Pe 18 iulie 2025, agenția Reuters publica o știre aparent banală: în Spania, autoritățile sanitare au confirmat un focar de gripă aviară H5N1 într-o fermă de curcani din provincia Guadalajara (Reuters, 2025). Păsările infectate au fost eutanasiate, iar zona a intrat sub supraveghere veterinară strictă. O măsură firească într-un caz care, la prima vedere, nu pare să depășească granițele unei crize locale.
Subiectul gripei aviare a mai fost în atenția publicului, în special înainte de pandemia COVID-19. Între timp, a coborât însă la un nivel de interes public aproape inexistent. Nu știu dacă este corect să-l numim răsuflat, ci mai degrabă disprețuit. Cert este că, în actualul context social și politic, puțini sunt dispuși să își asume public o discuție despre viruși, focare, prevenție sau – cuvântul care obosește cel mai tare – vaccinuri. Iar rezultatul este că, în România, nimeni nu mai aduce în discuție acest subiect.
Totuși, aceasta este genul de temă care trebuie să rămână pe agenda publică pur și simplu pentru că ține de protejarea sănătății publice. Indiferent de atitudinea noastră față de acest subiect, virusul H5N1 continuă să circule, iar potrivit experților în boli infecțioase, fiecare nou focar crește probabilitatea ca virusul să sufere o mutație care să-i permită transmiterea de la om la om. Dacă acest lucru se va întâmpla – iar mulți consideră că este doar o chestiune de timp – riscul unei pandemii gripale va deveni o realitate.
Un studiu citat de The Guardian în aprilie 2024 arăta că majoritatea epidemiologilor consideră gripa – în special tulpinile din familia H5 – drept cea mai probabilă cauză a unei viitoare pandemii globale (The Guardian, aprilie 2024). Față de alți agenți patogeni, virusurile gripale au un potențial crescut de recombinare genetică, ceea ce înseamnă că apariția unei tulpini noi, periculoase pentru oameni, este nu doar posibilă, ci previzibilă.
Există analize de risc și dezbateri serioase pe această temă în majoritatea capitalelor europene. Din păcate, în România, acest subiect lipsește complet din dezbaterea publică.
La nivel european se iau măsuri concrete:
- În septembrie 2022, Comisia Europeană a semnat un contract-cadru pentru furnizarea de vaccinuri Adjupanrix către 12 state membre, în vederea pregătirii pentru o eventuală pandemie (GSK, septembrie 2022).
- În aprilie 2025, a fost încheiat un nou contract pentru furnizarea de doze de Foclivia, vaccin gripal pandemic produs de CSL Seqirus, către 17 state membre (Public Affairs Bruxelles, aprilie 2025).
Aceste contracte permit statelor participante să acceseze rapid milioane de doze de vaccin în cazul unei crize sanitare. Sunt mecanisme de prevenție, gândite pentru a asigura un răspuns rapid, eficient și coordonat în eventualitatea unei noi pandemii.
România nu figurează pe lista țărilor participante la niciunul dintre cele două contracte. Nu există un stoc de vaccinuri, nu există o strategie de comunicare publică în eventualitatea apariției acestui risc și nu există, de fapt, un interes politic pentru un plan de pregătire împotriva acestui risc. România, în 2025, pare să fi uitat toate lecțiile pandemiei COVID-19.
Cineva trebuie să tragă acest semnal de alarmă, pentru că lipsa măsurilor de pregătire în acest domeniu este o vulnerabilitate națională.




În Franța un fost șef al rezervelor strategice a fost defăimat sistematic că vai ce cheltuieli inutile pentru măști ș.a. [înainte de pandemie cu puțin]. După aia nu știau cum să-și mai ceară scuze.
Cum va permiteti sa abordati asemenea subiecte fara a avea aprobarea dnei Sosoaca si acordul dlui Simion?!
Intr-adevar este doar o problema de timp dar macar vaccinurile exista si vor fi livrate foarte repede. Darwin probabil va fi pe aproape pentru a inmana cateva premii.
Institutul de cercetare Tiktok și Universitatea Facebook spun clar, bă, soroșistule: virușii nu există. „A văzut cineva virusul gripal?” Nu! Plus de asta, cum trece virusul prin aer când Pământul e plat și nu-l lasă bariera de zăpadă? Vezi cum vă dați de gol?! Exact, voi vreți să vindeți vaccinuri ca să sterilizați oamenii.
Apropo de vaccinuri, găsiți neapărat unul împotriva prostiei umane și atunci veți avea rostul și pentru celelalte vaccinuri. Atunci gluma mea sinistră de aici nu-și va mai avea sens, slavă Domnului. Altfel, va fi din ce în ce mai greu de protejat un disonant care-și bea zilnic doza de informație chioară direct din telefonul personal, targhetat artificial, inteligent și fără scrupule.
dupa gafele facute de autoritati si, mai ales, de specialisti, cu covidu, nu mai crede nimeni in virusi.