duminică, octombrie 1, 2023

FNT 2017- Critic de teatru sau un nou domn Vucea în fustă?

Nu credeam că voi reveni altfel decât prin cronici la ceea ce s-a întâmplat, și rău, și bun, în decursul celor 11 zile ale celei de-a XXVII a ediții a Festivalului Național de Teatru. Iată că mă îndeamnă să îmi modific planul ceea ce mi-a fost dat să citesc în grupajul dedicat evenimentului de o revistă altminteri serioasă (nr.715/2018) și unde, pe vremuri, în epoca Dilemei vechi dar și în aceea a Dilemei încă și mai vechi, scriau despre teatru critici adevărați. Profesioniști care nu își confundau misiunea cu aceea a unui pedagog ori a unui profesor-diriginte ce îi pune la punct pe indisciplinații din Teatre. Folosind metoda pedepselor și recompenselor despre care au învățat la cursurile de Pedagogie. Adică apreciind că ar fi trebuit să stea acasă, să nu fie aduse la FNT acele spectacole printre ai căror creatori se numără și ființe mai năbădăioase, chiar violente ori provocatoare de nedorite scandaluri. De agresiuni de-a dreptul.
Mai concret. Mai toată lumea teatrală a aflat în cursul primăverii câte ceva despre un incident petrecut în pauza primei reprezentații a spectacolului cu piesa Rosmersholm de Ibsen. Spectacol montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca de rabelaisianul, de nărăvașul (acesta e cuvântul”tandru”) regizor Andryi Zholdak.
Spun bine câte ceva fiindcă profesionalismul trupei Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a fost în măsură să manegerizeze așa cum se cuvenea și ceea ce s-a întâmplat atunci. Martorii la incident, îndeosebi componenții distribuției, dar și alți reprezentanți ai trupei au dat publicității un protest la adresa violenței, a agresiunilor care se mai insinuează din când în când și în mod cu totul nedorit și în Teatre, în ceea ce se petrece în spatele scenei, iar directorul Tompa Gábor a promis că va lua măsurile administrative de rigoare. Sunt absolut convins că a făcut-o.
S-a întâmplat să văd a doua reprezentație a spectacolului cu piesa Rosmersholm. De fapt, cea de-a doua premieră căci pe unele roluri sunt distribuiți doi actori. Au jucat de-a dreptul impecabil și Imre Éva, și Bodolai Balász, și Viola Gábor. Deși încă prezent în Cluj, regizorul Andryi Zholdak nu a apărut la aplauze, însă cu toate acestea componenții distribuției au făcut un gest prin care îi mulțumeau în lipsă pentru ceea ce a fost bun în colaborarea lor.
Din păcate, din acest extraordinar exemplu de profesionalism (nu îți subminezi propria muncă, eforturile, sacrificiile, indiferent de suferințe și nemeritată umilință), critica românească, și încă aceea cu pretenții, nu a învățat nimic. Mai mult. O doamnă profesor universitar în a cărei sarcină este pregătirea viitorilor teatrologi a interpretat povestea în folosul teoriilor proprii legate de sfârșitul teatrului de artă.
Iată că acum în paginile Dilemei vechi o criticiță complet lipsită de dileme o urechează pe Marina Constantinescu că a dus la București spectacolul cu pricina. Că nu a pedepsit-o și ea pe Imre Éva. Care face un rol absolut senzațional ce ar trebui apreciat cum se cuvine și de criticii care nu au avut ocazia să facă deplasarea la Cluj. Aceasta, în pofida faptului că în articol se vorbește despre FNT-ul care a prezentat în fața breslei o panoramă cvasi-exahaustivă a trecutei stagiuni. Pe logica celei ce scrie astăzi despre teatru la Dilema veche, ar trebui, probabil, ca spectacolul să nu fie văzut nici de cei ce fac sau vor face parte din juriul de nominalizări UNITER. Imre Éva ar trebui pedepsită și astfel, luându-i-se din start șansa la o nominalizare.
Vrând să ne dovedească că este un om umblat prin lume, criticița improvizată, ambuscată și cu ifose cu care s-a pricopsit mult respectata revistă ne spune cum e, cum stă treaba cu astfel de festivaluri pe alte meridiane. Atâta doar că acolo, prin Europa, criticii comentează spectacole. Nu scriu despre cancanuri.Nu se dau drept profesori de morală. Ori inși de pe la Poliția locală.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Profesiunea de credinta pe care o imbratisati, modest, intr-o banala paranteza (nu îți subminezi propria muncă, eforturile, sacrificiile, indiferent de suferințe și nemeritată umilință) isi extrage seva din principiile machiavelismului: scopul actului justifica mijloacele actiunii. In particular ar fi cam cum esteticul bate eticul. Este modalitatea curenta care genereaza sumedenie de orori, in special cand oamenii sunt angrenati in raporturi ierarhice de distributie a puterii.
    Intre persoane cu un minim discernamant functioneaza sau ar trebui sa functioneze ceea ce ideologia politicaly correct numeste deontologia profesionala. Situata intre morala stapanului si a sclavului aceasta are rolul de a prezerva si de a proteja libertatea individului lipsit de putere dar constient de limita ce delimiteaza uzul de abuz. Trebuie spus ca vatamarile cele mai odioase sunt comise tocmai prin incalcarea normelor etice aplicabile in diverse profesii: invatamant, sanatate, finante, biserica, armata, politica etc. in astfel de domenii decizia celui de sus, motivata de un prezumptiv bine comun, calca in picioare binele individual al celui de jos.
    Nu va doresc sa fiti consultat cu „tandrete” de un proctolog machiavelic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro