să fac o legătură cu evenimentele din octombrie-noiembrie 1978, de la Moscova şi Bucureşti. Atunci s-a pus problema înarmării convenţioanle în ritm rapid a tuturor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Este un lanţ de evenimente pe care Ceauşescu trebuia să le înţeleagă foarte bine.

  5. Cu tot respectul aveti informatii furnizate la mina a treia nu provin din documente prelucrate ca urmare a analizei si sintezei.Mai cautati poate gasiti ofiteri care au lucrat in acest sens,eu sunt momentan ocupat cu pensia.

    • S-ar putea să aveţi dreptate. Stenograma discuţiei dintre Nicolae Ceauşescu şi Averell Harriman este o sursă la mâna a treia, documentele de mai sus nu corespund cu standardul de calitate cerut în cercetarea istorică, iar eu nu am avut niciodată contact cu un birou de analiză şi sinteză a informaţiilor.
      Dacă doriţi să îmi comunicaţi amănunte, vă rog respectuos să îmi trimiteţi un mesaj privat. Cu domnul director Radu Stan am stabilit o colaborare foarte bună în urmă cu doi ani şi aşa am aflat detalii despre vânzarea de avioane BAC 1-11 şi elicoptere IAR 330 în anii ’80.

  6. Ca inginer navalist, sint foarte curios sa aflu detalii despre industria navala / transport naval romaneasca din acea perioada. Sint convins ca o sa gasiti informatii cel putin la fel de interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Cum trebuie să fie un film „Bun de Oscar”?

În noiembrie 1989 situația politică devenise una extrem de tensionată pe plan internațional. În Europa de Est, în Polonia,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.