vineri, decembrie 13, 2024

Frăția doctoratelor

            Ceea ce știm despre doctoratele d-lor Ciucă și Bode ne surprinde în mod special deoarece e vorba de persoane aflate în fruntea statului. Faptul că astfel de ”lucrări” au fost validate în domenii precum ”științele militare”, ”studiile de securitate”, de ”ordine publică”, de ”strategie”, de ”intelligence” sau de ”relații internaționale” ar trebui să ne surprindă mai puțin. E vorba de ”discipline” care – în bună măsură – sunt apanajul ”instituțiilor militarizate” (Armata – cu diversele ei arme, Poliția, variile Vămi și și mai numeroasele Servicii Secrete). Toate acestea au ceva în comun: sunt medii relativ închise, guvernate de o logică internă, care e aceea a comenzii ierarhice. (Mai e o instituție cu care împărtășesc această caracteristică – și, în mod cert, și acolo sunt multe surprize – în speță Biserica.) Structurile acestea pe de o parte închise, pe de alta bazate pe comandă și aflate ”în inima statului” beneficiază nu doar de o percepție exterioară (reflectată în ”cota de încredere a populației” în ele – cotă care nu are nimic de-a face cu capacitatea instituțiilor în cauză de a susține, în vremuri de criză, această încredere), ci și de o ”conștiință de sine” în virtutea căreia reprezentanții lor se asumă ca ”o elită” menită a păstra și a transmite ”valorile naționale”. Timp de decenii am vorbit despre elite, întrebându-ne care ar putea fi: marile personalități, intelectualii, oamenii de succes din fiecare domeniu, cei aflați la vârful politicii, înalta administrație etc. În fapt, aceste dezbateri publice n-au avut nici o rezonanță în mediile care (sunt convinse că) dețin răspunsul la această întrebare: cele militarizate (plus, încă odată, Biserica). Ele sunt cele care cred, în mod ferm, că au menirea de a conserva nealterată – de toate derivele veacului – ”ființa neamului” și, în egală măsură, au convingerea că această ”ființă” (așa cum e ea definită în vulgata lor: respectiv ca ”viță de eroi” și popor ”de martiri” ai ”străinilor”) nu poate fi menținută decât prin exercițiul autorității (pe care-l favorizează structura lor ierarhică) și prin ”mobilizare patriotică” (adică religioasă și marțială împotriva ”perfidiei” cu care ”străinătatea” ne corupe). Instituțiile militarizate sunt soi de stat în stat, care funcționează în virtutea propriilor lui reguli și care – tocmai de aceea – se consideră deasupra celor comune și revendică o jurisdicție totală asupra persoanelor și mecanismelor care au de-a face cu funcționarea lui. În egală măsură, ca orice organism viu, ele tind să-și extindă influența în afară, mai ales la vârful statului, ”cooptând” în varii forme (de la acordarea de grade, la racolarea de politicieni, universitari și afaceriști în diverse ”Academii” și ”Institute”) oameni ”de influență” care sunt meniți a integra diverse ”sfere de conducere” în logica autoritară și ”patriotică” care – într-o zi – ar trebui să devină forma efectivă de guvernare a țării. Pe scurt, mediul acesta de la vârful instituțiilor militarizate seamănă foarte bine cu un soi de ”societate a inițiaților”, nici întru totului publică, nici întru totului secretă, în care – periodic – sunt cooptați diverși oameni ”de influență” și în care aceștia intră printr-un ritual. Din punctul meu de vedere, ”doctoratele” în ”științe militare (sau de securitate)” sunt fie chiar ritualurile în cauză, fie – în orice caz – componente majore ale acestora. Menirea lor nu e aceea de-a valida vreo ”competență academică” (cu desăvârșire inexistentă în strivitoarea majoritate a cazurilor), ci apartenența la un grup restrâns în care toți ”inițiații” ”se cunosc între ei”. În acest cerc, felul în care a fost obținut doctoratul e un ”secret comun” a cărui rol e acela de a menține coeziunea grupului: nimeni nu va vorbi vreodată despre lucruri care – expuse public – ajung, inevitabil, și la el și îl compromit. Astfel, genul acesta de ”doctorate”, copiate masiv și – cel mai probabil – făcute de alții, nu sunt o excepție, ci mai curând regula în aceste medii. Sau – cine știe? – poate sunt chiar condiția pentru a pătrunde în ele.

Ideologia providențialismului

            De unde vin toate aceste lucruri? Poate de la amestecul de iluminism și romantism ce stă la baza ideologiei naționale românești. Poate din clivajele unui corp militar heteroclit care, în momentul în care e testat cu adevărat (în Primul Război Mondial) are mai multe eșecuri decât reușite. Sau, cine știe, din ambițiile năstrușnice al lui Carol al II-lea care, într-un moment sau altul, va fi ajuns să creadă în armata de operetă pe care o întreținea. Ori din mistica ferventă a legionarilor care se imaginau o armată de călugări – soldați având ca menire ”regenerarea națională”. Dar, și mai probabil, e vorba de ideologia național – eroică a regimului antonescian, în care armata – susținută de Biserică – redimensiona (luptând împotriva ”iudeo-bolșevismului”)  istoria națională, coruptă de decenii de ”politicianism”. Lucrurile acestea, care alcătuiesc secvențe mai mult sau mai puțin coerente ale unei ”ideologii naționale”, încep să se așeze și să contureze un pattern imediat după desprinderea României din ”îmbrățișarea sovietică” (în 1964). La început difuză, această ideologie se cristalizează tot mai mult în jurul cultului lui Ceaușescu și ajunge la forma paradigmatică în anii ’80, în ”sintezele” produse de Institutul de Istorie Militară patronat de Ilie Ceaușescu. Acestea sunt expresia articulată a ideologiei ”național – comuniste” hipostaziată de manuale, de Cântarea României și de ”epopeea națională cinematografică”, dar cu o bătaie mai lungă (în mentalul colectiv), așa cum se va vedea după Revoluție.

            Ce spun ele? Că există un ”popor român” transistoric (ce poate fi extins până în vremea lui Burebista), alcătuit din ”oameni bătrâni și buni” – purtători ai ”idealului de independență națională și de egalitate socială” – care-și transmit ”prin seculi” credința și lupta și care constituie, grație acestei perenități ”în vatra strămoșească”, un model de fidelitate și ”o solie de pace” pentru toate celelalte popoare. Se mai cer adăugate două lucruri: mai întâi că pasiunea independenței și cea a egalității se cer lămurite într-o permanentă luptă, cu dușmanii din afară, care stau cu ochii ațintiți spre granițele noastre și – în egală măsură – cu cozile de topor dinlăuntru, care, ”pentru un pumn de arginți”, sunt gata să trădeze poporul. Și, în al doilea rând, faptul că imaginea deplină, efigia istorică a acestui neam de rezistenți ai independenței și ai egalității este ”Conducătorul Suprem”: Ceaușescu însuși. În ciuda faptului că discursul se vrea unul laic, împănat cu referințe la ”lupta revoluționară”, în fapt el unul religios, ce vehiculează ideea ”destinului providențial” al românilor în istorie (și, tocmai de aceea, e coerentă conivența cu Biserica – dinspre ambele capete – care se schițează în ultimii ai ceaușismului). Providențialismul – și mesianismul – acesta istoric al neamului românesc seduc, dat fiind că, pe de o parte, integrează varii construcții ale intelectualilor autohtoni (caracterul unic al limbii românești, care îi dă o ”sarcină de gândire” proprie – tematizat de Constantin Noica, ideea de ”punte între Orient și Occident” – suținută de Mircea Eliade, o preeminență a creativității ce iradiază deopotrivă în Vest și în Est – care e accentuată, până la caricatură, de protocroniști etc.), pe de alta oferă o consolare la un alt nivel (”mai profund”, căci încărcat de ”o spiritualitate aparte”) unui popor care trăiește acut mizeria unui dezastru economic. Biserica însăși – care, pentru pentru a-și liniariza (în bună logică hagiografică) istoria și a face șterse diverse episoade din istoria ei, vrea să se înfățișeze ca fiind ”a neamului” – reia și accentuează această dimensiune providențială a ”poporului mărturisitor” (pe care, după Revoluție, o vor confirma ”sfinții închisorilor”).

            Laboratorul acestei ideologii e Institutul de Istorie Militară unde înfloresc atât viziunea transistorică a neamului (cu traci și daci proto-statali și proto-creștini), cât și ideologia ”cetății asediate” (deopotrivă din sud – de turci, din vest – de maghiari și din est – de ruși) căreia nu îi poate rezista decât ”armata întregului popor” ”strâns unită în jurul Comandatului Suprem”. Mai mult sau mai puțin, dacă Partidul Comunist se voia ”avangarda clasei muncitoare”, vârfurile militare gravitând în jurul lui Ilie Ceaușescu se vor avangarda întregului popor. În vreme ce Nicolae Ceaușescu folosește forțele militare ca mână de lucru acolo unde aceasta lipsește (pe câmpuri, la Rovinari ori la construcția Casei Poporului), ofițerii grupați în jurul fratelui său proiectează imaginea unui ordin destul de ocult (căci, în trecutul îndepărat, cu neputință de precizat – singuri domnitorii fiind vizibili, iar în cel recent bine cenzurat – deoarece o mulțime de generali ai vechii armate erau ”trecuți la secret” și nu puteau fi pomeniți) menit a coagula lupta și ”aspirațiile întregului popor”. Nu știu ca cineva să fi analizat doctoratele sau ”producția științifică” a acestor personaje de pe diverse trepte ale ierarhiei militare din anii 70 – ’80. Vaga mea bănuială e aceea că, în bună măsură, e vorba de fiction history consacrată ca istorie academică. Ca să fiu bine înțeles, e ceva identic cu faptul ca lui Sergiu Nicoalescu să i se fi dat un doctorat pentru oricare din filmele sale ”istorice”. Un asemenea doctorat ar fi unul pe bune, sau o impostură?

Armata, de la sigurătate la revenire

            Revoluția din Decembrie 1989 e, evident, o răzmeriță a populației sătule de mizeria ultimului deceniu ceaușist și, în egală măsură, un apel la integrarea României în lumea civilizației și a prosperității (din care o scosese viziunea comunistă a dezvoltării autarhice). Rolul Armatei (înțeleg aici prin Armată toate serviciile militarizate: forțele de apărare, dar și Poliția și Securitatea) în timpul Revoluției e foarte controversat: pe de o parte, e limpede că Armata a tras în populația civilă, producând victime și răniți. Indiferent ce scuze se vor găsi, un lucru e cert – puteau împușca oameni doar cei care aveau arme în dotare. Orice tentativă de exonerare a Armatei de crimele Revoluției e condamnată să re-aducă pe tapet ”teroriștii” (ruși sau arabi), adică o forță paralelă celor de stat care dispunea de arme de foc. Căci măcar atâta e evident, cel puțin până în 22 decembrie populația civilă nu avea acces la nici un fel de arme. Pe de altă parte, după un scurt interludiu de deținere a controlului, Armata cedează puterea unui grup de civili (avându-l în frunte pe Ion Iliescu). Neîndoielnic, această tranziție va fi fost una negociată și – mai mult ca probabil – una din clauzele acestei negocieri a fost exonerarea armatei de tot ceea ce făcuse în zilele precedente. Ca o garanție a ”bunei purtări” a ”emanaților” Revoluției, primele guverne postdecembriste sunt, încă, împănate cu militari (deși preponderența lor civilă e evidentă). Totuși, bănuiala mea e aceea că, la vârfurile armatei, această cedare a puterii nu a fost văzută cu ochi buni. Pentru o clipă, militarii deținuseră tot controlul și ar fi putut crea un stat național – autocrat pe modelul celui pe care-l visaseră în vremea național-comunismului: cel al lui Antonescu. Iliescu, în ceea ce-l privește, s-a ținut de pactul făcut cu generalii: investigarea crimelor Revoluției a fost tărăgănată la nesfârșit, până când lumea a uitat subiectul, aproape toți comandanții de unități implicați în ”evenimente” au fost înălțați (uneori spectaculos) în grad, unii dintre ei au fost integrați în politică (cel mai adesea cu funcții onorifice – de ”consilieri”), problemele de corupție ale mediului militar au fost trecute sub tăcere, s-au consolidat privilegiile legate de pensionare etc. Însă toate acestea ascund cu greu faptul că, în realitate, Armata și-a pierdut influența pe care (părea că) o avea pe vremea lui Ceaușescu. Mai înainte de toate nu mai exista ”cureaua de transmisie” a fratelui care avea nu doar acces direct, ci și deplină disponibilitate la șeful statului. În al doilea rând, ideologia poporului providențial și a menirii istorice a Armatei lui declină în mod vizibil; Ion Iliescu se folosește, contextual, de pulsiunile autarhice și xenofobe cultivate în deceniile anterioare, însă știe să le folosească, nu să se lase folosit de ele, căci, la fel de bine, joacă și pe cartea deschiderii către lume. Generalii care elaboraseră ”Istoria Militară a Poporului Român” în șase tomuri (cu ambiție de ”istorie oficială” a țării) ajung după 1990 foiletoniști în ”România Mare” a lui Vadim Tudor. Ceea ce, sunt convins, oricum am lua lucrurile, e o decădere spectaculoasă.

            În fine, integrarea în NATO și destructarea marii armate ”populare”, ea însăși în bună măsură ”operă” a aceluiași Iliescu, pune capăt influenței Armatei – bazată pe masivitatea structurii sale – asupra politicii noastre interne. Încă ceva: odată cu abandonarea milităriei de masă dispare criteriul promovării în funcție de numărul de soldați și – cu el – cam orice criteriu de accedere la funcții superioare în Armată (participarea unor unități la operațiile internaționale fiind mai curând opera unor decizii administrative bazate pe de-o parte pe principiul rotației unităților, pe de alta – e de bănuit – a corupției din Minister legată de soldele plătite în străinătate).

Liber la doctorate

            Eu unul cred că în această perioadă tulbure, dintre 1992 și 2000, se constituie bazele a ceea va deveni ”mașina de doctorate” din structurile militarizate. Ea se naște la confluența mai multor factori care, în cele din urmă, îi vor sedimenta diverse aspecte: frustrarea și sentimentul abandonului pe care îl au oamenii din structurile militarizate odată cu ”deposedarea” lor de către ”noa clasă” de politicieni/oameni de afaceri; schimbarea pe de-o parte a programelor școlilor militare (tributare ideologiei comuniste), pe de alta a personalului; ascensiunea ”lupilor tineri”, abili în a mima ”trendurile” occidentale; nevoia de a crea – în interiorul acestor instituții – ”vehicole de putere” comparabile cu nucleele dure ale partidelor sau cu lobby-urile mediilor de afaceri; renașterea naționalismului pe fodul dificultăților (mai întâi) și a dezamăgirilor (mai apoi ale) integrării; toate ambalate în conștiința izolării școlilor și structurilor militare (sub semnul secretului profesional și de stat) și relativul dezinteres al societății față de ce se petrece în aceste medii. Doctoratele în nou inventatele ”științe militare” și ”științe de securitate” răspund, simultan, la trei necesități al mediului ”de apărare, siguranță publică și intelligence”: pe de-o parte pot fi considerate ca un criteriu de promovare în grad (și, mai ales, în gradele înalte), sunt o modalitate de legitimare (dacă e nevoie, publică) a înalților gradați și – fapt deloc neglijabil – consituie un liant la vîrful structurilor decizionale (care poate fi partajat în cu alte sectoare decât cel al Armatei propriu-zise). Nu e clar dacă master mind-ul din spatele oficializării acestei formule a fost d-l Gabriel Oprea, dar – în mod cert – trebuie să fi fost și dânsul pe acolo. Doctoratele în aceste ”domenii sensibile” s-au pliat pe spiritul cazon al ”inspecțiilor” și al ”manevrelor”: în speță, totul fiind pregătit înainte, de o ”echipă” cu sarcini clar distribuite, iar final având loc o mizanscenă fără probleme și, mai ales, o ”masă festivă”, într-un cadru restrâns.

            Din punctul meu de vedere, singurul lucru interesant l-ar constitui faptul de ști care sunt criteriile în virtutea căruia cineva își poate depune candidatura la un doctorat în domeniile patronate de serviciile militarizate. Bănuiesc că sunt două categorii de candidați: cei interni și cei cooptați din afară. În cazul acestora din urmă lucrurile sunt mai clare, dat fiind că e vorba mai ales de oameni care se profilează în partidele politice sau în structurile statului. Probabil acestora li se face ”o ofertă” care presupune – la pachet – lucrarea de doctorat și ceremonia de susținere ”fără probleme”. Lucrările, la rândul lor, se prea poate să fie făcute într-un soi de multilevel work, în care să fie angrenați subordonați direcți ai membrilor școlii doctorale și/sau comisiei care, la rândul lor, delegă munca propriuzisă (pe secțiuni) altor subordonați, care o execută fie pentru a promova, fie pentru a se face remarcați. Iarăși probabil, această remarcare – reiterată în diverse contexte (similare) – le dă acestor ”negri” șansa de a accede ei înșiși la candidatura doctorală.

Ceremonia de inițiere

            Atât cât pot eu să-mi dau seama (lucrurile pe care le spun aici fiind conjecturi, deoarece nu am nici o priză în mediile apărării și ale securității), doctoratele în aceste domenii au două funcții: aceea de a ”răsplăti” ”prietenii” (adică pe cei care participă la acest circuit închis) și de-a ”consolida legături” în cercul puterii actuale sau viitoare. Cel care face pasul susținerii unei teze în această lume, primește confirmarea faptului că e unul din membrii ei; că aparține acestei ”elite”. Lucrul în sine nu e cu nimic deosebit de ceea ce presupune orice susținere doctorală normală. Atâta doar că, după cum ne-o arată cazurile ajunse în presă, aici – în lumea Armatei – totul se petrece cumva parodic: nu candidatul e cel care și-a făcut lucrarea și comisia (probabil implicată ea însăși în confecționarea ”tezei”) știe de la bun început acest lucru, iar aspirantul știe (căci a avut tot timpul contacte cu ei) că ceilalți știu. Toată lumea știe tot ce e de știut, dar jocul continuă, cu respectarea tuturor formelor. Acest formalism îl face, juridic, inatacabil. Pe de altă parte, faptul că fiecare știe totul despre ceilalți e cea mai sigură garanție că nimeni nu va vorbi vreodată despre ceea ce s-a petrecut în acel cerc restrâns. Oamenii sunt legați între ei printr-un secret inavuabil și acesta funcționează ca un pact al tăcerii. Și, în egală măsură, ca un vehicol de apel: prietenilor care ți-au făcut odată un serviciu le ești – etern – dator cu ”mici” servicii.

            După cum s-a dovedit, singurul neajuns al acestei formule constă în faptul că suținerea doctorală, la fel ca lucrarea susținută, au un caracter public. Deși ”inițierea” s-a făcut în grup restrâns, ”înregistrarea” ei – editată sau doar păstrată de Biblioteca Națională – poate fi oricând expusă în presă. Aici e o problemă delicată, căci suspendând caracterul public al tezei și al susținerii, aceasta și-ar pierde legitimitatea și ar ajunge la fel de ridicolă (și de inutilă) ca ținutele suprarealiste ale lui Secureanu. Păstrându-le publice, niște oameni – și nu tocmai dintre cei de rând – au mereu deasupra capului o sabie a lui Damocles. Bănuiesc că majoritatea doctoratelor în ”științe militare” sau ”de securitate” sunt de acest tip; atâta timp cât oamenii stau în umbra instituțiilor lor, lucrurile sunt invizibile, însă supraexpunerea de care beneficiază când ies în prim planul scenei publice le aduce la lumina neândurătoare a judecății populare ”păcatele trecutului”. De aceea, adevărata miză, în această problemă, e cea pe care-a înțeles-o – bine de tot – Sorin Cîmpeanu: faptul de-a realiza (prin intermediul legii) imposibilul – a păstra caracterul (teoretic) public al lucrării și al susținerii doctorale, dar, în același timp, de a bloca orice formă de analiză și de verificare a acestora. Pe ”principiul bunului câștigat”: dacă a trecut, e bun trecut.

Elita

            Din puctul meu de vedere, doctoratele acestea – care se vor vehicole de ascensiune în sfera puterii – nu sunt decât materializarea aceleiași idei care a dominat imaginarul Institutului de Istorie Militară din vremea lui Ceaușescu: că, în România, Armata e purtătoarea ”valorilor naționale”, de factură providențială și mesianică, ”ale întregului popor”. Asta face din ea ”un corp de elită”, care are menirea – și poate chiar datoria – de a conduce (în strânsă alianță cu instituția care poate ”legitima divin” aceste pretenții: Biserica). Undeva, în filigran, ”proiectul de țară” al acestor medii e cel al unei conduceri autoritare (pe model militar), naționale (adică opusă străinilor care, dacă nu ne ocupă manu militari, o fac economic) și religioase (ortodoxia de stat împletindu-se cu varii ideologii autohtone). Adică, iertat să fiu, o variantă a ceea ce vedem în jurul nostru la Viktor Orban și – păstrând proporțiile – la Vladimir Putin. Și atunci ne mirăm când vedem – de nouă luni de zile – pe micile ecrane varii personaje din zona Armatei sau a Serviciilor (cu sau fără grade la vedere) care ne explică doct că, totuși, lucrurile nu stau chiar așa cum ni le prezintă ”propaganda occidentală”, că și Putin ”își are dreptatea lui” și că ar fi mai bine pentru toată lumea ca războiul acesta să se încheie ”cu o pace onorabilă”, adică prin capitularea Ucrainei? Dincolo de ”doctorate” și de engleza aproximativă a rezumatelor lor, cam aceasta e ideologia mediilor militare de la noi. Sigur – în mod tradițional – oamenii sunt antiruși, dar asta nu-i face mai puțin antioccidentali. Nostalgia lor e aceea pentru o lume autarhică în care ”elita” – pe care cred că o reprezintă – controla cu adevărat totul.

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Pornind de la o problema reala, cea a furtului intelectual prea puțin condamnat in România și trecând la o alta, a furtului material din averea publica înfăptuit de false elite – impostori ajunși in funcții publice – articolul este de fapt in esența un manifest fundamentalist antireligios.

    ….Ce treaba are baba cu mitraliera?!…

    Și, desigur, ca orice atitudine intolerant-fundamentalista, și aceasta este antisociala, asemena fundamentalismului religios, spre exemplu.

    • „Problema reală” e că suntem conduși de epoleți, orbule, nu de puterea civilă! (care mai e și aia fără epoleți ascunși, îmbrăcați în civil)

      • adica Republica Militară România, corect…țară din UE condusă de apeviști, cam ca în dictaturile latino-americane…și apeviștii îs și pidosnici, au luat puterea prin manevre făcute pe la spate, pe la spate, n-au ieșit în față să -și asume ceea ce fac…da o să rămînă numa ei în țara asta, o să-și plătească pensii speciale unii altora, tinerii pleacă cu zecile de mii în fiecare an

  2. Felicitari pentru un comentariu demn de aprecieri, care pot veni atat de la cei care sustin ideile autorului, cat si de la cei care nu sunt de acord cu (unele dintre) ele.

    Poate ar trebui mentionat mai clar faptul ca articolul este dedicat „doctoratelor” in directii precum stiinte militare, securitate, sau relatii internationale. Evident, la un moment dat textul e foarte clar in aces sens, insa nu face defel distinctia intre doctoratele obtinute de exemplu in stiinte exacte, ori inginerie. Acolo criteriile sunt foarte clare. Exista reviste de specialitate, cu editori si referenti independenti, alesi dintre expertii in domeniul vizat. Publicarea rezultatelor tezei intr-un numar de articole in astfel de reviste este o garantie a calitatii muncii de cercetare si a originalitatii rezultatelor.

    Din pacate, as putea spune ca impresia generalizata la nivel national este ca doctoratul e un fel de carticica scrisa preluand pasaje de ici-colo, caci, oricum, nu ma ai ce sa cercetezi si, in definitiv, toti fac la fel. Iar aceasta impresie e datorata impostorilor ce isi doresc o recunoastere in categoria „elitelor”, unde titlul de „doctor” da foarte bine si e un argument suplimentar pentru faptul ca ei sunt cei ce trebuie urmati de catre societate. Mai mult, se impauneaza si cu rolul de conducator de doctorat, in conditiile in care habar nu au ce inseamna munca de cercetare, ori elaborarea unui articol stiintific. Nici nu e de mirare ca vor conduce, la randul lor, doctoranzi plagiatori, care obtin „doctorate” in sensul articolului. In plus, se creeaza astfel un sistem strans de relatii, in care stiu ca, daca va cadea unul, vor cadea si multi altii, prin urmare se sustin reciproc.

    Astfel de oameni reprezinta o palma pe obrazul sutelor de cercetatori onesti, a caror munca este umbrita de o mocirla in care, prin perceptia generalizata, sunt tarati fara voie de catre „elitele” cu titlul de „doctor”.

    • Nimeni nu face nimic fiindcă tot nimeni nu vrea să-și distrugă viața, cu dosar penal și tot măcelul aferent.

      Trebuie intervenție străină să fie lichidați toți cu atitudine de militari și securiști!
      Nu. Se. Mai. Poate trăi în țara asta!

  3. Nu m-am lamurit, mai exista tara in lume in care militarii avanseaza in grad prin formula asta, a doctoratelor in stiinte militare. Pe care le fac, culmea, si civili ?
    Si de la doctorate sa ne intoarcem la ce inseamna Armata Romana azi. Cand un razboi la care se pare ca nimeni nu s-a asteptat se desfasoara in apropiere si ale carui consecinte ar putea fi tare neplacute pentru noi …
    Ce noroc ca mai exista America. Eu am citit de curand cartea lui Kaplan Cucerirea Muntilor Stancosi si m-am mai linistit. Desi ….

    • @Codrean e o intrebare justificata. Pentru a proteja isteria ,,doctoratelor” din România probabil nu se informeaza suficient ca e un fenomen pentru ,,tari surori” si nu pentru democratii avansate si stabile. Pot sa vorbesc despre Suedia, unde discutia despre doctorate in societate e inexistenta. Cred ca toata opinia publica suedeza e convinsa ca doctoratele nu sint o ,,criptomoneda” folosita la schimburi intre politicieni, arivisti din guvernare, administratie si ,,servicii”. Doctoratul e vazut la dimensiunea lui adevarata, anume ca o actiune la care se inhama in primul rind specialisti care si lucreaza in domeniile respective si se simt in stare sa o faca. Doctoratul in Suedia nu e subiect de faima. Foarte probabil ca daca la o petrecere ai invitat pe cineva cu doctoratul, nu va sti nimeni de asta. Nu exista nici legi care sa dea privilegii sau prioritati celor cu doctoratul. Este o chestiune care e la latitudinea celui care il are dat, ca in cazul unor negocieri la angajare sau marire de salarii, ocuparea unei functii, sa il foloseasca ca argument si mijloc de negociere. Doctoratul e un merit care poate atirna greu, dar nu o garantie, nu un drept al omului.
      Prinre politicienii suedezi, cu atit mai putin, as spune ca doctoratul e mai mult o exceptie si nu un ideal pe agenda. In politica vin multi oameni din clasa muncitoare, multi fara studii superioare. Daca acced in politica, si se intimpla frecvent, nu e pe baza diplomelor, doctoratelor si rudelor. La fel, cumva politica suedeza, asa cum ea se descurca fara elitism si meritocratie. Politica suedeza nu e perfecta, se fac greseli tot timpul, dar cauzele sint altele decit reaua vointa si coruptia.
      Deci se poate trai fara doctorate. O veste buna! Si, nu, nu e valabila nici diversiune ca ,,Las’ ca stim noi ca peste tot politicienii plagiaza la greu, România nu e o exceptie…”

  4. Este stiut „de buna sama ” cum cel ce detine informatia detine si puterea .Referirile din text sunt cunoscute si arhicunoscute de noi toti dar marea calitate a textului o reprezinta curajul de a le spune .Aparitia acestor forme numite de textier ,Doctoratele aparute in structurile ce contin o anume forma militarizata la care putem aduga usor si structurile de IT, nou aparute ,care pun si in ele in prin planul evoluitiei cunosterea de informatie,toate la un loc au instituita , in subsidiar, o anume forma de control, absolut necesar , fara de care nici o astfel de Institutie nu poate exista . Pentru a intelege, mai usor, trebuie spus cum imediat dupa anul 1989 structurile de Inteligence ale Romaniei (astfel de lucruri sau intimplat peste tot in Europa de est )si nu numai , au purces la a pozitiona tineri ce aveau un anume format al inteligentei spre ai plasa (citeste ajuta) fie in Masonerie,fie in Diplomatie, fie in Politica sau chiar toate la un loc . Lucrarile de diploma , masteratele , doctoratele , multe dintre aceste forme de recompensa sau recunostere a valorii au fost facute „ pe bune” . In primii ani de aparitie a unui numar mare de Universitati au existat si un numar de profitori ce multumita unei legislatii permisive nu au fost supusi controlului civil (la vremea aceea nu existau modalitati prin care sa descoperi usor un plagiat ) si neavind „sabia lui Damocles „ deasupra tezelor(lucrarilor de tot felul )au cazut in capcana imbunatatiriii propriilor lucrari cu pasaje din ilustri sau mai putin ilustri autori ce au scris in domeniul in care acesti oameni au dorit sa isi afirme competenta .Desigur ,nimeni nu crede acum cum ca un simplu soft are o valoare dovedita de a arata un anume plagiat .Lucrurile sunt cu mult mai complicate sau mai complexe si ele cuprind si pe cei care au avut calitatea legala de a aviza unele dintre lucrarile azitazi contestate .Noua lege defineste clar modalitatile de contestare si ea are calitatea de a separa trecutul permisiv si nepedesibil de viitorul ce nu mai permite astfel de ilegalitati (mai mult sau mai putin functie de legile momentului ) Dar ,sa ne intorcem la ceea ce am numit nevoie de informatie si modalitatile ei de obtinere .In sistemul militar si de inteligence acum si de IT. Lucrurile sunt cunoscute si ierarhizarea deciziei asisderea .In politica este stiuta intreaga situatie ce functioneza si ea , cel putin la nivelul Partidelor ca o organizatie, usor militarizata ,a carei decizie , la centru , trebuie pusa in practica de toti membrii de partid chiar daca la nivelul Parlamentului , Parlamentarul „ales ”ar trebuie sa aiba propria lui forma a deciziei .In cadrul Bisericii informatia are si ea formele ei de cunostere .Prelatul avind la dispozitie nu numai posibila discutie cu fiecare membru al comunitatii in diferitele ocazii ,ce tin mai mult de sarbatorile nationale religioase sau nu, dar are la dispozitie si marea putere data de ceea ce numim „spovedania”.Pina la aparitia marilor companii de IT ce acum detin intreaga stiinta informatica si au o imagine complexa a tot ceea ce inseamna cetateanul , Biserica era singura putere de inteligence din stat ce avea acces la informatia primara . De la „ vladica pina la opinca” si de la copilul adus de catre bunici la Biserica, duminica de duminica, (oare intelegeti impactul)pina la fetiscana cea zvapaiata a satului sau baietul cel cu comportametoarecum neconform , totul era cunoscut (posibil si raportat mai departe ) de catre Popa din sat.Finalul textului ne aduce in fata surprinzatoarea aparitie (oare cine ii cheama si de ce ?)a unor formatori de opinie din Media si nu numai ce ,usor si subtil , ne spun ceea ce textierul tocmai a evidentiat (iaca o alta forma de curaj) .Stiinta existentei pe planeta a statului numit Romania are , asa cum dealtfel se intimpla cu mai toate natiunile lumii , in componenta si ceea ce putem numi „ a lasa loc de buna ziua ”Cum nimeni nu este detinatorul absolut a ceea ce viitorul ne poate pune in fata si cum stiut fiind ca daca nasul „Cleopatrei ”era olecuta mai mic Istoria lumii arata altfel ,Romania face si ea ceea ce toate stale mai mici fac incecind sa se adapteze vremurilor .Pina la urma o mica portita nu strica nimanui fie doar spre a ne arata si unele realitatii viitoare ce pot deveni alternative existentiale .Cu toate acestea eroarea fatala facuta de Rusia se dovedeste a fi inutilitatea aparitiei razboiului atunci cind doresti a cuceri o natiune .Uniunea Europeana a inteles ,de una singura, care este noul model de a-ti aduce aproape natiunile .Exista insa si posibilitatea ca Rusia sa nu fi dorit nicicind sa cucereasca Ucraina dorind doar a o distruge total si a elibera un imens teritoriu de trecutul sa ucrainean incercind astfel sa creeze o zona de demarcatie in Rusia si Occident , nelocuibila sau de nelocuit, timp de zeci de ani .Citeva lovituri tactice , aparute la finalul depopularii totale a regiunii (fiecare fuge unde il duce gindul) ,poate avea acest efect avind in vedere si faptul ca pe masura excaladarii razboiului intreaga zona este distrusa , cind de o parte cind de cealalta, functie de noile aliniamente si de pozitionarea trupelor .

  5. F. bun articolul. Intr-adevar trebuie analizat rolul armatei intr-o societate democratica, moderna. Evident ca e firesc sa-ncerce sa obtina cit mai multa putere, poate pt ca pe undeva e chiar necesar pt a-si face auzite nevoile de inarmare.
    Privind doctoratele nu stiu daca exista doctorate in domeniul militar al inzestrarii, al tehnicii militare, rachete, avioane, drone etc., lucruri nu tocmai simple.
    Am impresia ca se limiteaza la gargare, pe undeva nici asta nu ar deranja pe nimeni daca asta nu ar insemna, fiind angajati la stat, mariri radicale de salarii. De altfel asta ar fi o solutie, sa se desfinteze acel supliment de doctorat.

  6. I-ati uitat pe cei din Securitate. Securistii au avut la randul lor un rol cheie in Revolutie si au tras mai mult in populatie decat cei din armata. Acestea sunt deja fapte si evenimente bine documentate.
    Dar stau si intreb, de ce au nevoie „elitele” de doctorate pentru a accede la varful institutiilor de forta, din moment ce toti au facut parte din fosta securitate sau armata? Ca doar nu sunt niste „outsideri” care nu au avut legaturi cu fostele institutii comuniste si care acum doresc si ei sa capete niste privilegii? Din moment ce exista o „increngatura”, iar „pactul tacerii” functioneaza pretutindeni in institutiile din Romania, de ce mai exista nevoia de a lucra la teze de doctorat? Doar pentru a „da bine” in ochii cetatenilor romani sau in ochii militarilor din alte state NATO? Ma indoiesc ca seful Pentagonului are vreun doctorat in securitate (poate ma insel insa), insa cu toate astea conduce cea mai mai puternica armata din lume.
    Practica doctoratelor plagiate s-a raspandit din zona armatei (anii ’90-2000) catre mediul universitar (civil) cu o viteza ametitoare in ultimii 20 de ani. Acum mai multi ani, mi-a fost dat sa aud despre teze de doctorat care s-ar incadra in domeniul SF, precum „Seismele care pot provoca tsunami in Marea Neagra”. Singura „problema” a celor care-si prezentau „studiile” era daca la „cina festiva” de dupa prezentare, fasolea batuta sa fie dreasa cu ceapa sau usturoi si daca exista suficient vin. Intr-adevar, singura asemanare cu Japonia este faptul ca avem si noi seisme. In rest, Romania si Japonia sunt precum doua drepte paralele care tind spre infinit, una cu viteza Warp, iar alta cu viteza capsulei Soyuz.

  7. Apreciez intenția autorului de a „descifra” mecanismele cu iz mafiot prin care unii ajung „doctori” în zona militară și nu numai. Cred însă că efortul dlui Maci este mult prea mare pentru lucruri atât de simple. Mecanismul acesta nu este aplicat doar în zona militară sau bisericească ci peste tot. Dar este, după cum se vede, aplicat atât de prost, ca aproape orice la noi, încât este incapabil să producă pe lângă „defecte” și performanță.
    Ca în orice sistem structurat, oamenii nu penetrează sistemul decât dacă sunt, într-un fel aleși. Alegerea aceasta poate să ia diferite forme. Una din ele este obținerea unui doctorat. Același lucru se întâmplă și în occident, hai să nu fim ipocriți. Criteriile de alegere sunt diferite dar, orice ar fi, candidatul trebuie să rezoneze cu „structura”, altfel nu sunt prea mari șanse. Așa este și la noi, așa este și „afară”. Doar nu credeți că poți intra în vreo structură de forță cu idei total contrare majorității. În plus merită subliniat faptul că dacă biserica are o poveste a ei în care trebuie să crezi, sau să te faci că crezi, ca să intri în structura ei, la fel se întâmplă și cu celelalte. CIA are o poveste a ei, FSB o alta, țările au fiecare povestea ei (întotdeuna idealizată). Poveștile fiecăruia glorifică membri lor, cum ar putea fi altfel? Așa fac și poveștile structurilor românești, nimic anormal. Oamenii vor să intre în structuri, se raliază la poveștile lor minunate, dintr-un singur motiv – interesul, lăcomia, dorința de putere și poate un pic de credulitate, rapid pierdută după confruntarea cu realitatea :).
    Adevărata problemă este că odată „lansați” de un doctorat plagiat (în acest caz) personajele nu performează decât mediocru sau deloc. Te și miri cum unul sau altul din personajele politice fac tâmpenii, se fac de mirazul lumii, ne fac de râs pe noi toți. Mirarea și revolta cresc exponențial când aflăm că personajele au doctorate. Dacă performau erau șanse mari ca nimeni să nu le pună la îndoială doctoratul.
    Doar nu credeți că aceste personaje își scriu lucrarea de doctorat cu mâna lor plagiind cu bună știință? Majoritatea au prea puțină știință să facă asta. Nu, o bună parte din ei nu scriu nici un rând la lucrarea lor, ci plătesc – prost – pe alții să o facă. Și-atunci, ca oricine plătit prost, cel ce scrie lucrarea, fușerește, fură din alte lucrări, folosește funcția copy-paste cât poate de mult. Beneficiarul nici nu știe, sunt convins, până când cineva din exterior îi pune la îndoială și verifică lucrarea. Nu că acești beneficiari ar fi nevinovați. Ei sunt și mai vinovați decât în situația în care și-ar fi scris chiar ei lucrările. Acest lucru arată nu doar că și-au însușit din munca altora, furând chiar de două ori – odată munca autorului și a doua oară furând în formă continuată banii necuveniți de care majoritatea au beneficiat de la stat având doctorat, ci mai mult, arată dispreț maxim față de autorii plagiați și față de societate. Adică fură și nu le pasă. Pentru că știu că vor fi salvați de ceilalți, de sistem.
    Școlile doctorale sunt la fel ca orice în România. Credeți că, de exemplu, antreprenoriatul românesc e un fel de Albă ca Zăpada? Sau mediul universitar este un fel de exemplu de corectitudine? Dar ce credeți despre Justiția de la noi? Deocamdată toate acestea sunt la un nivel, în cel mai bun caz mediocru. Ca să schimbăm această stare de lucruri e nevoie de timp și de exemple de „succes exemplar”. Dar i-a ghiciți… e posibil un succes exemplar fără sprijinul unei „structuri”? Dacă ați răspuns „da” eu zic că vă înșelați. Credeți că succesele economice în lume sunt doar efectul individual al corectitudinii abordării piețelor, fără nicio intervenție a niciunei „structuri” de putere? Eu nu cred.
    Așa că trebuie să găsim structura potrivită care să genereze performanță. Practic „structurile” noastre (așa cum sunt ele) sunt mereu în contact, în adaptare și în aliniere cu structurile lumii din jurul nostru (care nu sunt automat cele mai corecte sau cele mai bune). Din această „încleștare” trebuie să rezulte performanță pentru societatea noastră.

    • „Ca în orice sistem structurat, oamenii nu penetrează sistemul decât dacă sunt, într-un fel aleși. Alegerea aceasta poate să ia diferite forme. Una din ele este obținerea unui doctorat. Același lucru se întâmplă și în occident, hai să nu fim ipocriți. Criteriile de alegere sunt diferite dar, orice ar fi, candidatul trebuie să rezoneze cu „structura”, altfel nu sunt prea mari șanse. Așa este și la noi, așa este și „afară”. Doar nu credeți că poți intra în vreo structură de forță cu idei total contrare majorității. În plus merită subliniat faptul că dacă biserica are o poveste a ei în care trebuie să crezi, sau să te faci că crezi, ca să intri în structura ei, la fel se întâmplă și cu celelalte. CIA are o poveste a ei, FSB o alta, țările au fiecare povestea ei (întotdeuna idealizată). Poveștile fiecăruia glorifică membri lor, cum ar putea fi altfel? Așa fac și poveștile structurilor românești, nimic anormal. Oamenii vor să intre în structuri, se raliază la poveștile lor minunate, dintr-un singur motiv – interesul, lăcomia, dorința de putere și poate un pic de credulitate, rapid pierdută după confruntarea cu realitatea :).”

      Dă exemple, nu mai prefigura tu cu speculă și smileyfaces.

  8. Nu stiu la cine va referiti cand scrieti ” ne mirăm când vedem – de nouă luni de zile – pe micile ecrane varii personaje din zona Armatei sau a Serviciilor (cu sau fără grade la vedere) care ne explică doct că, totuși, lucrurile nu stau chiar așa cum ni le prezintă ”propaganda occidentală”, că și Putin ”își are dreptatea lui” și că ar fi mai bine pentru toată lumea ca războiul acesta să se încheie ”cu o pace onorabilă”, adică prin capitularea Ucrainei?”
    Eu unul nu ma mir, pentru ca nu am vazut ce ati vazut dv. Probabil ca ne uitam la televiziuni diferite pentru ca pe televiziunile la care ma uit eu am vazut, recunosc spre marea mea suprindere provenita poate din frustrarile anti ceausiste, generali romani foarte bine mobilati intelectual si extrem de articulati in sustinerea lor fara echivoc a posturii pro occidentale si pro NATO a Romaniei. Nu mai zic de domnul general (r) Balaceanu si de alti domni generali si colonei, dar si domnul general Eugen Badalan, fost sef al MStM, este o prezenta la un nivel intelectual pe care nu l-am putut detecta printre politicienii lichele care vin pe televizor prea des, asa de des…
    Dar poate v-ati referit la colonelul Turcescu sau la acoperitul Cristoiu Ion sau la acoperitul Tuca Marius sau la acoperitul Stan Valentin sau la acoperitul Gusa Cozmin sau la acoperitul Severin Adrian, cu totii si inca alti cativa ofiteri si generali relicve ceausist nostalgice, agenti de influenta nerusinati ai lui Putin desfasurand partea lor de razboi hibrid impotriva Romaniei. Prezenta zgomotoasa a acestor maimutoi care combina si manipuleaza nostalgiile dupa iepoca de haur cu leganatul in poala lui Putin ma face sa ma ma intreb de ce structurile militare, incepand cu structurile de combatere a agresiunilor hibride din MApN si SRI, par sa evite de fapt cu timiditate acest razboi hibrid. Una din doua: ori sunt profund incompetenti si isi iau banii/soldele degeaba si trebuie trimisi acasa cu o escala in fata unui tribunal militar, ori sunt paralizati de un mindset pro rusesc, ceece este cam acelasi lucru cu prima varianta. Am mai vazut astfel de creaturi abjecte in Ucraina: s-au predat cu tot cu Crimeea si cu Flota ucrainiana fratilor pravoslavnici. Intre timp, ucrainienii i-au rezolvat cu mijloacele specifice unui razboi.
    Din pacate noi suntem departe de ceea ce dv. mentionati a fi atributele unei „conduceri autoritare (pe model militar)”. Daca suntem in razboi (si suntem!) ce fel de conducere vi s-ar parea potrivita?

  9. Fratia lacomiei mai degraba.
    A debutat cand s-a instituit acele sporuri pentru doctorat si master si multi bugetari, mai ales cei bine conectati prin sistemul PCR, s-au ,,descurcat” sa-l ia repede la niste scoli doctorale dubioase, un fel de IDD Spiru Haret pentru smecheri. Sa nu uitam anii de glorie ai acestei facultati care face din orice bugetar fara diploma universitara absolvent de facultate deschizandu-i drumul promovarii pe care nicodata nu a sperat ca o va obtine!
    Cateii cu facultate / Dulaii cu doctorate!

  10. Multumesc pentru analiza d-le Maci.
    Cam aceeasi imagine mi-am facut-o si eu: o elita autoproclamata si autosuficienta, penibila in semi-analfabetismul ei, care molfaie cuvinte mari, scrie lucrari copiate si rateaza toate momentele importante din istoria curenta.
    Trist este ca nationalismele desantate din falsa istorie a lui Ilie Ceausescu se regasesc astazi pe buzele unei generatii mult mai tinere, cu posibilitati mult mai mari de informare, neutilizate impreuna cu o gandirea critica, din pacate.
    Si mai trist mi se pare ca la alegerile parlamentare se prezinta circa 30% din populatie, iar din acesti 30%, majoritatea legitimeaza indirect, prin intermediul PSD si PNL, acesti tolomaci gomosi cu epoleti, sutana sau epoleti+sutana, cu pensii speciale si pretentii de infailibilitate.
    Unii dintre ei sunt prosti in sensul literal cuvantului, altii sunt hoti prin plagierea masiva dovedita in „operele” lor, multi sunt ticalosi prin urmarirea exclusiva a propriilor interese si relativizarea raului rusesc si, cel mai trist, sunt inamovibili fara o prezenta semnificativa la vot a populatiei. Faptul ca an de an numarul de angajati la stat cu “plicul” se mareste, inseamna doar ca norul acestor “valori”se tot extinde.
    Mai rau, au o gramada de timp liber si bani de investit in campanii masive de PR politic, gratie subventiilor de partid platite de noi toti. Este remarcabil in acest sens norul de trolli si comentarii acide, scabroase ori care bagatelizeaza reusitele, prezent la fiecare articol despre meritocratie, oameni realizati prin forte propria, oameni de cultura cunoscuti de o lume intreaga dar niciodata suficient de buni pentru ei, ori despre valori agreate in lumea civilizata, cum sunt transparenta, egalitatea de sanse, domnia legii, concurenta reala.
    Iertati-mi cuvintele mai tari, dar comparand performantele intelectuale si aspiratiile copiilor de clasa a IV-a, unde se afla cum copilul meu, cu performantele si aspiratiile afisate de un Bode, Ciuca, Cimpeanu si chiar Johanis, nu imi vine in minte nimic mai bun vis a vis de stimatii domni.

  11. Fratia imposturii si coruptiei prin doctorate a inceput dupa 1997 cand au fost acreditate defintiv si nu temporar, multe universitati. private. Fenomenul a luat amploare dupa anul 2000. Profesorii cu vechi naravuri predau si la stat si la privat. Asa cum profeseaza si medicii astazi. In privinta, domeniului militar de toate tipurile specializarile, privilegii au avut inca dinainte de 1990, mai ales cei cu grade superioare. In mentalul romanesc, de secole, de la primii domnitorii, capitanii de osti si dregatorii din armata primeau danii si mosii. Acum primesc doctorate……..

  12. bravo domnule Maci, asa este, cum spuneti. dar cine a permis prostilor cu doctorat sa sugrume Romania? de unde si pina unde garcea militianul, prostul sub acoperire (intelligence cum se autodenumeste) sau mos teaca (ce linge cazanul de fasole la popota) au ajuns „elite” super platite? cine a girat aceste jigodii semianalfabete (adaugati si „justitiarii”) aceleasi ca nainte de 89, sa conduca/batjocoreasca Romania? decontul va veni cu siguranta, in 89 nimeni nu credea in prabusirea socialismului, dupa cum nici acum nimeni nu crede in disparitia acestor scursuri umane ce n au fost strivite la momentul potrivit

    • @ Man of War: „…decontul va veni cu siguranță, în ’89 nimeni nu credea în prăbușirea socialismului…”
      Așa să ne ajute Dumnezeu, după cum gândiți.

  13. Unii oameni copiaza; se intampla peste tot, si la noi si la alti: la teza, lucrarea de control, bac, doctoraat, rezidentiat s.a.m.d. Poti sa copiezi teza altcuiva, poti sa pui pe altcineva sa iti faca teza, poti sa falsifici datele din experimente ca sa arate concluziile dorite, etc. De unde a inceput nebunia cu doctoratele la noi? Cineva a vrut sa dea in PSD si Ponta; procurorii i-au cercetat toti apropiatii, toate cunostintele si , aparent, nu au gasit nimic (daca gaseau il arestau sau santajau). Apoi, cineva din mediul academic probabil, s-a gandit sa se ia de teza de doctorat a lui Ponta. S-au facut comisii peste comisii care au gasit ca e plagiata teza intr-o anumita proportie. Apoi instrumentul asta a fost folosit pe diverse teze ale politicienilor sau oamenilor incomozi. Circula o poveste prin mass media, ca au verificat si teza lui Kovesi si intamplator, procurorii i-au cautat pe membri comisiei in timpul cercetarii si ca oamenii de acolo nu au vrut sa mai vorbeasca vreodata de Kovesi in public. Apoi s-au luat de un militar ajuns prim ministru; din nou, nu e voie aici, se schimba legile astfel incat politicienii puternici sa nu fie deranjati. Care e scopul acestor comisii, inafara de lupta politica ? Are tara de castigat din aceasta lupta contra plagiatorilor? Cand da omul doctoratul, sa ii verifice teza cu un soft anti plagiat. Dar, apoi, sa dezgropam doctorate de zeci de ani, nu ajuta pe nimeni. Doar ii sperie pe oameni sa mai faca doctorate. Efortul depus in aceasta lupta ar fi mult mai util in cercetare.

  14. Văd că toată problema doctoratului este plagiatul. Cred că problema doctoratului este dacă acesta este rezultatul unei activități de cercetare încununată de teza de doctorat. A analizat cineva dacă aceste doctorate conțin ceva original, rezultat al cercetării doctorandului. Cred că aceste doctorate sunt în genere chestii copiate și fără referință, adică plagiat și fără nicio contribuție originală. Măcar dacă autorul a spus și el ceva original la această lucrare ca rezultat al unei cercetări. Aici este problema, are ceva de spus doctorandul, sau doar sunt ideile altora.
    Pe de altă parte să nu încurcăm borcanele cu istoria armatei române, domnule Maci. România Mare pe care o sărbătorim de 1 Decembrie s-a construit și la Mărăști, Mărășești și Oituz datorită eroismului soldaților și ofițerilor români.

    • Istoria armatei române mai are și pete stimate domn, nu e compusă numai din pagini de glorie. De ce doare adevărul atât de mult?

    • „Văd că toată problema doctoratului este plagiatul.”

      Pe jumătate ați spus: problema doctoratului este plagiatului ȘI modul în care se „aprobă” accederea în structurile instituționale, militare etc.

      „Pe de altă parte să nu încurcăm borcanele cu istoria armatei române, domnule Maci. România Mare pe care o sărbătorim de 1 Decembrie s-a construit și la Mărăști, Mărășești și Oituz datorită eroismului soldaților și ofițerilor români.”

      Armata română și-a omorât eroic propriul popor, înainte și după Mărășeștiul, Mărăștiul și Oituzul dumitale.
      Te țin bocancii, tovarășe?

      • Comentariu tipic bolșevic despre armata română, tovarășe! Ar trebui să vă fie jenă făcând asemenea comentarii chiar de 1 Decembrie!

        • E plin mausoleul de la Marasesti de oasele taranilor romani imbracati in uniforme militare, e plin pamantul de la cotul Donului de oase de tarani romani imbracati in uniforme militare. Nu de ei vorbim acuma, se intelege, vorbim de Fratia Doctoratelor.

  15. Traversând un număr considerabil de ani prin această societate și având o profesie construita solid; am intrat în contact cu multiple personaje de sistem și am ajuns la concluzia că ‘ei’ chiar cred sincer că -nu există viață în afara sistemului- că efectiv n-ai ce sa faci.

    Personal consider că această atitudine este clar învățată în școlile lor unde totul arata exact că într-o sectă. ‘Ei’ sunt ei și noi restul lumii care are nevoie de ghidaj, corecție la nevoie și metode de coerciție abuzive etc.

    Este imposibil pentru ei sa accepte că există oameni calificați care pot efectiv proiecta de la zero un cadru prin care competențele profesionale sa intre în miezul societății și să producă schimbări.

    La întâlnirea dintre cele 2 lumi paralele ‘cei dintâi’ nu înțeleg cum s-au putut traversa atât amar de ani fara binecuvântarea lor, iar cei din urmă se întreabă sincer – who the fuck are you ?!?

  16. Cred ca asta e de departe cea mai bună analiza despre originea plagiatului sistematic efectuată vreodată în spațiul românesc. Felicitări domnului Maci, asteptam cât mai multe articole de genul.

  17. Foarte bun articolul. Aș adauga câteva remarci.
    Naționalismul iluminist-romantic ( cum foarte bine precizați, căci ´antinomia´ dintre cele două naționalisme, iluminist și romantic, maschează legatura lor profundă, genetică ) nu e specific românilor, dimpotrivă, conservatorismul românesc romantic a fost un împrumut sau de import – ca orice altceva -, luat din volkism și slavofilism : ´Junimea´ conservatoare și germanofilă era o astfel de ´organizație de inițiați´ despre care vorbiți, de altfel într-un sens mult mai propriu, de francmasonerie – de fapt, și în aceste cercuri elitist-revoluționare semi-închise existau aceleași diviziuni (geo)politice, o francmasonerie iluministă, în special franceză, vs. francmasoneriile mai ´tradiționaliste´ teozofico-teocratice ce proliferau în Europa central-orientală și în Rusia. Doar aparent paradoxal, naționalismul e (tot) internaționalist, întrucât e tot o formă fără conținut ( ´fara fond´ ) si permutabilă, o ´abstracție fără suflet´ retorico-ideologică, existând și o Internatională a nationaliștilor, așa cum exista și una a fasciștilor ( ceea ce e cam același lucru, în fond ). ´Suflet german´,´suflet rus´,´suflet românesc´ etc., sunt ficțiuni mitologice, himere, secularizări ale ecclesiei sau sobornost-ului, în sensuri naturaliste, panteiste, darwiniste și, în ultimă instanță, biologist-rasiste.
    Deci acest ´pașunism´ ridicol, tipic mentalitătii sau obtuzității militare și triumfaliste, ca ´ideologie de război´, a ´statului total´, e mult mai vechi și se întoarce, probabil, la Conservatorismul timpuriu, prusac, austriac sau petrin, și care era, totuși, iluminist sau ´hobbesian´, un autoritarism ´luminat´, un ´leviatan´ raționalizat și birocratizat ( ´aristocrația´ birocratică rusă ). Iarăși, paradoxal sau nu, naționalismul românesc e cel mai puțin românesc !, e orice altceva, franțuzesc, german sau rusesc, nu e o ´emanație´, spontană, a ´poporului´, țăranul romanțat al țăranismului populist nu avea aproape nicio legatură cu bietul țăran real și foarte prozaic, ieri ca și azi, – asuprit tocmai de apologeții lui conservatori și moșieri sau funcționari de stat -, ci mai degrabă cu ´bunul sălbatic´ în versiune optimistă – rousseau-istă sau în aceea ´tragică´ nietzscheană, un țăran de operetă, de curte sau salon, de muzeu ( al țăranului ! ), împăiat, sau de bâlci, țăranul ´ideal´ și ´autentic´ ca anti-burghez, invenție a orășenilor burghezi parveniți cu pretenții aristocratice, evident. Nae Ionescu, Noica, Cioran, Blaga, etc. , înaintea lor chiar Eminescu – poetul Junimii – , au fost ´formați´ la nemți ( sau la austrieci ), așa cum pașoptiștii se formaseră în Franța revoluționară, ei au aclimatizat anumite idei la modă, în esență estetico-politice, la mediul autohton, cu același succes sau insucces , teoria ´formelor fără fond´ verificându-se, in mod ironic, chiar și la autorul ei ( Maiorescu, care o ´împrumutase´ și el de la criticii romantici germani, Schlegel, etc. ). Și urmașii lor, conservatorii de azi, sunt la fel de ´autentici´, de bine înrădăcinați prin ambianță, cum prea bine îi știm, cu șosete și parfumuri de la Paris, Munchen și pasionați de războaiele culturale din State, unde viețuiesc, dacă nu trupește, sufletește, credincioși ai lui Hayek și hagiografi ai lui Trump, etc. și cu același respect pt. deplorabilul băștinaș, degenerat de la doine la manele.
    Marele Război a fost un factor de potențare și escaladare și un detonator, a făcut posibilă ´rodirea´ – cu consecințele știute, a acestor ´semințe´ bastarde, dezvăluindu-le adevarata natură, idolatră și sanguinară.
    Realitatea ´statului profund´, a complexului militar-oligarhic ( în care intelectualii conservatori se integrează, înrădăcinează sau înșurubează ´organic´, cu simțul și apetitul sau obediența lor, recunoscute, pt. ´realități´, Conservatorismul fiind o speță de ´hegelianism´ actualist, ca sancționare a a stării de fapt, rațională deoarece reală si viceversa ) – se verifică mai pretutindeni, deci sub această grandilocvență ultranationalistă gaunoasă, ca pt. reduși mintal, adică pt. mase sau ´public´, se pot bănui rețele trans-naționale, vehiculate prin tot felul de societăți, asociații și ´organizații de inițiați´, ceea ce explică, de ex., influența Rusiei in medii politice, de afaceri, culturale etc., de la care uneori nu te-ai fi așteptat, în special prin metode, mafiote, de corupție și șantaj. E uluitor cum brusc anumite ´personalități´ devin portavocile intereselor rusești, ´se activează´, sub pretextul naționalismului și ´tradiționalismului´, dar dacă aceste mijloace au avut un succes spectaculos până și în Statele Unite, de ce să ne mai mirăm ?! … Aceste mijloace nu sunt, cum se crede, ( doar) kagebiste, acelea fiind mult mai rudimentare ( și cu succes real prin lumea a treia), ci aparțin arsenalului ´metapolitic´ al extremei drepte internaționale, ce a găsit în Rusia putinistă un aliat natural în războiul lor împotriva ordinii liberale – alianțe bi- sau multi-laterale mult mai complexe, dar la care pot renunța la fel de ușor, când legăturile devin compromițătoare sau când condițiile par mai încurajatoare chiar în atât de hulita și urâta Americă ateistă, materialistă și decadentă, devenită America conservatoare și ´traditionalistă´ sau sudistă …

  18. Am citit pe fugă titlurile și mi-a sărit in ochi „Frăția doctorilor”, m-am spăriat și am dat iute click (psihanalizabil, este?). Mi-a trecut un gând groaznic prin minte: oare a alunecat domnul Maci in capcana extremiștilor de dreapta și ne dezvăluie intr-un foileton alambicat cabala lui Arafat, Musta, Imbri, Mahler & co?

    Dar m-am liniștit rapid: articolul descrie exuberant (prin multitudinea de spaime și frustrări abia mascate) conspirația cașchetarilor cu doctorate, niște impostori cu vederi presupus naționaliste cultivați de Ceaușești și artistul lor de casă, Sergiu Nicolaescu (nu știu cum de a fost uitat Păunescu). Adică o adevărată teorie a conspirației in care niște români verzi (la uniformă) uneltesc la foc continuu, de vreo 50 de ani, pentru a apăra țărișoara de dușmanii din Occident înarmîndu-se cu niște patalamale contondente. Haha. Hai să trecem peste glumă. Ăștia, gașca de academicieni cu epoleți, gargaragii „patrioți”, sunt fix ăia de ne-au scos din comunism cu gândul (și planul) de a ne racorda la socialismul progresist european. Ce, nu credeți? Păi citiți semnăturile de pe Declarația de la Snagov! in 1995 erau uniți cu toții in cuget și simțiri ca să ne bage in UE: Ilici, Coposu, Vadim, Funar, Năstase, Gherman, Manolescu și restul găștii vesele compusă din 14 partide, sub bagheta academicianului comunist Tudorel Postolache. Ha. Și, așa îmbârligați fiind, au înjghebat o Cerere de aderare a României la UE. Deci structurile alea nasoale de care vorbiți sunt cele ce au solicitat structurilor occidentale să le facă și lor un loc la masa plină cu bunătăți. După care și-au continuat, unii mai cu talent, alții mai brutal, jocul…democratic, adică joaca de-a fronturile democratice, din care o mulțime de naivi, printre care din păcate și domnul Maci, au rămas cu impresia că există un front al național-comuniștilor care luptă -pe bune- impotriva străinilor (in timp ce hălci mari din avuția națională erau cedate spre exploatare unor companii străine, atât occidentale, cât și rusești…că deh, la fel ca tovărășii lor europeni, au bătut palma in afaceri și cu frații de la răsărit). In toate această epocă de tristă amintire și tranziții glorioase o normă esențială a național-comunismului -anume cea care consacra Statul socialist drept unic proprietar al bogățiilor subsolului- a rămas in vigoare și a devenit normă a internațional-eco-comunismului. Norma asta și susținerea populației pentru ea arată cât de puternică a fost propaganda comunistă, câți oameni educați și de bună-credință au rămas captivi marotelor comuniste (care comunism e in esență internaționalist dar nu se dă in lături să pună placa naționalismului pentru a trece un program masiv de…naționalizare), ce succes durabil a obținut revoluția comunistă și ce specimene de tâlhari in uniformă de patrioți a reușit să producă (ce nu au făcut altceva decât să împartă haiducește imensa tarla colectivistă unde nimeni nu era stăpân…căci, nu-i așa?…au strâns de la burgheji prada și după ce s-au îndestulat au dat și săracilor câte ceva, in general firimuturi și găleți cu ulei și mălai).

    • Sunt de acord cu dumneavoastră.
      Ca şi curiozitate amintesc şi de faptul că,Ursula von der Leyen, a fost acuzată la data de 27 septembrie 2015 de site-ul VroniPlag Wiki de faptul că au găsit «paragrafe plagiate» în 27 de pagini din teza de doctorat în medicină din 1991 a Ursulei von der Leyen, spun cei de la Wiki. Senatul Universității de Medicină din Hanovra a decis în data de 9 martie 2016 că Ursula von der Leyen își poate păstra gradul de doctor în medicină, întrucât cele trei citări defectuoase sau inexacte nu afectează teza în ansamblul ei. Fain sau ce? A, tot doamna Ursula von der Leyen este cea care atunci când atunci când i s-au solicitat contractele CE cu Big Pharma pentru vaccinurile anti-COVID, a trimis atât presei, cât și europarlamentarilor zeci de pagini cu datele reale acoperite cu cerneală neagră. De aceea întreb: nu avem voie să punem şi alte tipuri de întrebări?
      P.S Consider conducerea Rusiei cel mai mare pericol la adesa României. Conducerea Rusiei de acum este formată din nişte semi-barbari frustraţi. Dar nu au legătură cu plagiatele din întreaga UE, nu doar în România. Afirm, nu dau cu parul.

  19. Ca sa stai la masa cu NATO, trebuie sa te transformi. Implica asta si doctorate? Fie – doctorate sa fie.
    DAca ar exista un mecanism de reverificare a acestor doctorate, banui ca s-ar vedea studiile veritabile. Ca sa aiba credibilitate aceasta reasezare de valori, trebuie sa existe o fundatie de buna calitate.
    Dar mie imi pare ca intrebarile principale ar fi – cele care nu sunt bune – sunt multe? Detinatorii acelor pseudo-lucrari ocupa pozitii cheie? Care e in fond amploarea acestui fenomen si ce implicatii are?

    Altfel spus, o fi un fel de mimetism parazitar pe noi viziuni, intretinut de un sistem mostenit. Despre asta e vorba? Si daca da, cat de amplu este acest fenomen, cat e de grav si ce solutii ar trebui sa existe? Ironia este ca, daca ideologia din spate este mentinerea Romaniei ca stat, efectele unui astfel de mimetism sunt de fapt precum incarcatura exploziva pusa pe pilonii de sustinere ai unui pod.

  20. Mia îmi seamănă mai mult cu un cerc – cu mai multe cercuri destul de concentrice – evident vicios de moment ce e continuu mângâiat, in loc sa fie umplut de raze!
    Interesanta ar fi și partea a doua a opiniei dvs, in care v-ați putea apleca eventual pe larg asupra celor ca Dungaciu, Chifu și FuLea (marog, într-un con de umbră momentan).
    Însă, după cum poate observa oricine, întreg Parlamentul pare militarizat, inca de pe timpurile lui Base, aproape toți parlamentarii astia au studii de apărare și securitate de-ți vine sa crezi că acestea sunt un criteriu obligatoriu pentru a accede în scaun! Mai nou a dispărut și locul nașterii, după care puteai sa presupui pe cine ar trebui sa reprezinte politic în mod firesc în acest stat.
    Până și Elena Udrea lea are. Nu știu dacă atâția pușcăriași foști, actuali și viitori, au sau vor avea in CV și studii profunde de securitate și apărare, de ce nu și Doctorate in domenii sensibile ca „Poliție!

  21. Foarte buna expunerea pentru Ciuca. Sau Oprea. Dar Bode nu intra in aceasta categorie, El a primit de la celebra UBB, care se lauda cea mai buna si mai tare universitate din tara. Mai bine reanalizati pleiada de doctori din politica si o sa descoperiti o adevarata fratie a universitatilor. O fratie a inculturii si imposturii, De ce ? Nu stiu, Poate doresc protectie politica (nu uitati politicianul aproba nr. de studenti pe fiecare domeniu anual) Poate se acorda puncte suplimentare (a se citi finantare bugetara sau sponsorizare privata) daca ai scoala doctorala. In orice caz, din acest punct de vedere nu cred ca exista facultate in care sa nu fie un procent de 90% de doctori fictivi/impostori care au copiat sau a caror lucrare se ridica la nivelul unei dizertatii de clasa a IX-a.

  22. Mai vreau sa adaug că în centrul cercurilor nu poate fi decât Hoitu celor cărora nu le veți încredința nimic, in veci nimic! Deși sunt stăpânii avortonului statal sărac și înapoiat, satanic și barbar, antiromanesc obligatoriu! A generalilor olteni obezi școliți in academii inventate de marele bărbat oltean, analfabet; absolvenți de Liceu militare ale Diviziei Todor. Nu că aș avea ceva împotriva celor chinuiți la extrem de ruși in acea Divizie blamata de tot felul de indivizi care fără rușine canta mai apoi osanale neromanul Todor care nu are nimic in comun cu vreo Romanie, după cum nici Mihai vitezuL/ cernoBilccescu de la cerno BileaLac. Toți avand multe in comun doar cuRrușii, Srrrbvia, Hungaria și BullGaria regilor de căcat blestemați in veci in frunte cu reginile lor curve și proaste…Toți flututii in creieriminusculi de cei că roller și în sec de fata.
    Au deci spitale separate, de voi, case de odihna speciale, nu au făcut nimic vreodată pt vreo Românie in neam de neamul lor de corcituri neromânești, pensii speciale înainte de a împlini jumătate de secol mâncare specială, locuinte, haine gratis, toate la nivel superior vouă, că braț înarmat… și în NATO, împreună cu toate privilegiilor celor din NATO potriva căruia luptau de când s-au născut?
    Evident nu a existat nicio REvolutie!
    Evident că toți ăștia sabotează sălbatic orice are legătură cu Democrația, cultura și civilizația europeană făcând jocurile Rusiei lor inca din 1866!

  23. Argumentatia d-lui Maci este coerenta,logica si eleganta.Si cred ca fratia doctoratelor izvoraste si din puternicul spirit de solidaritate al mediocritatilor semidocte.O formulare neaosa din folclorul autohton,o zicala cunoscuta si folosita,o sinteza a imposturii intelectuale (si nu numai) de oricand si oriunde,la inalt ,mediu sau jos nivel,de la tara sau de la oras,marca indubitabila a absentei respectului de sine si simtului ridicolului,insemnul carierismului si jigodelii in sine,reduce totul la o simpla fraza pe care o stim cam toti : Prostul nu e prost destul / Daca nu e si fudul.

  24. O analiza corecta. Toti siloviki romani au model pe familia Ceausescu; adica daca coana Leana a avut doctorat,a fost academician ,noi de ce sa nu fim ce am fost si mai mult decat atat?

  25. Da, nu vad nicio problema ca s-a organizat uo asemenea intalnire. Armata Romana trebuie sa isi pastreze contactele cu partenerii straini, e firesc sa mentinem un dialog strategic nu doar cu statele UE si NATO ci si cu cei din alte zone. Doar nu suntem talibani euroatlantici, fanatici ai relatiei cu Washingfton si Bruxelles. Sa nu uitam ca si americanii au numeroase contacte cu institutii din China, altfel cum ar putea sa se cunoasca reciproc si sa se evalueze?

  26. 1. „In God we trust, all others bring data”.

    2. Un articol bun al Domnului Maci, dar foarte subiectiv pana la urma. Ca sa intelegem lucrurile intr-o lumina mai obiectiva, avem nevoie de niste metrici de context, documentand raspunsuri la urmatoatele intrebari: Cum se raporteaza numarul de doctorate sustinute in ultimii 20 de ani de catre cadrele militatre la cel de dinainte de 1989? Cum se raporteaza acest numar la numarul de ingineri militari, sau ofiteri supereriori inainte si dupa 1989? Care este raportul intre doctoratele tehnice vs cele „de strategie” (a se citi apa de ploaie)? Cati ani in medie dureaza stagiul de cercetare la doctoratele militare, si cum se compara cu acelasi numar de la doctoratele civile? Care sunt cei mai productivi conducatori de doctorat din Romania si din ce centre militare? Cine sunt domnii respectivi si ce CV au? Cu nume si prenume si numar de doctoranzi. Cate doctorate sin Romania au fost sustinute de comisii de in care au fost si membri din alte tari NATO? Cum se compara procentul de doctoranzi per capita in armata romana, cu cel din celelalte armate din NATO si din lume? Care este sporul la salariu/vechime alte beneficii in Romania fata de alte armate Nato?

    3. Daca printr-o minune aflam raspunsurile la intrebarile de mai sus (care nu e deloc simplu, dar nici imposibil – sunt cel putin doi autori foarte competenti din domeniu care publica frecvent pe aceasta platforma si care pot ajuta daca doresc) , vom avea o baza de pornire mult mai obiectiva in a trage niste concluzii folositoare. Si de ce nu, poate si de gasit si niste solutii. Exista bineinteles posibilitatea ca lucrurile sa nu fie „chiar atat de rele” afland aceste raspunsuri, dar exista si posibilitatea sa ni se faca parul maciuca. Indiferent de rezultat, e bine sa stim starea de competenta a sus-pusilor din ostirea nationala. Pentru ca „unde se ridica sus oameni de nimic, ticalosii misuna pretutindeni” si poporului asta nu merita sa i se intample o a doua Turtucaia.

  27. Vor aparea doctorate in aruncat parâma, ascuns tigarile, schimbat pretul alimentelor cumparate pentru echipaj, dar si in alte domenii in care stiinta exista numai prin aplicatii triviale..

  28. Nu cred ca e cazul sa ne agitam atata pentru Doctoratele prezentului. Doctoratul nu mai este demult (nici la noi si nici in UE, de unde a venit schimbarea) cea mai inalta treapta de recunostere stiintifica. A devenit prin lege doar dovada incheierii celui de al treilea (si ultimul) ciclu de invatamant superior, deci diploma de Doctor in ceva arata numai ca s-au parcurs integral toate ciclurile de invatamant organizat. Facand o paralela cu invatamantul de pe vremuri, actuala Teza de doctorat echivaleaza cu Lucrarea de diploma adica pentru terminarea studiilor superioare., iar Licenta este doar o etapa intermediara obligatorie. Mai sunt multe de clarificat daca cei in drept se vor ocupa de ele si nu de reforme…

  29. & Dacă cercetările doctorale finanțate din bani publici sunt bunuri publice care nu fac parte din categoria drepturilor de proprietate intelectuală, ?

  30. Doar cei care au primit burse in scolile doctorale sunt bani publici. Ori finantate clar din cercetari din institutii publice. Restul nu sunt bani publici, de aici si toats strategia plagiatului.

  31. Acest articol nu are nici o valoare pratica nici astazi nici maine nici poimanine pentru ca nu angajeaza cu nimic autorul si in consecinta nici cititorul. Atata timp cat nimeni nu doreste sa te trimita in judecata pentru ceea ce scrii si nimeni nu doreste sa te sustina pe perioada procesului nu faci nici o diferenta dar primesti probabil salariu. Cred ca Emilia Sercan nu este la fel de talentata la scris dar face diferenta astazi si isi asuma riscurile la care o expune astazi o societate care isi doreste cu disperare sa garanteze si sa consolideze suprematia mediocrului si a impostorului in timp ce clameaza sustinerea neconditionata a excelentei.

  32. Esența este alta și anume că doctorate științifice nu ar trebui să se acorde decât în domeniul științelor fundamentale. Pentru științele aplicate, toate aflate la granița dintre știință și artă, trebuie înființate alte forme de recunoaștere valabile numai în interiorul domeniului de aplicare. Oricine dorește obținerea unui titlu de doctor trebuie să întreprindă cercetare în domeniul științelor fundamentale și să absolve o școală doctorală din domeniul științelor fundamentale, indiferent că este profesor, medic,
    inginer, militar sau polițist. Pentru toate titlurile de recunoaștere a excelenței academice sau a măiestriei în aplicarea științei nu trebuie acordată nici o recompensă materială, financiară sau de avansare în carieră, este suficient prestigiul oferit de obținerea titlului de excelență și de valorificarea tezelor de doctorat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro