În era digitală, stăpânită de relativism moral şi de nelinişte mesianică, George Washington pare o statuie alcătuită dintr-o marmură ce ne pare inaccesibilă, celor de astăzi. Se află cuprinse în destinul pe care şi l-a făurit, sieşi şi patriei sale, înţelepciunea echilibrului şi curajul prudenţei. Celor trăind în prezentul postărilor efemere şi al celebrităţii facile, viaţa sa le înfăţişează un tablou alcătuit din culorile modestiei şi ale temerităţii.
Întemeietor de republică, patriot, soldat şi om de stat, Washington este întruchiparea acelei revoluţii conservatoare evocată de Russell Kirk: o revoluţie americană al cărei ţel nu este alcătuirea unei cetăţi a visului, ci zidirea unei ordini a libertăţii şi egalităţii în faţa legii. Mai mult decât oricare dintre contemporanii săi Washingon a trasat drumul de urmat. Prin reţinere, prin luciditate, prin justă măsură, el a oferit noii republici soclul pe care s-a ridicat majestatea sa viitoare.
A construi o naţiune
Întelepciunea este virtutea în care se adună toate celelalte virtuţi ale lui Washinghton. Modelat de experienţă, marcat de un cursus honorum militar şi civil deopotrivă, primul preşedinte a ilustrat tenacitatea vizionară a unui republican roman. Washington nu a dorit să fie nici rege şi nici despot. El nu aspirat la constituirea unei dinastii, ci a contribuit la naşterea unui stat al libertăţii. Renunţarea la putere este cea din urmă lecţie pe care o predă contemporanilor săi.
Washington trăieşte, ca întemeietor, într-unul din acele rare momente din istoria umanităţii în care luciditatea intelectuală se aliază cu curajul moral. Generaţia care dă naştere Statelor Unite refuză elanul utopic , atentă la maşinăria de echilibru a constituţionalismului. Aceşti oameni de stat sunt la antipodul celor care, în Franţa, pun în mişcare teroarea. Prudenţa este valoarea cardinală a revoluţionarilor americani.
În această galerie de portrete Washington nu deţine profunzimea de gândire şi de speculaţie intelectuală a unor Thomas Jefferson, John Adams, James Madison sau Alexander Hamilton. Educaţia de gentleman îi oferă, însă, reperele care să îl îndrume în ceasurile de cumpănă. El este un iluminist bine temperat, pentru care guvernarea trebuie să se adapteze naturii umane imperfecte. Ca preşedinte al convenţiei constituţionale Washington este forţa fără de care marele compromis nu ar fi fost posibil. Simpla sa prezenţă unifică, îndrumă şi luminează. Republica se modelează după chipul celui care o întemeiază.
Washington şi cei care îl urmează inaugurează un drum pe care nici o altă naţiune nu îl mai încercase până atunci. “The federalist papers” clarifică,memorabil, natura acestui edificiu : sinteza de federalism, domnie a legii şi moderaţie este materia din care se naşte un domeniu al libertăţii. Ca prim preşedinte Washington creează cutumele şi precedentele de care urmaşii săi se vor servi. El este, în fermitate şi în simplitate, un consul roman.
Întelepciunea sa i-a conferit capacitatea, unică, de a uni energiile celor care erau rivali. Independent şi sobru, el a reuşit să adune pe cei care ar fi putut fi dezbinaţi. Între Jefferson şi Hamilton doar el a putut întinde o punte . Şi nici un alt preşedinte de atunci încolo, cu excepţia lui Lincoln, nu a mai deţinut această autoritate cu care să conducă patria sa în clipe de primejdie.
Primul preşedinte moare în anul în care Bonaparte devine prim consul. Peste un deceniu America Latină va fi mişcată de energia lui Bolivar. Cele două mandate ale lui Washington sunt anii în care Franţa coboară în teroare: Marat, Saint-Just şi Robespierre sunt astrele acestui univers al radicalismului sângeros.
Şi poate că doar redată acestui context de nemăsură, de despotism şi de tiranie silueta sa se distinge cu claritate vizionară. Washington se desparte de iacobini prin claritatea moderaţiei sale, iar de Bonaparte şi de Bolivar prin geniul prudenţei sale. Moştenirea sa nu sunt nici ghilotinele şi nici câmpurile de bătălie. Legatul său este republica pe care o fondează, după anii de încercare ai războiului de independenţă.
Imun la seducţia radicalismului, temerar şi prudent, George Washington a incarnat virtuţile unei întregi republici. Înţelepciunea celui care s-a dorit magistrat ales, iar nu rege sau despot, a triumfat : luciditatea sa vizionară a deschis porţile viitorului libertăţii.
Corect ! Doar ca Washington nu a fost singur ! Si autorul citeaza cateva nume. Ilustre.
Oare ce ar putea face un nou Washington astazi in Romania ?
Nu ca nu s-ar gasi oameni, doar ca refuza sa-si asume….
poate s-ar gasi un nebun care sa-si asume raspunderea; dar cu cine? singur, nu faci nimic; si ati precizat ca nu a fost singur….
Toate bune si frumoase – in principiu.
Da, un detinator de sclavi (ai familiei) a miltat pentru abolirea sclavagismului.
„Revoluţia conservatoare evocată de Russell Kirk, o revoluţie americană al cărei ţel nu este alcătuirea unei cetăţi a visului, ci zidirea unei ordini a libertăţii şi egalităţii în faţa legii” a fost un deziderat.
Masurile luate au dus – si perpetuat, pana in zilele noastre, la o natiune divizata, in care rasismul si xenofobismul sunt adanc inradacinate.
In ambele razboaie mondiale, presedintii americani au reusit (inclusiv prin subterfugii) cu greu sa convinga poporul ca participarea USA era naturala si decisiva pentru existenta lumii libere.
De abea peste 170 de ani (initiativa JFK) s-a reusit impunerea abolirii segregatiei fata de afro-americani.
In zilele noastre, Trump si zecile de milioane de fani ataca substanta democratiei liberale in USA si in lume.
În Evul Mediu, arabii aveau de 5 ori mai mulți sclavi decât creștinii. Coastele Europei erau frecvent jefuite de pirații marocani și algerieni, care luau localități întregi ca sclavi și ulterior dura câte 10-20 de ani răscumpărarea lor de către creștini.
În urmă cu 200 de ani, Statele Unite plăteau tribut Marocului, astfel încât navele comerciale americane să nu mai fie jefuite și marinarii americani să nu mai fie luați ca sclavi. Însă propaganda neomarxistă, bazată pe intrucțiuni de la Moscova, nu spune nimic despre așa ceva. Neomarxiștii s-au născut ieri, într-o lume în care Flota a 6-a americană din Mediterana face imposibil orice act de piraterie, așa că nu le-a rămas decât postura de trompete ale Moscovei.
In plus, musulmanii au renuntat ultimii la sclavie. La inceputul sec. XX inca erau sclavi la Istanbul.
O, Doamne! O lume disparuta care avea la baza alte valori si viziuni. Uitati acea lume, voi ce va nasteti in aceste vremuri! Intram intr-o lume paralela cu cea din sec. 18, in care moralitatea si mesianismul reprezinta valorile principale. Echilibrul si prudenta dispar.
Mi-a plăcut articolul.
Cuvintele „republică”, „republici”, „republican” apar de 6 ori in text.
Cuvîntul „democrație” apare de… ZERO ori. Derivatele sale lipsesc și ele cu desăvîrșire.
Excelent! Nu poți scrie un articol serios despre George Washington trăncănind despre democrație. „Părinții fondatori” ai Americii au creat o republică constituțională, nu o democrație. Mai mult, oameni care cunoșteau istorie cum puțini cunosc azi, „Părinții fondatori” detestau pur și simplu democrația, și cea mai mare anxietate a lor era cum să protejeze țara împotriva democrației.
Dan Smoot (1966):
„Idealul unei democrații este Egalitatea universală. Idealul unei republici constituționale este liberatea individuală. În acest secol s-au făcut pași mari în direcția subminării republicii noastre și a transformării ei într-o democrație. Principala tactică a diversioniștilor este subminarea limbajului. Numind America o democrație in mod insistent și repetitiv, pina cind oamenii acceptă și folosesc acest termen fără să mai stea pe gânduri, promotorii dictaturii unei minorități au obturat semnificația reală a principiilor americane de guvernare.”
Diferența între democrație și republica constituțională, explicată excelent de Dan Smoot în doar 3 minute (o înregistrare din 1966):
https://rumble.com/v42zazb-dan-smoot-the-difference-between-a-democracy-and-a-constitutional-republic-.html
Dan Smoot (5 octombrie 1913 – 24 iulie 2003, Alma mater: Southern Methodist University, Harvard University), a lucrat pentru Biroul Federal de Investigații. În 1962 a publicat „The Invisible Government” (disponibilă pe amazon), o carte de referință despre primii membri ai Council on Foreign Relations.
P.S.
Democracy has proved only that the best way to gain power over people is to assure the people that they are ruling themselves. Once they believe that, they make wonderfully submissive slaves.
Democrația a demonstrat doar că cel mai bun mod de a obține puterea asupra oamenilor este de a-i asigura că se conduc singuri. Odată ce aceștia cred acest lucru, devin niște sclavi minunat de docili. – Joseph Sobran
Nu sunt de acord. Cine isi imagineaza ca se conduc singuri? Dimpotriva, oamenii nu mai recunosc democratia originala care a venit la pachet cu libertatile lor. Oamenii vor sa scape de chingile democratiei actuale simulate si au realizat demult ca altii le controleaza vietile. Unii au incercat sa faca revolutii sau sa rastoarne guverne, insa guvernele si-au luat masuri de precautie si stiu ce sa faca in astfel de situatii. Vreti bani mai multi? Nici o problema, va dam mai multi. Vreti sa zburati mai ieftin in orice colt al lumii precum bogatii? No problem, va dam low-costuri. Vreti „ecrane” mai accesibile tuturor? Le ieftinim ca sa avem acces mai usor in vietile voastre. Libertatea individuala nu este un dat, ci ea trebuie aparata si protejata, insa lumea este tinuta intr-o usoara anestezie constanta care va fi preferata intotdeauna in locul luptei pentru libertate individuala.
Nu trebuie uitat ca G.W. era cel mai bogat om din coloniile americane ale Angliei.
Nu avea nevoie de furt, de gasti cu care sa paraziteze bugetul. Se gandea doar la binele colectiv. Si administrarea eficieta a noului stat.
Un semnal pentru politicienii de azi.
Votul censitar nu mai e posibil, dar ar trebui impusa bariera censitara in fata celor alesi. Daca nu au avere, ce sa caute in fruntea multimii? Sa fure? Sa infiinteze gasti cu inginerii de torpilare a bugetului si transferarea banilor in conturi proprii?
Ar exista o soluție acceptabilă și oarecum similară, ca efecte, cu votul cenzitar: creșterea la 25 de ani a vârstei minime pentru a vota și creșterea la 35 de ani a vârstei minime pentru a candida. Eventual 50 de ani pentru senatori și președinte.
Socialiștii se bazează pe voturile tinerilor, aflați la vârsta la care e normal să-și dorească să aibă cineva grijă de ei, dar și la vârsta la care nu sunt capabili să distingă manipulările și pormisiunile mincinoase. Atât timp cât nu au terminat studiile și nu au început să aibă vreo activitate productivă, e explicabil de ce votul lor se duce spre partidele socialiste. Mircea Geoană promite că va scădea la 16 ani vârsta minimă pentru a vota, asta e cea mai bună dovadă că vârsta minimă trebuie crescută la 25 de ani 😀
E o solutie, alaturi de acceptarea la vot doar a cetatenilor proprietari de apartamente, case, paminturi, firme active cu impozite de cel putin 10.000E/an (sau cu conturi bancare de peste 50.000E). Dar va dati seama ca stingistii vor urla ca din gura de sarpe. Posibil si razboaie civile, daca se va adopta aceasta lege.
Pina una alta, ar trebui ca cel care candideaza sa vina in fata electoratului cu averea pe care o are SI MODUL IN CARE A DOBINDIT-O.
Nu ar trebui sa lasam oameni care nu sunt in stare de nimic -sau hoti-, sa administreze averea statului. (Eventual parintii, sotia/sotul. Vezi imprumutul de la CEC al mamei lui Ponta…)
Geoana? Probabil nu s-a maturizat, inca. Pacat ca va castiga alegerile.
Este aproape o minune cum ” părinții fondatori” au putut să creeze o Constituție valabilă și azi( cu unele amendamente). S-a reușit atunci să se sintetizeze în termeni extrem de simpli chestiuni aparent ireconciliabile ca de exemplu cea dintre libertatea individuală și conducerea statală prin teribila inovație a separației puterilor în stat și a „statului de drept”. A fost o simbioză genială între principiul libertății din Vechiul Testament filozofia iluministă europeană și principiile masoneriei care au asigurat sinteza opțiunilor, inclusiv separația dintre Stat și Biserică.
Nu știu dacă Washington, un militar, a avut vreo contribuție la această complexă acțiune, dar el a fost primul Președinte ales în baza noii Constituții.
Azi poate ar fi necesar ca, în noile condiții de evoluție a societății, alți noi ” părinți fondatori” să sintetizeze o nouă ” regulă a jocului” care să asigure Libertățile civile….
„… almost all controversy would be removed from among Philosophers, if they were always to agree as to the meaning of words. ”
Ce înseamnă democrație?
Democrația însemnă unanimitate?
Sau majoritate?…
Sau majoritatea celor prezenți?
Conform law of equal freedom: „each has freedom to do all that he wills provided that he infringes not the equal freedom of any other”, democrația însemnă unanimitate.
Azi nu avem democrație…
”Ce înseamnă democrație? (…) Azi nu avem democrație… ”
Perfect adevărat, din păcate. Democrația presupune ca membrii corpului legislativ (membrii Parlamentului) să fie aleși prin vot de către cetățeni. Asta ar fi cea mai simplă definiție.
La momentul de față, membrii Parlamentului sunt aleși pe liste de partid, iar procesul de legiferare se bazează pe ordonanțe și ordonanțe de urgență. Deși într-o democrație, rolul guvernului nu e acela de a emite legi, ci doar de a aplica legile votate în Parlament. Ca o mențiune specială, România are cea mai disfuncțională democrație dintre toate țările Uniunii Europene, însă slugărnicia față de Bruxelles o face să fie tolerată așa.
Comisia Europeană funcționează exact la fel, directivele ei au caracter obligatoriu pentru statele membre, în timp ce membrii Parlamentului European nu au drept de inițiativă legislativă. Sunt doar niște yesmen, puși acolo doar să aplaude. La fel cum erau membrii Marii Adunări Naționale pe vremea lui Ceaușescu sau membrii Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, pe vremea lui Brejnev.
@Lucifer – ”Este aproape o minune cum ” părinții fondatori” au putut să creeze o Constituție valabilă și azi (cu unele amendamente). ”
Primele 10 amendamente datează chiar din perioada aceea. Încă trăiau toți ”părinții fondatori”, când au înțeles că lipsesc câteva aspecte de bază din Constituție, așa a apărut Bill of Rights. Primul Amendament a acela cu libertatea de exprimare, acela a adus la pachet libertatea religioasă. Iar Al Doilea Amendament e acela cu dreptul de a purta arme, cu mențiunea expresă că ar putea fi nevoie de ele împotriva unui guvern central devenit opresiv. De asta se străduiesc socialiștii / democrații să controleze deținerea de arme de foc, pentru că altfel nu pot limita drepturile cetățenilor, chiar dacă inventează ei tot felul de alte ”drepturi”, neprevăzute în Constituție.
” (…) principiile masoneriei care au asigurat sinteza opțiunilor, inclusiv separația dintre Stat și Biserică.”
În Europa marxistă nu e vorba de state seculare, asta ar fi acceptabil. În Europa marxistă se practică ateismul de stat, la fel ca în Uninea Sovietică. Majoritatea oamenilor cu pretenții de intelectuali, formați în comunism, promovează agresiv ateismul de stat și pretind că asta ar fi ”libertate religioasă”. În realitate, își proclamă libertatea lor de a face propagandă anti-creștină și de a folosi citate din Karl Marx și din Vladimir Voronin. Iar asta fără să indice sursa, fiindcă și-ar discredita propria propagandă.
Statul American are o baza solida datorita moralitatii oamenilor care l-au fondat, ceea ce i-a permis sa construiasca in timp pana a ajuns prima superputere a lumii.
La fel se poate spune si despre Statul
Roman postdecembrist.
esti nostim! (cu a doua parte a comentariului)
Nu o sa ma leg de problema sclaviei, dar sclavia nu era incompatibila cu spiritul intreprinzator capitalist iar munca platita, pana spre sec. 20 in colonii, nu era mult diferita de sclavie. S-au schimbat cuvintele, aparentele, regimurile liberale primitive avand un discurs evanghelizator ipocrit, mostenit de la strabunicii crestini mai putin emancipati. Intr-adevar, liberalism si democratie sunt lucruri diferite si adesea contradictorii, despartite ele devin aberatii letale. Poate ca nu se mai vede, dar Marxismul, Comunismul, era parte din problema Capitalismului, asa cum Fascismele erau parte din problema Liberalismului triumfal si imperialist, reactii interne, prinse in aceeasi ecuatie, implozii.
Istoria Statelor Unite e mult mai violenta decat e descrisa in manuale apologetice si romantate. Imaginarul de dreapta e fascinat insa de imaginea cuceritorilor aspri, aventurierilor virili si pionierilor idealisti, oameni liberi si naturali, ´libertarieni´ care nu sufera niciun fel de opresiune statala, la nevoie, isi fac legea singuri, cu armele si cu pumnii, organizandu-se in militii populare si agatandu-i de copaci pe raufacatori, pe oricine considerau ei asa, dupa propriile legi ad-hoc. Militii intre care trebuie numarat si infamul KKK si derivatele, in nasterea sau, ma rog, ´construirea´ unei Natiuni.
Dar Revolutia americana, cu tot specificul ei exotic, era categoric copilul Iluminismului, mai toti Parintii Fondatori, oricat de diletanti – ca Washington, liderul ei robust si rustic – dar tocmai acest tip, idealizat, e admirat de dreptaci – , erau oamenii timpului lor si francmasoni. ´Religia´ fondatorilor si a americanilor luminati ai epocii nu era neo-protestantismul evanghelist si fundamentalist, ci o religie liberala, mai apropiata de naturalismul transcendentalist si de atat de detestatul ´rousseauism´, in care insusi Washington, om de la tara, padurar, se potrivea atat de bine.
Revolutia americana a fost geamana cu aceea franceza si nu, cum absurd au pretins conservatorii revizionisti postbelici, opusul acesteia, liderii uneia si ai celeilalte comunicau intens, au fost interconexate, intr-o miscare unica, globala, de emancipare – de fapt emaciparea unei noi elite, burgheze. Idealul republican clasic era specific si Revolutiei franceze, e suficient sa vezi operele de arta ale epocii, arhitectura, un vis de intoarcere, adica ´revolutie´, la epoca clasica, greco-romana, intr-o interpretare moderna si polemica, fireste, – a ´Ratiunii´, ideal cultivat prin societatile literar-politice semi-secrete sau ceea ce s-a numit ´religie civica´, atat de diferita de cea crestina si medievala, atat de detestata. Cam cum era cu paisoptistii la noi, intemeietorii ´natiunii´ , pe care doar un Conservatorism gregar si nationalist si-i poate subsuma, asa cum isi subsumeaza orice, fara discriminare, pana in negurile preistori, fie aceasta si foarte recenta, in lipsa de altceva. Un trecut construit, inventat si ´uzabil´ ideologic. In mod cert, Washington, Hamilton si oricine altcineva, nu erau nici conservatori si nici ´progresisti´ in sensul contemporan, acesta e un anacronism hollywoodian ! Suficient sa-i agati acum o sapca rosie peste peruca, logica e exact aceeasi, doar putin mai frusta.
Prin intorsatura spre dreapta religia civica si republicana s-a transformat in ´religie politica´, diferenta fiind aceea dintre ´societate´ si ´comunitate´, Conservatorismul american postbelic s-a alimentat din acela continental, l-a asimilat, metabolizat, prin fluxurile de emigranti si refugiati, anti-comunismul servind de catalizator. Intorsatura conservatoara si ´sudista´, cel putin in spirit. Istoria Statelor Unite a fost reinterpretata, ideologic, in acord cu noua ( sau ´vechea´ ) viziune, epoca fondatoare fiind proiectata in supraistorie si mitoistorie iar Parintii, in figuri eroice, semidivine, inspirate, de neatins, intemeietori ai Conservatorismului providentialist si unic-exceptionalist american, oameni cu frica de Dzeu, desi divinitatea lor era mai degraba ´natura´iar viziunea lor nu era nici pe departe aceea incrancenata si apocaliptica, ´declinista´, ci una optimista si cat se poate de ´progresista´.
´Istoria´, ca si memoria, e ´materia´ cea mai volatila, de natura viselor, justifica orice si nimic, e in continua schimbare, nu poti intra de doua ori in undele ei, iar recursul la istorie, in lipsa de argumente, are acelasi caracter de capriciu retoric solipsist, la fel de nul ca in drept. E prin excelenta un discurs ideologic.
De acord, sclavagismul era o mentalitate universala. Inca din preistorie. Toate popoarele o aveau si au practicat sclavagisml in diferite forme.
Ca azi e o tema interzisa, este altceva. Istoria se judeca prin prisma mentalitatilor epocii respective, nu prin prisma mentalitatii noastre. (Sclavagism, religie, vrajitorie etc.)
In ce priveste comunismul, nu este parte din problema capitalismului. Este o utopie ce se ridica impotriva capitalismului. Dar nu putea fi pusa in practica. Inca de la falanstere, s-a observat ca sistemul comunist nu merge. Cand bolsevicii au preluat puterea, economia s-a prabusit. Lenin a venit cu NEP-ul sau, dar asta insemna preluarea sistemului capitalist in noua societate. Foarte multi ilegalisti si-au dat demisia din partid. Politica leninista era considera tradare.
Practic, comunismul nu a reusit sa creeze un sistem economic propriu. Din acest motiv s-a si afirmat (pe buna dreptate) ca in comunism am avut de-a face cu un capitalism monopolist de stat. Eu as zice ca era si o forma de mod de productie asiatic (tributar). Discutiile sunt libere.
Bolsevismul a iesit din Marxism, Marxismul din Socialism, care era un curent iluminist si deci european. Voiam sa spun ca Marxismul nu putea sa apara decat in cadrul Capitalismului industrial, sigur ca era contra-capitalist, orice erezie depinde de premisele a ceea ce contesta – si pe care, intr-un fel, le confirma – de ex., ateismul militant, e o religie inversata, o contra-religie. Cel putin initial Bolsevismul se vedea ca o ideologie occidentalizatoare, ca un salt dialectic peste alienarea si fundatura capitalismului burghez occidental. Nu avea nimic ´asiatic´, decat poate in sensul ´pseudomorfozelor´, altoit pe un fond social inapoiat si inca medieval, dezafectat. Maoismul, la fel, era efectul occidentalizarii si modernizarii, in varianta bolsevica, unde isi avea modelul. Ca si China putea avea un viitor diferit o demonstreaza atat trecutul ei imediat precomunist cat si situatia democratiilor liberale extrem-orientale – ´miracolul´ japonez, la fel de ´asiatice´, asiatic e un cuvant generic si comod, parohial ( precum ´pagan´), ce ascunde un intreg univers. Atat Comunismul cat si Fascismul sunt parti din ´ecuatia´ sociala, culturala etc. occidentala- cum s-a spus, Revolutia bolsevica a fost ca o unda de soc a Revolutiei franceze sau a revolutiilor burgheze. Cred ca teza ´patrimonialista´ a lui Pipes trebuie pusa si ea in contextul epocii – Razboiul rece ( era consilierul lui Reagan, etc. ), la fel si cu mitul ´despotismul oriental´, care pare a avea chiar ceva rasist, ca si in neo-spenglerianismul lui Huntington, reflectau ceva din mentalitatea colonialista si ´orientalista´, avand o imp. doza de propaganda, de razboi cultural. Ideologiile moderne au mult mai multe in comun decat le place adeptilor lor sa creada si de obicei istoricii au anumite perspective ideologice, oricat de difuze, si afilieri, cautand sa se delimieze cat mai clar de acelea rivale, adesea deformate, dupa interese.
Fascismele au aparut in tari recent unificate, nationalisme emergente, in proces de modernizare si liberalizare accelerata si violenta si in reactie la modernitatea mai avansata a Occidentului liberal si colonialist. Pe care il imitau in multe privinte, exista chiar o lucrare despre ´modelul american al National-Socialismului´, cu referire la doctrina spatiului vital in Est – relativ la cucerirea Vestului salbatic, legi rasiale, etc, nu stiu cat de plauzibile sunt aceste corelatii. Chiar asa-numitul ´contra-Iluminism´ era o reactie interna la Iluminism ( Herder se considera inca iluminist – teoria mediului era una clar iluminista, de Maistre avea educatie iluminista, insusi Burke era whig si toti erau francmasoni ), e vorba de modernitati si ´iluminisme´ alternative, dependente de cele originare si ´originale´, fie si ca erezii, Fascismul nu era ´anti-modern´, cum considera istoricii progresisti, ci chiar futurist si ´post-modern´. Pe vremea colonialismului rasismul, eugenismul, darwinismul social, insemnau ´stiinta´ avansata, se considera ceva normal ca o rasa mai avansata – intr-un sens ´teodarwinist´- sa le ´civilizeze´, evanghelizeze, pe cele inapoiate, ceea ce se traducea prin exploatare. De aceea lumea a treia a avut mereu tendinte sa se alieze cu Comunismul si cu Fascismul, impotriva dominatiei occidentale. Toate aceste ideologii occidentale au iradiat, odata cu occidentalizarea si globalizarea, in toate directiile, de unde si nenumaratele ´unde de soc´. Da, se poate discuta.
Cred ca neintelegerea pleaca de la faptul ca avem un comunism teoretic, ce spunea una si un comunism pratic, ce a facut cu totul altceva.
Si ar trebui reluata analiza sistemului tributar si descrierea lui Marcel Mauss, pentru a intelege comunismul practic.
Prin practica, comunismul a intors societatea la izvoarele istoriei. Este o miscare anacronica, total antirevolutionara. Nu avem o evolutie, cum le placea lor sa afirme. Am avut o involutie istorica.
De aici ridicolul filozofilor occidentali care vad in comunism (si miscarile neocomuniste) „viitorul de aur al omenirii”.
In rest, toate bune.
Am pus acest comentariu, o completare ce mi se pare imp., nu a intrat, poate am gresit ceva, il repet intocmai. Daca nu l-ati postat pt. ca vi s-a parut nepotrivit, excesiv, lung sau chiar insultator, n-am nimic impotriva, imi cer scuze.
***
E uimitor schematismul didacticist al acestui tip de discurs, atat de previzibil si anost. Ceea ce lipseste predicatorilor ordinii spontane, se pare, e chiar spontaneitatea. E si o conceptie caricaturizata despre ´ideologie´, corelata automat cu ´utopismul´, rationalismul si, prin urmare, cu ´stangismul´, ceva ubicuu, nu foarte departe de ´Bolsevismul etern´, maniheist. Cand acest discurs ´conservator´ are mai toate caracterele ideologiei, fie si in sensul polemic-peiorativ: e simplificat la extrem, schematic, construit din cuvinte-sabloane, dar cu impact emotional, reductionist, mitic-mistificator si mobilizator, intesat de generalitati vide si imun la critica si analiza, impenetrabil, autojustificator si autosuficient. Nu se poate discuta cu asa ceva, nu se adreseaza gandirii, ci sentimentului si inconstientului, ca o incantatie. Lasa senzatia unor proclamatii sau manifeste, care cere o catedra, o tribuna ( sau macar un studiou ), o portavoce sau o goarna, se adreseaza distantei, marelui public anonim.
Altfel nici nu s-ar putea explica aceasta nemaipomenita si sfidatoare falsificare ce atribuie asa-numita ´revolutia conservatoare´ Parintilor fondatori ! Orice istoric serios stie – si nici nu e nevoie de demonstratii – ca Revolutia americana a fost informata de Iluminism si ca adevaratul ei mentor a fost Locke, traditia politica americana identificandu-se cu traditia liberala, deci iluminista ! Si libertarianismul, adica Iluminismul radical, a fost originar tot de stanga.
Termenul oximoronic ´revolutie conservatoare´- face si acum parte din repertoriul Extremei Drepte -, e recent, nu apare nicaieri la Burke. Poate sa apara la R. Kirk, doar intrucat acesta respira in ambiana intelectuala interbelica, ca bun elev al lui T. S. Eliot, adica aceea a ´Maurrasismului literar´. ´Revolutia conservatoare´ era o miscare paneuropeana reactionara si autoritarista, daca nu direct fascista, numele a fost ulterior monetizat de Armin Mohler, secretarul lui Ernst Junger, intr-o lucrare devenita celebra. Unde era doar o varietate de Fascism elitist si cult, pretins alternativ la Nazism. Cu acelasi sens cu ´modernismul reactionar´ sau ´anti-modern´, de fapt antiliberal, de care vorbeste J. Herff – si care surprinde exact esenta fenomenului conservator modernist si deopotriva postmodernist ( reamintesc de lucrarea lui G. Russello despre ´Imaginatia postmoderna a lui R. Kirk´).
In mod normal, un conservator in traditie clasica, burkeana ori ba, ar trebui sa respinga, categoric si inspaimantat, o asemenea sintagma. Se mai considera acum ca primul conservator-revolutionar ar fi fost J. de Maistre, intr-adevar, multe elemente proto-fasciste ( de specia ´Fascismului clerical´, apocaliptic, poate cel mai lunatic, de Maistre a fost si el francmason si un fel de teozof – E. Dermenghem a scris o lucrare imp. despre ´mistica´ martinista a lui de Maistre ) fiind prefigurate la el. Iar traditionalismul lui Kirk era de fapt traditionalismul european interbelic, cu unele modificari si adaptari si cu pecetea respectabilitatii lui E. Burke.
Cuvintele isi au viata lor, aura lor. Chiar daca se ignora istoria acestei marci ideologice, a se spune ca Revolutia americana a fost ´revolutionar-conservatoare´ e cam acelasi lucru cu a se spune ca a fost fascista, doar ca intr-un stil mai sibilinic !
Am mai frunzarit comentarii de-ale dvs si de fiecare data m-am intrebat ce va mina in lupta, adica daca mai e si altceva decit parada ridicola de eruditie (sub anonimat!) pe un blog mititel din imensitatea internetului. Citi din comentatorii de aici credeti ca si-au pierdut vremea buchisind filosofie politica pentru un „lucrativ” PhD in Political Science la faimoasa, pentru romani, Indiana University, ca sa aveti cu cine dezbate argumentind doct cu ajutorul subtilitatilor intelectuale ale unora ca Burke sau Locke?
De citit se pare ca ati citit cite ceva din bibliografia obligatorie, dar interpretarea lecturilor e sistematic deformata de ochelarii neomarxisti care va intuneca orizontul si va incetoseaza privirea.
Ma gindeam daca e vreun cuvint, unul singur, care sa va caracterizeze comentariile. Nu ma pot hotari intre „sinistru” si „inadecvat”.
Continuati sa scrieti!
mai intai, trimiterile la persoana descalifica si nu merita raspuns.
dar strecurarea ´ochelarilor neomarxisti´ arata nivelul ´raspunsului´ ( la ce ?! ), ce s-ar vrea dezinteresat si sincer intrigat, e un stereotip ridicol, nu stiu ce ai putut gasi ´neomarxist´ in frunzareala aia – nu ma pot adresa cu pers. a treia cuiva care ma insulta, asta e inadecvare, de snob, sa injuri politicos. Alte explicatii n-am, nu ti-am cerut parerea dar esti liber sa pansezi. Ar trebui sa presupun ca stapanesti lejer bibliografia aia obligatorie si mult mai mult …
dupa parerea mea comentariile ar tr. sa se adreseaze strict autorilor articolelor, ca observatii, obiectii, etc. , e vorba de idei, pt. cine le mai ia in seama, nu ma int. balul mascat.
ochelarist neomarxist incetosat si intunecat, inadecvat si sinistru.