Există destine în care se înscriu destinele unei întregi naţiuni, ca şi cum viaţa oamenilor trecători ar deveni imaginea speranţei şi a tragediilor comunităţii pe care ajung să o întruchipeze. Iar un asemenea destin al curajului şi al tragismului exemplar este şi cel al lui Ilie Lazăr: drumul său duce de la promisiunea aurorală a Romăniei Mari la teroarea comunistă. Tenacitatea patriotismului este virtutea pe care Ilie Lazăr a ilustrat-o, cu acea modestie pe care doar fruntaşii luptei naţionale de peste Carpaţi au întruchipat-o. Refuzul de a trăda, refuzul de a abjura, refuzul de a colabora cu tirania, iată soclul etic pe care s-a ridicat viaţa sa.
Şi poate că spre a înţelege acest destin este nevoie să contemplăm asprimea luminoasă a Maramureşului care i-a fost casă şi cămin: lumea din care vine Ilie Lazăr este una modelată de sntimentul onoarei şi al solidarităţii. Curajul nu este afirmare găunoasă, ci alegere cotidiană. Ilie Lazăr i-a indrumat pe cei cu care a fost una. Asemeni lui George Pop de Băseşti sau Iuliu Maniu, el nu avut nevoie onoruri şi de titluri pompoase spre a fi respectat şi urmat. Seninătatea energiei sale se hrănea din continuitatea cu generaţiile ce participasaseră la un efort de emancipare naţională.
Vieţile unui român
Şi câte vieţi a trăit Ilie Lazăr în lunga sa viaţă, de parcă linia anilor săi ar fi fost cronica unui întreg secol. Scenele pe care le consemnează în amintirile sale închid în sine sensul unei edificări morale. Exemplaritatea sa nu este una declarativă. Ea este ivită din solul de sobrietate morală a secolelor de afirmare a demnităţii românilor transilvăneni.
Şi poate că prima imagine în care regăsim suflul vizionar al patriotismului său este aceea a anului 1918. Unirea este, pentru tânărul Ilie Lazăr, nu doar Alba-Iulia, ci şi Cernăuţi: disciplina soldaţilor români contrastează cu dezagregarea dublei monarhii. Drumul din Bucovina spre Maramureş şi spre Alba-Iulia ilustrează un miracol al libertăţii. Unitatea de la 1918 este înrădăcinată în legalitate, în dreptate şi în curaj.
Din viaţa luptătorului pentru eliberarea naţiunii sale se desprinde viaţa omului politic din anii care umează. Iar relaţia cu Iuliu Maniu este, pentru Ilie Lazăr, până la capăt, una de loialitate şi de încredere în puterea libertăţii. Ilie Lazăr este cel care nu va trăda : solidaritatea indestructibilă care îl leagă de Iuliu Maniu este întemeiată pe împărtăşirea unei viziuni despre viitorul naţiunii. Ceea ce îi aduce împreună este aliajul, unic, de credinţă, onoare şi patriotism.
Şi doar acest aliaj etic explică temeritatea cu care cei doi străbat secolul încercărilor şi al tragediilor patriei lor. Le este dat, amândorura, să vorbească spre a da glas celor care le sunt aproape, iar timbrul lor nu poate fi amuţit şi nici încătuşat. Le este dat amândorura să fie martorii rătăcirilor colective: dictaturile pe care le înfruntă, după 1938, sunt parte din avansul terifiant al totalitarismului ce sugrumă oameni şi naţiuni. Le este dat să asiste la catastrofa anului 1940 şi la trauma mutilării patriei pe care au imaginat-o, în acel îndepărtat timp al Unirii.
Viaţa lui Ilie Lazăr este, după 23 august 1944, una de rezistenţă implacabilă împotriva despotismului comunist. Modestia patriotică şi curajul etic îl pregătesc pentru suprema încercare de acum: alături de Iuliu Maniu, Ilie Lăzăr păşeşte pe un drum al limpezimii sacrificiului.
Iar arestarea sa în înscenarea de la Tămădău este primul act al tragediei unei întregi naţiuni: regimul născând de democraţie populară lichidează, deliberat, metodic şi barbar, pe cei care ii sunt duşmanii poporului . Iar în boxa acestor duşmani ai poporului, silueta sa se distinge în vecinătatea celui pe care nu îl va trăda, niciodată, Iuliu Maniu. Singurătatea şi ura coboară asupra lor, iar Ilie Lazăr este, de acum înainte doar un număr dintre numerele matricole ale mulţimii de deţinuţi politici.
Ilie Lazăr a străbătut, fără să cedeze, această viaţă de suferinţă ce i-a fost dată. La Sighet sau la Râmnicu-Sărat, oroarea l-a inconjurat, dar nu l-a copleşit. Efigia lui Iuliu Maniu a luminat inima celui care i-a fost alături: solidaritatea devenea puntea întinsă peste moarte, ca un semn al tenacităţii care învinge tirania.
Celor care tăgăduiesc posibilitatea de existenţă a curajului patriotic, vieţile lui Ilie Lazăr le înfăţişează seninătatea asumării demnităţii naţionale. Celor care nu recunosc onoarea ca virtute a întemeierii umane, vieţile lui Ilie Lazăr le dezvăluie claritatea unei alegeri morale. Vieţile sale sunt testamentul pe care Ilie Lazăr îl lasă celor de mâine, ca un semn al trecerii sale. Devoţiunea patriotică este gravată pe piatra sa tombală: memoria trudei şi a sacrificiului său devine glasul eliberat al unui popor aservit de tirania comunistă.
„Am făcut cancer bucal pentru că am refuzat să scot minciuna pe gură, iar Lucian Blaga a făcut cancer la coloană pentru că a stat drept, refuzând să se încovoaie în fața aceleiași minciuni.” Toți cei care au avut un rol cheie în Unirea Românilor vor fi distruși la comandă rusească; iar dacă nu distruși, atunci oprimați pe toată durata comunismului. În schimb, impostorii care astăzi se revendică de la Alianța pentru Unirea… ne spun ce buni sunt rușii și cum mor ei – și unii, și alții – , de grija României.
Daca am mai avea romani ca Ilie Lazar Romania ar arata altfel :(
Cu rspect si in ipoteza unei bune credinte, imi pemit sa raspund comentariului facut de comentatorul „impartial” la articolul „1 decembrie …” al aceluiasi autor din data de 01/12/2025: „Pentru mine ar fi fost mai ușor de înțeles dacă în prezentarea dumneavoastră ați fi decembrie…exemplificat clar care dintre prevederile Proclamației de la 1 Decembrie considerați că nu au fost îndeplinite și care ar fi soluția.” Insa inainte de a comenta este necesar sa subliniez rezerva D-lui Stanomir referitore la adevarurile dureroase al istoriei romanesti, aflate inca sub obroc, in numele unei unitati clamate, prin omisiune sau deformarea semnificatiilor. Creditandu-va cu buna credinta, va rog sa cititi cu maxima atentie atat ce spune comentatorul Vasile cat si comentatorul Szilagyi, iar pentru aprofundare Google este un depozit de informatii. Cred ca onoratul autor se refera la art III, pct 1 si 2 .
„III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:
” 1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării, în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat.”
Si va mai rog sa incercati sa stabiliti o legatura intre ultimele declarati de intentii ale lui Putin si cele 2 puncte. Unirea imperfecta se azi se poate consolida numai prin diversitate a colturala..
Mentiune : „Tribunul” (sic) Iuliu Hosu a murit in stare de arest la manastirea Caldarusani. Altii au murit la Sighet in numele unei unitati sub smnul terorii instituite prin decretul 358 din 1 decembrie 1948.
Patriotismbadevărat fără o profundă înțelegere a ceea ce se cheamă „societate durabilă” nu se poate. Or, patriotismul veritabil nu este un contract pe care să-l poți rezilia oricând. Dacă mai multe asemenea personalități ar coborî, astăzi, pe albia dintre cele două balade ale sacrificiului asumat, cu siguranță, patriotismul nu ar fi domeniul șarlatanilor și al confruntărilor fara sens. N-avem azi decât o strânsură de cucuvele din ce in ce mai eterogene de ficțiuni, care-și schimbă fizionomia în funcție de cracă. Patriotismul presupune să fii o ființă umană onesta, să fii cetățean, atașat de această gură de rai, de valori naționale, să muncești, sa , construiești, să iubești și să respecți Patria sfântă din adâncul sufletului. Aici, însă, înseamnă să aștepți să-ți de-a statul, să mimezi, să fii „descurcăreț”. Aici, patriotismul înseamnă, mai nou, trumpism, condimentat cu legionarism, fariseism, putinism și urlete. Patrioții valoroși au clădit o Românie Mare. Crescuți la școală perversității, patrioții de paradă, sau de chiuvetă, pe care ursitoarea nu i-a înzestrat cu vreo pricepere de Doamne-ajută, fac România de ocară. Totul este bâlci. Totul este improvizat, nimic durabil. Totul este lătrătură patriotică, naționalistă. Tranșeea de luptă „patriotică” pe care niște burdufuri de sloganuri, declamații șarlatanesti despre neutralitate, tirade furioase o practică este dogma nazistă „Putem merge până la limita lipsei de omenie”. Bolnavi de sindromul anagramei „L’etates c’est moi!, patriotarzii, îndeosebi cei care fac trotuarul prin Parlament, urlă de la tribune, pe toate tv-urile, de pe toate site-urile, de pe toate gardurile că-și iubesc patria, însă o bârfesc și o jumulesc până la ultima suflare. Ca la noi, la nimenea! Patrioții de rea-credinta, cocoșați pe dinăuntru, nu au fost și nu sunt capabili să iubească. Nu au construit un proiect de țară. Nu au nicio viziune legată de educația patriotica. Constatăm cu stupoare că astăzi statul român, acaparat de marea mafie judecătorească, bântuit de vi-rusi, filosovietici fanatici, este prins și strangulat de două extreme contagioase, două cohorte de izolationisti: grandoarea delirantă de dreapta aiurista și delirul paranoid de stânga pesedista. De asta, România a ajuns o țară a dezbinării și teren de joacă a propagandei putiniste. Căpeteniilor tutuLORA patriotarzi lor de dreapta extremistă și de stânga stalinistă, care au devenit elemente de dezordine, nu le pasa că România este pândită din tufiș de sângerosul Puțin și de câinele său de companie VOrban.
@Sandu: Impecabil! 👏👏👍+1
„Memoria trudei și a sacrificiului său devine glasul eliberat al unui popor aservit de tirania comunistă”.
Se va putea, oare, înfăptui?
Astăzi îmi pare irealizabil. Avem o regie și o scenografie a aceluiași tip de torționari. Și vom avea aceeași actori puși să joace în roluri diferite.
Mereu același teatru de păpuși de 36 ani, la care publicul nu va reuși, decât parțial să-l înțeleagă.
Un articol cu foarte multe cuvinte frumoase, dar care spun puține lucruri concrete. Înțeleg admirația domnului profesor Stanomir pentru un român ardelean ca Ilie Lazăr și îl felicit pentru că a scris despre el, ca model de om patriot. Dar totuși, pentru ca să cultivi valori patriotice, democratice, libertatea și tăria conștiinței în sufletele oamenilor de acum trebuia spus și ceva concret, clar, uman și accesibil, care să inspire și care să poată fi urmat, care să rezoneze cu oamenii de azi care nu sunt total ticăloșiți și care vor să trăiască liberi într-un stat democratic! Că sunt destule astfel de fapte sau situații din viața lui Ilie Lazăr, care pot să inspire pe cei de azi. Așa, Ilie Lazăr e pus pe un piedestal, împreună cu Coposu și Maniu, iar nouă „oamenilor obișnuiți” ne spune clar că nu suntem capabili de așa sacrificiu. Ori, din toată viața marilor patrioți români ardeleni, sacrificiul pentru valorile pe care le-au cultivat și apărat este doar o parte din viața lor. Până să ajungă să fie nevoie de sacrificiu personal adesea total, au fost zeci de ani în care ei au construit și aparat valorile astea democratice, patriotice, fără să fie puși în situația de a alege să facă sacrificii pe care, poate că, numai marile conștiințe patriotice și democratice le pot face. (Nu înțeleg de ce, că omului de rând i se cere să meargă la război, dacă e cazul, deci toată lumea teoretic se sacrifică la nevoie pentru valori și patrie. Poate că securiștii nu, la ce e acum pe la noi, deși ei clamează că pentru ei patria e înainte de toate.) Io cred că exemple despre cum Ilie Lazăr o construit și apărat valorile astea în ani de zile, toată viața lui, puteau să fie date. Astea ar fi putut să inspire și să ridice conștiința oamenilor care sunt sau care vor să fie patrioți, dar nu știu cum, că or fost educați de 5 generații spre a fi manipulați de dictatori. Așa articolul dă impresia că… bifează momentul de 130 de ani, să se poată raporta undeva că „s-a scris despre”. Dar nu inspiră, nu ridică, nu spune nimic clar despre Ilie Lazăr. Doar…laudă. Osanalele îs ok, da’ numa’ atunci când toată lumea știe cine o fost și ce o făcut omul ăla. Poate că mai scrieți un articol, domnule profesor, care să și inspire, să și spună cine o fost omul Ilie Lazăr, nu doar să-l pomenească.