Întrebarea-cheie a discuției propuse: Mai este posibilă rearanjarea politică a lumii, dorită de puterile revizioniste autocratice din Orient, sau apărarea ordinii mondiale actuale bazate pe reguli, susținută de democrațiile liberale din Occident, fără un mare război cinetic? Și dacă da, cum? Mai poate furniza diplomația o mare viziune comună și un compromis, între democrații și dictaturi, între libertăți și constrângeri, între deschidere și închidere?
Idei-cheie:
- Sistemul internațional, desenat în linii mari după 1945 și reconfigurat în Europa după 1989, se scufundă de la an la an într-un impas tot mai profund. Organizațiile internaționale, principiile și regulile internaționale, mecanismele și procedurile internaționale uzuale nu mai sunt respectate și nu mai rezolvă problemele și tensiunile în creștere.
- Impasul actual este provocat, întreținut și extins de curentul revizionist, atât pe plan internațional (condus de axa anti-occidentală a regimurilor autoritare China-Rusia-Coreea de Nord-Iran, la care pare să se ralieze o parte a Sudului Global), cât și pe plan intern (contestarea democrațiilor liberale occidentale, atât din perspectiva populismelor de dreapta, ultraconservatoare, cât și a celor de stânga, ultraprogresiste).
- Căutând un reper istoric (mai mult din considerente didactice decât unul foarte riguros științific), putem observa că „vânturile schimbării” au început pe 11 septembrie 2001, odată cu atacarea apocaliptică a SUA de către teroriști, dar s-au intensificat și extins dramatic în ultimii 24 de ani, în special în America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Asia, Indo-Pacific și Africa. În paralel cu globalizarea tehnologică și în special în ultimii 10-15 ani, odată cu boom-ul rețelelor sociale, se constată o explozie a nemulțumirilor, furiei, dezinformării, abordărilor ideologice post-adevăr.
- „Deceniile crizelor”, cu lunga lor înlănțuire de crize mai mari sau mai mici dar succedate fără oprire (criza terorismului 2001-2005, criza și eșecul Tratatului Constituțional al UE 2005-2007, criza financiară globală 2008-2012, criza Orientului Mijlociu sau Primăvara Arabă 2012-2014 urmată de apariția „Statului Islamic”/Daesh, criza datoriilor suverane și criza Zonei Euro 2013-2015, teribilul an 2016 cu voturile-protest din SUA, Marea Britanie și tentativa de lovitură de stat din Turcia, anexarea Crimeii și războiul din Donbas 2014-2015, criza migrației din 2015-2016, ofensiva naționalismului în Franța, Germania, Olanda, Italia etc. după 2015, pandemia de Covid 2019-2022, invazia rusească pe scară largă din Ucraina după februarie 2022, anul electoral 2024 cu multiple cutremure, războiul hibrid al lui Putin în plină desfășurare), au șubrezit dar încă nu au distrus fundația ordinii mondiale bazate pe reguli și pe supremația Vestului.
- Transformarea internă a Americii și renunțarea la rolul extern de polițist mondial și apărător al lumii libere par să stea în centrul acestui mare proces istoric de dezoccidentalizare, de-liberalizare, izolare, închidere și protecție. Un fel de final pentru epoca Pax Americana a secolului XX. Chestiunea securității a redevenit centrală. În paralel cu schimbările americane profunde și războiul cultural intern din democrația-far a lumii, China comunistă și Rusia imperialistă și-au dat mâna pentru a încerca demolarea hegemoniei SUA și a preeminenței multiseculare a Occidentului. Deocamdată nu este sigur că echipa Trump înțelege că poate pune umărul, chiar fără să vrea, la atingerea obiectivelor revizioniste anti-occidentale ale Chinei și Rusiei, prin răcirea relațiilor cu aliații tradiționali democratici din Europa și Asia. Dar o răsucire și o revenire la vechile abordări strategice este posibilă oricând, Partidul Republican având încă, la fel ca și Partidul Democrat, suficiente voci din precedenta paradigmă americană.
- La 80 de ani de la ultima confruntare militară directă a marilor puteri, tot mai insistent se pune întrebarea dacă lumea poate scăpa în acest secol de un mare război de restructurare a sistemului internațional, folosind modelul Războiului Rece din 1945-1990 sau, cel mult, limitele războiului hibrid actual declanșat de Putin împotriva Occidentului (după invazia Georgiei din 2008), fără a se ajunge însă la război cinetic direct, de proporții mondiale.
- Dacă se va putea evita al Treilea Război Mondial în formă convențională (de teama distrugerii nucleare, așa cum s-a întâmplat și în Războiul Rece), atunci deducția logică este că rearanjarea lumii, dorită de revizioniști, se poate încheia „pașnic” doar în trei moduri: fie SUA și lumea occidentală acceptă înfrângerea în fața revizioniștilor și asumă regulile făcute de regimurile dictatoriale în sistemul relațiilor internaționale pentru cel puțin 1-2 generații de acum înainte, fie țările autocratice se prăbușesc din cauza minciunii permanente și a terorii exercitate asupra propriilor popoare, așa cum s-a prăbușit Uniunea Sovietică, fie (asta ar fi o noutate istorică!) se ajunge la un compromis gri între lumea liberă occidentală și lumea orientală despotică, în care vor fi sacrificate periferiile geopolitice și se va renunța la pretenția de universalitate a drepturilor și libertăților individuale, Vestul abandonând exportul valorilor liberale și oprindu-se să mai ceară deschidere, regimuri de liberă circulație și democratizarea întregii lumi. Ar urma o lungă perioadă de închidere, protecționism, reducere a libertăților individuale, creștere a violenței politice, nesiguranță și intimidări din partea puterilor autocratice, cărora democrațiile occidentale le vor face tot mai multe concesii pentru a le lăsa în pace pe plan intern. Un echilibru fragil și riscant, amintind de anii 1950-1960.
*
Istoria în sine nu dovedește nimic și nici nu se repetă, în pofida clișeelor semidocte. Dar procesele istorice ne spun multe lucruri interesante. Nicio mare rearanjare politică a lumii moderne, de la Revoluția Franceză încoace (dar nici cu secole înainte, chiar dacă etapele istorice erau mult mai lungi), nu s-a făcut fără un mare război inter-state, război civil sau revoluție. Dacă tehnologia și cultura au schimbat mereu lumea insidios și pe mari perioade de timp, uneori insesizabil la nivelul vieții unui individ, schimbările politice majore, fie ele interne sau externe, au fost întotdeauna violente, disruptive, sângeroase.
Franța, SUA, Rusia și China au avut revoluții și războaie civile care „au făcut istorie”, în timp ce sistemul internațional a fost cutremurat în ultimii 200 de ani de cca 15-20 de războaie regionale importante, marea majoritate în Eurasia, și, mai presus de orice, de două Războaie Mondiale, un Război Rece și actualul Război al lui Putin împotriva Occidentului (după 2008), deocamdată hibrid dar din ce în ce mai intens.
Resetările ordinii europene sau mondiale au avut întotdeauna ca punct de plecare frustrări acumulate în timp față de vechea stare de fapt, față de raporturile de putere instituite, și apoi descărcări uriașe de energie în relațiile internaționale, care au avut ca efect refacerea sistemului internațional, după regulile învingătorilor. Secolul XX este cea mai bună mărturie că regulile le scriu învingătorii.
…80 de ani de neconfruntare militară directă între marile puteri ale lumii înseamnă deja mult. Este mai mult chiar și decât a reușit mult lăudatul Congres de la Viena din 1815, prin „concertul european” (Anglia, Prusia, Franța, Austria și Rusia), până la Războiul Crimeii din 1853-1856 și apoi războiul franco-prusac. Mai mult, evident, și decât a furnizat Conferința de pace de la Paris, din 1919-1920.
După 1945, teama de distrugere nucleară a întregii lumi (conceptul MAD – Mutual Assured Destruction) a oprit marile puteri să mai intre în confruntare militară directă, existând desigur numeroase proxy wars, de la războiul coreean încoace. Știu că sună paradoxal, contraintuitiv și aparent ilogic sau chiar revoltător din punct de vedere principial, dar armele nucleare au păzit, în realitate, pacea lumii.
Niciodată nu a ținut atât de mult pacea înțeleasă ca neconfruntare cinetică directă între marile puteri. Putem oare crede că s-a ajuns la pacea de 1000 de ani? Nu, nu avem motive și indicii să credem că omenirea a abandonat pentru totdeauna războiul ca formă de schimbare a raporturilor de putere. S-a ajuns mai degrabă într-un punct critic și crucial, în care puterile autocratice revizioniste doresc neapărat să schimbe ordinea politică mondială iar voința lor de negociere este foarte redusă, fiind convinse că roata istoriei s-a întors iar timpul joacă acum în favoarea lor.
Din acest impas politic profund al lumii nu se va ieși nici ușor, nici curând. Nu vom vedea prea repede contururile noului sistem al relațiilor internaționale. Suntem mai degrabă blocați într-un interstițiu istoric, într-o tranziție periculoasă dinspre ceva cunoscut dar imperfect spre ceva necunoscut și deocamdată indecis. Toate opțiunile sunt pe masă, toate scenariile sunt posibile, toate evoluțiile imaginabile și neimaginabile au în prezent unele indicii în ceea ce se întâmplă, fiind în același timp insuficient profilate.
Simțim doar cum crește temperatura politică în regiunea noastră (vai, din păcate, suntem chiar în ochiul furtunii!), în Europa, în SUA, în Orientul Mijlociu, în Indo-Pacific, dar toate aceste tensiuni nu sunt deocamdată la nivelul la care să conducă inevitabil spre o „explozie mondială”. Da, explozia poate avea loc teoretic oricând, dar ea nu este nici inevitabilă, nici iminentă.
Așa cum am mai scris de mai multe ori, ne-am putea apropia de un deznodământ, de un fel sau altul, fericit sau nefericit, la orizontul noului deceniu, deci din 2030 încolo. Politica lumii va fi atunci fără Putin, fără Trump, posibil fără Xi Jinping, fără Viktor Orban, fără Erdogan, fără Macron, fără Starmer, fără Zelenski etc. Dar știm că impasul sistemului internațional este mult mai adânc decât eventualele idiosincrazii dintre liderii politici actuali, ținând de presiunile privind modificarea raporturilor de putere între sistemele deschise și cele închise, între statu-quo și revizionism.
Va ceda neforțată vreuna din marile puteri globale, în totalitate sau parțial, obiectivele sale strategice? Greu de crezut. Vor ajunge SUA, UE, Rusia, China, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Japonia, India, Israel, Iran etc. să negocieze „mega-acordul secolului”, care să garanteze pacea și armonia secolului XXI? Nu aș fi atât de idealist. Paradigma celui mai puternic, a învingătorului și învinsului, domină categoric sistemele de gândire de pe toate continentele și regiunile lumii.
Este compromisul diplomatic global aproape? Nu pare să fie așa.
Ne temem că, deocamdată, probabilitatea cea mai mare o are continuarea impasului și consumarea unor evoluții interne clarificatoare, unele ideologice, alte strategice, altele dinastice, în SUA, UE, Marea Britanie, Japonia, Franța, Rusia, China, India, Coreea de Nord, Israel, Iran, Turcia, Arabia Saudită etc. O parte din probleme se vor rezolva pe plan intern.
În fiecare dintre țările menționate, puteri mari sau puteri mijlocii, au loc diferite tipuri de procese politice și sociale care marchează transformări istorice ale societății și sistemului politic. Tehnologia își are, desigur, rolul ei accelerator în această pleiadă de schimbări. Modelele educaționale și culturale se schimbă și ele. Uneori în bine, alteori în rău.
Probabil, va trebui să (ne) învățăm să trăim în condiții de impas politic, instabilitate și nesiguranță. Ani de acum înainte, tensiunile mocnite sau acutizate și crizele apărute brusc dar stinse temporar ori episoadele dramatice de violență, uneori cu confruntări militare localizate, vor alcătui peisajul incert al lumii.
SUA și China își vor continua lupta pentru supremație globală, mult dincolo de episodul războiului tarifar lansat de Donald Trump. „Capcana lui Tucidide” este deja o formulă comună, consacrată în relațiile internațională și poate ușor uzată, dar nu neapărat greșită.
S-ar putea să constatăm că „ciocnirea civilizațiilor”, de care vorbea Samuel Huntington acum aproape 30 de ani, pentru a da o replică optimismului lui Francis Fukuyama din 1989, este încă o posibilitate și chiar că este mai amplă, mai actuală și mai extinsă decât scenariul prevăzut atunci.
Neavând soluții larg acceptabile și dorind cu toții, firesc, evitarea războiului apocaliptic, de o parte și de alta a baricadelor, vom rămâne așadar blocați într-un impas prelungit, așteptând să se întâmple ceva, să cedeze o parte sau alta, să se prăbușească agresorul (bineînțeles că toate privirile sunt acum spre Moscova), sau să vină cineva cu o idee genială, salvatoare. Asta dacă nu se întâmplă cumva „explozia” pe care toți am vrea să o evităm.
Un text dur și violent, dar necesar. Lumea este la o răspântie și trebuie să o apuce într-un sens. Dar, ca părere, Lumea a evoluat, ultima Revoluție Tehnologică/Industrială a creat alte puteri tehnologice și militare, unii au pierdut(Rusia, Europa de Vest,etc) alții au câștigat( SUA, China, India, etc), deci O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ ESTE O NECESITATE ISTORICĂ. Așa că a pune problema SCHIMBĂRII Ordinii Mondiale este o solicitare normală, o necesitate cum am spus mai sus.
Deci, CINE NU VREA SCHIMBAREA ACTUALEI ORDINI MONDIALE impusă de câștigătorii din WW2? Păi… pierzătorii.
O Altă Ordine Mondială va trebui stabilită, indiferent ce vor unii sau alții. Dar CUM? Prin război sau prin mijloace diplomatice? Aceasta-i întrebarea!
Eu aș zice că SUA+China+India, eventual Rusia, UK, Franța, să ia hora înainte și să desființeze ONU( inclusiv infamul Consiliu de Securitate) și să demareze negocieri pentru O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ. Va fi greu dar nu imposibil. Dacă nu, atunci va fi război.
Eu cred că Omenirea a ajuns la un grad de maturitate încât să nu apeleze la un război care ar putea distruge Lumea. Sper.
Se tot vorbeste de o alta ordine mondiala.
Adica? Definiti conceptul, va rog.
Se pare ca avem aceeasi Marie cu alta palarie. Se doreste doar schimbare liderilor mondiali. In rest….. NIMIC.
Liderii (interni si mondiali) nu se schimba decat prin razboi. Rece, cald sau economic.
In rest, numai de bine.
O viziune profund progresistă asupra lumii: la vremuri și tehnologii noi, sunt necesare reguli noi. Progresismul absolut!
Conservatorii, dimpotrivă, se agață de regulile vechi în speranța înghețării ordinii instituite.
Mi se pare imposibil ca tocmai țările cu drept de veto să ceară dispariția consiliului de securitate al ONU. Franța și Regatul Unit sunt prea mici pentru a mai avea un cuvânt de spus într-o nouă configurație a organizației mondiale, iar celelalte state oricum fac ce vor, ignorând ONU. Dar ONU măcar le conferă ceva legitimitate, cel puțin de suprafață.
Bun, să zicem că ONU este perimată și avem nevoie de ceva nou. Cum ar trebui să arate noua structură de securitate? Fiecare țară are un vot sau fiecare lider statal va avea la dispoziție un număr de voturi egal cu populația țării pe care o reprezintă? Greu de spus ce ar fi mai bine. Și pentru cine!
Noua Ordine Mondială trebuie să fie mai democratică ca cea actuală impusă de câștigătorii din WW2( SUA, URSS, China, UK, Franța) și care sunt membri cu drept de VETO în Consiliul de Securitate ONU. Dar din 1945 până azi Lumea s-a schimbat, URSS, UK, Franța și-au pierdut imperiile și statutul de „mari puteri”, dar au apărut alte puteri noi ca India, Japonia, Germania, etc. O nouă Ordine Mondială mai justă s-ar putea face ca grupul G20 unde clasamentul este făcut după PIB( la paritatea puterii de cumpărare) plus, eventual, evaluarea puterii militare. Ar rezulta o medie care să facă un nou clasament al puterilor mondiale. Poate nu 20 de state, poate vreo 11-15, cu drept de vot proporțional cu puterea reală, iar deciziile s-ar putea adopta prin vot majoritar sau calificat, dar fără drept de Veto.
Ceea ce vi se pare dumneavoastră „mai just“, e foarte probabil ca altora să li se pară „injust“. De ce să fie PIB criteriul unic de referință și nu indexul puterii militare sau numărul locuitorilor? Sau a parității produsului intern brut cu puterea de cumpărare (PPC sau PPP purchasing power parity)? Sau o combinație între acestea? Prima condiție este ca toți participanții să fie de acord cu ele.
Apoi cum se aplică criteriul/criteriile alese? Unor țări sau uniunilor de state? Dacă niște state aleg să se constituie de bună voie într-o federație, de ce nu?
Apoi cum poate fi controlată veridicitatea criteriilor? Trebuie creat mai întâi o instituție de control și apreciere, care ar putea practic împărți puterea decizională. Adică o supraautoritate care ar fi, de facto, un fel de CS sau CCR mondial.
Deși sunt de acord că actuala ONU nu mai corespunde, personal nu văd cum ar arăta o alternativă „mai justă“.
PIB la PPC( paritatea puterii de cumpărare) reprezintă indirect și mărimea populației. Adică poți să ai un PIB( nominal) mic, dar, din cauza populației, să ai un PIB(PPC) foarte mare( vezi cazul Indiei și a altora).
Povesti!
Nici un dictator nu a fost oprit de Liga Natiunilor sau ONU.
Gogorita cu „noua ordine mondiala” ascunde interesul unor imperii clasice (teritoriale, sfere de influenta) impotriva fortei economice, stiintifice si financiare a vechilor lideri (democrati) ce doresc globalizarea. Ei vor ca actualele reguli economice sa continue, in conditiile in care ei trec la butoanele politice ale lumii si isi asigura noi imperii coloniale, mascate, S.f.
Este o situatie paradoxala: axa dictatorilor nu poate fi oprita fara razboi si o victorie militara clara.
Dar daca se incearca sa se ia masuri pentru a da satisfactie dictaturior fara razboi, pina la urma ele vor provoca razboi. Caci vor cere tot mai mult. Ba, ridicol, se vor lupta si intre ele.
Deci avem de ales intre doua (doar doua) cai : Chamberlain sau Churchill. Tertium non datur.
Vremea pentru a treia cale s-a dus! Dictaturile s-au intarit tehnico-stiintific si militar prea mult. Cu sprijinul Occidentului……..
”axa dictatorilor nu poate fi oprita fara razboi si o victorie militara clara.”
Se vede treaba că unii dintre noi n-au înțeles nimic din cele două războaie mondiale 😀
Despre chinezii de azi, s-ar zice totuși că au înțeles mai multe decât nemții, la vremea lor.
1. Războaiele nu le pornesc democrațiile autentice. Nu s-au dus Statele Unite să atace nici Germania nazistă, nici Japonia imperială. Dacă Germania și Japonia ar fi avut conduceri democratice, ar fi avut cine să explice armatelor respective că un război împotriva Statelor Unite înseamnă sinucidere colectivă.
Având însă la conducere militari stupizi, fără control democratic asupra lor, Germania nazistă prefera să creadă batjocura lui Hermann Göring: ”da, or să fabrice Statele Unite avioanele ca pe mașini, la banda de asamblare”. În realitate, exact asta s-a întâmplat: B-24 Liberator era fabricat la banda de asamblare, un bombardier la fiecare 63 de minute. Au fost fabricate 18.500 (!) de bucăți, din care peste 8.500 le-a fabricat chiar Ford, având ei experiență cu banda de asamblare.
Germania nu era capabilă să fabrice automobile într-un asemenea ritm, chiar dacă ar fi avut metalele necesare. Însă nu le avea nici pe acelea. Japonia, la rândul ei, a topit clopotele de bronz și statuile pentru a fabrica muniție, însă 55% din ea ajungea pe fundul mării, înainte de a apuca să fie utilizată.
2. Accesul la mările libere: China poate fi sufocată instantaneu. Statele Unite dețin controlul asupra întregului lanț de insule din Pacific, din Japonia până în Okinawa și Taiwan. Navele comerciale chineze au permisiunea să intre și să iasă din Marea Chinei de Est doar prin bunăvoința Statelor Unite, însă această bunăvoință poate înceta oricând. Navele militare chineze nu au nici în prezent permisiunea să intre și să iasă din Marea Chinei de Est. În caz de conflict cu China, Statele Unite închid și strâmtoarea Malacca, iar chinezii n-au decât să-și aducă marfa din Rusia, cu trenul 😀
3. Experiența militară: marina chineză nu a debarcat nicăieri, niciodată. China e un imperiu continental, la fel ca Rusia. Pe mare, China nu face doi bani. Tot la fel ca Rusia, Atunci când va fi capabilă să cucerească măcar insulele Kinmen, care aparțin Taiwan-ului și sunt super-militarizate, deși se află la doar 10 km de coasta chineză, pentru China va fi prima debarcare din istorie. Până atunci, mai ușor cu războaiele maritime pe scări.
În concluzie, conducerea Chinei nu e atât de inconștientă încât să pornească un război împotriva Statelor Unite. Iar un război la care nu participă China, nu începe deloc. Poveștile cu războiul sunt pur și simplu propagandă neomarxistă, care justifică statelor respective înăsprirea controlului asupra propriilor cetățeni. Nu era nicio amenințare de război cât timp Obama și Biden erau la Casa Albă. Perspectiva războiului a apărut brusc, în universitățile românești de la Cluj și de la București, pe 20 ianuarie 2025 😀
Nu doar avioanele au fost produse la banda de ansamblare; si navele -inclusiv cuirasatele- si tancurile.
SUA isi reactiveaza bazele militare si aeroporutile din Tinian, Guam, Saipan etc. 5 insule din zona. Stiu ei de ce.
Nu e vorba de dictatorii timpitei, orbiti de o propaganda prosteasca. (Da, asa se intimpla cand ai propaganda ridicola. Incepi se crezi si tu, lider, in gogoritele lor.) Stim ce pot face cretinii ajunsi despoti. Ne intereseaza reactia lumii libere.
Din acest punct de vedere, exista doar doua cai: Chamberlain (cu cedari prostesti si razboi de agresiune la final, caci dictatorii nu se vor multumi doar cu firimituri) sau Churchill (cu pregatiri intense de razboi si blocarea oricaror tratative cu agresorii).
”SUA isi reactiveaza bazele militare si aeroporutile din Tinian, Guam, Saipan etc. 5 insule din zona. Stiu ei de ce.”
Da. Tocmai ca să nu fie nevoie de niciun război. Statele Unite preferă prosperitatea și relațiile comerciale, iar pentru asta e nevoie de libertatea mărilor. Asta fac Statele Unite din 1945 încoace, asigură libertatea mărilor. Baza aeriană de la Kadena, din Okinawa, se află la 600 – 700 de kilometri de coasta Chinei (în zona Shanghai) și sunt 20.000 de militari americani acolo. Tocmai pentru că Statele Unite sunt o mare putere maritimă.
Atunci când China o să aibă baze aeriene la 600 – 700 de kilometri de coasta Californiei, așteptăm universitarii români să vină să ne povestească 😀
Garantat nu se va întâmpla așa ceva în timpul vieții noastre.
@mongolul
” sau Churchill (cu pregatiri intense de razboi si blocarea oricaror tratative cu agresorii).” atat in ww2 cat si in ww1. Foarte belicos!
Inainte de ww1 era mare, mare alarma in UK (Winston vioara-ntai) ca DE isi construieste o flota de razboi. Cand nici pe hartie nu ajunsese la 1/3 din cea a UK presa alarmista engleza titra ca DE va cuceri lumea cu flota aceea…..
Cu putin timp inainte aceeasi presa striga din rasputeri despre teribilul imperiu colonial belgian care era „{de-o salbaticie inimaginabila”, ca nu are dreptul sa ocupe Congo, etc.
In anii ’30 exact aceleasi trusturi de presa criticau vehement IT ca a cucerit Abisinia si a reocupat Libia. In conditiile in care imperiul colonial britanic……
Probabil ca Churchill avea dreptate, dar in ’45 contemporanii lui alegatori britanici au sarit pe prima ocazie democratica si l-au dat jos de la putere. A fost cazul chiar si in ww1 dupa dezastrul de la Gallipoli.
Imi spune mie ceva ca Winston nu era vazut, nici pe departe, asa de bine precum il vedem noi astazi. Stalin spunea despre el: Cand si-a inceput cariera politica Anglia era un imperiu global unde soarele nu apunea niciodata. Iar astazi Anglia este doar o insula stat client al US…. Stalin o fi fost el unul dintre cei mai mari criminali din istorie, dar despre Churchill avea dreptate 100%.
@Harald
„Războaiele nu le pornesc democrațiile autentice.”
Hmmm…. US: Irak 2003, FR&UK si apoi US: Libia 2011.
Sau exemple si mai vechi. In democratia ateniana Pericle indemna la razboi si NU la diplomatie si negocieri; dupa Independenta democratia Americana a atacat loialistii canadieni si UK a atacat din nou US.
La jumatatea sec.XIX in razboiul Opiumului democratiile europene de frunte UK&FR au atacat CHN.
In schimb la 1930 democratiile noastre occidentale ii faceau curte asidua lui Stalin….care tocmai cucerise statele baltice, Basarabia, atacase Finlanda. Era, nu e asa?!?, un dictator preferabil.
Nu sunt de acord cu teoria ta. Stiu ca e f.raspandita, dar nu rezista unei examinari chiar si superficiala.
Consider ca e vorba, mainly, despre ratiuni geopolitice si interese, cum spunea Lord Palmerston.
Sigur ca URSS era, cel putin primele decenii, manata de considerente ideologice. Dar necesitatile geopolitice s-au impus pana si in primele discursuri ale lui Lenin despre provocarea/ațâțarea unui unui viitor mare conflict care ar fi dus la distrugerea democratiilor occidentale.
Era vorba despre războaie pentru supremația mondială. Astfel de războaie au fost cele două războaie mondiale, aveau drept scop obținerea supremației mondiale și ele nu au fost pornite de Statele Unite. Pentru că Statele Unite aveau deja supremația economică și nu era necesar să o mai afirme.
Statele Unite debarcaseră 2 milioane de soldați în Franța, în 1918, așa s-a semnat armistițiul. Dacă 250.000 dintre ei ar fi rămas în Germania în 1918, așa cum au rămas în 1945, al doilea război mondial putea fi evitat.
Intervențiile din Irak, Siria, Libia etc. au fost intervenții locale, nu războaie pentru supremație mondială.
”la 1930 democratiile noastre occidentale ii faceau curte asidua lui Stalin”
Europa era deja plină de marxiști și de fasciști la 1930, iar democrațiile ”noastre” occidentale nu prea erau democrații nici atunci. Tratatul Ribbentrop – Molotov nu a fost semnat de nicio democrație. Postezi aici de ani întregi pentru Putin și pentru Merkel, iar acum democrațiile occidentale erau ale ”noastre”? 😀
@Harald
„Războaiele nu le pornesc democrațiile autentice”. Nu observ nici o limitare a aplicării afirmatiei citate mai sus…… Învață să precizezi, stimabile!
Poate că ar fi bine să adaugi că susținerile tale trebuie înțelese prin prisma catalogului de definiții secrete dar absolute ale lui Harald privitoare la N aspecte atinse in vreun comentariu.
Dacă raportăm democrațiile britanică, fr.,de dinainte de ww2, 1, la criteriile fluide și în perpetuă schimbare ale democrației americane de astăzi înseamnă că discuția e inutilă. Nici un exemplu nu va răspunde exigențelor lui Harald ptr.ca așa vrea el.
Cât despre alegațiile insultătoare la adresa mea…..nu pot să spun decât că sunt niște prostii demne de un postac de rea credință. Dar ți-am mai spus lucrurile astea.
Crezi că mi-ar fi greu să afirm despre tine lucruri similare ?!? No way! Dar asta ar însemna să nu fiu onest. Postacul Harald NU postează comentarii ptr.nimeni, nu îl plătește nimeni. E doar gură mare, de rea credință și are impresia că le stie pe toate. Nu mai are nimic de aflat.
Cu stimă!
@JB – ”Crezi că mi-ar fi greu să afirm despre tine lucruri similare ?!?”
Tu poți să afirmi ce vrei. Diferența e că eu pot să citez cu dată și oră comentariile tale în care pretindeai că e normal ca Mercedes să trateze România ca pe o colonie, la fel cum Apple tratează China. Sau comentariile în care începusei cu Deutschland über alles și a fost nevoie să intervină @Kurt, ca să te potolească. Și pot insera și link-uri către ele.
Care sunt ”alegațiile insultătoare” la adresa ta? Nu recunoști că ai scris lucrurile de mai sus? Pot aloca un sfert de oră pentru Advanced Search de la Google și îți găsesc și firitiselile reciproce cu @Hantzy, pe vremea când erați amândoi de aceeași parte a baricadei. ”Alegațiile insultătoare” la adresa ta? Acolo unde am crescut eu, asemenea atitudini erau încadrate la cea mai veche meserie de pe Pământ 😀
@Harald
Aștept cu viu interes exemplele tale ! Orice poate fi răstălmăcit, interpretat răuvoitor. Te rog postează integral și nu uita să inserzi link-urile de rigoare.
Dar reaua credință te mistuie. Se vede treaba că la tine trecerea timpului, anii adunați sunt chiar degeaba.
Trist, stimabile…..
Hantzy este, overall, o persoană agreabilă. Este cineva cu care se poate purta un dialog chiar daca de pe poziții contrare. E sensibil/permeabil la argumente și nu interpretează niciodată cu rea credință așa cum, de regulă, procedează „onorabilul” Harald. Nu trece la atacuri joase fără nici un sens atunci când contraargumentele nu-i convin, nu e stăpânit de patimi.
Ți-ai face un bine dacă ai reflecta la ce scrie și cum scrie.
Anyway, știu că e inutil demersul meu.
Cu stimă!
Când lumea ideilor s-a întâlnit cu producția serială a tiparului lumea întreagă a devenit altceva. Tiparul a pierdut încet-încet criteriul de valoare în producția lui, iar gândirea umană a fost intoxicată. În timpul nostru am fost martori cum internetul a pierdut repede-repede orice criteriu de valoare.
Democrația joacă suicidar împotriva totalitarismului prin faptul că propaganda totalitarismului zburdă liberă să cucerească mințile cetățenilor din democrații, în timp ce invers nu are loc nimic. În raport cu totalitarismul, democrația se aseamănă cu un pugilist care primește lovitură după lovitură, fără ca la rându-i să răspundă. Continuarea nu poate avea ca deznodământ decât knockoutul.
Este interesant că cetățenii totalitarismului folosesc obiectele dezvoltării personale concepute în democrație, dar fără ca această interacțiune să aibă ca rezultat dezvoltarea unei minți emancipate politic. Cel puțin deocamdată așa par să stea lucrurile. Să nu se fi schimbat deloc mintea rusească în interacțiunea cu telefonul personal și cu internetul? Sau, s-ar putea ca oamenilor să le vină mai comod să valideze mincinos o realitate greu surmontabilă, decât să încerce să schimbe măcar ceva dintr-o întreagă nedreptate flagrantă. În România s-a strigat „Vom muri și vom fi liberi!” abia după 45 de ani.
Războiul se dă pentru cucerirea minții și la acest moment se pare că totalitarismul câștigă acest război, având comunicare liberă cu cetățeanul din democrație. Totalitarismul caută să confirme, să certifice justețea frustrării cetățeanului din democrație, iar produsul rezultat – căci despre un produs vorbim aici – este un cetățean orientat împotriva propriei democrații. Metoda se dovedește de o eficiență remarcabilă, iar democrațiile se clatină abandonate de proprii cetățeni. Aici se dă și se va va da războiul, ci nu în cinetic, după părerea mea. Nu, pentru că un totalitarismul nu-și permite un război global cu democrațiile. Într-un război cinetic China ar pierde succesul economic și asta nu și-o permite.
Tiparul a fost tot timpul controlat de putere.
Acum e depasit.
TV, Internet. TV este controlat si el (mai putin in Romania, unde sunt cvel putin 2 canale rusofile pe fata), iar Internetul devine controlabil incet, dar sigur.
Nu este adevărat că tiparul a fost tot timpul controlat de Putere. Cine a controlat tipărirea Capitalului lui Marx sau propaganda antisemită a Partidului Național Socialist German până în 1933? Nu, pierderea criteriilor nu vine din controlul Puterii, vine din abandonarea spiritului critic. Lipsa de criterii ne seduce, pentru că adevărul e constrângător, în timp ce negația lui pare să elibereze. Aici ne furăm căciula, cei care și-o fură, că nu ne-o furăm toți. Deci minciună pătrunde în lume pentru că e dorită la un moment dat, nu impusă.
În sfârșit a apărut și o abordare realistă în plan geostrategic, deși deocamdată fără să dea și soluții, totuși e un început bun. Prima condiție bună pentru a găsi soluții este să pui problema reală și cât mai corect. Nu am nici eu soluția, dar prefer să fie un dialog, nu un conflict, pentru găsirea ei. Ma tem însă că liderii actuali nu sunt pregătiți pentru dialog. Ei au doar fobii, nu deschidere pentru dialog. Unii au rusofobii, alții sinofobii, alții eurofobii,alții amerofobii și tot așa. Fobiile sunt periculoase pentru că ele conduc la conflicte și războaie. E nevoie de noi lideri, care să depășească blocajul în fobii și care să accepte dialogul. Altfel WW3 va fi inevitabil și vom pierde cu toții.
Induiosatoare pledoarie domnu Peșkov…mai treceti pe aici dar nu incogito!
Când n-ai idei și logică folosești doar etichete și fobii. Atât puteți.
Blocul sino-rus nu are nevoie de conflict direct cu Occidentul pentru a-l destructura și supune. Operațiunea de otrăvire și șubrezire a economiilor vestice este in curs de desfășurare, vizibilă pentru oricine, iar războiul de uzură -de care europenii sunt atât de mândri (pentru că-și imaginau că au găsit mercenarul perfect in persoana lui Zelenski)- ce ține de 3 ani a generat o uzură financiară a Europei mai gravă decât cea a Rusiei (cu o economie susținută nu numai de China, ci și de o puzderie de parteneri statali lipsiți de scrupule, precum India).
Cauza principală a imobilizării Europei (incapabilă de orice ripostă, in fața oricărei agresiuni, chit că e vorba de terorismul islamist sau de agresiunile și propaganda rusă) este cârdășia fascistoidă a elitelor sale cu toți satrapii orientali (de la tiranii arabe până la dictaturi pseudocomuniste asiatice). Și când zic elite mă refer atât la eurocrație, cât și la liderii fostelor mari puteri precum și la executivii marilor corporații occidentale ce au marșat pe cântecul de sirenă al parșivilor flașnetari chinezi. Din păcate până și megacorporațiile cu acționarat statal vestic au intrat in cârdășii cu corporații patronate de Partidul Comunist Chinez, ceea ce denotă o corupție la nivel înalt. S-a ajuns la un asemenea nivel de întovărășire sino-europeană incât astăzi orice despărțire a apelor ar periclita grav economiile bătrânului continentul.
China ne inundă efectiv cu gunoaie pentru care plătim bani buni, iar asta se întâmplă și pentru că la nivel de Comisie dumpingul chinezesc a fost tolerat de 3 decenii. reacțiile, când au existat, au apărut intotdeauna prea târziu (vedeți de pildă cum au cucerit chinezii toată piața fotovoltaicelor). Am menționat oare că s-a ajuns la punctul in care statele europene subvenționează gunoaiele electrice ale comuniștilor chinezi?
Cea mai insidioasă și dibace propagandă desfășurată de cartelul sino-rus a fost in sfera politicilor de mediu ce au culminat cu adoptarea Green Deal, un act pur și simplu suicidar ce erodează lent toate industriile continentului. Criza este amplificată și de creșterea prețului energiei, asta după decenii in care Europa a băltit intr-o altă cârdășie, cu țarul putin, ce a permis acestuia să controleze peste 40% din piața energiei. Și nu s-a terminat, căci in continuare, in plin război ucrainiano-rus, europenii iau petrol și gaze din Rusia.
Înțepătura scorpionului Xi a paralizat economiile continentului, le-a făcut dependente de munții de moloz chinezesc, a cufundat in letargie intreaga garnitură de politruci care conduce Europa și a tranformat industriașii europeni in trepăduși ai partidului comunist chinez. De ce ar mai fi nevoie de război, chiar și rece? Doar pentru că fluieră Trump in Bisrerică? Las’ că dispare rapid și caraghiosul ăsta îndărătnic…
Toate „revoluțiile industriale” au provocat schimbări sociale și politice, inclusiv schimbarea „marilor puteri”. Așa și acum, noua Revoluție Tehnologică a creat învingători și învinși și care VA IMPUNE o nouă Ordine Mondială. Nenorocirea este că toți au rămas în paradigma veche, respectiv ca Noua Ordine Mondială să fie stabilită prin forță/război. Tot din nenorocire, din cauza tehnologiei, azi războiul va duce la distrugerea Lumii. Aceasta este dramatica dilemă actuală.
partidele extremiste (stinga si dreapta, deopotriva) din Occident sunt inteligent finantate si asmutite impotriva esafodajului politic democrat;
doar prostii recurg la razboi!
Zelensky, mercenarul europenilor, deci. Abjectă perspectivă!
Din alte comentarii am înțeles că încă sunteți activ în “câmpul muncii”. Înseamnă că nu ați început înainte de anii 80. China a început să producă pentru occidentali încă din anii 70. Perioada de glorie a economiei vestice a coincis cu transformarea Chinei în fabrica lumii. Iar dumneavoastră ați pus umărul, conștient ori nu, la această realitate. A-i acuza pe liderii de azi pentru erorile celor de ieri este nu doar superfluu, dar și contraproductiv. Refulările stilistice nu ajută! Poate aveți și ceva propuneri, căci criticile fără soluții sunt ca găleata fără fund.
Alternativele la gazul rusesc erau și atunci cele de acum: LNG american sau gaz norvegian, ambele insuficiente și mult mai scumpe. Ar fi fost mai avantajos să plătească europenii prețurile de azi încă de acum 50 de ani? Logica spune ca nu, dar dacă aveți altă părere …
Din comentariile dumneavoastră deduc că sunteți in câmpul muncii din vremea lui Bismarck. De aceea vi se pare că nu există alternativă la gazul rusesc și că Zelensky este un erou romantic coborît din Valhalla. Adică…o perpectivă ordinară care nici măcar nu vă aparține.
O analiza buna. Probabil se va ajunge la un compromis si fiecare isi va vedea de tara/zona sa. Nu prea cred ca va exista o inchidere permanenta, sa va ajunge la un sistem mai degraba asemanator celui din razboiul rece dar in care taberele vor fi mult mai echilibrate, atat economic cat si militar. In final, va rezulta o competitie din care e posibil sa castige cate ceva si cetatenii.
Exportul valorilor democratice se va opri si va incepe un proces de reconstructie sau de consolidare(acolo unde s-au mentinut) in tarile blocului occidental. Problema care e critica, in special pentru continentul european, este cea a accesului la resursele necesare dezvoltarii industriale. Daca acum 1-200 de ani dezvoltarea economica se baza in mare parte pe resurse provenite din afara teritoriului national, astazi, accesul nu mai e la fel de usor, exista o competitie acerba din partea altor actori. Pensinsula europeana este destul de saraca in resurse iar accesul la cele rusesti va fi drastic diminuat. E complicat dar este unul din factorii care va determina la atingerea unui compromis, razboiul nu avantajeaza pe nimeni.
Asteptam lideri mai buni.
De ce “nu asteptam” si cetateni mai buni ? Cel putin “oleaca” peste larga majoritate de ANALFABETI FUNCTIONALI – cu care Romania “defileaza” azi ? Macar sa inteleaga propaganda banditilor totalitari – si sa separe cu mintea lor “graul de neghina propaganda” !
Capcana lui Tucidide este o analogie cam simplista la amenințarea pe care China o reprezinta pentru hegemonia USA. Războaiele peloponeziace au fost între doua puteri din aceiași cultură ori USA și China sunt reprezentate a doua culturi diferite. Sparta a câștigat războiul cu Atena doar cu sprijinul, in special financiar, al persanilor, de unde se poate întrezari ca în conflictele ce urmează alianțele cu puteri majore precum India ar putea avea un rol determinat.
Sa nu uitam ca Sparta și Atena s-au sfâșiat neobservand pe peste 100 ani un regat de țărănoi din nordul Greciei va cuceri lumea, iar peste încă 100 de ani alti inculti coborau pe Tibru si cucereau întreaga Mediterana. Asta e o alta fațadă a rivalității dintre marile puteri: lupta dintre ele le poate epuiza și pot fi înlocuite de noi veniți. Asta s-a întâmplat cu puterile europene în cele doua războaie mondiale.
Ce ma intriga in articolul domnului Naumescu este tendința evidenta de a eluda subiecte dificile. Când UK, Franța, Canada, Australia plus multe alte tari decid sa recunoască statul Palestina acest fapt nu merita măcar un paragraf în articolul domnului Naumescu.
Ca aceasta recunoaștere vine cel putin 30 de ani prea târziu și ca va avea efecte juridice si practice nule e alta poveste.
Recunoașterea Palestinei nu merită nici măcar doi bani.
De ce? Pentru că arabii au refuzat permanent crearea ei.
De ce? Pentru că Palestina nu există. Nu a existat niciodată. În 1937, când au apărut primele discuții pentru crearea unui astfel de stat, arabii au țipat: Palestina nu a existat.
https://blogs.timesofisrael.com/the-arabs-used-to-chant-that-palestine-did-not-exist/
Și aveau dreptate – Palestina, fost regat iudeu, a devenit provincie a mai multor imperii succesive: asirian, babilonian, persan, helenistic, și a căpătat independența din nou până a devenit provincie romană, după revolte cu numele schimbat în Palestina, aluzie la dușmanii evreilor, filistinii, care însă nu mai existau demult. După ce a devenit parte a primului califat arab, câmp de luptă pentru cruciați, și în final nici măcar o provincie otomană, ci doar un sangeac al provinciei otomane Siria.
Deci în 1937 nu existau palestinieni, ci locuitori ai fostului sangeac Palestina, acum dominion britanic. Britanicii au rupt din Palestina o parte și au făcut-o cadou unui prințișor hașemit: Iordania. Acesta este statul ”palestinienilor” musulmani.
În rest citez o relatare a unui palestinian:
”📣𝐇𝐄𝐋𝐋𝐎,
𝐒𝐔𝐍𝐓 𝐏𝐀𝐋𝐄𝐒𝐓𝐈𝐍𝐈𝐀𝐍 !!! 🇵🇸
Și pentru că onestitatea e rară în politica mea, lasă-mă să mărturisesc câteva lucruri.
📅 1947. 𝑶𝑵𝑼 𝒎𝒊-𝒂 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒊𝒕 𝒖𝒏 𝒔𝒕𝒂𝒕.
Alături de Israel. Granițe, independență, recunoaștere. Am spus nu. Liderii mei au promis că războiul va „arunca evreii în mare.” În schimb, am pierdut totul — și am numit asta o catastrofă. Nu pentru că nu mi s-a oferit un stat, ci pentru că eu am refuzat unul.
📅 1948–2025. 𝙎𝙩𝙖𝙩𝙚𝙡𝙚 𝙖𝙧𝙖𝙗𝙚 𝙢-𝙖𝙧 𝙛𝙞 𝙥𝙪𝙩𝙪𝙩 𝙞𝙣𝙩𝙚𝙜𝙧𝙖— drepturi, pașapoarte, demnitate. În schimb, m-au închis în tabere de refugiați generații la rând — ca să rămân o armă împotriva Israelului. Și-au construit palate pentru ei și închisori pentru mine. M-au folosit ca propagandă, nu ca oameni.
📅 1967. După încă un război pierdut, aș fi putut construi un stat în Cisiordania și Gaza. În schimb, am triplat:
„𝑵𝑼-păcii,
𝑵𝑼-recunoașterii,
𝑵𝑼-negocierilor.”
Trei „𝑵𝑼”. După 50 de ani, tot n-am un Stat. Se pare că refuzul nu plătește chiria.
🕊️ 𝙊𝙨𝙡𝙤, 𝙖𝙣𝙞𝙞 ’90. 𝙄𝙨𝙧𝙖𝙚𝙡𝙪𝙡 𝙖 𝙯𝙞𝙨: 𝙝𝙖𝙞 𝙨𝙖̆ 𝙞̂𝙣𝙘𝙚𝙧𝙘𝙖̆𝙢. Mi-a dat autonomie. Arme pentru poliție. Miliarde de dolari ca ajutor. Ce au făcut liderii mei? Au furat banii, au înarmat miliții și au declanșat o intifadă. Atentate sinucigașe în loc de școli. Rachete în loc de fabrici.
📅 2005 𝑮𝒂𝒛𝒂. 𝑰𝒔𝒓𝒂𝒆𝒍𝒖𝒍 𝒂 𝒑𝒍𝒆𝒄𝒂𝒕 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒍𝒆𝒕.
Fără coloniști, fără soldați. Am avut ocazia să transform Gaza în „Singapore la Mediterană”. Am votat Hamas. Ei au transformat-o în „Mogadishu la malul mării”. Miliardele pentru ajutor? Tuneluri, rachete și palate pentru liderii lor — în timp ce oamenii mei mănâncă conserve în întuneric.
Democrație? Nu am avut alegeri de aproape 20 de ani. Hamas îi omoară pe disidenți în Gaza. Fatah îi închide în Cisiordania. Liderii mei anulează alegerile pentru că sunt prea ocupați să se lupte între ei pentru putere.
𝙍𝙚𝙡𝙞𝙜𝙞𝙚. În loc să construiesc un viitor, am pus clerici la TV să le insufle copiilor ură față de evrei. Glorifică „martiri” care aruncă în aer autobuze. Cresc copii cu cântece despre „sânge și foc”, în loc de cărți și știință. Am schimbat speranța cu războiul sfânt.
𝙇𝙪𝙢𝙚𝙖 𝙖𝙧𝙖𝙗𝙖̆. Regimurile arabe mă numesc „frate”. Dar întreabă-i câți palestinieni pot trăi liber în Liban, Siria, Egipt sau Kuweit. Mă exclud, dar aplaudă când mor — pentru că moartea mea le servește ca pretext.
Absurd. Continuu să spun că vreau să „construiesc un stat.” Ironic: lângă mine stă Israelul — vecinul care a construit o democrație prosperă, un hub high-tech, ferme în deșert, orașe din nisip. Fără petrol, doar ambiție. Aș fi putut învăța, copia, colabora. În schimb, am ales invidia și furia.
𝙊𝙗𝙨𝙚𝙨𝙞𝙖 𝙖𝙣𝙩𝙞-𝙚𝙫𝙧𝙚𝙞𝙖𝙨𝙘𝙖̆.
Aș fi putut accepta evreii ca vecini. Aș fi putut spune „două popoare, două state.” În schimb, repet: „de la râu până la mare.” În loc să arăt onoare, ospitalitate și cultură, am arătat cultura sabiei — furie, extremism și sânge. În loc să spun „salaam” — pace — am țipat „moarte evreilor.” Și apoi mă mir când israelienii nu au încredere în mine.
𝑹𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒅𝒆𝒓𝒆. Dau vina pe Israel pentru tot. Mereu. Liderii mei fură miliarde? Vinovat e Israelul. Hamas trage rachete din spitale?
Vinovat e Israelul.
Glorific moartea mai mult decât viața?
Vinovat e Israelul. Răspunderea nu e punctul meu forte.
𝙎𝙪𝙣𝙩 𝙥𝙖𝙡𝙚𝙨𝙩𝙞𝙣𝙞𝙖𝙣 !!!
Aș fi putut construi o națiune — de multe ori. Am ales refuzul, corupția și războiul etern. Aș fi putut trăi în pace cu Israelul, dar am ales să trăiesc în umbra ideii de a-l distruge.
Deci da — sunt o victimă. Dar prea des sunt o victimă a propriilor mei lideri, a propriilor mele alegeri și al propriului meu refuz de a renunța la ură.
Și asta, dragă pro- palestinianule, este tragedia pe care nimeni nu vrea s-o recunoască. 🕊️⚠️
”
Dle/dna, ce fel de fiinta umana se uita la harta/imparteala asta
https://www.un.org/unispal/document/auto-insert-208958
si poate gandi/scrie/vorbi ca proiectul Israel a fost pus in practica in mod intelept si precaut?!
Pana si cea mai neinstruita geopolitic persoana vede ca va iesi cu baie de sange, ceea ce s-a si intamplat DUPA 1947.
Daca ne mai uitam si la ce s-a intamplat INAINTE de 1947 in teritoriile alea, apai pusul in practica s-a facut in dauna alora care erau localnici, atunci cand s-a inceput colonizarea cu populatie evreiasca de prin diversele tari europene. Imperiul britanic al vremurilor alora poarta mare parte din vina pentru implementarea practica a ideii crearii si existentei unui stat israelian.
Cat despre Hamas, da, astia sunt teroristi/criminali etc. si nu vor doua state, DAR ce rol au jucat urmasii israelienilor revizionisti si maximalisti(din Betar) in aparitia si dezvoltarea Hamas?!
@Klopo_Tare _ „…Palestina nu există. Nu a existat niciodată.”
În curând, dacă lucrurile continuă să meargă în actuala direcție, nici palestinieni – frații semiți ai israelienilor – nu vor mai exista în regiune, prin strădania politicienilor extremiști vremelnic aflați la conducerea Israelului. Astfel, așa cum a promis domnul Trump, Gaza va deveni cu sprijinul său cel mai mare și luxos resort la Marea Mediterană.
Problema, dincolo de genocid, este că V Putin spune la fel despre Ucraina și ucraineni, anume, că nu există, iar bătrânii, femeile și copiii care încă nu au înțeles ideea vor fi exterminați.
…Prin urmare, cele două conflicte au ajuns să se pondereze reciproc. Astfel, V Putin, un apropiat al domnului Netanyahu, de asemenea conducătorul vremelnic al unei puteri nucleare, spune oricui îndrăznește să-i amintească despre faptul că există un mandat de arestare al Curții Penale Internaționale pentru crime de de război pe numele său, că este o ipocrizie cinică să fie admirat un genocid și condamnat, în același timp, un altul.
O suită de afirmații greșite.
Palestina nu a existat niciodată ca țară, ci doar ca provincie imperială. Mai mult, ”palestinienii” nu există ca grup etnic sau identificabil, decât la nivel declarativ.
Când au început discuțiile despre un stat pe teritoriul actual al Israelului, adică de prin 1937, arabii (că ”palestinieni” erau toți locuitorii sangeacului Ierusalimului, adică subprovinciei otomane aflată în componența provinciei/vilaiet Siria, inclusiv evreii) scandau ”Palestina nu există!”
https://blogs.timesofisrael.com/the-arabs-used-to-chant-that-palestine-did-not-exist/
Când au apărut ”palestinienii”?
După ce arabii au luat-o pe coajă în câteva războaie și au avut nevoie de o coloană a V-a în interiorul Israelului, adică după 1960.
Iar comparația cu Putin versus ucrainenii este complet greșită.
Primele formațiuni politice ucraineene au apărut prin 1580, Hatmanatul Căzăcesc – deci ucraineenii există ca grup independent – în 1660 când au făcut greșeala de a cere ajutor țarului Alexei, Tratatul de la Pereiaslav a necesitat traducători – limbile deja se separaseră destul de mult.
Pe când ”palestinienii” au apărut chiar mai devreme decât evreii – care au început imigrația în Palestina de pe vremea imperiului otoman, pe când majoritatea ”palestinienilor” au imigrat pe vremea Mandatului Britanic, când era nevoie de mână de lucru ieftină pentru lucrări civile precum căile ferate, etc – lucru reflectat în numele ”palestinienilor” gen al Misri(Egipteanul) etc.
Iar arabii au deja statul lor – Iordania, care a fost separată de Palestina în timpul Mandatului Britanic și dăruită unui prințișor hașemit – de asta ”palestinienii” refugiați în Iordania au încercat să îl dea jos pe rege.
Desi sunt obisnuit cu articolele foarte elaborate, solide intelectual si fundamental corecte ale domnului Naumescu, cu permisiunea domniei sale, doresc sa ii transmit ca desi in treacat a mentionat in articol cuvantul tehnologie nu cred ca i-a identificat corect greutatea specifica, locul si rolul, atunci cand vine vorba de actuala sau eventuala noua ordine mondiala. IDEEA DE BAZA ESTE CA TEHNOLOGIA NU TINE CONT DE GRANITE SI LESA TEHNOLOGIEI ESTE INCA PE DEPLIN IN MAINILE DEMOCRATIILOR. In aceste conditii oriunde se gaseste un telefon mobil sau un computer in lumea asta larga informatia poate fi accesata si comparatii cu ceea ce este comunicat de autoritati pot fi facute. Autocratiile identifica corect democratiile ca fiind sursa propriilor lor probleme interne. In loc ca reprezentantii autocratiilor sa se bucure de privilegiile oferite ca rezultat accederii in nomenclatura acestia sunt pusi astazi in situatia de a aloca resurse imense nu pentru asi savura privilegiile ci pentru a-si mentine pozitiile. Iar democratiile prin intermediul tehnologiei fac acest lucru cu costuri foarte mici si cu rezultate uneori nesperat de bune.
Democratiile aveau o caracteristica speciala. Se miscau incet si chiar incoerent cateodata pentru ca aveau si au de aparat drepturi ale omului adica propria fundatie. Numai ca tehnologia le-a facut sa se miste mult mai repede in ultima vreme in princial datorita impulsurilor provenite din zona autocratiilor. In ultima instanta viteza cu care informatia devine accesibila cetatenilor este dusmanul autocratiei si arma democratiei. Daca pana acum cateva decenii istoria era scrisa de invingatori astazi istorie poate citi, interpreta si scrie oricine isi propune pentru ca tehnologia il ajuta si sa scrie si sa citeasca si sa cumunice public. In asta cred ca rezida in mod fundamental ceea ce traim astazi iar amenintarea nucleara poate fi considerata doar roata de rezerva a omenirii.
Recunoașterea Palestinei nu merită nici măcar doi bani.
De ce? Pentru că arabii au refuzat permanent crearea ei.
De ce? Pentru că Palestina nu există. Nu a existat niciodată. În 1937, când au apărut primele discuții pentru crearea unui astfel de stat, arabii au țipat: Palestina nu a existat.
https://blogs.timesofisrael.com/the-arabs-used-to-chant-that-palestine-did-not-exist/
Și aveau dreptate – Palestina, fost regat iudeu, a devenit provincie a mai multor imperii succesive: asirian, babilonian, persan, helenistic, și a căpătat independența din nou până a devenit provincie romană, după revolte cu numele schimbat în Palestina, aluzie la dușmanii evreilor, filistinii, care însă nu mai existau demult. După ce a devenit parte a primului califat arab, câmp de luptă pentru cruciați, și în final nici măcar o provincie otomană, ci doar un sangeac al provinciei otomane Siria.
Deci în 1937 nu existau palestinieni, ci locuitori ai fostului sangeac Palestina, acum dominion britanic. Britanicii au rupt din Palestina o parte și au făcut-o cadou unui prințișor hașemit: Iordania. Acesta este statul ”palestinienilor” musulmani.
În rest citez o relatare a unui palestinian:
”📣𝐇𝐄𝐋𝐋𝐎,
𝐒𝐔𝐍𝐓 𝐏𝐀𝐋𝐄𝐒𝐓𝐈𝐍𝐈𝐀𝐍 !!! 🇵🇸
Și pentru că onestitatea e rară în politica mea, lasă-mă să mărturisesc câteva lucruri.
📅 1947. 𝑶𝑵𝑼 𝒎𝒊-𝒂 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒊𝒕 𝒖𝒏 𝒔𝒕𝒂𝒕.
Alături de Israel. Granițe, independență, recunoaștere. Am spus nu. Liderii mei au promis că războiul va „arunca evreii în mare.” În schimb, am pierdut totul — și am numit asta o catastrofă. Nu pentru că nu mi s-a oferit un stat, ci pentru că eu am refuzat unul.
📅 1948–2025. 𝙎𝙩𝙖𝙩𝙚𝙡𝙚 𝙖𝙧𝙖𝙗𝙚 𝙢-𝙖𝙧 𝙛𝙞 𝙥𝙪𝙩𝙪𝙩 𝙞𝙣𝙩𝙚𝙜𝙧𝙖— drepturi, pașapoarte, demnitate. În schimb, m-au închis în tabere de refugiați generații la rând — ca să rămân o armă împotriva Israelului. Și-au construit palate pentru ei și închisori pentru mine. M-au folosit ca propagandă, nu ca oameni.
📅 1967. După încă un război pierdut, aș fi putut construi un stat în Cisiordania și Gaza. În schimb, am triplat:
„𝑵𝑼-păcii,
𝑵𝑼-recunoașterii,
𝑵𝑼-negocierilor.”
Trei „𝑵𝑼”. După 50 de ani, tot n-am un Stat. Se pare că refuzul nu plătește chiria.
🕊️ 𝙊𝙨𝙡𝙤, 𝙖𝙣𝙞𝙞 ’90. 𝙄𝙨𝙧𝙖𝙚𝙡𝙪𝙡 𝙖 𝙯𝙞𝙨: 𝙝𝙖𝙞 𝙨𝙖̆ 𝙞̂𝙣𝙘𝙚𝙧𝙘𝙖̆𝙢. Mi-a dat autonomie. Arme pentru poliție. Miliarde de dolari ca ajutor. Ce au făcut liderii mei? Au furat banii, au înarmat miliții și au declanșat o intifadă. Atentate sinucigașe în loc de școli. Rachete în loc de fabrici.
📅 2005 𝑮𝒂𝒛𝒂. 𝑰𝒔𝒓𝒂𝒆𝒍𝒖𝒍 𝒂 𝒑𝒍𝒆𝒄𝒂𝒕 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒍𝒆𝒕.
Fără coloniști, fără soldați. Am avut ocazia să transform Gaza în „Singapore la Mediterană”. Am votat Hamas. Ei au transformat-o în „Mogadishu la malul mării”. Miliardele pentru ajutor? Tuneluri, rachete și palate pentru liderii lor — în timp ce oamenii mei mănâncă conserve în întuneric.
Democrație? Nu am avut alegeri de aproape 20 de ani. Hamas îi omoară pe disidenți în Gaza. Fatah îi închide în Cisiordania. Liderii mei anulează alegerile pentru că sunt prea ocupați să se lupte între ei pentru putere.
𝙍𝙚𝙡𝙞𝙜𝙞𝙚. În loc să construiesc un viitor, am pus clerici la TV să le insufle copiilor ură față de evrei. Glorifică „martiri” care aruncă în aer autobuze. Cresc copii cu cântece despre „sânge și foc”, în loc de cărți și știință. Am schimbat speranța cu războiul sfânt.
𝙇𝙪𝙢𝙚𝙖 𝙖𝙧𝙖𝙗𝙖̆. Regimurile arabe mă numesc „frate”. Dar întreabă-i câți palestinieni pot trăi liber în Liban, Siria, Egipt sau Kuweit. Mă exclud, dar aplaudă când mor — pentru că moartea mea le servește ca pretext.
Absurd. Continuu să spun că vreau să „construiesc un stat.” Ironic: lângă mine stă Israelul — vecinul care a construit o democrație prosperă, un hub high-tech, ferme în deșert, orașe din nisip. Fără petrol, doar ambiție. Aș fi putut învăța, copia, colabora. În schimb, am ales invidia și furia.
𝙊𝙗𝙨𝙚𝙨𝙞𝙖 𝙖𝙣𝙩𝙞-𝙚𝙫𝙧𝙚𝙞𝙖𝙨𝙘𝙖̆.
Aș fi putut accepta evreii ca vecini. Aș fi putut spune „două popoare, două state.” În schimb, repet: „de la râu până la mare.” În loc să arăt onoare, ospitalitate și cultură, am arătat cultura sabiei — furie, extremism și sânge. În loc să spun „salaam” — pace — am țipat „moarte evreilor.” Și apoi mă mir când israelienii nu au încredere în mine.
𝑹𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒅𝒆𝒓𝒆. Dau vina pe Israel pentru tot. Mereu. Liderii mei fură miliarde? Vinovat e Israelul. Hamas trage rachete din spitale?
Vinovat e Israelul.
Glorific moartea mai mult decât viața?
Vinovat e Israelul. Răspunderea nu e punctul meu forte.
𝙎𝙪𝙣𝙩 𝙥𝙖𝙡𝙚𝙨𝙩𝙞𝙣𝙞𝙖𝙣 !!!
Aș fi putut construi o națiune — de multe ori. Am ales refuzul, corupția și războiul etern. Aș fi putut trăi în pace cu Israelul, dar am ales să trăiesc în umbra ideii de a-l distruge.
Deci da — sunt o victimă. Dar prea des sunt o victimă a propriilor mei lideri, a propriilor mele alegeri și al propriului meu refuz de a renunța la ură.
Și asta, dragă pro- palestinianule, este tragedia pe care nimeni nu vrea s-o recunoască. 🕊️⚠️
”
Niciun cuvant despre dictaturile care se nasc in interiorul democratiilor liberale, fie si prin abandonul democratiei de frica ramanerii in urma, dictatori care acumuleaza tot capitalul si distrug companiile mai mici, cu accent pe „mai”, caci totul e relativ, deci ori esti cel mai tare, ori dispari. De aia, ne uitam in gura unui agent imobiliar mediocru si pana nu de mult a unui Asperger (geniu autist), ma refer la Trump si Musk..
Acum veti zice ca sunt vreun trol ruzznac, care are in tolba o arma care se numeste relativizare… Dar pentru mine o astfel de eticheta e doar o expresie a acelui „black&white” thinking care ne-a cuprins. Sau cum zicea Lenin: „cine nu e cu noi, e impotriva noastra”.
Adevarul e ca nu imi place nicio dictatura, cu atat mai putin cele de la Est… Ne asteapta un nou Dark Age, caci dictaturile sunt mai eficiente economic si f. posibil militar. Asta e de fapt concluzia povestii. Urmezi orbeste un dictator cat de cat mai luminat sau vine Hoarda de Aur si te trage prin foc si sabie, istoria se repeta, dar e trista. Sau niste politicieni care sunt de la an la an o caricatura a precedentilor. Credeati ca nu se poate mai rau ca Dragnea? Sau Dancila? Stati sa vedeti Simion, Sosoaca si bineinteles Georgescu…
”dictaturile sunt mai eficiente economic si f. posibil militar.”
Da, s-a văzut asta pe vremea lui Ceaușescu. Sau pe vremea invaziei sovietice din Afghanistan 😀
Așa cum am scris și mai sus, neomarxiștii simt că încep să piardă puterea și încearcă să submineze democrația. Despre asta e toată povestea. Democrația nu e ineficientă per se. Ineficientă e birocrația neomarxistă care a umplut toată Europa. Activismul neomarxist care a umplut forumurile de limbă română e plătit cu bani confiscați din economia reală. Așa se explică fiscalitatea absurdă din România de azi și tot așa se explică și ”ineficiența”: dacă activiștii de la ONG-urile de mediu sunt de fapt angajați în cadrul Ministerului Transporturilor, banii publici se cheltuie tocmai pentru salariile activiștilor care obstrucționează proiecte majore de infrastructură.
Despre universități, în episodul viitor 😀
NU
Noua Ordie se naste doar dupa un RAZBOI GLOBAL – de data asta.
(toti cei care ati facut „Economie Mondiala stiti la ce ma refer)
Deorece unii nu vor sa renunte, iar ceilalti vor imposibilul crezandu-se destul de PUTERNICI.