marți, iunie 22, 2021

Hillary Clinton şi arta diplomaţiei neconvenţionale

„Există un apetit extraordinar de a găsi paradigma definitorie a relaţiilor internaţionale contemporane. Am trecut de la Concertul Europei la Pax Britannica, la Liga Naţiunilor, de la competiţia bipolară la lumea unipolară. Există cumva această aşteptare că putem să găsim următoarea versiune a unei ordini internaţionale stabile. Dimpotrivă, cred că trebuie să gândim ca cei din Sillicon Valley, în structuri mereu flexibile şi dinamice. Nimeni nu gândeşte acolo că 2.0 rămâne 2.0 pentru totdeauna. Mereu există un 3.0 şi un 4.0 şi un 5.0“ (James Steinberg, fost adjunct al lui Hillary Clinton).

Criticii preferă să spună că lista succeselor di­plomatice ale Administraţiei Obama este sub­ţire. Sau cel puţin una care nu impresionează. Retroactiv, chiar ai senzaţia că politica ex­ter­nă este ezitantă, nesigură, pre­ocupată mai degrabă de ex­ternalizarea către aliaţi, că pre­feră eşalonul doi şi că nu are legătură cu incisivitatea „doctrinei de containment“ sau grandoarea hegemonică a neoconservatorilor.

Dar oare criteriile de evaluare nu trebuie să fie altele? În de­finitiv, nu mai putem aplica aceeaşi grilă cu care ne-am obişnuit să analizăm lumea bipolară sau cea unipolară. Aşteptările nu pot fi aceleaşi. Func­ţionăm într-o piaţă geopolitică fundamental diferită, multipolară şi care forţează iden­ti­ficarea unor tipare noi de răspuns. Acest sen­timent al transformării vechilor paradigme a fost rezumat la finalul anului trecut de către Brent Scowcroft (legendarul consilier al pri­mului preşedinte Bush), el însuşi creator de istorie într-un momet esenţial: „Sfârşitul Răz­boiului Rece a reprezentat o schimbare dra­matică în textura lumii. Dar astăzi ne aflăm în faţa unui alt moment fondator. Însă pentru mine este o schimbare cu un caracter diferit. Este un asalt tăcut asupra a ceea ce cu­noaştem de 500 de ani: sis­temul Westfalian al statului-naţiune“. Ascensiunea unor noi forţe gravitaţionale – de la corporaţii, mişcări teroriste descentralizate, la presiunea cetăţenilor hiperconectaţi – fragmentează secvenţial con­trolul tradiţional al statului şi remodelează geometria influenţei globale.

Pe acest fundal, în care diplomaţia clasică pare să fi intrat decisiv într-o zonă cu nisipuri mişcătoare, chiar tectonică, şi-a asumat Hil­lary Clinton provocarea de a fi diplomatul-şef al Statelor Unite. Şi totuşi, care sunt lecţiile învăţate de cea care a devenit iniţial cu­nos­cută pentru obiectivul de a proiecta resursele de „smart power“ ale Americii? În cele din ur­mă, pentru Hillary Clinton misiunea a devenit aceea a resetării unei culturi instituţionale pro­gramate să opereze preponderent în lu­mea tradiţională a statelor-naţiuni, pre­gă­tind-o pentru lumea diplomaţiei necon­ven­ţionale şi asimetrice. Pe scurt, era nevoie de o arhitectură postmodernistă, adecvată se­co­lului XXI, capabilă să forţeze limitele sis­te­mului internaţional postbelic (în mod esenţial, o lume a marilor puteri) şi să acceseze noile forţe gravitaţionale. „Truman şi Acheson au construit Panteonul utilizând linii clare şi o geometrie clasică. Pilonii edificiului erau o mână de mari instituţii şi alianţe controlate de marile puteri. Dar astăzi avem o nouă arhitectură, una care seamănă mai degrabă cu opera lui Frank Gehry decât cu for­ma­lismul grecesc. La prima vedere pare alea­torie, însă este o arhitectură sofisticată şi intenţionată. Dacă în trecut existau câţiva piloni care puteau susţine greutatea lumii, astăzi avem nevoie de o combinaţie de ma­teriale şi structuri dinamice“, a spus Hillary Clinton în discursul său de adio de la Council on Foreign Relations. Alegerea lui Frank Gehry este în sine simbolică, arta sa fiind în mod esenţial destinată să şocheze, să forţeze limitele şi geometria convenţională, în con­figuraţiile cele mai surprinzătoare. La fel se întâmplă şi în diplomaţia secolului XXI, unde formatul ideal este departe de a urma în­totdeuna un tipar fix de interacţiune (precum în jocul de biliard), ci se apropie mai degrabă de flexibilitatea infinită a pieselor unui joc de Lego (Anne Marie Slaughter).

În planul stilisticii diplomatice de pe scena inter­naţională consecinţele sunt semnificative: nu se pune problema unui lider care să co­mande, ci a unui lider care să catalizeze între actori asimetrici o conştiinţă a obiectivelor co­mune. Mai puţin un Richard Holbrooke şi mai mult un Lawrence al Arabiei capabil să or­chestreze reţele (formale şi informale) şi aran­jamente mereu flexibile. Iată esenţa unei po­litici externe marca „leading from behind“.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Roexit prin decizia CCR 390/8 iunie 2021?

Curtea Constituțională a publicat motivarea Deciziei 390/8 iunie 2021 prin care confirma legalitatea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Nimic din raționamentul CCR...

Despre legea Goodhart și efectele ei perverse

Există o deosebire esențială între a măsura proprietăți fizice în laborator și a măsura activități umane în societate. Când...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Căderea în trecut: Partidul Comunist Chinez la 100 de ani

Regimul de la Beijing sărbătoreşte în luna iulie centenarul comunismului chinez. Fastul pregătirilor şi intensitatea propagandei sunt fără precedent, doar că exact...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro