File dintr-un jurnal. Angela, Gerhard și Vladimir: Cum s-a scris tăcut destinul Europei

Totul, dar cu adevărat totul, este interpretare și uitare

Cuvânt înainte :  Autorul textului care urmează  nu este nici jurnalist, nici politolog, și nici istoric. Om de rând, ca milioane de alți oameni, scopul lui în viață a fost crearea unei familii și a unei cariere profesionale. Dar marea istorie l-a urmărit. Iată povestea acestei nenorociri, și concluzia care se impune.

Köln, primăvara 1974

Cunoșteam orașul din precedentele mele călătorii în Germania. Acum însă sunt aici pentru un an, detașat de compania mea pentru a lucra la un proiect cu filiala sa germană. Urma să locuiesc cu viitoarea mea soție în timp ce ea își termina studiile la universitate. Și speram să-mi împrospătez limba  germană, a doua mea limbă maternă, dar pe care nu avusesem ocazia să o practic de vreo zece ani. Visam la viitor: iubire, călătorii, căsătorie, copii…

Visarea cu ochii deschiși nu durează niciodată mult. Realitatea ne ajunge din urmă, inexorabil. La Köln, titlurile ziarelor și știrile de la televizor mi-au trezit amintiri sumbre: afacerea Günter Guillaume tocmai izbucnise.

Cine își mai amintește de afacerea Guillaume? Nimeni!! Pe mine ea m-a marcat. Potrivit ziarelor, un spion al faimoasei oficine de spionaj est-germană STASI a reușit să devină secretar privat al cancelarului Republicii Federale Willy Brandt! Asta a părut imposibil!! Cancelarul, inventatorul noii Ostpolitik a reconcilierii cu Rusia și aliații săi încă de când era primar al Berlinului de Vest, spionat de STASI? Alertat de unul dintre miniștrii săi de suspiciunile privind secretarul, Brandt a refuzat să creadă și l-a luat cu el într-o vacanță de o lună în Norvegia. Secretarul spion a profitat de această călătorie pentru a transmite Berlinului de Est două documente top secret pe care Brandt le primise de la președintele Statelor Unite. Acestea au fost ultimele, deoarece la întoarcerea sa la Bonn, spionul a fost imediat arestat și Brandt a demisionat la 7 mai 1974.

Nu trebuie să fii agent secret pentru a-ți da seama că cancelarul Brandt era complice !

In Bundestag scandalul a fost enorm, deoarece Herbert Wehner, liderul Grupului Socialist (SPD), în loc să-l excludă pe Brandt din partid, l-a numit președinte! (Spionul a fost judecat și condamnat la o lungă pedeapsă cu închisoarea.) La acea vreme, Wehner era figura dominantă în Camera Deputaților Republicii Federale.

Wehner și-a început cariera politică în Partidul Comunist German în anii 1920, apoi s-a refugiat la Moscova, unde a supraviețuit epurărilor lui Stalin – denunțând, se pare, la NKVD, tovarășii germani de luptă – și a fost trimis, în 1941, în Germania, prin Suedia. În această țară neutră, el s-a lăsat descoperit de poliție, care l-a băgat în închisoare, bine protejat, pentru restul anilor de război. Abia în 1949 a ajuns în Germania de Vest și a devenit imediat membru al Partidului Socialist (SPD). Cariera sa a fost fulgerătoare: secretar al președintelui partidului, a fost ales în Bundestag în același an. Puritatea sa ideologică și calitățile sale de orator i-au asigurat curând un rol de lider incontestabil al SPD și de creator de regi al  Republicii Federale. Așa a fost cazul cu Willy Brandt și va fi din nou cu un tânăr militant care, în 1974, tocmai se înscrisese in partid: Gerhard Schroeder. Avocat de profesie, Schroeder se remarcase cu ocazia procesului lui Horst Mahler, unul dintre fondatorii Facțiunii Armatei Roșii (Banda Baader). Schroeder l-a apărat atât de bine pe Mahler încât pedeapsa pentru terorism i-a fost redusă. Wehner l-a luat pe avocat sub aripa sa protectoare și l-a numit, în 1978, președinte al Tinerilor Socialiști, începutul unei mari cariere politice. 

Tot în 1974, în Berlinul de Est, de cealaltă parte a Zidului, o tânără studentă, Angela Kasner, se pregătea asiduu pentru o carieră de inginer chimist. Studentă bună, a fost aleasă membră a federației tinerilor democrați a universității. Unii dintre foștii ei colegi susțin chiar că a propagat în mod deschis ideile comuniste, ca secretar al secției AgitProp (Agitație și propagandă).

Ceva pare ciudat cu această tânără: tatăl ei era pastor protestant. și ea nici măcar nu s-a născut la Berlin, ci la Hamburg, în 1954. La câteva luni după naștere, tatăl ei a emigrat cu familia în Berlinul de Est! Este adevărat că Zidul nu fusese încă construit, dar oamenii emigrau în masă în direcția opusă! Un preot care a ales în mod liber, în 1954, să-și stabilească familia, să-și crească copiii și să-și exercite pastoratul creștin în Republica Democrată Germană (RDG), sub regimul stalinistului Walter Ulbricht?! De necrezut! Fiica lui nu pare să fi fost persecutată pe motiv de origine nesănătoasă! Amintirile îmi năvălesc mintea: mi-am petrecut copilăria și tinerețea într-o țară soră cu RDG, membră al Imperiului sovietic. Trecuseră doar zece ani de când îmi părăsisem țara și eram hotărât să uit totul.  Evenimentele din acea primăvară a anului 1974 mi-au trezit amintiri dureroase: spre sfârșitul anilor ’50 fiind student la Politehnică, am fost exmatriculat din motive de origine socială nesănătoasă. Nu am avut preot în familia mea, dar colegii mei care aveau preoți în familie au fost și ei expulzați. Această tânără, Angela Kasner, părea într-adevăr menită unui destin extraordinar. Trei ani mai târziu, în 1977, înapoi la Paris, soția mea și cu mine ne-am căsătorit și am avut bucuria de a-l întâmpina pe primul nostru copil. În același an, Angela s-a căsătorit și ea, cu Ulrich Merkel.

Dar să ne întoarcem la 1974. La Universitatea de Stat din Leningrad, Uniunea Sovietică, Vladimir Vladimirovici Putin, se afla, mediocru student, în ultimul an la facultatea de drept. La sfârșitul studiilor, este admis într-un serviciu de elită, cunoscut în întreaga lume: KGB.

Gerhard Schroeder, Angela Merkel și Vladimir Putin: trei personaje extraordinare, care aveau să controleze destinul Europei după prăbușirea Imperiului Sovietic. În 1974, la Köln, eu nu auzisem încă de ei. Dar acum îmi dau seama că banala afacere Guillaume de spionaj sovietic la care am asistat, una dintre multe altele, mi-a dezvăluit numele celor care le-au pregătit terenul, cei care au știut să moduleze mentalitatea  opiniei publice germane și care au construit infrastructura politică în care cei trei au putut să opereze: agentul NKVD Herbert Wehner și cancelarul Willy Brandt, agent sovietic.

 In 1975 m-am întors la Paris. Dar de la șederea mea recentă în Germania, o neliniște ciudată a început să mă persecute. Subconștientul meu îmi reamintea în mod regulat amintiri pe care încercasem să le suprim după sosirea mea în Franța, în anii 1960. Refugiaților nu le place să-și amintească trecutul lor. Am fost un refugiat, forțat să-mi părăsesc țara natală, o țară soră cu RDG, unde o organizație soră cu STASI mi-a supravegheat îndeaproape soarta. Experiența a fost de așa natură încât odată ajuns în Franța, am decis să uit totul: am renăscut într-o țară nouă, cu o nouă naționalitate, vorbind o nouă limbă. Copiii și nepoții mei nu vorbesc un cuvânt din limba mea maternă. Și, până de curând, nu știau aproape nimic despre familia mea, țara mea de origine, copilăria și tinerețea mea.

După Köln, sentimentul că STASI și KGB erau omniprezente peste tot în Europa, mă chinuia. Uneori vorbeam despre asta în jurul meu, dar, în mod curios, interlocutorii mei nu păreau să înțeleagă ce spuneam. „Nu! Interpretezi greșit știrile și evenimentele raportate de ziare și de televiziune…”. Mi-am recitit textul: găsesc doar fapte, nicio interpretare! Poate că afirmația mea că Willy Brandt era un agent sovietic, ceea ce, după cum am spus deja, mi s-a părut evident, a stârnit mânia unora dintre interlocutorii mei:

„Imposibil!! Brandt însuși a fost cel care a spus-o tare și răspicat în Bundestag: „Nu am știut niciodată că secretarul meu este agentul nimănui!” Acesta este adevărul, de vreme ce-a spus-o el!”

În fața unei astfel de maieutice, care, dacă mă uit cu atenție, este puțin în afară afirmației mele, rămâneam fără cuvinte.

Dar această problemă a interpretăriiîncepuse să mă obsedeze. Sunt eu, într-adevăr, cel care interpretează greșit ceea ce aud și văd? 

Cred că am găsit un răspuns la această întrebare, 48 de ani mai târziu, în momentul invaziei Ucrainei de către Rusia. Avea Putin de gând să invadeze această țară sau nu? În săptămânile dinaintea acestui eveniment, opiniile experților au fost împărțite. „Nu, nu suntem siguri…” au opinat serviciile secrete europene, în special cel german. „Da, cu siguranță, invazia este iminentă!” au prezis colegii lor anglo-saxoni. Jacques Follorou, într-un articol publicat pe 4 martie 2022 în ziarul Le Monde, scrie:

 [Principalele țări occidentale] și-au împărtășit informațiile despre amenințările la adresa Kievului în toamna [2021]. Interpretarea acestor informații a fost diferită, anglo-saxonii considerând un atac evident, europenii crezând că o negociere este posibilă.

O comisie special creată, formată din șefii serviciilor de informații din aceste țări, lucra cu aceleași informații! Cum s-a putut ca interpretările lor să fie atât de diferite? Articolul din Le Monde precizează că unul dintre membrii acestei comisii, Johannes Geismann, secretar de stat la cancelaria germană responsabil al serviciilor de informații, [a fost] înlocuit după plecarea Angelei Merkel. (8 decembrie 2021)!! Șeful serviciului militar de informații francez a fost, de asemenea, demis la 30 martie 2022, din cauza „unei analize defectuoase a intențiilor rusești față de Ucraina înainte de izbucnirea conflictului” (Le Monde).

Familia noastră a emigrat în America în anii ’80 și a crescut odată cu nașterea fiicei noastre. Viața, pentru noi, se scurgea  liniștită, anonimă, banală, fericită.

 Dar nu a durat mult până când istoria ne-a prins, din nou, din urmă: zgomotul căderii Zidului Berlinului, după prăbușirea Imperiului Sovietic, a ajuns până la noi. Fiul nostru, acum în vârstă de 12 ani, a fost impresionat de imaginile pe care televizorul ni le-a trimis din Europa. La Moscova, Gorbaciov încercă să gestioneze criza și se pregătea pentru perioada postcomunistă. Agentul Vladimir Putin era șeful postului KGB din Germania de Est (RDG). Stalinistul Erich Honecker și soția sa, care se agățau de putere, au fost expediați în Chile. Au apărut noi partide politice în vederea alegerilor democratice, primele de la sfârșitul războiului în această democrație populară. În octombrie 1989, inginerul chimist Angela Merkel a decis să intre în politică și s-a înscris în micul partid Demokratischer Aufbruch (DA), al cărui lider, Wolfgang Schnur, a numit-o imediat atașat de presă. În timp ce cariera excepțională a lui Merkel abia începea, cea a lui Schnur s-a oprit brusc, când a fost demascat ca fost agent STASI și exclus din partid. Angela încercase să-l apere, explicând că Schnur era doar un „coleg de muncă benevol” (?!) al serviciile de securitate ale țării sale (Wikipedia). Cu toate acestea, DA n-a obținut decât patru deputați la alegeri și a trebuit să se alieze și apoi să fuzioneze cu Uniunea Creștin-Democrată din RDG, marele câștigător al alegerilor. Lothar de Maizière a devenit prim-ministru, iar Merkel purtător de cuvânt al noului guvern. După reunificare, Uniunea Creștin-Democrată din RDG a fuzionat în mod natural cu Partidul Creștin Democrat (CDU) din Republica Federală Germană. Iar Angela Merkel a continuat să-și impresioneze șefii, fiind numită ministru pentru femei și tineret în guvernul lui Helmut Kohl.

Din fuziune în fuziune, și fără prea mult efort, tânăra propagandistă comunistă din RDG s-a trezit ministru în primul guvern creștin-democrat (CDU/CSU) al Germaniei unificate! În timp ce șefii săi succesivi s-au pierdut pe parcurs: de Maizière a suferit aceeași soartă ca și Schnur: numit ministru al Afacerilor Speciale de către Kohl, el a fost nevoit să demisioneze doar câteva săptămâni mai târziu, în urma rumorilor despre colaborarea sa anterioară cu STASI!

Să remarcăm un mic detaliu: Merkel a arătat foarte devreme o pasiune pentru limba rusă. În 1986, cu trei ani înainte de prăbușirea Zidului, ea a petrecut câteva săptămâni în Donețk pentru a-și perfecționa această limbă. În tumultul evenimentelor din noiembrie 1989 de la Berlin, putem imagina o întâlnire – în limba rusă – între Merkel și Putin, în care acesta din urmă i-ar fi indicat calea de urmat? Este foarte plauzibil.

Anii trec. În Germania, Gerhard Schroeder devine cancelar (1998). Împreună cu partenerii săi de coaliție, Verzii, el inițiază o serie de măsuri climatice și decretează dezmembrarea centralelor nucleare germane, propunând în schimb energii regenerabile și gazul rus. Așa s-a născut ideea construirii conductei Nord Stream. Între timp, coaliția SPD-Verzi a pierdut alegerile din 2005, al căror rezultat a fost nedecis. Schroeder a negociat cu Angela Merkel, liderul opoziției, formarea unei Mari Coaliții, cu Merkel ca cancelar și Schroeder ca vicecancelar, în ciuda opoziției unora dintre deputații SPD. Schroeder și-a convins colegii să accepte aranjamentul, exprimând cu forță opinia că guvernul Merkel va continua politicile SPD. Două zile după ce noul guvern a preluat funcția, Schroeder părăsește politica și începe imediat lucrul la proiectul său preferat, conducta Nord Stream. El va deveni director al marilor societăți rusești Rosneft și Gazprom. Iar Angela Merkel decretează brusc oprirea imediată a centralelor nucleare germane și revenirea la cărbune (2011), apoi semnează punerea în producție a conductei Nord Stream 2 (iulie 2021).

  Cum a știut Schroeder, în 2005, că Angela Merkel îi va continua politica?

 În 2021, Germania a devenit dependentă în proporție de 40% de gazul rusesc pentru nevoile sale energetice. Arma gazului, oferită lui Putin de Germania după 20 de ani de eforturi, era gata să fie folosită. Avea el de gând să apese pe trăgaci?

Aici s-a pus din nou problema interpretării informațiilor disponibile occidentalilor. Cu câtva timp în urmă, fiul unui var al meu, membru al unuia dintre serviciile de informații anglo-saxone, a făcut o călătorie de lucru în țările din Europa de Est. Recent, anul trecut, am avut ocazia să vorbim despre călătoria lui. El mi-a răspuns la una dintre întrebările mele:

„… Da. Dar realitatea lor este sinistră și omniprezentă – Rusia le este vecină”.

La BBC, le 24 februarie 2022: „Președintele Biden spune că invazia rusă a Ucrainei trădează „viziunea sinistră” a lui Vladimir Putin”.

Același cuvânt: sinistru. Aceeași interpretare! În ajunul invaziei Ucrainei, interpretarea germanilor a fost cu totul diferită! N-a fost surprinzător. Imbecilul de Putin s-a grăbit să folosească arma gazului mult prea devreme! Ea s-a întors împotriva lui ca un bumerang! Iar pipelinele Nord-Sream construite și dăruite Rusiei de către Germania, nu mai folosesc la nimic! Iată deci, expusă, sinistra alianță a Germaniei și a Rusiei pentru a supune Europa.

Îmi aud prietenii: „Oh, Doamne! Nu atât de repede! Tragi concluzii pripite! Lucrurile sunt mai complicate decât atât! Este prea devreme pentru a judeca, pe moment, evenimentul! Nu avem perspectiva necesară…”.

Să lăsăm pe nepoții noștri să rescrie istoria Europei, cu perspectiva indispensabilă. Să sperăm că vor face dreptate unei figuri complet uitate astăzi, vizionarul Herbert Wehner, care, în timpul ultimului război mondial, în închisoarea sa din Suedia, a conceput planurile sinistrei alianțe germano-ruse a cărei victimă este astăzi Europa.

15 martie 2022

Şi-am incălecat pe-o şea, şi v-am spus povestea mea
Şi-am alunecat pe-o căpşună, şi v-am spus, dragi cititori, o mare minciună! (Ion Creangă)

Gazul ca Armă de razboi

Un studiu de caz

03:30

Boris Johnson claims France was ‘in denial’ before Russia’s invasion of Ukraine.

Rob Picheta, CNN
Wed November 23, 2022

Former British Prime Minister Boris Johnson has claimed France was “in denial” about the prospect of a Russian invasion of Ukraine, and accused the German government of initially favoring a quick Ukrainian military defeat over a long conflict.
Johnson told CNN’s partner network CNN Portugal on Monday that the attitudes of Western nations varied widely before Moscow launched its all-out invasion of Ukraine on February 24, singling out three leading EU countries in comments that are unlikely to be welcomed in European capitals.
His comment drew a stinging denial from Germany, which accused the ex-PM of having “a unique relationship with the truth.”
While Johnson stressed that EU nations later rallied behind Ukraine and are now providing steadfast support, he said that was not universally the case in the period before the Russian invasion.
“This thing was a huge shock … we could see the Russian battalion tactical groups amassing, but different countries had very different perspectives,” Johnson told CNN’s Richard Quest in Portugal.
“The German view was at one stage that if it were going to happen, which would be a disaster, then it would be better for the whole thing to be over quickly, and for Ukraine to fold,” Johnson claimed, citing “all sorts of sound economic reasons” for that approach.
“I couldn’t support that, I thought that was a disastrous way of looking at it. But I can understand why they thought and felt as they did,” Johnson went on. Germany has rapidly sought to reduce its reliance on Russian energy since Moscow’s invasion.
“Be in no doubt that the French were in denial right up until the last moment,” Johnson also said.
French President Emmanuel Macron fronted Europe’s efforts to dissuade Vladimir Putin from invading Ukraine, visiting him in the Kremlin just weeks before the Russian leader ordered his troops into the country. In March, the chief of French military intelligence, Gen. Eric Vidaud, was told to step down from his post partly for “failing to anticipate” the Russian invasion of Ukraine, a military source with knowledge of the matter told CNN at the time.
Johnson also criticized Italy’s initial response to the threat of an invasion. He told Quest that its government – at the time led by Mario Draghi – was “at one stage simply saying that they would be unable to support the position we were taking,” given their “massive” reliance on Russian hydrocarbons.
CNN has reached out to the French and German governments. Draghi’s office declined to comment.
On Wednesday Miguel Berger, the German ambassador to the UK, shared a comment on Twitter that he attributed to a government spokesperson: “We know that the very entertaining former Prime Minister always has a unique relationship with the truth. This case is also no exception.”
Many observers initially believed a Russian invasion of Ukraine would be completed within weeks or days, but Kyiv’s forces instead repelled Moscow’s initial lunge towards the capital and have more recently conducted successful counter-offensives to regain ground in the east and south of the country.
Johnson said that once Russia launched its invasion in February, attitudes across Europe changed quickly.
“What happened was everybody – Germans, French, Italians, everybody, (US President) Joe Biden – saw that there was simply no option. Because you couldn’t negotiate with this guy (Putin). That’s the key point,” the ex-Prime Minister said, adding that “the EU has done brilliantly” in its opposition of Russia since that time.

Comentariu

“The German view was at one stage that if [the Russian invasion of Ukraine] were going to happen, which would be a disaster, then it would be better for the whole thing to be over quickly, and for Ukraine to fold,”
Acest punct de vedere este identic cu cel al lui Putin, și este confirmat și de Franța și Italia! Aceste două țări nu observaseră nimic anormal în politica Germaniei:
“Be in no doubt that the French were in denial right up until the last moment,”
Gen. Eric Vidaud, was told to step down from his post partly for “failing to anticipate” the Russian invasion of Ukraine.
Mario Draghi – was “at one stage simply saying that they would be unable to support the position we were taking,” given their “massive” reliance on Russian hydrocarbons.

Da, Franța pare să fi fost de acord, cu gesturi reale mai degrabă decât cu cuvinte:
Emmanuel Quidet:
Putin îi dă un pașaport rusesc președintelui Camerei de Comerț Franco-Ruse [de la Moscova]. Renumit pentru dinamismul său în favoarea relațiilor economice dintre cele două țări, dar și pentru legăturile sale cu cei apropiați șefului Kremlinului, Emmanuel Quidet a inițiat cu mult timp în urmă procesul de dobândire a cetățeniei ruse. Acordarea pașaportului vine în mijlocul „mobilizării” rușilor pe frontul ucrainean.  Les Echos, Benjamin Quénelle, Publicat pe 28 sep 2022 la 11:02

François Fillon, fost prim-ministru:
În iunie 2021, s-a anunțat că a fost ales membru al consiliului de administrație al grupului petrolier de stat rus Zarubejneft, numire care va intra în vigoare în iulie. François Fillon precizează că i s-a „oferit să facă parte din consiliul de administrație al mai multor companii rusești”. În decembrie 2021, a fost numit director independent în consiliul de administrație al Sibur, un gigant petrochimic rus controlat de oligarhi apropiați de Vladimir Putin și foști  angajați ai FSB.

După invazia Rusiei în Ucraina în 2022, el a spus: „În 2014, am regretat condițiile anexării Crimeei și astăzi condamn utilizarea forței în Ucraina. Dar în ultimii zece ani, am avertizat împotriva refuzului Occidentului de a lua în considerare cererile Rusiei privind extinderea NATO. Această atitudine duce acum la o confruntare periculoasă care ar fi putut fi evitată”. Este foarte puternic criticat în Franța pentru această poziție care este în mod deschis discordantă cu opinia europeană […] Europarlamentarul Raphaël Glucksmann a adăugat: „François Fillon este un angajat al lui Vladimir Putin. Va trebui să punem capăt tuturor acestor trădări” (Wikipedia)

Iar continuitatea politicii Germaniei față de Rusia, de la Schroeder la Merkel, confirmată într-un articol din New York Times intitulat: The Former Chancellor Who Became Putin’s Man in Germany

Gerhard Schröder, who is paid almost $1 million a year by Russian-controlled energy companies, has become a pariah. But he is also a symbol of Germany’s Russia policy.
Credit…Laetitia Vancon for The New York Times
By Katrin Bennhold  April 23, 2022

HANOVER, Germany — On the evening of Dec. 9, 2005, 17 days after Gerhard Schröder left office as chancellor of Germany, he got a call on his cellphone. It was his friend President Vladimir V. Putin of Russia.
Mr. Putin was pressing Mr. Schröder to accept an offer to lead the shareholder committee of Nord Stream, the Russian-controlled company in charge of building the first undersea gas pipeline directly connecting Russia and Germany.
“Are you afraid to work for us?” Mr. Putin had joked. Mr. Schröder might well have been, given the appearance of possible impropriety — the pipeline he was now being asked to head had been agreed to in the final weeks of his chancellorship, with his strong support.
He took the job anyway.
… și a continuat cu acest job, ca director al firmei rusești de gaz Rosneft, și după invazia Ucrainei de către Rusia.

Relatarea lui Boris Johnson este extrem de gravă:  « … it would be better… to let Ukraine to fold ». Punctul de vedere al Germaniei nu s-a schimbat: Hitler a spus același lucru în 1938 despre Cehoslovacia, iar Franța, Italia și Anglia au fost de acord!! Dar Churchill în 1940, ca și Johnson în 2022, au spus NU!

Care a fost reacția liderilor politici europeni și al opiniei publice la această dezvăluire?

Tăcere asurzitoare!

Au fost implicați trei șefi de stat și de guvern: Angela Merkel, Emmanuel Macron și Mario Draghi. Niciun comentariu din partea lor, confirmând realitatea cuvintelor lui Boris Johnson.

Dintre țările în cauză, doar Germania a găsit de cuviință să reacționeze, șoptind pe ușa din spate: “On Wednesday Miguel Berger, the German ambassador to the UK, shared a comment on Twitter that he attributed to a government spokesperson: “We know that the very entertaining former Prime Minister always has a unique relationship with the truth. This case is also no exception.”” (Să amintim că Angela Merkel nu mai era cancelar la acea vreme).

Purtătorul de cuvânt al cancelariei germane s-a exprimat în limbă diplomatică, așa cum se cuvine. Prima reacție a cititorului la această frază este, în cele mai multe cazuri, admirația frumuseții expresiei. Fraza este, într-adevăr, splendidă. Acest sentiment, de natură subconștientă, apare și se instalează în creierul nostru, dacă nu există deja, în primele 4 zecimi de secundă după citire. Conștiința, sediul și sursa a ceea ce s-a numit raționamentul, intervine numai după 9 zecimi de secundă. Acesta este un fapt observat clinic de neuropsihiatri și psihologi și, prin urmare, incontestabil. Funcționarea cu două viteze diferite a subconștientului și a conștientului este baza existenței speciei de primate numită Homo.

Lucrurile stau așa: simțurile transmit în mod constant semnalele despre starea externă și internă a organismului în zonele corespunzătoare din cortexul cerebral. Acesta din urmă realizează o interpretare inițială, pentru a detecta natura acestor semnale: reprezintă ele o amenințare pentru individ sau, dimpotrivă, un mesaj liniștitor? Acest proces are loc cu mare viteză și se încheie cu un plan de acțiune neuronală, totul în primele 4 zecimi de secundă după recepția semnalelor percepute de simțuri. Aproape toate faptele și gesturile vieții de zi cu zi, de la cele mai mici la majore, sunt interpretate și rezolvate în mai puțin de o secundă de timp. Denumite acțiuni instinctive, ele sunt total controlate și rezolvate de subconștient.

Procesul de interpretare (inclusiv executarea planului de acțiune corespunzător) necesită energie. Aceasta este generată de mașinăria hormonală și de neurotransmisie –  adevărată uzină energetică a creierului – care este, de asemenea, controlată de subconștient. Nivelul de activitate al acestei uzine este modulat, în funcție de nivelul de amenințare determinat de interpretare. Energia generată în acest fel devine disponibilă și pentru conștiință, care își începe automat propria acțiune de interpretare, la 9 zecimi de secundă după începerea procesului. Cu alte cuvinte, interpretarea efectuată de subconștient exercită o influență directă asupra funcționării minții conștiente, controlând nivelul de energie pus la dispoziția acesteia pentru a-și desfășura activitatea. Dacă interpretarea subconștientului induce o senzație liniștitoare, atunci nu se declanșează nicio acțiune defensivă, centrala energetică este calmă, energia disponibilă conștientului este scăzută sau chiar nulă, interpretarea de către conștiință nu va avea loc. Acest lucru este valabil și în cazul în care subconștientul interpretează și rezolvă situația complet, printr-o acțiune instinctivă: conștiința nu mai are nevoie să intervină. Dimpotrivă, dacă interpretarea subconștientă induce un sentiment de incertitudine sau de frică, atunci centrala de energie  este activată instantaneu și va rămâne suficient de mult pentru a furniza conștiinței energia necesară procesului conștient de interpretare. Se estimează că 85-95% din energia totală consumată în cursul unei instanțe tipice de interpretare revine subconștientului. Acest lucru sugerează prezența unui mecanism de reglare a consumului de energie. Într-adevăr, se poate imagina că cererea de energie a procesului de interpretare conștientă ar fi egală sau chiar mai mare decât cea necesară minții subconștiente pentru a efectua aceeași operație. Dacă am lăsa conștiința să intervină pentru a reinterpreta fiecare dintre mesajele deja interpretate de subconștient, atunci cererea de energie ar deveni ne sustenabilă. În consecință, în marea majoritate a cazurilor, etapa conștientă a procesului de interpretare este eliminată. La nivel macroscopic, aceasta apare ca o inhibare a stadiului conștient de interpretare, un fenomen care ar putea fi exprimat, în limbaj curent, ca fiind o suprimare a gândirii.

Subliniem că vorbim aici despre interpretarea primară, cea care decodifică semnalele înregistrate și transmise de simțuri și, prin urmare, precedă și pregătește terenul pentru interpretări de diferite nivele de complexitate, pe care conștiința le poate întreprinde sau nu mai târziu.

Modelul de funcționare a creierului prezentat aici consideră interpretarea primară ca un proces în două etape sau două faze: prima, executată cu mare viteză de subconștient, determină natura mesajului (liniștitor sau amenințător) și, în consecință, modulează cererea de energie necesară pentru executarea răspunsului. Infrastructura energetică pentru executarea celei de-a doua faze, interpretarea conștientă a mesajului, este astfel pregătită. Dacă infrastructura este liniștită, operând cu energie minimă sau nulă, atunci a doua fază de interpretare primară, faza conștientă, nu va avea loc – din cauza lipsei de energie necesară funcționării sale.

Perspectiva energetică adoptată aici a făcut posibilă evidențierea structurii în două etape sau în două faze a procesului mental primar de interpretare.

Procesul de interpretare integrează elemente ale contextului extern și intern al organismului, existente la momentul sosirii mesajului senzorial, și elemente de memorie – memorie cumulativă – esențiale pentru o evaluare rapidă și eficientă a naturii mesajului: liniștitor sau amenințător. Rezultă, prin urmare, că interpretarea, de două sau mai multe ori, a aceluiași mesaj nu va fi niciodată aceeași. Contextul nu este niciodată același, iar memoria se va îmbogăți cu contribuția fiecăreia dintre instanțele interpretative succesive. Această memorie înregistrează elemente ale mesajului și ale contextului în care a apărut și îi decide natura: liniștitor sau amenințător. La sosirea unui nou mesaj, similar unui mesaj din trecut, memoria confirmă asemănarea și comunică natura contextului mesajului memorat, care este integrat în răspunsul pregătit în prima fază de interpretare. Cu alte cuvinte, memoria este în același timp sursa și efectul propriei sale îmbogățiri.

Trebuie remarcat faptul că în cazul unor mesaje similare de natură calmantă, a doua etapă – conștientă – al procesului de interpretare nu va avea loc. Această proprietate este folosită cu mare eficacitate de profesioniștii în marketing. Pe un afiș publicitar, marca (imagine sau text) produsului oferit ocupă un loc exagerat, pe un fundal de imagini și culori liniștitoare, în timp ce textul descrierii produsului, cu caractere mult mai mici, se pierde adesea în contextul grafic. Vizualizarea repetată a posterului întărește memoria mărcii, fără a înregistra neapărat detaliile. În timpul unei vizite la supermarket, cumpărătorul își oprește preferențial și instinctiv privirea asupra ambalajului care afișează marca și doar în acest moment se apropie să citească detaliile conținutului. 

Citirea unui text poate fi pasivă sau activă. Decodarea mesajelor transmise de aparatul vizual se face prin procese subconștiente care permit cititorului să înțeleagă cuvintele și propozițiile citite. Dacă nivelul acestei înțelegeri este considerat insuficient, conștiința este pe cale să intervină. În cazul lecturii pasive, această intervenție este refuzată. Cititorul trece peste…, nu face efortul de a înțelege. El lasă procesul de interpretare primară să-și urmeze cursul natural, cu eliminarea celei de-a doua etape, care nu are energia necesară pentru a funcționa: infrastructura energetică este calmă. Citirea unui text, oricare ar fi el, este rareori percepută ca o amenințare existențială. Rezultatul este o lectură superficială puțin propice dobândirii de cunoștințe. Dimpotrivă, lectura activă presupune concentrare, un efort de concentrare. Este o cerere conștientă de energie, înainte de începerea citirii unui text sau a unui fragment dintr-un text, și care activează infrastructura energetică a subconștientului: energia necesară pentru a doua etapă a procesului de interpretare primară va fi astfel disponibilă.

Fenomene mentale precum obișnuința se explică în mod firesc: persoana care locuiește în casa sa suficient de mult timp, nu mai este sensibilă la zgomotul de fond venit din exterior. Conștiința nu mai intervine să decodifice lătratul ocazional al câinelui din vecini sau sirena unei ambulanțe.

Procesul de interpretare primară este procesul fundamental al creierului, fără de care creierul însuși nu poate exista. Acest proces consumă energie și are loc în două etape. Prima etapă este esențială pentru supraviețuire, deoarece detectează natura mesajului (liniștitor sau amenințător) și declanșează răspunsul adecvat. A doua etapă, conștientă, nu este esențială supraviețuirii; intervenția ei în fiecare instanță de interpretare ar reprezenta o risipă de energie. De aici și mecanismul de inhibare evidențiat de prisma energetică adoptată în această prezentare. Prima etapă a interpretării primare tinde să suprime sau să diminueze intervenția conștiinței (a doua etapă). Cu alte cuvinte: o tendință de a suprima sau interzice gândirea. Interpretarea primară apare astfel, în același timp, ca facilitator și ca supresor al gândirii conștiente, un rol dublu care pare a fi contradictoriu, dar este impus de necesitatea vitală de reglare a energiei consumată de creierul uman.

“Thought-terminating cliche”

Caracterul ambiguu al interpretării primare a apărut în specia Homo în același timp cu limbajul articulat, acesta din urmă răspunzând nevoii de lucru în echipă, de lucru coordonat. Pentru ca un astfel de lucru să fie posibil, interpretările conceptelor sau evenimentelor succesive de către doi sau mai mulți indivizi, toate diferite, trebuie să fie suficient de apropiate. Energia consumată pentru a ajunge la un acord este atunci minimă. Pe de altă parte, atunci când interpretările diferă, ducând la conflicte, negocierile necesare pentru a le rezolva impun conștiinței un mare consum de energie. Evitarea conflictelor este o necesitate vitală pentru o societate umană. Mecanismele de minimizare sau eliminare a situațiilor conflictuale au apărut spontan în comportamentul indivizilor și în comunicația dintre indivizi. Un grup de expresii numite „clișee de terminare a gândirii” a fost identificat în limbajul de zi cu zi.  Un articol recent din The Guardian le enumeră:

The big idea: the simple trick that can sabotage your critical thinking
The Guardian – Amanda Montell, Mon 20 May 2024 12.30 BST

Since the moment I learned about the concept of the “thought-terminating cliche” I’ve been seeing them everywhere I look: in televised political debates, in flouncily stencilled motivational posters, in the hashtag wisdom that clogs my social media feeds. Coined in 1961 by psychiatrist Robert Jay Lifton, the phrase describes a catchy platitude aimed at shutting down or bypassing independent thinking and questioning. […] … these sayings also pervade our everyday conversations: expressions such as “It is what it is” [NM: “Ce să facem, asta este situația”], “Boys will be boys”, “Everything happens for a reason” […]
From populist politicians to holistic wellness influencers, anyone interested in power is able to weaponise thought-terminating cliches to dismiss followers’ dissent or rationalise flawed arguments.
[…]

Lista clișeelor care suprimă gândirea se îmbogățește în mod continuu. „Această teorie este conspirativă” este una dintre cele mai recente adăugiri.
Limbajul ar trebui să clarifice gândirea. Dar strategiile de suprimare a gândirii, spontane sau intenționate, prezente în limbajul curent, sunt o sursă de confuzie, și uneori de mare confuzie. La asta asistăm în prezent. Epoca noastră seamănă cu cea a părinților și bunicilor noștri din Europa în anii dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. La acea epocă, în mintea oamenilor de toate categoriile, de la un capăt la altul al continentului, se instalase o confuzie totală de concepte, de idei, de reacții subconștiente. Infernul mintal acompaniază pe cel politic. Nu există nicio apărare posibilă, nicio soluție contra violenței ajunsă la paroxism. Douăzeci de ani după Primul Război Mondial, Europa se va auto-distruge.

Precum interpretarea primară, limbajul apare astfel, în același timp, ca facilitator și ca supresor al gândirii conștiente. Creat pentru a clarifica comunicația între indivizi, el mărește confuzia. Acest modus operandi, care apare la diferite niveluri de analiză, reprezintă funcționarea perfect normală, inevitabilă, a creierului uman, asigurându-i un consum optimal de energie. Parafrazând pe JL Borges:

Time [NM: The world] is a river which sweeps me along, but I am the river; it is a tiger which destroys me, but I am the tiger; it is a fire which consumes me, but I am the fire.  Jorge Luis Borges

“ … it would be better … to let Ukraine to fold”
Angela Merkel

După această lungă digresiune, să revenim la subiectul nostru: senzația de frumusețe, liniștitoare, pe care cititorul o simte citind reacția cancelariei germane la cuvintele lui Boris Johnson:

“We know that the very entertaining former Prime Minister always has a unique relationship with the truth […]”

Rolul  acestei propoziții ca supresor al gândirii este evident. Aceasta este rațiunea de a fi a limbii diplomatice. Ea este asociată aici cu tehnica de deviere de la subiect și cea a punerii la îndoială a credibilității mesagerului, pentru a suprima orice încercare de a comenta mesajul în sine. Să adăugăm „mesagerul nu este credibil” la lista clișeelor de suprimare a gândirii. Începutul „We know…” al propoziției este cu adevărat genial!

Traducerea în limba româna a propoziției este următoarea:

„Știm cu toții că fostul prim-ministru este un clown mincinos. Acest caz nu face excepție.”

Conținutul celor două versiuni, engleză și română, este identic, dar a doua versiune este resimțită ca brutală și șocantă de un cititor, chiar dacă acesta este indiferent la problemă. Limba diplomatică în care este scrisă prima versiune a fost aleasă aici pentru a calma opinia publică.

Persoanele implicate de Boris Johnson: Merkel, Macron, Draghi, au păstrat tăcerea, după cum indică corespondentul CNN: „CNN a contactat guvernele francez și german. Biroul lui Draghi a refuzat să comenteze”. În aceste condiții, reacția cancelariei germane pare a fi o încercare de a împiedica exprimarea întrebării: Angela Merkel a spus cu adevărat: „… it would be better … to let Ukraine to fold „ ? Este evident că limba diplomatică a încercat, și a reușit, să suprime gândirea. Pentru cei care refuză să se conformeze, răspunsul la această întrebare este la fel de evident: DA, Angela Merkel chiar a spus asta! Pentru cei care gândesc, încercarea de a distrage atenția în avans de la adevărata întrebare este evidentă. Acesta este un fapt. Singura întrebare care se pune cu adevărat aici este următoarea: este lichidarea de către Putin a Ucrainei un lucru bun sau rău pentru Europa? Aici, în mod firesc, opiniile diferă. Este imposibil să fie altfel. Dezbaterea asupra acestei chestiuni este cea pe care s-a vrut, și s-a reușit, să fie suprimată. Numai că, pentru europeni, sentința în cauză este extrem de gravă.

Declarația Angelei Merkel: „… it would be better… to let Ukraine to fold „, făcută  colegilor ei șefi de stat și de guvern, o plasează pe aceasta direct în tabăra lui Putin și creează, inevitabil, o suspiciune de coluziune: Putin și Merkel acționează ei într-o manieră coordonată? Este o suspiciune legitimă. Un  incident nesemnificativ, o anecdotă, comentată abundent de presa din întreaga lume, pare să ofere un răspuns la această întrebare. Iată faptele:

În 2007, Angela Merkel a efectuat o vizită de stat în Rusia, la reședința de vară a lui Vladimir Putin din Soci. Merkel suferă de cinofobie, o fobie care este declanșată de vederea sau contactul apropiat al unui câine. Simptomele acestei afecțiuni sunt severe și debilitante, cu efect destabilizator asupra victimei. Acest fapt este bine cunoscut în Germania și de omologii lui Merkel, șefi de stat și de guvern din întreaga lume. De asemenea, este menționat în protocolul ședinței de la Soci, cu mențiunea expresă de a evita prezența câinilor în camerele în care va fi primită cancelara. În cea în care urmau să fie făcute fotografiile oficiale ale întâlnirii, Putin întârzie. Merkel, așezată pe scaunul ei, așteaptă, când o ușă se deschide și lasă să intre un Labrador negru mare, blând și prietenos, care adulmecă îndelungat oaspetele. Scena a fost fotografiată și filmată abundent de corespondenții de presă prezenți. A doua zi, opinia publică și comentatorii au fost surprinși să constate că nici o declarație oficială nu a menționat acest episod. Episodul pare a fi, fără îndoială, doar o anecdotă, destinată să fie uitată rapid. Nu este uitată. În memoriile sale publicate la sfârșitul anului 2024, Merkel își amintește acest episod după cum urmează:        

  Merkel, who has a well-documented fear of animals, recalled the tense encounter in her memoir released Tuesday, accusing Putin of inviting the pet as a „demonstration of power” and taking glee in her discomfort. […]

  Russian President Vladimir Putin apologized to former German chancellor Angela Merkel on Thursday, November 28, saying he did not mean to scare her when he brought his pet Labrador to a meeting with her in 2007. […]

  Le Monde with AFP – Published on November 29, 2024 

De ce a simțit Angela Merkel nevoia să amintească această anecdotă în memoriile sale, publicate în 2024? Episodul a avut loc în 2007. Între timp, în noiembrie 2022, Boris Johnson a dezvăluit cuvintele lui Merkel despre Ucraina: „… it would be better … to let Ukraine to fold „, care au provocat suspiciuni de coluziune cu Putin. Pentru a preveni amplificarea acestor suspiciuni, Merkel prezintă acest episod ca pe  o „demonstrație de putere” [a lui Putin], care se amuză de disconfortul ei”. Are cu siguranță dreptate. Dar este aceasta o demonstrație de putere între adversari sau între colaboratori? Metoda adoptată de Putin și faptul că este amuzat de rezultat, ne face să ne gândim la metodele Mafiei: un Capo di tutti capi îi amintește public unui  Capo subordonat cine este șeful. Încercarea lui Merkel de a ne convinge că gestul lui Putin este cel al unui adversar a eșuat complet. Aceasta este interpretarea mea.   

The Economist din 30 noiembrie 2024 publică o cronică al volumului Freedom de memorii de Angela Merkel, intitulat Cenușa Angelei. Iată două fragmente:

Analiza acestui cronicar este surprinzător de asemănătoare cu analiza mea. Singurul punct în care ne diferențiem este viziunea. Eu am rezumat viziunea Angelei Merkel după cum urmează:

Să lăsăm pe nepoții noștri să rescrie istoria Europei, cu perspectiva indispensabilă. Să sperăm că vor face dreptate unei figuri complet uitate astăzi, vizionarul Herbert Wehner, la grande gueule à la pipe, care, în timpul ultimului război mondial, în închisoarea sa din Suedia, a conceput planurile sinistrei alianțe germano-rusă a cărei victimă este astăzi Europa.

1 februarie 2025

Notă : Aserțiunea lui Borges :

Time is a river which sweeps me along, but I am the river; it is a tiger which destroys me, but I am the tiger; it is a fire which consumes me, but I am the fire.

se regăsește, sub o formă diferită, în pagini de o mare densitate din romanul Orbitor – Aripa stângă de Mircea Cărtărescu – Ed. Humanitas 2008 – începând cu pagina 381.

„Îl naștem pe cel ce ne va naște…”, „Dumnezeu însuși se naște din miezul creației lui ca s-o poată crea…”, „Lumina și bezna-ntr-un singur extatic cuvânt: ORBITOR.”

«La fantasía abandonada de la razón produce monstruos imposibles: unida con ella es madre de las artes y origen de las maravillas» Francisco de Goya

Pe piatra pe care visătorul a adormit, este scris: « El sueño de la razon produce monstruos » « Somnul rațiunii produce monștri ». Goya își precizează gândirea pe spatele gravurii:

„Fantasma abandonată de rațiune produce monștri imposibili: unită ei, este mama artelor și originea minunilor”

Cine știe, cât știm și de ce nu știm?

Recitindu-mi textul, am încercat să mă pun în situația unuia dintre cititorii mei: el citește că agitația și haosul mediatic și mental actual, care pare să reflecteze funcționarea normală, optimală și inevitabilă a creierului uman, se datorează lipsei de analiză conștientă a informațiilor pe care acest creier le primește constant. Care sunt deci aceste informații care scapă gândirii umane, cu excepția, se pare, a unor grupuri restrânse de inițiați?

Cine știe și ce știe?

Pentru a răspunde la această întrebare legitimă, îmi este imposibil să nu reproduc, în întregime, articolul difuzat de Agence France-Presse, cu atât mai mult cu cât este direct legat de problema evocată de studiul nostru de caz.

25/19, 20:11 Obama a încetat să spioneze pe Merkel când a fost informat de aceasta activitate | La Presse https://www.lapresse.ca/international/dossiers/sous-surveillance/201310/27/01-4704169-obama-a-mis-fin-aux-ecoutes-de-merkel-quand-il-a-ete-inform… Actualizat la 28 octombrie 2013 (tradus NM)

DEBORAH COLE AGENCE FRANCE-PRESSE

   Președintele Barack Obama a aflat despre supravegherea telefonică de către Agenția Națională de Securitate a SUA, NSA, într-un raport pe care l-a comandat la mijlocul anului, a spus ziarul, citând oficiali americani.

   Potrivit raportului, NSA a ascultat conversațiile telefonice a aproximativ 35 de șefi de stat sau lideri mondiali. Casa Albă a pus capăt programelor de interceptare a convorbirilor telefonice ale mai multor dintre acești șefi de stat și oficiali, inclusiv Merkel, potrivit WSJ.

   La rândul său, NSA a negat cu fermitate dezvăluirile din presa germană potrivit cărora Barack Obama știa din 2010 că cancelarul german Angela Merkel a fost interceptat.

Bild am Sonntag, ediția de duminică a cotidianului Bild, a citat duminică surse din serviciile secrete americane spunând că șeful NSA, Keith Alexander, l-a informat pe Barack Obama despre o operațiune de interceptare a comunicațiilor lui Merkel încă din 2010, operațiunea în sine putând fi începută încă din 2002.

   „Obama nu a pus capăt acestei operațiuni și a lăsat-o să continue”, a declarat un oficial de rang înalt al NSA, citat de ziar.

   Într-o declarație trimisă AFP, NSA a negat aceste rapoarte. Generalul Alexander nu a discutat cu președintele Obama în 2010 despre o presupusă operațiune de informații care să o implice pe cancelarul Merkel și nu a discutat niciodată despre vreo operațiune care să o implice. Rapoartele de presă care susțin contrariul nu sunt adevărate”, a declarat Vanee Vine, purtătoare de cuvânt a agenției.

   Ediția de duminică a Frankfurter Allgemeine a spus, fără a cita surse, că Obama a asigurat-o pe Merkel la telefon că nu este la curent cu interceptările ei.

   Potrivit Der Spiegel, președintele american i-a spus că, dacă ar fi știut, ar fi pus capăt imediat.

   Biroul lui Merkel a refuzat să comenteze apelul telefonic.

Casa Albă a declarat că nu a înregistrat apelurile telefonice ale lui Merkel și că nu va face acest lucru în viitor, refuzând să spună dacă America a spionat-o în trecut.

   Mai mulți parlamentari americani au intervenit duminică seara pentru a apăra activitățile NSA. Peter King, care prezidează subcomisia pentru combaterea terorismului și informațiilor, a spus că Obama ar trebui „să înceteze să-și mai ceară scuze”. El a adăugat că activitățile NSA au salvat „mii” de vieți.

   Președintele Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanților, Mike Rogers, a declarat la CNN că „cea mai mare noutate ar fi fost… ca agențiile de informații americane să nu încerce să colecteze informații care protejează cetățenii americani atât în străinătate, cât și acasă”.

   Potrivit Bild am Sonntag, Obama a dorit să fie informat personal în detaliu despre cancelarul german, care a jucat un rol decisiv în criza datoriilor din zona euro și este considerat cel mai puternic lider al Europei.

   Prin urmare, NSA a intensificat supravegherea comunicațiilor sale, vizând nu numai telefonul mobil pe care îl folosește pentru a comunica cu partidul său CDU, ci și dispozitivul său oficial criptat, a spus ziarul.

   Specialiștii americani în informații ar putea înregistra aceste  conversații, dar și să consulte mesajele text trimise zilnic de Angela Merkel către zeci de colaboratori.

   Doar linia directă special securizată către biroul său nu era la îndemâna spionilor americani, a spus Bild.

   Celula de spionaj de la ambasada din Berlin.

   Informația a fost transmisă direct la Casa Albă, fără a trece prin sediul NSA din Fort Meade, Maryland, potrivit aceleiași surse.

   Der Spiegel a citat un document secret din 2010 conform căruia serviciile de spionaj americane aveau 80 de celule de supraveghere tehnologică în întreaga lume, inclusiv la Paris, Madrid, Roma, Praga, Geneva și Frankfurt.

   Dacă supravegherea cancelarului a început încă din 2002, ar însemna că, sub președintele George W. Bush, Statele Unite o vizau deja pe Angela Merkel, pe atunci liderul opoziției, cu trei ani înainte ca ea să devină cancelar.

   Potrivit Bild, predecesorul său, Gerhard Schroeder, a fost, de asemenea, una dintre țintele NSA din cauza opoziției sale față de invazia americană în Irak.

   Bush a fost suspicios față de social-democrații germani din cauza legăturilor lor cu președintele rus Vladimir Putin.

   Dezvăluirile recente despre amploarea interceptărilor americane în țările aliate, inclusiv liderii lor – ca urmare a dezvăluirii de informații ale fostului agent NSA Edward Snowden [dezertat în Rusia] – i-au determinat pe liderii europeni să ceară un nou acord de colectare de informații de la Washington, care să păstreze alianța lor în timp ce continuă lupta împotriva terorismului.

   Descoperind cu dezamăgire noua față a „prietenului său american”, Berlinul a decis să lanseze o ofensivă diplomatică, după convocarea ambasadorului SUA, un gest neobișnuit între aliații apropiați.

   Germania va trimite o delegație de oficiali ai serviciilor de informații în Statele Unite săptămâna viitoare pentru a cere explicații despre acuzațiile privind interceptarea convorbirilor telefonice ale cancelarului german.

   Liderul social-democraților germani, Thomas Oppermann, a declarat pentru Bild că parlamentarii germani ar dori acum să-l interogheze pe Edward Snowden, care este în prezent refugiat în Rusia. „Relatările lui Snowden (despre spionajul electronic din SUA) par credibile, în timp ce guvernul american ne-a mințit în legătură cu asta”, a spus el.

   […]

Așa stau deci lucrurile: serviciile secrete americane știu absolut totul despre toate. Și, cel mai probabil, și serviciile altor state (cf. dezertarea lui Snowden în Rusia). Iar ziarele germane ne spun cum se poate așa ceva, ceea ce, de fapt, știam deja.

Totul depinde deci de cum aceste servicii secrete și patronii lor interpretează informațiile de care dispun.

Să ne întoarcem la studiul nostru de caz, Gazul ca arma de război. În martie 2017, fiul vărului meu, membru al unui serviciu de informații anglo-saxon, care se întorsese dintr-o vizită de lucru în Europa de Est, mi-a spus: „…realitatea lor este sinistră și omniprezentă – Rusia este la graniță”. Pe 24 februarie 2022, la Washington, „președintele Joe Biden: „… spune că invazia rusă a Ucrainei confirmă „viziunea sinistră” a lui Vladimir Putin” (BBC)”. Pe 15 martie 2022, eu scriu, în concluzia relatării mele despre spionajul est-german (Afacerea Guillaume, Köln, 1974):

Același cuvânt: sinistru. Aceeași interpretare! În ajunul invaziei Ucrainei, interpretarea nemților a fost total diferită! Nu este surprinzător. Imbecilul de Putin s-a grăbit să folosească arma gazului mult prea devreme! Ea s-a întors împotriva lui ca un bumerang! Iar pipelinele Nord-Sream, construite și dăruite de Germania Rusiei, nu mai folosesc la nimic! Iată deci, expusă, sinistra alianță a Germaniei și a Rusiei pentru a supune Europa.

Președintele Biden știa deci că Schroeder și Merkel lucrau pentru Rusia, la fel ca președintele Obama înaintea lui și ca președintele Trump astăzi. Pentru a înlătura orice îndoială, vicepreședintele JD Vance a făcut cunoscut acest lucru șefilor de stat și de guvern europeni într-un discurs care a șocat întreaga lume. Aceștia din urmă, adunați la München pentru a-l asculta vorbind despre ajutorul american pentru a rezolva, încă o dată, o  problemă pur europeană, creată, după cum am văzut, chiar de europeni (cf. arma gazului), și pe care aceștia sunt incapabili să o rezolve după trei ani de război în Ucraina, s-au văzut dăscăliți despre adevăratul inamic – dușmanul dinlăuntru:

Dintre toate pericolele presante cu care se confruntă națiunile reprezentate aici, nu cred că există una mai presantă decât migrația de masă (JD Vance).

O aluzie directă la apelul Angelei Merkel lansat milionului de imigranți sirieni în 2015:

Astăzi, ca și în trecut, migrația internațională are efecte multiple, inclusiv în geopolitica internă a țărilor în care sosesc imigranții. Astfel, Germania a  fost perturbată în urma fluxurilor migratorii din 2015. Anterior, cancelarul Angela Merkel, care se află în funcție din 22 noiembrie 2005, părea de nescufundat. Apoi aprobarea acțiunilor sale printre germani s-a prăbușit, după cum demonstrează eșecurile sale electorale din 2017-2018 (De Gérard-François DUMONT, 16 decembrie 2018).

Într-adevăr. Cu această ocazie, alegătorii germani au votat pentru prima oară masiv pentru partidul rusofil de extremă dreaptă AfD, care zece ani mai târziu (2025) devine al doilea partid al Republicii Federale. Ca să nu mai vorbim de Brexit, la care Vance a făcut aluzie. Vicepreședintele american atribuie aceste probleme slăbirii democrațiilor europene, ai căror lideri ignoră electoratul, și ajung chiar să anuleze prin decret rezultatele unor alegeri perfect democratice. A luat ca exemplu România, acea țară mică și nenorocită care, de 30 de ani încoace, încercă, fără succes, să învețe cele mai elementare reguli de comportament democratic și care tocmai anulase alegerile prezidențiale. Vance a făcut-o din diplomație, pentru a nu-l jigni pe Emmanuel Macron, prezent în audientă. Căci Franța, cu mult înainte de România, anulase un referendum:

La 29 mai 2005, francezii au fost rugați să voteze într-un referendum asupra tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa. Tratatul a fost respins de 54,67% dintre francezi, cu vârfuri de peste 60% în unele departamente (inclusiv Hautes-Pyrénées, Ariège, Tarn-et-Garonne și Aude). La Dépêche, luni, 24 februarie 2025. 

Acest referendum, inițiat de președintele Jacques Chirac, a fost ignorat și anulat de succesorul său, Nicolas Sarkozy.

În timp ce vicepreședintele Vance încă vorbește limbajul diplomatic, președintele Trump, după cum știm, nu o mai face. Șochează, dar nu este vina lui. Este doar confirmarea răsturnării globale a mentalităților la care asistăm, o răsturnare de o amploare și o rapiditate fără precedent în istoria omenirii, accelerată de revoluția tehnologică de la începutul secolului XXI.

27 februarie 2025