joi, decembrie 9, 2021

Femeile lui Tito și „epilogul” Jovanka Broz

Femeile din viața carismaticului lider iugoslav Tito au reprezentat aproape întotdeauna ocurențe aparte, personaje cărora, dacă am avea timp, ar trebui să le dedicăm biografii separate și cuprinzătoare. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Tito avusese o aventură amoroasă cu Zdenka (Davorjanka Paunović), dar înainte fusese căsătorit cu slovena Herta Haas (a doua sa soție), pe care o întâlnise la Paris în 1937, la doar un an după ce divorțase de prima sa tovarășă de drum (Pelagija Belousova, cunoscută drept „Polka”). Herta a murit la rându-i abia în 2010, la Belgrad, la 96 de ani, în deplin anonimat. Viața Hertei fusese însă un adevărat roman de spionaj, fie și dacă ne gândim doar la activitatea sa revoluționară (fusese, printre altele, curierul lui Tito între Franța și Iugoslavia). Când Tito părăsește însă Zagrebul în urma invaziei germane (1941), pentru a se localiza în Belgrad, el o lasă în urmă și pe Herta. Va începe curând relația amoroasă cu Zdenka, iar a doua sa căsătorie devine istorie. Copilul născut din acest mariaj avea să devină peste ani un cunoscut diplomat croat (Aleksandar „Mišo” Broz), ocupând poziții diplomatice în Rusia, Egipt sau Indonezia. Dar filmul nu este tocmai acesta, cel puțin nu atât de scurt, iar caseta lui trebuie dată consistent înapoi…

Legendele despre „amantul Tito” au fost mereu dintre cele mai spumoase. Aventurile sumare, pasagere, par a fi prea multe pentru o trecere în revistă. Se pare că saga amoroasă a lui Iosip ar fi început în Cehoslovacia, prin 1912, acolo unde a cunoscut-o pe Marusha Novakova, dar a întreținut în paralel o relație și cu o anume Klara. În cele din urmă, Iosip s-a întors la Marusha, care rămăsese însărcinată. Și deși au decis mai apoi să se căsătorească, viitorul lider comunist iugoslav nu s-ar mai fi prezentat la propria-i nuntă, preferând să fugă la Viena (Leopold Novakov, fiul lor nelegitim, avea să devină și el, peste ani, un decent economist ceh, rezident în Praga). Ajuns la Viena, Iosip Broz și-a găsit o nouă amantă (cum altfel!) în persoana unei anume Liza, de origine aristocratică. Legenda spune că Liza era cât se poate de sado-maso în chestiunile de alcov, drept care Iosip o părăsește („nu mai suporta bătăile încasate de la ibovnică”). Și deși s-au reîmpăcat pentru scurt timp (Liza rămăsese la rându-i însărcinată; fiul lor, Hans Spuner, avea să fie mai apoi ucis luptând de partea naziștilor germani împotriva partizanilor lui Tito!), aceasta a refuzat să se mărite cu personajul nostru. Ulterior tumultoaselor povești vieneze, Iosip a plecat într-o călătorie de afaceri și nu s-a mai întors niciodată. Tot în Viena însă, Iosip avusese o relație amoroasă și cu Tereza Stacner (croată la origine), cu care mai apoi a trăit și la Zagreb. Din acest amantlâc au rezultat gemenii Paul și Gabriela, dar pe care Tito nu i-a mai văzut vreodată, fiind trimis pe frontul sovietic și nemaiîntorcându-se vreodată la Tereza. În Rusia, Tito a avut mai multe ibovnice, în diferite sate uitate de lume, unele dintre ele fiind chiar femei măritate. Un incident pe care legendele îl aduc astăzi la suprafață vorbesc despre cum Iosip ar fi fost prins în flagrant cu una dintre aceste soții și împușcat. Și chiar aflat pe patul de spital, începe o nouă aventură cu asistenta care îl îngrijea (Ira), cu care se și căsătorește pentru o vreme și trăiesc împreună. Dar la scurt timp, Tito întâlnește o doctoriță (Darija Andirelova) și începe (a câta oară!) o nouă idilă. Ira află însă de această poveste și moare din cauza sarcinii pierdute prematur. Deja intrat în firescul lucrurilor, Tito o părăsește după un timp și pe această doctoriță (pe care o lăsase la rându-i însărcinată; fiul lor, Josip Andirelov, avea să moară mai târziu în Berlin ca ofițer de aviație al Armatei Roșii) pentru o studentă rusoaică (Olja Kutina). O va înșela însă și pe aceasta din urmă, pe rând, cu gemenele Nina (copilul rezultat din această idilă va deveni mai apoi doctor în Sankt Petersburg) și Svetlana…. Când începe Revoluția din Octombrie, Tito este arestat la un control de rutină asupra actelor de identificare și este trimis în Siberia. Pe drum însă, Tito reușește să se arunce din trenul cu care era transportat și ajunge la un văcar înstărit de a cărui fiică se îndrăgostește pe loc. În 1918, aceasta se căsătorește cu Jozo Brozdun (numele utilizat de Tito pe perioada aventurilor sale rusești), dar este părăsită după câteva luni de zile (rămâne cu o sarcină, ca amintire). Într-o nouă călătorie marca Broz, acesta este din nou arestat iar în timpul interogatoriilor o întâlnește pe celebra Polka, prima sa tovarășă „mai consistentă” de drum. Se căsătoresc în 1919, în pofida faptului că Polka aflase de o altă aventură pe care viitorul său soț o întreținea în paralel (fiul lor, Zarko, avea să ajungă ofițer al Armatei Roșii). Începe și idila cominternistă a lui Tito (sub numele de „Walter”), presărată cu încă și mai multe amantlâcuri (croate, vieneze, etc.). Demne de menționat mai sunt poate aventurile amoroase cu o tovarășă cominternistă (Elza Gerlach), sau cu Jeanne Coitier (la Paris; cu aceasta Tito va învăța și limba franceză, dar va avea și un fiu pe nume Olivier Coitier, viitor expert în fizică nucleară la Paris). Toate acest aventuri sunt presărate cu scorneli care mai de care mai incredibile: fie că se prezintă drept un mare proprietar iugloslav de mine, fie că închiriază vile/castele luxoase în periferiile pariziene, Tito continuă să facă ce știe mai bine: să-și iubească femeile! Iar după ce o cunoaște pe Herta Haas, intrăm deja în etapa celei de-a doua căsătorii relevante…

Au existat mult mai multe femei în viața lui Tito, aproape exponențial de multe, dar m-am oprit doar asupra câtorva dintre ele, poate cele mai cunoscute, așa cum am reușit să reconstitui din mai multe articole parcurse acest traseu don-juanistic marcant. Am profitat și de faptul că ultima sa doamnă, Jovanka Broz (a treia soție „relevantă”), tocmai s-a stins din viață, pe 20 octombrie 2013, la vârsta de 88 de ani: http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-24602696

Jovanka însăși ar merita o poveste separată, dar voi reține doar câteva aspecte în rândurile ce urmează… În fine, această minimă reconstituire (povești despre care s-a scris deja destul și mult mai bine decât o fac eu aici) servește și ca pretext pentru o reconsiderare meditativă a rolului biografiei în scrierea istoriei (și, implicit, ca instrument de lucru esențial al istoricului). Și cum am putea să-l înțelegem mai bine pe Tito, copilul teribil al „lumii comuniste”, „răzvrătitul de serviciu”, fără aceste indicii despre aventurierul, veșnicul adolescent, instabil și capabil doar de loialități tranzitorii, Iosip Broz Tito? S-a stins, iată, și ultima sa doamnă, fostă primă-doamnă a Iugoslaviei, o femeie mai puternică decât toate celelalte la un loc și un pion important pe harta biografică a unui lider comunist incomparabil…

Tito s-a căsătorit cu Jovanka în aprilie 1952 („a treia sa soție”, fostă partizană și secretară personală a personajului nostru), iar cavaler de onoare le-a fost chiar șeful Securității iugoslave, Aleksandar Ranković. În 1977, Tito se separă de Jovanka (născută Budisavljević), dar se pare că relația începuse să se deteriroreze încă din anul 1974, pe fondul convingerii din ce în ce mai nestrămutate a „primei doamne” că soțul său este manipulat de anturaj (căzut cu totul în plasa lingușitorilor și a cultului personalității). Explicația rupturii are însă rădăcini puțin mai vechi: începând cu anul 1972, doctorii personali ai liderului iugoslav veniseră cu propunerea delegării multora din afacerile statului unui grup restrâns de sfătuitori care să mai ia întrucâtva de pe umerii lui Tito din povara conducerii statului. Jovanka simțise că această situație va fi speculată de anumite grupuri de interese. Potrivit unor istorici (Stevan Pavlowitch), „Tito îi îndepărtase din pozițiile de conducere pe cei mai buni și înclinați spre reforme comuniști, și apoi și pe soția sa, până când a rămas aproape singur, înconjurat doar de lingușitori de primă mână și aparatcici din eșalonul al treilea”. Iar acum s-a dus dintre noi, iată, și ultima primă doamnă a (probabil) celui mai cunoscut amant comunist (sic).

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Mulţi tirani au grijă să sublinieze în faţa prietenilor politici (şi să mai scape câte o aluzie zvonerilor şi răspândacilor din popor) că le plac „vinul, femeile şi cântecul”. Pe lângă Tito, au mai făcut-o conu’ Ghiţă Dej al nostru, Rafael Trujillo (care îl mai avea drept ginere pe Porfirio Rubirosa…), Iosif Stalin, don Benito Mussolini şi alţi câţiva. Au senzaţia că asta îi umanizează în ochii poporului, îi face să pară „băetazşi dă băetzaşi, d’ai noştri, dân cartier”.

    • Efectiv nu mă pot abține, deși legătura cu articolul e subțire rău. Însă cred că, cel puțin Nautilus, va aprecia comentariul meu (este explicat textul unei fermecătoare piese cîntată de Fred Buscaglione la începutul anilor 1960).

      Per capire l’invenzione del paroliere Leo Chiosso che sta alla base della canzone, è necessario fare un passo indietro e spiegare cosa fosse la Viscosa, e soprattutto chi fosse il personaggio su cui aveva modellato il protagonista della storia: Porfirio Rubirosa.
      Questi venne definito „El rey de todos los playboys del mundo” – definizione difficile da controbattere. La sua vita era avvolta da un’aura di appropriato mistero: chi dice che fosse un avventuriero colombiano, chi sostiene che fosse portoricano o argentino, mentre invece era (quasi certamente) dominicano – alla sua incerta origine tra l’altro si allude anche nella canzone. Entrato in diplomazia, riuscì a sposare Flore de Oro Trujillo, figlia del dittatore colombiano. Diventato ambasciatore, si fece una fama mondiale a causa delle sue storie d’amore con attrici come Ava Gardner, Zsa-Zsa Gabor (che, citata nel testo, fu una delle sue mogli accanto ad altre ereditiere), Veronica Lake, Jane Mansfield, Marylin Monroe, Kim Novak e, a quanto pare, Evita Peron… La sua esuberanza sessuale era pari alla sua inclinazione per il divertimento: una delle sue frasi storiche rimane: „Lavorare? Lo farei, se ne avessi il tempo”.

      Chiosso decise pertanto di trasportarlo a Torino: gli cambiò il cognome in Villarosa, prendendolo a prestito da una cittadina in provincia di Enna, e gli trovò un impiego dove tanti emigranti siciliani e i loro figli avevano trovato posto a partire dagli anni ’20, da quando Torino era diventata un centro industriale di prima grandezza. Decine di migliaia di lavoratori erano impiegati in stabilimenti meccanici e siderurgici: tra questi c’era la SNIA Viscosa, produttrice di fibre sintetiche.
      „La mentalità di allora era quella di far uscire i reietti, i poveri, i metalmeccanici e i braccianti agricoli dal grigiore della loro vita, per immetterli in un mondo in cui la donna dicesse loro ‘grazie dei fior'”, ha dichiarato Chiosso. Lui e Buscaglione, quindi, decisero di fare di più: presero un personaggio appartenente a un mondo popolare, immediatamente riconoscibile come quello dei manovali della Viscosa di Venaria, alla periferia di Torino, e ne cantarono le epiche gesta. Un simile meccanismo fu quello che portò i due a far diventare una donna fatale, con tanto di fucile in mano, una signora battezzata con uno dei nomi più tradizionali e rassicuranti d’Italia: la protagonista di ‘Teresa non sparare’.

      Purtroppo, Buscaglione e Rubirosa condivisero un destino emblematico: dopo una vita al massimo, entrambi morirono all’alba, al volante di un’auto di lusso. Fred si spense a Roma nel 1960 sulla su Thunderbird, mentre il playboy che aveva ispirato il suo brano lo imitò nel 1965: con la sua Ferrari si schiantò contro un albero del Bois de Boulogne, a Parigi.

    • Cu diferenta ca Iosip facea toate astea inainte sa ajunga personajul cu anvergura pe care il stim :) Probabil ca traseul sau amoros vorbeste mai degraba despre o constanta comportamentala si mai putin despre o „strategie de PR”… dar este si ceva adevar in cele spuse de dvs, exista intr-adevar la acest gen de lideri nevoia acuta de a se „imortaliza” in varii feluri. Si ca tot vorbim despre Tito, cred ca zona in care s-a manifestat cel mai tare narcisismul sau a fost cinematografia iugoslava. Recomand cu caldura un documentar – „Cinema Komunisto”, in regia Milei Turajlic: este cat se poate de edificator! In rest, IBT fusese eroul rezistentei anti-fasciste, nu cred ca mai avea nevoie de legitimitari suplimentare. Ceea ce facea cu titlu de extravaganta tine totusi de carisma personala… ramane un caz atipic in lista celor enumerati :)

    • Eei, trivializati plecind din start din poll position-ul :) „Tito tiranul” (mai ramaneau celelalte caracterizari si caricaturi de inspiratie mosocovita, din anii 1950, „Tito calaul”, „Tito lacheul anglo american”, etc., etc.). Si ce’ati fi vrut sa fie Tito in anii rezistentei anti-germane si , mai apoi, anti-rusesti? Organizator de seminarii democratice si pe tema drepturilor omului?
      Articolul de fata cred ca scoate inca o data in evidenta un lucru stiut: Tito avea coaie de otel si pe langa numeroasele sale amante, asta l-a ajutat sa le-o traga si germanilor si rusilor. Desigur, asa ceva este acum politically incorrect, din diverse motive…

      • …Eu m-aş fi gândit de 2 ori înainte să scriu asta. Nu de alta, dar frazele îmi sună foarte cunoscut, doar că „aceia care le făceau cunoscute” în loc de Tito ar fi pus „Nicu” (tot din 4 litere :) ) Scorniceşteanul…

        • Sorry, pamflet de doi lei tramvai: Arhitectii, atunci cand nu le ‘iese’ o cladire, au o vorba: baga iedera!… Mai nou, cand nu ai alte argumente intr-o discutie pretins ‘politica’ ca a noastra, bagi ‘nea nicu’, Scornicesti, etc., si te-ai scos.

        • Domnule, dar ce surse aveti… (Mitica Dragomir? :) ). Sunteti autorul unei ‘modelari’ tipic romanesti a istoriei. Da’ ce ziceti de asta:

          ‘I will shake my little finger and there will be no more Tito,’ Stalin remarked. The expulsion effectively banished Yugoslavia from the international association of socialist states, while other socialist states of Eastern Europe subsequently underwent purges of alleged „Titoists”. Stalin took the matter personally and attempted, unsuccessfully, to assassinate Tito on several occasions. In a correspondence between the two leaders, Tito openly wrote:

          Stop sending people to kill me. We’ve already captured five of them, one of them with a bomb and another with a rifle (…) If you don’t stop sending killers, I’ll send one to Moscow, and I won’t have to send a second.
          —Josip Broz Tito

          Hmm… Sursele Dv. ce zic, avea Titio cojones?

  2. @ Liviu Petre,
    cred ca ai privit prea multe filme sirbesti; cind un neamt tragea cu mitraliera in sirbi, minune mare, nu cadea niciunul, dar daca tragea sirbul in neamt dintr-un foc cadeau 2-3 nazisti.
    Cind nemtii se hotarisera sa termine cu Tito, a fost nevoie de ajutorul anglo-americanilor ca Tito sa scape cu viata si sa ajunga in Italia.
    Prea exagerata legenda cu ” sa le-o traga si germanilor”. Germanii aveau alti inamici de luat in seama.
    In rest, ramine ca in articol.

    • Ok, inteleg ca ati dat sentinta, asa ca imi permit doar sa va comunic: TIto era din tata croat si mama slovena, armata sa de partizani nu era o armata (doar) de sarbi: au fost si sarbi si croati si bosnieci si muntenegreni si sloveni (o nota speciala pentru acestia din urma) care sub comanda lui Iosip Broz zis Tito, le-au luat gatul invadatorilor germani (ati auzit de Neretva?). Probabil ca au comis o eroare impardonabila, nu-i asa?
      O rugaminte: de unde ati scos informatia ca Tito ar fi fost exfiltrat de britanici si americani in Italia? Sau ca germanii nu l-au luat in serios pe Tito si pe partizanii sai?
      Oricum, suntem prea limitati in a-l descrie noi cum se cuvine, aici, pe un personaj cum a fost Iosip Broz Tito.

  3. Articolul e interesant dar nu vad legatura intre aventurile lui Tito si personajul politic care a devenit dupa 1945.

    Apropos, Tito nu a fost trimis pe frontul „sovietic” in 1915. Eventual pe frontul de Est. Vorba lui nenea Iancu, mai tarziu s-au descoperit sovieticii in Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Noi ipocrizii climatice și criza energetică

În decembrie 2020, Adam Anderson, CEO-ul companiei Innovex Downhole Solutions din Houston, Texas, a încercat să facă un gest frumos pentru angajații...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Ministrul degetului

(Titlu sugerat de o prietenă, cercetător în Franța) Probabil că rareori cercetarea (mai nou, acum, și “digitalizarea”) din România...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro