În urmă cu mai puțin de un an am citit și recenzat cartea Căderea Franței a istoricului britanic Julian Jackson. Carte apărută în Anglia în anul 2003 și în românește în 2021, la relativ noua editură Publisol. Să reamintim că Jackson este un pasionat al studiilor referitoare la istoria contemporană a Franței, pe lista scrierilor sale figurând, între altele, cercetări serioase despre atât de controversatul (azi) Mai 1968 sau despre generalul Charles de Gaulle.
Cu doi ani înainte de apariția Căderii Franței, exemplară, minuțioasă cercetare a motivelor și politice, și militare, și de geopolitică, și a relațiilor franco-britanice care ar explica unul dintre cele mai bizare și mai surprinzătoare episoade din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, Julian Jackson a publicat volumul Franța. Anii întunecați-1940-1944. Cartea a fost revizuită și reeditată în anul 2020, iar această versiune a fost pusă la dispoziția cititorilor români în 2022 de aceeași editură Publisol. Traducerea căzând în sarcina Ligiei Kersisian.
Avem de-a face cu o investigație istorică impresionantă în primul rând ca dimensiune (în ediția românească volumul are aproape 950 de pagini), bazată pe o bibliografie masivă. Autorul ținând să precizeze că aceasta este precumpănitor franceză. Surselor strict istorice, documentelor de arhivă, adăugându-li-se altele de natură culturală. Preponderent literară sau cinematografică. Și aceasta din cel puțin două motive. Mai întâi fiindcă anii 1940-1944 sunt cum nu se poate mai relevanți pentru ceea ce înseamnă implicarea intelectualilor în societate, o implicare ce a continuat și după Eliberare, atunci când s-a pus problema elucidării dimensiunilor colaboraționismului și a felului în care trebuie înțeleasă și pusă în practică epurarea. În al doilea rând, deoarece perspectiva populației și, îndeosebi a intelectualilor, asupra guvernului de la Vichy ca și asupra raporturilor dintre mareșalul Pétain și Laval ori vinovăției acestora a evoluat de-a lungul anilor. Au fost mai multe etape tot la fel cum respectivii ani negri au avut propria lor dinamică. Și istorică, și de imagine. Cu rafinată atenție acordată detaliilor examinată de Julian Jackson.
Franța. Anii întunecați. 1940-1944 este concepută în cinci părți. Anticipări, Regimul: Revoluția Națională și Colaborarea, Vichy- Germanii și poporul francez, Rezistența, Eliberare și după. Fiecare parte beneficiază de o foarte binevenită Introducere în care autorul își expune detaliat intențiile și este divizată în mai multe capitole.
Analiza începe cu o generoasă întoarcere în istorie. Se analizează evoluția raporturilor franco-germane, se insistă asupra importanței Primului Război Mondial și a felului în care s-a încheiat acesta, se cercetează felurite aspecte ale perioadei interbelice, cu un deosebit accent pus asupra atitudinii francezilor față de cea de-a Treia Republică, insistându-se asupra momentului maurrasian, se arată că aceasta a devenit în timp din ce în ce mai sceptică, se vorbește despre scăderea drastică a populației (așa-numita dénalité). De ce toate acestea? Fiindcă, în opinia lui Julian Jackson, ele explică de ce a fost relativ rapid și ușor acceptată soluția armistițiului. Era ea necesară? Ar fi putut exista și o a doua cale? Ce ar fi fost dacă?
Mai departe sunt analizate diferențele (atâtea câte au fost) dintre Franța ocupată și Franța aflată sub jurisdicția guvernului de la Vichy. Sunt detaliate raporturile, foarte adesea contondente, dintre Pétain și Laval, motivele debarcării dar și ale revenirii la comandă a celui din urmă, relațiile dintre Vichy și Reich, diferențele de atitudine ale germanilor față de cele două vârfuri umane ale puterii. Cum a fost viața economică, politică, socială, intelectuală în cele două Franțe? Cum a evoluat atitudinea francezilor față de germani? De câtă popularitate s-a bucurat în timp Pétain și care a fost dinamica acestei popularități? Care a fost atitudinea guvernului de la Vichy față de evrei, care a fost atitudinea francezilor față de un consistent segment al populației supusă persecuțiilor de rasă? S-au înregistrat diferențe atitudinale față de evreii autohtoni și cei ce se refugiaseră în Franța înainte de iunie 1940? Cum și cât au colaborat personalități asemenea lui Paul Morand, Brasillach, Pierre Drieu la Rochelle, Céline? Ca și alții. Cum și cât a colaborat presa (să ne reamintim că în articolele sale de ziar, publicate în Combat și grupate în volumul Actuale, Albert Camus califica atitudinea presei sub ocupație drept rușinea Franței), care au fost gazetele ce au preferat să își suspende apariția decât să facă jocul germanilor și să devină porta-vocea ocupantului?
În opinia mea, părțile cele mai interesante ale cărții sunt cele consacrate complicatei istorii a Rezistenței. Julian Jackson furnizează răspunsuri consistente, veridice la o consistentă serie de întrebări. Amintesc doar o mică parte dintre ele. Câte feluri de Rezistența a cunoscut Franța? Cât de importantă și cât de masivă a fost rezistența comunistă? Din ce moment a început ea să se impună? Cât a fost ea de dependentă de Moscova? Care a fost rolul lui Maurice Thorez care, după cum se știe, pe toată durata anilor negri s-a refugiat la Moscova? Care a fost contribuția așa-numiților francezi liberi și, în special, a generalului Charles De Gaulle care nu prea se bucură de simpatia istoricului britanic. De ce sprijin s-a bucurat acesta din partea britanicilor și a americanilor? Cum a evoluat prin ani perspectiva francezilor asupra Rezistenței? Cum s-a reflectat această perspectivă în cinematografie? În subiectul filmelor. Cum și-au pus amprenta anii întunecați asupra istoriei postbelice a Franței, ce soartă au avut rezistenții, care au fost pedepsele aplicate colaboratorilor?
Cert e că anii negri au condus pentru o vreme la fracturarea statului-națiune francez. Iar Julian Jackson elucidează în cartea lui consistent și convingător motivele.
Julian Jackson- FRANȚA. ANII ÎNTUNECAȚI. 1940-1944; Traducere de Ligia Kerșișian; Editura Publisol, București, 2022
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ce stim noi
– Franta a capitulat dupa o infrangere rusinoasa la nici trei saptamani dupa atacul german
-Dupa capitulare Franta a cunoscut patru ani de pace, a fost tara cu cele mai putine pierderi umane in razboi. Da, sub ocupatie, totusi… Si a trimis muncitori angajati (nu deportati)in Germania.Printre ei unul Marchais !, viitor secretar general comunist.
– Rezistenta, cu care s-au laudat atata comunistii francezi, a inceput – la ordinul Moscovei – de abea dupa atacul german asupra URSS. Avand in vedere represiunea germana De Gaulle i-a sfatuit pe francezi sa se abtina. Comunistii au continuat de capul lor…
– Desi invinsi, francezii apar la Armistitiu in tabara invingatorilor. Delegatii germani s-au crucit !
– Rasplata francezilor pentru Petain care le-a salvat milioane de vieti a fost … condamnarea la moarte ! Bine, gratiat, inchis pe viata… Represiunea asupra asa zisilor colaborationisti e fost cumplita ! Generata de un complex de vinovatie colectiva. Totusi…
Hai sa ma opresc. O sa citesc si eu cartea !
De câtă popularitate s-a bucurat în timp Pétain și care a fost dinamica acestei popularități?
À l’occasion du 70e anniversaire de la mort du Maréchal Philippe PÉTAIN (24 avril 1856-23 juillet 1951), JEUNE NATION rendra hommage au vainqueur de Verdun, maréchal de France et chef de l’État français par un documentaire (film d’Yvan Benedetti et François Veyret) qui sera diffusé publiquement à partir du 23 juillet 2021 prochain:
« PHILIPPE PÉTAIN, MARÉCHAL DE FRANCE »
Documentarul (35 de minute) poate fi vazut (gratuit) aici:
Philippe Pétain, Maréchal de France (Documentaire JNTV 2021)
Am incercat sa deschid linkul. Iata ce apare:
NOTICE TO USERS IN FRANCE
Because of French government demands to remove creators from our platform, Rumble is currently unavailable in France. We are challenging these government demands and hope to restore access soon.
„Rumble este o platformă video online și o companie de servicii cloud cu sediul central în Toronto, Ontario, iar sediul central din SUA se află în Longboat Key, Florida. A fost fondată în octombrie 2013 de Chris Pavlovski, un antreprenor canadian din domeniul tehnologiei.”
Rumble nu e vreo unealta a diavolului, doar ca, spre deosebire de youtube, cenzura e la un nivel decent. Ceea ce in anumite „democratii” de extrema puritate e intolerabil. Pornhub si inca 100.000 site-uri de acelasi profil sint ok, pot sa le vada si prescolarii Frantei. Insa nu si un site ca RUMBLE, unde oamenii discuta liber, fara supervizarea politrucilor democrati.
Folositi VPN sau TOR si lasati guvernul francez sa-i cenzureze pe cei care ii permit.
Istoria Frantei cea adevarata si nu cea arata prin filmele sau cartile de tot felul are multe pete negre ce ne arata mereu o Franta divizata ce tirziu a inteles, asa cum a facut si Germania , cum poate fi unita intreaga Europa sub drapelul comun al Uniunii Europene .Cele doua mari natiuni au inteles cum razboiul nu aduce beneficii nimanui ,cu atit mai putin celor care doresc a-l opune in practica , asa cum este acum cazul Rusiei devenite revansarda . Ceea ce Uniunea Europeana a reusit sa aduca in fata lumii intregi este de o importanta fara de egal in Istoria omenirii .Vedem o china ce face si apologia pacifismului si bunastarii dar care nu poate rece de cutuma condamnarii invaziei Rusiei in Ucraina .Macron este poate cel mai ancorat in realitate politician al timpurilor nostre .Toujour la FRANCE.
@Lili
„Macron este poate cel mai ancorat in realitate politician al timpurilor nostre”. Subscriu!
Sunt f.multi care pe-aici, pe contributors.ro, il „injura” si il bestelesc la greu fara sa aiba argumente decat impresii si antipatii.
„Istoria Frantei cea adevarata” este ceva teribil de greu de aflat. Si astazi sunt episoade care fac controverse grele si dezbateri foarte acide. Cele mai multe dintre ele fiind acorate in afiliatiunile ideologice/politice de-acum.
Nu stiu la ce „pete negre” va referiti, dar situatii care in trecut au fost vazute ca normale sau acceptabile, raportat la epoca/timpuri, astazi sunt infierate de pers.care parca sunt stapanite de amoc. Discutia devine imposibila, argumentele nici nu pot fi exprimate, acuzatiile curg suvoi, etc.
„razboiul nu aduce beneficii nimanui”….. Din nefericire, istoria ne invata ca (poate) aduce beneficii. Mari! Dar e adevarat ca „razboiul stii cum il incepi, dar niciodata nu stii cum il termini”. Iar exemplele recente sunt graitoare.
Mama si cu cea mai buna prietena a ei, copile fiind, ascultau BBC in franceza care avea si mesaje pentru maquis.
Radioul era in camera din fata care fusese rechizionata pentru un ofiter Wermacht.
In caz ca venea ofiterul mai devreme una se ducea la poarta sa deschida si sa il intarzie si cealalta schimba postul si inchidea radioul.
Pana cand prietena a uitat sa faca asta ci doar a dat mai incet radioul.
Norocul lor a fost ca ofiterul nu s-a prins de problema.
Nici germana cu accent vienez a bunicii mele nu ar mai fi ajutat la nimic.
P.S. Cand am ajuns prima oara la Londra mi-au dat lacrimile auzind sunetul dogit de la Big Ben.
Sunetul libertatii.
Ca si astazi pentru Europa lipsta de orice compas politic sau moral.
@Durak
„Ca si astazi pentru Europa lipsta de orice compas politic sau moral”. Ciudate concluzii ! O propensiune indarjita catre critici fara fundament la adresa UE. Dar….fiecare e liber sa creada ce vrea iar constitutia/constitutiile ne garanteaza chiar si dreptul la ignoranta (dar nu referitor la cunoasterea legii).
Cu privire la „compass politic sau moral”. Sa ma scuzati, dar sunt un avid cititor de presa britanica. Senzatia de lipsa de compas politic sau moral este teribila, efectiv. Unele teme sunt ridicole, reaua credinta si ipocrizia sunt, aproape, regula in afacerile publice.
Cateodata impresia de decadenta e f.puternica. Ca de exemplu atunci cand BoJo a trebuit sa demisioneze ptr.niste chestiuni lipsite de seriozitate/greutate intr-o asemenea situatie. Ca sa nu mai vorbim de sit.cand Liz Truss a devenit sef al Conservatorilor si prim-ministru. Ca o pers.atat de incompetenta sa isi faca loc pana la varful puterii este ireal for the standing of British empire. „Sir” Ciolacu&”honorable sir” Ciuca, „lady” Gorghiu sunt niste exemple luminoase prin comparatie.
1. In UK nu exista Constitutie. Nici in Israel. Initial nu am inteles de ce si am fost total surprins.
Prin comparatie in Europa este nevoie de constitutii noi la cateva zeci de ani cu referendumuri popolare care ori sunt ignorate or se repeta de cate ori este nevoie dupa metoda loz in plic (mai trage o data).
Evolutie Nu revolutie (care este rezultatul fiascourilor/bramburelii generalizate/inadaptarii/miopiilor politice/naivitatilor periculoase pentru bunastarea cetatenilor).
2. In UK nu exista buletin. Nici in US nu exista. In Europa exista buletine obligatorii.
3. UK (i.e. Bojo) a sprijinit prima UKR si mult mai tarziu tarziu lipsitii de compas moral / colaborationistii germani sau francezi din vest ai KGB-ului. Noroc cu Biden care ii trage de maneca pe nefericitii astia de politicieni din vestul Europei
4. In partidul conservator este o lupta de putere intre diferitele factiuni. Si in partidul laburist e la fel.
Totul la vedere si nu totdeauna cu mijloace foarte frumoase/nobile. Dar sunt partide democratice in toata fibra lor. Luati prin comparatie unitatea de nezdruncinat din facaturile … pardon … partidele din Europa de vest.
Liz Truss a vrut o abordare mai abrupta, mult mai abrupta. Dar establishmentul financiar a castigat momentan. Sa vedem la ce se ajunge.
5. Brexit-ul prin parlament a fost foarte, foarte lung dar a fost facut ca la carte dupa reguli de 800+ ani de cand cu Ioan Fara de Tara nu cu scurtaturi legislative ca in Europa.
6. … Bine ca a venit VdL necioplita care nu stie rolul neutru al monarhului sa fie vazuta la Windsor. Ca la Istanbul magarul de sultanul Erdogan a pus-o pe bancuta. :))
7. Blocajele din UK sunt datorita in primul rand politicienilor din UK dar UE face tot posibilul sa submineze UK.
8. Pentru final comparati textele imnurilor de stat, mai ales cele initiale din Franta cu marsaluitul sau Germania cu referintele la baut bere!!! Fata de imnuri precum Rule Britannia. Unde oamenii VOR sa fie LIBERI.
9. Romania din pacate nu este vreun etalon sau benchmark.
10.UE a devenit in timp o reincanare regretabila a abordarii URSS; pur si simplu un instrument politic bont in mana binomului galico-teuton
Adica EUSSR.
@Durak
D-le nu mai luati in absolut tot ce spun diversi ignoranti.
UK ARE constitutie!! Doar ca e un cosmar/nightmare interpretativ. Tocmai de aceea a fost nevoie de constitutiile scrise per se.
Ptr.informarea dvs. https://en.wikipedia.org/wiki/Constitution_of_the_United_Kingdom#Sources
Mai studiati…..
Imi pare rau sa constat, dar aceasta fraza”Prin comparatie in Europa este nevoie de constitutii noi la cateva zeci de ani cu referendumuri popolare care ori sunt ignorate or se repeta de cate ori este nevoie dupa metoda loz in plic (mai trage o data)” da masura competentei dvs.in domeniul acesta atat de important intr-o societate. Discutia nu-si are rostul. Studiati info din link-ul de mai sus si mai vorbim.
Poate ca sunteti f.priceput la altfel de chestiuni importante si onorabile, dar aici…. Regret!
Liz Truss este un simbol&avertisment despre profunzimea genunilor la care se poate ajunge. Daca as compara-o cu V.Dancila i-as facea acesteia din urma o nedreptate, asa ca ma abtin.
A propos de „simpatia” vs.evidenta ptr.FR, „Ioan fara de tara” in original era Jean sans Terre….ptr.ca isi pierduse cel mai important domeniu: Ducatul de Normandia.
„UE a devenit in timp o reincanare regretabila a abordarii URSS; pur si simplu un instrument politic bont in mana binomului galico-teuton”. Argumentati/motivati ! Simple afirmatii sunt la indemana oricui.
Si mie imi place Rule Britannia. Dar cei de la 1740 sucomba instant sau ar trece la masuri aspre daca ar putea vedea ce se spune despre ei in tara lor, in tara pe care ei au adus-o la rangul de imperiu global. But for now….it’s long gone.
Ah, si ca sa nu mai vorbim ce i-ar fi zis sau i-ar fi facut lui Churchill ptr.reducerea/distrugerea flotei UK de dupa ww1. Teroare !!
@JB – Liz Truss nu face parte din tabăra neomarxistă a lui Boris Johnson și Rishi Sunak, de asta ai tu pe agendă comentarii la adresa ei. Liz Truss a lucrat în economia reală, spre deosebire de Boris Johnson.
Lord Lebedev e bine-merci, e un motiv de mândrie pentru Regatul Unit, pe ăsta nu-l ai pe agendă, corect? 😀
Comunismul nu a facut bine nicaieri pe planeta, dar a imbogatit multi idioti si ticalosi dand iluzia ”clasei muncitoare” ca ar conta cumva.
Franta azi? Musulmanii care fac multi copii ca sa se poata intretine din alocatiile respective. Nu peste multi ani vor fi majoritari, daca nu se modifica legea asta de incurajare a natalitatii.
Dar, am cunoscut universitari, exista scriitori si artisti importanti proveniti, e adevarat, nu din prima generatie, din Maghreb ! Despre echipa de fotbal ce sa mai spun ?