duminică, iulie 21, 2024

Filosofia ca exerciţiu clandestin

S-au împlinit recent o sută de ani de la naşterea celui mai discret filosof care a trăit în spaţiul nostru mioritic – Alexandru Dragomir. Discreţia şi solitudinea lui s-au manifestat în total contrast cu înzestrările lui filosofice, pe care le-a exersat într-o austeritate de anahoret. El cultiva meditaţia filosofică doar pentru sine, nelăsînd să răzbată în afară nici un element din demersul său cogitabund. A practicat filosofia ca pe o recluziune ultimă a fiinţei, ca pe o ripostă tăcută la gregaritatea  şi marasmul din jur.

Orice exerciţiu filosofic mobilizează valenţele gîndirii nu doar pentru el însuşi, ci şi pentru dialogul (scris) cu alte gîndiri, cu limitele şi ne-limitele metafizice ale existenţialităţii, dacă evoluează într-un climat stimulativ. Ceea ce, din păcate, nu s-a întîmplat în cazul său, deşi era „cel mai înzestrat cap filozofic pe care l-am întîlnit”, după cum spunea C. Noica. Dintr-un traiect cu multiple posibilităţi şi deschideri filosofice, A. Dragomir a fost obligat, din cauza distorsiunilor istorice, să se replieze în spaţiul reveriilor private, într-un modus vivendi aproape anonim, practicînd tot felul de activităţi aflate în flagrantă neconcordanţă cu pregătirea şi cu datele sale intelective. „Aşa se face că ceea ce ar fi putut foarte bine să devină un dezastru avea să se transforme, în cazul lui Alexandru Dragomir, într-una dintre cele mai fascinante aventuri ale filozofiei din istoria culturii române: filozofia ca gîndire solitară pură, ca solilocviu infinit, ca bucurie de a gîndi pentru tine tot ce te înconjoară”,  spune G. Liiceanu, care, împreună cu Editura Humanitas, are meritul – dincolo de paginile memorabile scrise despre el – de a fi recuperat şi redat culturii noastre scrierile acestui filosof retractil şi (auto)marginalizat, care a refuzat tranşant orice deconspirare a preocupărilor sale scripturale. A. Dragomir considera că meditaţia filosofică trebuie eliberată de orice constrîngere exterioară, chiar şi de cea a scrierii, a ieşirii dincolo de marginea sinelui. Ca atare, a refuzat să publice ceva, lăsînd să se înţeleagă doar faptul că, din cînd în cînd, se îndeletniceşte aleatoriu cu filosofarea. Într-o cultură a orgoliilor auctoriale exacerbate, a maladivităţii supraexpunerilor şi a exhibărilor impudice – în care mulţi publică chiar şi ceea ce nu au scris -, este un caz rarisim, dacă nu unic, cînd cineva, cu asemenea potenţialităţi sapienţiale, îşi refuză total exteriorizarea scripturală, preferînd să-şi aştearnă interogaţiile în notaţii fragmentare, în scurte eseuri de o uzualitate strict personală. „Dar cum poţi să scrii, cînd ai putea să gîndeşti?” , se întreba, ironic, A. Dragomir, de parcă cele două ar putea fi despărţite în vreo circumstanţă. Ştia mai bine ca oricine că gîndul poate lăsa urme trainice doar în scris, pasul acestuia coincide uneori milimetric cu cel al cuvîntului. Prin scris, gîndul trece din albul solilocviu al tăcerii în dialectica plurivocă a comunicării intemporale. Pentru a sfida clipa, clipele, el se înveşmîntează ceremonios în grafia propriei inexistenţe, încrustează cîteva semne în ceaţa memoriei. Îşi exilează ideile într-un posibil dialog. Scrisul este modul vizibil al gîndului de a dialoga cu el însuşi. În rest, el îşi tot rememorează propria absenţă nescrisă, propriul gol indecidabil. Dar, desigur, privirea dragomiriană căuta alte zări ale comprehensibilităţii… Mă gîndesc cu infinită admiraţie la A. Dragomir, un excelentissim în filosofie, fost doctorand al lui M. Heidegger (figura centrală, alături de L. Wittgenstein, a filosofiei secolului XX), care, dintr-o modestie şi onestitate rar întîlnite, nu a publicat nici o carte în timpul vieţii. Şi-a pus doar cîteva întrebări de o aparentă simplitate, dîndu-şi răspunsuri profunde şi insolite. A privit filosofia ca pe un joc existenţial cu multiple provocări interogative. „A reuşit să ducă la limită capacitatea (şi obstinaţia) filozofiei de a explica imanentul neavînd altă referinţă decît imanentul însuşi. A reuşit, de asemenea, să trăiască în conformitate cu croiala gîndirii sale: nu avea doar pasiunea (organizată) a imediatului şi dorinţa de a-l face transparent pentru intelect, avea şi talentul de a coopera, armonios, cu imediatul, asumîndu-l graţios şi viril” (A. Pleşu). Scrisul său fragmentar, gnomic, i-a permis valorificarea plurală a incertitudinilor cognitive, a tuturor reziduurilor fiinţei care îşi refuză idiosincratic orice statut. El se defineşte chiar prin in-definibilul antrenat în scurte respiraţii, prin sincretismul unor abordări şi perspective. Tentaţia scrisului său apoftegmatic vine din totala lui libertate, dar şi din riscul absolut al ratării. Căci chiar şi tăcerea are nevoie de reazemul scris al cuvintelor.

Tot ceea ce a scris, în momentele sale de reverie, a rămas doar un exerciţiu pentru sine, pentru a-şi conecta gîndirea la cele mai înalte spirite, pentru a o ţine trează. Nota unele idei, diseca fenomenologic anumite concepte doar pentru a se clarifica pe sine, pentru a-şi antrena gîndirea, pentru a se edifica. Cele cinci cărţi ale sale, publicate postum, sînt solilocviile unui spirit rafinat care încearcă să topească ideile în banalitatea vieţii şi viaţa în traiectul surprinzător al ideilor. Gîndirea care se gîndeşte pe sine fără nici o urmă exterioară pare să fi fost deviza acestui filosof total „privat”. A practicat filosofia doar ca pe o iniţiere clandestină, ca pe un dialog diaporematic cu marii gînditori care au trăit înaintea sa. Personalitate aparte a filosofiei româneşti, A. Dragomir rămîne paradigma „gînditorului singuratic”, a celui care a ştiut că lumea nu poate fi înţeleasă decît de pe margine. Poate că de aceea, în resemnarea lui tăcută, făcea o „teză de doctorat la Dumnezeu”…

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. O teza de doctorat ¨ la Dumnezeu¨ , cu o filosofie existentialista ¨ in limitele imanentului ¨ , e foarte probabil sa fie respinsa . Teza , nu omul .

  2. :) trebuie sa fii filosof ca sa gindesti !? romania este un caz special, trebuie sa recunosc. artistii isi revendica drepturile de artisti, scriitorii pe cele de scriitori, politrucii pe cele de politicieni etc. pina la urma fiecare isi cistiga existenta dupa cum statul ii poate rasplati. Dl A Dragomir poate ingrosa cu succes lista inadaptatior :)

  3. Din câte inteleg, si din acest articol, filosofia lui Alexandru Dragomir ar completa-o in mod fericit pe cea româneasca…Nu e cazul acum, din nefericire pentru noi, nu avem inca un Platon local :(

  4. Gandirea de dragul gandirii… Cunoasterea de dragul cunoasterii, fara a fi impartasita, nu foloseste nimanui. Sigur, nimeni nu poate fi fortat sa devina bun public, dar a nu avea constiinta demersului tau mi se pare un strop problematic. Dar, vorbea aceea, nimeni nu a murit din asta. Ma bucur ca s-au putut recupera scrierile lui Dragomir, ar fi fost pacat.

  5. adica exact opusul filosofie ce o practica actualul ministru al educatie care tocmai ce a dat o lege cum cat trebuie sa invete copii acasa – ne intoarcem la Stalin cand statul iti spune ce sa faci, ce nu sa faci, cat, cum, unde etc. Si nimeni din societatea romaneasca nu spune nimic..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan F. Pop
Ioan F. Pop
oan F. Pop este licenţiat în Teologie-istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Doctor în filozofie al universităţii clujene. Stagii de cercetare la Roma şi Paris. A lucrat la întreprinderea Metalica, a fost redactor la Gazeta de Vest, redactor (fondator) la Noua Gazetă de Vest, referent cultural la Cercul Militar. Actualmente este muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, fiind, pentru o vreme, şi cadru universitar la Universitatea din Oradea. Cărţi publicate: Pedale de hîrtie, (poeme), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994; PoemeşinimiC, Ed. Dacia, 1996; Poeme de sedus realitateA, Ed. Dacia, 2000 (carte sponsorizată de Ministerul Culturii); Sfîntul Augustin – morfologia unei paradigme, Ed. Dacia, 2009 (teza de doctorat în filozofie); Jurnal aproape închipuit, Ed. Dacia, 2009 (jurnal scris la Roma şi Paris); Poemele poemului nescriS, Ed. Dacia XXI, 2010 (Premiul special pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad); Tăceri de la margine, Ed. Galaxia Gutenberg, Dacia, XXI, 2011 (studii şi eseuri); Poemele absenţeI, Ed. Dacia XXI, 2011; Poemele poemului nescriS, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2013 (integrala poetică). Este prezent cu poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste străine. Figurează în mai multe antologii de poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro