You ripped away all the parts that were pure
You say that you love me, but I’m just not sure
You cut me down, I crawl back for more(…)
Why don’t you use me, abuse me, and throw me away?
Evil Come Leisti and the Not So Evil Band
Use Me, Abuse Me, and Throw Me Away – „Annus Mustelae” (2023)
În zona Câmpulung Muscel, există un obicei ca la pețirea miresei din „delegație” să facă parte și un personaj special – cel ce pune vârf. Dacă pețitorii îl laudă pe băiat că este deștept, cel ce pune vârf adaugă: „dar cât de deștept!”; dacă ei spun că are o mașină, el adaugă „dar ce mașină!” și tot așa. Exagerarea este cea care deraiază un discurs altfel meritoriu. Așa cum explica și Aristotel în Etica nicomahică, discursul trebuie să păstreze o linie de mijloc echilibrată. Exagerările (în ambele direcții) au potențialul de a discredita mesajul (altfel îndreptățit). În drept, se face distincția între două prerogative ale proprietarului – usus și abusus – care denotă dreptul acestuia de a folosi bunul său și de a renunța la folosință (fie în favoarea altuia, căruia îi dă bunul, fie de tot, prin distrugerea bunului). Etimologic, ab-usus înseamnă o zonă de dincolo de uz sau, mai exact, cea care contrazice uzul, o utilizare greșită. Pe filieră franceză, în limba română abuzul a intrat tocmai cu sensul acesta de antonim al folosinței corecte. Un drept este folosit abuziv atunci când, deși nu este interzisă în mod formal, folosirea sa este dincolo de limitele sale și este realizată „într-un mod excesiv și nerezonabil”. Prin urmare, ca prerogativă legală, proprietarul nu mai are un „drept la abuz”, ci un „drept de dispoziție”, care este limitat de zona în care ar reprezenta o exercitare abuzivă. În mod simplu, fiecare trebuie să-și exercite dreptul său în așa fel încât exercitarea să o fie făcută „cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți”.
Când eram copil, exista un joc (obicei?) ca atunci când cineva cădea, altul să sară deasupra lui strigând „Grămada cere vârf!”. Strigătul era un îndemn ca și alții să se așeze pe „grămadă”. Ne amăgeam că ne antrenăm pentru jocul de rugby… Evident că atunci când numărul celor așezați pe grămadă devenea suficient, cel de la bază striga că nu mai poate să o susțină. Se trecea pe negândite de la uz la abuz. Cred că discuția despre reforma statului din ultimele săptămâni ar trebui să se concentreze pe identificarea liniei dintre uz și abuz pentru a elimina formele de abuz. Din păcate, trasarea acestei linii este greu de făcut pentru că principalul criteriu pus de legiuitor este buna-credință. Și este normal să fie așa pentru că baza conviețuirii umane este bunul simț. După cum spuneam și altă dată, Guvernul are marea problemă că nu se poate baza pe fiecare instituție în parte să apeleze la bun simț pentru a elimina abuzurile. Din acest motiv, este forțat să ia măsuri generice care ele însele pot genera abuzuri (în cealaltă direcție) atunci când sunt aplicate mecanic în domenii pentru care nu au fost concepute.
De asemenea, Guvernul are tendința să generalizeze pe baza unor exemple extreme pe care le identifică „în teritoriu”. Un exemplu este dat de propunerile recente de restricții în materia societăților (capital social minim, restricții la transferul de părți sociale etc.) generate de observația că multe societăți (mici) nu-și achită datoriile fiscale. De fapt, problema nu este dată de nivelul capitalului social sau al transferului de participații sociale, ci de inabilitatea fiscului de a le identifica și urmări silit. Capitalul social nu este o sumă de bani blocată în bancă, ci doar o valoare scriptică de pornire. El poate fi epuizat din prima lună de activitate ca valoare lichidă, sumele fiind cheltuite în activitatea curentă a societății. La fel, datoria la fisc este a societății, nu a asociaților, deși schimbarea acestora este indiferentă. (Chiar și în situațiile de atragere a răspunderii asociaților, ea poate fi realizată față de acei asociați care au cauzat situația de neplată, chiar dacă ei au vândut între timp.) Așadar, se iau măsuri care se vor dovedi ineficiente (au mai fost încercate acum un deceniu, iar rezultatele au fost nule pe colectare, dar extrem de dificil de gestionat tocmai de cei corecți, care au fost nevoiți să cheltuiască mai mult ca să facă operațiuni normale).
Un alt exemplu este constituit de discuția despre pensiile magistraților. O scurtă recapitulare a faptelor este relevantă. Până la mijlocul anilor ’90, magistrații (ca majoritatea angajaților publici) ajunseseră să aibă salarii mici, erodate de hiperinflația acelor ani. În aceste condiții, Valeriu Stoica (ajuns ministru al justiției în guvernarea CDR, dar fost judecător de scaun în anii ’70-‘80) a avut inițiativa alinierii acestor salarii la nivelul celorlalte două puteri (executivă și legislativă), legând salariul magistraților de indicele de salarizare al demnitarilor. Ca student la Drept la începutul anilor ’90, am asistat la scăderea apetitului studenților de a deveni magistrați. Dacă inițial (când încă mai supraviețuia sistemul repartițiilor de stat), cei mai buni absolvenți alegeau posturile de magistrat, la mijlocul decadei deja majoritatea se uitau mai degrabă spre avocatură. Modificarea salarizării a stopat pentru o vreme această tendință. Tot profesorul Stoica a fost cel care a inițiat procesul de selectare a viitorilor magistrați pe baza unui examen obiectiv (pe criterii meritocratice) urmat de un stagiu de pregătire la nou înființatul Institut Național al Magistraturii (al cărui inițiator și prim decan fusese în 1991). Colegii mei de generație au fost primii care au beneficiat de această selecție deschisă.
Marele merit al guvernării ulterioare a fost acela că nu a distrus aceste baze. În schimb, a permis accesul în profesia de magistrat pe multe căi ocolite care nu aveau de-a face cu criteriile meritocratice. (De exemplu, nu am văzut nicăieri să se facă legătura între modul de accedere în magistratură al judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești care a pronunțat mult hulita hotărâre de astă toamnă dintre tururile de scrutin prezidențial…) Momentul definitoriu pentru actuala dezbatere legată de pensii a venit sub mandatul Monicăi Macovei. Convinsă că sistemul trebuie „curățat” de profitorii începutului de tranziție, doamna Macovei (la rândul ei procuror la bază), a introdus posibilitatea pensionării anticipate cu o pensie la nivelul a 80% din (ultimul) salariu. Vechimea de 25 de ani la acel moment (2005) îi viza pe cei care intraseră în sistem în anii ’80 dar, în special, pe cei ce deveniseră magistrați pe căi ocolite după 1990, venind din alte profesii juridice. Tocmai de aceea, vechimea nu era legată de activitatea ca magistrat. Măsura a avut un oarecare succes, mai ales pentru că a fost prezentată ca fiind una temporară. Oamenii s-au grăbit să „prindă trenul”. Permanentizarea acestui provizorat (c’est le provisoire qui dure), a slăbit în timp dorința de a se pensiona imediat. Vremurile au trecut și mișcarea populistă a epocii Dragnea a adus majorarea abruptă a salariului brut prin trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Cum pensia magistraților era un procent din acest salariu brut, un calcul simplu arăta că 80% din brut va reprezenta mai mult de 100% din net. Toată lumea a știut la acel moment (magistrați și politicieni), dar nimeni nu a zis nimic. Au lăsat acest efect pervers să se producă (magistrații bucuroși că primesc un cadou neașteptat, politicienii fericiți că îi vor avea mereu „la mână”).
Pe acest fundal au existat însă și o serie de abuzuri. În primul rând, este vorba de cele individuale, punctuale. Multă vreme, de câte ori se deschidea discuția despre pensiile magistraților, apărea exemplul „pensiei nesimțite” a unui fost magistrat (care, de fapt, cumulase o serie de poziții adiacente, precum grad militar și director de penitenciar) și care mai folosise și un artificiu: se pensionase în luna în care primise o sumă considerabilă cu titlu de sume restante pe ultimii vreo 3-5 ani. În cererea de pensionare precizase că în ultima lună înainte de pensionare, venitul său fusese unul fabulos: salariul de magistrat plus indemnizația de grad plus sporul de conducere plus sumele excepționale încasate în acea lună. Era un abuz evident, dar nimeni nu s-a gândit să-i nege algoritmul de calcul (abuziv) și să aplice legea în spiritul ei – luând în considerare doar veniturile periodice, nu și pe cele excepționale. Doar pandemia de Covid care a dus la decesul celebrului personaj a făcut acest exemplu de tabloid să dispară. Dar eticheta de „pensie nesimțită” a rămas și s-a lipit de toate pensiile magistraților.
Au existat și abuzuri de sistem (sau de statistică). De fiecare dată când trebuie înfierați magistrații, se face comparația între nivelul pensiei acestora și cel al pensiei minime sau medii din țară. Aici rareori se face o medie a pensiei magistraților (și, eventual, o mediană, pentru a corecta excesele nereprezentative de tipul celui menționat mai sus). În plus, se evită să se precizeze că se face o comparație a unor termeni greu de comparat. Atunci când „decupezi” categoria magistraților din masa de pensionari, ar trebui să precizezi în primul rând că este vorba numai despre persoane cu studii superioare. Nimeni nu ajunge magistrat fără să fi absolvit o facultate de drept (iar majoritatea au mai absolvit și studii postuniversitare la Institutul Național al Magistraturii). Așadar, din marea masă a pensionarilor ar trebui aleși doar cei cu studii superioare. Apoi, în statistică poate ar fi bine să se facă distincție între cohortele de pensionari: cei ieșiți înainte de 2005 și ceilalți, pentru că modul de calcul al pensiei s-a modificat dramatic în aceste perioade. În sfârșit, poziția de magistrat este una unică în cadrul sistemului social. El este cel care trebuie să realizeze echilibrul puterilor în stat, veghind la modul de aplicare a legilor. Tocmai de aceea, numărul de magistrați este unul relativ redus (câteva mii). Nu poți face statistică în care să compari media a milioane de pensionari din varii categorii cu cea a câteva mii de pensionari dintr-o singură categorie.
Sau poți să o faci, dacă găsești o categorie similară. Oare nimănui nu i se pare ciudat că mereu aceste statistici omit să indice pensia medie a militarilor? Și nu mă refer aici la soldatul care stă în tranșee pe câmpuri de luptă uitate de Dumnezeu, ci la aparatul birocratic al „instituțiilor de forță”. Și și aici ar trebui făcută o segmentare, întrucât nimeni nu calculează pensia medie din sistemul judiciar (care include și grefieri, și poliția judiciară, și funcționarii din aparatul administrativ al instanțelor și parchetelor). Mereu ne raportăm la vârful sistemului, la elita formată din judecători și procurori. Poate ar fi interesante și asemenea cifre…
Este drept că nici comunicarea sistemului judiciar nu este un exemplu bun. Pe de o parte se plâng că nu au dreptul de a vorbi public, dar majoritatea celor puțini care o fac reușesc să se încadreze la categoria „așa nu”. Și aici este o problemă a sistemului, care a fost exploatată și amplificată de factorul politic. Ca tipologie, magistratul este selectat ca să aibă o gândire independentă. Prin urmare, majoritatea membrilor corpului de magistrați sunt personalități individuale. În primii ani de meserie, ei sunt obligați de sistem să ia decizii singuri (cel puțin judecătorii, în primii 10 ani de carieră, judecă în complet unic). Deși este un avantaj la nivelul independenței, acest individualism (selectat și apoi educat) creează probleme în cazul unor alegeri de tip democratic. Problema este similară celei cu care se confruntă partidele elitiste din România (și peste tot în lume): electorii sunt extrem de „mofturoși” și voturile se disipează între mai mulți candidați, fiecare cu agenda sa specială. Așa se face că alegerea de către magistrați a propriilor reprezentanți în mod democratic este de multe ori un mare eșec. Observăm acest lucru în luările de poziție ale acestora, atunci când fac declarații publice. În plus, această divizare face mai ușoară manipularea de către factorul politic (ajutat de serviciile de informații care se implică în acest joc de putere). Poate că o analiză a CV-urilor acestor lideri din magistratură ar releva surprize similare celor găsite prin activitatea politicienilor.
Am văzut în ultima vreme luări de poziție concertate din partea tuturor șefilor de instanțe, pe calea scrisorilor deschise. Lista de semnături este impresionantă, pentru că nu lipsește niciunul, de la niciun nivel. (Mă rog, lipsește instanța supremă, dar acolo este încă perioadă de tranziție.) Listele de semnături ar fi fost mult mai interesante dacă ar fi precizat câte din persoanele semnatare ocupă funcția în mod definitiv, pe bază de concurs, sau doar provizoriu, prin delegare. Și aceasta nu pentru că ar fi un criteriu de meritocrație (am văzut concursuri cu unic candidat, deci fără o selecție reală), ci pentru că practica delegărilor pe funcții ascunde o altă zonă de abuz. Un președinte de instanță (sau prim procuror) cu mandat precar (provizoriu) va fi mai docil față de cei care îi pot prelungi delegarea. În plus, uneori delegarea vine și cu o detașare în altă localitate, deci cu un supliment de venit din indemnizația de detașare. Câștig pentru toată lumea. S-a vorbit despre locuințele de serviciu al magistraților din București, dar discuția este una cu miză minoră. Au fost doar câteva apartamente, majoritatea acordate înainte de 2000. Ulterior, s-a generalizat practica decontării chiriei (în anumite limite), iar atribuirea de apartamente în natură a încetat, statul nemaiavând un fond locativ de unde să facă aceste repartiții
Impresia mea este că actuala polemică este mai degrabă între Guvern și conducerea magistraților decât între societate și corpul magistraților. Marea masă de magistrați (care își fac treaba cu scheme de personal pustiite, în condiții grele, pentru că managementul propriu pare incapabil să dezvolte proceduri simplificate și să generalizeze informatizarea dosarelor) nu sunt decât o simplă masă de manevră. Bineînțeles că unui om care știa până mai ieri că mai are 2 ani până la pensie (pentru că așa era de 20 de ani regula – uzul) nu-i va conveni să afle că de mâine va trebui să aștepte 17 ani. Poate că cele două „tabere” (conducătorii justiției și politicienii) ar fi putut să se așeze la masă și să găsească mai întâi soluții pentru a remedia abuzurile pe care cu toții le cunosc. Să nu uităm că „reforma” legilor justiției din ultimii ani a fost realizată cu concursul unor persoane din sistem, la fel cum reforma pensiilor a fost blocată până acum tot de cooperarea celor două grupuri (politicienii au introdus pe ultima sută de metri dispoziții aberante în lege, iar aceasta lege nu a trecut de filtrul Curții Constituționale). Este drept că acum va fi practic imposibil să se recalculeze pensiile deja calculate în trecut după formule care au abuzat de neclaritățile din lege (Curtea Constituțională pare să fie fermă în a considera trecutul bătut în cuie când vine vorba de pensii), dar cred că se poate găsi o formulă de calcul pentru viitor care să evite asemenea subterfugii ale unora și altora. În schimb, poate că tranziția nu ar trebui să fie foarte bruscă de la vârsta actuală la cea avută în vedere. Pornind de la limita minimă a 25 de ani în magistratură se poate găsi un algoritm viabil care să evite șocul brusc al trecerii de la 2-3 ani rămași la 15 ani în plus în sistem dintr-odată.
Recent, s-a reproșat acestui proiect de lege faptul că vine mult prea repede după o modificare a legii de la finalul anului trecut. Nimic mai adevărat! Dar trebuie să citim totul în context: modificarea din 2024 fusese făcută în plină campanie electorală și a realizat mai mult o cosmetizare a situației actuale pentru a fi „vândută” Comisiei Europene. Nu fusese o veritabilă reformă, ci un compromis între CSM și PSD. Actualul proiect este dezechilibrat în cealaltă direcție. Probabil că realul compromis este undeva între aceste extreme.
Într-un fel, argumentul stabilității vine pe fondul ridicării uzului la rang de regulă (lege). Dar aici trebuie să fim atenți pentru că uzanțele nu devin sursă de reguli decât în măsura în care ele nu contrazic sistemul regulilor formale. În limbajul de toate zilele, argumentul îl găsim sub forma „dar mereu (de multă vreme) facem așa”, cu continuarea „de ce să ne sancționați”. Sau „dar și alții au făcut la fel și nu au fost sancționați”. În plus, uzanțele nu pot să schimbe reguli aprobate formal sub formă de legi; ele funcționează doar acolo unde nu există reguli formale. Nu mă refer aici la dispozițiile exprese ale legii, ci la practicile din sistem care au abuzat de unele neclarități din lege. Iar acele practici au fost folosite mai degrabă de magistrații-politicieni pentru propriul interes, decât de marea masă a magistraților. Tocmai de aceea nu cred că este corect să fie „înfierată cu mânie proletară” întreaga categorie a magistraților pentru abuzurile unora. Nu de alta, dar astfel se adâncește neîncrederea în sistemul de justiție, ceea ce duce apoi la contestarea hotărârilor judecătorești pe motiv că „știu eu că m-a judecat unul care se gândește doar la bani”.
Soluția preferabilă este cea a micilor schimbări care să fie însă conștientizate de către toți actorii relevanți. În literatura de dezvoltare personală este analizată în detaliu puterea acestor mici schimbări ale rutinei zilnice, schimbări mici care au rezultate spectaculoase în timp. Poate că Guvernul și reprezentanții magistraților pot găsi o soluție de compromis prin care să fie eliminate abuzurile (punctuale) din sistemul de pensionare fără a fi afectate principiile generale, iar în schimb Guvernul să înceteze campania de demonizare a magistraților (ba chiar să înceapă una de conștientizare a rolului major pe care justiția îl joacă într-un stat de drept). Oricum, față de numărul mic de beneficiari, pensiile magistraților nu reprezintă în cifre absolute o sarcină bugetară majoră. Apoi pot începe marile reforme – reprofesionalizarea corpului de magistrați, revenirea la selecția meritocratică și depolitizarea justiției.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Foarte bine si corect punctat. Dar abuzurile sunt la toate nivelurile din societate. De la un presedinte de asociatie bloc care nu iti vrea sa iti dea copii dupa liste lunare mai vechi, la cele date de directori de societati si firme, scoli si spitale, etc. Aceasta pt ca lipseste controlul dat de ministere, agentii guvern, primarii si care prefera sa dea niste raspunsuri din birouri. Dar rupte de realitate, la care se mai adauga existenta unor legii invechite si proaste. Toate aceste abuzuri ajung in instante si fac sa explodeze numarul de dosare, in loc sa se dea amenzi si aplicarea sanctiunilor legale. Un proces pt fapte grave ar trebui sa dureze maxim 14- 16 luni, nu 2- 3 ani.
https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2025/08/bosorogii-fara-dinti-ii.html
Calculele sunt foarte interesante, dar au o mare problemă (ca majoritatea statisticilor din România): ignoră economia neagră/gri. Acum câțiva anii mai existau unele rapoarte care o estimau la 25% din PIB, acum nu mai știu să existe nici ăstea. Acum vreo 10 ani am făcut o statistică pe partea de creditare și se vedea cum orice măsuri de înăsprire a regulilor de acces la credit(ul legal) conduceau la majorarea activității cămătarilor. La noi ar trebui întâi conștientizată existența acestei economii (găuri) negre. Pe statisticile oficiale, o mare parte din români trăiesc mult sub pragul de sărăcie. Fără să minimizez impactul condițiilor mizere în care trăiesc mulți dintre ei, mi se pare ireal cum reușesc să trăiască fără niciun venit (cum crede Fiscul). Adică, totuși, într-o economie bazată pe schimb realizat prin intermediul monedei, o persoană cu venit zero și fără bunuri în proprietate ar muri de foame (la modul propriu) în maxim o lună… Nu discut aici de persoanele cu venituri zero și cu vile imense cu Mercedes în curte… ideea generală este că „românul se descurcă”, dar nimeni nu a făcut o analiză serioasă despre cum o face. Iar când faci o politică de taxe bazându-te doar pe veniturile declarate, este evident că cifrele nu se închid…
”mi se pare ireal cum reușesc să trăiască fără niciun venit (cum crede Fiscul).”
”Fără niciun venit” înseamnă fără niciun venit evidențiat în România. Exemplu concret dintr-un sat aflat la 100 km de București: nevasta unui tip era menajeră în Israel, iar el avea grijă de gospodărie: avea o vacă, doi porci, 40-50 de găini, cartofi și porumb în grădină etc. Vreți să-i înregistrați drept venit porumbul pe care-l dă la găini și cartofii pe care-i dă la porci? Vreți să-i înregistrați drept venit porcul tăiat de Crăciun și să i-l impozitați?
Nu, eu nu vreau să impozitez nimic, dar ar trebui evidențiat undeva venitul acelei gospodării, pentru că altfel ne plângem iar despre cum 40% din populația țării este sub limita sărăciei…
România nu are controlul asupra veniturilor obținute de cetățenii români din străinătate și nici nu are de ce să-l aibă. Sunt sute de mii de români în UK care au carte de identitate cu domiciliul în țară. Unii fac asta din proprie voință, alții la presiunea consulilor care le-au refuzat eliberarea de pașapoarte CRDS și i-au trimis în țară, să-și obțină cărți de identitate cu domiciliul acolo.
Asemenea familii apar în statisticile românești fără niciun venit, dar ele stau doar o lună pe an în România și nu vor nimic de la statul român, în afară de pașaport. Circumstanțele din viața reală sunt mai complicate decât rezultă din statistici, iar funcționarii publici români au mereu niște statistici de falsificat. Pentru mai mulți aleși la Bruxelles, pentru mai mulți aleși în consiliile locale etc.
Într-unul din cazurile relatate pe-aici, un tip s-a trezit cu o somație de la ANAF, care voia să-i impoziteze veniturile din UK. I-a luat ceva timp să înțeleagă de unde luase ANAF acea sumă, pentru că nu avea legătură cu salariul și cu impozitele lui din UK. Într-un final, s-a lămurit: era soldul de la 31 decembrie de la contul lui bancar din UK. Funcționarii publici români vânează sume nedatorate și de la asta încep: de la familii fără niciun venit în RO, de la care ei încearcă totuși să scoată câte ceva.
Exact! E perfect ok daca domnul de care pomeneste Harald se descurca fara nici un venit in Romania (desi pare ca vinde cel putin un porc si un vitel pe an), dar nu mai e deloc ok in momentul in care primeste ajutor social, ajutor de incalzire, ajutor pentru energia electrica etc. pentru ca vezi Doamne altfel moare de foame.
Un articol extrem de partinitor. Se-ncearca sa se argumenteze ca „pensiile nesimtite” ar fi fost necesare pt a creste nivelul actului juridic. Nimic mai absurd, acest „argument” ar putea fi folosit pt orice alta meserie, de la medic, la ing, la sofer, sau taran pe tarla.
Argumentul e (puțin) diferit: nu este vorba despre valoarea absolută, ci despre cea relativă – trebuie comparat venitul cu cel al categoriilor similare (a se vedea, de exemplu, ce zice CJUE în C-762/23). Dacă mergem pe teoria că fiecare om este esențial în circuitul economic (așa este), atunci toți ar trebui să aibă același venit și am rezolvat problema. Egalitarismul și-a arătat însă limitele de atâtea ori în practică. Pur și simplu nu funcționează decât pe hârtie.
Eu am încercat să sugerez o revenire la sistemul gândit inițial, prin eliminarea exceselor adunate în ultimii 25 de ani. Dacă timp de 25 de ani nu au existat discuții pe această temă, probabil că e o non-problemă.
Păi…. Deocamdată Guvernul nu face reforma.
A introdus doar curbe de sacrificiu pentru cei mulți.
Pe de altă parte, Guvernul trebuie sa stopeze Abuzurile bugetarilor și nomenclaturii. Abia apoi sa facă reforma. Stoparea abuzurilor nu e reforma.
In plus, partidele parlAmentare nu au votat un program ce trebuie respectat.
Haos total, pentru a gripa măsurile care i afectează. Pe ei și favoriții lor din posturi.
Da, dar întâi să se stopeze abuzurile – e un pas necesar. Apoi se poate face reformă.
”eticheta de „pensie nesimțită” a rămas și s-a lipit de toate pensiile magistraților.”
Am dat de mai multe ori exemplul cu fondul de pensii al judecătorilor din Texas: pensia reprezintă jumătate din salariul unui judecător care activează la o instanță egală în grad cu instanța la care a activat judecătorul pensionat.
Este un sistem cât se poate de cinstit, care asigură indexarea automată a pensiilor, chiar și peste 50 de ani, fără să fie mereu nevoie de noi acte normative. România e mai socialistă decât Texas, se poate adopta procentul de 70% din salariu, dar nu e normal ca un judecător pensionar să aibă pensia mai mare decât un salariul unui judecător aflat în activitate. Nu e nevoie de decizii individuale, bazate pe moralitate (îndoielnică la mulți judecători). Este nevoie de moralitate o singură dată, la adoptarea regulii de bază: X procente din salariul unui judecător care activează la o instanță egală în grad cu instanța la care a activat judecătorul pensionat.
P.S. În Texas, judecătorii în activitate au obligația să contribuie la fondul de pensii cu 9% din salariu, pe o durată de minimum 15 ani, însă valoarea pensiei primite este evident mai mare decât valoarea contribuției lor.
E corect ce spuneți, dar în practică sunt convins că ar fi de neaplicat (unitar) la noi. Pentru că judecătorii de la o instanță au venituri diferite din varii motive. Și va fi greu de găsit „judecătorul tipic” la care să raportăm procentul… Eventual să se raporteze la salariul de încadrare, dar din nou la noi salariul de ncadrare e de multe ori doar o parte mică din venitul total. Dacă vă uitați pe „fluturașii de salariu” de la instituțiile publice veți vedea la ce mă refer.
”va fi greu de găsit „judecătorul tipic” la care să raportăm procentul… ”
Se poate calcula anual o valoare de referință valabilă pentru toată țara și pentru fiecare grad de instanță în parte. Valoarea rezultată pentru judecător de Curte de Apel va trebui să iasă mai mare decât cea pentru judecător de Tribunal, dar valorile calculate să fie aplicate pentru toți cei care se pensionează în acel an. Nu e normal ca unul să-și aranjeze primirea a 6 salarii în ultima lună și pensia lui să se bazeze pe asta.
Orice judecător de Curte de Apel pensionat în 2025 ar trebui să aibă aceeași pensie de referință, iar pensia primită efectiv să fie ajustată individual cu numărul anilor de vechime, de exemplu. Și cu orice alți parametri se mai consideră ca fiind relevanți în sistem. Dar calculul trebuie să fie transparent și predictibil, orice elev de liceu care reface calculul trebuie să poată ajunge la același rezultat. În final, pensia celui de la Curtea de Apel Suceava trebuie să fie egală cu pensia celui de la Curtea de Apel București, dacă au avut aceeași vechime. Sistemul actual se bazează pe ”care e mai șmecher” și exact asta se vede și în sala de judecată.
De acord cu „mercurialul” salariilor, dar va fi puțin mai complicat pentru că „gradul” judecătorului nu ține neapărat de instanța la care activează. Adică există judecători care sunt la judecătorie dar au „grad” de tribunal sau, invers, procurori de parchet de pe lângă tribunal „detașați” la DNA. Dar da, mecanismul propus de Dvs. este logic.
Da’ cum sint platiti astia, maica? Ala de m-a judecat pentru viteza (politaiu’ a pierdut, sic) e platit altfel decit ala care-l judeca pe unu’ care distribuie droguri, si care, vezi bine, e pus in pericol, ca cauza e complexa, periculoasa – care va sa zica cind sint ei singuri singurei, judele si cauza in birou, cauza spune mascari, il injura si prin urmare afecteaza justitia care nu se mai poate concentra? Si care bistos nu-i doar chioara ci si sensibiloasa si delicata? Si de-asta e si surmenata justitia, micuta de ea, biata putere in stat, se streseaza si de-asta consuma sporuri, nu-i asa? Wi-fi au? Spor de wi-fi! GSM dau? Spor de GSM! Au si telefoane fixe? Spor de telefon fix si spor de mentinerea traditiei! Nu cumva au si 5G pe-acolo neacoperit de sporul corespunzator?
Spor de sensibilitate primesc juzii? Da’ spor de delicatete? Da’ spor de lucrat in centru? Spor de praf si pulbere n-au inventat inca? Hai, macar un spor temporar de reparat Planseul Unirea, oameni sintem, mai pui tu, mai scad eu. Nu? Ce scirtari, dom’le. Macar un spor ca ma impozitezi nu-mi dai?
Auziti, da’ uniformele alea negre si perucile sint dotare standard sau judele si le cumpara din banii lui de pe undeva? Norma de hrana primesc juzii? Au si cantinele lor prin cladirile alea? Masini de serviciu au? Norma de ciubote? Cite perechi de ciubote consuma un jude pe an? Judecatoresele primesc si norma de sandale sau doar de pantofi? Ca daca-i si cu sandale atunci trebuie si spor de pedichiura, nu se face sa judeci cu calciiele crapate, afectezi imaginea justitiei.
Aveti spalatorie pentru perucile alea sau le spalati acasa in vana? Da’ daca vreun jude isi uita peruca acasa mai poate judeca? Peruca aia e prinsa cu agrafe sau cu elastic? E special facuta sa le incalzeasca mintile sau are si aer conditionat? Ca adusei vorba: judecatoarele au voie sa se tunda chilug sau si asta afecteaza imaginea justitiei?
Cred că au mai puține sporuri decât alte categorii de funcționari, dar mai multe decțt alte categorii. Instituția sporului s-a cam generalizat după prima criză ca soluție românească pentru aducerea salariului în parametri normali… Ce spuneam eu e că unele dintre sporuri ar trebui eliminate, dar trebuie verificat exact ce primește fiecare în sistem, că e o harababură totală (ca peste tot).
Excepțională analiză și intr-adevar in spiritul nicomahic al caii de mijloc. Necesita o singură foarte mica corecție: ultima modificare a pensiei magistratilor e de la sfârșitul lui 2023 nu 2024, dar contextul e surprins corect. Problema extinderii abuzive a drepturilor magistratilor prin intermediul instituțiiei „asimilatilor” catre alte categorii, de la funcționari (MJ, CSM, INM), la judecatorii CCR (2018) si chiar la parlamentari poate merita si ea o analiza.
Epurarea prin acordarea de privilegii făcută de Monica Macovei a funcționat bine pentru acele vremuri, doar ca generația de tineri magistrati atrasa si sprijinita atunci a ajuns la maturitate si este supusă si ea unei epurări, de data asta pe criterii exclusiv populist-politicianiste.
Felicitări, sper sa fie lectura obligatorie la CSM pentru scolirea comunicatorilor (formali sau de ocazie) din sistem!
Mulțumesc pentru apreciere. Îmi pare rău că „revoluția” propusă de acel CSM „reformist” a fost curmată brusc prin tactici securistice. Acum CSM a devenit doar o anexă de servicii…
Toată compasiunea mea pentru membri castei magistraților care nu sunt nesimțiți și prin urmare sunt in stare să simtă disprețul sau scârba sau poate chiar ura pe care mare parte din populație o nutrește acum vizavi de întreaga lor breaslă, fără excepții.
Sunt convins că există mulți profesioniști onești in această castă care nu se bucură de abuzul de lege care le-a consfințit calculul aparte al pensiei precum și condițiile unice de pensionare, prin reglementări care nu sunt nicidecum speciale, ci meritocratice, și care conduc nu la statutul de privilegiat medieval, ci la cel de stâlp al democrației și al statului de drept. Fără acești minunați oameni nu am fi ajuns să avem o justiție funcțională precum cea de azi. Oamenii de rând nu pricep din păcate că fără acești olimpici ai dreptului (chit că nu se ține o olimpiadă globală in acest domeniu) statul s-ar prăbuși și foarte probabil am fi eliminați din Uniunea Europeană. De asemenea, plebea nu pricepe nici faptul că mulți dintre olimpicii justițiari activează și după pensionare ca bravi activiști in societatea civilă. Deci trudesc pentru toți cetățenii in plan intelectual chiar și la vârste înaintate.
Sunt de acird cu dv. ca exista in breasla magistratilor oameni de toata isprava. Dar printre ei sunt si uscaturi multe, foarte vocali si corupti. Nu am intles de ce cei dintai, obiectivi si onesti, nu pot sa ii dea in vileag pe cei din urma, ca sa fie odata facuta o curatenie!!!
Din același motiv pentru care în orice domeniu majoritatea tăcută de oameni car eîși face treaba e incapabilă să scape de acei freeriders care nu și-o fac. În plus, mai există și fenomenul „discriminării pozitive a incompetenților”: cei care fac treaba prost primesc mai puțin de făcut, ca să nu strice prea mult ceea ce fac.
Dincolo de ironie, realitatea crudă este că nu putem să funcționăm ca societate fără justiție. Eu sunt primul care ar aboli justiția dacă mi-ar arăta cineva o societate care a găsit un alt mecanism funcțional de rezolvare a disputelor. Idealul comunist (ca și cel anarhist) al indivizilor care urmăresc numai standardul virtuos este exact asta – un ideal niciodată atins. Într-o lume de oameni cu bun simț, justiția ar fi inutilă. Dar e suficient să fie unul singur care să gândească altfel și tot eșafodajul se prăbușește. La nivel ideal, munca juriștilor (avocați, notari, judecători etc.) este o formă de „bullshit job” a lui David Graeber. La nivel real, însă, este necesară (deci e cel mult o „shit job”).
nici justitia nu poate functiona fara bani; corolarul ar fi ca saracia statului atrage disfunctionalitatea justitiei ? am convingerea ca mare parte din dispute n-ar trebui suportate financiar de cetateanul din Vaslui (cam la fel cum acelasi cetatean n-ar trebui sa fie obligat sa subventioneze metroul din Bucuresti), ci de insisi onorabilii sau neonorabilii justitiabili; ar trebui gasit si un mecanism de autofinantare partiala, poate mai ales in civil, dar presupun ca multi ar fi de acord ca nici penalii n-ar trebui scutiti de o cotizatie mult mai consistenta.
Problema taxelor de timbru (co-plata în sistemul de justiție) și a folosirii acelor fonduri pentru (auto)finanțarea sistemului este una despre care se discută (inutil) de multă vreme. Există modele diverse (de la taxele prohibitive din US/UK la taxele variabile din țările nordice), dar la noi CCR nu acceptă modele străine…
@Radu Rizoiu: „dar la noi CCR nu acceptă modele străine…”
nici eu nu m-as fi preocupat in mod special, dar dupa declaratiile sefei CSM si nu numai, parca simt nevoia sa ma preocupe asigurarea independentei totale a justitiei, care nu va fi niciodata implinita pana cand nu se va implini si independenta financiara si se pare ca e nevoie sa-i ajutam cumva sa se autofinanteze :)
ca or fi mai mult sau mai putin speciali, e o chestiune de negociere doar intre dumnealor si propriul lor narcisism, nu e treaba mea; dar ma intreb, oare CCR o fi gasit prin cotloanele Constitutiei un model special numai cu speciali ? unii poatechiar intr-atat de speciali cat sa respinga si orice propunere de imbunatatire a legii care reglementeaza propria activitate speciala ? ca daca ar fi sa citez, spre exemplu, specialii din elitele ingineresti, acestia mai dimpotriva, ar sustine in mod special ca „Oamenii de neinlocuit pot fi gasiti doar la cimitir”
Binențeles că magistrații sunt absolut necesarii funcționării statului modern, spre deosebire de alte categorii de cetățeni care sunt dispensabili și deplorabili in pretențiile lor de egalitate in fața legii. Dacă cineva se întreabă ‘care Lege’ sau ‘de ce există legi dedicate unor caste’ răspunsul trebuie emis iute și contondent: „vezi-ți de treaba ta, umilule!”, că doar n-om sta să ne justificăm privilegiile la toți neghiobii, nu-i așa? De asemenea, trebuie evidențiat prompt faptul că oricine critică privilegiile acestei caste este un comunist. sau un anarhist, că ăștia au o problemă cu statul de drept pentru gloria căruia luptă neobosit judecătorii.
Nu înțeleg de ce vă ambalați așa? Eu am încerct să spun că privilegiile (i.e. drepturile nemeritate) trebuie eliminate. Dar problema este cea a meritului: ce merită și ce nu…
Ce ambalare? poate ambalaj, verbal, deci cu totul altceva :) și nu, nu e personal.
Eu nu vreau să discut meritele judecătorilor in funcție, asta ar însemna să-i judec și nu e treaba mea. Nici remunerația nu le-o critic, poate să fie și de 10 ori salariul președintelui, nici măcar despre sporuri nu am zis nimic, din partea mea pot avea și spor de pulp fiction că sunt obligați să citească numai bazaconii penale/civile toată ziulica. Pe mine mă interesează doar aristocratul nu tocmai vârstnic care încasează o rentă viageră de la stat, in răspăr cu Constituția țării, doar pentru că domniile lor au ajuns să creadă că sunt o castă și nu o oarecare ci cea de la vârful societății feudalizate și chiar s-au activat pentru transformarea credinței in realitate juridică și nu au niciun scrupul să se implice civic exclusiv pentru perpetuarea și amplificarea privilegiilor de castă. Leguma umană particulară care se vede pe sine ca pe o nestemată intelectuală, unică in tăieturile sale, deși are in minte doar starea vegetativă a pensiei, devine foarte contondentă când vine vorba de statutul său special, iese in public și debitează aroganțe, ne amenință cu statul de drept și democrația, ne dă cu spectrul dependenței justiției (hehe) peste ochi, ba târăște și Uniunea Europeană și progresul in răzbelul nerușinat pentru neatîrnarea moșiei care a devenit astăzi Justiția. Nu am văzut/auzit niciun membru al castei care să coboare din Castel și să se pună in contra Procesului.
Păi sunt cam aceiași… De exemplu, la ICCJ, marea majoritate sunt cu deciziile de pensionare în buzunar, doar că nu le-au pus în plată. Intră în prima sau a doua categorie menționate de Dvs.? Și da, știu și oameni care au ieșit la pensie pentru că au fost scârbiți de ineptiile din sistem, nu pentru că nu ar fi vrut să (continue să) muncească. De aia spuneam că este greu de generalizat „pe categorii”. Ar trebui văzute situațiile individuale și corectate cele de abuz.
Cred ca articolul combina 2 exemple din categorii diferite:
Cel cu societatile comerciale, intr-adevar, arata cum guvernul considera ca un comportament abuziv limitat este „general” si face reguli care de fapt ii vor penaliza pe cei cu comportament corect. Proiectul de lege e complet negandit, nu e clar de ce SRL si SA sunt tratate diferit, nu ne spune de ce un capital social mare e o garantie pentru fisc (daca e cheltuit complet), nu ne spune de ce cumparatorii trebuie sa dea fiscului „fidejusiune” daca vanzatorii nu dadusera, etc. Nu cunosc pe nimeni care si-a vandut societatea cu datorii mari la fisc catre un cumparator care a vrut sa „traga o teapa” fiscului – e chiar amuzanta ipoteza! In tranzactiile private analiza financiar-fiscala e riguroasa. Si e drept, nu m-am aflat vreodata in apropierea „apropiatilor guvernantilor”, ca sa aflu de unde izvorasc astfel de ipoteze de lucru.
Exemplul cu (salariile si) pensiile magistratilor este insa dintr-o alta categorie, si anume al unui „sistem abuziv”. Nu mai avem aici o exceptie, ci sistemul in intregimea lui a devenit abuziv la acest moment. Sigur, si aici exista abuzuri dincolo de imaginatie, care ar trebui sanctionate (exemplul cu cumului de functii si venituri exceptionale). Teoria „drepturilor castigate” a fost ea insasi folosita cu asupra de masura (abuziv, cum s-ar zice). Dar in general: (i) „veniturile” magistratilor (nu doar salariile) ar trebui sa fie transparente (celebrele „sporuri” ar trebui sa fie incluse in aceste venituri; altfel, o sa ni se para ca un salariu de 8000 lei pt un magistrat debutant cu experienta zero e rezonabil, dar in realitate acela va avea un venit de 18000 lei care include sporuri si compensari diverse); (ii) ideea ca magistratii trebuie platiti la nivelul celor mai mari venituri in privat este incorecta; sistemul public in tarile democratice atrage oameni care nu sunt orientati spre „a face bani”, ci au o nevoie interna de a face „serviciu public”; daca in sistemul public atragem oamenii care vor venituri si beneficii mari nu vom scapa de coruptie; (iii) ideea ca pensia poate ajunge la peste 100% din salariu e absurda; ideea ca de la 48 de ani un om poate primi pt tot restul vietii un venit mai mare decat cel pt care a lucrat e la fel de absurda; ideea ca pe langa aceasta pensie ei pot face alte venituri profesionale introduce un element de concurenta neloiala (un fost magistrat cu 7000 euro pensie isi permite sa fie un avocat „ieftin”, caci nevoile lui de baza sunt acoperite; sau poate fi mai scump daca isi vinde conexiunile cu fostii lui colegi si informatiile despre sistemul in care a functionat?); putem compara categorii oricat de restranse intre pensionari „contributivi” si acesti pensionari magistrati, si tot nu va fi mai putin absurd (macar contributivii au platit toata viata lor, si devin pensionari la 65…). NU mai zic de rezultate, ca la cat de bine sunt platiti acesti magistrati toata viata lor, ar trebui sa avem capitol bugetar anual distinct „venituri din recuperari efectuate de a treia putere in stat”; or noi avem prescriptii si condamnari la CEDO :). Pe scurt: „a treia putere in stat” ar face bine sa vina pe pamant.
Am impresia că ați căzut în capcana excepționalismului abuziv impusă de discursul guvernamental. Majoritatea exemplelor folosite pentru a demonstra că magistrații sunt abuzivi ca sistem sunt cazuri pe car eși eu le-am descris ca fiind abuzuri ale unui sistem care nu așa fusese conceput. Da, e abuziv ca pensia să fie mai mare decât salariul! Da, e abuziv să fie sporurile mai mare decât salariul de bază (deși să știți că nu la debutanți apare situația asta)!
În plus, eu de mult timp mă gândesc la dilema salarizării serviciului public. În sec. XIX (și prima jumătate a sec XX), să zicem perioada elitelor, politicienii erau aleși dintre oamenii cu bani/resurse. Prin urmare, retribuția publică era secundară. După „revoluția proletară” un vor cenzitar ar fi de neacceptat, așa că vom avea și politicieni fără resurse economice. Ce facem cu ei? Îi lăsăm pe un salariu mic pentru că ei fac politică din vocație? Sau le dăm un salariu rezonabil ca să considere că nu mai au nevoie de alte surse de venit?
Raționamentul se poate aplica și la funcționarii publici. Vedem discuția cu angajații Fiscului care dau și consultanță. Măcar la magistrați asta e rezolvată prin lege – nu au voie să mai facă și altceva.
Și eu cred că reprezentanții magistraților ar trebui să aibă o poziție mai deschisă unei soluții de compromis. Păstrarea privilegiilor (unele primite în mod abuziv) nu mai poate continua ca atare – trebuie reformată. Dar nu atât de drastic precum spune Guvernul. Și, oricum, cu asigurarea unei tranziții.
Ziceti: „vom avea și politicieni fără resurse economice. Ce facem cu ei? Îi lăsăm pe un salariu mic pentru că ei fac politică din vocație? Sau le dăm un salariu rezonabil ca să considere că nu mai au nevoie de alte surse de venit?”
Stati oleaca: ala de face politica a intrat acolo pentru a face bani, pentru influenta si putere, nu pentru altceva. Nu exista „Politica din vocatie”, asta e doar o adunatura de vorbe pentru aburit bizonul. Cineva observa aici (imi cer iertare ca n-am retinut cine) ca singura ratiune pentru care cineva intra in politica este accesul la banii si la resursele statului. Perfecta observatie! Fara accesul asta 99.9% dintre politicienii de profesie sint irelevanti pentru societate. Iar mecanismul prin care cineva ajunge la acele resurse, respectiv alegerile, mecanismul e profund viciat si corupt. O gaunosenie.
Se poate schimba asta? Da, simplu: partidele sa nu mai primeasca subventii de la stat (sinteti voi gasca politica? Va finantati. Nu puteti? Asta e, va desfiintati, sau faceti politica la voi in sufragerie) + parlamentarii sa fie platiti cu salariul minim pe economie plus bonuri de masa. Abia atunci se poate pune problema „politicianului de vocatie” pina atunci nu.
Nu glumesc deloc, nu vad vreun motiv pentru care sa fie platiti mai mult. Birou parlamentar? Sigur, cocos, ti-l faci la tine acasa. Masina pentru „deplasari in teritoriu”? Iti cumperi. Si benzina ti-o cumperi, vocational mic. Nu-ti convine? Ce-ar fi sa inveti o meserie cinstita care sa-ti aduca mai multi bani, cocos, ca nu-i rusine sa pui gresie sau sa-nvirti de covrig. Sau poate vocatia ta e sa culegi sfecla si n-ai aflat inca. Sau esti om de cultura. Paioasa, prasitoare?
Adică acceptăm la nivel instituțional că politicianul urmărește deturnarea resurselor statului. Cred că ideea e periculoasă pentru că legitimează abuzul. E ca în parabola lui Neagu Djuvara despre funcționarii fanarioți care nu plecau din slujbe nici când li se tăia salariul… Știu că unii așa gândesc, dar asta nu e motiv să transformm aceste aberații în lege. Cât despre fondurile publice pe care le primesc aiurea, sunt de acord că trebuie reduse drastic (mai ales în criză).
Teoria politică spune că politicienii vor puterea, nu banii. (Exemplul ar fi Iliescu – îi plăcea să conducă destinele altora, nu să se îmbogățească el. Foamea de putere poate fi la fel de rea ca și cea de bani.) Problema vine când privești puterea ca un simplu mijloc de a ajunge la bani…
Scopul principal al politicianului este uzul resurselor statului in folos propriu. Fara asta politicianul nu are sens. Nici viitor for that matter. Ii tai accesul la resursele tale, private? S-a terminat cu el si cu mult clamata lui importanta, il dai afara ca pe ce este, un parazit, un impotent cita vreme nu are sinecura.
Ce folos are el din politica? Ati vazut in ultimii 30 de ani macar o idee buna venita de la astia? Una singura, domnule Rizoiu! Putere, bani, influenta/pozitie sociala, asta-i mina pe ei in lupta. Uitati-va la ei si spuneti pe care l-am baga in seama daca n-ar fi in pozitia in care este, la vreo agentie, prefectura, parlament aici ori in musuroaiele de la Bruxelles si Strassbourg. Intr-o lume normala majoritatea astora ar fi la volan pe tarla, contopisti prin vreo primarie, invatatori pe la vreo scoala primara, clovni stradali. Scolile si doctoratele lor in politica? Impresionant pentru bizonul alegator. (Parca vad ca va inventa cineva un ONG care sa se ocupe de recuperarea psihica a bizonului cind va descoperi a n-spea oara ca nu i-a mers sa vada ca are in fata doi stiuci si-o pastrava cu blana dar i-a votat ca astia-s cu doctorat. Nu se pune ca doctoratele lor sint zero barat dpdv stiintific – da, eu sint dintre cei pentru care stiintele sint cele din categoria STEM si-atit, restului puteti sa le spuneti stiinte dar nu sint. Max Weber a fost culant, pardon, incluziv) obiectul muncii, bizonul adica, a fost convins ca-i va fi bine si la vara cald. Ca asa s-a hotarit „de sus” prin vreun budoar sau, mai stii, vreo buda de partid si de stat, da’ e o buda din ierarhia superioara. Si e si de la Bucuresti, deci e corect.
Si da, e „acceptat la nivel institutional” (ma contaminez de legaleza, vad ca) ca politicianul va fura. Ca de-asta au fost infiintate alde DNA si cum le-o fi chemind pe celelalte.
Treaba cu Iliescu si banii nu sta asa. Puterea pe care a avut-o el i-a fost suficienta si a fost indeajuns de inteligent sa nu se bage la bani cind avea puterea tuturor institutiilor statului la dispozitie, si-a dat seama ca banii sint o riscanta, foarte mare consumatoare de timp, deseori plictisitoare/neinteresanta si care nu-ti confera nici pe departe puterea absoluta pe care el o avea deja. Atit e de simplu.
Eu cred că (mai) sunt și politicieni inteligenți. Este drept că sunt acoperiți (vocal) de ceilalți, dar pot fi auziți când e liniște. Și nu cred că toți vor să fure. Sunt unii care au deja suficienți bani, alții care vor doar notorietate pe care să o transforme ulterior în bani etc. Sunt destule forme (legale) de a îmbina politica și activitățile productive. Iar unele doctorate în „științe moi” pot fi utile – gândiți-vă la un doctorat în manipularea maselor :-)
” Îi lăsăm pe un salariu mic pentru că ei fac politică din vocație? ”
Depinde la ce politicieni vă referiți. Dacă e vorba de pildă de administrație publică și de orice funcție executivă e musai să fie bine plătiți, că posturile sunt la concurență pe piața muncii cu cele corporatiste private.
Dar dacă e vorba de parlamentari, apăi se schimbă foaia. Salariul lor trebuie să fie 0. ZERO. Pentru că mandatul lor este unul mai degrabă civil decât comercial și nu poate fi oneros. Orice plată de la buget va condiționa comportamentul parlamentarului, deci sursele lui de venit trebuie să fie altele, transparente și private. De pildă resurse proprii sau donații publice de la proprii susținători și votanți. Așa se explică că in prezent parlamentarismul e putred, pentru că repezentanții aleși de cetățeni nu reprezintă interesele acestora ci ale celor care i-au pus pe listă și ale unei nomenklaturi care stabilește in culise atât nivelul salarizării cât și cuantumul comisioanelor. Ca atare, politicienii ce obțin un ‘mandat’ de deputat/senator in acest regim fals parlamentar de fapt obțin o numire pe post, iară NU un mandat, ei neavînd NICIO obligație, nici măcar morală, față de alegători. Acești politicieni NU mai sunt oameni politici, ci pur și simplu birocrați cu rol decorativ (căci mimează democrația de zor intr-o vitrină cu lumină roșie).
Argumentul Dvs. pledează mai degrabă pentru nefinanțarea partdelor (anterior alegerilor), nu a parlamentarilor (deja aleși). Aș prefera ca politicienii să se bată pe bune să obțină slujba plătită de stat în Parlament decât să meargă acolo ca să aibă acces la alte surse de finanțare…
Dar ce ne facem că avem peste 75% din judecători femei. E dovedit că sentințele se dau diferit dacă vin înainte sau după masa de prânz. Oare sentințele date în timpul ciclului menstrual nu sunt diferite față de cele date în celelalte zile?
Și ar mai fi de discutat despre modul în care aceste femei devin judecătorese. Se știe că pentru toceală notele sunt aproximativ egale și că diferența și accesul în sistem se face în urma unor probe orale (interviuri). Cine e responsabil pentru acestea? Sunt ei imaculați sau controversați!?
Pai daca avem 75% judecatori femei (plus procurori) de ce se mai umfla taritea in feministele care acuza tot felul de prostii?
Suntem deja in tara femeilor. S-a terminat cu dominatia barbatilor.
Sa se plinga de prostia lor. Sau venalitate, luxura…….
În același timp, majoritatea șefilor din justiție sunt bărbați (deși procentul lor din total este mic, cum spuneți)… Nu cred că diferențele de sex (gen?) sunt relevante aici. Sau sunt relevante în sensul în care femeile au tendința să fie mai ponderate/împăciuitoare, deci sunt mai potrivite pentru acest rol. Accesul în sistem se face pe baza unor probe preponderent scrise. Proba orală este doar pentru a depista nebunii care în scris nu au arătat ce cred despre lume și viață… Problema e mai degrabă avansarea pe sistemul noilor legi.
”majoritatea șefilor din justiție sunt bărbați”
Spre ghinionul dvs, ICCJ are un site propriu:
https://www.iccj.ro/despre-institutie/conducerea-instantei/
Apare un singur bărbat acolo, exact pe ultima poziție.
Spre norocul meu, și CSM are site: 11 din 16 sunt bărbați. La nivelurile de Curți de Apel, Tribunale și judecătorii, procentul par eunul egal, dar comparat cu procentul de judecători net superior femeilor, este tot dezechilibrat…
„femeile au tendința să fie mai ponderate/împăciuitoare”
sigur că da, tocmai ne-a ilustrat această calitate eminamente femeiască șefa de la csm…
Ca orice generalizare, nici aceasta nu este valabilă întotdeauna :-) Doamna cu pricina reprezintă excepția (verificați CVul, vă rog).
Apoi…concret si ..frust..nimeni nu face o meserie cu forta..ai ales deliberat..si nu esti tinut cu fort..daca nu e convenabil..pleci!
Păi da, dar ai ales punând în balanță anumite condiții la momentul alegerii. Dacă ele se modifică brusc, se cheamă că ai fost păcălit, nu?
Ceea ce oamenii buni, profesioniști și onești din sistem și fac. Dar așteapță să împlinească 48 de ani, ca să plece cu teșchereaua plină. Și e firesc să fie așa, că le este interzis să pornească biznisuri, să-și ia un al doilea job sau chiar și să facă o amărâtă de consultație juridică, bieții de ei. Spre deosebire de alți pensionari bugetari care, nu-i așa, cumulează in neștire pensii și salarii la stat?…Mulți dintre bravii magistrați au visat incă din copilărie să devină președinți de Consilii de Administrație in societăți publice, Sau poate cosmonauți. dar Legea cea rea le-a ucis visul din fașă! Așa că viitorul unui stat funcțional de drept, democratic și liberal e acela in care pensionarii judecătorii pot rămâne in instanță -pentru binele și liniștea compatrioților- dar și cumula măcar 2-3 posturi la stat unde competența lor să fie folosită la maxim. căci sunt atâtea întreprinderi cu capital de stat care suferă efectiv din cauza lipsei de pertsonal calificat in domeniul juridic. Cine poate fi mai calificat in lectura unor contracte de achiziții publice decât judecătorii cu experiență de cel puțin 23 de ani?
Perfect adevarat, avem multe legi proaste si care ar trebui urgent schimbate. Cred ca magistratii ar putea sa se pensioneze la 60 de ani si sa lucreze in privat pana la 70 de ani, daca pot si doresc. Totul sa detina acord de secret profesional pe care sa il respecte dupa iesirea din magistratura.
Spre deosebire de alte „servicii”, judecătorii nu pot cumula calitatea de magistrat cu cea de sinecurist… Doar după ce se pensionează fac ce vor (de regulă, notariat sau avocatură).
„…judecătorii nu pot cumula calitatea de magistrat cu cea de sinecurist… ”
SIGUR CA POT, vedeti sectiunile „detasare politica” si „detasare electorala” de aici:
https://www.riseproject.ro/investigations/uncategorized/raiul-diurnei-din-magistratura-romana-judecatori-si-procurori-de-la-varful-sistemului-in-drum-spre-alte-transe-de-bani-nemunciti/
Din linkul de mai sus, jonglerii cu domiciliul declarat de magistrati si instrumentele „numire”, „delegare”, „detasare CONTINUA”.
„Deocamdată, din aceste diurne se înfruptă o minoritate a breslei:
judecătorii și procurorii care figurează ca fiind „detașați” în alte localități decât cele în care își au adresa de domiciliu;
membrii Consiliului Superior al Magistraturii și inspectorii Inspecției Judiciare care nu au buletin de București.
Calea spre transformarea acestui premiu financiar gigantic într-un beneficiu de masă a fost cimentată în martie 2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Paradoxal, el este tot atât de departe de casă și când lucrează la Sibiu, și când lucrează la Deva.
Însă pentru simplul fapt că la Deva a ajuns să lucreze prin detașare, nu prin numire (ca la Sibiu), la salariu i se va adăuga această uriașă diurnă.
Pentru ca suprarealismul acestei diurne să fie și mai pronunțat, în masa „detașaților” din magistratura română se regăsesc și situații de felul următor:
Persoane care au proprietăți imobiliare în orașele în care au fost detașate, dar care nu au și adresa de domiciliu înregistrată acolo.
Prin urmare, acestea încasează diurnă pentru că merg la serviciu într-un oraș în care se găsește propria casă.”
========
Urmarile in bani si incarcare a instantelor de judecata – apropo motivul atat de drag si vehiculat „valeu, maica, da’ ce de-a treaba avem la cat de putini suntem si voi, ingratilor, nu vreti sa intelegeti si sa platiti rupt de realitate pentru separarea puterilor in stat – care este sublima dar inexistenta, cu sau fara salarii nete nesimtite sau nu – si pentru integritatea etica a magistratilor!” :)):
„Hotărâri judecătorești au constrâns statul român să plătească 1,2 miliarde de euro, între 2020 și 2024, către personalul din Justiție.
Banii au fost achitați cu titlu de compensații pentru așa-zise discriminări la care legislația națională ar fi supus acest corp profesional.
În cifra de mai sus sunt cuprinse doar sumele comunicate de trei dintre cei patru gestionari ai banilor din Justiție: Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public și Ministerul Justiției.
Nu și banii care s-au scurs din conturile Consiliului Superior al Magistraturii.”
https://www.riseproject.ro/video-a-treia-putere-in-stat-banul/
Păi am criticat în text tocmai aceste excese/abuzuri…
aha. și io care credeam că magistrații au pensiile mai mari decât salariile pentru că nu au voie să pornească afaceri sau să prindă o sinecură nici după intrarea in pensie, bieții de ei. Ah, cât de ignorant eram, ca să nu zic prost și incult. Păi atunci pensia lor aparte care nu e domne specială, ci normală, ba chiar mititică e foarte probabil să fie o recompensă pentru anume servicii, nu o compensare, este?
Dacă se face o analiză la rece și se elimină excesele despre care am scris, cuantumul pensiei nu va mai fi așa de mare (raportat la veniturile avute în timpul activității, și pentru care au plătit contribuții, nu ca alți speciali care nu plătesc deloc contribuții).
Discuția legată de salarizarea și pensiile magistraților este mai amplă
Într-adevăr există magistrați care își fac meseria, în fața lor jos pălăria
Dar, din nefericire există prea multe cazuri de abuzuri ale autorității judecătorești, abuzuri legate de modu în care se face justiția – jurisdicțio și imperium
Abuzuri grave, pe care le vedem în fiecare zi sau le citim din presa scrisă sau cea online
O justiție amânată este sinonim cu o justiție inexistentă
Ca țara este unde este azi și cu ajutoru modului în care se face justiție
Sunt mai multe hotărâri pilot date de cedo : cu violurile, cu revoluția, cu retrocedările, etc etc
Așa doar câteva chestii: ieri curtea de apel de la capitala patriei a descoperit ca patronu/conducatoru nordis nu mai are nevoie de control judiciar, ca n-a furat și înșelat suficient
La fel este un caz relatat de presa, cum ca un client al ministrului actual de injustiție a fost eliberat a doua zi după ce avocatu infractorului condamnat a ajuns ministru, curat justiție
La mintea mea, ar trebui discutat serios, cati oameni tb sa furi, să tâlhărești, sa violezi sau să omori ca autoritatea judecătorească să descopere ca este necesera o măsură de arest preventiv sau similară
Populația e scârbită de modu în care se face justiție, și nu de ieri de azi, ci de mai mult de 35 de ani
Dar autoritatea judecătorească nu descoperă încă linia dreaptă și se miră cum de românii votează extremistii,
O fi oare de la soare și stele ?
Regretabil, ca după mare prof V.M.Ciobanu sunt profesori puțini care păstrează exigența ca model, pe ca vorbim de școli de drept nu școli de artă
N-am învățat nimik de la hoții de la putere din perioada anterioară celui de -al doilea război mondial, care au adus țara în 1940 în genunchi, și au aruncat-o în mâinile legionarilor și ale gărzii de fier
Astăzi hoții de la putere și autoritatea judecătorească împing națiunea și țara în fața trădătorilor comandați de la moskva
Apoi, la pensii
Cum justifici pensiile magistraților la modu in care se judeca dosarele demnitarilor și pedepsele gen amenzii de parcare, cum prospera corupția la toate nivelele
Și paradoxal autoritatea judecătorească și-au autoacordat toate sporurile posibile, prin hotărâri judecătorești abuzive și nelegale: mai puțin sporu de macaragist, alpinist utilitar și scafandru – dar mai este timp și pot apărea surprize
Curtea de conturi n-a zis nimik,și întâmplător sefu ei a ajuns la cecere
Ministeru justiției, conducere mai deșteaptă decât prevede legea, a plătit toate sporurile inventate de asociațiile majistratilor
Nu întâmplător, pt toți amărășteni care au cerut sporuri prin justiție, autoritatea judecătorească a descoperit un recurs în interesul legii, dat de instanța supremă, care spune ca nu se pot obține sporuri dacă angajatorul nu întreprinde măsuri legale pt încadrarea locului de muncă între cele periculoase, condiții grele de muncă etc etc
Și o spune clar cecere prin decizia 838/2009
Întreb și io retoric care majistrat ar fi de acord să returneze statului sumele de sutele de mii de euro obținut ilegal ca sporuri, conform deciziei 838/2009 a cecere,
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/109257
Să fi mare nu-i mirare
Să fi om îi lucru mare
Aveți dreptate, sunt multe probleme. Dacă am ști să le rezolvăm pe toate, am fi raiul pe pământ. Eu am descris doar câteva, care se pot rezolva în următoarele zile/săptămâni pe calendarul propus de reforma anunțată.
Ca să ajungi la un rezultat îți trebuie voință și determinare, plus capacitatea de a-ți asuma riscuri (ultima condiție tine de strategia de luptă și e posibil să nu fie necesară la toate autoritățile publice de la titlu III al legii fundamentale)
Totuși, atunci când sefu ceseme își permite să spună ca o pensie de peste 2000 de euro pt un magistrat ieșit la pensie înainte de 50 ani e mika, e grav , foarte grav
Intr-o tara in care anu trecut se vorbea de cateva miliarde de ieuro pt sporurile nelegale auto acordate majistratilor, sa vi sa ceri inca nu stiu cate mii de ieuro la pensie e grav, foarte grav
https://cursdeguvernare.ro/statul-trebuie-sa-stoarca-3-miliarde-de-euro-cresteri-retroactive-de-salarii-din-justitie-numai-suplimentul-inseamna-2-3-din-salariile-din-educatie.html
https://hotnews.ro/salariile-magistratilor-fenomen-de-o-amploare-si-o-dinamica-fara-precedent-descoperit-la-un-audit-al-statului-1989648
In timp ce omu de rând nu are cele mai elementare condiții medicale
La omu de rând nu ajung medicamentele și moleculele inovatoare – existente de mai mult timp, în măsură să vindece multe din bolile incurabile, boli care se tratează ușor în alte state evropene
Și regretabil e ca toate celelalte autorități publice constituite în stat au făcut prea puțin la declarația iresponsabilă a șefei ceseme,
Iar cu șefa iceceje ce s-a mai zici : ca un un unchi își violează nepoata sub 14 ani iar șefa iceceje zice ca nepoata l-a provocat pe unchi – pt un raționament ca al șefei iceceje orice student din țara asta era picat la examenu de penal partea specială
https://www.declic.ro/savonea-a-lasat-liber-un-violator/
Așa ca, la mintea amărăștenilor din capatu satului, cel mai mare infractor este ministeru de injustiție împreună cu parchetu jeneral și autoritatea judecătorească
Lucrează și serviciile secrete, ca înainte de 1940 – ca vedem și acolo pensionari mai rapide ca în justiție, pe la 45 de ani, pe măsura impotenței intelectuale și a somnului palavramentului
Iubesc tradarea dar urăsc pe trădători
„…și, eventual, o mediană” excelent! Nu de puține ori am întâlnit desconsiderare pentru „statistică”, confundată și ea cu „statistici”, înțelese ca acelea făcute „să ia ochii”. Ce bune ar fi niște date, că de segmentat se pot segmenta în fel și chip, cu analize distincte pe magistrați de tot felul, înainte și după 2005, delegați sau prin concurs ori mai știu eu cum. Ar putea sincer să le ofere vreo instituție, așa, de dragul echilibrului, pe cât posibil neagregate?
Sunt convins că pe undeva vor exista aceste cifre, că doar nu se fac cu creionul pe hârtie, în fiecare lună, statele de plată. Ceva sistem (oricăt de vechi) de SGBD trebuie să fie. Și datele pot fi importate relativ ușor într-un format accesibil de actualele instrumente. (Doar să nu fi făcut Ghiță și sistemul ăsta, că atunci probabil datele sunt la Belgrad :-)) Până prin 2010 ar trebui să fie pe la MJ, după aia s-au dus la ICCJ, dar undeva tot ar trebui să fie… Ar fi extrem de utilă o analiză statistică profesionistă…
@Radu Rizoiu 26/08/2025 La 19:20
„Păi am criticat în text tocmai aceste excese/abuzuri…”
Iar eu am prezentat o expunere DETALIATA la subiect, ca sa NU vorbim-vorbe si sa se inteleaga clar gradul de dupaminepotopism care a zacut si zace intro PREA MARE parte a hamesitilor/imbuibatilor din categoria magistrati si alti functionari asimilati acesteia, inclusiv sinecureala pe care Dvs. nu ati vazut-o pana acum :).
Mai mult despre gaunosenia miserupista dintre urechile magistratilor:
„Acest unic document relevant pe care magistrații îl citează în favoarea pensiei lor speciale conține însă și un revers.
(…)
„Consultarea judecătorilor de către reprezentanții lor sau de către asociațiile lor profesionale, în legătură cu eventuale modificări ale statutului lor ori cu eventuale modificări ale grilei remunerației lor sau în legătură cu protecția lor socială, inclusiv cu pensia lor, trebuie să asigure faptul că judecătorii nu sunt lăsați pe dinafara procesului de decizie în aceste privințe. Cu toate acestea, Carta NU autorizează încălcarea puterii de decizie a entităților naționale care sunt responsabile cu aceste politici potrivit Constituției”.
(…)
judecătorii nu trebuie să se folosească de propria putere instituțională pentru a încălca prerogativele puterii legislative, atunci când le sunt stabilite drepturile financiare.
(…)
Judecători care, să nu uităm, își fac scut dintr-o altă prevedere a aceleiași „Carte”, atunci când construiesc argumente pentru apărarea propriei pensii speciale.” :))
https://www.riseproject.ro/explicativ-pilonii-fragili-ai-pensiei-uriase-pe-care-o-incaseaza-magistratii-din-romania/