Barbaria a devenit, o dată cu invazia Ucrainei, politica de stat a Federaţiei Ruse. Rusia a ales să folosească, în acest război de agresiune, teroarea îndreptată împotriva civililor. Decizia de a a lovi,sistematic, ţinte fără semnificaţie militară plasează Rusia în afara comunităţii naţiunilor civilizate.
Vreme de decenii, prin represiune, propagandă şi îndoctrinare, regimul Putin a pregătit acest moment al revanşei: al unei revanşe menite să reafirme, definitiv, rolul de superputere al Rusiei în lume. Revizionismul a fost autentica politică a Moscovei. Declaraţiile nostalgice faţă de URSS nu erau exerciţii retorice. Ele traduceau o stare de spirit imperială.
Guvernarea de la Moscova, cu ale sale coregrafii pe stadioane, începe să semene din ce în ce mai mult cu un regim totalitar. Tiparele sunt familiare şi ele trimit la izolarea externă, denunţarea duşmanului intern şi exaltarea conducătorului providenţial. Abordarea de acum a Rusiei lui Putin împrumută de la stalinism identificarea criticii cu o crimă împotriva statului.
Şi era firesc ca agresiunea militară să accelereze un proces care putea fi observat de multă vreme. Tactica putinistă de intimidare, asasinare şi fragmentare a dat roade. În Rusia de astăzi nu există o alternativă politică credibilă la autocraţie. Tratamentul aplicat lui Alexei Navalnîi probează hotărârea regimului de a evita orice fel de cristalizare.
Barbaria războiului din Ucraina răspunde, natural, brutalităţii interne a autocraţiei. Credinţa în rolul unic şi semi-divin al naţiunii ruse conduce, firesc, la crimele de acum. Mesianismul cultivat de autocraţiile ruse este la originea acestei violenţe teribile a Rusiei din Ucraina. Ideologia putinistă combină sovietismul cu xenofobia, spre a înregimenta masele. Controlul de tip nazist asupra presei oficiale este un alt semn al acestei viziuni totalitare.
Şi însăşi natura acestui regim face negocierea eventuală a unei soluţii diplomatice improbabilă şi riscantă. Tirania rusă de acum nu poate fi privită ca un partener legitim de dialog. Scenele de devastare de la Mariupol sunt fotografia viziunii despre lume a Rusiei de astăzi. Ceea ce se întâmplă în Ucraina poate fi repetat în alte colţuri ale Europei centrale şi de est.
Un stat agresor care face apel la ameninţarea nucleară este un inamic nu doar al Ucrainei, ci al întregii omeniri. Compromisul cu Rusia lui Putin poate întări, pe termen mediu, ambiţiile imperialiste. Rusia putinistă , cu a sa armată ale cărei fapte de vitejie sunt uciderea de civili, este, în structura sa de adâncime, un stat care priveşte violenţa ca pe unica strategie de atingere a obiectivelor sale istorice.
Mai devreme sau mai târziu, naţiunea rusă este obligată la un examen colectiv de conştiinţă. Complicitatea cu un regim al barbariei este semnul orbirii sale ideologice. Agresiunea din Ucraina este un punct de cotitură. Crimele comise acolo sunt oglinda teribilă pe care istoria i-o oferă Rusiei, spre a se contempla. Imperialismul rus se dezvăluie în toată cruzimea sa istorică, iar putinismul este forma contemporană în care se întruchipează acest spirit secular al agresivităţii autocratice.
Inca un rechizitoriu furios, vehement… bun, de acord, si, si ce vine mai departe?
Mai departe vin B2, caci portavioanele si submarinele sunt deja pe pozitii.
Si vine o primavara ca-n povesti.
Sa se bucure de ea.
Mai departe urmeaza infrangerea militara in Ucraina, implozia statului rus cu arestarea lui Putin si a colaboratorilor de rang inalt, descentralizarea statului si fragmentarea lui in mai multe entitati de sine statatoare dornice de reformare si democratizare a societatilor de la baza. Urmeaza renasterea ruseasca cu sprijinul intregii comunitati internationale inspre libertate si bunastare!
Nu credeam că în sec. al XXI-lea se vor repeta atrocităţile din războaiele sec. al XX-lea.
Rusia şi Putin au constatat că dacă vor continua într-o colaborare cu Occidentul vor pierde sistematic pe termen lung. Altfel spus, Rusia nu ştie şi nu poate să se adapteze normelor economice şi politice occidentale. Pentru Rusia nu exista decât o soluţie: aplicarea forţei şi tâlhărirea altor popoare/ naţiuni/ state. Chiar aşa, ce va face Occidentul dacă Rusia va zice ca şantaj: daţi-mi 1000 Miliarde de USD ca să nu dau în voi cu armele nucleare?
Nu trebuie căutate şi nici nu trebuie să ne facem speranţe în legătură cu o eventuală evoluţie a poporului rus. Examene de conştiinţă!!? Haida-de, nimeni dintre criminalii lumii nu şi-a făcut „examene de conştiinţă”. Criminalii nu pot fi opriţi/ eliminaţi decât prin FORŢĂ. Dacă nu faci astfel, te elimină el pe tine.
asta este din pacate regula care inca Vestul nu o aplica dar Israelul ca sa poata trai in prosperitate a inteles ca trebuie sa o puna in miscare. Tot Israelul este cel care a creat un mini scut care i-a aparat de ghiulele trimise de altii de pe inaltimi.
si RO a aplicat o data forta – s-a dus pana la Budapesta ca sa le intareasca convingerea maghiarilor ca Transilvania a fost si ramane in RO.
Nu e placut dar e necesar uneori. Trist
„Tactica putinistă de intimidare, asasinare şi fragmentare a dat roade. În Rusia de astăzi nu există o alternativă politică credibilă la autocraţie.” Credinţa în rolul unic şi semi-divin al naţiunii ruse conduce, firesc, la crimele de acum. Mesianismul cultivat de autocraţiile ruse este la originea acestei violenţe teribile a Rusiei din Ucraina. Ideologia putinistă combină sovietismul cu xenofobia, spre a înregimenta masele. Un stat agresor care face apel la ameninţarea nucleară este un inamic nu doar al Ucrainei, ci al întregii omeniri. Imperialismul rus se dezvăluie în toată cruzimea sa istorică, iar putinismul este forma contemporană în care se întruchipează acest spirit secular al agresivităţii autocratice.”
De acord.
Sunt acum multe prezentări ale biografiei KGBistului înrăit Putin la TV german. Putin nu a trăit altceva, nu a practicat altceva decât: dezinformare, minciună peste minciună, diversiune, omucidere. L-a mințit pe Ieltin care a avut ca concept pentru Rusia: libertate. Nemțov a fost împușcat pe pod în centrul Moscovei. Ana Politovskaia a fost împuscată în fața casei. Navalny a fost otrăvit și a fost condamnat acum la 9 ani închisoare. Mulți ruși tineri au emigrat. Trenurile de la Petersburg în Finlanda sunt azi pline de tineri ruși care părăsesc Rusia lui Putin. Artiști, savanți, oameni din spațiul public rusesc demisionează. Rămâne numai mutra criminalului de război Putin la TV de stat rusesc, ca în stadionul de sport cu simpatizanți obligați să asiste la minciunile, dezinformațiile, diversiunile lui Putin cu aplauze.
La începutul lunii Februarie 2022 un șir de sefi de state au venit la masa lungă a lui Putin să-l roage să nu ….
Cu totul altfel se prezintă azi tinerii din țară din NGOuri. La frontiera de nord ajută copii și femei din Ucraina să ajungă în libertate. Multi ucrainienii vin cu pasapoarte biometrice. Primesc la frontiera țării deja acces la informații în limba română, ucraineană, engleză prin APP realizat de tineri români în timp record. Acești tineri au reușit să-si facă un renume pe glob. Multe stații TV din UE arată această Românie liberă și primitoare care ajută vecinii la nevoie. Spiritul civic dezlănțuit 1989 în țară a dat roade. Se vede la întâlnirile la frontieră de nord a țării:
Bine ați venit în România liberă!
Politica externă a Rusiei a fost mereu aceeași fie că la conducere s-au aflat țarul, bolșevicii sau Putin. Diferența e că în trecut au reușit să își camufleze brutalitatea și apetitul de a acumula teritorii cu justificări care în epocă au avut succes: eliberarea popoarelor ortodoxe de sub otomani, eliberarea clasei muncitoare de opresorii burghezo-moșierești etc.
Acum, atacând un stat cu populație preponderent ortodoxă și care nu îi amenința în nici un fel, au recurs la explicația ridicolă a „nazismului ucrainean”. Pe care însă nu o mai crede nimeni în afara Rusiei, s-au dus zilele în care intelectualitatea franceză îi ridica osanale lui Stalin. Națiunea rusă va trebui într-adevăr să se dezmeticească și să aleagă între civilizație și politica brutalității ipocrite.
..din păcate mor și sunt răniți oameni, indiferent de vârstă, sunt devastate orașe (mai mar sau mai mici). Putin nu pare descurajat de sancțiunile economice. Ele sunt suportate de omul de rând. Propaganda clamează : „vsio harașo”(totul e Ok) și „cine nu-i cu noi e-mpotriva noastră”. Se cenzurează tot. Protestatarii sun arestați.
Acest conflict nu pare să aibă un final previzibil, dimpotrivă pericolul escaladării e imens. Paradoxal, forțele de descurajare nucleară, în loc să împiedice războiul îl favorizează.
Putin speculează teama de dezastru nuclear a occidentului, făcând pe-a nebunul care se joacă cu butonul roșu..
Există și amenințarea folosirii armelor atomice tactice, mai mici, dar capabile de ravagii gen Cernobâl..
Cred că doar poporul rus (chiar strâns în cleștele dictaturii) e capabil să-l oprească pe Putin. Sper să nu fi prea târziu, gândindu-mă-n special la ucraineni..
„Există și amenințarea folosirii armelor atomice tactice”
Macar le au ? Ca cei din fata sigur le au si se vor folosi de ele dupa ce le vor intercepta pe cele ale inamicului, daca acesta le are.
Cine va fi fericitul tragator al lozului cel mare ? Helsinki ? Riga ? Tallinn ? Varsovia ? Deveselu ? Mai degraba vad atacuri chimice si derive dezinformationale pana la refuz, care vor face ca unele tari sa se confrunte cu razmerite, etc. rusii sunt amatori de maskirovka, o racheta poate fi trasa prin proxi. Am vazut cum nimeni nu stia de unde-a picat drona peste Zagreb. Un avion civil ticsit cu c4 sau altceva poate face prapad.
Tupeul rus nu are drept margini decat madria neavenita a acestui popor, daca-l putem califica astfel.
In conditiile actuale, putinismul nu poate fi invins…Diversitatea modelelor ruse ce sunt acceptate chiar imbratisate de o intreaga elita de politicieni, actori, economisti, oameni de afaceri si de cultura, de toate natiile, ne arata cat de divizata este omenirea in a aprecia exact lucrurile care conteaza.
Mesianismul invocat in articol este doar un pretext pe care Rusia a invatat sa-l foloseasca dupa situatie. Rusii de rand simt asta. Restul lumii, inca nu. Suntem dusi cu ” zaharelul” in multiple moduri. Iar acolo unde lucrurile nu merg cum trebuie , Rusia are o intreaga panoplie de metode la fel de convingatoare. Rand pe rand a folosit cu succes evident: comunismul, egalitarismul, ateismul vs obscurantismul panslavist, umanitarismul, anticapitalismul cu versiuni precum antiamericanismul sau antinazismul; dupa situatie, ecologismul, filantropismul, arabismul samd.
Zeci de state au cazut in mrejele Moscovei. La randul lor acestea au exercitat o presiune mediatica si culturala de succes, indreptata ani buni spre popoarele lor, astfel incat avem astazi o lume intreaga deturnata spre negura minciunii.
Daca astazi, state precum Germania, Franta inca cocheteaza cu Rusia lui Putin, inseamna ca avem probleme mari chiar in Europa unita. Asa ca cel mai bine ar fi sa ne vedem de romanii nostrii de peste tot si sa ne ocupam timpul cu gasirea unei metode proprii de a schimba situatia, fara sa ne lasam atrasi in directii pt care Romania nu are nici o vocatie. De exemplu ar trebui sa fim preocupati de modul in care putem sa punem laolalta poporul roman, in aceiasi granita sub acelasi stat, fara sa asteptam nimic de la cei din jur. Vom obtine respectul tuturor, iar pt romani o demnitate pierduta si regasita. Indiferent de ce ne asteapta, aceasta este singurul mod in care Putin poate fi oprit: exemplul unei tari mici, ce alege sa fie impreuna pt. posteritate.
Pardon, inceput ok, sfarsit nu atat de subtil pe cat ai fi vrut/putut.
In concluzie: nu „rusia lui putin” e problema, ci rusia scurt e problema. Poate sa aleaga ea sa fie o tara mica, dar demna, pentru posteritate – sau sa nu mai fie deloc. Nu ne intereseaza ce parere are rusia despre o lume fara ea. Lumea poate si va trai si fara rusia, asa cum a mai trait.
A ajuns funia la par cu apucaturile mongole.
Pai ,nici nu am dorit sa fiu subtil; Putem ajuta romanii din R. Moldova, de exemplu, doar printr-o declaratie comuna a celor 2 parlamente, moldovean si roman, pt unirea celor doua state independente si suverane. Asa cum sunt ele international recunoscute, unire intr-un singur stat: Romania.
Chiar daca pt cei ca tine pare imposibil, te asigur, doar frica-i de vina!
Ce aduce ceasul nu aduce anul.Unirea poate fi realizată într-un moment oportun proxim,în circumstanțe favorabile nouă.Numai să nu ne înecăm la mal,cum s-a mai întâmplat.
Bine argumentat. Din pacate Romania nu mai are adevarati barbati de stat si politicieni ci marionete. Interesele noastre ar trebui sa fie altele decat acest teatru de razboi la care participam indirect si care nu ne serveste la nimic.
Probabil ca nimeni in spatiul occidental nu l-a luat in serios pe Putin atunci cand vorbea despre „tragedia secolului XX” in urma careia s-a prabusit URSS. Probabil ca, daca era el la conducerea URSS in 1991, n-ar fi permis prabusirea acesteia si s-ar fi lasat cu razboi nuclear. Putin considera poate ca acela a fost momentul in care Gorbachev ar fi putut folosi arma nucleara, invocand un pericol iminent la adresa URSS. Acela este un exemplu de amenintare grava care ar putea „justifica” in mintea lui un atac nuclear, uitand practic ca totul a survenit ca urmare a unei intelegeri intre rusi si americani, asadar nu in urma unei amenintari occidentale.
Este cu atat mai infiorator ce se intampla, cu cat realizam ca Putin niciodata nu a considerat ca fostele republici sovietice sunt independente. Poate chiar nici Tarile Baltice nu le considera ca fiind state independente. Rusul de rand este atat de spalat pe creier, incat nici nu considera Ucraina ca fiind un „stat”, ci propriul teritoriu al Rusiei, asadar orice aderare la NATO sau UE a Ucrainei este imposibila. La fel Polonia sau Romania, doua foste state din sfera sfera Rusiei care astazi isi instaleaza baze americane si rachete nucleare (???) cu care ameninta Rusia. Pretexte se pot gasi destule pentru a declansa invazii si conflicte. De ce acum? Pentru ca acum poate si are cu ce, si pentru ca eu cred ca Putin a intrat intr-un fel de panica existentiala, un moment in care realizeaza ca nu mai are mult de trait si ca trebuie sa lase ceva „maret” in urma lui, adica refacerea completa a URSS asa cum era ea in 1989. Nu este doar ideea lui, ci si dorinta celorlalti apropiati ai sai de la Kremlin. Toti au aceasta dorinta bolnava de a reface URSS si de a spulbera aliantele occidentale. Ursul s-a trezit din vagauna lui si este flamand dupa atata „hibernare”. Cum procedam? Cum ne vom apara? Ce solutii exista pentru a evita colapsul occidentului?
Ce solutii exista pentru a evita colapsul occidentului?
Cea mai la indemana, degetul mijlociu ridicat, mai ales cand vedem un simbol rusesc.
Cealalta, spunerea adevarului – anumite posturi televizate trebuie sa dispara, cu soparlele lor cu tot.
Iar daca ne ataca tara, la lupta.
Occidentul nu va colapsa, n-a colapsat in 3000 de ani de istorie scrisa. Au fost crize, dar nu exista colaps, nu suntem hititi sau locuitoare a insulei Lesbos, ca sa ne volatilizam – pana si respectivii/ele s-au amestecat cu altii/ele. Sigur, un razboi atomic produce pagube, dar atunci nu ne vom mai face griji, vom fi cenusa. trebuie doar sa transmitem cea ce am primit de la parintii nostri – unii, ura fata de civilizatie, altii dragostea fata de civilizatie. Ca unii inteleg prin civilizatie ceva specific, ceva ce ia contur doar in capul lor, ii priveste, e dreptul lor absolut. Savonarola a facut, Savonarola a patit. Hitler s-a impiedicat si el de reaua vointa a jumatatate de planeta. Actualul are si el ceva probleme care isi vor gasi rezolvarea intr-un fel sau intr-altul, nu depinde de el sau de altii strict, ci de combinatii de factori. Asta e frumos atunci cand traiesti Istoria, ca nu stii cum incepe si nici cum se termina.
Nu colapseaza, devine cenusa. Si aspectul nu va ingrijoreaza. Profund.
Din cenusa va renaste. Sigur, la nivelul meu, nu are de ce sa ma ingrijoreze, nu sunt multinationala sau sef de agentie de informatii, sau boss mafiot al unei organizatii mafioate gen kaghebe.
Colapsul occidentului? De unde si pana unde? In occident a devenit in sfarsit foarte clara imaginea individului cu care are de-a face. Tot ceea ce inainte „parea ca”, acum e „sigur ca”. Cine se mai joaca cu cuvintele, o face de dragul intereselor proprii si cam atat.
Ceea ce s-a ignorat de dragul civilizatiei si al afacerilor a devenit acum extrem de clar. In fond, orice om civilizat care are de-a face cu tupeul unui mujic, intr-o prima faza e luat prin surprindere.
Occidentul nu va colapsa din cauza unui criminal kaghebist. Nu a facut-o nici cand avea de-a face cu tot blocul comunist si intregul aparat KGB in acelasi timp.
Occidentul din prezent nu mai este cel de acum 3000 de ani. Occidentul astazi se bazeaza pe aliante si sisteme economice interconectate. Eu inteleg ca, daca Germania de exemplu, renunta maine la gazul rusesc va avea de suferit economic foarte mult, insa aceasta ar fi o lovitura foarte grea pentru Putin, cel putin pe termen mediu. Nu valorile occidentale sunt acum amenintate si nu la asta ma refeream, ci la aliantele si relatiile dintre statele occidentale care ar putea sari in aer la cea mai mica ezitare. Valorile noastre occidentale nu vor putea fi niciodata distruse, nici macar de catre cel mai feroce dictator din lume. Vom vedea ce se mai intampla dupa summitul de astazi de la Bruxelles.
Cancelarul Olaf Scholz/SPD și guvernul Ampel Roșu-Verde-Galben trebuie să renunțe acum imdediat la gaz rusesc cu toate consecințele în industrie și economie. Putin a pus mâna pe robinetul de gaz schimbând de unul singur plata în Ruble. Nici un cancelar german nu poate accepta ruperea unui contract, fie chiar între frime private cu Gazprom, și impunerea unilateral de către Putin a condițiilor pentru un nou contract pentru gaz rusesc. Prea mult timp strategia economică și politică germană era fixată exclusiv pe „comerț- export”. Acceastă eroare germană nu mai poate fi menținuță. Pacifismul-ecologist german e acum îngropat de un guvern Roșu-Verde. RFG cumpără acum avioane americane F-35, cumpără sistem antiaerian mixt Israel-SUA. RFG respectă acum obligațiile din tratatul NATO și va aloca an de an 2 % BIP pentru ărare, deci 76 miliarde Euro. Cea ce iar nu convine unora. UE nu are apărare militară nucleară proprie, depinde de NATO, de SUA.
Da, foarte buna analiza. Am inteles ca la proxima reuniune NATO din urmatoarele zile se va discuta propunerea Poloniei ca NATO sa mearga cu trupe de mentinere a Pacii in Ucraina. Propunerea e buna, doar ca nu pentru acum, ci abia dupa parafarea negocierilor intre beligeranti. Atunci se poate propune ca NATO si Rusia sa mentina trupe de mentinere a pacii, Rusia in zona Donbas si NATO in zona Cernauti, la distanta unele de altele, ca sa nu apara incidente nedorite. Iar acestea sa garanteze neutralitatea si securitatea Ucrainei. Iohannis ar putea sa propuna Bucurestiul ca loc de parafare a PACII si acordului pentru trupe de mentinere a PACII si garantarii ei. Ar fi momentul ideal pentru Romania de a actiona pentru PACE!
@MariS n-ati înțeles…Insusi Zelensky a spus acest lucru și mai are puțin sa-l deseneze pentru liderii occidentali: Ucraina este doar o poarta de întrare spre spațiul NATO, un pretext pentru a ameninta NATO, iar Rusia în viziunea lui Putin nu negociază cu ucrainienii, ci cu SUA în Ucraina. Este o demonstrație de forță folosita pentru a ameninta Occidentul și pentru a ști ce ne așteaptă dacă nu retragem bazele americane din est sau dacă NATO se extinde prea mult spre est. Nu degeaba Zelensky săracul urla sa închidem spațiul lor aerian și sa trimitem avioane de lupta, adică practic sa ne băgăm în lupta cu rusii pe teritoriul Ucrainei ca să le oprim avansarea spre noi. Mai mult, rusii zic ca nici nu doreau un blitzkrieg in Ucraina, ceea ce ma face sa cred ca si-au sacrificat cu intenție cei 10000 de soldați pana acum. Numai un criminal psihopat poate sa-si sacrifice oamenii astfel.
Nu vor pace, vor sa cucereasca si sa distruga Europa din temelii, si SUA dupa aceea, sau in ordinea inversa. Actuala ordine mondiala nu le place, a zis-o bossul raspicat. „Orgoliile kremlinului” – este si titlul unei carti. Mai este „Moscova sfideaza lumea”, buna de citit ca sa avem o idee despre genialele miscari ale genialilor inchipuiti sahisti din spatele zidurilor rosii si-ale bucatariilor cu floricele pe masuta.
Cine vorbeste despre pace cu rusia nu stie ce vorbeste. rusia nu face paci, doar razboaie.
Ramane de vazut daca va si accepta V.Putin acest lucru. Acesta doreste sa detina control pe toata Ucraina, altfel nu ar fi bombardat masiv orasele. UE si SuA trebuiau sa gandeasca din 2008 de la intalnirea NATO de la Bucuresti strategii de reducere a dependentei de gaze si petrol rusesc si de pastrare a unei zone neutre ceruta de Rusia. Acum avem efectele pe care le suportam cu totii.
Da, Putin este un pitecantrop, ratacit printre populatiile de homo sapiens.
Putin, mai mult ca oricind, a devenit sperietoarea Occidentului. Prin logica lui inversata, orice stat european care declara sau intreprinde ceva care nu e pe placul lui risca sa fie atacat. Tactica lui are un efect hipnotic, punind in transa toata Europa: ,,Sa facem orice, dar sa nu-l suparam pentru ca atunci ne facem vinovati ne va pulveriza”. Aceeasi atmosfera domnea in România anilor 80 cind sperietoarea era Ceausescu (era de fapt si orice vinzatoare de la Alimentara, pe care daca o supara un cumparator se infuria si nu mai servea pe nimeni). Ne temeam sa protestam pentru ca eram convisi ca Ceausescu ne va nimici pe toti cu Securitatea lui. Printr-o intimplare s-au gasit oameni curajosi, eroi, care in decembrie 89 au protestat, cu sutele. Riposta nu a fost acel tzunami de violenta de care ne temeam sa ne spulbere pe toti, desi a facut mult prea multe victime. Dar in timp scurt, mai scurt decit ar fi visat orice român de rind, Ceausescu era la zid. Nu ne-a mai nimicit.
P.S. Ministra de stat a Suediei, Margareta Anderson s-a ratoit ca niciodata de vehement dupa inceperea razboiului, ca Suedia va lua masuri, se va inarma puternic. Tot ea a spus apasat ca aderarea la NATO a oricarei tari e o chestiune interna a acesteia pe care Rusia nu are niciun drept sa o discute. La inca o saptamina, tot ea spunea despre o posibila intrare a Suediei in NATO, ca ar ,,destabiliza Nordul Europei”. Adica cine destabilizeza Europa? Cel care indrazneste sa se apere!
cine l au facut presedinte pe ceausescu? sau pe putin? nu Dumnezeu, si nici poporul alegator. cine face ca romanii sa mearga la vot (aia care mai merg) si sa n aiba pe cine alege? aleg raul cel mai mic desemnat de sri sti (noii securisti). la fel si rusii, aleg ce le selecteaza fsb istii (noii kgb isti). intrebare : daca pentru Rusia securistii n au nici o piedica, cum de securistii si militienii din Romania nu pot fi staviliti de europa civilizata? chiar nu i vizibil pentru „intelectualime” ca statul doctorilor cu caschete si epoleti e identic cu statul bolsevicilor? de unde si pina unde au ajuns aceste otrepe semianalfabete, militieni, apv isti si sri sti sa se pensionese la 45 de ani cu lefuri speciale/nerusinate?
„Un stat agresor care face apel la ameninţarea nucleară este un inamic nu doar al Ucrainei, ci al întregii omeniri”
Sa fie oare asa ? 3 state cu armament nuclear, China, India si Pakistan nu impartasesc aceste opinii, din contra, sustin tacit agresiunea Rusiei in Ucraina, probabil conform aprecierilor si al analizelor ajung la concluzia ca nu se va ajunge la folosirea armelor nucleare.
In ce lume traim daca discutam de acest aspect esential al omenirii de parca ar fi ceva „normal” ?
Nu stiu daca ati urmarit undeva o simulare al unui eventual atac nuclear al marilor puteri SUA-Rusia , este mai mult decat infricosator, este apoape inimaginabil daca ne gandim ca in decursul a catorva ore, zile, planeta se transforma intr-un desert aproape nelocuibil pt oameni.
Natura nu va dispare, se va adapta insa omul ca specie va fi aruncat cel putin 1000 de ani daca nu mai mult inapoi, cei care scapa, emisfera nordica, cea „civilizata” fiind afectata si distrusa profund cu vaste zone contaminate radioactiv pe mii de ani.
Mai conteaza atunci maretia Rusiei, puterea militara SUA sau cea economica a Chinei ? si sunt conducatorii acestor state in stare sa ne stearga ca specie de pe fata pamantului ?
Sa inceapa oare dupa alte sute si mii de ani recolonizarea din Africa a intregii lumii ?
Sunt intre timp intrabari existentiale pt miliarde de oameni, miliarde de oameni care stau in „pixul” unora.
Intru totul de acord. Orice discurs care contine „amenintarea nucleara” e barbar. Probabil ca lucrurile ar capata o turnura „mai morala” daca toate statele ar avea arme nucleare, cu toate riscurile.
Daca nu se accepta asta, inseamna ca tarile sunt impartite pe ranguri. Si toate discutia despre Ucraina e superflua.
Mai este cava interesant – Putin prin propriile lui actiuni se dezbara de vechii lui colanoratori si ma astept ca cei noi sa fie extrem de activi dar mai putin pregatiti pentru ceea ce va urma mai departe pentru ca langa copacii seculari, a se citi generali cu state vechi in functie, nu poate sa creasca iarba…
intr-o luna a pierdut ceva din personalul care il mangaia, alta data, frumos pe capshor…
visez cu ochii deschisi la ziua in care vor intra 2-3 insi peste nebun, il vor seda si apoi il vor baga in camasa de forta care cred ca il va prinde asa de bine si de aici pana la judecata nu mai e decat un pas, un pas mic pentru poporul rus dar maretz pentru omenire.
Stiu ca se poate si ca asa va fi si m-as bucura sa se intample cat mai repede.
In fiecare dimineata cand ma scol ma gandesc la amaratii care stau in frig, nu au ce manca, nu au apa sa bea, nu au unde sa se spele sau sa doarma linistiti iar obuzele si gloantele curg peste ei,casele si afacerile lor. Imposibil sa nu fie crunt pedepsit nebunul, mai devreme sau mai tarziu.
Un articol care pune și mai clar în evidenta anacronismul sistemului rusesc.
Este evident pentru toată lumea ca Rusia nu numai nu a evoluat în ultimele 5 decenii, ca nu a învățat ca tendința globală este civilizarea, libertățile fundamentale ale omului, viziunea ei rămâne anchilozată pe principiile retrograde ale subordonării întregii lumi intereselor sale dictatoriale.
Intr-o lume orientata spre globalizare, spre armonizarea relațiilor internaționale, spre eliminarea barierelor comerciale, sociale, culturale și acces la cuceririle științifice și tehnologice, Rusia demonstrează ca a rămas împietrită în șablonul primitiv al relațiilor caracteristice perioadei colonizării popoarelor prin forță brutala a armelor, a subordonării popoarelor unui stat dictatorial.
Tratatele internaționale nu mai au nici o valoare în acest context. Cum ar mai fi posibila coxistenta unor state în aceste condiții?
Este absolut necesar ca relațiile internaționale s-a fie resetate pentru a se acorda relațiilor de facto între Rusia (incluzând în acest bloc China și alte câteva state având aceeași orientare) și restul Lumii Civilizate.
Vreau sa spun ca toate Organismele Internaționale trebuie revizuite spre a reflecta aceasta stare de lucruri. Nu poți acorda acealeasi drepturi democratice unor state care au aversiune pentru democrație. Ele trebuiesc izolate de Comunitatea internaționala, așa cum izolezi un organism bolnav de cel sănătos.
NATO nu mai trebuie sa fie sclavul respectarii principiilor de neamestec în timp ca un alt stat profita de superioritatea sa militara pentru a măcelari popoare după bunul sau plac.
Ce rost mai au NATO, ONU daca nu pot proteja toate statele care aspira spre principiile democrației și libertății? Lumea trebuie acum reîmpărțită, delimitata în întregul sau pentru a se proteja.
Trebuie sa fie clar ca nu poți exista ca membru al unei comunități dacă nu respecți ad literam principiile acelei comunități.
„Barbaria a devenit, o dată cu invazia Ucrainei, politica de stat a Federaţiei Ruse.”
Parțial adevărat. Complet adevărat ar fi:
„Barbaria a fost și este politica de stat a Rusiei.”
A se vedea asediul Novgorodului, cel 4 împărțiri ale Poloniei, masacrele de la Katyn, Fântâna Albă, ocuparea Basarabiei (1940, 1944), Gulag-ul etc. etc.
Putin vine dintr-o alta lume, din alt secol. Rusii pot indura multe, intrebarea este insa cat de mult sunt acesti rusi, expusi la noile tehnologii, capabili sa indure si sa se prefaca ca cred minciunile putiniste?
Tzarul, foarte grabit sa realizeze ceva spectaculos inainte de 70 de ani, s-a angajat pe o cale la sfarsitul careia posibil se afla o pivnita sau spatele unei curti, pentru ca a esuat si in mafie esecul nu se pedepseste cu mustrari.
Inca nu avem informatii despre acest ultim summit NATO dar imaginile transmise arata prea multe zambete! Nu stiu ce le puteau provoca atatea surasuri largi, poate ca mai vand armament si tureaza la maxim aceasta industrie a inarmarii. Cert este ca planeta Terra trece tot mai mult prin situatii de cumpana si cei care sufera sunt oamenii obisnuiti. Cu cat se va acutiza problemele enegetice si alimentare cu atat se vor scoate armele la vedere. Mai marilor lumii le lipseste tot mai mult judecata limpede si empatia.