sâmbătă, iulie 20, 2024

Fake it till you make it – elitism educațional

Luna aceasta s-a publicat, grație procesului accelerat de digitalizare prin care trece sistemul educațional românesc, o ierarhie în mișcare a liceelor și școlilor gimnaziale din România[1]. Au apărut, de asemenea, materiale de presă care au vorbit laudativ și admirativ despre rezultatele foarte bune existente, înregistrate de unele unități de învățământ din țara noastră, campioană negativă la atâția parametrii de dezvoltare europeană[2]. Nu este atât de greu să fii mereu printre lanternele roșii ale continentului, iar conștiința noastră nefericită la nivel colectiv, sursa atâtor frustrări individuale și nu numai, se declanșează sub formă de puseuri nestăpânite de entuziasm când dăm impresia că am ieșit din marasm (inclusiv după primul meci al echipei naționale de fotbal la Euro 2024, tratat cu indulgența unor nostalgici nouăzeciști). Este doar o aparență, un paravan și o nălucă: suntem de fapt pierduți printre nisipuri mișcătoare, iar o mână scoasă în afară poate reprezenta o speranță, un răgaz al inimii disperate, un strigăt în pustiul nostru antropic, dar nu mai mult de atât.

În cele ce urmează, ne vom ocupa numai de învățământul primar și gimnazial din polul de dezvoltare umană maximă al patriei noastre, municipiul București. Motivul este că, în vreme ce liceul se prezintă doar parțial ca obligatoriu, mai puțin ultimele două clase terminale, învățământul de masă de până la 14 ani, în ciuda abandonului școlar apreciabil prin stăruință, nu cunoaște opțiunea de a-l părăsi întrucât piața muncii nu permite angajarea unor minori sub 16 ani ca vârstă. Prin urmare, din cele 233 de unități de învățământ să izolăm pe primele 20 în ierarhia mediilor la Evaluarea Națională din 2024. Trecem cu vederea că ultimele 15 școli gimnaziale din București (puțin peste 6%) au medii de admitere la liceu sub nota 5. Acestea sunt numai detalii, care se pot îngroșa când poposim în mediul rural. Din primele douăzeci de poziții omologate desprindem câteva concluzii de etapă, al căror impact sociologic merită a fi studiat în profunzime de experții noștri în domeniu, cei care nu traduc sau preiau modelele vestice într-un act de psitacism hazliu la început, dar exasperant după o vreme.

Prin urmare, ce putem observa? Avem 3 școli gimnaziale cu taxă și 2 de stat, clasate spre finalul topului celor 20. Restul sunt licee care organizează clase de învățământ gimnazial (baze educaționale de anvergură), din care 7 sunt private. Taxele depășesc 8,000 de euro pe an în aceste instituții private. Numărul elevilor ajunge cu greu la două clase pe ciclu generațional de învățământ. Liceele cu clase de gimnaziu sunt, la rândul lor, colegii naționale de renume, printre cele mai bune la nivel național, care își triază cu grijă și din timp viitorii absolvenți. La prima vedere, s-ar putea trage concluzia că învățământul cu taxă se bucură de performanțe notabile, însă nu trebuie uitat faptul că în liceele și școlile gimnaziale de stat se desfășoară de o perioada lungă de timp un proces de selecție încă din clasele a V-a și chiar de mai devreme, aparent gratuit, meritocratic, în urma căruia se separă ,,obiectiv” acei elevi cu înclinații intelectuale notabile de restul celorlalți, cei nenumiți. Aproape toți acești elevi beneficiază de venituri în familie mult peste media economiei românești. Pe deasupra, investițiile suplimentare ale părinților în vederea pregătirii superioare a acestor copii lasă în urmă nu numai orarul școlar propriu-zis, neîncăpător și neîndestulător, ci necesită sume apreciabile pentru a-i menține între limitele înalte dorite. Nevoia de reproducere socială bourdieusiană merge dincolo de granițele României, mulți dintre absolvenții acestor instituții de învățământ, care ajung de multe ori să studieze la universități cotate global la standarde ridicate greu de atins, părăsesc țara și nu se mai întorc sau au deja un statut social garantat câteva generații de rând, indiferent de calitatea de alumnus cambridgian. Părinții lor sunt, în destule cazuri, (putred de) bogați. Având în vedere segregarea socială pe bază de venituri și abilități dovedite, în parte genetice, în parte dobândite prin eforturi de timp și unele financiare ieșite din comun, ne întrebăm: ce sens are să organizăm un examen de Evaluare Națională când reușitele sale se întrezăresc la un capăt minimal, în condițiile sociale excepționale prezentate succint mai sus? Oare trebuie să facem cu toții meditații, să ne îndopăm urmașii cu ore în plus de pregătire (la limbi străine, științe matematico-informatice, diverse sporturi etc.) încă de la vârste fragede pentru a fi apoi supuși unei probe examinatorii care are pretenția de a fi națională? Dacă răspunsul este un da sec, atunci ce sens are să mai numin acest tip de examen unul național, când națiunea se reduce cu indulgență la câteva cvartale de afluență neîndoielnică din apropierea marilor orașe, unde PIB-ul pe cap de locuitor – indicatorul economic cel mai înșelător dintre toate, dar cel mai des invocat, pentru măsurarea calității vieții unei mulțimi umane date – este peste media statelor dezvoltate de pe continentul european. Este ca atunci când am pune la punct un concurs de raliuri unde orice șofer se poate înscrie dacă întrunește câteva minimale atribute cetățenești (vârsta, finalizarea unui curs obligatoriu de câteva luni). Pe de o parte am aduna accidente și defecțiuni dese pornind de la cauze banale (mașini necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, lipsa de carburant), de cealaltă parte, concentrate la vârf, s-ar profila adevărate miracole inginerești pe patru roți. Concursul ar avea loc național, câștigătorii aparținând sistemului public, nu efortului individual, cel care le-a generat. Cum se poate așa ceva?

Parcă pentru a stânjeni și mai mult observatorul dezinteresat, subiectele de examen sunt din ce în ce mai mult coborâte în materie de cerințe. Elevii slabi, fără posibilități materiale și fără șansa onestă de a urca măcar un etaj în marele ascensor social, defect și periculos ca un roller coaster neautorizat, fac față cu greu competențelor fundamentale obligatorii. Cei angrenați în mecanismul de producție și consum al cunoașterii pe bază de clișee și modele prestabilite sparg limitele impuse de sus ale cerințelor generale. Ne interogăm retoric: dacă ne place să secretăm colectiv elite, nu ar fi mai indicat să le cerem un elitism autentic, pretențios, zgârcit cu indulgențele, din care cei de jos să fie excluși de tot, ce-i drept, iar ceilalți, mandarinii aleși, să fie supuși unor cazne herculeene, pe măsura competențelor lor presupuse, în parte, desigur, naturale, în parte dobândite? Dar noi nu le impunem nimic liderilor noștri sociali, doar le suportăm public elitismele, iar acest proces începe din clasele primare. La asemenea sistem imunitar fragil în plan politic, cu exigențe joase, avem ceea ce merităm.


[1] https://www.bacplus.ro/top-scoli/bucuresti

[2] https://www.mediafax.ro/social/top-10-scoli-gimnaziale-top-10-colegii-licee-bucuresti-dupa-rezultatele-evaluarea-nationala-scoala-nr-79-conduce-clasamentul-scolilor-gimnaziale-cele-mari-medii-generale-evaluarea-nationala-iar-22426040, https://www.zf.ro/eveniment/top-10-scoli-gimnaziale-top-10-colegii-licee-bucuresti-dupa-22425191, https://www.libertatea.ro/stiri/cele-mai-bune-20-de-scoli-gimnaziale-din-romania-pe-baza-rezultatelor-de-la-evaluarea-nationala-2024-4950154.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Ca veni vorba de fotbal.
    Eu va rog sa analizati, inca odata, comportamentul echipei noastre la turneele finale la care a participat. Mondiale sau europene.
    Din cate imi aduc aminte, au facut intotdeauna joc impotriva pariurilor majoritare. (Iar penalty-ul lui Mutu din meciul cu Italia…)
    Iar de meciul cu Olanda nu mai vorbesc.
    (Am jucat binisor pina am primit gol. Dupa care… Primele doua goluri au fost greseli colective ale apararii. Fundasi, portar. Ba am asistat siderat la un fault grosolan al lui Hagi, in careul nostru. Gratuit. A tras un adversar de mina, repetat si vizibil. Arbitru si VAR s-au facut ca nu l-au vazut.)
    Dar… multi vad, putini pricep.

  2. Parintii sunt de vina pt starea invatamantului din Romania post decembrista. Am 2 fete care au terminat la interval de 4 ani, ciclul de invatamant complet, de la scoala generala la facultate. Cea mica a terminat acum 3 ani facultatea, cea mare acum 7 ani. Nici una dintre ele nu a facut macar o ora de meditatii. Ambele au intrat la facultate pe baza de examen, ambele au facut facultatea la stat la buget, ASE si UB. La un moment dat prin liceu am incetat sa mai merg la sedintele cu parintii deoarece riscam sa fac infarct sau sa-i iau la bataie pe unii parinti. Atata imbecilitate din partea unor parinti sfert docti rar mi-a fost dat sa vad. In clasele 5-8 parintii faceau presiuni asupra profesorilor de la anumite discipline ca acestia sa le dea 10 pe linie ca sa nu le strice media la admitere. Era vorba de materii precum muzica, desen, sport sau ce mai faceau acum 20 de ani. Repartizarea computerizata este cea mai mare golaneala producatoare de esecuri. Cand fata cea mare era in clasa a noua la CN Ion Creanga , clasa de franceza intensiv, avea colegi „repartizati” de computer din localitati din jurul Bucurestiului. Care au luat degeaba locul altor copii care meritau dar nu aveau 10 pe linie. Dupa primul semestru, un sfert din clasa era corigenta la cel putin o materie (de obicei franceza sic!) si inca un sfert era la limita.La sfarsitul clasei a zecea deja un sfert din elevi nu mai erau in clasa. La facultate futea intra pe baza de dosar ca olimpica nationala la franceza dar a preferat sa dea examen si a intrat a doua la limbi straine la UB. Cam la fel au stat lucrurile si cu cea mica doar ca ea a mers la ASE pe limba engleza. De ceva timp locuiesc in Austria si vad care susnt rezultatele invatamantului intr-o tara cu rezultate net „superioare” Romaniei la testele (irelevante) PISA. Doar 20% din cei ce incep in clasa intai ajung sa termine liceu si sa ia BAC-ul. Parerea mea este ca daca nu se revine la admitere pe baza de examen la liceu si facultate si un examen de bacalaureat pe bune, invatamantul romanesc nu are nicio sansa. 2 trepte, BAC pe bune si admitere la facultate. Si in 10 ani rezultatele vor fi vizibile.

    • Daca prin „parintii sunt responsabili” intelegeti „votantii sunt responsabili”, suntem de acord. Este vina societatii pentru starea sistemului de invatamant din Romania (la fel cum e vina noastra pentru starea sistemului de sanatate, de exemplu). Cu toate acestea, daca familia e dezorganizata, lipsita de educatie si interes pentru educatia copilului/copiilor, sistemul de invatamant trebuie sa se asigure acei copii capata deprinderi si cunostinte corespunzatoare diplomei pe care o obtin (daca obtin una). Platim pentru scolile alea, pentru profesorii aia, nu platim pentru a educa parintii. Parintii aia neghiobi au de dat socoteala in fata copiilor lor, nu a mea. Sistemul de „invatamant” trebuie sa-mi dea socoteala, trebuie sa-mi arate ce-au ispravit cu banii mei si ai tuturor contribuabililor. Nu putem imbunatati „calitatea parintilor” din Romania, dar putem face ceva cu sistemul de invatamant. De acord cu ideea ca trebuie reintroduse examenele de admitere la liceu si facultate, altminteri nu avem nici macar speranta ca se va imbunatati ceva. Nu sunt convins ca avem nevoie de un Minister al Educatiei si Invatamantului, nu aduce nimic si nu rezolva nimic. Profesorii trebuie sa fie angajatii scolii, parintii trebuie sa poata alege scoala la care isi trimit copiii, liceele trebuie sa-si poata selecta elevii si profesorii (sa fie capabile sa-i admita/angajeze sau sa-i respinga/concedieze).
      Fara feedback nu ai rezultate si nu ai de ce sa ai.

    • Nu doar parintii.
      Este un conglomerat de cauze: parinti, scoala, mass-media(filme, muzica, emisiuni tv, articole bombastice despre persoane dubioase etc.).
      Parintii au fost -si ei- elevi pina nu demult…
      Si sa nu uitam curentul „progresist”, „stiintifico”-politic, care cere -mereu si tot mai mult- distrugerea a tot ce merge, pentru mosi pe grosi. Solutii inventate din pix, cu rezultate dezastroase. Si nenorocirea este ca se cere aplicarea acestor metode, chiar daca incepe sa se vada gaunosenia lor, in practica.

  3. Domnule, eu cred ca nu intelegeti ce inseamna digitalizare! In privinta unui examen inseamna ca fie elevul sa sustina examenul in fata unui computer, sa completeze rezultatele corecte pentru niste itemi ( evident ca acestia pot fi dificili si trebuie sa muncesti mult pe o foaie pentru a rezolva corect fiecare problema), fie ca lucrarea redactata pe o tipizata speciala sa fie corectata de catre computer – scanezi si la finalul scanarii apare nota!

    Deci nu mai apar corectorii!

    Ce spune Deca sunt bazaconii, e in afara problemei individa asta, ca si multi dintre cei ce o acompaniaza in calitate de secretari de stat….niste nulitati!

  4. Elitism și exceptionalismul învățământului romanesc sunt ce vezi inainte sa intri intr-o astfel de institutie, altfel se transforma in ceva destul de „subtire” când te uiti inapoi, dupa ce absolvi și te intrebi la ce ti-a folosit. Nu vorbim de cei cărora o patalama le asigura un job caldut pe viata, ci de cei care cauta performante pe bune.
    Învățământul de masă ar trebui sa fie de masă, mai uniform, și sa nu ingradeasca posibilitatile de dezvoltare in nenumărate directii pentru tânărul elev/student.
    Ce avem în schimb? Nebunia instituțiilor de elita, autointitulate, aproape fara metrici, mai mult cu numele și în imaginația părinților care nu mai contenesc sa se asocieze cu orice forma de succes si valoare, da, despre asta e totul de fapt, si in spatele nebuniei se dezvolta industria meditatiilor si alte lucruri de genul asta. Mai ales în București unde exista o oferta bogata și stratificata de instituții de genul ăsta….
    Nici discursul public nu e departe, atât de la oamenii din interiorul sistemului care vorbesc cu larghete despre scoli bune și proaste, de dotari bune si mai putin bune, de profesori calificati si mai putin calificati. Același elitism vine și de la corifeii reformelor care stau pe margine si propovăduiesc un elitism încă și mai feroce, promițând reforme care sa ne faca comparabili cu marile universități din lume.
    Realitatea ar trebui sa fie mai simpla și mai prozaica. În sistemul public ar trebui sa fie o educație „flat”, fără nimic sclipitor, doar pentru a te ajuta sa te descoperi. Fără scoli și licee fantoma și un bacalaureat de ex. ar trebui sa excludă varianta analfabetismul functional. Dar, cine vrea rezultate excepționale de la viata lui, trebuie sa știe ca totul depinde numai de el, oricare ar fi domeniul pe care îl va alege și care vor fi abilitățile pe care le va cultiva la el însuși.

  5. Bucurestiul nu e reprezentativ, nu e bun ca exemplu in niciun domeniu. Parintii care finanteaza puternic educatia copiilor nu sunt niciodata „putrezi de bogati”, aia n-au de ce sa bage banii in asa ceva (asta e o opinie). Eventual ii trimit la licee si scoli scumpe pentru a nu se intalni cu „saracii”, dar nu e niciun alt motiv. Nu stiu daca ati observat, dar parintii „putrezi de bogati” nu sunt niciodata extraordinar de educati si nu-si datoreaza averile educatiei de care au beneficiat. Eu am cheltuit macar jumatate din tot ce-am castigat cativa ani buni pentru fiul meu, tocmai pentru ca el sa aiba inzestrarea educationala necesara pentru a intra in competitie la varf si a putea avea un nivel de trai mai bun decat mine.
    In alta ordine de idei: observ ca articolele despre scoala romaneasca abunda de metafore, figuri de stil si poezie in proza. Realitatea este ca profesorii sunt foarte, foarte slabi, incepand cu universitatile si terminand cu ultima scoala dintr-un sat cu 7 elevi in clasa a 7-a. Nu e nici despre cladirile vechi, nici despre WC-ul din curte, nici despre mobilier, nici despre programa. E despre profesori si atat.

  6. Aş zice Nimic nou pe frontul de… est! Dacă ne uităm la savanţii români de dinainte de apariţia dictaturii proletare (ce a vrut să-i şcolească pe toţi, dar mai ales pe cei aliniaţi politic) vom vedea că şcolile din străinătate le-au dat aripi. Şi că mulţi s-au realizat în străinătate. Plus nu puţini proveneau din familii bogate sau bine situate social. O scurtă listă a unora foarte cunoscuţi: Babeş, Racoviţă, Saligny, Vlaicu, Vuia, Coandă, Gogu Constantinescu, Antipa, Davila etc. Ce oameni s-au ridicat de jos fără ajutor material?

    Diferenţa majoră, zic eu, o face şcoala de afară, unde nu contează cine eşti, din ce familie te tragi sau cît de bine plasată este familia ta. Că majoritatea celor şcoliţi afară rămîn afară, e normal: este o altă lume.

    Elitele instalate în România – indiferent de unde provin – nu vor să fie deranjate de indivizi veniţi pe alte filiere – a se citi şcoli din străinătate – şi şi-au creat propriul sistem: avem rectori pînă la moarte, comisii de echivalare a diplomelor, excepţii, derogări, concursuri aranjate şi alte invenţii ce te fac să rămîi în străinătate.

    Spre final n-am înţeles prea bine – cu toate că aprob ceea ce afirmaţi – care este legătura dintre cele afirmate despre elite, învăţămînt, standardele examenelor, şi modul cum poporul român acceptă să fie condus. La urma urmei dacă poporul alege după chipul şi asemănarea sa, ne confruntăm cu efectele democraţiei. Oricum intelectualii, chiar dacă votează fiind o minoritate nu prea contează. Tot ei vor umbla cu capul spart. Ştim de cine…

  7. Poate nu am inteles eu exact ca anume critica autorul.

    Strict despre sistemul de evaluare nationala: eu cred ca sistemul actual de evaluare nationala cel mai bun lucru pe care ni-l putem permite azi. Programa si materialele de lucru sunt publice, unitare, gratuite, usor accesibile. Un elev mai hotarat si organizat se poate pregati chiar singur, in conditiiile astea. Un profersor de la o scoala de cartier din Berceni sau din Rosiori poate ajuta fara nicio problema un elev bun din acea zona sa se pregateasca pentru a intra la un liceu de top 10 din Bucuresti. Lucrul asta impinge pretul meditatiilor private in jos, pentru ca pot intra pe piata inclusiv studenti sau profesori de periferie/provincie. Vorbim de sume pe care aproape orice familie normala/medie din Bucuresti (sau din mediul urban) si-l permite (intre 100 si 150 de lei sedinta, adica sume de ordinul a 800-1200 de lei lunar pentru pregatirea unui elev). Nu e pentru cei mai saraci dintre saraci, dar e totusi departe tare de standardul „putred de bogat”.

    Bine, o sa apara intrebarea: de ce e nevoie de meditatii? Aici e buba. Nu in sistemul actual de evaluare nationala. Ala e cat de cat ok. Buba e in tot sistemul national de educatie, in primul rand pentru perioada de pornire, primele 5-6 clase. In „zona de jos”, e o combinatie crunta de lipsa de resurse alocate, indolenta din partea scolii, lipsa de vointa politica in a corecta problemele. Degeaba are un elev acces inainte de examen la nenumarate materiale de pregatire sau chiar la un profesor relativ accesibil pentru meditatii, daca elevul a ajuns acolo fara sa mai stie tabla inmultirii sau cum se aduna doua fractii. Ruptura s-a produs de mult si nu e legata de cum e organizat tehnic porcesul de evaluare nationala.

    O sa vedeti cu adevarat ce inseamna elitism, segregare si bariere uriase de intrare cand liceele „de elita” isi vor organiza singure admiterea. Cam cum sugerati, in mod sarcastic, crezand poate ca asa ceva nu e posibil. Sistemul actual va parea un vis frumos.

    P.S. Toate cele 20 de scoli analizate mai sus au in comun un lucru: au bariere dure de selectie la intrare, in clasa a V-a. A incerca sa analizezi tot sistemul din Bucuresti pornind de la acele scoli e ca si cum ai vrea sa faci statistici privind inaltimea populatiei analizand doar liga masculina de baschet.

    • Aveti dreptate..partial. Evaluarea la matematica pe sistem grila este o prostie, multi copii ghicind raspunsul sau eliminand variantele pana aleg cea corecta. Ok, primul subiect de tip grila pt un 5..apoi celelalte sa fie scrise pe foaia de examen. Lucrarea sa se poata vedea in format electronic de catre parinti si profesori cu punctaj si notele fiecareui evaluator anonimizat. In acest fel s a putea lua o decizie corecta pentru contestatie. Lucrarile in momentul de fata le poti vedea dupa ce completezi optiunile pentru liceu. Si ar mai fi multe de spus..dar evaluarea de acum este departe de a fi perfecta. Si mai bine sa se dea examen pentru admitere la liceu..o singura materie, cea de specialitate a profilului ales.

      • Foarte tare faza cu ghicitul. Raspunsurile sunt de asa natura alcatuite sa te ajute mai mult sau mai putin.
        Pana la urma se poate folosi o functie hash. Ti se pune la dispozitie un aparat care calculeaza md5, spre exemplu. Si ca variante de raspuns ai un nr x de hash-uri. Acum sa vedem cine e norocos cu adevarat.

        Dpmdv, faza cu eliminarea variantelor este tot o metoda de demonstratie.

  8. Elitism este un cuvant cu implicatii si asteptari…
    In cazul de fata cred ca mai potrivit ar fi sa-i spuneti „exclusivisim”.

  9. Citisem precedentul articol, cel despre gradații de merit, care mi s-a părut corect și mi-a plăcut mult (și ca informație, și ca stil). Cf descrierii, autorul e profesor în preuniversitar. Ar fi interesant de știut unde anume… La colegiu național sau la o școală bună, cred. Personal, sunt titulara la un colegiu național, dar înainte de asta am mai predat și în școli de periferie din București, ca și în sistemul privat. Am 17 ani vechime, prin destule cancelarii, fiind în fața foarte mulți elevi de-a lungul timpului. Ca atare, merita sa ne întrebăm dacă, de fapt, segregarea asta nu e de dorit și chiar necesară. Ce înseamnă un liceu bun? Când un părinte vrea pentru copilul său un liceu bun, ce înseamnă asta, cum vede el ca bună o astfel de instituție? Oare are in minte profesorii? Nicidecum. Nu ii cunoaște, nu are idee cum sunt. Dar are o destul de corecta idee despre cum sunt…copiii: nu sunt golani (cei mai mulți), nu detesta cartea, nu fac cu voluptate bullying. Adică…nu sunt asa cum am văzut la Craiova (căutați știrea cu ziua de bac la română, cu eleva care s-a trezit cu pumni în față de la un coleg), sau cum am văzut cu băiatul „Slavici, auzi nume” (de la liceul Ion Barbu) sau cu fata care voia să dea la Medicină că are mama ei pile, iar ei nu ii place să facă nimic. Deci când ai un copil, în România de azi, faci orice pentru filiera selectată. La gimnaziu, teoretic este ilegal și imposibil (trebuie sa mergi la școala arondata). Și asa poți sa te trezești cu toți smecherii de cartier care își învață băieții sa cafteasca, „ce, el sa fie mai pampalau?”. Sau cu alți copii care stau cu telefoanele nonstop în mână, de la trezire la culcare, pe jocuri video, tiktok, și destul de devreme, pe site-uri pentru adulți. Am proprietatea afirmatiilor mele din multă și diversa experienta. Și mă doare pentru că sunt titulara în sistemul de stat, rămâne dragostea mea (altfel mi-aș face școala privata, dar ma incapatanez sa cred ca se mai pot face îndreptări). Ei bine, părinții care nu vor acest tablou încearcă sa ajungă la filiera selectata încă din primar sau gimnaziu și atunci nu exista decât doua posibilități ca să scapi de blestemul arondarii: sau privatul, sau clasele de colegiu național. Deci de ce se întâmplă asta? Din cauza altor părinți, care își cresc copiii nu doar fără niciun fel de respect pentru studiu și autoritate, ci ca pe reale pericole pentru ceilalți copii – legea junglei. Iar școala nu se baga să facă ordine pentru că acești părinți au tupeu, sunt scandalagii, fac presiune, sau pur și simplu nu le pasa (nici nu vin la ședințe). Fiica mea are acum un an și o lună. As prefera sa o dau la o școală de stat, pentru ca nici nu am un buget extraordinar, dar nu cred ca voi face asta. Nepoții mei sunt amândoi la școală privata. Am mers de multe ori acolo sa ii iau acasă, sau la diferite evenimente (serbări, conferințe, vernisaje). Sunt copii în uniforma, respectuoși, care nu au voie la școală cu telefonul (se încuie în dulap). Nu vorbesc urât, vor sa învețe etc. Când apar probleme de disciplină, elevul cu pricina ori își revine (chemat părinții etc), ori i se pune contractul în brațe și „la revedere”, pleacă din școală. Nu ai surpriza sa îți vina copilul acasă nici înjurat, nici bătut, nici violat (școala Titulescu știți ce străzi are arondate? Este la o azvarlire de băț de Victoriei, dar e și în zona Gării de Nord, care e o zona cu probleme). Soluția?!
    Nu e problema la pătura „de sus”, educata. Da, sunt unii bogați, dar în colegiile naționale sunt și foarte mulți copii din familii de clasă medie, poate chiar cu probleme financiare. Dar majoritatea sunt familii care au un respect pentru școală. Care și-au dorit să fie acolo și pentru asta au hotărât să facă un efort. Ei nu dețin vreo rețetă secretă și nici vreo cheie unică, interzisa celorlalți. Dacă și ceilalți elevi ar lăsa caterincă, bullyingul, impertinenta, atunci nu am mai avea doar câteva licee bune, ci numărul acestora ar creste. Ar fi mult mai multe liceele în care se face carte în mod decent și în care elevul se simte în siguranță.

  10. În completarea comentariului meu scris mai înainte.
    Observ ca autorul deja are răspunsul pentru care sunt scoli „de elita”. Și pentru care este perfect normal și bine sa fie asa!
    Răspunsul e conținut de articolul acesta:

    https://www.contributors.ro/parinti-si-copii-educatia-de-pe-langa-scoala/
    Deci stimat coleg profesor, va apreciez foarte mult punctele de vedere. După cum ați radiografia dvs înșivă, copiii care vor la colegii naționale sau la privat, o fac pentru că fug de familiile și de copiii descrisi chiar de dvs: de cei care sunt bullies, care înjura, nu respecta mai nimic, nu vor sa învețe, sunt agresivi și smecheri. Nu este vreun elitism tafnos sau pedant aici. Nu e vreo luptă de clasă. Când vor părăsi caterinca și bullingul și acele licee de tipul Viilor sau Elie Radu sau sau sute și sute de licee tehnologice sau chiar teoretice sub nota 7 vor deveni medii de învățământ. Acum sunt doar de socializare și de bășcălie.

  11. Oricine poate urma o facultate de elita in SUA sau UK, daca plateste bine. 70000 USD cred ca este taxa la Hrvard pe an, din cate stiu. Ceea ce nu stiu elevii nostri si profesorii este faptul ca rezultatele examenelor din Romania nu sunt la acelasi nivel cu cele obtinute la o scoala din vest. De exemplu, nota 10 obtinuta la Bac in Romania, inseamna 7 la un colegiu din spatiul Europei occidentale. O comisie de la o mare universiatate din SUA sau UK, de exemplu, care evalueaza cererile de admitere depuse, va evalua diferit rezultatele unui elev roman care a terminat liceul in Romania, fata de notele unuia care a terminat liceul intr-o tara vest europeana. Programele scolare si structura manualelor sunt total diferite de cele din scolile vestice si sunt adaptate in functie de varste.

    • 4000 si ceva de Euro pe an la Inginerie Aerospatiala la Bologna. Caz real, in familia extinsa. Pentru noi cel putin, de multe ori mai valoroasa scoala „noastra” ieftina decit scolile de timpit creiere adolescentine, indiferent cit de celebre or fi scolile alea si ce ranking-uri or fi avind.
      O scrie asta unul care a absolvit un liceu cica de elita, azi, cum altfel decit Colegiu National (da, 37 de elevi, 37 am facut cel putin o facultate), insa cind eu intru o singura data in laboratorul de chimie in 4 ani de liceu, laboratorul de fizica am auzit ca exista dar nu l-a vazut vreun elev, cind in laboratorul de biologie nu am vreodata, imi uit jumate din franceza cu care venisem de-acasa, toata rusa, etc, acel liceu e o porcarie. In concluzie exista si porcarii de elita.

  12. Elita trebuie sa fie -si este- elita!

    Elita se va detasa intotdeauna in procesul de invatamint. In mod natural. Dar avem doua elite: cei care invata pe bune si cei care-si cumpara notele, examenele, diplomele.
    Din pacate, societatea noastra nu e pregatita sa utilizeze elitele reale. Aici e problema. Folosim doar elitele politice dubioase din toate puctele de vedere si elitele intelectuale ce si-au cumparat titlurile si fac sluj in fata politrucilor puternici.(Sau liderilor serviciilor secrete.)

  13. Si in vremea lui Ceausescu erau scoli gimnaziale si licee bune si foarte bune. Problema este a profesorilor si invatatorilor care au intrat in sistem fara a putea fii dati afara daca nu au talent pedagogic si buna pregatire. Pilele si cadourile au facut ca multi sa ajunga profesori fara sa merite. Am meditat un elev pt bac si ASE, din sem 2 de clasa 12 si am cerut caietul de notite si intrebat cum si ce preda la clasa. Mai nimic. Atunci am parcurs eu manualul de la inceput, pe tot, facut la fiecare 6- 7 lectii o recapitulare, cu abordari sinteza, discutii, cu teste logice, lucrate de mine. Elevul respectiv a luat peste 9. Dar treaba aceasta trebuia sa o faca profesorul la clasa. A meritat
    postul si salariul, eu zic ca nu ?!!! Asa exemple de dascali sunt cu miile!!!

    • Este adevarat, intotdeauna au existat scoli bune si slabe, profesori buni si slabi, elevi buni si slabi. Dar asa cum se stie inca din Antichitate „nu poti invata nimic pe nimeni, poti doar sa ii faci sa gandeasca”. Deci rfortul personal (cu sau fara sprijinul familiei) este esential. Ca un exemplu, pe vremuri la medicina concurenta era de peste 10 candidati pe un loc (cu repartitie finala la circumscriptie sanitara rurala!).
      Se intra greu, unii faceau meditatii la mai multe materii (anatomie, fiziologie, fizica, chimie si biologie) si se spunea ca prima data te prezinti doar ca sa vezi cum e examenul, dupa care dai anual pana intri! Si nu tinea cu pile, cu taxa si alte subterfugii. Am crezut ca sunt printre putinii norocosi, dar am vazut cativa colegi si colege care intrasera (si au si terminat facultatea) venind de la scoli din provincie, unele rurale, si fara meditatii, ba chiar un coleg minoritar se lauda ca este primul alfabetizat din familia lui.

  14. Repet o intrebare care ma chinuie de prin anii ’80:
    ce s-a intimplat cu elevii nostri premiati la olimpiadele internatioanle? (mai toate disciplinele la care am participat); unde sunt, cum de n-au devenit elita Ro?
    Sau au devenit elita, dar secreta? (Se stie ca Securitatea racola toti sefii de promotie de la toate facultatile din tara.) Si atunci, ce mai facem cu elita asta a noastra?
    Va tin curelele sa demarati o discutie pe tema? Tot despre elita vorbim.

  15. Ce ar fi să ne concentrăm mai mult asupra calității muncii dascălilor? În toate studiile serioase efectuate pe mapamond a reieșit că acesta este factorul principal pentru succesul școlar. Pentru început s-ar putea condiționa nivelul de salarizare al cadrului didactic de progresul școlar înregistrat de elevi ajustat cu un coeficient de corelare între notarea de la clasă cu rezultatele la evaluările naționale. În felul acesta profesorii și-ar da mai mult interesul pentru îmbunătățirea (sau menținerea în cazuri de excelență) rezultatelor la învățătură ale elevilor și pentru o notare cât mai obiectivă a acestora.

  16. Și acum ce să facem cu ăia cărora loteria genetică (și încrucișată) le-a dat un boost care celorlalți le lipsește? Să le dăm muncii herculeene pe măsura competențelor & nerostitul pct. 2 – venituri pe măsura necesităților?. Recomand imperios articolul de aici de pe Contributors „Fetele, băieții, programarea și Bau-Bau” scris de Cosima Rughiniș. Mai 2016, acum 8 ani. Neapărat comentariile la respectivul articol, unele dintre ele aparțin unor părinți ai unor copii din ăștia, mai deosebiți. Și să nu credeți cumva că nu aș fi de acord cu fondul articolului…

    • Cei care nu au datele naturale de a face fata cerintelor unui liceu ar trebui sa se orienteze catre o meserie. Dar din pacate, au ajuns la licee elevi slabi ca pregatire si inzestrare naturala. Ei au fost masa mare de studentii din universitatile private. Sa va aduceti aminte ca la Univ. Spiru Haret absolveau la fiecare 3 ani, circa 10.-15.000 de studenti dar si multe alte universitati private, denumite fabrici de diplome. A luat vrun ministru al educatiei o masura clara, nici una! Si fenomenul a durar 25 ani si mai este si acum. Multi dintre acestia au ajuns dascali si functionari publici, in ministere si in guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dan Alexandru Chiță
Dan Alexandru Chiță
Dan-Alexandru Chiță (n. 1985). Absolvent al Facultății de Științe Politice a Universității București (2008), Master (2010) și Doctorat (2014) în cadrul aceleiași universități. Profesor în sistemul preuniversitar din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro