Joi seara, pe 21 decembrie, l-am văzut pe Mircea Dinescu la TVR. Mi-am închipuit că o să vorbească despre Revoluția din 1989. Îmi amintesc cu câtă intensitate am trăit clipa în care, pe ecranul televizorului meu alb-negru, marca Snagov, l-am văzut pentru prima oară. Știu că m-am speriat groaznic. Cu puloverul în dungi, cu chipul contorsionat de emoția teribilă a momentului, părea că-și ieșise din minți. La început am crezut că se difuzează vreun film cu comuniști în ilegalitate care „luptă neînfricați pentru victoria partidului“. Doar acolo văzusem revoluționari! Trăiam înconjurată de oameni posaci, cu chipuri inexpresive, alergând veșnic după hrană. Ce vedeam atunci nu putea fi real! Cu greu mi-am dat seama ce se întâmpla de fapt.
„Dictatorul a fugit! Am învins, fraților!“
„Am învins… cu ajutorul lui Dumnezeu… armata e cu noi“, toate cuvintele acestea mi se învălmășeau în cap ca într-o cavalcadă. Abia împlinisem 17 ani. Mă născusem și crescusem în cel mai crunt regim comunist, iar la televizor mi se spunea zilnic că trăiesc în cea mai bună dintre lumile posibile. În realitate răbdam de frig și de foame. Eram însă la vârsta idealurilor și toate astea mă afectau prea puțin. Eram însetată de entuziasm, de modele, de aripi. Îl vedeam pe acest om, cu chipul asudat de teamă și fericire, vorbind parcă o nouă limbă. Și atunci s-a petrecut în mine o adevărată explozie. Pentru prima dată am înțeles cu toată ființa mea ce înseamnă misteriosul cuvânt libertate.
Am trăit sfârșitul de an pe culmile extazului. Cuvintele mari care se rostogoleau peste mine din ecranul televizorului mă propulsau în cel mai pur entuziasm. Plângeam de disperare că nu pot apăra și eu televiziunea liberă, că nu sunt acolo unde se moare pentru libertate.
„Vom muri și vom fi liberi!“
Ah! Cum aș fi vrut să mor și eu pe străzile acelui oraș însângerat! Priveam acest film al vieții și al morții la televizor, credeam tot ce spunea, nu mă îndoiam o secundă de buna-credință a tuturor. Îmi amintesc că îmi lipisem pe peretele, chiar deasupra patului, un poster cu chipul lui Mircea Dinescu, fotografiat din profil printr-o fereastră prin care trecuse un glonte. Asociam acestui chip toate idealurile care îmi înflăcăraseră sufletul. Și mai presus de toate vedeam în el chiar întruparea libertății. Doar el fusese primul care îmi vorbise în această nouă limbă, de la el învățasem s-o silabisesc și eu.
În 1990 intrasem în ultimul an de liceu, stăteam la cămin, iar seara, până după miezul nopții, urmăream ședințele noului Parlament în care intrase și Mircea Dinescu. Îi urmăream intervențiile fascinată de verva și nonconformismul lui. Totuși nu înțelegeam de ce, dacă scăpaserăm de „dictatura odioasă“, oamenii încă se certau unii cu ceilalți. Crezusem că tot răul fusese alungat și că vom trăi într-un fel de final etern de basm.
Ah! Sfântă naivitate! Câte cortine de ceață (folosesc aici cuvintele inspirate ale lui Vladimir Tismăneanu) îmi ascundeau de fapt adevăratul spectacol. S-au ridicat una câte una de-a lungul timpului. Câți idoli nu s-au sfărâmat în praful și pulberea deșertăciunii politice! Și parcă, spre a fi pe deplin pedepsită pentru acest greu păcat, a căzut și acela căruia îi dădusem numele înalt al libertății: Mircea Dinescu, poetul, revoluționarul s-a metamorfozat pe rând în jurnalist, patron de reviste deșucheate, marcă de vinuri, posesor de restaurante de fițe la care se mănâncă scump și prost, bucătar de televiziune.
Mărturisesc că aproape îl uitasem. Resemnarea e o beție amară care te face treptat inofensiv. Dar, pesemne, că nu plătisem destul pentru păcatele tinereții.
Joi, de Ignat, la TVR, alături de Doru Bușcu, Mircea Dinescu a devenit prestator de servicii PSD. Îmbrăcat tot într-un pulover. Cu fața inexpresivă, mai mult tăcând (vorbea celălalt fără întrerupere), Mircea Dinescu nu evoca revoluția din 89, ci pleda cauza infractorilor de la putere. Și le dădea lecții parlamentarilor USR. Să meargă și să vadă care sunt nevoile țăranilor și ale „clasei muncitoare“. Nu legile justiției, nu statul de drept care se clatină din temelii, nu protestele care se țin lanț de un an de zile sunt problema. Clasa muncitoare și țărănimea! Iar PSD-ul n-are, până la urmă, decât un singur păcat. Nu știe să-și facă lobby. Mai ales în afară!
Un spectacol crud, prea crud pentru cei ca mine, care în 1989 au crezut în idealuri. Și au făcut greșeala să le cioplească chipuri. Dumnezeu să ne ierte pentru această nesăbuință a tinereții! Și să-i întărească pe acești tineri care strigă din nou pe străzi „Jos comuniștii!“, „Libertate!“.
La fel, după 28 de ani!
Dar pe ei nu-i mai puteți minți!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cine și-ar fi imaginat că tocmai Mircea Dinescu se va converti astfel ?! Nici nu vreau să mă gândesc la resorturile acestei schimbări…Cel care a sfidat o dictatură a ajuns de partea cealaltă
Mircea Dinescu este, şi pentru mine, una dintre marile dezamăgiri, încă din vremea primei mineriade. Dar cred că şi-a primit pedeapsa, deoarece l-a părăsit talentul… fost poet… fost dizident… ce să mai vorbim. Iar pe Doru Buşcu nici nu merită să-l pomenim.
Fapt divers, dar semnificativ: Acu’ vreo 15 ani m-am chinuit, împreună cu o traducătoare consacrată, să transpun în româneşte epistola unui scriitor german, care îi admira opera şi a dorit să i se adreseze în româneşte. Martin von Arndt mai aşteaptă şi acum un răspuns de la cel care, după cum ştim, s-a baronit între timp de-a binelea.
„Mircea Dinescu este, și pentru mine, o dezamăgire.”
Este critică sau autocritică în afirmația asta? Întreb pentru că ea conține referințe despre două persoane, deci tot atâtea variabile: Dinescu și dumneavoastră, dle Mihail Lungu. Altfel spus, e vinovat Dinescu că nu se ridică la înălțimea așteptărilor sau sunteți dumneavoastră pentru că ați greșit în estimarea idealurilor proprii. Insist pe „proprii” pentru că mai toți avem senzația că nobilele noastre aspirații sunt nu doar universale, ci mai ales imperative. Dna Cioaba crede că Dinescu ar fi trebuit să vorbească de justiția și statul de drept care se clatină din temelii. E o percepție, nu neapărat o realitate.
Dinescu n-a fost altceva decât un exponent al idealurilor unora dintre noi, o alegorie palpabilă a năzuințelor sin nevoilor virtuale. I-am văzut doar acțiunile și, pentru că păreau sincronizate cu așteptările noastre, i-am presupus intențiile ca fiind similare cu ale noastre. Dar poate că n-au fost niciodată. A fost nesincer el sau am fost chiar noi cu noi înșine? E el de fapt om mic, doar noi l-am văzut mare?! Cât de mici suntem noi atunci?!
Justiția subordonată politicului?! Poate, dar atunci a fost vreodată altfel? A fost vreodată justiția mai puțin selectivă, sau doar si-a ales țintele din diverse arealuri?! „Decapați, Decapați! Dați-mi un ministru, un parlamentar…” Legile propuse doar schimbă proprietarul butonului roșu, a pârghiei celei mai lungi. Și Atunci?! Nu cumva tocmai așteptările noastre se modifică și ele în funcție de cine și în favoarea cui face modificările?! Hai să fim sinceri! Nu vrem legile pentru că astfel ar putea scăpa sperjurul de la senat și tâlharul de insule din Cameră. Pe bună dreptate! Dar în același timp suntem dispuși să uităm de Bechtel, de Microsoft, de ALRO, de Roșia Montana, de protocoale secrete intre SRI și DNA, de sufragerie, de reevaluări și postevaluari. Alții preferă să nu le uite pe acestea, în „dauna” milioanelor de la Teldrum. Sunt cocktailurile astea mai puțin explozive?! Când Macovei a schimbat legile din justiție, tot peste noapte, de ce am acceptat? Pentru că PSD era astfel deposedat de controlul PNA, acesta fiind astfel transferat „artizanilor independenței justiției”, prin DNA și CSM. Ce vedem acum, e resetarea așteptată de ceilalți. Or fi așteptările lor mai ilegitime decât ale noastre, dar numai pentru noi. Din partea cealaltă se vede exact invers.
Vor mai veni alegeri. Poate că atunci vor ieși comozii la vot și vor bloca majorități nocive precum asta de acum. Ăsta e cel mai sigur mod. Altfel, ne vom alege la infinit idealuri, pentru a sfârși de fiecare dată dezamăgiți…
Bineînţeles că afirmaţia potrivit căreia ceva sau cineva este „o dezamăgire” presupune şi o eroare de apreciere a celui care face acestă afirmaţie. Eu îmi asum aceasta în orice caz, am făcut eu doar greşeli şi mai mari decât asta. (Imediat după Decembrie ’89 am zis, de exemplu „O să fie o sărăcie veselă”. Ei, sărăcie a fost…)
Dacă am ajuns însă la concluzia că cineva este un „suflet mic”, asta nu înseamnă neapărat că trebuie musai să-mi pun cenuşă în cap, indiferent ce aş fi crezut despre el vreodată. Şi da, eu aşa (ca să mă exprim decent) îl consider pe Mircea Dinescu după toate ce le ştiu despre el azi. Punct.
În rest, comparaţia d-vs dintre actualele tentative de modificare ale statutului justiţiei şi altele din trecut (Macovei sau alţii), nu stă, după mine, în picioare. Nu am asistat, în ultimii 28 de ani, la nici o încercare atât de mârşavă ca asaltul asupra statului de drept care are loc azi. Sigur că da, JUSTITIA este chioară când de un ochi, când de altul, dar ceea ce se petrece azi mie îmi seamănă cu încercarea de a-i pune nu numai ochelari de cal, dar şi zăbală şi frâu. Că asta vine de la aşa zisa „Stângă” sau de la aşa zisa „Dreaptă” (ca în Polonia) nu contează. Calea spre dictatură (sau „democratură” a la Putin) este ortogonală faţă de axa stânga-dreapta.
Dle Mihail Lungu, mulțumesc pentru răspuns!
Replica mea în variantă scurtă: „guten Rutsch ins neue Jahr 2018!”
Doar dacă aveți plăcerea să citiți două observații:
Nu „cenușa în cap” aveam în vedere și nici vreo reconsiderare a catalogării sufletești a lui Dinescu. La modul absolut, deputatul mitralieră e mai abject decât Dinescu, dar pare că nu reprezintă pentru nimeni o dezamăgire, ci mai ales un exponent al majorității parlamentare de astăzi. Iar tocmai asta pare că-i satisface pe mulți, oferindu-le argumentație. Mă întreb: „Suntem pe invers?!” Dinescu nefiind nici măcar ales vreodată în instituția supremă a reprezentativității noastre.
Nu doream nici o comparație între legislația de ieri și cea propusă azi, care totuși sper să fie blocată, deoarece o consider nocivă, după cum spuneam. Dar dacă s-a ajuns aici, este mai ales pentru că au existat în trecutul recent abuzuri. Mai puține și mai mici, dar tot abuzuri și/sau demonstrații de forță. Atunci, cred eu, a început spirala malefică a tentațiilor malformațiilor legislative, nu în ianuarie cu acea abominabilă OUG 13.
Şi eu mulţumesc pentru urări, pe care vi le întorc cu plăcere.
Cât priveşte era în care a apărut la noi corupţia, cred că suntem de acord că ea a existat dintotdeauna… dar a atins o magnitudine „patologică” în ultimii 30 de ani ai dictaturii comuniste. Revirimentul pe care îl demonstrează ea azi este cu atât mai grav, cu cât este mai puternică tendinţa de a deveni făţişă, adică neruşinarea devine chiar lege.
Iluzii pierdute…
„Am învins, fraților!“ Acum haideti la furat , sa ne capatuim noi astia ai nostri…
Trist,prea trist.În pasajele dedicate disidenței din capitolul despre comunism din manualele de istorie e și numele lui Mircea Dinescu.Le-am vorbit ani la rândul elevilor mei despre curajul lui și al puținilor disidenți români.Astăzi nu poți să nu te-ntrebi cât a fost curaj și cât a fost oportunism în toate acțiunile lui .Probabil ambele.Știu, pare o blasfemie să te-atingi de un personaj iconic.Dar omul MD are penumbrele lui morale iar limbajul lui contondent, deseori la limita vulgarității e oglinda acestor zone de penumbră. Cum se poate explica „virajul” său uluitor din ultimii ani?Nu pare să existe altă explicație decât aceea că omului, antreprenorului Dinescu i-a mers bine în zodia ciumei roșii.Schimbările politice majore au avut întotdeauna profitorii lor.Și nu-i exclus ca brațul lung al lui Daddy să fi dat ceva și pentru ex-poetul și disidentul.Și foarte probabil ca cei doi să se fi întîlnit și să se fi simțit bine la un ciolhan pescăresc-vânătoresc.Genul ăla de de întâlniri informale în care Dragnea, de un diabolism mult timp subestimat, și-a țesut rețeaua clientelară cu care acum acoperă țara.
Nu regreta acele idealuri. Tie Dumnezeu nu are ce sa-ti ierte!
Tu erai pura atunci , dar eu nu mai eram, eu am inteles si nu am avut stiinta si forta sa schimb aceasta stare de lucruri desi cand a cazut zidul Berlinului am spus in colectivul in care lucram unde colegii se mandreau ca asteapta ceva, ca nu treuie doar sa asteptam ci sa ne si pregatim. S-au uitat la mine ca la un extraterestru la mine si asta a fost. :)
Si desi sustineam proclamatia de la Timisoara, desi participasem la enormul miting din sfarsitul de ianuare 90 din cauza caruia comunistul mensevic Iliescu a infiintat primul surogat de parlament, acel CPUN, nu am inteles ca poate inamovibilitatea magistratilor nu trebuia acordata la gramada fara un minim filtru. Dar vorba serialelor turcesti carora le multumesc pentru multe spuse si multe nespuse direct: Ce-a fost, a fost!
Si adaug :dar acum depinde numai de noi toti care azi nici copii idealisti nu mai suntem si nici batrani senilizati inca nu suntem, depinde CE VA FI
Cata dreptate aveți! Din păcate …. Nu am văzut emisiunea. In general, nu ma mai uit la Mircea Dinescu la tv. O mare dezamăgire … Cu mai mult timp in urma, când deja nu mai era coerent si își pierduse busola, am recitit primul sau volum de versuri. „Sunt tânăr, Doamna, si vinul ma știe pe de rost”.
Sau din ” Invocatie nimanui”: „Noroiul poate ascunde un înger in cirezi …/….. E altul adevărul daca nu-i dat cu sare?”
Niciodată adevărul nu e altul si dl. Dinescu știe asta foarte bine. Așa se explica si degringolada in care se complace de ceva vreme si pentru care e de … compătimit. Serios. E o figura trista.
Iar USR-ul e din alta lume decât cea din care vine Dinescu. Din alta lume si din alt timp. E foarte normal sa nu rezoneze. Din păcate, Mircea Dinescu a îmbătrânit. La el vârsta nu e, cum se spune, doar un numar. E o stare de spirit scăldata intr-o baie de spaima care l-a făcut s-o ia razna.
Ma iertati doamna Cioba dar abia acum descoperiti metamorfoza lui Mircea D?
In lungile nopti ale sedintelor CPUN din 1990 Mircea Dinescu facuse deja pactul cu dracu (mai precis cu dracii). Si de atunci acest pact a fost reinnoit si cimentat continuu. A facut un pact si cu lumea intrelopa (SO Vantu), apoi cu Crin Antonescu, Basescu, cu V Ponta si mai recent cu PSD in incarnarea Dragnea. Totul pe, si pentru, bani.
A fost recompensat prin tot felul de sinecuri, show-uri de bucatarie pe televiziunea nationala si mai recent este chiar unul din membrul juriului unei spectacol pe TVR1, un kitch tip Romania are talent, preluata si pe TVRi.
Din toata prestatia poetului Dinescu a ramas pentru eternitate indemnul amical „Mircea, fa-te ca lucrezi!”
Nu l-a interesat rasturnarea comunismului, il incurca ca nu putea vorbi liber si nu putea deveni „mosier”.
Astia ni sint dizidentii (de carton).
”Mircea, ARATĂ-LE că lucrezi”. Caramitru spunea atunci că se lucrează la o proclamație, și i-a spus lui Mircea Dinescu să le arate ciorna. Poți vedea momentul, este peste tot pe internet, și îe youtube și pe facebook
Las-o balta, ori fa-te ori arata-le, tot de ochii fraierilor era. Caci acum putem aprecia la ce lucra.
Pe Caramitru l-ati uitat?!
Nu, am vrut doar sa fiu mai scurt: Caramitru i se adrtresa lui Dinescu.
Gurile rele soptesc ca Duda a ajuns ginerele regelui prin intermediul lui Caramitru.
Dinescu este un provincial ca Dragnea si este facut din acelasi aluat cu el. Poetastru cu studii la Stefan Gheorghiu. Ca Paunescu, si-a creat admiratori prin impostura.
„…la televizor mi se spunea zilnic că trăiesc în cea mai bună dintre lumile posibile. În realitate răbdam de frig și de foame.”
Dezinformarea afuncționat ca instrument de manipulare pe toată durata degimului comunist, cum a funcționat și după 1989 și cum funcționează și astăzi. Asta pentru că actuala kleptocrație s-a format din rândul celor aflați în eșalonul al doilea al Partidului și Securității. Ei au avut un rol important în schimbarea de regim, asigurând totodată continuitatea la conducerea statului despre care vorbesc astăzi procurorii militari.
Cei care au căutat și găsit informații despre evenimentele din 1989, cei care au participat la ele, ori au fost măcar atenți la desfășurarea lor și-au dat seama în timp scurt că populația patriei noastre a fost victima unei grotești manipulări. (Eu am avut indicii în acest sens încă din 21.12, când, în contextul evenimentelor din Timișoara, a fost organizat un miting fără cordoane de ordine ale milițienilor, apoi în 22.12, când cadrele PCR din mari întreprinderi au organizat efectiv manifestațiile muncitorești, apoi componența absurdă a FSN, total diferită de organismele similare din statele vecine și împotriva voinței anticomuniste a cetățenilor etc.) Cum majoritatea membrilor noii puteri aveau legături de un fel sau altul cu vechiul regim, nici dl Dinescu din păcate, deși dizident al regimului comunisto-ceaușist, nu a făcut excepție. Beneficiile economice ulterioare l-au apropiat tot mai mult de regimul Iliescu și continuatorii lui.
Am fi fost suficient de inteligenti daca ne dadeam seama de aceste lucruri atunci cand se petreceau sub nasul nostru, dar amu’ la ce bun. Au scapat cum scapa toti comunistii, prin camuflare. Au fost cei din ‘90 care s – au prins de marsavie, dar tov. Iliesco et co au fost vigilenti.
Deh! Studentimea de altadata era una, cea de acum e preocupata de promovarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex, in timp ce salile de lectura sunt bantuite de fantome ca studentimea romaneasca e emancipata. Traiasca !
Textul articolului și comentariul meu au alte subiecte decât mariajele.
Dacă sunt câțiva care vor să se căsătorească, la fel precum pot fi câțiva fundamentaliști religioși (precum dl Pomohaci, spre exemplu) care nu vor să se căsătorească, nu mă interesează, nu-i treaba mea. Sper ca niciunul să nu devină un fenomen amplu și am motive să cred că nu va deveni. Nu are legătură NICI cu dl M Dinescu, un bun bucătar care pune suc de portocale cam în toate sosurile, nici cu dl Bârlădeanu, semnatar al S6, ori alți simpatizanți gorbacioviști care au prosperat după Glorioasa Revoluție din Decembrie.
Rețineți, vă rog, faptul că resping extremismele în egală măsură, de orice fel ar fi ele.
Probabil si disidenta lui Dinescu a fost cu voie de la partid…
Unde mai pui ca nevasta sa lucra la AmbaSada rusa de pe KIselef si vorbește rusa fluent, ca limba materna fiind si de etnie maghiară! Cate coincidente dom’le.
…. Asta pentru ca oamenii sunt mici si noi ii vedem mari. Dinescu Mircea (ca multi altii) a nimerit intr-un moment mare (ma refer la acum 28 de ani), dar el nu a putut sustine un astfel de moment. Fiindca a fost si este mic. In abisul asta din societate (nascut in principal din cauza avansului rapid in domeniul tehnologiei de toate tipurile, dar mai ales al celui de comunicare), el a ramas pe partea celor nostalgici, care nu inteleg aceste schimbari ale societatii. Ticalosia si ipocrizia au la origine micimea si neputinta individului. In acest caz individul este Mircea Dinescu.
OPORTUNIST … – pacat …
:) foarte bine punctat (ca de obicei). felicitari !
individul isi incepe emisiunea cu punga plina cu „naturale” a supermarketului care l sponsorizeaza (sau mai bine zis care i mai vir o dima n largele i buzunare), apoi umbla cu miinile (dezgolite) prin oale si tigai ca un autopsist printre maruntaiele unui cadavru. imaginea i intregita de vinul spalacit si rigiiturile hindustanilor menite sa faciliteze alunecarea bolului. invitatii, la fel de timpi, „spontani” si „originali” desavirsesc astfel showl anti gastronomic !
Intr-o „ieconomie”* de-p(a)iata** cum era si inca este „social”-rumunia, to’ar’su diliescu serveste ceea ce crede si a aflat din „invatamantul” (re)fo’mat. Peste care arunca spuza nativa-i… dar, doar spuza.
De-a mirarile se joaca doar pt naiv(ii/ele) care inca se-nchina la chipuri cioplite din gamma „geniului” carpatin. Care, fie „fremata-codrii”, fie „unplea”-stadiuane… (parafraza) de crapau portile nemai-ncapandu-i. Cale lunga zi-de-vara-pana-n-seara pana la minunea- de-ar fi.
_______________________________________________________________________
* cismar de renume mondial dixit
** formulare adresata ‘tilijentilor-din-spatele-clas…(pardon,)-tasta(t)urilor pe care „tomnai” au aflat ca „egzizda” botonu’ „dilit” a.k.a. „dumnezei-de-trei-lei-l*b*-ralizati”
Amurgul idolilor sau „ziua in care au venit peştii”
Un articol aparut recent pe platforma Contributors.ro ( Cristina Cioaba – Idealuri pierdute…) atinge doar timid tema propusa si gravitatea ei :
“ Îmi amintesc că îmi lipisem pe peretele, chiar deasupra patului, un poster cu chipul lui Mircea Dinescu, fotografiat din profil printr-o fereastră prin care trecuse un glonte. Asociam acestui chip toate idealurile care îmi înflăcăraseră sufletul. Și mai presus de toate vedeam în el chiar întruparea libertății.”
„ În 1990 intrasem în ultimul an de liceu, stăteam la cămin, iar seara, până după miezul nopții, urmăream ședințele noului Parlament în care intrase și Mircea Dinescu. Îi urmăream intervențiile fascinată de verva și nonconformismul lui.”
„Câți idoli nu s-au sfărâmat în praful și pulberea deșertăciunii politice! Și parcă, spre a fi pe deplin pedepsită pentru acest greu păcat, a căzut și acela căruia îi dădusem numele înalt al libertății : Mircea Dinescu, poetul, revoluționarul s-a metamorfozat pe rând în jurnalist, patron de reviste deșucheate, marcă de vinuri, posesor de restaurante de fițe la care se mănâncă scump și prost, bucătar de televiziune.”
„Joi, de Ignat, la TVR, alături de Doru Bușcu ( ) , Mircea Dinescu a devenit prestator de servicii PSD. Îmbrăcat tot într-un pulover. Cu fața inexpresivă, mai mult tăcând (vorbea celălalt fără întrerupere), Mircea Dinescu nu evoca revoluția din 89, ci pleda cauza infractorilor de la putere”.
Ca o paranteza la ceea ce stupefiaza abia acum autoarea, un colectionar de carti din Bucuresti care locuia exact in zona in care „revolutionarul” Dinescu era arestat la domiciliu, povestea in 2006 la anticariatul „Sigma” ca in fiecare zi la ora pranzului, o Dacie alba a Securitatii oprea in fata casei unde locuia acesta si ii aducea mancare calda…
Din nefericire, nu numai Mircea Dinescu este in culpa , ci peste 90% din garnitura de personalitati culturale si de lideri civici care au ocupat spatiul public si ecranele TV in anii `90 pentru ca nu poti construi o lume noua cu liderii lumii vechi ( Silviu Brucan a fost un fondator al GDS, nu ?!) , iar oamenii nu-si reseteaza sistemele de valori cu aceeasi usurinta cu are isi schimba unii cravata.
O simpla trecere in revista a unor lideri propulsati in prim-planul vietii publice in 1990, a declaratiilor si pozitiilor lor publice din acea perioada cu evolutia lor ulterioara, provoca o adevarata depresie civica oricarui sustinator inflacarat al lor pentru ca metamorfozele la care am asistat in spatiul social sunt absolut uluitoare.
Nimeni probabil nu ar fi putut sa prevada ca primul presedinte al Grupului de Dialog Social si o prezenta de varf pe baricadele civice din iunie 1990 cum a fost Stelian Tanase , va ajunge …coleg de front cu un personaj “pithoresc” ca Sorin Ovidiu Vantu (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7946399-stenograme-integrale-dosarul-vantu-pasaje-intregi-aparut-presa-citeste-intregime-discutiile-lui-sov-sergiu-toader-corina-dragotescu-stelian-tanase-cum-lasat-vantu-supape-majore-trust.htm ).
Capul de afis si lovitura de berbec pentru societatea civila a fost prestatia lui Marian Munteanu care si-a jucat in mod magistral rolul din fisa postului desenand dupa manual tinta catre care urmau sa se indrepte taurii puterii. Tragedia este ca ceea ce a facut Marian Munteanu in politica intr-un singur an , au facut altii in cultura si in mod treptat timp de trei decenii .
Din acest punct de vedere , adevarata problema a societatii romanesti nu au fost comunistii si securistii metamofozati in politicieni, foarte timorati in anii `90 si de la care nimeni nu avea vreo asteptare realista , ci instantele societatii civile si personalitatile culturale, intelectualii publici , liderii civici, etc. catre care se indreptau toate sperantele cetatenilor si de la care se astepta o canalizare a energiilor civice , si nu o deturnare si o temporizare a lor.
Tonul l-a dat exact Mircea Dinescu, cel care a spart gheaţa si a reusit sa aduca limbajul trivial si spiritul de mahala in C.P.U.N-ul anilor `90 fiind primul intelectual public care a folosit limbajul obscen nu numai in direct la TV , dar si recent la intalnirile cu cititorii unde isi prezenta “in vivo” propriile creatii artistice (http://adevarul.ro/locale/slobozia/slobozia-vorba-dinescu–am-stat-masa-betivii-literaturii-romanesti-1_50ad4da17c42d5a663929cc2/index.html) .
Confirmarea acestui ton a venit de la un celebru intelectual public al anilor `90 care fiind mai egal decat altii avea dreptul sa propuna in scris ceea ce acum reprosam unora care injura prin Parlament sau prin mass-media respectiv respectiv incalcarea unor tabu-uri ( “Limba romana trebuie sa o pastram numai pentru inuraturi”,etc.), dar care acum se declara patriot si admirator al traditiilor populare (https://www.facebook.com/1522443334681773/videos/1918192045106898/).
Aceasta tendinta a fost confirmata in mod magistral de catre Andrei Plesu, fost ministru al Culturii in anii `90 , care in mod inexplicabil pentru un om de cultura a atacat un alt mare tabu al societatii romanesti si al civilizatiei europene folosind , cu puterea exemplului , limbajul trivial intr-un cotidian de mare tiraj (http://www.evz.ro/detalii/stiri/nota-lui-basescu-catre-securitate-vazuta-de-andrei-plesu-907350.html).
Confirmarea oficiala a trivializarii generale a spatiului public a venit de la un celebru critic literar care inventeaza o democratie culturala originala in care trivialitatea si obscenitatea publica sunt considerate exprimari artistice si sunt puse pe acelasi palier cu decenţa publica si valorile culturii si civilizatiei. (http://adevarul.ro/cultura/carti/kitsch-impostura-uniunea-scriitorilor-romania-literatura-care-ti-intoarce-stomacul-dos-1_511531a54b62ed5875ecb902/index.html ).
Ca sa nu mai existe nici un dubiu asupra degradarii intentionate a limbajului public , acum 10 ani aceasta tendinta a fost validata in mod oficial inclusiv la nivel academic (http://stiri.kappa.ro/actualitate/noul-dictionar-al-limbii-romane-va-cuprinde-si-cuvintele-obscene/stire_116440.html ).
In acest caz, se mai mira cineva ca limbajul folosit acum de politicieni in Parlament si care indigneaza orice om educat si orice om de bun simt (https://www.romaniatv.net/scandal-in-senat-basescu-nu-mai-suntem-suverani-de-la-intrarea-in-ue-tariceanu-suveranitatea-parlamentului-nu-poate-fi-contestata_394228.html) este de fapt exact acelasi limbaj promovat oficial in literatura, cultura si la nivel academic ?
In sfarsit , este uluitor faptul ca autoarea , filolog de profesie, nu vrea sa vrea sa observe ceea ce s-a intamplat in societatea romaneasca din ultimele trei decenii si cu atat mai mult in propriul ei domeniu de activitate , limba si literatura romana , cu atat mai mult cu cat a editat scrierile Monicai Lovinescu, unul dintre marile spirite ale culturii romane si europene (http://www.contributors.ro/author/cristina-cioaba/?bio ) .
Concluzia este simpla. Apatia cetatenilor si depresia sociala nu provin din lipsa de curaj si de spirit civic a romanilor care au iesit in strada si la Revolutia din 1989 , si la Piata Universitatii in 1990, etc. , si in 1992 la venirea in tara a regelui Mihai , si la revolta # Colectiv din 2015, si la uriasele demonstratii anticoruptie de la noi din 2016 ( care de fapt continua si acum ) devenite un model de spirit civic si democratic pentru Uniunea Europeana ,etc.
Tragedia societatii romanesti este aceea ca desi cetatenii ei de rand au demonstrat in cele mai grele momente si curaj , si constiinta civica, toate eforturile lor au cazut in gol pentru ca nu au fost sustinute si fructificate de instantele societatii civile care se pare ca au avut alte prioritati si in foarte multe cazuri au schimbat pur si simplu tabara . De aici lipsa de speranta a cetatenilor care au vazut ca toate eforturile lor sunt zadarnice exact dupa principiul “cainii latra, ursul trece”.
In realitate, exista o fractura sociala uriasa intre aspiratiile cetatenilor si comportamentul instantelor care afirma ca ii reprezinta . Societatea civila din 2017 ca forma, vointa si reprezentare, este total diferita de cea din anii `90 pentru ca are cu totul alte obiective care nu coincid cu cele ale cetatenilor din strada ca acum trei decenii . Cauza profunda a marasmului in care se afla societatea romaneasca provine in primul rand din ineficienta societatii civile care timp de trei decenii nu a reusit sa mobilizeze societatea impotriva unei clase politice primitive si corupte .
In toata aceasta perioada , falsii idoli gen Mircea Dinescu au dat tonul la resetarea valorilor culturale si morale din societatea romaneasca , iar daca privim comportamentul lor intins pe trei decenii observam uluitoarea lor “schimbarea la fata” si adevaratul lor rol.
Din acest punct de vedere , adevarata problema a societatii romanesti nu au fost comunistii si securistii metamofozati in politicieni, foarte timorati in anii `90 si de la care nimeni nu avea vreo asteptare realista , ci ambiguitatea instantelor societatii civile si a comportamentului personalitatilor culturale, intelectualilor publici , liderilor civici, etc. catre care se indreptau sperantele cetatenilor si de la care se astepta o canalizare a energiilor civice , nu o temporizare si o deturnare a lor care practic a sabotat evolutia democratica a societatii romanesti.
Din punctul de vedere al edificarii societatii civile si al „societatii deschise” , dupa trei decenii de democratie societatea romaneasca se afla in acelasi stadiu de unde a plecat in 1990, daca nu chiar mai jos. Nimeni nu poate sti ce va urma , in schimb exista certitudinea ca Romania a pierdut si momentul de gratie 1989 ( prin deturnarea criminala a unei uriase revolutii populare ) , si momentul de gratie din iunie 1990 ( prin decimarea brutala si pentru decenii a fortelor reformiste ) , si momentul 1992 ( cand putea fi instaurata cu adevarat pacea sociala) , si revolta #Colectiv din 2015 ( cand tragedia cumplia a unor tineri putea reumaniza un sistem criminal ) si momentul 2016 ( cand cei 600.000 de cetateni care au demonstrat impotriva coruptiei au atins pragul de la care putea fi schimbat un regim politic ) , dar din pacate ulciorul nu poate merge de prea multe ori la apa.
Che sara, sara.
*) “Ziua in care vin pestii” este titlul unui film-simbol din anii `60 in care dezastrul care a lovit un sat de pescari din Grecia in care turistii petrec , este semnalat de peştii aduşi pe plaja de valurile marii (http://www.cinemarx.ro/filme/The-Day-the-Fish-Came-Out-Ziua-in-care-vin-pestii-10289.html)
Mircea Dinescu și-a luat porția de curaj înainte de 1989.
Iar ce a spus el (relatat de autoare aici) poate că nu este chiar așa de „pesedist”: puteți să-l luați ca îndemn de a descoperi realitatea, pentru că realitatea e a dracului de urâtă în România care votează PSD. N-am prea văzut prin satele românești tricouri cu GDS sau Chomsky ori mai știu eu ce. Când lumea fină bucureșteană nu va mai zbura high cu capetele prin stratosfera liberalismului pur, poate va înțelege că dacă aștepți să mori la sat sau la bloc, PSD-ul nu numai că-ți devine indiferent, dar începe chiar să-ți placă.
Mircea Dinescu este doar UN om, intrat în istoria noastră cu greșelile și faptele lui bune. Lăsat singur atunci, lăsat singur acum.
Nu mă dau în vânt după Dinescu (nu am nici o carte de poezie de-a lui și din puținul pe care l-am citit, îmi pare un Maiakovski exilat prea departe de Rusia și prea în față în timp), însă îmi aduc aminte de critica pe care a adus-o omului cu două mame, deșeul istoric care ne-a împuțit ultimele trei decenii, când și-a aplicat eticheta de sărac și cinstit:
„Fii domnule Iliescu și dumneata bogat, să fim toți !” (citat aproximativ).
Dacă nici ăsta nu-i liberalism, nu știu ce mai e!
Așa că, fiți și dstră, stimată dnă Cioaba, bogată și iluziile se vor pierde de-a binelea!
La mulți ani, un an mai bun, contributorilor și comentatorilor!!!
@Cosmin_”Probabil si disidenta lui Dinescu a fost cu voie de la partid…”
…Aproximativ la fel ca a „Celor 6”, autorii unei scrisori al cărei text a fost difuzat „cu voie de la Partid” de BBC și Radio Europa Liberă. Iar Partidul privea într-acolo de unde venea lumina reformelor…Din nefericire, dacă unii și-au întors între timp privirea, altora li s-a pus așa, un cârcel la gât și-au rămas cu ochii ațintiți spre Răsărit. Ba, mai sunt și unii susținători ai lor care-și storc mintea pentru a le găsi justificări întru sminteala asta…Ba că Ermitajul e impresionant, ba că Tolstoi a scris magistral, ba că Sfântul Vasile Blajenîi ne amintește de credința străbună!