vineri, august 12, 2022

George Banu. În lumea obiectelor rănite

De fiecare dată când mă pregătesc să încep lectura unei cărți nou apărută ce poartă semnătura teatrologului francez de origine română George Banu încerc un sentiment pe care îl aveam doar în vremurile de mult timp trecute ale studenției mele clujene. Atunci când, la cursurile unor profesori precum Ion Vlad, Maria Vodă-Căpușan, Rodica Baconsky, Doina Curticăpeanu, poate și alții, mi se părea și că am devenit ca prin minune mult mai deștept decât eram în realitate, însă îmi și reproșam că nu fusesem capabil să intuiesc eu însumi esența și semnificația unor lucruri spuse de ei ce se dovedesc surprinzător de simple. Lucruri evidente, din propria mea vecinătate. Era, în fapt, ceva benefic în această ambiguitate, iar acum, ajuns la vârsta senectuții, mă bucur că am, periodic, grație unor cărți, șansa retrăirii. Bref, scrierile lui George Banu, devenite în vremea din urmă unele ale mărturisirii de sine, au pentru mine, între altele, efectul madeleinei proustiene.

Așa au stat lucrurile și cu prilejul lecturii cărții Obiecte rănite, apărută la începutul verii în traducerea românească a lui Cindrel Lupe, la editura bucureșteană Nemira, volumul beneficiind de fotografiile datorate Mihaelei Marin și lui Dragoș Spițeru. E vorba despre o carte dedicată virtuților multiple, adesea chiar nebănuite, ale acestor cărăuși ai memoriei, cum îi numește autorul, obiecte care, prin cine știe ce accident și nu din cauza inexorabilei treceri a timpului, au ajuns să fie obiecte celeste, obiecte care suferă. De altfel, George Banu operează în cuprinsul cărții distincția dintre rană, ca efect al accidentului, și eroziune, ca rezultat al scurgerii vremii.

Aceste obiecte pe care unii le numesc neglijent, disprețuitor vechituri, obiecte pe care profesorul le caută cu febricitate prin anticariate sau târguri, angajând, în vederea achiziționării lor cheltuieli care până și noului proprietar i se par câteodată peste posibilități, cam tot la fel cum Sylvestre Bonnard, acel alter-ego al lui Anatole France, căuta pe tarabele buchiniștilor cărți vechi și manuscrise, au dobândit drept de adăpost în casa din strada Rivoli, 18. Au ajuns să fie parte din familia ce trăiește acolo, și-au aflat locul în vecinătate nenumăraților Iisuși, au locul lor în casa cu daruri și înseamnă și ele ceva din ceea ce același George Banu numea odată, adică într-o altă carte, Parisul personal.

Și, iată, punând pe ecranul computerului toate acestea, iar îmi vine în minte ceva petrecut în vremuri de mult trecute. Lectura Studiilor despre romantism ale lui Jean-Pierre Richard în care există un capitol dedicat realistului Balzac. Capitol în care criticul poeziei și profunzimii împarte personajele din Comedia umană în trei categorii printre care figurează și aceea a colecționarului. În care se încadrează și teatrologul.

Numai că George Banu este un colecționar de esență superioară. El colecționează nu ca să adune, ci ca să salveze și mai apoi, de ce nu?, să se autosalveze. Revine în paginile nu foarte multe ale noii cărți a teatrologului motivul parteneriatului nocturn fie cu tablourile, fie cu Iisuși răspândiți în casă. Separați ori nu de cruce. Rănile acestor aparent simple obiecte întră în dialog cu cele ale proprietarului și în compania lor acesta dă, fără cuvinte, glas unor noi monologuri ale neîmplinirii. Devenite mai acute, mai vehemente în zilele, lunile, anii pandemiei. Uneori automărturisite monologuri ale depresiei.

În toți acești ani ai suferinței amplificate, lui George Banu și, desigur că nu numai lui, i-a fost luat, interzis, răpit dreptul de a merge la teatru. Înconjurat fiind, cum spune el însuși, “de capete tăiate, de mâini singuratice, ca într-n borcan de medic legist”, obiectele acestea cărora el le-a oferit “drept de azil” își arată, în chipul lor specific, recunoștința. Pe neașteptate, îi dăruiesc proprietarul șansa unor noi reflecții despre teatru.  Rana lor accidentală îi amintește lui George Banu de Peter Brook, de Andrei Șerban, de Radu Penciulescu, de Tadeusz Kantor, de Irina Petrescu, de Opera de trei parale. De cine știe ce altă piesă de teatru. Citez, în cele ce urmează, un întreg fragment ( Obiecte rănite   utilizează formula specifică a fragmentului, căreia Roland Barthes, critic preferat al lui George Banu, i-a consacrat unul dintre ultimele lui eseuri) căruia îi găsesc o relevanță deosebită: “Să distingem între spart  și crăpat– două ipostaze diferite de rănire. Să distingem între zgârietură  și rană,  ca între ștersături și spărtură. Să distingem între operele rănite și operele incomplete. Căci ce este oare o piesă de teatru dacă nu o operă încompletă, în așteptarea de a fi-temporar- întregită- prin punerea în scenă, prin ceea ce suscită pasager până la revenirea ulterioară? Opera rănită în integritatea sa, dacă nu e restaurată-uneori regretabil- supraviețuiește astfel, ireparabilă.Nimeni nu vine să o completeze și ea rămâne definitiv indisociabilă de cicatricea rănii”. Accidentul în teatru- se întreabă, altundeva în carte, George Banu- nu ar fi cumva comparabil cu rana?

O cicatrice a rănii poate să se asocieze rănilor istoriei. Devenite tot atâtea răni ale memoriei. Cu deconturi uneori nedorite în neglijențele sau indiferențele prezentului. Am în vedere când spun asta micul pasaj în care e evocată trista soartă a unor tablouri ale regelui Ferdinad și reginei Elisabeta. E vorba despre răni ale istoriei care supurează aparent și dureros până și astăzi în acel impresionant fragment în care George Banu evocă un episod din tinerețe când un ofițer al Scurității i-a impus agresiv tatălui teatrologului cedarea unui pergament socotit până atunci a fi avut o existență nu neapărat anonimă, ci secretă. Indiciu clar că, pentru oamenii puterii comuniste, fiecare casă a fost un fel de scenă supravegheată. De aici poate și obsesiva lectură a lui Shakespeare în teatrul est-european prin grila propusă de Jan Kott. Și el evocat în carte.

George Banu își încheie volumul cu următoarea frază: “Nimic nu e mai puternic decât ceea ce a fost salvat”.

Are dreptate.

George Banu- OBIECTE RĂNITE; Traducere din limba franceză de Cindrel Lupe; Fotografii de Dragoș Spițeru și Mihaela Marin; Editura Nemira, București, 2022

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro