Generalii lui Trump. Va deveni America un ”stat-garnizoană”?

Dumneavoastră nu ați citit deloc cu atenție. Sau pur și simplu sunteți incapabil să pricepeți un text scris. Sau mințiți din reflex pe față precum Antenele și RTV-urile.

Articolul e scris în iulie 2012 după tentativa de lovitură de stat a lui Ponta și Antenescu (schimbarea ilegală a președinților camerei și senatului, limitarea drastică a competentțelor CCR, înlocuirea de asemena ilegală a avocatului poporului, etc.). Podesta se referă la ea numind-o „the country’s current political crisis” și acuză presa americană câ îndrăznește să se atingă de mărețul și genalul Ponta.

Podesta dedică 3 paragrafe din 11 înjurării lui Băsescu (securist, corupt etc.) iar restul sunt limbi catifelate peste bucile lui Dottore: „ The new prime minister, who is not yet 40 years old, made his name as a general prosecutor and reformer” :P Ce „nume” și-a făcut Ponta ca procuror?! Prinderea muștelor în Cișmigiu?! Cazjl Panait?!

Sau: „In parallel, the new prime minister pledged to improve pay for public servants such as teachers and nurses and to return illegally confiscated money to Romania’s pensioners. ” Adică din ce spune Podesta s-ar înțelege că înainte de venirea lui Ponta la putere pensionarilor li se confiscau banii și că bietul ponta nu ma putea dormi de grija asistentelor medicale și a profesorilor

Chiar nu vă e un pic jenă?!

Ma tem ca nu va inteleg argumentatia. Mattis nu a condus razboaiele respective. Simplul fapt ca a avut grad de colonel sau de general intr-o campanie condusa de altii nu prea il face responsabil de insuccesul startegic final al acesteia.

Din punct de vedere militar nici unul din războaie nu au fost pierdute. Politicieni inepți, incompetenți și impotenți de teapa lui Obama & Co. sunt cronic incapaili să exploateze victoriile militare și să câștige paeca. Ăsta e motivul pentru care oameni integri de acțiune ca Mattis sunt necesari.

Punimaeși?

Nu stiu daca e vorba de diferenta intre taierea nodului si desfacerea sa.

Autorul afirma ca de-a lungul istoriei americane au existat numeroase ingrijorari fata de posibilitatea ca militarii sa preia puterea in afara procesului democratic. Chiar daca in istoria tarii nu exista nimic care sa se apropie de o lovitura de stat militara si cel putin 3 generali au ajuns presedinti, ingrijorarea a existat si mai exista in lumea politica. Asta mai ales in mediile de stanga, unde vorba multa si actiunea firava sunt reguli sfinte. Pentru ei omul care poate executa un plan in buget si la temen e o amenintare cumplita :D

Iar asta este una din numeroasele deconectari/rupturi dintre „elita” politica si natiune. Reputatia armatei in SUA e una foarte buna. Veteranii de orice grad trecuti in rezerva in mod onorabil sunt in general foarte bine vazuti in societate. La fel cum un veteran „dishonorably discharged” are viitorul ruinat. Calitatea de veteran e un plus semnificativ la angajare sau la avansare in economia privata, tocmai pentru ca se stie ca militarii au fost educati in armata sa atinga un obiectiv, sa-si planifice actiunile in mod realist, si sa pastreze un nivel ridicat de integritate si onestitate. Cand m-am angajat la compania la care lucrez acum interview-erii m-au intrebat daca am facut serviciul militar. Le-am spus ca am fost „conscripted prior to college in the Romanian Air Force for 9 months and honorably discharged” ceea ce a provocat o vizibila satisfactie, cu toate ca nu cred ca aveau cum sa verifice afirmatiile mele :P Observ ca si eu pun acum aceeasi intrebare aproape din reflex celor ce-i interview-evez :D

Pana la urma, dintre toti acesti militari, unul singur (Mattis) a avut nevoie de derogare pentru a-si putea prelua functia. Ceilalti au trecut in rezerva inainte de 7 ani de la preluare functiei in cabinetul lui Trump.

Nu cred ca-i vorba atat vorba de o teama fata de o potentiala lovitura de stat cat mai ales teama de competenta si rezultate. „Elita” politica de la Washington precum si media mainstream au avut aceeasi reactie critica si fata de oamenii de afaceri de succes fara experienta politica pe care i-a adus Trump in cabinetul sau. Si ei sunt la fel de „amenintatori” ca si cei 3 generali. Dincolo de orice indoiala ei ar fi preferat sa se confrunte cu politicieni „profesionisti” sau cu universitari obisnuti cu pertractarile, vorba lunga, dezbateri sterile care in mod cert nu taie nici un nod, nu sunt capabili nici pe departe sa-l dezlege ci doar sa-l incurce si mai tare. :P

Chestia e ca daca echipa de tehnicieni a Trumpului va avea succes si mai ales daca va putea impune limitarea numarului de mandate ale alesilor, asta va insemna sfarsitul de facto al „clasei” politice. Adica politica ar reveni la ceea ce trebuie sa fie: Nicidecum o profersie din care sa-si castige omul painea, ci o incununare a unei cariere profesionale de succes prin serviciul public.

Trump e un vorbitor extrem de slab. A dovedit-o mai ales in confruntarile electorale, unde stilistic a fost dominat net de Hillary. A castigat aceste confruntari doar pentru ca spre deosebire de Hillary, care se abera elegant si sofisticat, Donald a spus impiedicat si mitocaneste niste adevaruri pe care policienii profesionisti le evita cu oprice pret. Ma indoiesc ca cine vorbeste ca el poate fi un autor de talent. Iar cartile sale, din cate am papucat sa vad, sunt bine scrise. Chiar daca nu se stie exprima are totusi multe idei interesante de spus. Asa ca de fiecare data si-a gasit pe cineva care sa dea forma literara ideilor sale.

E o practica curenta si cu radacini adanci in istorie. Moise era balbait asa ca fratele sau Aaron transmitea cuvantul Domnului evreilor :P Jim Lovell (vorbitor mediocru, dar totusi mai bun ca si Trump) a scris cartea sa de mare succes „Luna pierduta” despre epopeea misiunii Apollo 13 impreuna cu Jeff Kruger. Chiar si in Romania comunista, Dumitru Prunariu a scris cartea sa sepre zborul cu Soiuz 40/Saliut 6, de mare succes in epoca, „La 5 minute dupa cosmos” impreuna cu Vartan Arachelian.

Trump a scris la modul asta peste 10 carti impreuna cu diferit alti „stilisti”. Dintre ele jumatate sunt best seller-uri. Toate au fost editate de la sute de mii de exemplare la milioane de exemplare si traduse in zeci de limbi. Se estimeaza ca Trump a facut undeva spre jumatate de miliard din carti. Unele din ele sunt mediocre sau de-a dreptul idioate. Dar ideea e ca auprin la public. Chestia e ca nici unul din coautorii lui nu au avut nici pe departe succese comparabile pe cont propriu. Deci concluzia e ca numele lui Trump si ideila sale au vandut cartile mai mult decat talentul coautorilor.

Exact aceeasi chestie si cu Schwatz asta. Timp de aproape 30 de ani e multumit cu locul 2 pe coperta. Isi incaseaza tantiemele grase si deodata dupa ce Trump isi anunta candidatura la prezidentiale decopera ca de fapt el a scris cartea aia care e un soi de autobiografie a lui Trump si descrie diferite evenimente din viata lui Trump si modul cum acesta a rezolvat afaceri spinoase. Tony Schwartz a scris vreo 6 carti din care jumatate ca si coautor „stilist” pentru diversi alti autori ce se exprima bolovanos. Ele au fost succese comerciale, in cel mai fericit caz, mediocre. Schawrtz e cunoscut doar ca si coautor la „The art of the deal”. Asta ne spune totul despre capacitatea lui Schwatz. Sunt nenumarati aghitanti straluciti care insa sunt incapabili sa fie comandanti de succes. Cam asta pare sa fie cazul lui Schwartz…

Un alt caz din asta ciudat de „one time hit”. Mihail Solohov a scris in 1928 un roman remarcabil „Donul linistit” care a avut un succes extraordinar in URSS si apoi in lume. In 1965 a primit premiul Nobel pentru literatura pentru acesta carte. Tot ce a mai scris afara de aceasta carte e penibil si fad si pare scris de o alta persoana. Se spune ca de fapt Solohov ar fi gasit masnuscrisul romanului „Donul linistit” in ranita unui ofiter antiobolsevic mort in razboiul civil din rusia si ca la cativa ani buni a publicat pur si simplu manuscrisul sub semnatura sa….

Johnson nu a fost deloc scârbit de politică. Gestionarea catastrofală a războiului din Vietnam i-a dus popularitatea binișor sub 10%. Asemeni unui alt președinte ratat, inept și incompetent al zilelor noastre: (Francois Hollande), Johnson nu a vrut să se facă de râs și a renunțat de bună voie la candidatură..

Dr Strangelove s-a turnat în bună măsură în UK din cauză că era un film cu buget redus. Iar pe atunci UK era o țară low-cost. Lipsa de bani e vede și din faptul ca filmul e alb negru. Oricum filmul a fost făcut cu bani americani, de un regizor american, cu logistică americană (fimări în interiorul unui bombardier american) și cu excepția lui Peter Sellers cu actori americani.

Chestia cu „ministerul adeărului” e că el dispare sub Trump. Corectitudinea politică încetează să mai fie politică de stat. Oamenii redescoperă libertatea cuvântului. Spre disperarea mediei de stânga nu mai există teme tabu. Stâlpii minciunii instituționalizate (CNN & NYT) încep să aibă probleme financiare destul de severe pe măsură ce-țpierd publicul, etc. Exact asta e va întâmpla și cu filmele. Vor trebui să se orienteze după gustul publicului.

Revin după o scurtă documentare pentru a îndrepta prezentarea tendențioasă de mai sus și falsurile despre un film care este un reper cultural și apreciat de aproape toți cei care l-au văzut.

Dr. Strangelove a fost filmat în UK, nu din motive de buget, ci deorece Peter Sellers, actorul principal trecea printr-un divorț și nu putea să părăsească țara („unable to leave the country for domestic reasons” anunța Lee Minoff în New York Times în 1963). Dar Peter Sellers nu este singurul actor britanic care joacă în film, britanici fiind și Peter Bull (ambasadorul sovietic) și Tracy Reed (amanta generalului Turgidson). Filmul a fost turnat în alb-negru nu din motive de buget, ci pentru efect, pentru a evoca newsreel footage dar și o anumită atmosferă (vedeți Paths of Glory, de asemenea în alb-negru și anti-război despre care Roger Ebert spunea „the black-and-white photography is the correct choice; this is a world of shapes and shadows, mud and smoke, not a world for color”) Interiorul bombardierului american (B52) nu are vreo legătură cu „logistica americană” (whatever that means) și este într-o bună măsură fictiv, având la bază interiorul unui model mai vechi (B29) – se zice că Kubrick însuși s-a speriat când niște piloți i-au confirmat precizia reconstituirii, căci asemenea informații erau secrete.

Mai trebuie spus că filmul critică, printre altele, paranoia anti-comunistă a anilor ’50-’60 și pornirile belicoase, aproape ridicol de suicidare ale unor generali americani. Generalul Turgidson este un personaj inspirat de Curtis LeMay, cel care spunea că americanii trebuie să încheie războiul din Vietnam prin orice mijloace, inclusiv bombe nucleare! Generalul Ripper de Thomas S. Power, un general care se pare că ar fi zis că cel mai important este să-i omorâm pe ruși: dacă la sfârșitul războiului rămân doi americani și un rus înseamnă că am învins!

Deși filmul a fost în general bine primit, unele comentarii din presa anului 1964 arată că societatea americană era încă afectată de Red Scare:
„No Communist could dream of a more effective anti-American film to spread abroad than this one. United States officials, including the President, had better take a look at this one to see its effect on the national interest” și că dacă filmul ar fi distribuit în lume ar putea „cause the United States as much harm as many a coup or revolution” (Chalmers M. Roberts în Washington Post), filmul este „actionable from a standpoint of libel, treason and lack of patriotism” (Washington Daily News), „dangerous pacifist propaganda” și „an anti-American tract unmatched in invective by even our declared enemies” (cititor către New York Times). Acestea sunt ecouri ale unei epoci sinistre în care funcționau mai multe Ministries of Truth, cum bine au fost numite mai sus. Cel mai celebru este probabil HUAC, dar nu trebuie trecute cu vederea „clasicele” FBI și MPAA (regizorii și actorii fiind ținte predilecte nu doar pentru activități comuniste, dar și anti-americane, subversive, pentru „moral turpitude” și altele asemenea).