miercuri, noiembrie 29, 2023

Hillary Clinton şi arta diplomaţiei neconvenţionale

„Există un apetit extraordinar de a găsi paradigma definitorie a relaţiilor internaţionale contemporane. Am trecut de la Concertul Europei la Pax Britannica, la Liga Naţiunilor, de la competiţia bipolară la lumea unipolară. Există cumva această aşteptare că putem să găsim următoarea versiune a unei ordini internaţionale stabile. Dimpotrivă, cred că trebuie să gândim ca cei din Sillicon Valley, în structuri mereu flexibile şi dinamice. Nimeni nu gândeşte acolo că 2.0 rămâne 2.0 pentru totdeauna. Mereu există un 3.0 şi un 4.0 şi un 5.0“ (James Steinberg, fost adjunct al lui Hillary Clinton).

Criticii preferă să spună că lista succeselor di­plomatice ale Administraţiei Obama este sub­ţire. Sau cel puţin una care nu impresionează. Retroactiv, chiar ai senzaţia că politica ex­ter­nă este ezitantă, nesigură, pre­ocupată mai degrabă de ex­ternalizarea către aliaţi, că pre­feră eşalonul doi şi că nu are legătură cu incisivitatea „doctrinei de containment“ sau grandoarea hegemonică a neoconservatorilor.

Dar oare criteriile de evaluare nu trebuie să fie altele? În de­finitiv, nu mai putem aplica aceeaşi grilă cu care ne-am obişnuit să analizăm lumea bipolară sau cea unipolară. Aşteptările nu pot fi aceleaşi. Func­ţionăm într-o piaţă geopolitică fundamental diferită, multipolară şi care forţează iden­ti­ficarea unor tipare noi de răspuns. Acest sen­timent al transformării vechilor paradigme a fost rezumat la finalul anului trecut de către Brent Scowcroft (legendarul consilier al pri­mului preşedinte Bush), el însuşi creator de istorie într-un momet esenţial: „Sfârşitul Răz­boiului Rece a reprezentat o schimbare dra­matică în textura lumii. Dar astăzi ne aflăm în faţa unui alt moment fondator. Însă pentru mine este o schimbare cu un caracter diferit. Este un asalt tăcut asupra a ceea ce cu­noaştem de 500 de ani: sis­temul Westfalian al statului-naţiune“. Ascensiunea unor noi forţe gravitaţionale – de la corporaţii, mişcări teroriste descentralizate, la presiunea cetăţenilor hiperconectaţi – fragmentează secvenţial con­trolul tradiţional al statului şi remodelează geometria influenţei globale.

Pe acest fundal, în care diplomaţia clasică pare să fi intrat decisiv într-o zonă cu nisipuri mişcătoare, chiar tectonică, şi-a asumat Hil­lary Clinton provocarea de a fi diplomatul-şef al Statelor Unite. Şi totuşi, care sunt lecţiile învăţate de cea care a devenit iniţial cu­nos­cută pentru obiectivul de a proiecta resursele de „smart power“ ale Americii? În cele din ur­mă, pentru Hillary Clinton misiunea a devenit aceea a resetării unei culturi instituţionale pro­gramate să opereze preponderent în lu­mea tradiţională a statelor-naţiuni, pre­gă­tind-o pentru lumea diplomaţiei necon­ven­ţionale şi asimetrice. Pe scurt, era nevoie de o arhitectură postmodernistă, adecvată se­co­lului XXI, capabilă să forţeze limitele sis­te­mului internaţional postbelic (în mod esenţial, o lume a marilor puteri) şi să acceseze noile forţe gravitaţionale. „Truman şi Acheson au construit Panteonul utilizând linii clare şi o geometrie clasică. Pilonii edificiului erau o mână de mari instituţii şi alianţe controlate de marile puteri. Dar astăzi avem o nouă arhitectură, una care seamănă mai degrabă cu opera lui Frank Gehry decât cu for­ma­lismul grecesc. La prima vedere pare alea­torie, însă este o arhitectură sofisticată şi intenţionată. Dacă în trecut existau câţiva piloni care puteau susţine greutatea lumii, astăzi avem nevoie de o combinaţie de ma­teriale şi structuri dinamice“, a spus Hillary Clinton în discursul său de adio de la Council on Foreign Relations. Alegerea lui Frank Gehry este în sine simbolică, arta sa fiind în mod esenţial destinată să şocheze, să forţeze limitele şi geometria convenţională, în con­figuraţiile cele mai surprinzătoare. La fel se întâmplă şi în diplomaţia secolului XXI, unde formatul ideal este departe de a urma în­totdeuna un tipar fix de interacţiune (precum în jocul de biliard), ci se apropie mai degrabă de flexibilitatea infinită a pieselor unui joc de Lego (Anne Marie Slaughter).

În planul stilisticii diplomatice de pe scena inter­naţională consecinţele sunt semnificative: nu se pune problema unui lider care să co­mande, ci a unui lider care să catalizeze între actori asimetrici o conştiinţă a obiectivelor co­mune. Mai puţin un Richard Holbrooke şi mai mult un Lawrence al Arabiei capabil să or­chestreze reţele (formale şi informale) şi aran­jamente mereu flexibile. Iată esenţa unei po­litici externe marca „leading from behind“.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro