sâmbătă, ianuarie 16, 2021

Hillary Clinton şi arta diplomaţiei neconvenţionale

„Există un apetit extraordinar de a găsi paradigma definitorie a relaţiilor internaţionale contemporane. Am trecut de la Concertul Europei la Pax Britannica, la Liga Naţiunilor, de la competiţia bipolară la lumea unipolară. Există cumva această aşteptare că putem să găsim următoarea versiune a unei ordini internaţionale stabile. Dimpotrivă, cred că trebuie să gândim ca cei din Sillicon Valley, în structuri mereu flexibile şi dinamice. Nimeni nu gândeşte acolo că 2.0 rămâne 2.0 pentru totdeauna. Mereu există un 3.0 şi un 4.0 şi un 5.0“ (James Steinberg, fost adjunct al lui Hillary Clinton).

Criticii preferă să spună că lista succeselor di­plomatice ale Administraţiei Obama este sub­ţire. Sau cel puţin una care nu impresionează. Retroactiv, chiar ai senzaţia că politica ex­ter­nă este ezitantă, nesigură, pre­ocupată mai degrabă de ex­ternalizarea către aliaţi, că pre­feră eşalonul doi şi că nu are legătură cu incisivitatea „doctrinei de containment“ sau grandoarea hegemonică a neoconservatorilor.

Dar oare criteriile de evaluare nu trebuie să fie altele? În de­finitiv, nu mai putem aplica aceeaşi grilă cu care ne-am obişnuit să analizăm lumea bipolară sau cea unipolară. Aşteptările nu pot fi aceleaşi. Func­ţionăm într-o piaţă geopolitică fundamental diferită, multipolară şi care forţează iden­ti­ficarea unor tipare noi de răspuns. Acest sen­timent al transformării vechilor paradigme a fost rezumat la finalul anului trecut de către Brent Scowcroft (legendarul consilier al pri­mului preşedinte Bush), el însuşi creator de istorie într-un momet esenţial: „Sfârşitul Răz­boiului Rece a reprezentat o schimbare dra­matică în textura lumii. Dar astăzi ne aflăm în faţa unui alt moment fondator. Însă pentru mine este o schimbare cu un caracter diferit. Este un asalt tăcut asupra a ceea ce cu­noaştem de 500 de ani: sis­temul Westfalian al statului-naţiune“. Ascensiunea unor noi forţe gravitaţionale – de la corporaţii, mişcări teroriste descentralizate, la presiunea cetăţenilor hiperconectaţi – fragmentează secvenţial con­trolul tradiţional al statului şi remodelează geometria influenţei globale.

Pe acest fundal, în care diplomaţia clasică pare să fi intrat decisiv într-o zonă cu nisipuri mişcătoare, chiar tectonică, şi-a asumat Hil­lary Clinton provocarea de a fi diplomatul-şef al Statelor Unite. Şi totuşi, care sunt lecţiile învăţate de cea care a devenit iniţial cu­nos­cută pentru obiectivul de a proiecta resursele de „smart power“ ale Americii? În cele din ur­mă, pentru Hillary Clinton misiunea a devenit aceea a resetării unei culturi instituţionale pro­gramate să opereze preponderent în lu­mea tradiţională a statelor-naţiuni, pre­gă­tind-o pentru lumea diplomaţiei necon­ven­ţionale şi asimetrice. Pe scurt, era nevoie de o arhitectură postmodernistă, adecvată se­co­lului XXI, capabilă să forţeze limitele sis­te­mului internaţional postbelic (în mod esenţial, o lume a marilor puteri) şi să acceseze noile forţe gravitaţionale. „Truman şi Acheson au construit Panteonul utilizând linii clare şi o geometrie clasică. Pilonii edificiului erau o mână de mari instituţii şi alianţe controlate de marile puteri. Dar astăzi avem o nouă arhitectură, una care seamănă mai degrabă cu opera lui Frank Gehry decât cu for­ma­lismul grecesc. La prima vedere pare alea­torie, însă este o arhitectură sofisticată şi intenţionată. Dacă în trecut existau câţiva piloni care puteau susţine greutatea lumii, astăzi avem nevoie de o combinaţie de ma­teriale şi structuri dinamice“, a spus Hillary Clinton în discursul său de adio de la Council on Foreign Relations. Alegerea lui Frank Gehry este în sine simbolică, arta sa fiind în mod esenţial destinată să şocheze, să forţeze limitele şi geometria convenţională, în con­figuraţiile cele mai surprinzătoare. La fel se întâmplă şi în diplomaţia secolului XXI, unde formatul ideal este departe de a urma în­totdeuna un tipar fix de interacţiune (precum în jocul de biliard), ci se apropie mai degrabă de flexibilitatea infinită a pieselor unui joc de Lego (Anne Marie Slaughter).

În planul stilisticii diplomatice de pe scena inter­naţională consecinţele sunt semnificative: nu se pune problema unui lider care să co­mande, ci a unui lider care să catalizeze între actori asimetrici o conştiinţă a obiectivelor co­mune. Mai puţin un Richard Holbrooke şi mai mult un Lawrence al Arabiei capabil să or­chestreze reţele (formale şi informale) şi aran­jamente mereu flexibile. Iată esenţa unei po­litici externe marca „leading from behind“.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.