vineri, mai 20, 2022

Ce au văzut și ce au trăit voluntarii care îi ajută pe refugiații din Ucraina. 34 de interviuri

Implicarea instituțiilor și ONG-urilor în ajutorarea refugiaților – percepția voluntarilor care oferă sprijin refugiaților ucraineni

Românii au reacționat extrem de prompt în a sprijinii oamenii din Ucraina care au trecut granițele țării noastre, fugind din calea războiului chiar din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie 2022. Oameni simpli și voluntari ai organizațiilor neguvernamentale au fost primii care au ajuns în punctele de trecere a frontierei de la Sighetul Marmației, Siret sau Isaccea, întâmpinându-i pe ucraineni cu ceai cald, alimente, pături, produse de igienă și asigurându-i că sunt alături de ei în clipele grele prin care sunt nevoiți să treacă. Guvernul României a salutat implicarea ONG-urilor, prin purtătorul de cuvânt, Dan Cărbunaru care spunea la finalul unei ședințe de Guvern din 9 martie 2022 că „(…) au fost mai multe măsuri pe care Guvernul României le-a luat, sigur, și împreună cu societatea civilă, cu voluntarii, cu românii care s-au mobilizat și astfel de gesturi sunt necesare și vor continua pe măsură ce, după cum vedem, situația din Ucraina se menține extrem de complicată, ca urmare a agresiunii militare ruse”[1].

Mi-am propus să scriu despre cum se vede situația ucrainenilor nevoiți să se strămute, prin ochii voluntarilor din organizațiile neguvernamentale care au ajuns în punctele de trecere a frontierelor sau care i-au găzduit în centrele lor. Una este să ascultăm relatări ale presei și să vedem imagini pe internet sau la TV și alta este să citim mărturii ale celor care au văzut și simțit trăirile acestor persoane. Sunt și eu voluntar și tocmai fiindcă am văzut cu ochii mei o parte din traseul ucrainenilor în fuga lor din calea războiului, am hotărât să scriu despre cum i-au perceput voluntarii ONG-urilor pe refugiații ucraineni care au trecut granițele țării lor, în primele 3 săptămâni de la începerea agresiunii militare ruse asupra Ucrainei. Am colectat 34 de opinii ale voluntarilor care au oferit o mână de ajutor refugiaților. Unii dintre ei activează chiar în punctele de trecere a frontierelor de la Sighetul Marmației, Siret, Isaccea, în taberele pentru refugiați special amenajate, în sălile de sport și incintele unor unități școlare, în locațiile unde își desfășoară activitatea ONG-urile și chiar în hotelurile unor persoane care au decis să-i cazeze cât este nevoie.

Opiniile exprimate mai jos sunt de la oameni care conduc ONG-uri în domeniul social, asistenți sociali, psihologi, asistenți medicali, medici, preoți, pastori, animatori socio-educativi, interpreți mimico-gestuali, studenți care învață asistență socială, resurse umane, sociologie, relații internaționale, dar și voluntari în asociații de protejare a animalelor. Dincolo de pregătirea și pozițiile ocupate, toți acești voluntari sunt în primul rând oameni simpli care au decis să stea zi și noapte în prima linie intrând în contact direct cu refugiații.

Scopul acestui studiu bazat pe metoda anchetei sociologice pe bază de interviu a fost acela de afla de la voluntarii diferitelor ONG-uri și instituții: (1) ce i-a motivat să se implice, (2) ce nevoi au persoanele cu care au interacționat, (3) ce situații de viață au văzut, (4) ce au învățat din experiența prin care au trecut și (5) ce apreciază că s-ar putea face mai bine în gestionarea situației migraților fugiți din calea războiului. Ghidul de interviu conține 5 întrebări ce au fost transmise respondenților pe rețeaua de socializare Whatsapp, iar răspunsurile au fost colectate în perioada 04-14 martie 2022. Întrebările sunt: 1. Ce te-a motivat să te implici în a sprijinii persoanele care fug din calea războiului?, 2. Care crezi că este principala problemă/nevoie a persoanelor cu care ai interacționat?, 3. Descrie, pe scurt, o experiență care te-a marcat?, 4. Ce ai învățat profesional din această experiență? și 5. Ce apreciezi că ar putea fi făcut mai bine, de ce ar mai fi nevoie pentru a veni în sprijinul acestor persoane? (resurse, transport, cazare, orientare, cooperare cu autorități, ș.a.). De asemenea, pe baza analizei secundare a datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne, am realizat o radiografiere a situației cetățenilor ucraineni care au intrat și ieșit din România, precum și al celor care au cerut azil de la începerea conflictului militar în Ucraina. Datele arată că numărul cetățenilor ucraineni care intră pe teritoriul României este în scădere, dar numărul persoanelor care cer azil zilnic, deși e și acesta în scădere, evoluția numărului cetățenilor ucraineni cu azil în România este în creștere.  

Tabăra pentru Refugiați amenajată pe stadionul din localitatea Siret, jud. Suceava

Motivația implicării voluntarilor în sprijinirea refugiaților

Voluntarii spun că au ales să se implice din dorința de a face bine, de a ajuta, din empatie, compasiune, înțelegere, conștientizarea nevoii de a oferi sprijin. Unii consideră că e o șansă să-și pună în practică valorile personale în care cred, că s-au implicat din plăcerea de a ajuta și dorința de a-i încuraja pe cei nevoiți să-și părăsească țara. Că stările și trăirile prin care trec refugiații, îi determină și pe ei să se schimbe. Ajutându-și semenii, sunt împliniți sufletește și simt asta prin recunoștința pe care le-o arată cei pe care-i sprijină. Pentru alții este și o motivație religioasă, ajutând din iubire, dragostea de aproapele tău și Dumnezeu, conform misiunii și rolului organizației din care fac parte. Cu toții simt un sentiment de apartenență la comunitatea celor care suferă, al utilității pe care îl au când ajută și al moralei creștine care ne unește.

 „Am înțeles suferința lor, panica lor. Am simțit că nu pot să fiu altundeva decât la graniță. Dacă aș putea aș merge mai departe în Ucraina să le fiu alături. Sunt mame și copii care au lăsat totul în urmă cu credința că la un moment dat se vor putea întoarce, că își vor putea revedea soții, tații. Nu au vrut să plece. Au fost forțați să plece pentru a se salva și pentru a-și salva copiii”. A., S., feminin, 42 ani, locțiitor secretar general Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Cred că necesitatea morală presantă de a dărui, a face bine, e motorul care ne alimentează, ne susține energetic pe toate fetele din echipa Patrocle. Voința, de a face bine, ne determină să acționăm în vederea depășirii obstacolelor exterioare, condițiile meteo extreme, hainele prea subțiri în raport cu indicatorii climatici, oboseala ș.a.m.d.. Oriunde ne cade privirea și sufletul, e loc de făcut bine. Iar în ochii lor, ai animalelor pe care reușim să le ajutăm, cu o hârtie sau cu un pumn de boabe, citim toată recunoștința lumii. Și ea e cea care reușește să ne mobilizeze întreg efortul voluntar”. T. S., feminin, 20 ani, Asociația de protecție a animalelor „Casa Lui Patrocle”, Suceava

„Dorința de a ajuta persoane aflate în nevoie”. T., A., masculin, 35 ani, ofițer Armata Salvării din România

„Mă gândesc imediat la familia mea și ce făceam dacă eram în situația de refugiat”. P., L., masculin, 38 ani, ofițer (elvețian) Armata Salvării din România

„Mai mult decât motivația profesiei pe care am ales să o practic, cred cu tărie că indiferent de culoare, naționalitate, echipă de fotbal preferată atunci când un om este într-o situație de risc, dacă pot să ofer suportul, o fac. Pe de altă parte, sincer până să îmi adresezi întrebarea, nu m-am gândit la motivație…. e modul în care gândesc, simt și acționez, e ceea ce mă definește – compasiunea”. R. S., feminin, 30 ani, asistent social, Organizația Salvați Copiii, filiala Suceava

„Ce m-a motivat să mă implic? Așa mi-am început ziua de 24 Februarie 2022 – Mă trezesc dimineața și este război… Unde? Lângă noi, în Ucraina. Imediat ne gândim la prietenii noștri surzi ucraineni dacă sunt bine… caut pe lista mea de prieteni… Abia o găsesc pe prietena mea. Ne-am împrietenit la concursul internațional MISS-MISTER DEAF WORLD – EUROPE – ASIA. Și îi scriu pe Facebook, îmi răspunde și îmi zice că este bine… Speră să se termine războiul și să fie pace! Și în al doilea rând ceea ce m-a motivat să mă implic este empatia…. Sunt o persoană cu o sensibilitate foarte mare și empatizez cu oamenii din jurul meu. Înțeleg nevoile lor și încerc să-i ajut”. C., V., feminin, 35 ani, interpret în limbaj mimico-gestual, Asociatia Naționala a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico – Gestual

„Mereu am fost un om care s-a implicat în ceea ce privește oamenii și acum că am avut ocazia să ajut am zis să o fac pentru că știu cât de mult contează”. V., R., masculin, 20 ani, student, voluntar la Hotel Mandachi, Suceava

„Tre să recunosc că principalul motiv pentru care a făcut-o a fost acela că m-am pus în locul acestor oameni. Și de când a început acest război îmi tot imaginez ce-aș face și ce-aș simți dacă aș fi în pielea lor și ar trebui să-mi părăsesc casa, familia și toată viața mea cu-n ghiozdan în spate fără să am vreo țintă clară, sprijin și prea multe posibilități financiare. Așa că mi-am dorit să ofer oamenilor o primire așa cum mi-aș dori eu să am dacă vreodată voi fi pusă în situația lor”. P. A., feminin, 31 ani, voluntară și manager Asociația Act for Tomorrow

„Pentru mine, motivația de a fi voluntar este una biblică: „credința fără fapte e moartă”. De aceea, activitatea mea de voluntar este oarecum naturală având în vedere chemarea biblică pentru a da de mâncare celui flămând, a-i da să bea celui însetat, pe cel gol să-l  îmbraci, pe cel străin să-l adăpostești, pe cel bolnav sau la închisoare să-l vizitezi. Aceste fapte sunt foarte actuale în această perioadă. Pentru mine personal, implicarea de acum are o însemnătate deosebită. Eu sunt de naționalitate ucraineană. Am fost de multe ori în Ucraina, am mulți prieteni acolo, biserica ucraineană m-a ajutat să-mi fac studiile de teologie la Roma, iar acum Ucraina suferă, Biserica suferă, se înțelege că nu îmi trebuia o motivație mai mare!” V. C., masculin, 50 ani, preot vicar greco-catolic ucrainean

„Ceea ce m-a motivat să mă implic în a sprijini persoanele care fug din calea războiului este sentimentul de empatie”. C., V., feminin, 43 ani, asistent social, Asociația Armata Salvării România

„Organizația Salvați Copiii intervine acolo unde este nevoie atunci când copiii se află în situații vulnerabile. Faptul că acum traversăm această perioadă dificilă ne face să fim alături de cei aflați în situații dificile nu numai din punct de vedere profesional ci și ca oameni, pentru că nimeni, niciodată, nu are dreptul să intervină în mod brutal asupra dezvoltării frumoase a unui copil”. E., A., feminin, 57 ani, asistent social, Organizația Salvați Copiii, Filiala Suceava

„Când am primit propunerea de a sprijini persoanele refugiate, am spus da din prima. M-a motivat dorința de a ajuta și îndruma oamenii care lasă toată viața în spate și nu își doresc decât să fie în siguranță. Fac parte dintr-un ONG, unde am fost norocoasă să pot veni în sprijinul celor mai nevoiași, iar în contextul actual mi s-a oferit șansa să fac asta pentru oamenii care în momentul de față au cea mai mare nevoie de noi”. N. P., feminin, 28 ani, specialist relații sociale, Fundația World Vision România

„Sunt o persoană care își dorește să adune cât mai multe merinde  sufletești ce vor rămâne pictate pe retina sufletului pentru eternitate. Astfel, emoțiile și vulnerabilitatea refugiaților m-au determinat să le fiu alături, considerând că va fi o experiență care mă va schimba și mă  va determina să apreciez fiecare clipă de bine, de pace și de tihnă din viața mea”. F. D., feminin, 20 ani, studentă, voluntară ASCOR, Filiala Suceava

„Cu o noapte înainte de a mă implica efectiv, am stat trează gândindu-mă la persoanele care trebuie să părăsească țara, casa și poate familia. Am plâns și m-am rugat să pot fi de folos în vreun fel acestor persoane. Nu cred ca a trecut o zi și am mers să dau o mână de ajutor la Asociație”. M., O., feminin, 21 ani, studentă, Asociația Creștină „Pentru Tine” Botoșani

„Morala creștină care mă ghidează în viață, modelul parental, ai mei sunt săritori, ajuta necondiționat, am văzut asta de-a lungul timpului, în plus, sentimentul utilității pe care îl ai când te implici în astfel de acțiuni”. E. C., feminin, 47 ani, asistent social, director programe Fundația FARA

„Am început prima data prin a face cu câțiva tineri  pachete pentru vamă și am avut ulterior o dorință de a face ceva mai mult pentru refugiați… De aici a pornit și punerea clădirii la dispoziție pentru refugiați. Dar cred ca motivul a fost și iubirea de oameni și de Dumnezeu. Ceea ce facem aici, ne împlinește sufletește. Apoi, modul în care ei ne mulțumesc și se bucură de ceea ce le oferim mă motivează. (voi atașa câteva poze care arată asta)”. B. A., feminin, 20 ani, studentă, voluntară Centrul EMAUS-Impact Suceava

„Cel mai mult m-a motivat să mă implic în a sprijini persoanele care fug din calea războiului, dorința de a ajuta pe aproapele”. T., M., masculin, 22 ani, student voluntar ASCOR, Filiala Suceava

„Am simțit că Dumnezeu mă cheamă să fiu de folos celor care sunt debusolați ca să le vorbesc și să le dau o speranță oamenilor că se poate lua de la capăt chiar dacă Dumnezeu este acela care poate schimba durere în bucurie”. V., B., feminin, 35 ani, ofițer, asistent social, Asociația Armata Salvării România

„Eu voiam încă din primele zile de război să fac ceva, însă nu știam ce să aleg. Eram aproape hotărâtă să merg la Mandachi până s-a făcut întâlnirea online unde am discutat despre tabăra din Siret și atunci m-am hotărât. Personale acestea au nevoie de sprijinul și suportul nostru, iar cei care putem… ar trebui să îl oferim”. B. A, feminin, 20 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„Motivația o am de la Maltezi. Spiritul maltez. Totodată cred că unde e nevoie de ajutor acolo trebuie să ne implicăm, acolo trebuie să fim prezenți, și dacă e cazul trebuie să răspundem la cereri formulate de către cetățeni, fie români, fie maghiari, fie de oricare altă naționalitate” . R. S., masculin, 35 ani, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Dorința de a contribui la alinarea suferinței unor persoane care s-au trezit brusc într-o situație în care viața li se schimbă radical și sunt nevoite să își protejeze familia. Motivația de a contribui se bazează pe înțelegerea gravității situației persoanelor care lasă în urmă tot ce au fizic pentru a își salva viața”. T. A., masculin, 35 ani, voluntar Crucea Roșie Română

„Am decis să mă implic în acest proiect de voluntariat, deoarece este unica modalitate prin care pot participa și eu la ajutarea refugiaților. M-am pus în primul rând în locul lor și mi-am imaginat cât de greu mi-ar fi fost mie în astfel de momente, dacă nu aveam la cine să apelez pentru ajutor”. P. C., feminin, 17 ani, elevă, voluntară hotel Mandachi

„Ce m-a motivat pe mine să mă implic ca psiholog voluntar la ISU, este dorința de a veni în ajutorul persoanelor refugiate, de a le acorda ajutor și a le oferi un zâmbet pe față, de a-i liniști oricât de puțin, știind că contează enorm pentru ei”. D. I., feminin, 24 ani, psiholog clinician, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„În primul rând dorința de a face ceva util, de a aduce o bucurie cât de mică celor din jurul meu”.  H. M., feminin, 38 ani, medic epidemiolog

„Empatia și conștientizarea nevoilor refugiaților din orice punct de vedere”. F. B., feminin, 37 ani, psiholog, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„Nu am avut un anume motiv, din totdeauna mi-a plăcut să ajut oamenii la nevoie, mă implic și în restul timpului punctual și in alte proiecte”. T., C., masculin, 36 ani, Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4X4

„Dumnezeu” C., T., masculin, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România.

„M-am implicat în sprijinirea persoanelor refugiate din dorința de a oferi ajutor acestor persoane, acesta fiind singurul lucru pe care îl putem face în acest moment pentru ei”. C. V., feminin, 22 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„Am ajuns în punctul vamal Costești-Stânca, Botoșani pe 2 martie împreună cu alți voluntari din partea ONG-ului ADRA – România. Ceea ce mă motivează să fiu acolo, în prima linie, este dragostea față de oameni. Suntem ființe raționale, morale și cu teamă de Dumnezeu, iar implicarea noastră relevă întocmai valorile și principiile pe care le promovăm”. M. V, masculin, 26 ani, pastor și voluntar Asociația ADRA – România

„Motivația mea este aceeași din momentul de când am ales să fiu voluntar în Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România. Aceasta fiind de a ajuta persoanele fără sprijin emoțional sau care au nevoie de consiliere psihologică. Atât persoane din comunitatea mea, cât și altor comunități le dau o mână de ajutor cu cea mai mare plăcere. În acțiunea aceasta m-am implicat din cauza fenomenului creat”. I. S., masculin, 24 ani, animator socio-educativ, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Personal îmi place foarte mult să ajut lumea din jurul meu. Sunt voluntar de aproximativ 15 ani și văzând de-a lungul timpului cât este de important să ajutăm persoanele nevoiașe, persoanele care au nevoie de sprijinul nostru, m-am decis să dau și eu o mână de ajutor refugiaților deoarece văzând prin câte necazuri trec, au nevoie de tot sprijinul pe care noi putem să i-l oferim. Eu sunt foarte sufletist și de aceea mi-am zis că vreau să îi ajut cu tot ce pot în aceste zile în care am stat în Vama Siret”. M., D., masculin, 45 ani, pastor, voluntar ADRA – România.

„Motivația principală a fost aceea de a-i ajuta să depășească situația traumatică și de a dezvolta un minim de mecanisme de copping pentru a reuși să își planifice eficient următorii pași”. A., N., feminin, 34 ani, psiholog voluntar ISU

„Am decis să mă implic în activitatea de voluntariat din dorința de a ajuta persoanele care fug din cauza războiului. Prin intermediul facultății am fost informat de posibilitatea de a ajuta în cadrul taberei pentru refugiați de la Siret așa că am ales să merg acolo”. H., S., masculin, 19 ani, student sociologie, voluntar Asociația Asistenților Sociali din România.

„Nu cred că poate fi vorba de vreo motivare conștientă, a fost mai degrabă vorba de ceea ce am simțit, a fost impulsul de a ajuta… știam că pot, că am resurse, că vreau. Reiterez ideea că, compasiunea este una dintre cele mai importante trăsături umane în situații de criză… și aceasta este o situație, indiscutabil, de criză”. M. N, feminin, 45 ani, asistent social, D.G.A.S.P.C. Tulcea

Voluntari ASCOR Suceava în incinta Gării Burdujeni, Suceava

Probleme și nevoi ale refugiaților din perspectiva voluntarilor

Ca probleme și nevoi menționate sunt în primul rând trauma, singurătatea, nevoia de sprijin material, dar mai ales emoțional. Au nevoie de informații și să comunice cu rudele rămase în țară, dar și cu cei din alte țări. Se simt copleșiți, suspicioși și neîncrezători și de aceea au nevoie de siguranță, predictibilitate și protecție (adăpost), persoane cu care să vorbească și să-i liniștească. Cei mai mulți sunt dezorientați și au nevoie de orientare și informații clare și precise despre documentele care li se întocmesc și rutele de transport pe care le pot accesa. Deși în multe situații barierele de comunicare au pus probleme, acestea au fost rezolvate prin intermediul translatorilor (printre ei și mulți studenți din Republica Moldova și chiar Ucraina veniți la studii în România), a interpreților mimico-gestuali în cazul celor cu deficiențe de auz și mai ales a aplicațiilor mobile de traducere care au fost des folosite de cei mai mulți dintre voluntari.

Voluntari ai Asociației Asistenților Sociali din România și interpreți mimico-gestuali în Tabăra pentru Refugiați Siret, Jud. Suceava

„Acolo unde vor ajunge se vor simți singuri. Sunt marcați de traume. Au nevoie de sprijin acolo unde vor ajunge. Au nevoie să aibă vești despre rudele lor. S-ar putea facilita poate această legătură. E nevoie de sprijin emoțional pentru mame și pentru copii. E nevoie de oameni care se pricep să o facă. Poate și o rețea națională și internațională de specialiști care să le ofere sprijin emoțional”. A., S., feminin, 42 ani, locțiitor secretar general Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Nevoia de siguranță, de confort emoțional. Oamenii au nevoie să fie luați în brațe, încurajați, trebuie să simtă compasiune din partea celor pe care-i văd prima dată atunci când trec granița”. T. S., feminin, 20 ani, Asociația de protecție a animalelor „Casa Lui Patrocle”, Suceava

„Faptul că din motive de securitate nu pot fi la ei acasă”. T., A., masculin, 35 ani, ofițer Armata Salvării din România

„Un sfat, oricât de mică atenție. Nevoile nu sunt mereu cele materiale, dar au nevoie de a fi în siguranță”. P., L., masculin, 38 ani, ofițer (elvețian) Armata Salvării din România

„Majoritatea celor cu care am interacționat vor să știe unde le sunt rudele rămase în Ucraina, nu știu cum pot lua contactul cu ele”. R. S., feminin, 30 ani, asistent social, Organizația Salvați Copiii, filiala Suceava

„Documentele! La început a fost extrem de greu să le explicăm demersurile legislative din România mai ales că nici noi nu am fost pregătiți și informați. Ne căutau surzii din Ucraina. Erau cazuri în care unul a uitat documentele acasă, altul era blocat la vama din Ucraina și nu putea intra în România. Au fost surzi care au așteptat 4 zile afară ca să poată intra în România, alții au mers pe jos 50 de km! Numărul de interpreți pentru surzi este extrem de mic în România, avem doar interpreți autorizați care știu LSR-Limba Semnelor Romane și interpreți neautorizați. Provocarea cea mare era să găsim interpreți care știu Limba Semnelor Ucrainene/Rusești și Limba Semnelor Internaționale. Doar surzii știu semne ucrainene și internaționale pentru că au comunicat între ei la schimburi de experiență, workshop-uri internaționale sau online. Unii voluntari surzi din România au fost și în Republica Moldova unde au învățat semnele ucrainene/rusești: D. C. și V. G. Ei au fost baza noastră în comunicarea cu surzii din Ucraina. Surzii au nevoie să comunice în limba lor maternă. Când ne-au văzut cu vestele portocalii și cu semnul Surd, la noi veneau. Se simțeau în siguranță și mai liniștiți”. C., V., feminin, 35 ani, interpret în limbaj mimico-gestual, Asociatia Naționala a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico – Gestual

„Principala problemă după părerea mea e că au nevoie de cineva cu care să vorbească și să îi liniștească pentru că loc unde să doarmă, mâncare și restul cele necesare au la dispoziție ca și lucruri materiale, dar au nevoie de cineva să fie lângă ei în perioada asta”. V., R., masculin, 20 ani, student, voluntar la Hotel Mandachi, Suceava

„Eu am interacționat mai mult cu persoane aflate în tranzit. Acestea aveau nevoie de informații clare privind transportul către țările unde doreau să ajungă. Pentru România cazarea a fost cea mai mare nevoie pe care am întâlnit-o”. P. A., feminin, 31 ani, voluntară și manager Asociația Act for Tomorrow

„Persoanele care sosesc aici sunt obosite, speriate, dezamăgite, disperate. Primii refugiați care au venit nici nu au vrut să vorbească cu noi, au fost foarte reținute, nu mai aveau încredere în oameni. Eu cred că pentru ei este important să vadă și altă față a umanității, că există în lume bunătate și frumusețe de care ei au uitat într-o clipă. Și aici oamenii le-au arătat această față frumoasă!” V. C., masculin, 50 ani, preot vicar greco-catolic ucrainean

„Nevoia de comunicare, de consolare, nevoia de certitudine că se află în siguranță; apoi nevoile de bază un adăpost, hrană, de haine, produse de igienă”. C., V., feminin, 43 ani, asistent social, Asociația Armata Salvării România

„Siguranță și predictibilitate” E., A., feminin, 57 ani, asistent social, Organizația Salvați Copiii, Filiala Suceava

„Oamenii vin după un drum lung, iar pentru mulți dintre ei drumul continuă, până vor ajunge spre alte țări, unde se vor stabili pentru o perioadă la rude, prieteni. Dar gândul lor rămâne la cei lăsați acasă, la locul lor de-o viață. Au nevoie de orientare și sprijin. Să nu simtă că sunt singuri”. N. P., feminin, 28 ani, specialist relații sociale, Fundația World Vision România

„Principala nevoie este un adăpost temporar până când fiecare familie se va reorienta spre un loc prielnic dezvoltării sale, un loc în care să se simtă protejați. Dar, totodată  exista  nevoia de a se simți înțeleși, acceptați și în siguranță”. F. D., feminin, 20 ani, studentă, voluntară ASCOR, Filiala Suceava

„Nevoia de a afla siguranță și protecție în cineva”. M., O., feminin, 21 ani, studentă, Asociația Creștină „Pentru Tine” Botoșani

„Nevoia de siguranță și de validare a valurilor de emoții așa zis negative care îi inundă: frică, frustrare, furie, uneori, deznădejde”. E. C., feminin, 47 ani, asistent social, director programe Fundația FARA

„Majoritatea persoanelor cu care am interacționat se simt copleșite, nu au încredere  sau nu știu unde să se ducă. Mulți își schimb biletele de avion de pe o zi pe alta etc. O altă problemă ar fi și limba, nu toți știu engleză… Dar avem destui traducători”. B. A., feminin, 20 ani, studentă, voluntară Centrul EMAUS-Impact Suceava

„Principala nevoie a persoanelor cu care am interacționat este lipsa de sprijin moral și financiar”. T., M., masculin, 22 ani, student voluntar ASCOR, Filiala Suceava

„Nu sunt informați care sunt procedurile, ce urmează să se întâmple în viața lor, nu cunosc cu ce se pot întâlni”. V., B., feminin, 35 ani, ofițer, asistent social, Asociația Armata Salvării România

„Principala problemă este panica generalizată, vin speriați din Ucraina și nu știu încotro să o apuce. Eu consider că e nevoie de consiliere și de oameni liniștiți în preajma lor”. B. A, feminin, 20 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„Eu sunt în Vama Siret, județul Suceava. Ce-am văzut aicea și ce văd aicea este mai degrabă o zonă de tranzit, toți care vin, aproape toți, 90 la sută dintre refugiați vor să se ducă în străinătate mai departe, Germania, Italia, Polonia, Belgia, etc . Dar până când sunt aici la vamă au nevoie de sprijin, de o atmosferă prietenoasă, de oameni în care poate să aibă încredere. Ideea este că trebuie să fim lângă ei și trebuie să aibă în încredere în noi, ca să simtă că suntem aici ca să-i ajutăm, ca să dăm sfaturi, să oferim posibilități de cazare, de transport și de mâncare, până când pot continua drumul. Și pentru că este foarte frig, le oferim un ceai cald, pături, mănuși, îmbrăcăminte călduroasă și un cort încălzit unde pot să aștepte transportul către următoarea destinație”. R. S., masculin, 35 ani, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Din cele observate în Vama Siret, majoritatea persoanelor au nevoie de îndrumare și transport. Lipsa cunoștințelor de limba engleză le îngreunează situația. Pe lângă aceasta se remarcă nevoia de siguranță, de alinare a stării de șoc în care se află”. T. A., masculin, 35 ani, voluntar Crucea Roșie Română

„Consider că principala nevoie a persoanelor cu care am interacționat este siguranța și asigurarea că totul va fi bine în final”. P. C., feminin, 17 ani, elevă, voluntară hotel Mandachi

„Consider că principala problemă a refugiaților este despărțirea de persoanele masculine din viața lor, soț, frate, tată și pierderea legăturii cu ei (de exemplu sunt multe persoane care nu au mai putut contacta bărbații din viața lor, care au rămas în țară”. D. I., feminin, 24 ani, psiholog clinician, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„Teama, spaima, gândul unora că nu știu unde să meargă”. H. M., feminin, 38 ani, medic epidemiolog

„Principala problemă după ce au trecut vama este cea legată de documente. Își doresc să primească ajutor prompt pentru a fi în regulă cu documentele, în vederea deplasării spre locul unde se vor stabili”. F. B., feminin, 37 ani, psiholog, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„Le este frică de ce vor găsi  aici după ce trec frontiera, sunt dezorientați și speriați. Circulă zvonuri printre ei că sunt ținuți pe termen lung în corturi. O altă problemă majoră este comunicare cu ei, majoritatea necunoscând nici o altă limba în afară de ucraineană/rusă”. T., C., masculin, 36 ani, Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4X4

„Nesiguranța” C., T., masculin, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România.

„Nevoile persoanelor cu care am interacționat sunt diverse în funcție de vârsta pe care aceștia o au, însă dacă ar fi să aleg una care să se potrivească tuturor aș alege nevoia de a fi în siguranță și de a se simți protejați. Problema cu care m-am confruntat cel mai des este dată de faptul că o mare parte dintre persoanele cu care am interacționat vorbesc doar limba ucraineană și am avut nevoie de ajutorul unui translator pentru a ne înțelege și pentru a le putea oferi ceea ce ei aveau nevoie, însă atunci când nu am avut translator ne-am adaptat și cu ajutorul aplicațiilor de traducere am reușit să comunicăm și să îi înțelegem foarte bine chiar dacă am avut nevoie de mai mult timp pentru a face acest lucru”. C. V., feminin, 22 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„Problemele diferă de la caz la caz, la fel și nevoile. Pentru o mai bună înțelegere le voi împărți în categorii de persoane. Persoane grăbite (acele persoane care au mijloc de transport personal și nu au nevoie decât de o cartelă SIM, un ceai fierbinte și puțină mâncare pentru drum) aprox. 35%. Persoane în tranzit (acele persoane care sunt obosite și au nevoie de o cartelă SIM, puțină mâncare pentru drum, dar și loc de cazare în apropiere pentru o noapte) aprox. 35% și persoane lăsate la vamă (acele persoane care nu au mijloc de transport personal și sunt aduse de mașini mici sau autobuze până la centrul de primire din afara vămii. Acestea au nevoie de transport local sau extern, cazare, îmbrăcăminte, dar și asistență constantă. aprox. 30%. Cel mai cerut lucru a fost/este cartela SIM. 10/10, urmat de transport. 7/10, mâncare. 5/10 și cazare 4/10. Datele sunt aproximative”. M. V, masculin, 26 ani, pastor și voluntar Asociația ADRA – România

„Principala nevoie în primele ore după ce ajung la cortul nostru este categoric dezorientarea specifică. Au nevoie de suport social constant și odihnă. În paralel este și deshidratarea, hipocalcemia, starea de panică sau chiar șoc”. I. S., masculin, 24 ani, animator socio-educativ, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Mulți dintre aceia cu care am stat de vorbă sincer vă spun nu știau unde să se ducă, erau foarte speriați; ce o să facă de acum încolo, ce cale o să urmeze. Au ajuns pe teritoriul României, iar de aici încolo ce o să se întâmple cu noi, unde o să mergem? Unii dintre ei efectiv nu știau ce doresc… Eu am încercat să îi liniștesc, le-am spus că totul o să fie bine, i-am încurajat și le-am spus să nu își piardă speranța și să se încreadă în Dumnezeu, că la final totul va fi bine. M., D., masculin, 45 ani, pastor, voluntar ADRA – România.

„Principala nevoie a persoanelor cu care am interacționat a fost nevoia de a se simți în siguranță, de a redobândi controlul asupra aspectelor vieții lor”. A., N., feminin, 34 ani, psiholog voluntar ISU

„Depinde de persoană. Unele aveau nevoie de produse de igienă personală, iar altele doar de un zâmbet. Din câte am observat eu majoritatea persoanelor aveau nevoie de stabilitate. Să fie asigurate că pot ajunge la rudele sau la prietenii lor și că pot sta acolo o perioadă”. H., S., masculin, 19 ani, student sociologie, voluntar Asociația Asistenților Sociali din România.

„Cred că majoritatea voluntarilor au ajuns la vama Isaccea considerând că este nevoie de hrană, îmbrăcăminte, medicamente, cazare, transport… și eu am crezut același lucru, inițial. Ajunsă acolo, impactarea a fost tulburătoare… nevoia identificată a vizat, în fapt, siguranța, securitatea. Groaza, teama, debusolarea citită în ochii fiecărui refugiat sunt cele care m-au determinat să mă opresc din fuga către o sticlă cu apă, pachet cu mâncare, pătură… să mă opresc și să pun mâna pe mâna lor, să îi asigur verbal, în limba mea, că <<totul va fi bine>> Ochii, privirea fiecăruia spun mai mult decât pot cuvintele… au înțeles și au și putut să zâmbească, chiar dacă temător, încă”. M. N, feminin, 45 ani, asistent social, D.G.A.S.P.C. Tulcea

Voluntari ai Organizației Salvați Copiii, Filiala Suceava în Tabăra pentru Refugiați Rădăuți și în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava

Situații de viață ale refugiaților care i-au marcat pe voluntari

Mărturiile voluntarilor organizațiilor neguvernamentale, la primul contact cu cei fugiți din calea războiului, descriu oameni disperați. Unora le-a fost greu să aleagă între membrii familiei care erau nevoiți să rămână din diverse motive și cei care trebuiau salvați din locurile bombardate sau periclitate, fiind mai vulnerabili, copii și vârstnici, luându-și în grabă rămas bun de la cei lăsați în țară. Sunt oameni trecuți prin gloanțele războiului, dar care au supraviețuit și odată traversată granița, au cerut îngrijiri medicale, având nevoie de bandaje și dezinfectanți pentru pansarea rănilor. Oameni obosiți, care au stat ascunși în subsoluri zile în șir, neavând cu ce să-și hrănească copiii, plângând, cu atacuri de panică, cu insomnii și simțindu-se vinovați pentru faptul că și-au lăsat familia în urmă. Fete plecate singure de-acasă spre necunoscut, doar cu un geamantan. Mame care au mers pe jos kilometri cu bebeluși în cărucior până la graniță. Chipuri triste, lipsite de speranță, copii bolnavi. Oameni care au stat la cozi ore și zile întregi în mașină înghesuiți câte 7-8 persoane ca să treacă granița. Oameni traumatizați, fără să conștientizeze ceea ce fac, marcați de experiența războiului. Oameni îmbrăcați subțire, dârdâind de frig, doar cu hainele de pe ei sau câteva haine puse într-o valiză, cu animalele de companie ținute la piept, sub geci sau în plase de rafie. Oameni, care ajunși într-o țară străină, neînțelegând mai nimic, nesiguri vizavi de ce le rezervă viitorul, unii dintre ei neștiind unde vor locui, ce vor mânca și cum se vor descurca. Oameni care au nevoie de odihnă, de un ceai cald, o baie și un pat unde să poată să se odihnească. Au descris copii singuri, dar și tineri minori însoțiți de persoane necunoscute. Mame speriate, dezorientate care nu știu unde merg, cu proprii copii sau copiii rudelor și a vecinilor, copii mici plângând, ținuți în brațe, alăptându-i, femei care acceptă ajutorul doar din partea unor persoane în prezența cărora se simt în siguranță. Copii cu instinct de supraviețuire, care pun în sacoșele părinților alimentele de pe mesele ONG-urilor prezente în vămi pentru drumul lung care-i mai așteaptă. Tați și soți care cu lacrimi în ochi își iau rămas bun de la soție și copii. Fiice care află că tații lor după ce le-au condus până la graniță, se întorc și se înrolează în armată ca să-și apere țara. Tineri nevoiți să-și ia viața în propriile mâini și să fugă din țară, după ce cu ani înainte, părinții lor s-au dus la muncă în străinătate și nu i-au mai căutat. Părinți care află înmărmuriți că copiii lor au fost omorâți în război. Vârstnici singuri, întâlniți prin localitățile de graniță de la noi, dezorientați căutând o farmacie, care și-au lăsat în urmă agoniseala de-o viață și traumatizați de zgomotul bombardamentelor, au nevoie de cineva care să-i țină la piept și să-i liniștească. Confrați fugiți din calea războiului, dar care au rămas în vămi pentru a-și ajuta frații de patrie. Oameni puternici care în ciuda vicisitudinilor vieții, a copiilor cu dizabilități pe care-i au, găsesc încă puterea de a merge mai departe. Sunt și mărturii ale voluntarilor care descriu oameni care după ce au fost găzduiți la noi în țară pleacă cu bucurie, își iau rămas bun, cu lacrimi în ochi și oferă o îmbrățișare în semn de mulțumire pentru tot ceea ce li s-a oferit din partea celor care le-au întins o mână de ajutor. Au descris strălucirea din ochii copiilor, care se înseninau la față când primeau o jucărie, dar și oameni care mai găsesc resurse interioare să zâmbească.

Voluntari ADRA la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava

„Un microbuz mare, a sosit plin nu mame și copii. Condus de o mamă care avea în brațe un copil de 7 săptămâni. Nu avea carnet pentru acel tip de mașină. Nu au vrut să ne deschidă geamul pentru a le ajuta. Abia după ce au ajuns la mănăstirea unde le-a fost asigurată cazarea și când au văzut călugărițele au deblocat ușile și s-au lăsat ajutate. Erau panicate. A mai sosit un grup de 4 mame tinere cu 16 copii. Nu erau ai lor toți. Dar au salvat din copiii rudelor, vecinilor… Erau puternice și determinate. Despărțirea de bărbații lor a fost cea mai dură pentru ele. Teama de a-i pierde sau a nu-i mai vedea niciodată”. A., S., feminin, 42 ani, locțiitor secretar general Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Multe experiențe ne-au marcat, pe noi, oamenii din echipă. Cel mai dureros este să le ascultăm poveștile, să fim părtași la relatările lor despre dificultatea de a trece granița, despre timpul îndelungat de așteptare, despre cum și-au împachetat 3 haine și și-au ascuns animalele în geacă, fugind din calea războiului. Ceea ce ne bucură la finalul zilei este să vedem că nu și-au lăsat animalele-n urmă”. T. S., feminin, 20 ani, voluntară în Asociația de protecție a animalelor „Casa Lui Patrocle”, Suceava

„Când vezi mame singure trecând frontiera cu copiii lor, neștiind unde merg și cum va fi, pentru mine este emoționant”. T., A., masculin, 35 ani, ofițer în Asociația Armata Salvării din România

„Am vrut să ajut pe cineva cu bagajele și erau foarte puține. Am întrebat „Numai asta aveți?” Și persoana a început să plângă și a răspuns „N-am avut timp…” P., L., masculin, 38 ani, ofițer (elvețian) în Asociația Armata Salvării din România.

„Sâmbătă, 26.02.2022, Vama Siret. Deja împărțisem împreună cu colega mea și cu voluntarii organizației zeci de plușuri, totuși o mămică mi-a pus capac. Traversase granița după ore întregi de mers pe jos împreună cu bebelușul ei în cărucior, iar în momentul în care am abordat-o pentru a-i oferi o pătură „fleece” și un pluș a izbucnit în plâns. Mi-a spus că e speriată, că îi este frică pentru soțul ei rămas peste graniță care s-a înrolat voluntar pentru a-și apăra țara. Povestit acum nu are aceeași esență, însă imaginează-ți o tânără undeva la 30 de ani care înainte să înceapă toată nebunia asta era acasă, se juca cu al său copil, se bucura când acesta râdea, iar acum… a lăsat totul în spate și a plecat… unde?, încotro?, cât timp?!” R. S., feminin, 30 ani, asistent social la Organizația Salvați Copiii, filiala Suceava

„În acest moment, îmi e greu să aleg o experiență. Toate m-au marcat… poveștile lor, chipurile triste, lipsite de speranță, copii bolnavi… dar și satisfacția că am putut ajuta. Nu mai am timpul necesar să introspectez însă de câte ori am o pauză scriu pe profilul meu de Facebook. Așa am ajuns și în atenția presei locale. Am avut perioade când voluntarii surzi au fost epuizați fizic și psihic. De exemplu, unii nu au dormit 24-28 de ore așteptând grupuri de surzi să ajungă la cazare printre care copii mici și cu un bebe născut în a doua zi de război. Unii au fost blocați la Centrul pentru Refugiați din Rădăuți din cauza documentelor, iar alții au stat la cozi ore și zile întregi în mașină înghesuiți câte 7-8 persoane ca să treacă granița. În ziua respectivă, ni s-au alăturat și câțiva profesori de la Liceul Tehnologic Special pentru Elevii cu Deficiențe de Auz din Bivolărie pentru a fi interpreții voluntarilor surzi care aveau nevoie de ei pentru a putea comunica cu autoritățile. Toți voluntarii noștri erau pe teren și țineam legătura pe grupul nostru de Whatsapp.” C., V., feminin, 35 ani, interpret în limbaj mimico-gestual, membră în Asociația Naționala a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico – Gestual.

„A venit la un moment dat o femeie cu un copil mic în brațe care plângea și nu putea să îl oprească din plâns și mi s-a rupt inima când i-am văzut pentru că cel mic era foarte speriat, dar și mama, însă ea nu o arăta”. V., R., masculin, 20 ani, student, voluntar la Hotel Mandachi, Suceava

„Pentru mine toată experiența cu fata din Ucraina pe care am găzduit-o timp de câteva zile a fost o lecție de viață. S-o văd pe această fată care la 22 ani, cu 9 ani mai mică ca mine, pleacă de acasă singură, cu familia blocată acolo în Ucraina, iar ea cu un geamantan mergea spre necunoscut. De la mine a plecat spre Germania cu trenul, dar nu știa exact către ce oraș o va lua. M-a impresionat tare și o admir cu tot sufletul meu pentru curaj și pentru cât e de puternică și pentru că încă își găsea resurse interioare să mai zâmbească și să fie drăguță. M-am conectat tare emoțional cu ea și am plâns mult atunci când a plecat spre gară. Ne-am îmbrățișat, ne-am împărtășit poveștile de viață și ne-am strâns tare de mână. Mi-a lăsat cadou înainte să plece o cutie de biscuiți, iar eu i-am dat un mărțișor pe care scrie „pace” să-l aibă cu ea în drumurile ei prin Europa”. P. A., feminin, 31 ani, voluntară și manager Asociația Act for Tomorrow București.

„…erau primele zile de război, primul contact cu refugiații, la mănăstirea surorilor din Congregația Maicii Domnului din Sighetu Marmației, în sala de mese, într-o liniște de mormânt, o tânără de vreo 13-14 ani care vorbea la telefon dintr-o dată a izbucnit în plâns. Persoanele de la masa mea mi-au spus că tatăl ei, după ce le-a condus la granița cu România, s-a întors și s-a înrolat în armată, undeva lângă Kiev… În noaptea dintre duminică 6 martie și luni 7 martie mi-a venit rândul să stau în vamă alături de alți voluntari și să-i întâmpin pe refugiați. Spre dimineață am găsit doi frați, unul de 21 de ani și altul de 8 ani, care au trecut pe lângă cortul amenajat pentru înregistrare și s-au oprit undeva alături stând și dârdâind de frig, mai ales fratele cel mare care era îmbrăcat foarte subțire, erau -4 grade afară. I-am adus în cort, le-am pus câte o pătură pe spate, am apropiat reșoul mai aproape de ei, să se încălzească și le-a luat destul de mult timp până au luat ceaiul cald în mână. Din discuțiile purtate cu ei am aflat că erau de 10 zile pe drum, veneau din Zaporojie și că voiau să ajungă în Germania. Am întrebat unde sunt părinții băiatului. Mi-au spus că părinții lor, n-am știut că sunt frați, sunt plecați de doi ani la muncă în Cehia și nu au mai dat nici un semn de viață…” V. C., masculin, 50 ani, preot vicar greco-catolic ucrainean

„Am abordat o vârstnică, știa limba română, repeta continuu <<Bomba, bomba, vine bomba!!!>> cu lacrimi repeta că nu are pe nimeni, doar cățelul, am îmbrățișat-o și cu greu mi-a dat drumul la mâini, insista mult să mai stau cu ea…”. C., V., feminin, 43 ani, asistent social la Asociația Armata Salvării România

„O tânără de 18 ani, din Donețk, care după ce a trecut de vamă, a izbucnit în plâns, întrebând, aproape compulsiv <<De ce?, De ce?>>  după 18 ani ea a trebuit să plece din țara ei?”. E., A., feminin, 57 ani, asistent social la Organizația Salvați Copiii, Filiala Suceava

„M-au marcat foarte multe povesti, văzute, auzite. Dar mi-a rămas în minte imaginea unei mame cu 2 copii, de 2 ani și 9 ani, plecată de acasă cu 2 sacoșele de plastic și un rucsac mic. Cât stăteam să vorbim cu ea, lângă noi era o masă cu alimente, pregătite de voluntari pentru cei care vin. Copilașul de 2 ani, venit după 2 zile de drum, tot mergea și lua câte ceva de pe masă, iaurt, fructe, dulciuri și le punea în sacoșele mamei. Parcă simțea că mai au drum lung de parcurs și în jurul lor e atâta incertitudine. M-au impresionat povești auzite cu oameni care au rămas în țară și care primesc 2 fructe pe zi, sau tați singuri care încearcă să își trimită copiii departe de război, iar ei sunt nevoiți să rămână pentru a își apăra țara. În fiecare zi apar cazuri și cazuri care ne fac să apreciem mai mult ceea ce avem”. N. P., feminin, 28 ani, specialist relații sociale la Fundația World Vision România.

„Toate experiențele din Vama Siret sunt de-a dreptul  înduioșătoare, însă momentul când un tată și soț își ia rămas bun de la soție și copil, cu lacrimi curgând șiroaie, mi se pare cel mai greu de acceptat”. F. D., feminin, 20 ani, studentă, voluntară în ASCOR, Filiala Suceava

„Femeile care au copii sunt foarte protective. Se gândesc la toate nevoile acestora. Am avut foarte multe solicitări pentru apă fierbinte pentru a putea prepara laptele pentru copii, pentru înlocuirea genților de călătorie, pentru încălzirea hranei și a apei din sticle, în perioada în care eram implicată pe partea cu pregătirea meselor, la bucătărie. Chiar începusem să învăț literele alfabetului ucrainean, pronunția, accentul și câteva cuvinte cheie care să ne ajute să comunicăm mai eficient cu persoanele refugiate. Încercam să-i bine dispunem și să le arătăm compasiune pe orice plan. După o zi, sau două, când trebuiau să plece, ne-am luat în grabă rămas bun, însă, în graba în care eram, o persoană din Ucraina ne-a numit <<furnicar>> când a ajuns la Centrul nostru ele au fost cele care au vrut să-mi ofere o îmbrățișare și niște lacrimi în ochi în semn de mulțumire pentru tot ceea ce am putut să le oferim, de fapt, Dumnezeu prin noi. Acela a fost momentul în care, inima mi s-a înmuiat dintr-o dată și le priveam și eu cu lacrimi în ochi. Nu știam ce va fi cu ele mai departe, într-o altă țară sau într-un alt oraș. Însă am stat așa un moment… Privind cum pleacă, și la voluntarii noștri care le ajutau să urce în mașini pentru a porni la drum și am fost copleșită de situația lor”. M., O., feminin, 21 ani, studentă, voluntară la Asociația Creștină „Pentru Tine” Botoșani.

„În Centru erau deja cazare 12 persoane, dintre care 10 în tranzit spre alte țări, unii au plecat ulterior cu autocarul spre Italia și Spania, altele au fost luate de rudele venite din străinătate. În discuția cu refugiații pe această temă, două persoane dintre aceștia: mama, 74 ani și fiica, 52 ani, s-au privit în ochi, au privit gazdele și au întrebat: <<Noi unde să plecăm? Nu avem unde! Noi nu mai avem nimic și pe nimeni.>> Și au izbucnit din nou în plâns…”. E. C., feminin, 47 ani, asistent social, director programe Fundația FARA.

„Au fost mult experiențe care m-au marcat aici. De exemplu, ieri am văzut durerea unor părinți care au primit un telefon prin care li s-a spus că băiatul lor a fost ucis în Ucraina. M-am simțit atât de neputincioasă”. B. A., feminin, 20 ani, studentă și voluntară Centrul EMAUS-Impact Suceava.

„M-a marcat momentul în care o mămică cu doi copii, dintre care un bebeluș, împreună cu un cățeluș mic au ajuns în Gara Burdujeni și mi-au cerut un loc de cazare pentru câteva ore ca să poată să-și alăpteze copilul și să se odihnească puțin. Când i-am întrebat unde merg mi-au zis că nu știu, dar vor să rămână în România și să ceară azil”. T., M., masculin, 22 ani, student și voluntar în ASCOR, Filiala Suceava.

„Mamă a 5 copii a fost ascunsă, i s-a zis să ia provizii pentru 2 zile, dar din 2 zile s-au transformat în 9, mama nu mai avea cu ce să-i hrănească pe copii, și erau în beciul ăla magiun vechi de ani de zile avea și mucegai deja, pe o flacără mică fierbea gem că să le dea copiilor câte 2 lingurițe ca tratament, au venit și după ei să-i salveze o echipă de salvatori…” V., B., feminin, 35 ani, ofițer, asistent social, Asociația Armata Salvării România

„Era o doamnă în tabăra pentru refugiați Siret care avea toate actele în regulă și putea să plece, avea unde pleca în Germania, însă a mai rămas o zi să își aștepte fiica și nepoții care nu au trecut încă vama. Ce m-a marcat e faptul că adoptase copiii fostului soț care murise, rudele soțului nu voiau să ia copiii. Iar unul dintre tineri avea cam 30 kg, era bolnav tare și știu că nu putea să meargă la baie, avea o pungă în care elimina urina și fecalele. Copilul nu se putea deplasa deloc. Cazul acesta mi-a rămas în cap. Femeia care avea atât de multă putere. Probabil nici nu o să o uit”. B. A, feminin, 20 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„Experiența care chiar acuma s-a întâmplat. O familie cu doi copii au ajuns în cortul nostru și am încercat să-i ajutăm, să aflăm unde doresc ei să se ducă mai departe și cum putem să organizăm transportul până la destinație. După discuții am aflat că ei vin din Kiev și ne-au arătat poze cu mașina lor care a avut găuri pe portiere, găuri prin ușa din spate făcute de gloanțe, ei au fost în mijlocul războiului și au supraviețuit. Ăsta este un succes al lor și după aia al asociațiilor nonguvernamentale, a pompierilor, a jandarmilor, a colegilor de la ISU și toți care lucrăm pentru acest scop, ca să-i ajutăm pe refugiați să ajungă la un loc sigur, unde nu mai trebuie să aibă frică”. R. S., masculin, 35 ani, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Situațiile care te marchează sunt diverse. De la copii care trec singuri vama, sau tineri minori care însoțesc copii peste graniță până la persoane care solicită bandaje și dezinfectant pentru că vin din zone bombardate și au răni. Există și persoane atât de afectate de cele întâmplate încât refuză ajutor și se vede trauma în acțiunile lor”. T. A., masculin, 35 ani, voluntar Crucea Roșie Română

„În prima zi de la începerea războiului am întâlnit pe stradă doi soți ucraineni ce căutau farmacia și un supermarket în apropiere. Păreau speriați și debusolați. Am încercat să le explic cum să ajungă unde doreau, însă mi-am dat seama imediat că ei nu pot înțelege engleza. M-am panicat și la momentul respectiv nu știam cum să-i ajut, dar apoi le-am arătat pe telefon direcțiile și am reușit într-un final”. P. C., feminin, 17 ani, elevă, voluntară hotel Mandachi

„Una din experiențele care m-au marcat este a unei doamne care a plecat singură cu fetița ei de aproximativ 1 an, și care era extrem de speriată, având atacuri de panică și insomnii, aveau cu ele și un cățeluș, și se simțea foarte vinovată pentru faptul că și-a lăsat familia în urmă, cu speranța că plecând de acolo, ar putea să o salveze pe fetița ei din calea războiului. Aceasta mi-a povestit cum a fugit din Kiev, cum a stat ascunsă cu fetița în baie timp de 3 zile ascunzându-se de bombe, cum auzea exploziile și haosul de afară. Aceste povestiri au avut un impact foarte mare asupra mea”. D. I., feminin, 24 ani, psiholog clinician, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„Disperarea persoanelor care povesteau cât de greu le-a fost să aleagă între membrii familiei pentru a pleca”.  H. M., feminin, 38 ani, medic epidemiolog

„O mamă, 44 ani, cu un copil de 11 ani și altul diagnosticat cu TSA-tulburare din spectrul autist, în vârstă de 3 ani, fugiți din calea războiului și lăsându-și soțul, medic psihiatru în Kiev. Mama cu atac de panică, își tot trezea mezinul fără să conștientizeze ceea ce face pentru a-l simți la pieptul ei”. F. B., feminin, 37 ani, psiholog, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„Nu am avut o experiență anume care să mă fii marcat, sunt destul de tare, dar bineînțeles cel mai mult mă pun pe gânduri copiii și bătrânii. Copiii care nu înțeleg de ce trebuie să plece de acasă, ajung într-o țară străină, nu înțeleg mai nimic… iar bătrânii care trebuie să își părăsească gospodăriile și agoniseala de-o viață”. T., C., masculin, 36 ani, Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4X4

„Am găzduit 2 mame cu 3 copilași. Cel mai mic avea 5 luni. Au avut foarte mult bun simț și au apreciat tot ce am făcut pentru ei. Au pornit la drum din Ucraina până în Cehia deși aveau permis doar de 2 luni și nu au mai condus până acum în orașe mai mari”. C., T., masculin, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România.

„Fiecare persoană sau  familie cu care interacționezi te marchează, mai mult sau mai puțin, însă mie mi-a rămas impregnată în minte imaginea unei mame cu doi copii mici care a fost profund marcată de experiența războiului și căreia îi era frică să interacționeze cu personalul din tabăra unde erau cazați de teamă că siguranța copiilor ei va fi pusă din nou în pericol. În această situație a intervenit un psiholog care a reușit să vorbească cu acea doamnă și să o asigure că se află într-un loc sigur, ferit de pericole”. C. V., feminin, 22 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„Am întâlnit un voluntar care vorbea foarte bine limba engleză, dar care comunica cu refugiații în limba ucraineană. Spre surprinderea mea, am aflat că venise tot din Ucraina, din cauza războiului, împreună cu soția și copilul și au decis să rămână în România pentru a oferi ajutor. Au primit un apartament în Botoșani, lucrând de la distanță pentru o companie IT din Suedia pentru a se întreține, iar în timpul liber el venea în vamă să-și ajute <<frații de patrie>>, oferind servicii de traducător”. M. V, masculin, 26 ani, pastor și voluntar Asociația ADRA – România

„Am rămas îngândurat văzând sute de mămici împreună cu copii fugind cu bagajele chiar și după ce au trecut granița la noi. Multe dintre ele nici nu se uitau la corturile noastre, se urcau direct în autobuze. Și acum sunt la fel de gândit ce aș face eu dacă m-aș pune în locul lor. Unde aș merge și la cine?” I. S., masculin, 24 ani, animator socio-educativ, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Am și acum în minte imaginea unei fetițe care atunci când s-a apropiat de cortul unde eram noi a fugit repede, eu fiind singur în acel moment la masa unde aveam toate cele necesare pentru ei și s-a apropiat de mine. Eu în acel moment am întrebat-o repede ce își dorește să ia de la noi, ce cadou i-ar plăcea? I-am arătat o păpușă Barbie și când i-am dăruit-o ochii ei parcă vedeai cum străluceau. A plecat cu mare bucurie făcându-mi cu mâna și fiind și eu foarte mulțumim că am reușit să fac fericit acel copil inocent”. M., D., masculin, 45 ani, pastor, voluntar ADRA – România.

„Cel mai mult m-a marcat povestea unei femei care a plecat din Cernăuți împreună cu cele 3 fiice, dintre care una (27 de ani) avea tetrapareză. Femeia a povestit că au plecat cu o mașină și când au ajuns la vamă ucraineană coada era foarte mare, iar din acest motiv a luat fata în brațe și a mers cu ea în brațe câțiva km și a trecut vama pe jos. Familia voia să ajungă în Italia, dar nu aveau bani pentru transport și erau nesigure vis-a-vis de ce le rezervă viitorul, unde vor locui, ce vor mânca și cum se vor descurca”. A., N., feminin, 34 ani, psiholog voluntar ISU

„Când am împărțit pentru prima dată jucării în corturi. M-a marcat modul în care copiii țineau jucăriile și cum se înseninau la față când le primeau”. H., S., masculin, 19 ani, student sociologie, voluntar Asociația Asistenților Sociali din România.

„Toate interacțiunile sunt povești de viață… m-a impresionat, de fiece dată, durerea și puterea unui părinte de a-și salva copilul, trimițându-l către o zonă mai sigură. Am întâlnit și intervenit procedural, conform legislației în vigoare, în situațiile în care ajungeau minori neînsoțiți de aparținătorii legali, veneau cu vecini, prieteni, cunoscuți. Părinții nu au putut să-i însoțească, dar au preferat să-i scoată din zona de război. Ați văzut vreodată privirea unui adolescent care a fost responsabilizat total pentru viața lui, dar și pentru garantarea părinților lui că va reuși? Imaginea este una emoționantă… limita copilăriei este brusc ștearsă de zona bărbăției, a adultului, a greutății decizionale. Situația aceasta m-a dus cu gândul la personajul lui Guzel Yahina, Zuleiha care își eliberează copilul și pe care vreau să o redau aici: <<Spune o vorbă și rămân! Zice Iusuf oprindu-se din nou și căutându-i privirea. Nu are putere să-l privească. Fără să-și ridice fața, ea își împinge fiul mai departe… înainte, sus… Mamă! Iusuf desface brațele, vrea să o îmbrățișeze la despărțire, dar ea întinde palmele înainte: nu te apropia! (…) Zuleiha nu mai poate să țină durerea în ea, durerea explodează și inundă totul în jur… o doare până să și respire. Ea scoate un țipăt, își ridică mâinile în sus, își desface palmele – puiuleeee! (…) Și ea va simți că durerea care a umplut lumea n-a dispărut, dar a lăsat-o să respire>>…aceeași eliberare dureroasă pe care au simțit-o mamele ucrainence”. M. N, feminin, 45 ani, asistent social, D.G.A.S.P.C. Tulcea

Învățăminte din experiența de voluntariat în munca cu refugiații

Cei mai mulți voluntari spun că au înțeles cât de import e să acționeze prompt și cu responsabilitate, să aibă abilități de coordonare, să știe să lucreze în echipă, să fie uniți, organizați, disciplinați, să pună la un loc know-how-ul, să lase orgoliile și au realizat că indiferent de statutul social, de dizabilitate ori bariere lingvistice, se pot crea legături puternice între oameni atunci când sunt în slujba celorlalți aflați în situație de criză. Au văzut că în astfel de situații, e esențial să fie empatici, să-și asculte mai mult semenii, să relaționeze mai bine cu oamenii și să comunice mai eficient, să-și controleze emoțiile, să fie calmi, să nu se implice emoțional. Au realizat cât de importantă e intervenția personalizată, după o analiză atentă a nevoilor fiecăruia, că resursa umană este cea care contează, oferind iubire și compasiune. Deși s-au confruntat cu epuizarea emoțională, spun că nimic nu e imposibil atunci când îți dorești cu adevărat să te implici, să crezi că poți și vei reuși.

Voluntari Armata Salvării România în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava

„Că putem să oferim sprijin doar dacă suntem uniți: ONG-uri și Autorități. Nu este loc de orgolii sau de cine iese în față. E importantă organizarea și în centrul organizării trebuie să fie OMUL. Cel pentru care noi toți ne punem la comun resursele, cunoștințele, disponibilitatea și sufletul. Sunt oameni care sunt făcuți pentru aceste situații. Care instinctual au simțit de ce este nevoie și cum să se comporte. Este importantă disciplina și a știi să asculți și să înveți …din mers sau de la ceilalți”. A., S., feminin, 42 ani, locțiitor secretar general Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Pe plan profesional, am învățat ce înseamnă unitatea, coordonarea, am înțeles conceptul de epuizare emoțională și am fost nevoiți să învățăm să-l combatem”. T. S., feminin, 20 ani, Asociația de protecție a animalelor „Casa Lui Patrocle”, Suceava

„Că nu resursele materiale sunt principala problemă, ci resursele umane. Dacă nu ai oameni dedicați să ajute și nu îi organizezi bine, lucrurile nu funcționează”. T., A., masculin, 35 ani, ofițer Armata Salvării din România

„Trebuie să fim poligloți, asta e foarte important. Avem nevoie de experiență, de muncă pe teren. Trebuie să răspundem foarte rapid și cu multă flexibilitate”. P., L., masculin, 38 ani, ofițer (elvețian) Armata Salvării din România

„Că reușesc . Bucuria provocată de copiii care se entuziasmau când primeau jucării”. R. S., feminin, 30 ani, asistent social, Organizația Salvați Copiii, filiala Suceava

„Consider că e o experiență mai mult personală. Pe plan profesional sunt împlinită pentru că am avut multe activități și proiecte frumoase în cadrul ANIALMG timp de 12 ani. Aceste experiențe trăite la Vama Siret și în Centrele pentru Refugiați au devenit personale pentru că toți am interacționat cu surzii ucraineni, le-am oferit asistență și interpretare în limba semnelor. Am devenit o familie mai mare… chiar dacă unii au interacționat mai mult sau mai puțin cu refugiații surzi, am simțit conexiuni puternice!” C., V., feminin, 35 ani, interpret în limbaj mimico-gestual, Asociatia Naționala a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico – Gestual

„Profesional ceea ce eu am învățat este că chiar și atunci când e haos tot e nevoie de organizare, să știi să îți gestionezi oamenii, voluntarii pentru a nu se crea și mai mult haos; de exemplu X să stea pentru curățenie, Y să se ocupe de organizarea refugiaților și înregistrarea lor, Z să fie la curent cu ceea ce înseamnă transportul pentru că refugiații nu vor sta doar aici la hotel, ei vor să plece mai departe și să le putem face rost de mijloc de transport”. V., R., masculin, 20 ani, student, voluntar la Hotel Mandachi, Suceava

„Nu pot să spun că găzduirea refugiaților și nici voluntariatul m-au ajutat din punct de vede profesional. Sunt două chestiuni separate. Și nici nu cred că genul acesta de ajutor pe care îl oferi în momente de cumpănă ar trebui să fie despre dezvoltare profesională. Au fost lecții de viață, mai degrabă”. P. A., feminin, 31 ani, voluntară și manager Asociația Act for Tomorrow

„Profesional, am învățat că este nevoie de rugăciune continuă, precum ne învață apostolul Pavel: <<Rugați-vă neîncetat>>, chiar și în vremuri bune, de bunăstare și pace pentru că toate acestea așa ușor se pot risipi”. V. C., masculin, 50 ani, preot vicar greco-catolic ucrainean

„Detașarea emoțională, răceala afectivă m-ar fi ajutat dacă aș fi avut aceste calități! Implicarea  emoțională te consumă și se resimte lângă cei dragi, deși am făcu tot ce am putut! Nu îmi reproșez nimic! Poate sensibilitatea…”. C., V., feminin, 43 ani, asistent social, Asociația Armata Salvării România

„Răspunsul meu, aici, va fi pe două planuri, și anume în vama Siret, există multe organizații neguvernamentale, dintre ele chiar fiind și din alte țări: Turcia, Cehia,.. toți cei de acolo, acționăm în așa fel încât cei aflați în nevoie să se simtă în siguranță. Îmi doresc de fapt să se înțeleagă că la nivel interuman, între oamenii simpli, înțelegerea și cooperarea există; cred că problemele apar la nivel politic, eu nu fac politică. În al doilea plan, la nivel profesional am învățat, ca asistent social, că uneori oamenii au nevoie doar să știe că cineva îi înțelege, nu îi judecă, pot conta pe sprijinul necondiționat pe care cineva îl oferă, aceste lucruri făcându-i să se simtă în siguranță.” E., A., feminin, 57 ani, asistent social, Organizația Salvați Copiii, Filiala Suceava

„Profesional, am învățat că sunt momente în care trebuie să acționezi imediat, fără o pregătire prealabilă. Important este să dorești să te implici. Nimeni nu s-a așteptat la un război atât de aproape de noi. Ne adaptăm intervenția cerințelor și nevoilor urgente ale oamenilor care vin din zona de război”. N. P., feminin, 28 ani, specialist relații sociale, Fundația World Vision România

„Cel mai important  am învățat că nu trebuie să mă implic emoțional în diversele cazuri pe care le voi avea în decursul vieții, după 10 zile de contact direct cu refugiați, ascultând și empatizând cu problemele lor m-am simțit copleșită și epuizată. Nu mai reușeam să dau randament”. F. D., feminin, 20 ani, studentă, voluntară ASCOR, Filiala Suceava

„Detașarea, ascultarea activă, compasiunea, coordonarea resurselor, gestionarea resurselor de toate felurile, interacțiunea și conlucrarea cu alți voluntari și cu membrii asociației. Intervenția în criză. Acum, imediat după acest moment în care încă aveam lacrimi în ochi, mi-am spus că trebuie să fiu tare și am spus: <<Doamne, ajută-mă!>> ceea ce a și făcut de 21 de ani până acum. Apoi am urcat scările pentru a continua treaba care nu se termină niciodată în frumoasa noastră asociație”. M., O., feminin, 21 ani, studentă, Asociația Creștină „Pentru Tine” Botoșani

„Că nu contează cât de bogat sau cât de sărac e cel pe care îl sprijini pentru că absolut toți au nevoie de validare emoțională și sentimentul de siguranță fizică și psihică”. E. C., feminin, 47 ani, asistent social, director programe Fundația FARA

„Nu știu cât a fost pe plan profesional, însă am învățat să ascult mai mult omul de lângă mine și să caut să îi înțeleg nevoile” B. A., feminin, 20 ani, studentă, voluntară Centrul EMAUS-Impact Suceava

„Din această experiență am învățat să fiu mai atent la unele întrebări pe care vreau să le adresez refugiaților ca să nu ating niște subiecte care le-au marcat viața într-un mod negativ, ca de exemplu: <<Soțul dumneavoastră a rămas să lupte?>> sau pe copii să-i întreb despre război”. T., M., masculin, 22 ani, student voluntar ASCOR, Filiala Suceava

„Ca să nu mă atașez sau să retrăiesc toată povestea lor pe pielea mea… deoarece am experimentat și câteva zile numai îi priveam și nu mai puteam de plâns…” V., B., feminin, 35 ani, ofițer, asistent social, Asociația Armata Salvării România

„Ce am învățat din aceasta experiență și încă învăț este că cel mai important lucru este empatia, oamenii au nevoie de confort pentru <<a funcționa>>. Emoțiile sunt atât atuurile noastre, cât și cele mai mari piedici. De multe ori mi-am dorit să iau pe cineva în brațe, dar ceva nu mă lăsa. Probabil frica de reacția celeilalte persoane”. B. A, feminin, 20 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„Sincer eu întotdeauna am avut rețineri față de jandarmi, față de polițiști și față de persoanele angajate la stat, dar aici am văzut lucruri frumoase, am văzut oameni sub uniformă care vor să ajute oameni, care chiar sunt de folos, sunt aici în folosul comunității. Pot să spun ca și om, am învățat, că sub uniformă se poate să se mai găsească și oameni care sunt cu inima deschisă și care au și empatie. Totuși, pe lângă asta am învățat și mai bine cum să lucrez în echipă și să am grijă de echipa mea, să văd cine până cât mai poate și când trebuie să trimit acasă, să se odihnească”. R. S., masculin, 35 ani, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Acțiunea în orice situație de criză necesită un răspuns adaptat nevoilor persoanelor aflate în dificultate. Înaintea oricărei intervenții trebuie analizate aceste nevoi și găsite cele mai bune soluții”. T. A., masculin, 35 ani, voluntar Crucea Roșie Română

„Din această experiență pot spune că am învățat să fiu mult mai empatică și că indiferent de situațiile în care ne aflăm, trebuie mereu să ne ajutăm aproapele”. P. C., feminin, 17 ani, elevă, voluntară hotel Mandachi

„Personal, din această experiență am învățat să-mi păstrez calmul, să-mi gestionez propriile emoții mai bine, pentru că în primul rând trebuie să fim noi bine cu noi, ca apoi să-i putem ajuta pe ceilalți. Dacă noi suntem speriați, anxioși, nu le vom putea reda încredere și siguranță celorlalți”. D. I., feminin, 24 ani, psiholog clinician, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„Mereu trebuie să oferim iubire și compasiune celor care au nevoie”. H. M., feminin, 38 ani, medic epidemiolog

„Am învățat că meseria de psiholog clinician trebuie prețuită și apreciată la adevărata valoare. Mulți refugiați cu care intram în contact direct puțin timp, ne apreciau și ne îmbrățișau, amintind că le suntem de un real folos”. F. B., feminin, 37 ani, psiholog, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„Profesional… orice experiență de genul acesta te învață multe lucruri fără să îți dai seama. Sunt multe lucruri, începând cu o organizare personală mai bună, o comunicare mai bună, comunicarea în limba engleză și ucraineană cred că le-am dezvoltat cel mai mult în această perioadă. Compasiunea față de semenii tăi ajunge la un nivel mai mare cred și multe altele”. T., C., masculin, 36 ani, Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4X4

„Că oameni din diverse organizații și structuri pot să lucreze în colaborare pentru a ajuta”. C., T., masculin, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România.

„Din această experiență am învățat în primul rând cum să interacționez cu persoanele aflate în situație de criză pentru a le oferi sprijinul de care au nevoie, am reușit să pun în practică informațiile care au fost predate la cursuri și am înțeles importanța lucrului în echipă și faptul că doar lucrând împreună am reușit și reușim să ajutăm aceste persoane”. C. V., feminin, 22 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„În calitate de pastor lucrez în mare parte cu oamenii și am observat că întotdeauna punerea în practică a învățăturilor împărtășite altora creează mult mai multă satisfacție, împlinire decât doar simpla exprimare a acestora. A fi în slujba altora este cea mai înaltă formă de noblețe”. M. V, masculin, 26 ani, pastor și voluntar Asociația ADRA – România

„Am descoperit un scenariu în care milioane de oameni își reîncep viața de la 0, dar nu știu cum să înceapă. Trebuie gândită profund chestia asta și adaptată fiecărei persoane ce profesie i se potrivește. Consider că realizarea de centre de formare ar fi un prim pas”. I. S., masculin, 24 ani, animator socio-educativ, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Am învățat că indiferent de situație noi trebuie să oferim ajutorul celor de lângă noi necontenit, nu contează cât e de greu pentru noi, trebuie să ne spunem că putem ajuta chiar dacă pare imposibil, nu trebuie să ne dăm bătuți nici o clipă și să luptăm până la capăt, să ajutăm pe cel de lângă noi cum putem mai bine. Iarăși organizarea este foarte importantă când suntem într-o echipă, trebuie să știm să gestionăm bine toate lucrurile și să le punem foarte bine în practică. Eu sunt de părere că dacă îți dorești să faci cu adevărat un lucru vei reuși, trebuie doar să crezi”. M., D., masculin, 45 ani, pastor, voluntar ADRA – România

„Din punct de vedere profesional am învățat să funcționez în afara zonei mele de confort, să interacționez eficient cu persoane cu care a fost dificil de comunicat din motive ce țin de bariere lingvistice sau dizabilitate, surdomuți, de exemplu”. A., N., feminin, 34 ani, psiholog voluntar ISU

„Am învățat să interacționez mai bine cu oamenii și să comunic mai eficient”. H., S., masculin,19 ani, student sociologie, voluntar Asociația Asistenților Sociali din România.

„Am învățat că voluntariatul este parte din profesie, că poți fi unde este nevoie de tine, că poți”. M. N, feminin, 45 ani, asistent social, D.G.A.S.P.C. Tulcea

Aspecte ce pot fi îmbunătățite în munca cu refugiații din perspectiva voluntarilor

Voluntarii implicați în sprijinirea refugiaților din Ucraina spun că e nevoie de un efort comun, de o mai bună coordonare și comunicare, să existe un singur coordonator între autorități (ISU, IGI), ONG-uri și persoane fizice. Transparentizarea locurilor de cazare și transparență între entitățile rețelei de sprijin. Crearea unei baze de date cu evidența celor cazați pentru a avea un control al situației. De asemenea, ar fi mai eficient dacă s-ar pune resursele la un loc, prin crearea unei aplicații mobile unde să fie înregistrați toți cei care oferă sprijin în ceea ce privește transportul, cazarea și chiar sprijin pentru animalele de companie (întocmirea pașaportului european, microcipare, vaccin antirabic, hrană, hamuri sau cuști omologate pentru transport). La nivel de documente, e nevoie de crearea unei proceduri de înregistrare simplificate ce trebuie parcursă de om la intrarea în țară. Actualizarea informațiilor privind transporturile pe care le pot accesa și dacă e posibil, chiar introducerea mai multor curse de transport gratuit în străinătate. Să li se comunice serviciile sociale pe care le pot accesa, procedura documentelor care li se întocmesc, drepturile și obligațiile pe care le au. La nivel de resurse logistice, ar fi nevoie de o mai bună organizare a serviciilor, să existe servicii complementare, oferite de instituțiile statului în parteneriat cu ONG-urile. La intrarea în țară să existe indicatoare în limba ucraineană și engleză. În ceea ce privesc resursele materiale, ar fi nevoie în continuare de cartele SIM cu credit astfel încât oamenii să-i poată contacta pe cei apropiați, fie cei rămași în Ucraina, fie stabiliți în alte țări. Pentru cei care aleg să rămână pe termen lung e nevoie de reinserție socială și deschiderea unor locuri de cazare în instituțiile rezidențiale ale statului. În ceea ce privește resursele umane, e nevoie de identificarea experților, cooptarea mai multor profesioniști (asistenți sociali, psihiatri, psihologi, asistenți medicali, medici, preoți și pastori, ș.a.) care să stea de vorbă cu oamenii. E nevoie de traducători, instruiți în a oferi informațiile esențiale, care să știe să interacționeze cu refugiații, dar mai ales să fie plătiți pentru munca pe care o fac. Voluntarii au nevoie de ventilare emoțională, să existe o bază de date cu cei care vor să se implice, pentru a evita epuizarea celor deja implicați și gândirea unui sistem de recunoaștere a eforturilor acestora prin recompensarea lor chiar și la nivel simbolic.

Voluntari Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetul Marmației, Jud. Maramureș și Punctul de Trecere a Frontierei Siret, Jud. Suceava

„Efort comun. Un singur coordonator. Mai mulți experți. Punerea resurselor la un loc. Identificarea celor care știu ce fac. Bază de date și centralizatoare cu cazare, transport. Exact cine, unde merge pentru a preveni traficul de persoane. Control mai mare în acest sens. Alocare de resurse. La Sighet, în primele 2 săptămâni ONG-urile alături de societatea civilă au susținut mult activitatea. Statul nu a avut proceduri financiare astfel încât să meargă totul rapid. Transportul a fost asigurat în foarte mare parte de oameni care s-au oferit pe benzina lor. S-au oferit pentru transport în țară și în străinătate. Incredibilă mobilizarea. S-a realizat o colaborare eficientă public-privat cam în 10 zile. Acum există și funcționează foarte ok”. A., S., feminin, 42 ani, locțiitor secretar general Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Tot timpul este loc de mai bine, atât din partea autorităților, cât și din partea ONG-urilor. Situația actuală ne învață să lucrăm eficient, să contracarăm efectele oboselii, ale neliniștii. O bună organizare a unui traseu, a unei rute ce trebuie parcursă de către om la intrarea în țară i-ar oferi un confort emoțional sporit. El trebuie să știe că imediat ce a trecut granița poate să-și satisfacă nevoia primordială de siguranță intrând în posesia cartelelor SIM cu care să-și poată suna familia, să ia legătura cu cei rămași în urmă, apoi găsește transport, mâncare, băuturi calde, produse de îngrijire personală ș.a.m.d.” T. S., feminin, 20 ani, Asociația de protecție a animalelor „Casa Lui Patrocle”, Suceava

„Traducere în limba ucraineană sau rusă cu mai mulți voluntari. Traducătorii să fie instruiți cum să abordeze o persoană refugiată. Transport mai rapid către Occident sau București”. T., A., masculin, 35 ani, ofițer Armata Salvării din România

„Cooperare cu autoritățile și ONG-urile pentru o complementaritate de servicii, să nu facem toți la fel, să oferim aceleași tipuri de servicii, dar să ne specializăm pe una sau două tipuri de servicii”. P., L., masculin, 38 ani, ofițer (elvețian) Armata Salvării din România

„Le-ar fi de ajutor ca la intrarea în țară să existe indicatoare clare în limba ucraineană și engleză scrise cu date despre: unde pot solicita ajutor medical, suport din partea IGI, suport din partea ANITP, la ce ONG-uri pot apela și pentru ce anume. Este necesar atât la graniță, cât și în tabere să fie voluntari sau persoane angajate care pot comunica cu cei cu dificultăți de auz, vorbire. Dacă sunt doritori să le ofere cartele GSM, să fie încărcate nu cu 0 euro, nu au ce face cu ele”. R. S., feminin, 30 ani, asistent social, Organizația Salvați Copiii, filiala Suceava

„La început am fost un grup mic de surzi din dorința de a ajuta surzii ucraineni. Apoi ni s-a alăturat un surd din America: C. M. care e într-o misiune creștină în România, aceea de a ajuta refugiații surzi. C. împreună cu M. S. și cu dl V., au coordonat grupul de voluntari, au făcut multe drumuri de la Suceava până la Vama Siret și au oferit asistență persoanelor surde. Apoi am văzut că au intervenit și 2 ONG-uri: ANIALMG cu care colaborez de mai bine de 12 ani în diverse proiecte pentru surzi. De la Cluj, a venit dl președinte G. B. până în Suceava ca să ni se alăture nouă pentru a-i ajuta pe refugiații surzi. Am apreciat prezența lui fizică fiind de un real ajutor pentru grupul de voluntari și refugiații surzi. ANSR – unde am fost membră a asociației, și deținătoarea titlului de Miss Tăcerea 2010. Am ținut legătura online cu L. D., președintele Filialei Tineret și cu doamna A. P., director executiv de la Filiala Oradea. Avem și un voluntar de la DGASPC Suceava, singura angajată surdă care știe semne internaționale. E în echipă cu noi, persoană cu deficiențe de auz și interpret. B. M. M. De obicei, lucrează ziua la direcție și după-amiaza vine să ajute. Este voluntară și în weekend. Ea e responsabilă în comunicarea cu filialele surzilor de la ANSR. Cel mai greu a fost să unim cele 2 ONG-uri cu obiective și misiuni diferite, însă prin intermediul voluntarilor și a persoanelor dispuse să facă tot ce se poate pentru persoanele surde din Ucraina, mulți surzi ucraineni au fost ajutați! După o săptămână, am văzut și mobilizarea autorităților care au echilibrat situația noastră pentru că voluntarii mergeau în zeci de locuri să ofere asistență/interpretare în limba semnelor și până la urmă, doamna A. R. împreună cu doamna C. C., ne-au ajutat să ne mobilizăm mai bine și ne-au oferit resurse, studenții de la USV – Asistență Socială. Chiar și la Cluj Napoca, sunt alături de noi Dna R. B. unde ajută refugiații surzi ucraineni cazați într-o biserică din Cluj. Iar colegele noastre de la ANIALMG, doamna S. D. împreună cu doamna L. D., interpreți auzitori, ne ajută cu interpretarea la distanță sau cu informații utile. Am primit ajutor din Germania – R. B.-  care a preluat un grup de 18 surzi oferind asistență. Sunt foarte mulți oameni care sar în ajutorul refugiaților surzi din Ucraina! Este o mobilizare incredibilă! Cel mai mult am apreciat prezența voluntarilor și a oamenilor care au sărit să ne ajute! Nu mai contează cine e membru sau nu, sau din ce organizație/instituție este. Contează că există surzi! Și ei au nevoie de comunicare, asistență și acces la informații în limba lor maternă! Echipa de voluntari a fost în multe locuri: Vama Siret, Centrul de Refugiați din Rădăuți, Sala de Sport din Suceava de la Școala Miron Costin, Hotel Mandachi, Aeroport, Spitalul Județean Suceava, Tabăra pentru Refugiați Siret, Tribunal Suceava și Gara Burdujeni din Suceava. De când a început Războiul am fost prezenți zi și noapte peste tot. Voluntarii au stat în frig, abia zilele trecute am făcut rost de o unitate modulară (container). Majoritatea epuizați la maxim, o parte s-au îmbolnăvit. Toți voluntarii sunt surzi care știu semne ucrainene și semne românești. Unii vorbesc mai greu. Toți avem deficiențe de auz. Satisfacția noastră este că am putut ajuta peste 300 de refugiați surzi ucraineni care au trecut prin Vama Siret în primele 2 săptămâni”. C., V., feminin, 35 ani, interpret în limbaj mimico-gestual, Asociatia Naționala a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico – Gestual

„Oamenii pe care i-am întâlnit aici la hotel au nevoie în primul rând de consiliere, specialiști cu care pot vorbi și care să îi liniștească, să vorbească deschis, fără să îi judece”. V., R., masculin, 20 ani, student, voluntar la Hotel Mandachi, Suceava

„E nevoie clară de o mai bună coordonare. E nevoie de oameni din ONG-uri specializați în organizare care să preia coordonarea în punctele de tranzit, de exemplu Gara de Nord București. E nevoie ca translatorii care în prezent sunt voluntari să fie plătiți. E mare nevoie de ei și nu pot face voluntariat la nesfârșit, neglijându-și joburile. Dacă ar exista o mai bună coordonare, s-ar rezolva și celelalte probleme”. P. A., feminin, 31 ani, voluntară și manager Asociația Act for Tomorrow

„Întotdeauna este loc pentru mai bine, de obicei învățăm din mers și îndreptăm lucrurile de ieri ca mâine să fie mai bine. Oamenii s-au organizat repede, înainte ca autoritățile să intervină, și au făcut-o din inimă. Cred că ar trebui o comunicare mai bună între autorități, ONG-uri și persoane fizice. Ar trebui niște specialiști în previziuni. Până acum a fost mai ușor pentru că majoritatea migranților au fost în tranzit prin țara noastră. Dar acum vor veni cei care nu au încotro să meargă mai departe și se vor opri aici. Ce vor face? Oare autoritățile au o soluție?” V. C., masculin, 50 ani, preot vicar greco-catolic ucrainean

„Colaborarea cu un psihiatru și psiholog și parteneriate cu alte autorități”. C., V., feminin, 43 ani, asistent social, Asociația Armata Salvării România

„Din ceea ce am văzut în vama Siret, lucrurile s-au organizat bine, cu sprijinul autorităților, chiar dacă acesta a venit mai târziu; cred că cei care ajung la noi și decid să rămână aici până la rezolvarea situației au nevoie să fie valorizați – mulți dintre ei și-au oferit sprijinul, alții au întrebat dacă ar putea să muncească aici; de asemeni cred că este nevoie de o mai mare transparență în ceea ce privește locurile de cazare, mai ales pentru cei care intenționează să rămână – cred ca ar fi bine să se știe unde au fost cazați; am întâlnit și persoane, mai ales la începutul conflictului care au spus că vor să rămână cât mai aproape de graniță pentru că spera că într-o săptămână să se poată  întoarce acasă”. E., A., feminin, 57 ani, asistent social, Organizația Salvați Copiii, Filiala Suceava

„La început, la Vamă, se constata imediat faptul că e nevoie de o organizare. Treptat lucrurile au început să se așeze, oamenii să știe exact ce trebuie făcut. Cred că nevoile și direcțiile de acțiune se vor trasa după ce vom vedea care sunt oamenii care rămân. Acolo va fi nevoie de reinserție socială. Până atunci, consider că nevoile de bază: alimente, transport, orientare sunt acoperite. Toți oamenii doresc să sprijine și asta e un lucru foarte bun”. N. P., feminin, 28 ani, specialist relații sociale, Fundația World Vision România

„Sincer,  mobilizarea, organizarea și cooperarea cu autoritățile au fost neașteptat de reușite. Chiar nu am nimic de reproșat. Admir și felicit toată cooperarea din aceste zile”. F. D., feminin, 20 ani, studentă, voluntară ASCOR, Filiala Suceava

„Avem nevoie de persoane care să cunoască limba rusă sau ucraineană. Engleză nu știu toți și e greu să folosim de multe ori aplicațiile de tradus. Am avut chinezi, musulmani din Azerbaïdjan, surdo-muți, persoane cu dizabilități, familii cu mulți copii, etc. Cooperarea cu autoritățile este foarte importantă. Avem nevoie și de cadre medicale. Au fost copii cu febră care au fost duși la spital. În concluzie, simt că știu de ce trăiesc. Pentru El. El m-a învățat tot ce știu și tot El o să mă învețe ce trebuie să fac și mai departe. Am cunoscut și interacționez zilnic cu voluntari din țări și orașe diferite și mă folosesc de limba engleză. Când aud o persoană că vorbește română, momentan sunt unul din șefii de departament: gestiune bunuri, încep să râd și să vorbesc cu ea de parcă ne-am ști de o viață. Am văzut iubirea din inima voluntarilor. Unii nu au dormit zile la rând, au avut nevoie de perfuzii, de vitamine de susținere și de odihnă. Am găsit un loc care e o a doua casă, pentru că am învățat să avem grijă unii de alții. Niciodată nu am mai văzut undeva, pe cineva să mobilizeze o echipă de oameni încât să transforme o asociație într-un Centru de refugiați, care a mobilizat zeci de voluntari și i-a pus într-o singură inimă care a bătut în același ritm și încă continuă să bată. Am început să primim mesaje de la persoanele care au trecut pragul asociației noastre și acum se află în alte țări și sunt în siguranță. Ne mângâie faptul că putem auzi din nou de ei și că sunt mulțumiți de ceea ce le-am putut oferi. Am avut nopți dormite la asociație, zile întregi de stat în picioare, sistem imunitar slăbit, dar corpul meu a început să se obișnuiască. Acum, îmi doresc să pot fii în pas cu facultatea pentru a putea termina cu bine studiile în timp ce dau o mână de ajutor la asociație”. M., O., feminin, 21 ani, studentă, Asociația Creștină „Pentru Tine” Botoșani

„Ceea ce ar fi trebuit să se facă mai bine este poate coordonare între ISU și ONG-uri, apoi transparența între entitățile ce constituie rețeaua de intervenție și nu în ultimul rând ventilarea emoțională pentru voluntari, recompensarea lor, la nivel simbolic, prin recunoașterea eforturilor fiecăruia dintre ei”. E. C., feminin, 47 ani, asistent social, director programe Fundația FARA

„La EMAUS sunt suficiente resurse, nu știu cum e în altă parte”. B. A., feminin, 20 ani, studentă, voluntară Centrul EMAUS-Impact Suceava

„Cred că cel mai mult este nevoie de resurse umane pentru a veni în sprijinul refugiaților. Și cooperare cu autoritățile. Pentru că am întâlnit persoane care voiau să rămână în România și au ajuns în gară fără să fii completat cererea de azil, pentru că li s-a spus din vamă că o pot completa în Suceava, când de fapt această cerere se completează în vamă sau la Rădăuți. Am întâlnit multe persoane dezorientate. De asta cred că e nevoie și de resurse umane cu cunoștințe de Drept care să-i ajute pe acest plan”. T., M., masculin, 22 ani, student voluntar ASCOR, Filiala Suceava

„Oameni au nevoie de informații ce se întâmplă cu ei, unde merg care este mersul actelor sau ce se va întâmpla cu ei după, au nevoie de translatori, și un lucru foarte important noi ca și echipă sau asistenți sociali să avem informații referitor la transport spre alte țări comunicare și cu alte persoane autorizate care cunosc informații verificate și anume resurse, transport, cazare, orientare, cooperare cu autorități, ș.a.” V., B., feminin, 35 ani, ofițer, asistent social, Asociația Armata Salvării România

„Din punctul meu de vedere mobilizarea a fost excepțională, nu cred că oamenii se puteau organiza mai bine de atât. Toți au sărit în ajutor cu ce au avut. Unii cu alimente, alții cu timpul lor, alții cu transport. Am rămas surprinsă de bunătatea oamenilor”. B. A, feminin, 20 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„Eu așa simt că în Vama Siret chiar e bine organizată activitatea, ce înseamnă transport, ce înseamnă orientare, ce înseamnă cazare, ce înseamnă colaborare cu autoritățile. Totuși ce ar putea fi mai bine, ce se poate organiza mai bine este partea de amplasarea a corturilor. Corturile să fie amplasate în mod logic, să știe lumea care cort este pentru cazare, care cort este pentru mâncare, care cort este pentru așteptare, care cort este pentru prim-ajutor, pentru medic, etc.” R. S., masculin, 35 ani, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„În ultimele zile tipul intervenției pentru refugiați s-a adaptat constant ajungând acum la un proces facil pentru toți cei care intră în România prin Vama Siret. Totuși apreciez că în perioada următoare, în funcție de evoluția situației va fi necesară extinderea capacităților de cazare pe termen mai lung”. T. A., masculin, 35 ani, voluntar Crucea Roșie Română

„Consider că putem ajuta mai mult aceste persoane prin introducerea mai multor curse de transport gratuit în străinătate”. P. C., feminin, 17 ani, elevă, voluntară hotel Mandachi

„Sunt de părere că autoritățile s-au implicat foarte mult și că este o bună organizare pe teren, însă consider că s-ar putea îmbunătăți procesul de eliberare al documentelor necesare, pentru a putea merge mai departe refugiații. Cât am fost pe teren am observat că acolo apar dificultățile și totodată panica în rândul refugiaților, neînțelegând de ce nu pot pleca mai departe, de ce trebuie să aștepte, cât durează procesul de înregistrare ca azilanți”. D. I., feminin, 24 ani, psiholog clinician, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„Din punct de vedere al nevoilor consider că toate instituțiile statului au făcut eforturi pentru a se asigura orice nevoie”. H. M., feminin, 38 ani, medic epidemiolog

„Transport și cooperare cu autoritățile, cei de la imigrări”. F. B., feminin, 37 ani, psiholog, voluntară ISU Bucovina, Suceava

„Cred că o comunicare cu ei mai bună ar fi de folos, să stea cineva mai mult de vorbă cu ei imediat ce trec frontiera, nu doar pe fugă cum se întâmplă acum. Niște informații cu privire la modul de organizare al României în ceea ce privește ajutorul acordat refugiaților ucraineni ar putea fi transmise la televiziunile naționale ucrainene, chiar aseară cineva îmi scria că o persoană din Ucraina se teme să treacă frontiera, i-am explicat să îi transmită să treacă liniștit că aici sunt voluntari, translatori, transport, masă, cazare. Am primit răspuns că la ei circulă zvonuri că nu sunt voluntari, se vorbește doar engleza și sunt ținuți în corturi, până la urmă a vorbit cineva cu ei în limba rusă și le-a explicat că la noi totul este ok”. T., C., masculin, 36 ani, Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4X4

„Consider că ar putea să fie mai bine integrate eforturile printr-o aplicație pe mobil sau printr-un centru de telefonie. Aici să fie prezenți toți cei care vor să ajute și tot aici să apeleze și refugiații”. C., T., masculin, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România.

„Am putut observa constant o îmbunătățire a modului în care aceste persoane au fost ajutate. Consider că următorul pas care poate fi făcut pentru a spori siguranța și a preveni traficul de persoane este crearea unui sistem prin care să se verifice dacă persoanele care se oferă să ajute și locurile în care aceștia urmează să găzduiască persoanele refugiate prezintă siguranță”. C. V., feminin, 22 ani, studentă, voluntară Asociația Asistenților Sociali din România 

„Sunt recunoscător pentru implicarea tuturor voluntarilor și consider că tot ce s-a făcut până acum a acoperit toate nevoile reale ale refugiaților care au tranzitat vama în care ne desfășurăm activitatea. Este nevoie în continuare de tot sprijinul nostru, al celor din prima linie, dar și al celor care contribuie de departe. Împreună putem aduce un zâmbet și șterge o lacrimă”. M. V, masculin, 26 ani, pastor și voluntar Asociația ADRA – România

„Autoritățile nu s-au implicat deloc sau aproape deloc în sensul acesta. Mobilizarea ONG-urilor și a consiliilor locale și primarii din zona granițelor este fantastică. Orientarea este al doilea punct. Spuneam și la întrebarea anterioară că necesitatea ar fi orientarea spre anumite ocupații, spre anumite domenii în care să își desfășoare activitatea”. I. S., masculin, 24 ani, animator socio-educativ, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România

„Din ce am văzut eu, părerea mea este că lucrurile sunt foarte bine puse la punct și din punct de vedere al autorităților care au gestionat foarte bine situațiile, au ajutat cum au știut ei mai bine refugiații, apoi desigur la cazare din nou lucrurile au stat destul de bine, oamenii au avut de unde alege. Nu în ultimul rând la noi la voluntari poate trebuie mai multă atenție din partea tuturor nu fac referire la nimeni în acest moment, mai multă implicare în gestionarea situațiilor avute. În rest mie personal m-i s-a părut totul în regulă, refugiații au avut toate condițiile, mâncare, cazare și au beneficiat de tot sprijinul pe care noi toți am putut să le oferim. M., D., masculin, 45 ani, pastor, voluntar ADRA – România.

„Din punctul meu de vedere, consider că partea de comunicare cu autoritățile și orientarea sunt aspecte care pot fi îmbunătățite, deși realistic vorbind situația a fost oarecum neprevăzută”. A., N., feminin, 34 ani, psiholog voluntar ISU

„Majoritatea refugiaților din cadrul taberei doresc să plece mai departe spre țările în care au rude. Ar mai fi  nevoie de mijloace de transport care să le asigure o călătorie fără probleme și de resurse financiare pentru a se integra în comunitatea unde vor ajunge”. H., S., masculin, 19 ani, student sociologie, voluntar Asociația Asistenților Sociali din România.

 „Resursele sunt epuizabile, așa că este nevoie să se reînnoiască toate aceste resurse… inclusiv resursa OM. Da, cred cu convingere că trebuie să fim cooperanți, să renunțăm la false vendete instituționale, să fim de aceeași parte a baricadei, să fim aceeași profesioniști capabili să fim utili. Dragi colegi… să fim ceea ce știm mai bine… OAMENI”. M. N, feminin, 45 ani, asistent social, D.G.A.S.P.C. Tulcea

Traversăm vremuri marcate de incertitudine și în care omenirea e pusă la grea încercare. După o pandemie sanitară care a durat doi ani (2019-2022), acum ne confruntăm cu un conflict armat, invadarea Rusei asupra unei țări din Europa de Est – Ucraina, conflict care durează de aproape 4 săptămâni și care nu știm când, cu ce costuri umane și materiale sau cum se va sfârși. Zilnic citim, auzim și vedem imagini, în presă, pe internet și la TV cu oameni care mor nevinovați. În continuare intră pe la punctele de trecere a frontierei cu țara noastră, persoane nevoite să plece din Ucraina, chiar dacă în ultimele zile numărul acestora a mai scăzut. Datele disponibile pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne arată că de la începutul lunii martie 423.867 de cetățeni ucraineni au intrat pe teritoriul României, iar datele disponibile până în 12 martie inclusiv relevă că 269.715 de cetățeni ucraineni au părăsit teritoriul României. Dacă în primele zile ale lunii martie numărul cetățenilor ucraineni care au cerut azil în România a crescut de la 298 de cazuri pe 02.03.2022, ajungând la un maxim de 489 de persoane care au cerut azil pe 4 martie, după această dată numărul acestora a scăzut la 51 de persoane pe 09.03.2022. După această dată observăm o creștere zilnică ușoară, atingând un maxim pe 15.03.2022 de 114 cereri de azil ale ucrainenilor, iar după jumătatea lunii martie se observă din nou o scădere, pe 20.03.2022 înregistrându-se 43 de cereri de azil. Numărul total al cetățenilor ucraineni cu azil în România a crescut de la 772 pe 01.03.2022 la 4.180 în 20.03.2022 (vezi graficele de mai jos).  

Închei acest articol, dorind să mulțumesc celor 34 de voluntari, studenților, specialiștilor din instituțiile (ISU, DGASPC) și organizațiile neguvernamentale care au împărtășit din trăirile și experiențele lor pe care le-au acumulat de-a lungul celor aproape 4 săptămâni petrecute alături de refugiații din Ucraina. Testimonialele de mai jos sunt doar câteva din sutele, poate chiar miile de mesaje, cele mai multe verbale, lăsate în urmă de oamenii care au tranzitat țara noastră, ca semn de mulțumire pentru românii care le-au întins o mână de ajutor. Cu încredere, nădejde și reziliență vom reuși împreună să depășim și această stare de criză. Un război despre care nu ne-am imaginat că poate avea loc în Europa anului 2022, chiar în apropierea țării noastre și la care asistăm cei mai mulți dintre noi, neputincioși, dar încrezători că se va sfârși cât de curând. În acest moment, tot ceea ce putem face e să le întindem o mână de ajutor celor care reușesc să plece din Ucraina și să înceapă o nouă viață departe de țara lor, găsindu-și un rost printre străini, care la fel ca și noi românii și România îi vor primii mereu cu brațele deschise.  

Sursa: Date prelucrate de autor, conform Ministerul Afacerilor Interne, comunicate de presă https://www.mai.gov.ro/category/comunicate-de-presa/, accesat la 20.03.2022

Notă: Datele privind numărul cetățenilor ucraineni care au părăsit teritoriul României sunt disponibile până în 12 martie inclusiv.

Sursa: Date prelucrate de autor, conform Ministerului Afacerilor Interne, comunicate de presă https://www.mai.gov.ro/category/comunicate-de-presa/, accesat la 20.03.2022

Sursa: Date prelucrate de autor, conform Ministerului Afacerilor Interne, comunicate de presă https://www.mai.gov.ro/category/comunicate-de-presa/, accesat la 20.03.2022

 „Mulțumesc vouă România Suceava, frații noștri și surori pentru inimile voastre, iubire și îngrijire. Că ne susțineți pe noi ca pe fii, ne-ați hrănit și ne-ați primit la voi. Ne-ați ajutat cu biletele. Voi aveți o inimă bună. Ne vom ruga pentru voi, Dumnezeu se vă binecuvânteze .
Sincere, mulțumiri”. Bucovina-Cernăuți, M. Inga și M. Sofia

[1] Comunicat de presă emis de Guvernul României disponibil la https://gov.ro/ro/print?modul=stiri&link=briefing-de-presa-la-finalul-edintei-de-guvern-din-9-martie1646832899, accesat la 16.03.2022

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Am fost in vama si am vazut cu ochii mei grozaviile. Ii invit pe toti cei ce stau la caldura cu ecranul computerului in fata sa se gandeasca macar o clipa cum ar fi sa plece de acasa doar cu ce au pe ei si sa ajunga intr-o tara straina dupa un drum lung facut in frig de crapa pietrele si cu deznadejdea ca s-ar putea sa nu se mai poata intoarce niciodata in locurile de unde au plecat sau daca reusesc sa se intoarca sa nu-si mai gaseasca casele si tot ce aveau…

    • Explicatia, care a prins de minune la romani (multumim, Antena 3 si Romania TV… vedea-v-as cladirile ca alea din Kiev, si staff-ul in saci), e ca „au provocat”.
      Ii dorim rassiei „numai bine”.

  2. Am comentat dur fel de fel de mesaje care veneau pe Contributors de la diversi care isi injoseau in scris propria tara…sub semnul anonimatului! Romania reprezinta sutele de mii de oameni care i-au ajutat pe refugiati cum au putut. Acestia sunt Romania, cum Romania sunt si cei care se inghesuie la pasapoarte…s-o taie rapid de aici…la o adica.
    Multi s-au aratat surprinsi ca romanii au sarit imediat in ajutorul refugiatilor, cu mancare,masini, si nu de putine ori le-au oferit si casa ca sa doarma ,sa isi revina. Avem pe un post de stiri major pana si un jurnal in ucrainiana seara la ora 20.30!Romania nu trebuie confundata cu conducatorii ei…si asta e valabil pentru oricare tara. Romania pe care o stiu eu e aceea care ajuta, care e solidara, care sufera alaturi de cei aflati in necaz. Restul …au valize si pasapoarte pregatite si schimba lei in euro zilnic, …unii se gandesc poate sa isi ia o geaca ca a lui Putin, ca e trendy!

  3. rusii trimit acum trupe de desant maritim in Balcani, usor usor, prin Pacific.
    va fi macel la propriu.
    vor sa cucereasca Europa, nimic mai mult, sa arate ei ca conteaza, si sa faca ei Istoria, cum zicea piticul sangeros nicolschi.

  4. Emotionante toate aceste intamplari. Fiecare am dat cate ceva, bani prin sms, lucruri, gazduire. Dar intrebarea care o pun, de ce a trebuit sa ajungem aici ?!! Caci vinovatii multiple exista si din partea marilor puteri iar inarmarea continua nu va duce la pace. Vor trebui doua decenii cel putin pentru o minima reconstructie a ce s-a distrus material dar vietile oamenilor marcati de aceste orori niciodata.

  5. Am petrecut mai putin de o saptamina in Bucuresti intre doua calatorii peste hotare si citind pe Facebook ca ar fi nevoie de translatori la aeroportul Otopeni m-am gindit sa dau o mina de ajutor cit sint acasa. Am fost primit cu bratele deschise de stafful aproape exclusiv moldovenesc, caci cine altcineva sa vorbeasca rusa astazi in Romania … Refugiatii erau in mod exclusiv femei cu sau fara copii ori pensionari. Nu am vazut un singur barbat care sa se fi fofilat in afara tarii. Majoritatea din Mikolayiv dar si unii din Odesa. Un lucru care mi-a sarit in ochi e ca te-ai fi asteptat sa aiba o groaza de valize dar multe dintre femei nu aveau decit un singur geamantan ori o singura sacosa, de multe ori pina in 10 kg, semn ca au plecat in graba si si-au luat minimul necesar. Fiecare la vreo ruda ori prietena din EU. La minimul necesar as adauga si pisicile (singura poza pe care am facut-o acolo a fost a unei pisici). Din pacate WizzAir nu permite transportul lor asa ca familia extinsa pe care voiam sa o ajut sa-si ia bilete ieftine a ramas sa se gindeasca daca sa zboare cu Tarom sau sa ia trenul. Altfel am aflat acolo ca WizzAir a pus la dispozitie 100.000 bilete gratuite pentru ucraineni, o masura cit se poate de laudabila. Am aflat si ca in comuna Otopeni s-a pus la dispozitie o sala de sport in care refugiatii sa poata innopta si din conversatia cu azerii ucraineni pe care i-am trimis acolo cu taxiul am inteles ca nu puteau sa stea decit doua nopti. Oricum e ceva, considerind ca multi dintre refugiati nu au avion imediat in ziua in care ajung la aeroport iar banii putini pe care ii au incearca sa-i pastreze pentru plata biletelor de avion ori tren, nu pentru taxi si locuinta in Bucuresti. Ar fi util ca autoritatile romane sa puna la dispozitie ceva mai mult spatiu pentru refugiati si eventual o masina care sa serveasca drept shuttle intre aeroport si adapost.

    Cel mai remarcabil insa, nu la nivel individual, uman, ci la nivel politic, general, mi s-a parut limba pe care am auzit-o la refugiati, in majoritate rusa. I-am intrebat pe unii, daca nu erau in grup si-i auzeam direct vorbind rusa, ce vorbesc mai bine, ucraineana sau rusa, iar raspunsul a fost „rusa”. Una dintre femei, din Mikolayiv, mi-a si explicat: „Vorbesc mai bine rusa dar asta nu inseamna ca nu sint ucraineanca. Ma simt ucraineanca desi vorbesc rusa, asa e pe la noi.”

    Concluzia e ca atunci cind analistii politici il citeaza pe John Mearsheimer si-i reiau argumentele privind la suprapunerea optiunilor de limba cu cele politice in Ucraina (ucraineana-occident, rusa-Rusia), asa cum se vede intr-un interviu de-al sau care circula pe Youtube, ar trebui ca acestia, ca si dinsul, sa-si recunoasca incompetenta crasa la capitolul respectiv. Asa ca toata argumentatia bagatorilor in seama, unii din ei politicieni si chiar si occidentali, cum ca estul Ucrainei poate fi ocupat de Rusia fiindca acolo oricum se vorbeste rusa, e cit se poate de falsa. Nu ca n-ar fi clar din felul in care se apara ucrainenii din Harkiv …

  6. Gestul românilor care primesc cu bratele deschise si ajuta pe refugiati e nobil si salvator.

    Totusi, un comentariu legat de fotografia din stinga ,,Tabăra pentru Refugiați amenajată pe stadionul din localitatea Siret, jud. Suceava”. Pentru numele lui Dumnezeu, probleme sint multe, tara saraca, dar nu s-or fi gasit 50 de centilitri de vopsea proaspata si o bidinea sa vopseasca la repezeala acea poarta si stilpi oribili? Refugiatii au trecut prin multe si cu durerea in suflet ajung in aceasta tabara unde primul lucru care le iese in cale poate le spune ,,E ca la noi acasa, wow”!
    Ca gazda n-as avea liniste, m-as culca mai tirziu cu o ora ca sa infrumusetez putin.

    • De exemplu cei doi soldatei cu masca sau paznici, ca sa nu moara de plictiseala protapiti 24/8 la intrare, ar putea sa ceara sa face ei sectorul cu bidineaua. Ca doar toti am facut armata.

      • Mai bine câțiva bani pentru un pat, îmbrăcăminte, șosete, mâncare, niște bilete… decât pentru o poartă spoită. Și eu nu am suflare când vin oaspeții, de la prosoape curate, perne proaspete până la flori în vază, dar aici nu e cazul. Poarta și pereții au evident nevoie de mult mai mult decât o vopsea trasă repede. Trebuie vopseaua veche curățată, restaurare, vopsea specială… Ce nu s-a făcut, nu e cazul acum să se facă prost. E vremea să gândim bine fiecare ban și timp investit de voluntari să le fie bine efectiv, căci nu ne dau note pentru porți.

        • In vara lui ’89 am fost refugiat cu familia in lagar in Suedia. Am stat aproape un an. Atunci si de atunci am mai invatat cite ceva, A fost a doua mea viata.

        • @Daniela, fara sa fie cazul sa dezvolt, pentru ca am folosit simbolic cuvintul ,,spoiala” va citez:
          ,,Și eu nu am suflare când vin oaspeții, de la prosoape curate, perne proaspete până la flori în vază, dar aici nu e cazul.”
          Cred ca ar trebui sa vedem lucrurile asemanator: refugiatii nu sint cersetori care sa jubileze daca le aruncam o piine, apa si o patura pe care sa se culce laolalta cu inca vreo citeva sute. Pentru propria noastra demnitate cred ca trebuie sa-i consideram tot oaspeții nostri. Pornind de la aceasta premisa, vom gasi, mai mult sau mai putin, mijloace sa-i tratam cum se cuvine ca pe oaspetii nostri. ,, pat, îmbrăcăminte, șosete, mâncare, niște bilete” vor avea prioritate dar nu se exclud nici intre ele nici nu exclud alte actiuni care fiind punctuale necesita o citime din cheltuielile vitale dar dau un impact foarte mare. Chiar daca nu reusim, trebuie sa nazuim. Si va garantez ca din nazuinte se va materializa o parte mult mai mare decit ne inchipuim.
          Imi calc promisiunea sa nu dezvolt.

  7. Mulțumesc domnule Raiu pentru acest articol, mărturie!
    Siguranța, nevoie de baza. Mame cu copii, iubire și ocrotire. Credința în Dumnezeu, empatie și sacrificiu personal.
    Respect tuturor acestor oameni, respect tuturor voluntarilor, respect tuturor celor implicați!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Sergiu Lucian Raiu
Raiu Sergiu-Lucian, sociolog, asist. univ. dr. la Departamentul de Științe Umane și Social-Politice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, este un tânăr cercetător în domeniul social. De-a lungul celor peste 10 ani de cercetare a colaborat cu Academia Română - ICCV, Centrul de Studiere a Populației și Centrul de Cercetare și Prevenire a Violenței Familiale și Societale din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. A lucrat în mediul organizațiilor neguvernamentale și în companii de sondare a opiniei publice și studii de piață (IMAS, Mercury Research). Domeniile sale de interes sunt sociologia tineretului, tranziția la maturitate și tranziția de la școală la muncă. A participat în proiecte de cercetare și de intervenție pe teme sociale precum, climatul școlar în sistemul de învățământ preuniversitar (Alianța Joining Forces România), relația vârstnicilor rămași acasă cu copiii aflați în străinătate, copiii și tinerii romi, persoane cu dizabilități - copiii cu autism, reușind prin campanii de advocacy, împreună cu o echipă de specialiști în domeniul autismului, să creeze cea mai mare rețea din România de 80 de ONG-uri în domeniul autismului (2019). A făcut parte din echipe de specialiști și practicieni în elaborarea unor strategii precum: Propuneri de soluții în domeniul furnizării serviciilor specializate integrate pentru persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist (TSA) în vederea realizării Planului Național pe Autism (2020-2022), Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Polului de Creștere Timișoara (2021-2027).

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro