O serie de tendințe pseudo-academice din științele sociale rusești au slujit la pregătirea războiul din Ucraina. Pe lângă campaniile de propagandă și dezinformare ale Kremlinului, o deformare intelectuală a elitei ruse de către ideile maniheiste ale unor teoreticieni precum Lev Gumiliov și Aleksandr Dughin este responsabilă pentru secesiunea tot mai mare a Rusiei de Europa.
Unul dintre aspectele deosebit de întunecate al războiului Rusiei de anihilare a Ucrainei și al războiului politic dus de Rusia împotriva Occidentului este sprijinul larg de care se bucură acest război nu numai în rândul rușilor obișnuiți, ci și în rândul elitelor țării. Depărtarea de Europa, din punct de vedere normativ, a unor părți ale clasei educate rusești ține de o varietate de motive. Pentru mulți universitari cu poziții instituționale, se poate să fi contat în primul rând interesul sau simpla frică de guvern. Astfel de motive au contat mult, cel puțin, pentru unii dintre cei peste 700 de rectori universitari ruși care, într-o declarație colectivă din martie 2022, au aprobat public așa-numita „operațiune specială” a Moscovei în Ucraina.
Însă mulți ruși foarte educați par și ei să susțină agresiunea țării lor asupra Ucrainei nu numai din motive carieriste, ci și din adâncul inimii. Unii nu se tem să-și facă cunoscută poziția în mod repetat și fără echivoc. Acest lucru este ilustrat, de exemplu, într-un interviu recent din New York Times al respectatului decan al Facultății de Economie Mondială și Relații Internaționale de la Școala de Economie din Moscova (HSE), Serghei Karaganov, sub titlul grăitor „De ce Rusia crede că nu poate pierde războiul din Ucraina.”
În căutarea sensului
Cauzele escapismului rusesc, din ce în ce mai strident, sunt diverse. E vorba de o serie de patologii până acum puțin observate ale culturii politice post-sovietice și ale psihologiei colective, precum și de istoria literaturii și științei ruse moderne. Ultima sursă de dislocare intelectuală contemporană a fost insuficient explorată de studiile internaționale est-europene și de științele sociale din Rusia. Protagoniștii gândirii laterale cvasi-academice rusești sunt uneori percepuți nu ca obiecte de cercetare, ci ca niște colegi bizari, prezenți în diferite institute și la diferite conferințe, sau ca autori concurenți în reviste intelectuale sau edituri.
În ultimele trei decenii, atât cercetătorii în științe sociale ruși, cât și cercetătorii occidentali au ignorat sau au ridiculizat adesea textele și prelegerile speculative ale colegilor lor orientați către ezoterism. Șubrezenia metodologică, subțirimea empirică și irelevanța internațională a științelor sociale post-sovietice și a pseudo-cercetării istorice nu le-au diminuat rezonanța publică internă. Dimpotrivă, aspectele contrafactuale, beletristice și adesea încărcate de conspirații ale istoriografiei alternative ale lumii rusești le-au crescut popularitatea.
Afirmațiile acestor autori sunt adesea mai mult pre- decât descriptive și sunt percepute ca niște contribuții iscusite la cercetarea sufletului național, în Rusia post-sovietică. Explicațiile brute, simpliste și speculative ale evoluțiilor sociale oferite de acești publiciști, care se văd pe ei adesea ca niște profeți, își găsesc mulți cititori recunoscători. Textele lor sunt adesea mai convenabile decât cercetarea empirică bazată pe date pentru că ele compensează golul ontologic de după căderea ideologiei de stat comuniste.
Așa au apărut noi discipline paraștiințifice, unele având propriile lor sub-școli. Acest lucru se aplică, de exemplu, așa-numitelor studii de civilizație și culturologie sau abordărilor ce ar putea fi numite bio-etnologie sau fizio-geopolitică (mai multe despre asta mai jos). Ele, la fel ca alte docrine alternative similare, au ca sarcină uniformă o dezvăluire mai degrabă metafizică, decât empirică a „profunzimii” trecutului, a structurii și a legilor societăților. De cele mai multe ori, aceste teorii prezintă o reinterpretare completă sau chiar o rescriere fundamentală a istoriei umane.
Aceste teorii duc chiar la o redatare a evenimentelor istorice și la elaborarea de cronologii alternative ale istoriei Europei și Asiei. Matematicianul și istoricul amator de la Moscova Anatoli Fomenko (1945-) a devenit notoriu în mediul academic internațional, dar este citit și venerat pe scară largă în toată Rusia. De peste un sfert de secol, Fomenko propagă, în cărți pseudoștiințifice, ideea că antichitatea ca atare nu a existat și că majoritatea evenimentelor istorice au avut loc mult mai târziu sau foarte diferit decât se predau în școli și universități. Potrivit lui, de exemplu, Isus a fost crucificat la Constantinopol în secolul al XII-lea.
Studenții, candidații la doctorat, precum și publicul larg din Rusia se confruntă cu o multitudine de teorii diferite despre istorie, viață și politică, apărute în mass-media, în librării, precum și pe rețelele sociale și, parțial, chiar în instituțiile de învățământ serioase. Spre deosebire de URSS, există astăzi o enormă diversitate de voci istorice și filozofice în Rusia. Dintre numeroasele modele explicative care circulă, însă, cele bazate pe cercetări sociale sensibile din punct de vedere metodologic și pe investigații comparative peer-review sunt minoritare.
Cercetările științifice și aparițiile în mass-media ale politologilor, sociologilor și istoricilor serioși și recunoscuți la nivel internațional – care, desigur, există și în Rusia – sunt înecate. Ele se scufundă în cacofonia aparent pluralistă a unui discurs mediatic și intelectual presărat de comentarii speculative. Supraoferta de explicații maniheiste asupra lumii, sponsorizate de guvern – în special în ceea ce privește conflictul dintre Rusia și Occident – creează o nouă cerere pentru ideologii cultural pesimiste, până la ideologii proto-fasciste.
Radicalizarea rapidă și proliferarea socială a anti-occidentalismului rusesc din ultimii ani sunt doar parțial un produs al manipulării discuțiilor publice și al activității experților în comunicare de la Kremlin. Unele surse ale aberațiilor actuale ale intelectualității ruse merg înapoi până în anii Elțin, perioada sovietică și chiar vremea țarismului. Ele sunt multiple și pot fi ilustrate cu două dintre numeroasele exemple importante: învățăturile pseudo-etnologului Lev Gumiliov (1912-1992) și ale metafizicianului Aleksandr Dughin (1962-).
Rolul lui Gumiliov și Dughin
Acești doi publiciști ruși mult publicati au primit amândoi abilitare din partea universităților ruse, sunt „doctori în știință” și sunt amândoi uneori menționați în aceeași suflare. Gumiliov și Dughin au folosit fiecare în mod aprobativ termenul „Eurasianism”, au proiectat edificii teoretice anti-occidentale și au obținut o notorietate considerabilă, dincolo de turnul academic de fildeș. Aici, însă, se termină asemănările dintre conținuturile politice, rolurile sociale și particularitățile structurale ale textelor lor.
Gumiliov este fiul a doi poeți ruși celebri, Nikolay Gumiliov și Anna Akhmatova. Lev Gumiliov a murit la scurt timp după prăbușirea URSS. Scrierile sale au apărut doar sporadic în perioada sovietică, dar ulterior au fost publicate în mari ediții și au exercitat postum un profund impact asupra societății post-sovietice, timp de peste 30 de ani. Activitatea jurnalistică a lui Dughin în Rusia, pe de altă parte, a început abia în anul morții lui Gumiliov. De atunci, activitatea multimedia a metafizicianului barbos a crescut constant.
Gumiliov a fost un disident anti-sovietic, parțial integrat însă de establishmentul științific sovietic târziu. El este ținut în mare cinste astăzi, în special de membrii mai în vârstă din mediul pedagogic și academic care au crescut în Uniunea Sovietică. Unele dintre lucrările sale sunt folosite ca manuale în școli și universități și este venerat de mulți ruși ca un geniu gânditor rus al secolului al XX-lea. În vara lui 2004, Vladimir Putin a remarcat în timpul unui discurs la Astana: „Ideile lui Gumiliov cuceresc masele”.
Dughin provine din rândul tineretului nonconformist al Uniunii Sovietice târzii și din opoziția antisistem față de politicile pro-occidentale rusești din anii nouăzeci. El este profund integrat în rețelele internaționale de extremă dreapta și atrage un public mai tânăr, precum și mai puțin academic, cu numeroasele sale texte și spectacole video. Despre Dughin se spune că are cititori pasionați în academiile militare și serviciile de securitate ruse. Spre deosebire de Gumiliov, care este puțin cunoscut la nivel internațional, Dughin este notoriu în afara Rusiei ca extremist rus. Deși se spune adesea că este un ideolog al lui Putin, nu pare să fi existat vreodată o întâlnire a metafizicianului și a președintelui. Eurasianismul proclamat de Putin are surse și conținuturi diferite față de așa-zisul neo-eurasianism al lui Dughin.
Deși biografiile lui Gumiliov și Dughin cu greu ar putea fi mai diferite, cei doi publiciști sunt similari în ceea ce privește impactul social al scrierilor lor. În felul lor, fiecare dintre ei a contribuit la modelarea peisajului intelectual al Rusiei și s-a infiltrat în științele sociale și umaniste ale Rusiei cu narațiuni istorice alternative. Prin scrierile lor, ei au contribuit la pregătirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a noii confruntări sistemice cu Occidentul – fără să vrea, în cazul lui Gumiliov, și foarte conștient, în cazul lui Dughin.
Teoria etnogenezei a lui Gumiliov
Scrierile lui Gumiliov reprezintă o contribuție centrală pentru studiile civilizaționale post-sovietice specific rusești și pentru dualismul lor radical. În al său opus magnum Etnogeneza și biosfera Pământului, Gumiliov dezvoltă o teorie cuprinzătoare a istoriei lumii, care se bazează parțial pe biologie. Cu siguranță, Gumiliov nu este un rasist primitiv care ierarhizează grupuri de oameni în funcție de fenotip. Cu toate acestea, el conectează viața socio-politică a comunităților culturale cu determinanți extra-societali din biosferă sau chiar stratosferă, care ar acționa asupra lor.
În opinia sa, grupurile etnice (naționalități și națiuni) și conglomeratele super-etnice (grupuri și civilizații pan-naționale) sunt în primul rând comunități naturale și doar secundar socioculturale. Se află într-un proces ciclic de ascensiune și coborâre, în care figuri eroice „pasionate” pe de o parte și grupurile străine parazite, pe de altă parte, joacă roluri centrale. În timp ce „pasionalii” altruiști și capabili de sacrificiu de sine conduc un grup etnic la înflorire, amestecarea unui grup etnic gazdă cu reprezentanți ai grupurilor etnice străine (cum ar fi evreii) are ca rezultat așa-numitele „himere” sortite dispariției. Micro-mutațiile misterioase cauzate de anumite radiații cosmice și/sau solare, pe care Gumiliov nu le mai precizează, sunt responsabile pentru un dinamism mai mare sau mai mic în dezvoltarea grupurilor etnice și a super-etniilor.
Din cauza acestor idei, Gumiliov a primit puțină recunoaștere în afara Rusiei. Deși astfel de teorii sună abstrus pentru cititorii occidentali, ele l-au ajutat pe Gumiliov să dobândească faima în Rusia – sau cel puțin nu i-au diminuat statutul public de geniu. Recepția în mare parte pozitivă a lui Gumiliov, chiar și în anumite părți ale academiei ruse, a modelat formarea unor studii de civilizație rusă post-sovietică parțial bio-etnologice. Unele dintre modelele sale istorice închise sunt predate la universități.
Anti-liberalismul eclectic al lui Dughin
În timp ce ideile lui Gumilyov funcționează în primul rând prin penetrarea spațiului academic și pedagogic, Dughin este un actor proeminent în domeniile clasice, dar mai ales în mediile electronice și social-media. Timp de câțiva ani, Dugin a fost șeful Departamentului de Sociologie a Relațiilor Internaționale de la prestigioasa Universitate de Stat din Moscova, sau USM. Această scandaloasă numire temporară a lui Dughin la Facultatea de Sociologie a USM a fost însă mai degrabă o excepție de la regula excluderii relative a lui Dughin din establishment-ul academic rus – spre deosebire de Gumiliov.
O prezentare completă a lumii ideilor lui Aleksandr Dughin este mai dificilă decât în cazul lui Lev Gumiliov. Cea mai mare parte a lucrării de mii de pagini a lui Gumiliov este dedicată ilustrării istorice a teoriei sale semi-biologice a etnogenezei. În schimb, opera lui Dughin are trăsături postmoderniste și se caracterizează prin arbitrar teoretic și deschidere programatică.
Este adevărat că în majoritatea textelor lui Dughin motivul comun este respingerea radicală a lumii liberale de astăzi. Însă, analiza declinului făcută de Dughin, felul în care formulează conflictul fundamental și propunerea de depășire a modernității postbelice influențate de Occident nu urmează o linie clară. Spre deosebire de viziunea mono-cauzală a lumii, pe care o are Gumiliov, discursul lui Dughin este plural, eclectic și adesea auto-contradictoriu.
În ciuda, sau poate chiar din această cauză, retorica eliptică, inconsecventă și capricioasă a lui Dughin și-a găsit adepți în mediul antiliberal și, în special, neofascist la nivel mondial. În timpul vizitelor în Statele Unite, Dughin a fost primit de regretatul Zbigniew Brzezinski și de Francis Fukuyama pentru scurte discuții, pe care Dughin le-a făcut publice ulterior și le-a menționat în mod repetat de atunci. În 2014, prestigioasa publicație americană Foreign Policy chiar l-a clasificat pe Dugin drept unul dintre cei 100 de „gânditori globali de top” din lume în categoria „agitatorilor”. Astfel de supraevaluări ale influenței sale ilustrează atenția uluitoare pe care au primit-o narațiunile speculative ale lui Dughin.
Fază timpurie a dezvoltării lui Dughin, în anii 90, a fost marcată de interesul său nonconformist pentru teoriile geopolitice clasice vest-europene și nord-americane din perioadele pre- și interbelice, cum ar fi scrierile lui Halford Mackinder și Karl Haushofer. În același timp, Dughin descoperă revoluția conservatoare germană și nu în ultimul rând îl descoperea pe „juristul de casă” al celui de-al Treilea Reich, Carl Schmitt. Aceaste preocupări au dus la entuziasmul temporar al lui Dughin pentru un fel de fizio-geopolitică. Conform acestei abordări, localizarea fizică a națiunilor de pe continente și distanța lor față de oceane, precum și caracterul teluro- sau talasocratic al culturilor lor, explică istoria lumii. Puterile colectiviste și autoritare telurice, conduse astăzi de Rusia, se află – conform scrierilor de atunci ale lui Dughin– într-o luptă veche de secole pentru existență cu puterile maritime individualiste și liberale, astăzi conduse de SUA.
Pentru comunicarea ideilor sale în interiorul Rusiei, Dughin folosește termenul „neo-eurasianism” mai degrabă ca instrument de deghizare, decât ca desemnare adecvată, pentru sursele sale de bază. Prin termenul de „neo-eurasianism”, Dughin își ascunde, pentru discursul intelectual rusesc, contrabanda de idei antiliberale non-ruse, precum tradiționalismul integral, bolșevismul național, ocultismul politic, etnopluralismul etc. El folosește numele unei renumite mișcări intelectuale rusești interbelice emigrate, „eurasiaștii”, pentru a ascunde sursele occidentale adesea proto-fasciste ale teoriilor sale radical anti-occidentale. Spre deosebire de Gumiliov, scrierile lui Dughin nu au reușit să aibă o rezonanță largă în establishmentul rus al științelor sociale. Deși a deținut o catedra de profesor la USM timp de câțiva ani, Dughin nu este, în general, perceput ca un academic serios – chiar și printre cercetătorii eurosceptici ruși din științele sociale .
Conspiratologie versus Democrație
Dughin, printre alți teoreticieni ai conspirațiilor, a contribuit însă și el la otrăvirea nu numai a spațiului public rusesc cu idei maniheiste. Prezența frecventă a lui Dughin și a altor actori asemănători în rețelele sociale și în librăriile din Rusia a contribuit la relativizarea descoperirilor din științe istorice și sociale menite a explica relațiile internaționale în general și Rusia în context internațional. O astfel de infiltrare a gândirii speculative în discuția intelectuală publică poate fi, desigur, observată și în alte societăți, din întreaga lume, recent și în destul de multe țări occidentale. Dar, despărțirea dezbaterilor intelectuale și mediatice din mediile clasice și al rețelelor sociale rusești de rezultatele cercetării empirice merge cu mult mai departe. În ultimii ani și luni, în special, aceasta a condus la emigrarea sau la izolarea crescândă a cercetătorilor ruși din științele sociale, a istoricilor ruși a căror cercetare se bazează pe premise raționaliste și empirice.
Distorsiunea reînnoită a relației dintre științele sociale și societatea rusă începuse deja, după sfârșitul URSS, înainte de a fi apărut intervențiile tehnologilor politici ai lui Putin în discursul public din vara anului 1999. Popularitatea lui Fomenko, Gumiliov, Dughin și a o mulțime de alți pseudo-istorici nu a fost, prin urmare, doar un simptom al ascensiunii unui nou antiliberalism post-sovietic. Miile de scrieri și alte produse media ale para-intelectualilor ruși anti-occidentali au fost – asemănător cu rolul Revoluției Conservatoare în declinul Republicii de la Weimar – un factor determinant al îndepărtării Rusiei de Europa în noul mileniu. O redresare a societății ruse va necesita nu numai o schimbare a regimului politic, ci și o renaștere a științelor sociale și istorice ale țării, precum și a discursului intelectual umanist.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Citez: „[…] o deformare intelectuală a elitei ruse de către ideile maniheiste ale unor teoreticieni precum Lev Gumiliov și Aleksandr Dughin este responsabilă pentru secesiunea tot mai mare a Rusiei de Europa.”
Chiar a fost Rusia vreodată parte a Europei ca să se poată vorbi de secesiune? În întreaga sa istorie Rusia a urât, a disprețuit, s-a temut, a maimuțărit, a invidiat, sau a poftit Europa + toate combinațiile imaginabile ale tuturor acestora. Dar nu a fost niciodată cu adevărat parte a Europei. Și nici nu cred că a vrut vreodată să fie. Rusia e mult prea mare și importantă pentru așa ceva. 😄 De la rusul de rând până la rusul foarte educat mai toți se consideră pe ei înșiși o națiune excepțională. De fapt mai degrabă un soi de rasă superioară decât doar o națiune. De asta privesc restul lumii cu o anume condescendență ce poate fi ostilă sau poate fi binevoitoare, dar tot condescendență rămâne.
În mintea lor lumea rusă are o puternică vocație mesianică, E destinată să conducă lumea, să stăpânească lumea, să o salveze de ea însăși și împotriva voinței ei. De asta religia bolșevică a prins așa de bine în Rusia. De asta de la gherțoiul cu mințile dizolvate de alcool până la cei mai rafinați intelectuali cu toții regretă mai mult sau mai puțin prăbușirea URSS. Chiar .și atunci când vituperează împotriva lui Stalin sau Brejnev, de fapt îi enervează faptul că ăia au zbanghit-o ratând victoria supremă. URSS a fost momentul în care Rusia a ratat la mustață împlinirea destinului ei mesianic. Chiar dacă a fost un rateu, câtă măreție! O fi făcut muscalul foamea dar cum tremura toată lumea de groaza lor!
Orice vine în susținerea excepționalismului rusesc trebuie să fie adevărat. Nu există sminteală suficient de gogonată ca să nu poată fi acceptată cu entuziasm. Orice contraargumente raționale sunt în fapt doar niște sofisme mărunte a căror nemernicie e strivită sub greutatea adevărul suprem și aprioric al destinului rusesc. De aici și faptul că cele mai zbanghii idei sunt înghițite ca apa de oameni aparent inteligenți și cultivați. Odată ce omul e prostit de o idee ce transcende totul rațiunea își pierde orice putere.
Intr-adevar, acest fanatism rusesc legat de superioritatea rasei si natiunii ruse exista in toate straturile sociale, de la cel mai amarat rus din Siberia, la cel mai bogat oligarh care profita de sistemul politic. Ca unul care a trait cateva luni (!) in Rusia, pot sa afirm ca am cunoscut pe propria piele indoctrinarea colegilor rusi, iar aici vorbesc de oameni educati. Am avut un soc atuci cand, insotit fiind de o colega rusoaica, am intrat intr-un supermarket si am ales o sticla de apa Evian, iar in urmatoare secunda m-am trezit cu ea tipand la mine sa nu mai cumpar „porcarii occidentale”, ci apa ruseasca buna de-a lor. Urmarea a fost ca am plecat cat de repede am putut din Rusia (mai mult am fugit). Preluarea si folosirea acestor ideologii dughiniste si gumilioviste astazi in toata media si internet, face parte din „razboiul” asimetric al Rusiei impotriva Occidentului. A cumpara jurnalisti, lideri de opinie sau politicieni occidentali pentru a-ti propaga ideologiile kremlineze mi se pare o prostie si chiar un pericol social. A te lega de modificarile genetice datorate evolutiei climatice sau geografice si a face din „incrucisarile” dintre oameni o problema nationala, un pericol pentru natiunea „pura” rusa este ceva ce tine de domeniul patologicului. „Puritatea raselor” este o ideologie deosebit de periculoasa pe care au folosit-o regimurile autoritare (comuniste sau naziste) pentru a domina si teroriza lumea.
Puritatea rasiala este ideea centrala a ideologiei naziste, fasciste, comunistii s-au centrat pe „lupta de clasa”, o chestiune sociala.
Dom. Svejk, din experienta personala va povestesc.
Am avut un coleg, rus de origine. Nascut si crscut in Ekaterinburg pana pe la jumatea liceului. Apoi parintii si el au emigrat.
L-am ajutat sa fie angajat incepand cu interviul.
Avand propria bunica de origine rusa am crezut ca ne vom intelege mai bine.
Vorbesc un pic de rusa. In plus, cu macar jumate de liceu acolo am crezut ca are mai multe cunostinte de baza legate de fizica si matematica decat cei educati aici.
Ei, dupa ce s-a lamurit ca-s un anticomunist convins, au inceput disensiunile.
Vorbea de cei din Siberia ca de untermensch.
Se dadea european dar de fapt era de la est de Urali.
Europa reala se termina undeva pe longitudinea orsului Cernauti.
Avea obsesie cu ceasurile de mana; si-a luat un Doxa.
Masinile preferate Mercedes Bentz si alte fixatii rusesti.
Vorbesc de un baiat tanar, nici 30 de ani. Inchipuiti-va cei mai in varsta.
Serviciile secrete dedicate comunismului au executat un rondou ideologic, preluind toate ideile nationaliste pe care le gaseau. Separat de grupul care incerca sa preia economia si de cel ce s-a aruncat asupra puterii de stat(politica). S-au folosit de absolut tot ce slujea telului, formind o noua constiinta sociala. Fara legatura cu mersul politicii. Cand toate miscarile s-au intilnit…
(Desigur, Rusia are o lunga traditie in opozitia fata de Occident.)
Nu e doar un fenomen propriu Rusiei. Vedeti vechii maghiaromani ce au evoluat sau tracomanii nostri. Fiecare tara fosta comunista are astfel de „istorici”.
Trasaturile de baza sunt simple si clare: natiunea lor e de cind lumea si superioara Occidentului, liberalismul este regim criminal, nefiresc, bogatiile Occidentului s-au obtinut prin jaful lumii, grupurile economice nationale nu au voie sa activeze liber etc…
Revenirea la normalitate inseamna si amendarea acestor idei si ideologii. Care actioneaza -culmea- in numele libertatii de exprimare.
Si mai este o problema: grupurile imperialiste (sau, ma rog, neoimperialiste) acuza istoriile corecte, din tarile mici, de „nationalism”. Si cer renuntarea la studiul istoriei in scoli. Pentru a putea raspindi idieile lor, linistiti. Fenomen larg raspandit in Romania. Ar cam fi timpul sa se inteleaga acest adevar simplu. Istoria trebuie predata, dar in opozitie cu astfel de idei extremiste. Altfel, le facem jocul. Sau cei care „modernizeaza” invatamintul, eliminind istoria din disciplinele scolare sau reducand nr. de ore, sunt simpli lor agenti in tarile vecine, viitoare victime sau potential aliati. Desigur, trebuie sa fim atenti la programe si la profesori.
Pentru a insanatosi lumea fosta comunista, e nevoie de predarea istoriei!
Eu as zice ca aberatiile astea nu sunt generate de comunism ci invers. Comunismul a fost favorizat sa se instaleze in Rusia din cauza ca acestea clocoteau in „intelighentia” rusa, inca din secolul XIX …
La Dostoievski apar cateva „exemplare” din specia asta.
Intelectualii sunt „obligati” sa-si justifice pozitia – intelectuali fiind, plebea asteapta, de la ei, o justificare (savanta) a pozitiei adoptate. Unii isi construiesc justificarea „eleganta” abia dupa ce-si insusesc o anume pozitie. De-aici incolo, in era democraticului internet, e peste poate sa nu-ti gasesti adepti si „fani”. In plus, daca viziunea ta corespunde politicii conducerii, esti ajutat, copios, sa-ti raspandesti parerile. Dar esti captiv pozitiei adoptate, chiar daca se dovedeste a fi falimentara.
Ce se mai aude cu atentatul asupra fiicei lui Dughin? A gasit cineva vinovatul? A cautat cineva vinovatul?
Dincolo de aceste argumentări docte și oportune să nu uităm vorba țăranului român: „Dacă-i dai nas lui Ivan – el se suie pe divan!”
Cât privește „misiunea eliberatoare a panslavismului” – noi românii am „beneficiat” în repetate rânduri și pe durată suficientă de strădania lor de a ne face bine cu forța.
Nu cred că un om cu scaun la cap dorește vreo reeditare!
În Rusia ( dar și în alte țări…chiar democratice….) cultura, religia, mesianismul, filozofia, etc nu sunt decât anexe ale politicii de forță de tip imperial.
Articolului îi lipsește un corp bibliografic: nu sunt referințe de niciun fel.
Șveic, pe ce te bazezi când afirmi ca un semidoct că „Chiar a fost Rusia vreodată parte a Europei ca să se poată vorbi de secesiune? În întreaga sa istorie Rusia a urât, a disprețuit, s-a temut, a maimuțărit, a invidiat, sau a poftit Europa + toate combinațiile imaginabile ale tuturor acestora. Dar nu a fost niciodată cu adevărat parte a Europei.”? Nu cumva la curtea imperială rusă se vorbea franceza și engleza când în Principatele Române se vorbea grețesteiar limba franceză era pocită de o Chirițoaie ot Bârzoieni? OT nu VON, pricepi?
Franceza și germana.. vs grețeste ca-n Fanar… Scuze!
Oswald Spengler ar spune (de fapt a spus) ca aspecte precum vorbitul limbii franceze la curtea imperiala rusa, orasul St. Petersburg sau chiar marxismul sunt pseudo-morfologii, imprumuturi culturale nefiresti pentru Rusia. De altfel ma mir de ce articolul nu il mentioneaza pe Spengler macar raportat la Dughin, Spengler fiind o sursa importanta de inspiratie pentru Dughin.
Cred ca vestul face o greseala atunci cand nu ii crede pe rusi pe cuvant in privinta apartenentei lor la civilizatia vestica. Daca ei nu simt ca fac parte din vest si o tot spun si arata prin fapte, de ce sa nu-i credem?
Domnule,
Petrica babanu a cladit Petersburg intr-o mlastiana plina de tantari. Apoi a facut universitati acolo. Rusii sunt foarte buni la matematica. Libnitz a predat acolo ani buni.
https://upcommons.upc.edu/bitstream/handle/2117/329086/Text%20Berlin%20Massa.pdf
Ofiterii rusi din armata care au ocupat Bucurestiul in 1877, vorbeau franceza.
Nu e vre-o dilema ca au vrut sa cocheteze cu Europa, dar in fond tot descendentii lui Attila sunt. Si cica asta stia Latina si era educat in Roma.