joi, iulie 18, 2024

Fără acest referendum

N-a fost o dezbatere, n-a fost o confruntare de idei argumentate între purtătorii unor viziuni și proiecții de viitor consistente, serioase, documentate. A fost o bătălie a fundamentaliștilor care văd pretutindeni dușmani, susținută de partide cu puțin respect pentru libertatea oamenilor de a decide cum vor să trăiască. Să le numim: PSD și PNL au semnat protocoale (ah, protocoalele!) de sprijin cu Coaliția pentru Familie, au lăudat BOR pentru implicare, au stimulat de la cel mai înalt nivel manipularea acoperită cu invocarea „drepturilor și libertăților” pentru a-și asigura voturi de la o majoritate închipuită. Doar USR și Mișcarea România Împreună și-au asumat pe față neparticiparea. Oamenii au reacționat prin ignorarea referendumului, înțelegând din graba cu care a fost organizat că altul era scopul, că nu familia (de fapt, căsătoria) a fost marea problemă de rezolvat, ci dorința de a abate atenția de la preocuparea majoră a guvernanților: ordonanțe și legi în pregătire pentru a-l salva pe Dragnea de la pușcărie. Procentul de 21%  participare la vot în două zile, când minimul era de 30%, un prag și așa destul de scăzut, vorbește de la sine.

Deci, nu are rost prelungirea unei discuții care a avut pe parcursul a trei săptămâni accente acuzatoare, uneori isterice, fără a clarifica nimic. Nici analiza poziției mass-media în chestiune nu are relevanță, ea fiind previzibilă. Notăm ca umor involuntar văicărelile Antenei 3 care anunța cum vor pogorî blestemele peste păcătosul popor român care n-a votat. În rest, nimic nou, propaganda media pesedistă și-a făcut datoria, presa de opoziție a exagerat primejdiile de fraudă, iar presa echilibrată a prezentat cifre și fapte, cât a putut discerne din vacarm, ca să priceapă lumea despre ce e vorba cu acest referendum. Să trecem.

La sfârșitul lui septembrie 2018 a apărut pe Facebook un grup care merită interes. El se numește Prima Generație-Ziariști (1990-2000), inițiat de Mirela Iamandi Stimus. Simbolul grafic este o mașină de scris mecanică interbelică tip „Continental”, de colecție, ar zice pasionații de antichități. Surprinzător este că într-un timp scurt grupul a ajuns la aproape 1100 de membri din toată țara. Cineva mai tânăr/ă s-ar putea întreba: de ce sunt așa de mulți membri în acest grup? De unde atâția ziariști? Pentru că pe vremea aia existau ziare, a comentat fenomenul unul dintre ziariștii înscriși. Grupul își propune să reconstituie deceniul de start al presei libere de după Revoluție, o epocă vie, cu numeroase fracturi, dar lămuritoare pentru evoluția presei românești postdecembriste. Cu poveștile redacțiilor de atunci, cu tehnica tipografică revolută, cu entuziasmele și compromisurile unei prese aflate într-o (prea) lungă tranziție. Desigur, există note nostalgice în postări, există deja fotografii ale jurnaliștilor de altădată, tineri, dezinvolți și prea puțin interesați de „imaginea” lor, poze cu vechile reportofoane cu casetă, imagini de la petreceri. „Cu bunele și cu relele noastre, cu poticnelile, naivitățile și dragostea de meseria asta, cred că am fost ultima generație de ziariști în sensul adevărat al cuvântului. Cei care alergau după știre, nu o gugăleau, cei care așteptau ore în șir pe la uși pentru o declarie, nu în cafenea la telefon, cei care se dădeau de cinci ori cu capul în zid și a șasea oară obtineau o exclusivitate, cei care la a treia fake news nu mai puteau da ochii cu ei înșiși în oglindă, cei care au contribuit la tiraje uriașe pentru presa postdecembristă, cei care au simțit plumbul în tipografie și care tremurau la propriu când le venea rândul la cap limpede”, cei care , înainte de a fi ziariști erau Oameni, scrie o jurnalistă pe grup, evocând polemic timpul unei prese cu metabolism lent, care permitea răgaz și speranțe. Nu e lipsit de importanță să se resuscite un timp diferit, într-o epocă de schimbare radicală a paradigmei media. O primă informație conturată este că majoritatea primei generații a părăsit presa, cei mai mulți nu mai profesează de ani. Alții au plecat în veșnicie, iar lista lor e lungă. Memoria anilor de început pare intactă, amintiri despre epoca pixului pe hârtie, a dactilografelor, a tiparului cu plumb, a Motorolelor asezonate cu vodca Scandic/Polar sunt vii:eu ca externist – își amintește un ziarist – coboram în cutia cu plumb” în paginație, de unde făceam curse la ludlow, mă rugam de cel care culegea titlurile le culeagă mai iute. Mergeam și la linotip să urmăresc culesul textelor.Unitatatea de măsură la text era quadratul. Îmi făcusem prieteni printre tipografi. De multe ori prinderea trenurilor depindea de tipografi.Ce perioadă grea și frumoasă!”. Incomplet definit încă, grupul jurnaliștilor din prima generație postdecembristă a primit și ironii, dar și un apel la responsabilitate față de viitorul breslei:„Dacă este un grup pentru depănarea amintirilor, nu mă interesează. Mi-ar plăcea să știu ce s-a întâmplat cu noi, ca adevărata putere în stat. Pe scurt, de ce am cedat , când anume am plecat, ce s-a rupt în noi și dacă mai este ceva de făcut scrie o veterană. Se propun întâlniri și evenimente publice, se pune de o carte. Ce-ar fi să adunăm știrile pe care nu le-am publicat, cu explicațiile aferente, iată altă idee. Chiar dacă există deja istorii ale presei postdecembriste scrise la nivel academic de profesioniști, iar aici trebuie amintit profesorul Marian Petcu de la Universitatea din București, un demers de recuperare, făcut de o comunitate media care a trăit un deceniu inedit, ar fi util și posibil. Un blog, un volum pe hârtie, o ediție „de lux”, cum zicea cineva. Iar pentru încurajare, o membră a grupului a postat un gând din 1929 al lui Nae Ionescu despre jurnalist, semn că sub orice vremi onestitatea în profesie are preț:Meseria de gazetar nu e din cele mai ușoare. Lumea e învățată să te încadreze al cui ești – sau, vorba lui Caragiale – cu cine votezi. Că nu ești al nimănui, decât al lui Dumnezeu și al conștiinței tale, asta nu poate înțelege nimeni”.

Apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Pai, doamna, nu prea inteleg. Ca dv si onorabilii membri ai grupului au nostalgii profesionale, pai toti avem. Inclusiv din perioada timpuriu post-decembrista, cand eram tineri si entuziasti. Ne-a mai trecut, cel putin tineretea :) Deci, nostalgia o inteleg perfect, aprob pozitiv, si cred ca as cumpara o carte pe tema, de curiozitate. Am si respect pentru oamenii invocati, sau macar, minimum minimorum, pentru cei care ii citeam dimineata in metro(U), acuma nu ma condamnati daca poate (poate, depinde cumu-i scris) o sa ma lase rece lupta seculara de la Curierul Romanatilor. Dar pana la urma o multime din corifeii acelei perioade nobila invocata la marginea lacrimogenului sunt bine-merci in internet, sau internet dublat cu print, sau internet dar mai scot ocazional un print, de tip almanahe sau altcumva, uitati-va pe campul dreapta jos al gazdei. Deci, nu vad legatura intre lupta ziaristica pentru exclusivitate atat de plastic descrisa si implicit pusa in fruncea actului jurnalistic, si mediul de propagare. Daca vreti sa spuneti dragi cititori, ce cititi voi este intr-o masura covarsitoare, sau in cea mai mare masura, sau intr-o masura ingrijoratoare, sau ceva, doar colportare online, scriiciosi asteptand un scoop, scriind pe tema din comfortul propriei resedinte (bastards!), pai spuneti asa si dati o alternativa. Dupa cum vedeti nici nu ma ating de calitatea comentariului jurnalistic, desi si acela e important.

    • „Dar pana la urma o multime din corifeii acelei perioade nobila invocata la marginea lacrimogenului sunt bine-merci…”

      Clubul Român de Presă o demonstrează…
      Apoi, mulți și-au schimbat orientarea politică. Mi-amintesc că pe vremea în care mă fugăreau minerii prin Piața Universității unii din respectabilii jurnaliști de azi atunci îi aplaudau.
      Cozile de topor n-au conștiință, iar România n-a dus niciodată lipsă de astfel de ticăloși. Cleptocrația securisto-comunistă nu s-ar fi putut instaura în România în 1990 fără sprijinul activ și extrem de consistent al presei. …Cea audio-vizuală și cea scrisă cu mașina de colecție Continental…

      • Categoric, Constantin, desi nu toti. La ce ma refeream eu e strict penita, care, ca orice arma, delinde de morala manuitorului, nu?

  2. Referendumul a fost o sarlatanie care daca trecea permitea smecherilor de la CCR si clicii de condamnati, anchetati si (inca) neprinsi care conduce tara sa modifice constitutia oricum de cite ori ar fi vrut muschii lor („Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției în forma adoptată de Parlament?”). De asemenea, a fost un „dry run” despre cum sa fure voturi la urmatoarele alegeri.

  3. Hai s-o lasam jos, ca macane asurzitor, cu toata blablageala asta despre ziaristii postdecembristi… Sa fie foarte limpede (n-am habar ce virsta are M.I.Simus) ca inainte de ’89 s-a facut SI PRESA ADEVARATA!!!! In decembrie ’89, n-au disparut, sub gloantele securistocomunistilor, toti ZIARISTII PROFESIONISTI!!! LOVITURA DE STAT (mai usor cu “revolutia”, bade!!!) s-a finalizat doar cu executia, FIREASCA, a unui DICTATOR!!! Esalonul DOI si-a continuat, CU SUCCES, misiunea!!!).

    Am fost unul dintre ascultatorii fideli ai PROGRAMULUI 3, care facea emisiuni care, astazi, ar parea transmisii de pe satelitul EUROPA sau din ANDROMEDA!!! Oamenii aia aveau curaj si faceau PRESA!!!!! Toa’șu’ si toa’șa’ erau DOAR pe textele mincatorilor-radio de kkt (CA SI-ACUM!!! “Toașu’ si toașa’” sint toata adunatura de analfabeti care umplu palavramentu’ RO!!! Si guvernu’!!! SI MEDIA, IN MAJORITATEA EI!!! Ce va tot ascundeti dupa corcoduș?!?!?) Treceti prea usor peste specimene miazmatice precum (exemplu minor, ca si specimenul foarte tupeist) admiratorul plantatorilor mineristi de panselute ‘90 si care azi pozeaza in maaaaaare anal-ist politic (jurnalic!!) pe la diverse posturi tîvî!!!! E lansat tot POSTDECEMBRIST, pentru ca-nainte era… NIMIC! Se ocupa cu electronica… Daaaar, a ajuns si pe la asa-zisul “club roman de presa”. SEF!!!! E doar un exemplu de cum se-agita valurile dintr-un mal… ROȘU intr-altul… SI PUTE!!!!

    Doamna “specialista in spatiul politic american” bate cimpii cu gratie, pentru ca habar n-are de subteranele… “spatiului politic mioritic”. S-a zbatut gratios si pe la alegerile RO din 2014… Dar CIUMA ROSIE neosecuristcomunista a ramas (blestem?!?!?) atotputernica! Trebuie INVINSA, dar toata aceasta “comunitate” ziaristica pare asemeni unor… poze din vremea lui Titu Maiorescu…. Amintirile sint bune de pus in albume pentru nepoti, stranepoti, strastranepoti sau… omuletii verzi de pe Osiris, dind din antene si minunindu-se cit de naive erau entitatile de pe planeta pe care ele (entitatile) o numeau TERRA!…

  4. …dacă, Zev, nu vedeti legatura „intre lupta ziaristica pentru exclusivitate atat de plastic descrisa si implicit pusa in fruncea actului jurnalistic, si mediul de propagare” vreau sa va spun ca jurnalismul este o meserie. De la o informație se ajunge la un articol publicat după o indelungata documentare, cu cat mai multe surse posibile, astfel încât produsul final sa ofere cititorilor o perspectivă cat mai apropiată de realitate asupra subiectului. Sau, cel puțin o pistă pentru propriile concluzii. Iar asta presupune munca. Investitie de atentie, de energie. Pasiune.
    Faptul că, pe net – cel mai adesea pe FB- toți posesorii de telefon mobil exprimă ideile, adevărurile si perspectivele personale nu inseamna act jurnalistic. Nici măcar un fost ziarist nu se poate exprima astfel – in „mediile de propagare” despre care vorbiti -pentru ca nu are nici timpul si nici mijloacele oferite ,pe vremuri, de redacții.
    Dacă ar fi să mă întrebați pe mine ce s-a intamplat din momentul in care dumneavoastra citeati in metro ziarul preferat si pana in zilele noastre, cand pareti scarbit de orice opinie si orice grup nostalgic, as raspunde ca dorinta arzatoare e inavutire a unor români a ingenunchiat idealismul altor români.Atat in presa si in… țară. Asta a fost tot.
    De aceea eu apreciez enorm curajul unor publicații ( print si online) de a tine steagul jurnalismului sus, determinarea unor români de a scrie (documentat) pentru a fi publicați de acestea ( stiu ca răsplata este mai degrabă morala) iar grupul de fosti jurnalisti despre care s-a scris exista si am convingerea că va isca un act de curățire morală de care avem cu toții nevoie. Si individual si colectiv.
    Ii multumesc autoarei pentru mentionare. Si,ca tot e la moda pe net, să folosesc verbul: respect ! :-))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro