Pe 7 noiembrie 1917 (25 octombrie pe stil vechi), bolșevicii răsturnau guvernul provizoriu, preluau puterea și instaurau guvernarea totalitară (primul sistem cu partid unic din istorie). Lenin a numit-o „dictatura proletariatului”. Domnia legii și moralitatea tradițională erau repudiate ca „ipocrizie burgheză”. Competiția politică dintre partide și alegerile libere și corecte, condițiile vitale pentru o democrație modernă, erau pentru Lenin și tovarășii săi o formă de „cretinism parlamentar”. Curând după aceea, a devenit limpede că noul regim impusese o dictatură nemiloasă asupra proletariatului. Anterior acestui moment, în luna februarie, regimul țarist fusese răsturnat de forțele democratice ale Rusiei. Prin urmare, au existat două revoluții ruse în 1917: cea liberală, prima, și cea bolșevică (totalitară), în octombrie.
Prima revoluție a garantat drepturi politice și proprietate privată. Cea de-a doua, le-a strivit pe ambele. Odată ajunși la putere, bolșevicii au abolit libertățile civile, au persecutat dușmanii reali și imaginari, au desființat Adunarea Constituantă, au interzis toate partidele politice cu excepția (de scurtă durată) a aliaților lor, socialiștii revoluționari de stânga. Puciul din octombrie, pus la cale, în primul rând, de Lenin și Troțki, a dus la suprimarea libertăților câștigate prin Revoluția din februarie. Sloganul lui Lenin „Toată puterea consiliilor (sovietelor)!” însemna, de fapt, toată puterea partidului său. Sau, mai degrabă, toată puterea grupului restrâns care pretindea să vorbească în numele partidului, al clasei muncitoare, al poporului. Bolșevismul a însemnat decesul persoanei legale și persoanei morale. A reprezentat ceea ce poetul polonez Alexander Wat numea a fi o agresiune continuă împotriva omului interior…
A proslăvi „ipoteza leninistă” și revoluția bolșevică ca puncte de referință pentru o stângă resuscitată este deopotrivă cinic și absurd. Este dezgustător din punct de vedere moral. Oare de câte ori trebuie să repetăm ce anume a însemnat bolșevismul pentru Rusia și pentru celelalte „republici sovietice” (așa cum a remarcat Boris Souvarine, ele nu erau nici sovietice, nici republici)? Împrumutând titlul unei faimoase cărți scrisă de marele istoric Norman Cohn despre nocivele „Protocoale ale Înțelepților Sionului”, ipoteza leninistă a constituit un mandat pentru genocid…
Cel care l-a sfidat pe Lenin: Evreu ortodox, avocat și politician socialist, Isaac Nachman Steinberg (1888—1957) a avut vederi politice care erau esențialmente anarhiste, deși s-a văzut pe sine ca pe un eser de stânga (socialist revoluționar) sau narodnic de stânga. Eserii ruși de stânga propuneau o federație fundamental descentralizată a sindicatelor muncitorești, consiliilor și cooperativelor, ai căror delegați sunt aleși într-o democrație directă și care pot fi revocați în orice moment. Steinberg a ocupat funcția de comisar al poporului pe probleme de justiție în primul guvern al lui Lenin. Când și-a dat seama de magnitudinea înfiorătoare a terorii, l-a confruntat direct pe Lenin, spunând că a crezut că este numit în funcția de șef al comisariatului poporului pentru justiție, nu pentru exterminări sociale. Lenin i-a răspuns tăios că tocmai aceasta este misiunea sa, dar că nimeni nu o poate afirma public. Steinberg a fost arestat în februarie 1919. Cam atât despre justiția sovietică… Născut, cum spuneam, pe 13 iulie 1888 în Daugavpils, Letonia (Imperiul rus), Steinberg a murit pe 2 ianuarie 1957, în New York City. Fiul său, Leo Steinberg, a ajuns unul din cei mai influenți istorici de artă occidentali din cea de-a doua jumătate a secolului XX.
Eseu transmis la postul de radio Europa Libera.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Oare de câte ori trebuie să repetăm ce anume a însemnat bolșevismul pentru Rusia și pentru celelalte „republici sovietice” […]? ”
Din pacate, ori de cate ori ar repeta cineva invatamintele istoriei contemporane in ce priveste pericolul stangii extreme (inclusiv al socialismului!), tot se vor mai gasi destui naivi care sa creada in ea.
Multi insa din cei cu care mai am de-a face cred (eronat) ca socialismul este o doctrina ideala si ca se deosebeste foarte tare de communism. Eronat din nou.
As fi incantat daca domnul Tismaneanu ar scrie si despre impactul negativ al socialismului. Evident, tot din perspectiva analistului.
Intra-adevar ar fi interesant un punct d evedere privind socialismul, mai ales cel european care sta la baza Uniunii Europene de astazi. Personal nu cred in acest „neo-socialism” european politically correct. Astazi se pot observa urmarile acestui sistem.
@Dedalus
O intrebare ne partizana de profan: totusi, nu exista diferente fundamentale intre socialism si comunism? Din cite am inteles, socialismul nu isi propune nantionalizarea, desfiintarea economiei de piata, a capitalului, economia planificata, imixtiunea statului in stabilirea preturilor la bunuri si servicii si nu se opune existentei altor partide care sa participe la vot.
Intrebarea nu aree de a face cu prorpiile mele simpatii sau antipatii politice. Ma intereseaza doar din punct de vedere tehnic.
Socialismul imbraca multe forme. Cel descris de Dvs este numai unul dintre acestea. Salvator Allende, Mitterand, Tsipras – cateva exemple de ilustrare a diversitatii tipologice. Socialismul poate accepta (eventual formal) mai multe partide, poate sa impuna existanta legala doar a partidului socialist sau poate sa conduca la un singur partid prin chiar mecanisme democratice. Socialismul poate accepta piata sau nu.
Intrepatrunderea cu comunismul poate fi evidenta: economia socialista de piata a Vietnamului.
Dar atat socialismul cat si comunismul apartin stangii (extreme). Interventia statului in economie si autoritarismul social ar fi poate cele mai des intalnite caracteristici ale socialismului.
Sublinierea mea se refera la impactul socialismului, in multiplele sale forme.
Problema esentiala a socialismului este ca pare o solutie minunata, in teorie (un fel de comunism „curatat” de riscuri). Doar ca situatia din Venezuela scoate la iveala tarele sistemului.
Intr-adevar insa e cam greu sa analizezi socialismul de pe pozitii ne-partizane.
Aici ai dreptate socialistii si comunistii au exact acelashi obiectiv: societatea comunista. De fapt cuvantul „comunist” a fost inventat de Englezul ( Irlandez ) Bramby cu toate ca unii pretind ca el exista deja in limba Franceza si Bramby doar l-a tradus. Exista totushi si diferente. Laburistii Britanici admit doar metode parlamentare pentru atingerea scopului lor identic cu cel al comunistilor Rushi. Comunistii Rushi pretind ca metodele parlamentare nu pot duce la comunism doar revolutia ( violenta ) poate. Laburistii Britanici admit ca metodele parlamentare vor crea comunismul doar dupa multi ani spre deosebire de revolutie dar au rabdare. Simbolul lor este Fabius Concutator care l-a invins pe Hannibal e drept dupa 20 de ani timp in care Romanii au mai si pierdut destule lupte.
ce i mina pe ei in lupta, daca dictatura proletariatului s a transformat in dictatura asupra proletariatului ? mobilul este facil de decriptat, atunci la fel ca acum : apropie ti masa inepta ca sa i supui pe cei mai buni. sigur, adevarul va razbi intr un final, dar ce mai conteaza ? si au trait traiul si au mincat malaiul, se sting cu onoruri pe afeturi de tun
Li se spunea „bolshevici” pentru ca erau „mai multi” deci care dictatura daca cei care sunt mai multi sunt la putere ? Daca erau „mai multi” de ce oare n-au cashtigat alegerile. Pai si recent Clinton le-a pierdut cu toate ca a cashtigat 3 000 000 de voturi in plus. Cum tot asa se numarau voturile si in Rusia nu-i de mirare ca Lenin s-a enervat si a spus: Destul ! decat asa democratie in care cei putini cashtiga si cei multi pierd mai democratica e dictatura proletariatului. Dupa dictatura proletariatului au inceput executiile: Czarul, familia lui si multi alti aristocrati laici si clerici. Sigur ele sunt regretabile dar ce altceva ar fi putut face Lenin. Czarul a fost invitat sa plece in SUA de Lenin dar a refuzat. Cei obishnuiti sa traiasca doar in palate sau manastiri luxoase au preferat sa moara decat sa traiasca modest muncind cinstit. In China imparatul a acceptat un sevici de invatator intr-o scoala din China si a fost crutat. Majoritatea aristocratilor Rushi nu au acceptat sa-si cashtige existenta modesta muncind cinstit ca majoritatea Rushilor si cum alternativa exploatarii si uciderii saracilor nu mai exista au fost bogatii ucishi.