joi, mai 19, 2022

Germania: înfruntarea titanilor pentru viitorul Europei

Monotonia procesului politic a fost prima dată descrisă de Max Weber ca fiind “lungul și lentul proces de a introduce un șurub într-o bucată de lemn”. Timp de 100 de ani, Germania nu a ieșit din acest tipar, obișnuind să nu prezinte un mare interes pentru analiștii politici datorită cursului firesc de desfășurare a alegerilor, electoratului stabil și ritmului anost al campaniilor. Procesul electoral [i] al Germaniei permite o diversitate ideologică variată, oferă stabilitatea parlamentară a Bundestagului, iar partidele solide și vechi au profitat de o majoritate confortabilă pentru 3 mandate consecutive ale cancelarului Angela Merkel.

Cu toate acestea, toată Europa are ochii ațintiți pe alegerile federale din Germania de pe 24 septembrie, deoarece contextul european a provocat multe tensiuni interne și a condus la apariția mai multor elemente noi pe scena politică nemțească. Pe de o parte, vorbim de jumătate dintre alegători indeciși și de o creștere semnificativă a unui partid eurosceptic cu șanse mari de a intra în Parlament. Pe de altă parte, vorbim de presiuni interne legate de campania intensă pro-migrație cu care ne-a obișnuit Germania până acum și de o noutate în desfășurarea campaniei electorale: o dezbatere televizată între principalii doi candidați la poziția de cancelar, element ce ne duce cu gândul la dezbaterile americane orientate pe profilul candidatului și nu pe al partidului.

Deși e paradoxală centrarea dezbaterilor în jurul a doi candidați ce nu sunt aleși în mod direct de popor ci de către coaliția parlamentară, în practică imaginea viitorului cancelar a depășit demult competențele naționale. Dacă până acum partidele se concentrau pe politicile din sectorul economic, politica externă, sau migrația la nivel național, în acest an vedem în programele electorale ale partidelor o componentă europeană predominantă, care tratează principalele chestiuni ale Uniunii din acest moment: Brexit, migrația, securitatea UE, politica de vecinătate, zona Euro, viitorul Europei. Ne așteptăm deci, ca pe 24 septembrie, 61 de milioane de cetățeni nemți să aleagă direcția de mers a Uniunii pentru următorii 4 ani.

Toate sondajele par să indice că partidul Angelei Merkel (CDU), în coaliție cu CSU, va câștiga alegerile de duminică, pe locul doi ar urma partidul lui Martin Schulz (SPD), iar surpriza va fi locul 3, partidul eurosceptic AfD, care va ocupa locuri în Parlament pentru prima dată, după o creștere semnificativă a popularității cauzată de politica de migrație și atacurile teroriste recente. Totuși, se crede că niciunul din partide nu va reuși să obțină majoritatea, prin urmare partidul câștigător va trebui să formeze o coaliție cu un alt partid sau alte partide pentru a se asigura că pot forma un guvern și desemna un cancelar. Se pot distinge 4 scenarii de coaliții:

În funcție de rezultatul alegerilor și coaliția formată, cancelarul își va contura agenda și va promova prioritățile anunțate în programele partidelor. Pe plan național, observăm poziționări tradiționale atât în spectrul partidelor de stânga, cât și cel de dreapta. Principalul partid din Germania, CDU, este o uniune între Partidul Creștin Democrat (CDU) și Uniunea Bavareză Social Creștină (CSU) condusă de Angela Merkel și promovează în manifestul lor politici de ocupare a forței de muncă, tăieri de taxe și investiții publice. Urmează în preferințe socialist-democrații (SPD), conduși de Martin Schulz, sunt un partid de centru stânga ce se axează pe clasa muncitoare și promovează investiții în educație și infrastructură, împreună cu taxe mai ridicate pentru clasa cu venituri superioare. Un alt partid de stânga este Die Linke, provine din Partidul Comunist al Germaniei de est, iar campania lor se centrează pe o creștere a salariului minim și eliminarea misiunilor militare. Partidul ecologist (Grüne) este partidul preferat al tuturor partidelor câștigătoare pentru formarea coalițiilor, ei doresc cetățeni educați și moderni, iar politicile promovate sunt cele de mediu, fiscale și sociale. Partidul Liber Democrat (FDP) a fost un partid de coaliție al Angelei Merkel în al doilea mandat, însă nu a obținut 5% din voturi pentru al 3-lea mandat. Acesta promovează taieri de taxe și ajustarea piețelor financiare din UE. Nu în ultimul rând, surpriza din sfera politică germană, partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD) este un partid de extremă dreaptă care a atras electoratul prin viziunile lor anti-migrație.

Pe lângă dosarele naționale, partidele tratează chestiunile curente aflate la nivel european și se poziționează în privința viitorului Uniunii, politicii externe UE, NATO, zonei Euro, politicii de liber schimb, migrației, politicii de vecinătate UE și Brexit. Observăm viziuni progresiste (Die Linke, SPD, CDU/CSU), neutre (ecologiști, FDP) și regresiste (AfD), dar mai mult decât atât, este pentru prima dată când asistăm la o incursiune atât de avansată a problemelor europene în sfera națională, la un transfer detaliat al elementelor europene înspre cetățeni.

Partidele din Germania, prin programele lor, ne oferă un exemplu de integrare naturală a politicilor europene în viața de zi cu zi a cetățenilor. Dintr-odată, nu pare deloc exagerat să spunem că poporul german va contura viitorul Uniunii, dacă ne uităm la propunerile de reformare ale Uniunii din spectrul stâng spre cel drept al partidelor:

Indiferent de coaliție, este clar că Germania va avea o politică externă centrată pe relansarea motorului franco-german și pe creșterea competențelor Parlamentului European și astfel spre o Uniune Europeană mai democrată, așa cum a anunțat și Juncker în discursul său din plenara de la Strasbourg. Cu toate acestea, ideologiile partidelor se diferențiază dacă ne uităm pe diversele componente europene menționate în programele politice. La o privire mai amănunțită, putem observa poziții populiste ce promovează politici mai stricte și conservatoare în chestiunile migrației și comerțului, dar se remarcă și atitudini progresiste și reformiste ale politicilor cheie ale Uniunii:

UE va avea  astfel ori o politică externă pacifistă promovată de SPD sau mai defensivă așa cum își dorește CDU, se va înființa o Armată Europeană ce va complementa NATO, Europa va deveni o Uniune economică și monetară sau va crea un fond monetar franco-german, mandatul Frontex va fi extins, modelul acordului UE-Turcia pentru migrație va fi urmat și cu alte țări precum cele din Africa de Nord și va exista o distribuție solidară a refugiaților, țările din Balcanii de Vest vor fi încurajate să adere la UE, iar aderarea Turciei va fi interzisă și UE va continua cooperarea economică și pe domeniul securității cu Marea Britanie.

Astfel, de la o țară cu o atitutinde echilibrată, ce a construit mereu punți între țările europene, dorind să le unifice așa cum a realizat propria unificare, Germania și-a asumat treptat o poziție solidă pe probleme cheie ale Uniunii precum negocierile Brexit și migrația. Prin urmare, alegerile de duminică sunt interesante și importante nu doar la nivel național, ci pentru întreaga Uniune. Cetățenii germani vor alege pe 24 septembrie dacă Angela Merkel va obține al 4-lea mandat de cancelar și îl va egala în acest fel pe mentorul ei Helmut Kohl sau dacă fostul președinte al Parlamentului European Martin Schulz va prelua conducerea Germaniei pentru prima dată și va propune viziunile sale asupra reformei zonei euro, politicii externe și de securitate și migrației.

[i] Germania este o republică federală parlamentară, iar sistemul electoral federal este un sistem mixt ce combină elemente din două mari principii:  scrutinul uninominal majoritar de un tur și  reprezentarea proporțională. Prin acest proces, cetățenii aleg membrii camerei inferioare a Parlamentului național federal (Bundestag). Jumătate din deputații Bundestagului (598 în total) sunt aleși în circumscripții, conform scrutinului majoritar uninominal, iar cealaltă jumătate este formată proporțional prin voturile oferite partidelor.

Practic, alegătorii au la dispoziție o foaie cu 2 buletine de vot: primul vot (Erststimme) conține lista candidaților

individuali prin care cetățenii selectează candidatul ce le va reprezenta regiunea în Bundestag, iar candidații cu cele mai multe voturi primesc locuri în Parlament. Prin urmare, land-urile cu populație mai mare vor trimite mai mulți reprezentanți în Bundestag față de teritoriile mai mici. Al doilea vot (Zweitstimme) conține lista partidelor ce candidează la alegeri, iar rezultatul acestui vot determină procentajul de locuri pe care îl ocupă fiecare partid în Bundestag. Acest sistem oferă alegătorilor posibilitatea de a alege un candidat dintr-un partid pe primul buletin și un partid diferit pe al doilea buletin.

Uneori, un partid poate beneficia de mai multe locuri în parlament în cazul în care candidații acelui partid obțin procentaje ridicate prin intermediul primului vot. Din această cauză, Bundestagul nu rămâne niciodată cu standardul de 598 de locuri, ci poate ajunge, așa cum e în prezent, la 630 de locuri.

Îmbinarea unor elemente din două tipuri de scrutin și adoptarea unui sistem electoral mixt au condus la ideea că Germania se bucură de o “democrație perfectă”. Și într-adevăr, acest sistem permite o prezență variată în Parlament și oferă șanse partidelor mici, nu există o reprezentare dominantă a partidului câștigător în Parlament și nu există voturi strategice, prin urmare fiecare vot contează. Cu toate acestea, odată ajunse în Bundestag, partidele sunt nevoite să formeze coaliții, deoarece o majoritate parlamentară este un fenomen extrem de rar. Aici intervin dificultățile, fiindcă la maxim o lună de la vot, noul parlament trebuie să aleagă cancelarul, acesta fiind principalul candidat al partidului cu cele mai multe voturi.

Articol aparut pe site-ul Europuls

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Trebuie revizuita Istoria:
    „Astfel, de la o țară cu o atitutinde echilibrată, ce a construit mereu punți între țările europene,…”
    O tara care, daca nu a putut domina prin violenta luptindu-se si cu Estul si cu Vestul, in doua razboaie din secolul trecut, a decis sa se foloseasca de puterea economica.
    Iar pentru ca nu poate domina NATO s-au gindit la o armata a Uniunii Europene.

    • O Europa fara o Germanie puternica si INARMATA in echilbru cu celelate trei mari puteri europene ( Rusia – da, Rusia este o mare putere europeana ! – , Anglia si Franta ) este iluzorie si impotenta , indiferent daca exista Uniunea Europeana sau nu.
      Din nefericire, Dna Merkel a distrus aceasta posibilitate, punind Germania la remorca Rusiei acceptate drept unic furnizor de energie si acceptind navalirea barbara bine controlata de petrodolarii islamici ( care se numeste azi FENOMENUL MIGRATIEI ).
      Victoria asteptata in alegeri a Dnei Merkel, rod al auto multumirii si pasivitatii electoratului german, va desavirsi timp de patru ani acest proces de disolutie al Europei, avind in centru Germania.
      In 2022. lumea europeana va fi cu totul alta., Dna Merkel fiind ajutata si de micul Putin dela Paris.

      Sa dea Dumnezeu , ca o noua lume aparatoare pe ultimele bastioane a civilizatiei de tip european, sa se construiasca pina atunci in lumea anglo-sazona: Statele Unite + Canada + Australia / Noua Zeelanda

  2. toata suflarea planetara sta cu ochii pe ghetele lui lionel messi, racheta simonei, pumnii lui mayweather si discursurile angelei merkel. asta ca sa cuprindeti toti titanii si tot spectrul problematicilor / framintarilor omenirii

  3. Dar cu noi cum ramane?

    Referitor la politicile CDU, ingrijoratoare aici sunt doua lucruri: „Stabilizarea zonei euro, respectiv crearea unui fel de FME (Fond Monetar European) sau FMP (Fond Monetar Propriu) impreuna cu Franta, precum si o armata indendenta + o Uniune Europeana de Aparare.
    Stabilizarea zonei EURO cred ca se refera la atenuarea socului provocat de Brexit, deoarece incepand cu 2019 bugetul Uniunii se va reduce brusc cu cateva miliarde bune.
    FME/FMP cred ca se refera la schimbarea in treapta a doua de viteza si conturarea nucleului „dur” urmat de bagarea in ceata/fum a tarilor estice. Pana se va ridica ceata, „durii” vor fi avansat deja kilometri buni iar noi vom fi lasati in urma.
    O armata indendenta (a cui , a Germaniei?) + o Uniune Europeana de Aparare = ruperea legaturilor cu NATO si fortarea Poloniei si Romaniei sa aleaga intre cele doua tabere.
    Apoi se lasa foarte incet cortina in aplauzele frenetice ale Rusiei.
    Speram insa ca este doar campanie electorala…

  4. Rușine va fi cu AFD la 10 -12 % duminică seara ora 19 Berlin. Vechiul cancelar A-. M. va fi noul cancelar. La 48% voturi (Zweitstimme) la coloana 2 o coalitie CDU-Liberale Lindner e posibilă (mai distanțată de Moscova, mai aproape de Londra). Cu CDU sub 38 % va fi vechea coaliție cu SPD (G. Schröder în conducerea Rosneft la Moscova). Oricum nu se schimbă prea mult în relațiile UE.27 / externe ale Berlinului (Checkbuchdiplomatie 1949- 1989- 2017).
    Foarte clar analizat:

    … „…UE va avea astfel ori o politică externă pacifistă promovată de SPD sau mai defensivă așa cum își dorește CDU, se va înființa o Armată Europeană ce va complementa NATO, Europa va deveni o Uniune economică și monetară sau va crea un fond monetar franco-german, mandatul Frontex va fi extins, modelul acordului UE-Turcia pentru migrație va fi urmat și cu alte țări precum cele din Africa de Nord și va exista o distribuție solidară a refugiaților, țările din Balcanii de Vest vor fi încurajate să adere la UE, iar aderarea Turciei va fi interzisă și UE va continua cooperarea economică și pe domeniul securității cu Marea Britanie.
    Astfel, de la o țară cu o atitutinde echilibrată, ce a construit mereu punți între țările europene, dorind să le unifice așa cum a realizat propria unificare, Germania și-a asumat treptat o poziție solidă pe probleme cheie ale Uniunii precum negocierile Brexit și migrația. Prin urmare, alegerile de duminică sunt interesante și importante nu doar la nivel național, ci pentru întreaga Uniune.
    …. „….

    Soarta UE.27 se decide la Paris & Roma, în nici un caz la Berlin, Bruessel, etc. Tandemul franco- german are un singur leader E. Macron. Parisul nu va accepta altceva decât prima „vioară“. Conceptul unei zone ZE mai puternic integrată, deci numai 19 din 27 parteneri în UE, favorizat de E. Macron poate fi formal realizabil: ministru de finanțe francez Bruno le Maire și Jens Weidemann/german la BCE Banca Euro. Mai mult nu prea văd cum să fie susținut la Berlin (o parte mult mai mare din % BIP ca budget ZE, modelul francez prevede sute de miliarde Euro an, modelul german numai până la 30 miliarde Euro pe an). Scindarea a venit din est de la Bratislava 2016, grupul „identitar“ Vișegrad (F. Hollande/Paris a răspuns 2016 hotărât „naționalistilor- suveraniști“ de la Vișegrad cu modelul francez două viteze).

    Economic estul nu are pondere însemnată în UE.27 (UE 15.000 miliarde BIP pe an, tandemul are 6.000 miliarde Euro BIP pe an). Sperăm că se va găsi 2018- 2019 un concept UE și un compromis unde toți 27 participă ca până acum în toate structurile uniunii (UE nu e un stat, nu e o federație). Uniunea SUI GENERIS merită gândită ca „unitate în diversitate“ în toate cele 27 de capitale cu rezultate bune la președinția UE 2019.

    • Rușine va fi cu AFD la 10 -12 %
      —-”—-
      Da de ce mă rog sa fie rușine? OAre nu e democratic sa spună cineva ca nu e de acord cu politica refugiaților?

  5. Daca tot au fost numite partidele, este bine sa avem si procentele recente: CDU37 % Socialisti 22% AFD10% Democratii- Liberi- 9% Stanga comunista 9% Socialistii ,,verzi” 8%
    Deci, nici pomeneala de alianta de stanga 22+ 9+8 = 39 % -pana la 50 % e distanta lunga.
    La nevoie, (daca socialistii au pretentii aiuristice) se poate forma un guvern CDU – AfD-Democratii Liberi, pe care CDU va putea sa-l rupa in orice moment, daca AFD are pretentii prea mari. Iar daca se ajunge la alegeri anticipate, CDU va fi avantajat. Atunci socialistii / stanga vor lua mai slab chiar decat acum.

  6. Citesti ca die linke e progresist, spre comunism in zbor poate, iar afd, care are exact programul cdu de acum citiva ani, e ”regresist” si totul devine foarte clar.

  7. „Timp de 100 de ani, Germania nu a ieșit din acest tipar, obișnuind să nu prezinte un mare interes pentru analiștii politici datorită cursului firesc de desfășurare a alegerilor, electoratului stabil și ritmului anost al campaniilor”

    Come on! Nu chiar 100 de ani. In 1934 vine Adolf Hitler la putere, militarizează țara, pornește războiul, trimite in lagăre de concentrare o bună parte din populația evreiască.
    După război, Germania este împărțită în două state și asta durează până în 1989.

    Abia din 1989 putem vorbi de stabilitate in Germania.

  8. Ce inseamna „spre o Uniune Europeană mai democrată” ? am senzatia ca se foloseste cuvantul „democrat” ca ceva magic, bun pentru tot, sau fiecare intelege ce vrea. Ce democratie esta aia cand mediile de comunicatie nu sunt independente ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Tana Foarfahttp://contributors
Tana a obţinut licenţa în Știinţe Politice la Université Libre de Bruxelles și deține un Master în Studii Europene la KU Leuven, specializarea ei fiind Relaţiile Externe ale Uniunii Europene. Principalele ei puncte de interes în domeniul european sunt relațiile externe ale UE, mecanismele electorale naționale, politicile economice și respectarea drepturilor copiilor și tinerilor. În 2015, Tana a fost consultant pe politici de dezvoltare și formare în cadrul Comisiei Europene, devenind în 2016 angajată a Comisiei în cadrul aceluiași departament. În prezent, lucrează în calitate de consilier politic pe probleme economice în Parlamentul European.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro