Mai este posibilă guvernarea limitată în această eră a delirului demagogic şi a masificării digitale? Mai este cu putinţă ca libertatea şi liberul-arbitru să fie apărate în faţă avansului etatist? Se mai poate spera la un viitor care să nu fie dominat de credinţa oarbă în statul omnipotent, destinat să domnească peste o societate atomizată şi amorfă?
Toate aceste ȋntrebări trimit la un peisaj care este deja unul al vremurilor noastre. Lecţia pandemiei a fost una cât se poate de elocventă: chiar şi democraţiile liberale sunt tentate de ispita etatismului şi a lichidării spaţiului de autonomie individuală. Stările excepţionale pot deveni noua normalitate, în numele fricii ce propagă asemeni ciumei din textul lui Camus. Libertăţile noastre pot fi ameninţate de aceste mecanism statal ce aspiră la atotputernicie.
O guvenare limitată şi fermă
Iată de ce reîntoarcerea la sursele morale şi politice ale libertăţii, la textele care o apără şi la autorii care o definesc este alternativa la demagogie şi la capitulare. Memoria Occidentului este, în modernitate, o memorie a libertăţii şi a guvernării limitate. De la “părinţii fondatori “ şi Edmund Burke până la Raymond Aron sau Sir Isaiah Berlin, trecând prin Tocqueville şi Benjamin Constant, linia aceasta a dezvoltat un argument al constituţionalismului şi al limitării statului. Ea a fost opusă cântecului de sirenă al utopismului suicidar. Liberalismul conservator i-a adus împreună pe cei ce au respins despotismul şi subjugarea oamenilor liberi de către statul devenit idol al mulţimii.
Iar alternativa este, acum, ca şi in epoca în care se făurea constituţia americană şi erau scrise “The federalist papers”, tiparul guvernării limitate, al acelei guvernări care, asumându-şi misiunile sale legitime, să nu aspire să sufoce, prin bicrocraţie şi prin intervenţionism, libertatea umană.
Căci guvernarea limitată, întemeiată pe checks and balances, este singura capabilă să fie fermă fără a deveni tiranică. Ea acceptă limitele pe care drepturile naturale le trasează ca o barieră şi nu încearcă să privească umanitatea ca pe o pastă amorfă, de remodelat. Rolul unei asemenea guvernări nu este de a reeduca prin îndoctrinare, ci cel de a permite liberul schimb de idei, sub semnul libertăţii de exprimare şi de conştiinţă. Într-o asemenea guvernare statul nu poate fi o cazarmă sau un vast penitenciar şi nu poate să îşi impună ideologia ce pe un substitut de religie politică.
O astfel de guvernare nu este una timidă şi impotentă, de vreme ce apărarea libertăţilor este principala ei menire. Extern şi intern, ea este garantul ordinii şi al siguranţei, permiţând oamenilor să-şi construiască propriul lor destin. O astfel de guvernare nu are ca scop organizarea colectivă a fericirii şi nu are ca finalitate ameliorarea prin inginerie utopică a personalităţii umane.
Căci intervenţionismul etatic, justificat în zilele noastre de frică, de ispita progresului şi de dogma ecologismului radical, erodează un edificiu al libertăţii şi ameninţă, mortal, ordinea constituţionalismului. Statul locuit de o ideologie salvaţionistă , intruziv şi demagogic, este cel mai redutabil inamic al libertăţilor. Vocaţia sa este un amestec de Orwell şi de Huxley, iar viitorul pe care îl imaginează este unul al servituţii generalizate.
Guvernarea limitată este singurul cadru între ale cărui limite libertatea poate fi menţinută, evitând anarhia şi tirania. Ea se fondează pe un patriotism al legilor şi al constituţiei, iar nu pe elanul mesianic al unui salvator. Omul de stat pe care îl presupune este modelat de precedentul washingtonian : modestia este aliată fermităţii morale. Curajul etic este parte din plămada ei.
Spre a putea fi eficient şi credibil, statul se cere limitat. Spre a fi acceptat ca arbitru şi legislator, statul se cere plasat între limitele drepturilor imprescriptibile ale indivizilor. Guvernarea limitată navighează, lucid, între extremele desptismului şi ale anarhiei. Drumul ei este drumul libertăţii, la adăpost de tentaţia utopiei. Imperfecţiunii umane guvernarea limitată îî răspunde cu propria sa imperfecţiune :prudenţa este antidotul la rătăcirea demagogică.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Am tot spus pe aici că Libertatea Individuală și socială este în pericol chiar și în statele democratice. Una dintre cauze este globalizarea tehnologică a informației care produce anarhie socială. Iar răspunsul statelor/guvernelor la anarhia informațională este creșterea autoritarismelor, adică limitarea drepturilor și libertăților cetățenești. Deja, chiar în „marile democrații” , început „strângerea șurubului”.
Nenorocirea este că cea de-a patra Revoluție Industrială (cea a IA+Geneticii) va duce la o coerciție statală și mai puternică (prin China deja a început!)
Nu cred că Omul individual are vreo cale de scăpare. Viitorul pare să ducă la schimbări decisive ale naturii umane. Se întrevede un vis de coșmar: Omul devenit un Cyborg condus de un server statal uriaș.
Și, ca să fiu răutăcios, viziunea de coșmar de mai sus este oarecum asemănătoare cu dogmele Bisericii. Sfânta Treime stă undeva în Ceruri și contorizează faptele și păcatele bieților Oameni. Apoi îi judecă la Judecata de Apoi și pe unii îi trimite în Rai și pe alții în Iad. Nenorocirea este că, pe Pământ, toți Oamenii vor fi trimiși în Iad….
O guvernare limitata este un semna de „sanatate sociala si politica”, un semn ca societatile nu sunt anesteziate moral si ca pot reactiona atunci cand libertatile lor sunt afectate. Astazi, guvernarile limitate sunt din ce in ce mai rare, iar noua ni se arunca in fata argumentul „stabilitatii” in vremuri dificile ca fiind motivul unei guvernari continue, reprezentata de aceiasi lideri care, spune legenda, cunosc ei cel mai bine cum sa rezolve situatiile complicate. Un exemplu de astfel de incercare disperata de a prelungi o guvernare bazata pe o „ideologie salvationista” se desfasoara chiar in aceste ore sub ochii nostri: fosta sefa a Comisiei Europene mai vrea inca un mandat, sperand astfel sa (re)creeze in secret o lume orweliana prin invocarea leadershipului de tip mesianic, salvationist. Astfel, asistam la crearea in aceste vremuri a unei noi religii „verzi”, prin care lumea va fi salvata de un potop imaginar. Frica reprezinta motorul care pune in functiune astfel de ideologii politice, la fel cum liderii marilor secte au atras adepti folosindu-se de frica teribila pentru un anumit lucru. Etatismul nu reprezinta decat o continuare a ideologiilor comuniste si nimic mai mult.
Da, analiza e buna dar incompletă. Nu da nici un indiciu despre cum se poate ajunge la statul limitat. Cred că un rol negativ îl au ideologiile, fie ele progresiste, ecologiste sau conservatoare. Un stat ideologizat va folosi mass-media ca propaganda și justiția ca unealta plus serviciile pentru control. Statul limitat ar trebui guvernat pe baza de principii și bun simț, nu de ideologii.
„O astfel de guvernare nu are ca scop organizarea colectivă a fericirii şi nu are ca finalitate ameliorarea prin inginerie utopică a personalităţii umane”, asta e o afirmatie perfect adevarata, dar pentru multi oameni e mai seducatoare ideea unui Big Brother care are grija „sa fie bine”. Multi oameni ar prefera sa le fie livrata fericirea, nu sa se straduiasca sa o obtina, iar un alt numar considerabil de oameni doreste sa faca parte din tagma „binefacatorilor”, cu de-a sila daca e nevoie. In conditiile acestea e foarte greu sa lupti impotriva demagogilor facatori de bine si singura sansa minuscula este ralierea in spatele unei figuri emblematice, pentru ca o majoritate de oameni care sa spuna „eu vreau sansa sa ma chinui pentru a obtine pentru ceea ce-mi doresc, nu sa primesc cadou”, sigur nu va exista niciodata. Speram ca o anume figura emblematica, cu toate hibele ei, va emula exemplul lui Washington sau Cincinnatus, cam asta e singura si ultima sansa a guvernarii limitate in lupta cu statul atoatefacator si atoatestiitor.
Mult clamata „autonomie individuala”, care, vai tie nimicnicie, se vrea absolutizanta in raport cu organismul social, este tot atat de hilara si de imposibila precum autonomia sociala in raport cu individul. Nu exista individ fara societate, dupa cum nu exista societate fara indivizi. Poate ca ar trebui sa ne dam seama de cat de absurda este „autonomia individuala” prin refuzul de catre aceasta a recunoasterii dependentei sale de societate. De cat de egoista si pe fond parazitara este pretentia de autonomie individuala absoluta, dar care in acelasi timp nu poate exista in afara societatii si fara drepturile omului pe care i le reclama acesteia, dar fara a-i da nimic in schimb, pe motiv ca obligatiile, care de regula sunt in pereche cu drepturile, sunt opozabile autonomiei individuale. O escrocherie ideologica colosala! De unde isi poate lua individul resursele pentru nevoile sale existentiale, plastic configurate in piramida lui Maslow, daca nu din societate?! Evident, de nicaieri altundeva!
Întrebarea e: Putem antrena antidotul prudență la rătacirea demagogică a unor conducători inapți să conducă?
Am zis ca am incheiat, mea culpa, vreau doar sa simplific si sa clarific.
Fara dubii, a existat si inca mai exista totalitarism, Rusia bolsevica si satelitii, China maoista, Coreea de nord, dar si regimurile fasciste. Totalitarismul e un regim care pretinde omul in intregime, trup si suflet, cu un aparat de stat monstruos si invaziv, etc. Totusi, desi initial totalitarismul, concept destul de ambivalent ( ´stat total´ ) viza Fascismul italian, regimurile fasciste, nazismul, erau mai putin ´totalitare´ decat Comunismul : prea putin erau preocupati fascistii sa dreseze si sa reeduce animalul uman, sa-l indoctrineze, era suficient daca isi dovedeau adeziunea formala, tinta fiind strainii si ´strainii din interior´, folositi si ca tapi ispasitori pt.´agregare´. Cei mai multi o duceau destul de bine si erau sustinatori ferventi, ca asa e omul de rand, obtuz si sovin – asa s-au putut intampla toate ororile ! – , Fascismul era in esenta populist, demagogic. Desi tendinte totalitare existau, neindoielnic. E. Gentile explica destul de bine aceste nuante, de asemenea, ´religia politica´ avea sensuri diferite, diferente subtile, dar fundamentale : in Comunism ´religia politica´ era ideologia, dogma marxist-leninista, pe cand in Fascism politica in sine, ca virtu, era ´religie´ sau ´mistica´, una nihilista, a ´puterii´. Fascismul avea o orientare vitalista, voluntarist – ´existentialista´ si anti-intelectualista. In ultima instanta, regimurile fasciste se aseamana mult mai mult cu cele autoritare decat cu cele totalitare. Anexarea Fascismelor la totalitarismul inteles tot mai unilateral – sfidand bunul simt, caci Fascismul nu se sinchisea de aparentele umanitariste sau progresiste, din contra, era provocator brutal, frenetic, ´dionisiac´ – a avut loc dupa Razboi, cand inamicul era Comunismul. Daca ne uitam totusi dupa ´originile´ totalitarismului comunist, acesta evoca teocratiile medievale, Bizantul in special, cu fastul, megalomania, dogma atotstapanitoare si mieroasa limba hieratica, nu e, poate, chiar o intamplare ca a prins atat de bine in Rasarit si in Orient, pe structuri hieratice sclerozate si despotice. In vreme ce Fascismul se aseamana mult cu sanguinarele tiranii renascentiste, ale condotierilor, cu bonapartismul.
Totalitarismul a fost insa instrumentalizat, extrapolat, ajungand sa desemneze nu numai regimurile totalitare reale, ci si sau mai ales inamicii interni, socialismul in general, Stanga sau tot ceea ce era perceput ca ´Stanga´, tot ceea ce nu era la Dreapta. Ceva specific razboaielor culturale americane, exportate si pe continent si care uneori au ajuns sa poarte numele de ´politologie´. Comunismul real a fost folosit ca ex. pt. rezultatul la care va ajunge, inevitabil, ideologia sau doctrina politica dominanta, progresista. E un abuz extraordinar, caci Stanga democratica, laburistii, Keynes !, democratii ( daca puteau fi considerati de Stanga !, dar nu conteaza), nu aveau nimic in comun cu bolsevicii. Pana la un punct, a fost un razboi politic justificat, dar cand competitorii politici si ideologici sunt demonizati inseamna ca exista realmente tendinte totalitare, ´moniste´ si exclusiviste, mai simplu spus dictatoriale, la cei care fac acest lucru, existand o nostalgie a ´partidului unic´. Aceste asociatii – , etatism, interventionism etc., sunt extrem de vagi si abstracte si amintesc destul de bizar unele dintre lozincile anti-intelectualiste fasciste, nu chiar intamplator. Caci ´ordinea spontana´ trimite imediat la organicismul Lebensphilosophie de la inc. sec. 20 iar critica culturala conservatoare are inca ecouri clar spengleriene.
Statul totalitar este mecanic, birocratic etc., statul minimal poate fi insa un stat carismatic, lucru dovedit, de altfel, Thatcher, Reagan – care au fost totusi rezonabili ( Reagan era destul de versatil , nu era un fanatic ) – ei au fost de fapt idolatrizati, sanctificati, – conservatorii americani din Razboiul rece admirau regimul traditionalist al lui Franco. Iar acum, destul de evident, Trump, ciudat cum de nu am auzit nici cea mai firava critica de la autorul articolului la adresa lui Trump, poate mi-a scapat …
In mod destul de evident ´etatismul´ trimite aici la U.E., la ´binomul franco-german´ si se intalneste cu critica radical-conservatoare si anti-europenista, suveranista, a ´globalismului´, etc. Destul de straniu, nu-i asa ? Cand inamicii sunt efectiv la porti, ce rost are sa subminezi, cu sau fara intentii, nici nu conteaza, redutele apararii ? Principala amenintare e acum etatismul U.E., stangismul european, ´globalismul´, etc., U.E. este aliatul lui Putin ?! Aceasta e o logica foarte schematica si, intr-adevar, ideologica, oarba la realitati, pana la sfidare. Asa se face ca unii dintre aparatorii zelosi ai liberalismului-libertarianismului american au trecut, logic, in tabara inamicului, nu vreau sa-i numesc, pana mai ieri amici. Nu e vorba de nici o ´tradare´, ci de deplina consecventa ideologica, au facut-o si din ura ideologica fata de adversarii politici, adica democratii ´totalitari´… Decat sa castige acestia mai bine sa piara lumea …
Ca ex., tema pur conspirationista a pandemiei : pandemia a fost folosita ( daca nu chiar inventata ) pt. impunerea starii de urgenta si cale sigura catre ´totralitarismul´ globalist. Aceasta e si teza lui P. Manent, care a devenit un ´suveranist´, nationalist anti-U.E., consecvent orientarii lui tot mai reactionare, si a lui Agamben, care e un filozof si teolog radical excentric din specia lui Foucault, Zizek si Sloterdijk, fosti saisoptisti si maoisti in cautare de noi revolutii anarhiste, devenit frecventabil doar pt. ca spune, superficial, cam ce vor conservatorii sa auda. Faptul mai important e insa ca ambii, Manent si Agamben, se inspira direct si explicit de la Carl Schmitt ! Se poate vedea astfel la ce concluzii aberante pot duce schemele ´interventionismului etatist´ lasate in voia lor. ´Ordinea spontana´ e o pura utopie si contradictie manifesta, lasate in voia lor lucrurile nu pot duce decat la haos.
Daca se admite ca poate exista un totalitarism mai soft ( desi prin definitie trebuie sa fie hard ), ´amestec de Huxley si Orwell´ ( care, a propos, ambii erau cam ´stangisti´ … ) , acelasi lucru se poate spune si despre autoritarism, ca se poate degiza in hainele democratiei liberale. Perspectiva critica de mai sus sau ( ma rog, ´liberal´-)conservatoare e foarte unilaterala. Orwell, care a si dat numele de ´Razboi rece´, nu se refera intamplator la Oceania, Eurasia si Estasia, ca tipuri rivale de totalitarism, iar Marea Britanie facea parte din Oceania si regimul ´euroatlantic´ postbelic nu era, cu siguranta, unul cu deschideri comuniste, din contra, era bantuit de anti-comunismul cel mai fanatic ! Romanul poate fi interpretat si ca o parabola a paranoiei Razboiuluii rece, inca actuala.
In ceea ce priveste republicanismul american, foarte idealizat si sacralizat, insusi aproape o ´religie politica´ ( acelasi E. Gentile are o lucrare importanta despre Democratia americana ca religie politica, ´God´s Democracy´ … ) , nu ar mai trebui, cred, amintite extraordinarele abuzuri, fata de indienii americani, sclavia, apoi imperialismul etc. Conservatorii se revolta cand aud din nou si din nou toate acestea : ´iarasi aceleasi argumente !´ Dar de ce nu ? Le-a prescris cumva ´Istoria´? Nimeni nu neaga rolul efectiv providential pe care l-au avut Statele Unite in sec. 20. Daca ne uitam atenti la politica americana, mai ales in eceste zile, cand la republicani e un circ dezgustator, demn de plenarele comuniste sau maoiste – pe ritmuri texane si cu betele hollywoodiene sau mai degraba bollywoodiene, putem destul de usor sa observam originile ei puritane : politicianul e un predicator, un evanghelist carismatic, adesea fundamentalist – si exista adevarate dinastii imperiale, de presedinti si senatori – amestec de moralism si libertinism, ´cezarismul´ laudat de acelasi Spengler pt. ca evoca, din nou, epoca de decadenta a Imperiului roman si a invaziilor barbare …
”ciudat cum de nu am auzit nici cea mai firava critica de la autorul articolului la adresa lui Trump, poate mi-a scapat …”
Nicăieri în articol nu e vorba de Trump. De ce ar trebui autorul articolului să includă critici la adresa lui Trump, cine a stabilit un asemenea standard? Obama? 😀
Am spus nicaieri, n-am facut un inventar dar am rasfoit multe dintre articole sau scrieri, am vazut destule interventii, – am scris ´n-am auzit´. De ce ?, chiar nu e treaba mea. Voiam sa sugerez : daca o critica se doreste impartiala ar trebui sa bata in toata partile, inspre progresism-globalism dar si inspre populismul de dreapta, care numai a conservatorism britanic prudent nu seamana. Desigur, nu in acelasi timp, in acelasi articol si nici masurat, fiecare are preferinte, dar o vorbulita, doua acolo, macar de ochii lumii … Am gasit insa un nr. impresionant de articole pe tema pandemiei/dictaturii.
Profit pt. cateva corectari : Palpatine ridica bratele in sus, replica ii apartine lui Padme, nu lui Obiwan. Pumnul ridicat e initial un salut muncitoresc si anarhist, l-au folosit cam toti dar e in principal un simbol al anarhistilor, cu sensul amenintator si razbunator de ´Sfarma-tot´. Vom trai si vom vedea.
Nici aici, in seria articolelor discipolului (s/t)au, nu e vorba direct de Trump, totusi afiliatia este izbitoare:
https://www.contributors.ro/da-ar-trebui-sa-incercam-sa-controlam-vremea/comment-page-1/#comment-627147
p.s.
Nu pot sa ma abtin la cateva remarci.
Dupa tentativa de asasinat ne putem astepta la infiintarea garzii de pretorieni. Scenariul e arhicunoscut, fie ca a fost vorba de tentative reale sau fabricate, – cazul Erdogan. Atmosfera din Partidul republican ne demonstreaza ca lucrurile sunt posibile si in America. Conspirationismul va atinge cotele unei paranoia globale, Qanon va deveni stiinta.
Star Wars´Revenge of the Sith´ ( o.k., conservatorii n-au timp de filme, stiu ) a avut premiera in timpul lui Bush cel mic, ´interpretat´ de Cancelarul Palpatine. Dar pare mult mai actual acum, Bush a fost supraevaluat ( sau subevaluat ) . Priviti scenele : Palpatine, la congresul galactic, amenintand cu pumnul ridicat : ´Am fost victima unei tentative de asasinat!´ si ´Republica se va schimba in Imperiul galactic!´. ´Si apoi va fi pace …´ Iar inteleptul Obiwan remarca melancolic : ´si asa moare democratia´, in sunet de aplauze …
Daca se admite ca arta, fie si populara, reflecta ceva din atmosfera epocii si poate avea si ceva premonitoriu.
Mda, directia e aceasta.
Totusi, exista sperante: statul paternalist (guvernat de populisti) va face tot mai multe datorii, pina cand esafodajul economic va sari in aer; si atunci va incepe reconstructia. Deja datoriile suverane sunt greu de girat. Dar nimeni nu se opreste din a face noi datorii. Si investitii masive ale statului (energia verde, ecologie) si sustinerea nejustificata a lenesilor si extiderea programelor sociale. Plus un aparat administrativ (bugetar) tot mai mare. Mai vine o pandemie, un razboi…
Trebuie sa spunem deschis, politrucilor nu le pasa de teorii. (Daca le cunosc.) Mai ales de teoriile care le contrazic activitatea. Singura sansa este sa se afunde tot mai mult in greseli. Desigur, era si himera cu care se mangaiau victimele Gulagului. Dar, in esenta, au avut dreptate. Pina la urma, sistemul a crapat. Tarziu, greu… dar a crapat.
Atetie la ce se va construi dupa!
Exista si o contradictie ridicola in sistemul mondial modern.
Bancile sunt tot mai putin depozitele capitalului detinut de populatie si oamenii bogati. Au acumulat averi formidabile si vor sa le fructifice, indiferent de populime. (De aici si dobanzile ridicole, platite de banci, contra dobanzile ruinatore la imprumuturi si tot felul de taxe inventate din pix.)
Acum bancile tintesc sa devina firme de contabilitate sociala.
Toate veniturile si incasarile sa fie girate de ele. In numele luptei cu coruptia. Sa dispara banii fizici (oricum au fost eliberati de etalonul aur/argint) si totul sa fie contabilizat prin banci si sistemele lor electronice. (De aici si alianta dintre bancheri -zisi „rosii”- si politruci; mai ales cei de stinga. Aparand „noul liberalism”.)
Dar bancile au fost sufletul liberalismului si a libertatii individuale. Daca ele se transforma, tot sistemul liberal (creat de ele) se prabuseste!
Grea dilema…..
In fine, nu trebuie sa disperam. Omenirea va sti sa iasa din criza. Asa a facut de cand a aparut. Asa va face mereu. Criza, lupta, reforme. E aproape ciclic. Doar crizele sunt din ce in ce mai mari si mai profunde.
Dar tema articolului -si tratarea ei- este bine venita. Pacat ca politrucii nostri (adica ai UE) nu citesc. Si chiar daca citesc….
Guvernare limitata inseamna ca statul intervine direct doar daca este cazul sa remedieze ceva care nu merge bine. Excesele de dreapta inseamna fascism daca proprietatea mijloacelor de productie este predominant privata sau de stanga, comunism, daca acestea sunt predominant etatizate (deci comune societatii respective). Rezulta ca asa zisa stanga de astazi, condusa de miliardari, nu prea e stanga deci nu e neomarxista ci neofascista. Deci sunt miliardarii democrati de stanga? Este socialismul francez de stanga? Sunt social-democratii si liberalii romani de stanga? conform definitiei generale, NU.
da, stinga a fost confiscata de bogati; e ca in povestea aia cu viespile ce depun oua in larve de musca si mica larva de viespe devoreaza musca din interior; miscarea stingista, deviata de la lupta de clasa la promovarea femeilor, celor cu probleme de sanatate, celor de culoare, gay-lor este deturnata in folosul unei viespi politice; cu ajutorul sexului generalizat si a mitei, obtin ce vor; populimea este anesteziata; la noi se vede cel mai bine: voteaza de 30 de ani niste hoti ce ii pacalesc;
actuala stinga, este -in fapt- instrumentul politic al bancherilor rosii ce doresc acapararea puterii totale in stat; de aici si intoleranta manifesta a politrucilor stingisti si agresivitatea lor;
Cu alte cuvinte:
„Bancherii au creat liberalismul si conceptul de libertate individuala (in lupta cu feudalismul si cutumele ancestrale), bancherii le distrug. Fie numele bancherilor binecuvintat!”
Pentru autor si cei care dau argumente le recomand sa citeasca de pe blogul vistazugzwang.ro, articolul ” De ce a luat-o lumea razna….” .Se poate citi cam ce rol mai are guvernarea in societatea contemporana.