Îmbătrânirea a fost conceptualizata încă din Antichitate. Astfel, gânditorii grecii au definit-o ca un proces natural de declin biologic al căldurii vitale înnăscute, în timp ce filosofii romani au accentuat latura etică, care transcende ideea de declin, de povară, prezentând-o ca pe etapă biologica firească a existenței. În zilele noastre, îmbătrânirea este privita ca un proces mutimodal cu progresie temporală, care se manifestă la mai multe nivele, incluzând organele, țesturile și celulele, și care se manifestă prin regresie a integrității funcționale a organismului si prin creșterea susceptibilității fata de numeroase patologii.
În mod tradițional, îmbătrânirea este evaluata prin prisma vârstei cronologice, definită ca perioada scursă de la nașterea unui individ. Vârsta cronologică reprezintă astfel un reper util la nivelul societății, însă nu surprinde heterogenitatea duratei stării de sănătate și a longevității între indivizi.
Astăzi, îmbătrânirea nu mai este privită doar ca o trecere a anilor, ci ca un concept cu o definiție holistică, care îmbină procesele moleculare, celulare și fiziologice într-o imagine integrativă asupra modului în care organismul se transformă odată cu timpul. Spre deosebire de vârsta cronologică, vârsta biologică reprezintă un concept alternativ de evaluare a îmbătrânirii prin prisma alterării condiției organismului, și relevă cât de mult s-a “uzat” organismul de-a lungul timpului, prin modificări moleculare, celulare și fiziologice. Cercetătorii au identificat cel puțin 12 trăsături esențiale care definesc îmbătrânirea, fiind clasificate în mai multe tipuri în funcție de origine, mod de acțiune și nivel la care se manifestă. Astfel, unele sunt primare, ce țin de alterări genomice și proteomice precum instabilitatea genomului (cum ar fi acumularea de mutații somatice), scurtarea telomerilor sau pierderea homeostaziei proteinelor; altele antagonice, precum senescența celulară ori disfuncția mitocondrială, care apar ca răspuns la aceste alterări; și altele integrative, cum ar fi inflamația cronică, disbioza intestinală sau epuizarea celulelor stem, ce reflectă efectele vizibile ale îmbătrânirii. Toate acestea sunt fin interconectate, astfel încât accelerarea sau încetinirea uneia le influențează inevitabil și pe celelalte.
Înainte de a răspunde la întrebarea dacă și cum putem evalua prin teste genetice vârsta biologica a organismului nostru și care sunt markerii îmbătrânirii utilizați pentru estimarea vârstei biologice, merită să ne oprim asupra componentei genetice a procesului de îmbătrânire, care este exprimată frecvent printr-o expresie bine-cunoscută: „A trăit mult, a avut gene bune!”.
Dar cât contează, de fapt, moștenirea genetică în durata vieții și, mai ales în longevitate?
Până în anii 1990, era larg răspândită ideea că îmbătrânirea este inevitabilă și că genetica nu o controlează. Tom Johnson, pionierul studiului geneticii îmbătrânirii și al longevității, a schimbat această percepție demonstrând că durata de viață a viermelui C. elegans poate fi influențată genetic, reușind să estimeze că heritabilitatea duratei de viață se situează între 20 și 50%, adică proporția variabilității duratei de viață în cadrul populației care poate fi atribuită diferențelor genetice dintre indivizi.
La oameni, genetica longevității a fost studiată prin comparații între gemeni monozigoți și dizigoți. Rezultatele au arătat că aproximativ 25% din variabilitate longevității poate fi atribuită factorilor genetici, influența fiind mai mare la vârste înaintate și, surprinzător, mai pronunțată la bărbați decât la femei. Cea mai recentă estimare (2025) sugerează că până la jumătate din diferențele de durată de viață ar putea fi determinate genetic, ceea ce se aliniază cu majoritatea celorlalte trăsături fiziologice umane și sugerează că influența genetică asupra longevității este semnificativă.
Un studiu realizat de Oxford Population Health a arătat însă că mediul în care trăim contează mult mai mult pentru sănătate și longevitate decât moștenirea genetică. Stilul de viață și condițiile de trai pot crește considerabil riscul de boli și deces prematur, iar factorii de mediu având de aproape zece ori mai multă influență decât genomul individual în estimarea mortalității premature.
Ce sunt ceasurile biologice moleculare?
Revenind la markerii biologici, în special cei genomici, pentru evaluarea vârstei biologice ne concentrăm pe semnele reale ale îmbătrânirii, cum ar fi: mecanismele moleculare care arată cât de mult s-a „uzat” organismul de-a lungul timpului.
Cercetătorii au creat mai multe „ceasuri biologice” care urmăresc semnele îmbătrânirii în organism și care sunt modele de învățare automată ce identifică tipare în caracteristici moleculare dintr-un număr mare de probe, care se modifică odată cu înaintarea în vârstă. Acestea includ ceasuri bazate pe modificările modelelor de metilare a ADN-ului (vârsta epigenetică), variabilitatea transcripțională (vârsta transcriptomică), schimbări proteomice (vârsta proteomică), precum și modificările căilor inflamatorii și imune, modificările neuroimagistice, modificările asociate microbiomului (vârsta metabolomică) și altele.
Oamenii de știință au măsurat lungimea telomerilor, capetele protectoare ale cromozomilor, pentru a estima vârsta biologică. Considerată odată „standardul de aur”, metoda s-a dovedit însă imprecisă, deoarece lungimea telomerilor poate varia rapid, fiind influențată de factori temporari, cum ar fi inducerea răspunsului imun, și fără legătură directă cu îmbătrânirea.
Ceasurile epigenetice utilizează situsuri CpG (regiuni ale ADN-ului în care un nucleotid de citozină este urmat de un nucleotid de guanină) pentru a prezice vârsta cronologică ale căror niveluri de metilare a ADN-ului măsoară vârsta subiectului. Această metoda de evaluare a îmbătrânirii biologice este considerată ca fiind cea mai precisă dintre toate metodele.
Modificările epigenetice sunt modificări chimice ale ADN-ului sau ale cromatinei care influențează modul în care genele sunt activate, afectând caracteristicile organismului și putând persista pe termen lung sau chiar de la o generație la alta, fără a altera secvența ADN. În biogerontologie, ceasul epigenetic Horvath, bazat inițial pe 353 de site-uri CpG, a fost o descoperire majoră, estimând cu precizie vârsta cronologică în diverse țesuturi și celule. Ceasurile moleculare de a doua generație, precum PhenoAge și GrimAge, au mers mai departe, așadar ele nu estimează numai vârsta, ci și durata stării de sănătăte și riscul de mortalitate. Astfel, GrimAge este capabil să prezică timpul până la deces, apariția bolilor coronariene și a cancerului.
Deși studiile epigenetice au adus informații valoroase despre mecanismele biologice ale îmbătrânirii, nu este clar dacă rezultatele reflectă cu adevărat procesul de îmbătrânire măsurat prin metilarea ADN-ului. Analiza proteinelor din plasmă poate oferi un semnal mai ușor de interpretat biologic, astfel încât analiza îmbătrânirii prin analize proteomice ar putea genera informații mai relevante și aplicabile. Tehnologiile genomice, proteomice și metabolomice de înaltă performanță vor permite caracterizarea și cuantificarea a mii de markeri epigenetici, transcriptomici, proteomici și metabolomici, care se pot modifica la nivel molecular pe măsură ce organismul îmbătrânește.
Sunt ceasurile epigenetice gata pentru utilizarea în clinică? Deocamdată rămâne de văzut, dar stim clar că ceea ce este utilizat în prezent este vârsta calendaristică a unei persoane pentru a stabili dacă este eligibilă în cadrul programelor de transplant renal.
Este procesul de îmbătrânire liniar sau unul etapizat?
Un studiu realizat de cercetătorii de la Stanford Medicine arată că îmbătrânirea umană se desfășoară în etape: schimbări biomoleculare importante accelerate apar la mijlocul vieții, în jurul vârstei de 40 de ani, și la începutul anilor 60. Cercetătorii au analizat date a peste 135.000 de molecule și microbi diferiți, inclusiv metaboliți, lipide, proteine și precursori ai proteinelor (molecule de ARN), biomarkeri cunoscuți ca fiind asociați cu sănătatea sistemului imunitar si statusul inflamator. Rezultatele arată că 81% dintre molecule nu s-au modificat continuu, așa cum s-ar fi așteptat în cazul îmbătrânirii liniare, ci s-au schimbat semnificativ în jurul vârstelor de 44 și 60 de ani. Acest studiu explică de ce mulți oameni încep să își simtă vârsta aproape brusc. Se suspectează că, la persoanele în vârstă de peste 60 de ani, diminuarea funcției sistemului imunitar ar putea declanșa o deteriorare mai generalizată a organelor, în timp ce o reducere a activității fizice la mijlocul vieții ar putea explica diferențele observate la persoanele în jur de 40 de ani, dar și schimbările hormonale, inclusiv menopauza. Aceste rezultate care arta îmbătrânirea accelerată în anumite etape ale vieții nu se suprapun însă cu dinamica acumularii liniare a mutațiilor somatice, a modificărilor epigenetice sau cu dinamica procesului de scurtarea a teleomerilor.
Așadar, chiar dacă studiile recente au identificat cauze comune ale îmbătrânirii la nivel celular, nu există încă o teorie unică care să explice întreg procesul. Îmbătrânirea diferă de la o persoană la alta, afectând organele și funcțiile fizice sau cognitive în moduri variate și particulare, iar declinul unui organ poate influența sănătatea altora, contribuind la apariția bolilor cronice. De aceea, pentru a desluși pe deplin complexitatea acestui mecanism de îmbătrânire sunt necesare cercetări avansate.
Se poate opri sau chiar inversa procesul de îmbătrânire celulară?
Pe baza mecanismelor care leagă stresul celular de îmbătrânire, cercetătorii au propus mai multe strategii pentru a încetini procesul de îmbătrânire și a preveni bolile asociate vârstei. Acestea variază de la adoptarea unui stil de viață sănătos, până la terapii medicamentoase, terapii genetice și transplant de celule stem. Intervenții experimentale, precum reprogramarea epigenetică, transferul microbiotei intestinale sau imunoterapia au generat rezultate promițătoare.
Vârsta ta epigenetică sau metilarea ADN-ului nu sunt fixe, astfel încât obiceiurile simple, precum alimentația și exercițiile fizice, pot influența vârsta biologică. De exemplu, cercetările sugerează că renunțarea la fumat poate inversa modificările de metilare ADN cauzate de fumat.
Reprogramarea epigenetică, adică resetarea experimentală a programului epigenetic la o stare mai tânără, ar putea deveni un instrument util pentru menținerea stării de sănătate și creșterea longevității.
Ca o concluzie, de la alegeri simple de zi cu zi la terapii revoluționare, lupta împotriva îmbătrânirii se bazează tot mai mult pe descoperirile din genomică și alte omici, oferind șansa unei vieți mai sănătoase și chiar extinderea duratei de viață. Pentru noi toți importantă este nu numai durata vieții, ci și calitatea ei, iar viitorul în cercetare deschide perspective pentru o îmbătrânire frumoasă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Mulțumesc pentru sintetizarea cercetărilor din ultimii ani asupra procesului de îmbătrânire într-o manieră accesibilă. Astfel de texte sunt binevenite, mai ales când sunt fundamentate pe propria activitatea de cercetare și nu pe traduceri mai mult sau mai puțin inspirate. În urmă cu câțiva ani am citit cartea lui David Sinclair: Lifespan. Why we age and we don’t have to, tradusă și în limba română, și care oferă într-o manieră accesibilă informații utile și mai ales sfaturi practice pentru a încetini procesul de îmbătrânire.
O întrebare, dacă este permis: cât de optimiste sunt cercetările în privința generării de către propriul organism a unor organe întregi? Se pare că deocamdată sunt ceva speranțe în ceea ce privește dantura: în loc de implant se pare că este posibil ca prin inginerie genetică propriul organism să poată genera complet un nou dinte. Dar despre alte organe? Mulțumesc.
Stimate Domnule Profesor, nici nu stiti ce bine-mi pare sa aud de dumneavoastra! Pana ne raspunde dl. Cocos, v-as ruga, asa, sa ne scrieti ceva, ăstora mai netrebnici in ale matematicii. Aveti un clenci cand explicati ceva, un „je ne sais quoi” care va face aparte. Toate cele bune va doresc!
Mulțumesc pentru articol!
„mediul în care trăim contează mult mai mult pentru sănătate și longevitate decât moștenirea genetică. Stilul de viață și condițiile de trai pot crește considerabil riscul de boli și deces prematur, iar factorii de mediu având de aproape zece ori mai multă influență decât genomul individual în estimarea mortalității premature.”
Aşa se explică că media de viaţă la bărbaţi în România e de 71 de ani (cu excepţii notabile care au trăit chiar 95 de ani…)
Deci mai degrabă aplicăm proverbul „Cum îți așterni, așa dormi” decît „cum ţi-e scris…”
Dar oare eşti în măsură să îți aşterni!? Dacă lucrezi pe salariul minim într-o fabrică, expus la suspensii cauzatoare de cancer, opţiunile îţi sunt limitate.
Dar poţi să ai o situaţie mai bună, să ai opţiuni dar să-ţi faci rău zilnic. Să-ţi scurtezi viaţa. Asta fiindcă nu cunoşti, nu dai importanţă sau nu aplici în viaţa ta informaţii ce ajută la autoconservarea şi perpetuarea vieţii tale. Eşti sclavul obiceiurilor proaste şi obiceiurile se schimbă greu.
Dar să zicem că îţi creezi condiţiile ideale. Mediu de creştere perfect. Dacă apar probleme neprevăzute, reuşeşti să inhibi şi să eradichezi orice ar pune în pericol armonia ce ţine de mulţimea de celule organizate din care eşti format. Ai la dispoziţie antiviralul cu spectru larg, ai combinaţia de antibiotice care omoară orice bacterie rezistentă, ai tratamentul injectabil care-ţi face sistemul imunitar apt să consume cancerul, etc.. Nu poţi fi răpus de nimic. Singurul lucru care te poate răpune e bătrâneţea. Abia acum începem să discutăm lucrurile interesante. Adevăratele provocări! Cum să nu fi răpus de bătrâneţe!? Cum să faci să nu se declanşeze procesele care duc la îmbătrânire!?
Aici doar un tip de filozofie ce ne poate duce mai departe de limitele cunoaşterii actuale, în genul operelor scrise de Herbert Spencer (Biologia), poate să ne îndrepte în direcţia bună.
Sau să filozofăm noi:
De ce copacii încep să facă fructe când sunt stresaţi (cand li se taie rădăcinile ori sunt puşi în ghivece mici)_ Sau să facă flori când seva e restricţionată în ramură. De ce cancerele produc metastaze cănd sunt supuse stresului (lipsă de oxigen, chimioterapie)? De ce oamenii „îmbătrânesc” la semnalul glandei pineală şi care e „ceasul” acestei glande?
ceasul biologic al vietatilor terrei este sicronizat cu miscarea de revolutie, chiar si pentru formele primare ce nu beneficiaza de lumina solara. functionam cum functionam, pentru ca ne am nascut unde ne am nascut. cum mor galaxiile asa mor si oamenii, desigur la alta scara de timp. adaptarea/supravietuirea poate gasi brese, plantele profita de caldura/lumina si grabesc germinarea, oamenii lucreaza in schimburi, pisicile vineaza noaptea etc. dar ceasul biologic e prezent in structura oricarei forme de viata. ca sa fim nemuritori ar trebui sa fim supragalaxieni nu doar paminteni!
Aș introduce termenul de VITALITATE ca măsură a energiei vieții, cu niște praguri de modificare:
– 0-25 ani- creșterea vitalității
– 25-45 ani- perioadă de vitalitate maximă
– 45-55 ani- prima perioadă de scădere a vitalității, cu pantă ușoară, cu „reparații ” minore
– 55-65 ani-a doua perioadă de scădere a vitalitatii, cu pantă mai mai abruptă și cu reparații capitale
– 65 și peste- scădere abruptă a vitalității și intrarea în zona senectuții și a hazardului.
Noroc că, zic unii, tehnologia va schimba datele, medicina și informația(ADN-ul) vor putea prelungi viața până la vârste matusalemice. Cică omul care va trăi 1000 de ani deja s-a născut….
Da, cred că există un ceas intern care bate ritmul existenței. Aș zice că acest ceas nu este în ADN ci în Unitatea Centrală numit CREIER. Fiindcă TOATE calculatoarele au un orologiu/ oscilator care bate ritmul…
„ceasul biologic al vietatilor terrei este sicronizat cu miscarea de revolutie”.
sau
Ceasul biologic al vietatilor terrei este sicronizat cu Luna (the Moon)!?
Un motiv în plus să vedem cum am duce-o pe Marte…
I interesant
Rechinul de Groenlanda traieste 400 de ani. Hai sa spunem, frig, metabolism incetinit dar nu-i deajuns cred.
Alt peste de apa relativ calda, pe langa Madagascar, Latimeria, traieste si asta o suta de ani. Mai sunt si alte exemple, nu neaparat pesti.
Oricum e incurajator cea ce scrieti in sensul ca nu intr-un viitor prea indepartat, macar o diagnoza a imbatranirii daca nu un elixir al tineretii. vor fi accesibile.
Ma intreb cum va fi cu asigurarea de viata…
Tinerețe fata bătrânețe și viata fără de moarte, obsesia de mii de ani a muritorilor.
Azi cei cu oarece stare lucrează la asta. De exemplu miliardarul californian Peter Thiel finanțează studii de transplant de sânge de copiii sau oameni tineri pentru stoparea procesului de îmbătrânire. El infirma ca ar fi apelat la un astfel de procedura dar este greu de crezut ca o face doar pentru alții.
Dumneavoastră ați deschis un ceas molecular și ați ascultat pulsația timpului în codul său natural. Eu am încercat să citesc aceeași vibrație în arhitectura continuității – de la Ana Aslan la fotonii de la Măgurele și algoritmii orbitali. Cred că există o convergență între aceste două moduri de a măsura durata și mai cred că o cercetare interdisciplinară, între universitari animați de aceeași pasiune a sensului, ar putea desena hărți noi ale longevității. Vă ofer cu modestie un mic studiu recent, în spiritul acestei platforme care nu doar comentează, ci poate coagula rețele vii ale colaborării: https://revistacultura.ro/sensul-care-dureaza-romania-in-ecologia-cunoasterii/
⚛️ A.L.M.
Văzând titlul de mai sus, mă uit, din reflex, la ceas – nu biologic, bașca molecular – și văd, cu mare mirare, că-i trecut de 75 de ani. Ce să fac? Să mă grăbesc a intra în pământ din jena de-a mă afla încă deasupră-i?
Mulți ani înainte!
Că autor al acestui articol cred că ar trebui să adăugați și faptul că sunt lucruri pe care știința nu le înțelege exact. Cel puțin în acest moment. Tot la cinci ani protocolul terapeutic se schimbă așa că viitorul va limpezi lucrurile
La acest moment un studiu publicat în Nature Aging a analizat molecule și microbiomul persoanelor între 25 și 75 ani și identifică două puncte distincte în care îmbătrânirea biologică se accelerează brusc — în jurul vârstelor de 44 și 60 de ani. Aceste puncte coincid cu modificări semnificative ale moleculelor implicate în sănătatea cardiovasculară, imunitate și metabolism renal. Dincolo de aceste trepte sunt și factori care favorizează într-o direcție sau alta.
-Căldura extremă.
Un studiu desfășurat în Taiwan (15 ani, 25.000 de adulți) arată că expunerea prelungită la valuri de căldură accelerează îmbătrânirea biologică. Astfel, două luni suplimentare de expunere pot „adiționa” între 8 și 12 zile de îmbătrânire — efect comparabil cu fumatul sau consumul de alcool
. În zone caniculare, oamenii ar putea îmbătrâni mai repede biologic cu până la 14 luni
Grăsimea viscerală. Aceasta accelerează îmbătrânirea inimii.
Un studiu pe peste 21.000 de participanți din UK Biobank a evidențiat că grăsimea viscerală (din jurul organelor) este un indicator mai puternic al îmbătrânirii cardiovasculare decât indicele de masă corporală (IMC). Exercițiul fizic—în special HIIT combinat cu activitate aerobă—poate reduce grăsimea viscerală și proteja inima, inclusiv în cazul persoanelor obeze; femeile, în special, par să fie protejate de depozitul de grăsime subcutanată (șold/șolduri).
Emma Maria Mazzenga, o atletă de 92 de ani din Italia, are mușchi și sisteme cardiovasculare care reflectă mult mai puțin vârsta cronologică — mușchii ei cu fibre lente funcționează la fel ca cei ai unui tânăr de 20–30 de ani. Experții analizează țesutul ei muscular și callități mitocondriale pentru a înțelege cum exercițiul constant și stilul de viață activ pot întârzia declinul biologic.
Un studiu de peste 13.000 de adulți peste 45 de ani arată că cei cu un scop definit în viață au risc cu ~28% mai mic de a dezvolta demență, indiferent de educație, depresie sau predispoziție genetică.
Numeroase stări celulare diferă între bărbați și femei, fapt care ar putea explica incidența mai mare a bolilor autoimune la femei vârstnice
Etapele „bruste” la 44 și 60 ani — vârfuri moleculare/metabolice identificate anterior discutate mai sus . S-au definit ritmuri pe sisteme – Epigenetic clocks (ceasuri epigenetice), scule de măsurare (ex. Horvath, PhenoAge, GrimAge) folosind metilare ADN și alte motoare celulare. Recent a fost introdus un nou tip de ceas bazat pe markeri histonici, promițând tare alternative.
S-au găsit trăsături, S-au extins față de cele inițiale (instabilitatea genomului, scurtarea telomerilor, alterări epigenetice etc.) includ acum macroautofagie, inflamație cronică, disbioză, senescență celulară, disfuncție mitocondrială, extenuarea celulelor stem etc.
Și că lucrurile să se poată înțeleagă avem acuma biomarkeri emergenți,
Senescența și celule specifice (ex. CD8+ T senescente, CD4+ citotoxice la supercentenari) sunt studiate în principal ca indicatori ai vârstei biologice și imunității.
Avem capacitatea de evaluare prin marcheri, IL-23R pot evalua eficiența terapiilor anti-îmbătrânire, expresia scăzută a UPF1 accelerează senescența celulară. Compusi senolitici precum JQ1, RG7112, nutlin-3a, AMG232 reduc vârsta epigenetică în probe de sânge in vitro.
Proteină AP2A1 relevă rol în îmbătrânire; suprimarea ei poate schimba senescența.
Organizarea sincronizării inter-organ (genetic/inflamator) se degradează odată cu vârsta, în afară imunității.
Concluzii. Trăim vremuri în schimbare. Îmbătrânirea nu este un proces lent și constant: are faze accelerate la ~44 și ~60 de ani.
Mulți factori contribuie: biologici (ceasuri epigenetice, proteine, celule senescente), de mediu (căldură, dietă, inflamație) și stil de viață (exerciții, psihologic).
Tehnologiile emergente (AI, gene editing, senolitice) deschid calea către tratamente personalizate care pot întârzia sau chiar repara efectele îmbătrânirii. Ce nu vom ști? Cât va costa și condițiile de a accesa aceste terapii. Cei care au acum 40 de ani vor prinde aceste schimbări.
Articolul este foarte interesant și bine structurat, felicitări pentru abordare! Din curiozitate, a fost redactat integral de un autor uman sau ați folosit și un instrument de tip AI pentru documentare sau redactare? De asemenea, mi-ar plăcea să pot consulta sursele menționate, mai ales în legătură cu studiile recente din 2025. Mulțumesc!
„Modificările epigenetice sunt modificări chimice ale ADN-ului sau ale cromatinei care influențează modul în care genele sunt activate, afectând caracteristicile organismului și putând persista pe termen lung sau chiar de la o generație la alta, fără a altera secvența ADN.”
Mecanisme NATURALE EPIGENETICE observate la oameni pana acum:
– (DE) + acetylation, methylation, phosphorylation, ubiquitination, SUMOylation, biotinylation, ADP-ribosylation, and crotonylation.
Doar 3 intrebari, deocamdata, pentru autor/oricine se pricepe sa raspunda pe intelesul nespecialistilor:
1. Care este nivelul de cunoastere, acum, in ce priveste EPI-GENETICA/genomica ADN-ului EXTRACROMOZOMIC, adica mitocondrial SI extranucleic(diferit de cel mitocondrial)?
2. Ce relevanta/implicatii, in studiul epigenetic, are diferentierea „metacentric vs. acrocentric” atribuita centromerilor cromozomilor?
3. Cat de „batut in cuie” este, acum, efectul epigenetic transgenerational, adica faptul ca modificarile (subtile?) din organismul uman, FARA modificarea ADN(includem si raspunsul la 1 de mai sus?), sunt TRANSMISIBILE 100% TUTUROR URMASILOR DIRECTI?