1. E timpul să recunoaștem
De câțiva ani, ceea ce se întâmplă la Curtea Constituțională din România pune în pericol legitimitatea acestei instituții extrem de importante pentru un stat de drept. Cu alte ocazii am arătat unele din problemele de organizare ale CCR. Acum voi face doar o trecere în revistă a unora de funcționare, dar voi insista pe cea mai gravă, atestată azi de la cel mai înalt for decizional din Europa.
1.1. Prima problemă este aceea că CCR a devenit un actor politic: în loc să asiste autoritățile în respectarea Constituției și să identifice blocajele în relațiile dintre acestea, Curtea indică autorităților ce decizii politice să ia în anumite situații. Acest activism al curții a fost generat de competența de a soluționa conflictele juridice de natură constituțională între autoritățile statului, competență atribuită CCR în 2003 prin revizuirea Constituției. Ea a fost utilizat mai ales din anul 2015 când Curtea a început nu doar să constate conflictul, ci și să indice modul de rezolvare, motiv pentru care politicienii s-au derobat de atribuțiile constituționale pasând asumarea deciziei la CCR.
1.2. A doua problemă este aceea că de o bună bucată de vreme CCR interferează cu independența judecătorilor: în loc să se rezume în a constata neconstituționalitatea unor acte normative, în mod repetat CCR indică magistraților cum anume să le interpreteze. Sunt decizii care se întind pe zeci, unele chiar pe sute de pagini, în care CCR spune în mod expres ce înțeles să dea judecătorii unor norme cuprinse în legislația primară, deși acest rol este rezervat exclusiv curții supreme și instanțelor ordinare. Pe baza unor hotărâri din anii 2016-2019, au fost redefinite siguranța națională și corupția, au fost rescrise competențele procurorilor, au fost excluse probe din dosarele de mare corupție, s-au redeschis dosare soluționate definitive, au fost reformate completele de judecată sau s-a redefinit – pentru a câta oară?! – statutul de „magistrat” al procurorilor. Sunt alte decizii în care CCR și-a arogat inclusiv rolul de instanță de contencios administrativ, lipsind de efecte acte administrative încheiate între autorități (mă refer, evident, la celebrele Protocoale) pentru care nu găsesc că CCR ar fi avut vreo competență legitimă.
1.3. A treia problemă o constituie o serie de decizii ale CCR care sunt contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului. Desigur, publicului îi este extrem de cunoscută hotărârea dată în cazul revocării procurorului Kovesi. Am identificat însă mai multe astfel de decizii, menționate de Curtea de la Strasbourg, care a dat soluții contrare celor pronunțate de Curtea noastră constituțională.
1.4. A patra problemă este seria de hotărâri ale CCR în materia dreptului UE, survenite în urma unei inexplicate schimbări de practică judiciară. În urmă cu câțiva ani CCR a decis că România trebuie să respecte dreptul UE, inclusiv să pună în aplicare recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Dar, fără nicio explicație – obligatorie de dat în caz de reviriment jurisprudențial – CCR a revenit și a început să susțină că, din moment ce o lege națională este declarată ca fiind conformă Constituției, judecătorii naționali nu au voie să decidă că acea lege ar fi contrară UE, invocând o așa-numită „identitate constituțională”.
2. Hotărârea de azi
Cele decise azi de către CJUE sunt precedate de alte hotărâri pronunțate anul trecut. Le voi enumera mai jos, arătând reacția CCR la fiecare.
2.1. Hotărârea CJUE din mai 2021: Prin hotărârea din 18.05.2021 (cauza C-83/19), CJUE a decis că rapoartele MCV sunt obligatorii în cazul României: ca urmare, analiza conformității modului de numire al șefului Inspecției Judiciare în anul 2018, de înființare a Secției speciale de investigare a magistraților – SIIJ și de reglementare a răspunderii disciplinare cu dreptul UE trebuie făcută de judecătorul național în cauzele concrete cu care este învestit (pe larg, AICI).
2.2. Decizia CCR: La câteva zile după, prin decizia nr. 390 din 8.06.2021, CCR a verificat legea prin care a fost înființată SIIJ și a declarat că aceasta este constituțională. Pe baza acestui argument, CCR a interzis judecătorului național să verifice el însuși dacă modul de înființare a SIIJ este conform dreptului european (pct. 85).
2.3. Hotărârea CJUE din dec.2021: Prin hotărârea din 21.12.2021 (cauza C-357/19), CJUE a decis că, atunci când are de soluționat cauze de corupție și de fraude privind TVA, judecătorul român poate să ignore deciziile CCR dacă există pericolul ca prin aplicarea lor să se împlinească termenul de prescripție prin reluarea judecății pentru a avea judecători specializați în corupție sau trași la sorți (pe larg, AICI).
2.4. Comunicatul de presă al CCR: Pe data de 23.12.2021, CCR a dat un comunicat de presă prin care se încearcă o interpretare a deciziei CJUE, indicându-se de către departamentul de presă, nu de organismul constituțional, modul în care judecătorii naționali să interpreteze cele decise de CJUE. În mod cu totul ilogic și – îndrăznesc să spun – ilegal, semnatarul neidentificat al comunicatului arată că, oricum, această decizie nu se poate aplica decât după ce se va revizui Constituția României.
2.5. Context pentru hotărârea CJUE de azi: Decizia de azi are legătură cu Secția specială pentru magistrați înființată de Parlament printr-o lege nemotivată, în anul 2018, contrar opiniei a peste 80% dintre magistrații români și a autorităților europene (GRECO, Comisia de la Veneția, Comisia Europeană). În concret, la plângerea unui justițiabil, SIIJ deschide o investigație penală cu privire la unii magistrați. Pentru că ancheta durează prea mult, justițiabilul face o plângere la instanță. Judecătorul cauzei spune că, pentru a analiza chestiunile legate de durată, trebuie să verifice mai întâi dacă SIIJ este înființată legal. Pentru aceasta, ar trebui să aplice direct dreptul UE care spune că SIIJ nu a fost înființată și nu a funcționat potrivit standardelor europene, dar CCR i-a interzis acest lucru judecătorului, după cum am arătat. Așa că judecătorul cere opinia CJUE.
2.6. Hotărârea CJUE de azi: În hotărârea din 22.02.2022 (cauza C‑430/21), Curtea stabilește:
Justiția ordinară și cea constituțională sunt de competența fiecărui stat. Dar atunci când stabilește cum sunt organizate și cum funcționează ele, statul trebuie să țină seama de dreptul UE. Aceasta înseamnă că instanțele sunt cele care trebuie să le se asigure justițiabililor, care sunt cetățeni europeni, o protecție a drepturilor care să fie conforme dreptului european. Ca instanțele să facă acest lucru, trebuie ca ele să fie independente, adică să nu primească de la nimeni ordine.
Este adevărat că hotărârile unei Curți Constituționale sunt obligatorii pentru toată lumea, inclusiv pentru instanțe. Dar această regulă nu se aplică atunci când Curtea Constituțională impune judecătorilor naționali să ignore dreptul european. Aceasta pentru că încă din anul 1964 CJUE a afirmat: (1) în cadrul UE, tratatele acestei organizații alcătuiesc o ordine juridică proprie, pe care țările o acceptă la momentul aderării; (2) principiul supremației dreptului EU în raport cu dreptul național. Acesta din urmă obligă autoritățile dintr-un stat să lase neaplicată dispoziția legală sau practica națională care contravine dreptului UE.
Așadar, judecătorul național este primul judecător european: el are obligația să aplice dreptul UE chiar dacă Curtea Constituțională a interzis acest lucru, tocmai pentru că este independent. Pentru aceasta, dacă consideră necesar, poate sesiza – și nimeni nu îl poate opri să o facă – CJUE, singura instituție care interpretează definitiv dreptul UE. Iar decizia CJUE trebuie aplicată obligatoriu.
La fel, Curtea Constituțională, atunci când are o problemă de interpretare a dreptului UE, trebuie să suspende cauza și să sesizeze CJUE, doar aceasta fiind cea care poate aprecia dacă o normă europeană este sau nu validă, nicidecum instanța constituțională.
În fine, judecătorul național nu poate fi sancționat disciplinar pentru că a interpretat eronat dreptul european și nici pentru că a sesizat CJUE cu o întrebare preliminară de interpretare a dreptului UE.
2.7. Așadar, instanța națională nu poate fi împiedicată să coopereze cu CJUE, iar statele trebuie să dea dovadă, fiecare în parte, de cooperare loială cu Uniunea. Lucru valabil, evident, și pentru Curtea Constituțională.
3. Criza constituțională de proporții
Suntem într-o situație care era imposibil de gândit în urmă câțiva ani. Până la această serie de hotărâri ale CJUE, nimeni nu putea spune că CCR poate greși pentru că însăși CCR era cea care definea cuvântul „greșeală”. Iată că acum vine o instanță europeană, singura îndrituită, care ne arată că CCR a greșit. Și încă în mod repetat.
Nu este o situație inedită în România, iar ceea ce a stabilit pentru noi CJUE nu este în premieră. De peste jumătate de secol instanța europeană a stabilit natura juridică a dreptului european și modul de interpretare a legislației UE. În zeci de hotărâri date până acum CJUE a arătat că judecătorul național este primul chemat să aplice dreptul UE și că nu poate fi împiedicat să o facă, el fiind independent. Cu toate acestea, invocând argumente nefondate și inventând sintagme de drept autohtone, CCR a încercat să ne convingă de contrariu. Mai mult, presiunile asupra judecătorilor făcute prin intermediul Inspecției Judiciare și Consiliului Superior al Magistraturii și acțiunile disciplinare demarate împotriva magistraților care au protestat împotriva legilor prin care s-a înființat SIIJ sau împotriva magistraților care au sesizat CJUE au timorat întreg sistemul de justiție. Frica domină justiția, o simți în aer. Iar un sistem de justiție dominat de frică nu este unul independent.
4. Soluții
Am ajuns într-o situație ce pare fără ieșire. În anul 2019, judecătorii Curții Constituționale din Moldova care au dat o hotărâre vădit contrară Constituției, aspect constatat de Comisia de la Veneția și calificat drept abuz de putere, și-au revizuit propria hotărâre după care au demisionat în bloc. La noi se așteaptă un gest de onoare. ICDE a cerut în iunie 2021 demisia acelor judecători ai CCR care au încălcat dreptul UE. Nicio reacție.
Înțeleg că majoritatea judecătorilor CCR nu au învățat la facultate dreptul UE, că nu era o astfel de materie pe vremea lor. Accept faptul că nu au fost interesați de această disciplină, pentru că la numirea în această funcție contează mai degrabă sprijinul politic, decât știința de carte, articolele de specialitate scrise ori pozițiile publice corecte și asumate. Poate că aș accepta inclusiv argumentul că nu au avut timp să citească drept european sau jurisprudența adecvată. Dar nimeni nu poate trece cu vederea greșelile repetate: pentru că dacă prima dată a fost din neștiință, a doua oară poate a fost din ușurință, a treia oară sigur este cu intenție. Iar încălcarea intenționată a legii nu mai este o simplă eroare. Este un abuz.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un articol ce merita sa fie salvat si tinut undeva in siguranta , intr-un folder cu numele de tezaur. In acest folder , desigur ar mai intra multe alte articole de la diversi autori
DA!
„Înțeleg că majoritatea judecătorilor CCR nu au învățat la facultate dreptul UE, că nu era o astfel de materie pe vremea lor. ”
Problema nu este ce su invatat ci ce li de ordona sa faca. Dacă ne închipuim că o nouă generație de judecători care a invatat dreptul european va fi mai independentă politic ne facem iluzii. Acești judecători ar trebui să poarte, precum fotbaliștii, tricouri cu numele sponsorilor. Ca sa fie clar pentru toata lumea cine sunt.
Nu există șah-mat când pe uliță se joacă țurca. Nu există nicio „cooperare loială” între CJUE și vreo instanță națională. Dacă cineva și-ar fi făcut temele (in loc să umble cu bidineaua pe soclul Altora) ar fi descoperit că aproape toate sistemele judiciare naționale (cu excepția Belgiei și parțial a Italiei) sunt refractare in a solicita vreun punct de vedere CJUE și că aceasta, la rândul ei, face ce o taie capul fără să aibă prea multe scrupule legate de jurisdicție („e supremă, băi iobagilor! se pronunță pe ce vrea mușchiul ei”) și cel mai adesea ia decizii in sprijinul Centralei birocratice a Uniunii. Nimeni nu-și pune serios problema ce se întâmplă când CJUE greșește din moment ce ea definește greșeala in mod absolut și nu mai e nimeni deasupra ei ca să o corecteze.
Iată reacția Curții Constituționale germane la o decizie aberantă a CJUE:
https://www.bundesverfassungsgericht.de/SharedDocs/Entscheidungen/EN/2020/05/rs20200505_2bvr085915en.html
Urmarea? Germania a fost amenințată cu infringementul…
sunt si alte diferente pe ici pe colo in punctele esentiale intre Germania si Romania:
– una e contributor net, alta beneficiar net la buget UE
– la ei kilometrul de autostrada costa circa 3 milioane euro/km in zona muntoasa, la noi 7-8 mil/km la shes(tache)
– ei au dat omenirii tiparnita, protestantismul, fizica moderna, automobilul, aspirina, sinteza chimica etc iar noi… caloriferul si zeci de mii de „doctori in stiinte”?
Ideea e ca nu trebuie sa ne fie rusine ca suntem romani, ci sa corectam coruptia endemica care ne face de rusine si sa ne bucuram de lucrurile cu adevarat bune pe care le avem
Nu uitati gazele de lupta …
In toamna anului 1914 ministrul de razboi al
Frantei a dat aviz favorabil pentru folosirea
grenadelor de fosgen . Aceste grenade erau interzise conform articolului 23a a tratatelor
de la Haaga din 18. octombrie 1907. Dupa ce francezii au facut uz de aceste grenade
Fritz Haber a primit sarcina de dezvoltare
a unui gaz de lupta .
Acel caz este unic si Germania a acceptat in mod oficial ca a gresit.
Serios?! Cine a acceptat în numele Germaniei că a greșit? Puteți să ne dați niște detalii?
În Decembrie 2021 Ce a anunțat scurt că procedura de infringement împotriva Germaniei a fost anulată pentru că s-au primit asigurări de la Berlin că totul e OK 👌
https://www.politico.eu/article/brussels-closes-case-against-germany-in-eu-law-supremacy-dispute/
Cine a dat „asigurările”?! Portarul de la Bundestag? Curtea germană nu și-a anulat/retractat nicio decizie. CJUE și-a arătat la faza asta micimea și impotența. A demonstrat că e suficient să i se arate pisica potrivită și se face cuminte. Urmează acum umilirea în conflictul cu Polonia…
Nu va obositi sa-i raspundeti, euNukul este un trol binecunoscut pe Contributors.
Yep.
Vechea tehnică kominternistă: Când n-ai argumente atunci îl faci pe adversar fascist și postulezi că nu „discutăm cu fasciștii tovarăși”. Mi-a scăpat ceva? 😁
Sau îl faci kominternist. Cam tot pe-acolo.
Esențial e să nu iei in calcul că ar putea avea dreptate.
Dacă are dreptate atunci nu are probleme să aducă argumente. Dacă nu are argumente atunci pune doar etichete gratuite. Asta e tehnica Kominternului/.
@QED, în general aveți dreptate, doar că evidențele nu trebuie demonstrate.
Pai…pe logica aceasta unde ajungem? La anarhie nu? Sa zicem ca infiintam o instanta si mai „suprema” care sa fie peste CJUE, dar daca si aceea greseste? Trebuie sa mai punem o instanta, peste ea si tot asa la infinit.
Pe scurt, exista o „ierarhie” si niste reguli in privinta aplicarii actelor si deciziilor juridice, iar acele reguli si ierarhie trebuie respectate.
Daca tu iei o amenda de circulatie, faci contestatie in Romania , nu iti convine sentinta, mergi la CJUE, daca nu iti convine nici sentinta de la CJUE cum ar trebui sa se procedeze, sa ai un infinit de posibilitati de atac pana cand cineva iti da un rezultat favorabil?
Da, si la CJUE sunt tot niste oameni, care da, pot sa greseasca, dar nu putem sa traim in societatea aceasta contestand la fiecare pas absolut orice regula, orice decizie (a unui medic de exemplu), orice calcul (al unui inginer) etc.
„Pe scurt, exista o „ierarhie””
Ba, pe scurt, nu există nicio ierarhie stabilită expres in TUE. Ierarhia există doar in sistemul judiciar național.
Chestia cu greșitul și definiția greșelii era o ironie. mi-e lene și jenă să o explic. Dar, tot pe scurt: orice persoană rațională, cât de cât informată și educată asupra dreptului, poate studia și descoperi greșeli in deciziile judecătorilor. Judecătorii -ce compun CC sau CJUE- NU sunt dumnezei și sub nicio formă nu trebuie să ne închinăm la ei și să le conferim dreptul de a defini greșeala (adică Binele și Răul).
Eu nu propun înființarea unei Curți Supreme Europene deasupra existentei CJUE, ci stabilirea clară a competențelor sale, inclusiv in materie de drept constituțional (nu vă intrebați cum de CJUE nu are atribuții in ceea ce privește controlul constituționalității actelor normative emise/propuse de Comisia Europeană?)
@calin – nu există o singură ierarhie, există două ierarhii: una a normelor de drept și una a instanțelor de judecată. În Uniunea Europeană, ierarhia instanțelor de judecată nu e pusă la punct, iar CJUE își arogă atribute pe care nu le are.
Normele dreptului european pot fi superioare dreptului național, însă asta nu înseamnă că o instanță gen CJUE poate sfida sau desființa hotârârile unei Curți Constituționale Naționale.
Dacă vrei să înțelegi cum ar trebui să funcționeze lucrurile în realitate, poți studia sistemul american. Există o Curte Supremă a fiecărui stat și există o Constituție a fiecărui stat, dar există și o Constituție a Statelor Unite. În Europa nu există o astfel de Constituție, în schimb există judecători activiști, care se consideră deasupra legislației naționale.
În exemplul tău, CJUE poate să-ți dea câștig de cauză în cazul amenzii de circulație, dar nu poate interpreta constituțiile țărilor membre, că n-a investit-o nimeni cu asemenea atribuții. Orice instanță trebuie să se limiteze la atribuțiile prevăzute prin lege, iar în cazurile când are de-a face cu spețe care îi depășesc atribuțiile, trebuie să-și decline competența, nu să pronunțe hotărâri pe orice speță, cum face CJUE.
În Statele Unite, Curtea Supremă refuză în destule situații să examineze diverse spețe, tocmai pentru că nu le consideră de competența ei. Și nici nu își arogă competențe pe care nu le are.
Ca să înțeleagă toată lumea enormitatea juridică a întregii povești: deci UE funcționează fără o Constituție, însă hotărârile CJUE sunt deasupra Constituțiilor naționale. Corect? :)
Unde scrie asta în Tratatul de aderare?
Atunci n-ar fi mai bine să avem noi judecători aleși nominal de către cetățeni, ca în Statele Unite?
Cred ca nu stiti natura juridica a Tratatelor UE. Exact ele sunt…Constituția UE. Dar citiți hotărârea CJUE, ea răspunde întrebărilor dvs.
Cât despre judecătorii aleși de către cetățeni, Constituția României nu permite asta. Și, da, cred că nu ar fi mai bine. Deja sunt prea mulți judecători pe FB.
Nu, stimate domn. Constituția UE a fost respinsă prin referendum în Franța și Olanda, iar restul țărilor nici nu au mai organizat vreun referendum pe tema asta.
Adică a rămas valabil tratatul. Exact ce susține dl Daniel.
Sorry, Dl Danileț – corectura automată e uneori prea independentă.
Aveți dreptate, procesele în care jurații stabilesc vinovăția sau achitarea sînt mult mai greu de aranjat. Cu judecătorul care trebuie și un telefon lucrurile merg mult mai bine. Despre procurorii ”magistrați” nici nu mai vorbesc, cam toți sînt în cîmpul tactic și execută ordinul întocmai și la timp, altminteri adio avansare, rămîn buni în grad sau sînt lăsați la vatră ca apt necombatant.
„Exact ele sunt…Constituția UE. ”
Nu. Nu sunt. Tratatele sunt doar norme de drept constituțional. Dreptul constituțional NU se confundă cu Constituția. Asta ca principiu.
In practică se observă că TUE nu respectă condițiile de formă/conținut ale unei Constituții: nu este un text adoptat printr-o procedură democratică de tip Adunare Constituantă=>Consiliu=>Referendum, nu a fost niciodată plebiscitat in forma actuală (dar a fost plebiscitat și respins in forme anterioare in unele state ale Uniunii), nu conține prevederi asupra tuturor instituțiilor Uniunii (cu excepția celor nou-apărute așezate in Centrala birocratică), nu stabilește clar raporturile de drept intre Curțile Supreme ale statelor membre (toate sunt, teoretic, „supreme”) și Curtea supremă centrală, deci nu stabilește expres o ierarhie netă a dreptului constituțional (norme cu moț vs norme cu sfârșit iminent) de unde și practica anulării unor norme de ordin constituțional locale prin Directive ale Organelor Centrale, nu instituie o personalitate juridică statului cunoscut sub numele de Uniunea Europeană, nu fixează limite clare puterilor acestui pseudo-stat asupra cetățenilor/structurilor locale etc.
De aceea, și pentru că tendința centralizării este inerentă intr-o structură de putere supra-statală cu fundament absolutist și arbitrar (in care legile locale nu mai au nicio relevanță putînd fi abrogate peste noapte) de acum incolo conflictele judiciare de drept constituțional intre state și organele centrale vor deveni ceva uzual. Deja nu mai sunt o excepție și ciocnirile politice subterane (odinioară) s-au transformat in litigii și scandaluri publice. Acesta este motivul pentru care nu mă pot bucura sub nicio formă de imaginarul șah-mat dat de CJUE Curții locale. Aceste diferende (unele izvorâte de defectele structurale ale Uniunii) trebuiau dezbătute și rezolvate prin negocieri, cooperare și propuneri legislative noi, in mod democratic și civilizat, nu prin împărțirea Europei in tabere și chemări intempestive „la Trebunal” (unde tribunalul suprem e chiar parte din problemă). E ca și când gâlceava înțelepților ar trebui privită ca un sport pentru mase, ca un fenomen ce ar trebui să procure satisfacție vulgatei. Nu, merci.
Nici vorbă de așa ceva: Tratatele UE sunt – în raport cu ordinea de drept a statelor membre – la fel ca orice alt tratat internațional: între Constituție (dar sub ea) și deasupra dreptului intern.
Dovadă stă faptul că UE a încercat să facă o Constituție la începutul anilor 2000, care a fost respinsă la acea vreme de popoarele francez și olandez.
Nu chiar așa! Dacă tratatul internațional respectiv este semnat și ratificat atunci devine prioritar. Altfel devine nul de drept și statul respectiv își pierde calitatea de partcipant la tratat. Altfel spus, membru UE, dar ignorând tratatul UE, indiferent de motivul invocat, nu se poate. E ca și cum partenerii din tratat ar fi obligați să respecte legislația statului respectiv, o lege pe care ei nu au adoptat-o niciodată.
Un exemplu din fotbal: in campionatul german la un cumul de 5 cartonașe galbene un jucător este suspendat pentru o etapă/un meci. În România regula este aceeași ca la UEFA și FIFA: două cartonașe galbene. Într-un meci oficial direct între cele două țări regula Asociației de fotbal este valabilă pentru ambele echipe.
Nu devine ”nul de drept”, asta ai inventat-o chiar în timp ce scriai comentariul, e o noțiune prinsă din zbor, inaplicabilă în discuția de față. Tratatele trebuie denunțate în mod expres pentru ca statul semnatar să-și piardă calitatea de membru. România nu poate ajunge exclusă automat din UE pentru simpla nerespectare a unui tratat. Orice încălcare a unui tratat trebuie mai întâi constatată de organismul abilitat în acest sens. Asta nu se decide pe forumuri.
Am scris că altfel devine nul de drept, adică dacă nu este ratificat, cum stă scris în propoziția imediat anterioara, iar nu încălcat, cum greșit presupui.
Tot la buchisit ești?
Stimate domn, ați repetat fix ceea ce am zis eu, însă scoțând din ecuație… CONSTITUȚIA.
Tratatul devine parte din dreptul INTERN, având deci prioritate asupra normelor de drept naționale, însă tot dreptul intern – deci și tratatele – se supune SUPREMAȚIEI CONSTITUȚIEI – asta-i ordinea juridică românească de la momentul actual pe care inclusiv UE s-a obligat să o respecte, semnând tratatul de aderare cu România.
Constituția este tit o lege, chiar dacă o numim fundamentala. Tratatul internațional produce bineînțeles efecte și in legislația interna, dar niciunul dintre semnatari nu e supus Constituției partenerului, iar asta n-ați pomenit in intervenția dumneavoastră.
Iar dacă vreunul dintre parteneri a promis prin tratat mai mult decât ii permitea arhitectura constituțională interna, chestia se poate lăsa cu pedepse interne, dar la nivel internațional obligațiile asumate trebuie respectate.
De exemplu, dacă consoarta cumpără o mașină fără sa va ceara voie, tot trebuie să plătiți factura. Degeaba susțineți că o țineți sub papuc și că nu era treaba ei să cumpere bibiuri. Tot ce puteți face e să-i blocați cartea de credit, dar factura tot rămâne scadentă.
@Hantzy – niciun tratat internațional nu acordă cuiva prerogativa de a interpreta constituția altei țări semnatare. Tu asta pretinzi, că tratatele UE permit CJUE să interpreteze sau să invalideze prevederile din constituțiile țărilor membre.
Mecanismul actual, prin care CJUE comunică instanțelor naționale cum ar trebui să aplice diverse norme de drept, este folosit abuziv de judecători care sfidează astfel legislația națională. Asta le poate oferi satisfacție acelor judecători, dar discreditează însăși ideea de justiție.
Justiția trebuie să se bazeze pe lege, iar competențele diverselor instanțe le stabilește tot legea, nu o altă instanță gen CJUE.
Harald, nici vorbă, ba mai mult decât atât: constituțiile tarilor membre nici măcar nu reprezintă obiectul deciziilor CJUE. Prin semnarea și ratificarea tratatului se presupune sine qua non că statul semnatar accepta prioritatea acestuia față de propria legislație și constituție. Mai mult nu trebuie CJUE să știe.
Candidatele la aderare fie își adaptează, prin proces intern, imediat sau ulterior, constituția la clauzele din tratat, fie nu semnează tratatul. Dar dacă l-au semnat nu se mai pot prevala în fața partenerilor de vari legi interne care, pasămite, nu le-ar mai permite să-și îndeplinească obligațiile asumate.
P.S. Nu mă mai plictisi cu invenții! Nu am nici timp nici chef să răspund la orice aberație.
@Hantzy – se pare că îți faci timp cu mare entuziasm și recurgi inclusiv la jocuri psihologice. Răspunzi mereu pe-alături, fără să citești măcar textul articolului. Ai văzut ce scrie la punctul 2.6 din Decizia CJUE? E reprodus în articol, nu trebuie să cauți nicăieri în altă parte.
P.S. Uite încă un secret de-al psihologilor: cine recurge la jocuri psihologice și la comunicare patologică, o face tocmai pentru că nu are argumente reale care să-i poată aduce câștig de cauză.
Harald, am citit, sunt de acord cu ceea ce scrie acolo, iar comentariile mele anterioare sunt pe aceeași linie: judecătorii constituționali nu au competențe în a trasa judecătorilor de caz cum să judece. Ăsta e suportul pe care-l oferă CJUE, eliberând-i pe colegii lor din instantele naționale de povara alegerii între laie și bălaie: dreptul european are prioritate.
În mod normal, nici nu arfi fost nevoie de o decizie de acest fel, dar oportunitatea ei a devenit necesară tocmai din cauza unor decizii emise de sinecuriști „constituționali”, tributari unora care citesc și nu pricep ce scrie.
Iar în Constituția României stă astfel:
ARTICOLUL 148
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Negru pe alb! Hai pa!
@Hantzy
Faptul că nu cunoașteți ce înseamnă ordine de drept vă poate fi iertat, însă nu vă poate fi iertat faptul că insistați să promovați un neadevăr în baza acestei lipse de cunoaștere.
N-a zis nimeni că un stat membru trebuie să respecte constituția altui stat membru iar România are un mecanism care permite unui tratat cu prevederi contrare să poată avea efect pe teritoriul național doar după modificarea Constituției, deci – la nivel teoretic – ordinea noastră de drept nu permite să apară de conflicte.
CJUE a acționat în multe privințe „ultra vires” (vezi decizii ale curților constituționale precum cea din Germania – ca să nu fim acuzați că dăm exemple din state „indisciplinate”) și activitatea sa trebuie analizată în cadrul consiliilor politice.
Încă o dată: dreptul european are prioritate asupra dreptului intern, nu și asupra constituțiilor.
PS: probabil că ați vrut să faceți un spirit, vorbind despre factura consoartei, pentru că răspunderea în România este individuală și nu colectivă (altfel punem soțul să răspundă și pentru accidentul produs cu mașina respectivă de consoartă, nu-i așa?)
@Hantzy – dreptul european are prioritate, dar nu prin încălcarea constituției statului membru. CJUE tocmai asta a ajuns să pretindă ”negru pe alb”: că judecătorii români sunt îndreptățiți să încalce constituția și deciziile CCR.
Știi unde duce asta în practică? Un judecător corupt ajunge să decidă cum vrea el, chiar dacă are depusă la dosarul cauzei decizia ÎCCJ care stabilea cum trebuie judecate cauzele respective.
Nerespectarea unei practici unitare a fost mereu o problemă în România, iar CJUE e acum parte a problemei, nu parte a soluției. CJUE ar trebui să coopereze cu ÎCCJ și cu CCR, nu în mod direct cu Judecătoria Răducăneni sau cu Judecătoria Beiuș. Ierarhia națională a instanțelor de judecată trebuie respectată, chiar dacă dreptul european are prioritate.Însă progresiștii sunt interesați de demolarea ierahiilor, nu de respectarea lor.
Eu zic invers, Constituția si legislația interna are prioritate, dar nu cu încălcarea dreptului european.
Svejk se străduie să convingă că sinekuriștii dela ccr pot decide ce vor ei. Este exact pe dos decât ceea ce susții tu acum. Ceartă-te deci cu el!
Pentru că juzii români nu încalcă Constituția României aplicând dreptul european. Dimpotrivă, respectă literal și în spiritul legii Articolul 148.
CJUE are grijă ca unicitatea principiilor și regulilor în uniune să fie asigurată. Așa e fair între parteneri. Pot exista diferențe de la un stat la altul, dar drepturile fundamentale și principiile democratice trebuie respectate.
De exemplu, Secția specială de intimidare a juzilor români o fi constituțională după părerea sinekuriștilor ccr, dar conform principiilor europene de echilibru între puterile unui stat, este ilegală. Ca cetățean european, consider că eliminarea acestui instrument politic cu potențial ridicat de intimidare a juzilor este imperioasa. Se hotărăște România să părăsească UE, atunci și-o poate (constituțional) menține. Clar acum?
Gata, oprește-te, nu mai e nimic de spus și-ți fac un bine dându-ți acest sfat.
@Hantzy – încearcă să înțelegi un lucru simplu: instanțele inferioare sunt în subordinea Curților de Apel la care sunt arondate, nu în subordinea CJUE. Fă-ți ție un bine și încearcă să înțelegi organizarea sistemului judiciar.
Harald, un lucru și mai simplu: independența justiției înseamnă că fiecare judecător, fiecare magistrat, fiecare instanță este independent(ă). „Subordonarea” aia de care vorbești este NUMAI pe linie administrativă. Singura care contează în decizie/verdict e legea, iar legea spune că dreptul european are prioritate. Nu CJUE, nu CCR, nu Curțile de apel.
@Hantzy – nu, meștere, subordonarea instanțelor nu e ”doar pe linie administrativă”. Apelurile și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare ajung exact la Curtea de Apel la care sunt arondate acele instanțe inferioare. Care confirmă sau desființează acele hotărâri, indiferent de părerea CJUE.
Nicio instanță nu este și nu poate fi independentă, în justiție există căi de atac, iar în practică exercitarea lor transferă cauza respectivă la instanța superioară. Care instanță superioară impune și practica judiciară adoptată. Nu poți să ai hotărâri complet opuse în cauze identice (deși în România se mai întâmplă).
TUE se aseamănă deci și cu Magna Carta și cu Constituția SUA. Nici că se putea mai bine.
„Ea a fost utilizat mai ales din anul 2015 când Curtea a început nu doar să constate conflictul, ci și să indice modul de rezolvare, motiv pentru care politicienii s-au derobat de atribuțiile constituționale pasând asumarea deciziei la CCR.”
Personal mi s-a părut din 2012.
@Harald: Prioritatea dreptului european în fața legislației naționale este deja un principiu consacrat. Dacă nu recunoști asta, nu aderi la UE. :)
Dar, într-adevăr, nu există nicio prevedere în sensul că CJUE ar fi ierarhic superioară curților constituționale naționale. Există totuși un soi de politețe între judecători.
Au existat încă de la început contestări ale deciziilor CJUE, inițial de la Franța, mai recent din partea Germaniei (Curtea de la Karlsruhe, v. deciziile legate de BCE, QE), dar respectul a rămas. Iar CJUE, dacă decide că este necesar să își exercite autoritatea, o face în mod elegant, cu o anumită subtilitate.
Însă în momentul în care o autoritate judecătorească națională își declară superioritatea în fața dreptului european (cum a făcut Polonia, de exemplu), ce poate face CJUE altceva decât să enunțe cum stau de fapt lucrurile?
A existat o tentativă de adoptare a unei Constituții europene, în 2004, dar s-au opus francezii și olandezii. Asta ar fi deschis calea unei Curți Constituționale Europene.
În final, soluția pentru deblocarea situației, dacă nu cumva va interveni salvator diplomația și va calma lucrurile, tocmai asta ar putea fi: crearea unei Curți Constituționale Europene.
Tratatul de la Lisabona (2009), dacă ne amintim, nu este decât o formă edulcorată a Constituției care nu a trecut.
Să fim onești, chiar dacă unele decizii nu ne plac: nu putem fi în UE fără să respectăm dreptul european. Sigur că, la rigoare, așa cum a arătat UK, exitul poate fi o soluție.
Totuși, dincolo de unele lucruri pe care nu le putem controla pe termen scurt, crede cineva că ne-ar putea fi mai bine în afara UE decât în UE?
Toate partidele au dorit aderarea. Inclusiv România Mare.
Un secret de-al psihologilor: cine zice ”să fim onești”, o face tocmai pentru a masca lipsa de onestitate.
Sunteți conștient de diferența dintre noțiunea de instanță judecătorească (o instanță anume, în exemplul dvs) și noțiunea de drept (dreptul european, în exemplul dvs) ? Nu prea pare.
Psihologia de șanț și secretomania: după astfel de experți homofobii vor să-și mascheze astfel homosexualitatea.
Sunteți conștient de diferența dintre noțiunea de instanță judecătorească și noțiunea de drept?
Diferența este similară cu cea dintre o roșie și un tramvai: tramvaiul are culoarea roșie, dar Roșia nu are culoarea tramvai. Totuși unii se încăpățânează sa le compare.
Prioritatea se referă la norme în domenii în care UE are competențe exclusive sau competențe partajate cu statele membre, nu se referă și la normele pe care statele membre le adoptă în domenii în care acestea au competență exclusivă (caz în care Curțile Constituționale pot constata lipsa de competență a UE – cum s-a întâmplat prin decizii ale BVFerG – și pot dispune suspendarea de la aplicare în cazul statelor membre).
O altă rezolvare ar fi ca reprezentanții statelor să constate faptul că CJUE își depășește competențele și să-i solicite să revină în limitele care i-au fost stabilite prin tratate, pentru că, așa cum bine ziceți că statele trebuie să respecte dreptul european, și UE trebuie să respecte tradițiile juridice ale statelor membre.
Prioritatea se referă la norme în domenii în care UE are competențe exclusive(…)
Cool! Adică dacă ești singur într-o intersecție, ai prioritate.
Acela este cazul competențelor partajate…
Când cineva are exclusivitate intr-o chestiune oarecare, înseamnă că e singurul beneficiar al unui anumit drept ce privește chestiunea respectiva. Și atunci nu are nevoie de prioritate. Față de cine ar intra in vigoare aceasta prioritate? Că nu mai este nimeni cu care să împartă acel drept.
Atunci când un stat național adoptă norme în domenii în care UE are competențe exclusive:
UE nu-i poate impune statului că nu adopte acele norme, însă judecătorul național le va exclude de la aplicare în baza principiului priorității dreptului european.
Ceea ce ni se spune in text este corect si el aduce ,in fata noastra , valoarea ultimei decizii CJUE cu referire la importanta independentei Judecatorului de Instanta ce devine astfel nepedepsibil si care poate decide doar in sensulul aratat de legile Uniunii Europene ce , conform Tratatului de Aderare, sunt deasupra legilor interne deci si deasupra deciziilor CCR .Asadar , de acum inainte Instantele de judecata , Judecatorul (devenit independent ) pot decide si functie de ceea ce exista in probele din dosarul cercetat si judecat fara ca decizia CCR sa mai poata influenta asta . In acest context CCR este si el obligat sa decida in sensul respectarii legilor din UE caz in care decizia ,asimilata uneia poltice ,a disparea in timp pe masura ce Judecatorul va respecta deciziile CJUE . Dealtfel nici un Judecator de Instanta nu va mai putea ocoli decizia CJUE atita timp cit o astfel de incercare ar eludea decizia CJUE decizie ce devine automat si lege nationala .Momentul este extrem de favorabil si plecarile din CCR ca urmare a pensionarii sau a expirarii unor mandate , este posibil sa vedem si niste gesturi de onoare , va reconstituii un CCR ce va decide in totalitate conform deciziilor CJUE . Nu mai exista drum de intors .
Problema e de fapt alta.
Problema e lipsa unui mecanism clar de echilibru al puterii în statul român și în UE – celebrul „checks & balances”. Puterea judiciară începe să devină stat în stat. Oameni ce nu au nicio reprezentativitate democratică și nicio responsabilitate (în sensul anglo-saxon de „accountability”) și asupra cărora alegătorii nu au niciun control ajung să aibă putere de viață și de moarte asupra tuturor cetățenilor unei țări sau ai întregii Uniuni. „Puterea absolută, corupe absolut”. E ceea ce vedem la CCR și e ceea ce vedem la urma urmei și la CJUE ce începe să ia decizii ce încalcă flagrant drepturile omului.
Dacă în cazul CCR există măcar o umbră de legitimitate: judecătorii sunt totuși numiți pe baza constituției și a unor legi votate de aleșii legitimi ai națiunii, CJUE reprezintă pe exact nimeni. Constituția UE a fost respinsă cu brio de cetățenii UE acum aproape 20 de ani. Nacealnicii țărilor membre au decis să oprească procesul de ratificare al constituției UE ca și cum nici n-ar fi fost și de atunci UE cu toate instituțiile sale, inclusiv CJUE, funcționează cam așa ca URSS fără nicio umbră de legitimate democratică.
Așa ca un exercițiu ca să se înțeleagă adâncimea fundăturii: Să zicem că 100% din cetățenii României decid prin referendum că e interzis cumulul de leafă și pensie de stat, respectiv că toate pensiile de stat trebuie să se bazeze exclusiv pe contributivitate. Apoi dacă toți parlamentarii votează modificarea constituției în acest sens, respectiv dacă națiunea votează în unanimitate prin referendum noua constituție, e suficient ca 5 din cei 9 judecători ai CCR să decidă că acea modificare e neconstituțională (ei sunt beneficiari direcți de pensie specială și cumul de leafă cu pensie de stat) și modificarea constituțională pică. Faptul că cei 5 păcălici sunt în conflict clar de interese e irelevant. Cheful lor e mai important ca voința a 18 milioane de alegători.
Domnule Svejk
Ramai la motoarele tale.
Desi Curtea isi zice Constitutionala, ea n-are treaba cu modificarile constitutionale cerute de un referendum reusit. Tot ce pot face cei noua magnifici e sa se inghesuie sau nu la referendum si sa voteze alaturi de plebe. Dupa ce Constitutia a fost amendata, nu mai pot face nimic, necum sa zica ca legea respectiva nu e constitutionala.
Articolul 152 ala Constituției răposatului lui Toni Iorgovan (limitele revizuirii constituției) zice la paragraful 2 că:
„De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a
garanţiilor acestora.”
CCR a stabilit deja că pensia specială sau de orice fel e „un drept fundamental al omului” prin deciziile sale 873 din 26/06/2010 și mai recent 894/2021. Pam-pam. Deci are temeiul de „constituțional” de a respinge legal voința TUTUROR alegătorilor pentru că așa are ea chef.
În același mod CCR poate stabili că orice-i trăsnește prin cap „e o încălcarea a drepturilor fundamentale ale omului”, ceea ce-i dă dreptul de a bloca orice modificare a constituției indiferent de natura ei.
Puneți mâna pe un manual de logică elementară 😉
Totusi…
PP ca amendamentul sustinut la referendum deine litera de lege atunci CCR nu mai are cum sa intervina pentru simplul motiv ca legea a fost amendata si modificata prin vointa cetatenilor si aceasta modificare de lege inscrisa de Parlament in noul cadru legislativ. Practic orice decizie a CCR anterioara datei de modificare a legii se regandeste si nu poate sa fie invocata de la sine decat daca cineva contesta constitutionalitate modificarilor operate.
In cazul pensiei speciale nu existenta ei este de contestat si de avut in vedere ci cuantumul acesteia care nu cred ca poate creste la nesfarsit ptr ca vezi doamne ii restrictionezi vreun drept.
Nu stiu daca am explicat bine si daca se intelege ce am vrut a scrie
Ca să continuăm dezvoltarea teoriei chibritului, articolul 152 al constituției prevede niște limite ale revizuirii constituției. Cine anume dă interpretarea oficială și legitimă a constituției? Păi tocmai zgubiliticii de la CCR.😄 Cine-i poarte demite pe ăștia? Cine poate decide că și-au pierdut mințile? Nimeni!✔ Q.E.D.
Ei pot la nesfârșit decide că ORICE e „o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului”. Sănătate și virtute!✌
Din această cauză constituția României e o tâmpenie fără pereche. Pune deasupra întregii națiuni niște indivizi care pot bine sau rău intenționați.
Rețineți un lucru esențial: Când libertatea care are asterisc și precizări de genul „cu excepția…” ea e doar anticamera tiraniei. Circumstanțele excepționale pentru sugrumarea ei se găsesc mereu și fără probleme.
»În același mod CCR poate stabili că orice-i trăsnește prin cap „e o încălcarea a drepturilor fundamentale ale omului”, ceea ce-i dă dreptul de a bloca orice modificare a constituției indiferent de natura ei. » (Swejk)
Dle Svejk, termina cu prostiile. Referitor la modificarile constitutionale, CCR nu blocheaza nimic. Dl eu**** a spus-o destul de limpede.
CCR lucreaza cu materialul clientului, adica cu Constitutia in vigoare. Daca aceasta se schimba, atunci ghinion, CCR va inghiti in sec si va lucra cu dansa. Atat si nimic mai mult.
Adica stai mata linistit ca CCR nu se poate p… pe votul a milioane de romani.
Faceți un efort să înțelegeți un text simplu. Încerc să simplific și mai tare:
1. CCR dă interpretarea oficială a constituției după cum are ea chef.
2. CCR a decis deja că pensia a plutonierului de miliție Popescu e un drept fundamental al omului și că statul român trebuie mai degrabă să dea faliment decât să i-o revizuiască.
3. Constituția actuală interzice modificarea ei însăși dacă se încălca drepturi fundamentale ale omului. Fără a preciza clar care sunt acele drepturi fundamentale. Singura instituție îndreptățită să decidă ce anume sunt drepturile fundamentale ale omului (a se vedea punctul 1.) e tocmai CCR ce poate întoarce constituția după cum vrea mușchiul ei.
Acum pricepurăți?
»Referitor la modificarile constitutionale, CCR nu blocheaza nimic. »
E cert ca m-am inselat. CCR se sesizeaza din oficiu la orice tentativa de revizuire a Constitutiei si e obligat sa emita o decizie in sensul ca respectiva propunere legislativa revizionista incalca sau nu Constitutia.
« Proiectul de lege sau propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se prezintă Parlamentului numai împreună cu decizia Curţii Constituţionale.
Parlamentul este obligat să ţină cont de decizia Curţii Constituţionale, atunci când adoptă legea de revizuire a Constituţiei. » (site CCR)
foarte bine
sper sa urmeze cat mai curand sanctiuni pentru romania care as ne usture pana cand membrilor ccr sa le fie frica sa mai iasa pe strada de frica furiei oamenilor
alta sanse nu exista ca de lege sau bun simt nu mai situ de mult insitutii ca ccr, ij, csm partial si altele…
@Harald: Vă amintiți bine. În România nu s-a organizat referendum. Dar nu fiindcă Franța și Olanda au respins Constituția, ci fiindcă România nu era încă membru UE.
În altă ordine de idei, Contributors este o platformă de calitate. Cei care comentează au un anumit nivel de educație. Poate vă faceți un pic de curaj și comentați sub numele real.
Mihai Badea… si-n scoala si la munca si-n vecini, peste tot am avut persoane cu numele Badea. Unii erau chiar Mihai. Ar fi mai bine daca v-ati da si CNPul, desigur adresa, nr de telefon, studii. De abia atunci vom stii cu cine discutam.
Joac-o p-asta, tovarășu Valerică! De onoare nu poate fi vorba în cazul dinozaurilor ca tine care răspund doar la butoanele de la Kremlin… Iar pt trolii care aberează pe aici cu independența constituției fiecărei țări din UE față de tratatele comune pe care le-au RECUNOSCUT la aderare, ce-ar fi să vă duceți la Putin să-i sugeți ciorapii direct?
Apreciez calitatea moderării, iar @Mihai Badea nu e interesat și de numele tău real, corect? :)
Domnul Danilet ignora inca o data realitatea evidentă: România este o cleptocratie.
Este ridicol sa ne facem iluzii. Nimic nu se schimba. „Judecătorii ” CCR rămân neclintiți!
în Constituția României ARTICOLUL 148
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Intreb, Constituția este o „lege interna” ? Nu cred.
In mod normal, dacă nu există o Constituție a UE, atunci dreptul UE nu poate fi deasupra Constituțiilor naționale, doar deasupra dreptului național ( a legilor interne). Doar o Constituție a UE poate fi – LOGIC – deasupra Constituțiilor naționale. Și o Constituție a UE nu există, din fericire !!!! Consider deci că este un abuz al UE (CJUE) să nu țină cont de Constituțiile naționale. După cum a fost un abuz să facă o monedă (Euro) fără să existe statul UE (federal sau confederal) !!!!