„Antipatiile cronice față de anumite națiuni și atașamentele înflăcărate față de altele sunt, în egală măsură, periculoase pentru libertatea reală.”
George Washington, Farewell Address, 1796
Unul dintre cele mai persistente mituri ale perioadei post–Război Rece a fost acela că globalizarea, tehnologia și interdependența economică ar fi făcut geografia irelevantă. Frontierele ar fi devenit permeabile, distanțele neglijabile, iar politica internațională ar fi intrat într-o etapă post-spațială. Robert D. Kaplan a demontat sistematic această iluzie, readucând harta în centrul analizei geopolitice.
Teza sa este limpede: geografia nu dictează mecanic deciziile statelor, dar stabilește limitele structurale ale politicii. Ideologiile se schimbă, regimurile se succed, liderii vin și pleacă; poziția pe hartă, vecinătățile, accesul la mări, relieful și clima rămân constantele profunde ale puterii. „Geografia este pânza pe care istoria este pictată”, notează Kaplan.
Această cheie explicativă permite o lectură coerentă a relației dintre Statele Unite ale Americii, Canada și Groenlanda, dincolo de episoade conjuncturale sau declarații izolate.
Formarea Statelor Unite: expansiune, Manifest Destiny și imperativul contiguității
Statele Unite nu sunt rezultatul unei agregări organice de provincii istorice, ci produsul unei expansiuni teritoriale continue, realizate prin cumpărare, cucerire și anexare. După 1776, statul american pornește ca o entitate îngustă pe coasta atlantică. Supraviețuirea sa politică și militară depindea de depășirea acestei constrângeri.
Această expansiune nu a fost percepută ca agresiune, ci ca necesitate structurală.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, necesitatea primește o formulare ideologică: Manifest Destiny. Conceptul exprimă convingerea că Statele Unite sunt destinate să se extindă pentru a-și asigura siguranța strategică și contiguitatea teritorială.
Nu identitatea, ci securitatea și coerența spațială erau miza.
Secolulal XIX-lea confirmă această logică:
1803 – Louisiana Purchase: eliminarea fragmentării interne și controlul axei Mississippi;
1819– Florida: securizarea flancului sud-estic;
1845 – Texas și 1846–1848 – războiul cu Mexicul: atingerea Pacificului și contiguitatea est–vest;
1867 – Alaska: extindere defensivă și prevenirea prezenței unei puteri rivale.
Manifest Destiny nu a creat dinamica; a legitimat-o. Ideologia a urmat geografia, nu invers.
Canada și tentativa de cucerire: originea fricii istorice
În această logică, Canada apare ca excepția continentală. Nu pentru că nu ar fi fost dorită, ci pentru că structura imperială britanică a blocat absorbția directă. Tentativa explicită există: Războiul din 1812–1814, când SUA invadează Canada britanică cu obiectivul anexării. Eșecul nu schimbă intenția, ci metoda.
Pentru Canada, episodul este fondator. El fixează o intuiție strategică durabilă: existența sa depinde nu de propria forță, ci de limitele impuse Statelor Unite de alți actori.
De aici se naște teama istorică canadiană — nu frica de invazie imediată, ci conștiința că logica expansiunii americane nu s-a oprit, ci a fost suspendată de circumstanțe.
De la cucerire la integrare funcțională: „statul interior”
Eșecul anexării militare conduce la o schimbare de strategie. Canada nu este cucerită, ci integrată progresiv: economic, energetic, demografic și strategic. Momentul de cotitură este NORAD (1958).
NORAD nu este o alianță clasică, ci o fuziune operațională: avertizare timpurie, comandă integrată, control aerospațial comun. Din acel moment, Canada rămâne suverană juridic, dar interiorizată strategic. Aceasta este forma modernă a expansiunii:
nu prin steaguri, ci prin sisteme.
Marshall și Braudel: confirmarea timpului lung
Dacă Kaplan oferă cadrul, Tim Marshall confirmă concluzia într-un registru accesibil: statele sunt prizonierii geografiei lor. Canada — vastă, slab populată, deschisă Arcticii și lipită de cea mai mare putere militară — nu poate avea autonomie strategică reală; securitatea sa este delegată structural.
Această constatare capătă profunzime prin Fernand Braudel. În timpul lung al istoriei, entitățile de acest tip nu dispar prin șocuri violente, ci sunt absorbite funcțional. Evenimentele sunt zgomotul de suprafață; structurile geografice sunt forțele reale.
Groenlanda: ușa de la celulă
În acest cadru, Groenlanda nu este despre resurse sau rute. Este despre controlul accesului. Cu Alaska la vest, SUA la sud și Groenlanda la est, arcul strategic nord-
american se închide. Canada devine interior pur. Groenlanda nu este celula. Este ușa. Până la Groenlanda, Canada rămânea indispensabilă ca spațiu de tranzit și tampon. După Groenlanda, devine un spațiu administrat strategic, fără rol de negociere. Nu anexat, nu ocupat, ci conținut.
Donald J. Trump: liderul care vede latențele și accelerează istoria
În sens braudelian, liderii devin decisivi când scurtează distanța dintre timpul lung al structurilor și timpul scurt al evenimentelor. Donald J. Trump nu a creat o direcție nouă; a accelerat una existentă, refuzând masca diplomatică.
Declarațiile sale recente privind Canada și Groenlanda sunt revelatoare prin asumarea explicită a riscului strategic, inclusiv tensionarea NATO. Trump susține că acordurile și prezența militară nu sunt suficiente și evocă controlul direct („ownership”) ca soluție. Disponibilitatea de a plăti costuri politice mari indică limpede că miza nu este subsolul sau rutele, ci controlul arhitecturii de securitate nord-americane.
Trump nu schimbă harta; o rostește. Nu amenință Canada; o definește. Nu cucerește Groenlanda; numește funcția ei.
Canada și Groenlanda: tăcerea ca poziție strategică
Un element revelator este absența aproape totală a unei poziții publice canadiene cu privire la Groenlanda. Deși prim-ministrul Canadei s-a aflat recent la Washington și a discutat direct cu Donald J. Trump, Ottawa nu a formulat o luare de poziție explicită.
Această tăcere nu este întâmplătoare.
Pentru Canada, orice poziționare ar fi costisitoare: susținerea ar confirma dependența strategică, opoziția ar deschide un conflict nesustenabil. Mai mult, Groenlanda nu este un dosar extern, ci unul care reduce rolul arctic al Canadei și o transformă din pivot într-un spațiu interior. Realitatea operațională a NORAD limitează autonomia discursivă. În acest context, tăcerea devine singura poziție rațională. Paradoxal, absența discursului confirmă miza: dosarul Groenlanda se decide deasupra Canadei.
Danemarca: precedentul vânzării și ipocrizia reacției
Indignarea europeană față de ideea tranzacționării Groenlandei ignoră un precedent direct: 1917, când Danemarca a vândut Insulele Virgine Americane Statelor Unite pentru 25 de milioane de dolari în aur, din rațiuni de securitate. Teritoriul era atunci un activ strategic tranzacționabil. Diferența nu este de principiu, ci de epocă. Europa a trecut la o concepție normativ-simbolică; SUA au păstrat o lectură funcțională a spațiului.
Reacția la Trump este mai curând disconfort față de explicitare: suveranitatea simbolică coexistă deja cu controlul strategic american.
Concluzie
Geografia nu constrânge prin violență, ci prin inevitabilitate.
Statele Unite s-au format prin acumulare de spațiu pentru siguranță și contiguitate și continuă să funcționeze în aceeași logică, adaptată epocii. Canada nu este o victimă și nici un adversar, ci un stat interior, stabilizat prin integrare funcțională. Groenlanda nu este o țintă, ci mecanismul de închidere al acestei structuri continentale.
Imperiile vechi cucereau teritorii. Imperiile moderne controlează uși.
Prin Groenlanda, SUA nu cucerește Canada. O face definitiv inutilă ca spațiu strategic autonom.
Interesant dar insuficient. Nu este vorba numai de geografie ci și de Putere/Forță și Destin.
Voi face câteva aduceri aminte istorice:
1) Imperiul țarist și apoi cel sovietic s-a extins spre Est și apoi spre Vest prin ocuparea de teritorii prin Forță/Război
2) SUA s-au extins teritorial tot prin Forță/Război
NB. AMBELE țări au avut aceeași politică de extindere: FORȚA. Bineînțeles în vecinătatea geografică imediată.
3) China s-a extins și ea, a ocupat Tibetul, acum vrea din nou să se extindă peste Taiwan și prin apropiere
4) Europa vrea și ea extindere spre Est…
TOATE MARILE PUTERI VOR EXTINDERE, dacă se poate „soft”, dacă nu, „hard”!
Astfel, azi, asistăm la o luptă „soft” între marile puteri pentru ACAPARAREA de teritorii. De ce? Fiindcă TOȚI vor acapararea de resurse, piețe de desfacere controlate, accesul la forță de muncă ieftină inclusiv acapararea de „creiere”. Asta e, planeta Pământ a devenit prea mică pentru aceste „mari puteri”. Da, este vorba despre Întregul Pământ nu numai de Geografia locală. Și asta este extrem de periculos.
Iar singura întrebare este: împărțirea geografică a Planetei Pământ se va face soft sau hard?
NB. Dacă se va face hard, atunci nu se va avea ce împărți!…
Concluzie: A înnebunit Lumea și vrea să se sinucidă.
Spui falsuri rusesti, Europa nu vrea sa acapareze nimic, nici o tara nu e bagata in Europa cu forta ba dimpotriva i se impun o multime de reguli si obligatii de indeplinit daca vrea sa acceada in grup. SUA pot face absolut orice baza militara vor in Groenlanda, pot pune orice scut si oricate bombe nucleare, pot exploata (daca pot fizic si economic) orice resurse din solul ala bocna 365 zile pe an, pot face absolut orice mai putin sa detina o hartie ca detin acea insula.
Nu vă mai închinați mioritic la Idoli falși.
Extinderea UE, sustinuta de nucleul franco- german catre fostele tari socialiste a fost o manevra abila de a castiga piete de desfacere sia castiga forta de munca si creiere pregatite. Ca a gasit formula de finantare prin proiecte europene este pentru a crea o imagine de unitate si coeziune. Dar decalajul intre vest si estul european nu va dispare niciodata. Tine de educatie, atitudini si mentalitati, religie, stil de munca, etc.
UE, fosta CCE, nu ar fi existat azi dacă nu se extindea spre Est prin acapararea a ceea ce era mai bun din economiile acestor țări ( sistemele bancare, resurse energetice, forță de muncă ieftină, etc) transformându-le în piețe de desfacere. Ultimele exemple: nu am intrat în Schengen până nu am cedat 50% din acțiunile cu gazele de la Marea Neagră. Apoi, România pierde ANUAL 30 Miliarde de Euro prin comerțul cu Vestul(!!!). Hai să nu idolatrizăm tâlharii.
Aceeași logică a avut-o și Hitler, care avea nevoie de spațiu vital, o are și Putin, care vrea Europa. După ce mai pune ceva carne pe ea, o să înceapă și China cu Taiwan și Manciuria, apoi India cu Pakistanul și ceva bucăți din China. Nu îl mai înveliți pe Trump în poleială, e la fel de golan ca și ceilalți ”lideri”, produsul unei Americi care azi nu mai seamănă deloc cu ce vrea Hollywood-ul să arate. Ca întotdeauna, foamea de bani, nesimțirea și lăcomia sînt motorul istoriei și America nu face nicio excepție. Pînă acum a încercat să-i aburească pe toți cu războaiele care apară democrația, libertatea, drepturile omului, etc., acum l-a scos din măruntaie pe Trump care spune clar ce vrea America, adică totul și încă ceva în plus. Care cîrîie o ia peste bot fiindcă el e șefu’ găștii înarmate de apărători ai democrației, libertății și a păcii planetare în numele căreia îi belește pe toți care nu sînt de acord cu el. Ăla de la Kremlin dansează pe aceeași melodie, numai că are textul cu Russkiy Mir, așa că d-aia face Trump sala aia de bal la Casa Albă, ca să danseze amîndoi același tangou de altădată.
Cetățene, ești un cetățean neturmentat!
Sunt mai multe teme in discutie.
Haideti sa ne limitam la momentul actual si sa lasam istoria in pace. (Si Rusia a devenit un imperiu colonial continental exact din aceleasi cauze ca SUA. Difera doar organizarea lor interna. Daca dam voie SUA sa acapareze alte teritorii, pe cale de consecinta trebuie sa dam voie si Rusiei. Unde se va sfarsi istoria? Cand toate teritoriile vor fi acaparate de imperii si vor incepe sa se lupta intre ele, pentru „securitate”. )
In ziua de azi, exista doar doua idei in actiune:
-forta dreptului international, care obliga statele sa-si pastreze frontierele; cele slabe se apara prin sisteme de aliante politice si militare in fata potentialilor agresori;
-dreptul fortei (economice sau militare); care presupune inghitirea celor mici de cei mari, datorita fortei lor; un sistem primitiv, care da nastere la razboaie, pierderi umane si materiale si -mai ales- tulburarea zonei de afaceri;
SUA sunt prinse in sistemul fortei dreptului, datorita Razboiului Rece; teama de blocul comunist i-a facut sa constituie o larga alianta europeana, pentru a se opune expansiunii „revolutiei mondiale” propovaduita de comunisti; in fapt, imperialismul Moscovit, sub alte forme. DAR….. SUA -prin actuala administratie- nu mai vrea sa fie paznicul inarmat al omenirii si noii ordini mondiale. Vrea sa devina imperiu in actiune si sa-si foloseasca forta militara. Impotriva aliatilor. (?!!!) Deja utilizarea fortei militare este o prostie, o barbarie demna de handicapati mintali. Dar utilizarea ei impotriva aliatilor, devine si mai ridicola. Te intrebi daca nu cumva Putler a reusit sa-l manipuleze atit de bine pe Trump, ca nu-si mai da seama ce face.
SUA pot inghiti economic Groenlanda fara probleme. Daca nu cumva au inghitit-o deja. Vedeti cate marfuri sunt importate din SUA si cate din Danemarca. Si unde merge exportul Groenladei. Danemarca este in NATO, deci si Groenlanda. Prin urmare, SUA pot construi cate baze militare vor.
Si atunci?
Cred ca nebunia inghitirii Groenlandei trebuie analizata de psihiatri sau serviciile secrete; exista si varianta existentei unor eventuale rezerve uriase de bogatii naturale, nestiute de opinia publica si nici de danezi. Trump vrind sa dea bogatiile respective prietenilor sai miliardari.
Solutii nu prea exista. Ori Europa cedeaza -beneficiind de contraservicii, nu doar bani-, ori se opune, cu tot corolarul de consecinte. E bine ca Danemarca nu este singura in fata colosului.
Din punct de vedere juridic, exista o varianta de mijloc. Daca partile vor fi de acord.
Inchirierea Groenlandei pentru 33 de ani, pentru 660 miliarde de dolari.
In rest, sa ne fereasca Dumnezeu de timpiti in fruntea lumii! Se pare ca doi deja sunt si actioneaza coordonat.
@mongolul
„SUA -prin actuala administratie- nu mai vrea sa fie paznicul inarmat al omenirii si noii ordini mondiale.”
De fapt, cred că nu mai poate – nu mai are puterea de acoperire necesară. Așa că vrea să se retragă pe un aliniament mai restâns, mai ușor de apărat și de gestionat. Bineînțeles, orice retragere dintr-o parte a lumii trebuie îmbrăcată în „haine PR” acceptabile pentru privitori. Și, bineînțeles, trebuie să se asigure că ceea ce se află în interiorul noilor „granițe” e relativ omogen (sau măcar se comportă predictibil).
SUA este supra-îndatorată, iar bugetul de apărare al SUA propus pentru 2026 este aproape egal cu cel din 2023 (diferența în plus nu acoperă nici măcar inflația). Nu poți face mai mult, cu același buget, iar adversarii nu stau pe loc.
Cât despre tâmpiții ce conduc lumea, în peisajul actual, există toate șansele ca Xi al Chinei să fie perceput ca echilibrat și chiar ca un „tătuc” dezirabil, comparativ cu alții… 😊
Ar mai fi o solutie: daca tot e Groenlanda de vanzare, atunci Danemraca s-o vanda celui care da mai mult.
De exemplu, daca Xi ofera 20% mai mult decat Trump plus ceva privilegii pentru danezi, atunci … de ce nu?!
Ce-ar face Trump? Ii va pune taxe vamale lui Xi?
Tranzactia din 2017 vanzarea Dnish West Indies catre US , includea recunoasterea controlului american asupra Groenlandei ! Azi Trump vrea mai mult !
Prin cuceriri nu ne putem dezvolta împreună. Eventual, ne putem distruge împreună. Statele Unite au ajuns ceea ce sunt pentru că au format organizații globale ale libertății pieței în care participanții sunt toți egali în drepturi. Un american poate trăi la el acasă o zi folosind pentru viața lui numai produse europene. Un european poate trăi o zi folosind numai produse americane. Aceasta însemnă bogăție: schimbul liber. Cucerirea nu e bogăție. Trump distruge pas cu pas tot ce au construit înaintașii lui, inclusiv democrația din America, pe care o subminează grav. Avem de a face cu un impostor. SUA poate face în Groelanda ce vrea fără să distrugă egalitatea dintre națiunile prietene. Prin urmare nu e vorba de cucerire, ci de reality show-ul personal al unui dement.
Aveti perfecta dreptate si sunteti prima persoana pe care am intalnit-o public sa defineasca situatia in acest fel. Ma asteptam sa vad mai multa implicare din partea Canadei tinand cont de riscurile asupra suveranitatii sale pe care preluarea Goenlandei le-ar avea.
Să vedem, zise orbul.
„Geografia nu constrânge prin violență, ci prin inevitabilitate.”
Ăsta parcă e un citat din Jeffrey Epstein. Doar că Groenlanda a spus deja nu.
„Indignarea europeană față de ideea tranzacționării Groenlandei ignoră un precedent direct: 1917, când Danemarca a vândut Insulele Virgine Americane Statelor Unite pentru 25 de milioane de dolari în aur, din rațiuni de securitate. Teritoriul era atunci un activ strategic tranzacționabil. Diferența nu este de principiu, ci de epocă. Europa a trecut la o concepție normativ-simbolică; SUA au păstrat o lectură funcțională a spațiului.”
Si dv ignorati ceea ce a declarat reprezentantul SUA:
DECLARATION
In proceeding this day to the signature of the Convention respecting the cession of the Danish West-Indian Islands to the United States of America, the undersigned Secretary of State of the United States of America, duly authorized by his Government, has the honor to declare that the Government of the United States of America will not object to the Danish Government extending their political and economic interests to the whole of Greenland.
Robert Lansing
New York, August 4, 1916.
[Page 701]
https://history.state.gov/historicaldocuments/frus1917/d881
Dv ca si altii incercati sa gasiti o logica a lui Trump insa aceasta nu exista. Daca i se spunea ca Insula Serpilor e esentiala pt securitatea SUA, atunci ar fi cerut Insula Serpilor.
Un articol ciudat, în care autorul vrea să justifice geografic și istoric o mârșăvie.
Nu există nico scuză!
Daca privim corect geografic, Groelanda este f. aproape de Canada si SUA si punct de sprijin pt rute maritime arctice. Resursele naturale f.greu exploatabile si cu randament mic si mediu. Istoric, Groelanda este o posesiune daneza, adica o colonie chiar daca nu ne place termenul. Groenlanda are dreptul la autodeterminare, sa devina independenta de Danemarca. Economic, statul danez nu a investit mult in aceasta posesiune caci nu are putere financiara. In plus, a avut si o politica antidemografica contra nativilor inuiti. Prin urmare, doar natiunea inuita poate prin referendum sa arate ce doreste,. Iar daca SUA le va oferi conditii de viata mai bune, inuitii vor face o alegere. Acum exista o manipulare daneza si europeana dar va fi si una americana.