În căutarea prestigiului pierdut. Despre rolul de mediator al Turciei în războiul ruso-ucrainean

La 24 august Ucraina a sărbatorit 31 de ani de independență, zi care a coincis cu împlinirea a șase luni de la invazia rusă în această țară. Acest război de la marginea Europei a mutilat o țară care se afla în plină dezvoltare economică, a schimbat destinele oamenilor din ambele țări implicate în conflict şi a dus la resetarea  agendei internaționale a mai multor țări şi instituții internaționale. Fără doar și poate, războiul din Ucraina pe de o parte reprezintă un generator de instabilitate economică la scara internațională, de adîncire a crizei umanitare, dar pe de alta parte reprezintă pentru unele țări ocazii perfecte pentru a-şi polei imaginea pe plan internațional și de a îşi recăpăta prestigiul pierdut. Una dintre aceste țări este Turcia. Chiar de la începutul războiului autoritățile turce au condamnat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi au subliniat că sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Totodată, Turcia a declarat că este dispusă să medieze acest conflict armat, iar ulterioarele întâlniri între delegațiile Rusiei şi Ucrainei pe teritoriul Turciei sunt o dovadă în acest sens. Şi țări precum İsrael sau China și-au manifestat dorința de a media acest conflict, totuşi însă Turcia se pare că a preluat scena tratativelor şi discuțiilor referitor la o eventuală pace. Mulți se întreabă de ce Turcia joacă un rol de mediator atât de activ în acest conflict? Ce urmăreşte preşedintele turc prin această politică de mediere? Revirimentul politicii externe a Turciei se datoarează mai multor factori, pe care îi explic în continuare.

Unul dintre motive (pe care eu personal îl consider a fi cel mai important) ar fi creşterea prestigiului şi statutului internațional al Turciei ca țară. Turcia se învecinează maritim atât cu  Ucraina, cît și cu Rusia. Toate aceste țări sunt actori foarte importanți în regiunea Mării Negre. Pe de o parte Turcia a condamnat agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucraineț, iar pe de alta parte nu s-a aliat sancțiunilor impuse Rusiei de către SUA, UE şi statele asiatice. Mai mult, Turcia a susținut militar şi continuă să livreze arme Ucrainei. În acest război Turcia are o ocazie istorică unică de a gestiona acest conflict de la Marea Neagră şi de a monitoriza diplomatic actiunile părților beligerante. O dată cu izbucnirea războiului, în luna martie Turcia a fost gazdă a două întîlniri dintre delegațiile Ucrainei şi a Rusiei. Semnarea acordului de la İstanbul din luna iulie care viza deblocarea exporturilor de cereale dintre Ucraina şi Rusia, în prezența secretarului general al ONU, Antonio Guterres şi a preşedintelui turc Recep Tayyıp Erdoğan a fost catalogată de ultimul drept un “produs” al diplomatiei de succes de la Ankara. İndiscutabil, acest acord reprezintă o adevarată victorie diplomatică, din moment ce a fost posibilă evitarea unei crize alimentare globale. Totodată, acest acord a dus atât la îmbunătățirea imaginii internaționale a Turciei, dar şi a preşedintelui turc pe plan intern, ceea ce reprezintă un adevărat avantaj care, cu siguranță va fi folosit la alegerile generale de anul viitor din Turcia. Recent preşedintele turc s-a întîlnit personal cu preşedintele Zelenski la Lvov. Delegatia turcă nu a fost reprezentată doar de către preşedinte şi 5 miniştri turci, dar şi de către Haluk Bayraktar, directorul general al companiei turce Baykar, fabricantul renumitei drone Bayraktar, care şi-a cîştigat faima în acest război contra agresiunii ruseşti. Compania turcă urmează să construiască o fabrică de producere a dronelor pe teritoriul Ucrainei.   

Poziția geografică a Turciei este unul dintre criteriile care dictează paşii pe care Turcia trebuie să îi facă în acest conflict armat. Prin articolul 19 al Conventiei de la Montreux, Turcia detine controlul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele şi în caz de conflict armat poate restricționa trecerea navelor de război ale statelor beligerante prin acest strâmtori, lucru pe care l-a şi facut la scurt timp de la izbucnirea războiului. Această decizie a statului turc a fost cap de afiș în presa internațională. Datorită sau din cauza poziției geografice pe harta lumii, a trecutului istoric şi a moştenirii socio-culturale, o politică externă corectă pe care trebuie să o ducă Turcia trebuie să fie în primul rînd una multidirecțională şi multidimensională. Trebuie de menționat aici şi politica “zero probleme cu vecinii” artizanul căreia este fostul ministru de externe al Turciei, Ahmet Davutoğlu (care la moment este preşedintele general al Partidului Viitorului – Gelecek Partisi, partid extraparlamentar de opoziție). Mulți ani la rînd această doctrină s-a aflat într-o stare letargică, deci nu a fost una efectivă, din contra problemele cu statele vecine înmulțindu-se vădit, Turcia optând pentru o altă doctrină cu un titlu foarte sugestiv-„singurătate prețioasă” (tr. değerli yalnızlık). În contextul războiului din Ucraina, am putea spune că doctrina „zero probleme cu vecinii” este reanimată, vizînd nu doar bazinul Mării Negre, ci și state precum Siria, Armenia, İsrael, Egipt sau Emiratele Arabe Unite, țări cu care Turcia din varii motive nu a a avut un dialog diplomatic constructiv mai mulți ani la rând. Politica externă greşită vis-à-vis de aceste state a dus la izolarea regională şi internațională a Turciei, lucru pe care şi l-ar putea dori cel mai puțin un stat care se vrea a fi o putere regionala veritabilă.  

Un alt motiv al implicării masive a diplomației de la Ankara în rezolvarea conflictului din Ucraina este unul pur economic.  Rusia este cel mai mare furnizor de gaz al Turciei, aproximativ 60 % din importul de gaz vine din Rusia. În urma întîlnirii dintre Erdoğan şi Putin în data de 5 august la Soci a fost stabilită dublarea cantității de petrol vîndute Turciei. Rusia construieşte pe teritoriul Turciei centrala Akkuyu, prima centrală nucleară situată în oraşul Mersin, care va asigura 10% din electricitatea Turciei. Dar trebuie de menționat faptul că toate lucrările, de la construcție la exploatare, de la alimentarea cu combustibil la management aparțin sută la sută Rusiei, iar acesta este un factor care va duce la creșterea dependenței energetice a Turciei față de Rusia. Rusia este unul dintre cei mai parteneri comerciali ai Turciei şi este țara care trimite cei mai multi turişti în Turcia. Relațiile economice cu Rusia se bazează pe ceea ce experții numesc “interdependență asimetrică” Rusța fiind favorizată. De asemenea, Turcia este un coridor energetic pentru gazul rusesc, care trece prin conducta TurkStream, aprovizionînd astfel țările europene cu gaz rusesc. Turcia nu a închis nici spațiul aerian pentru avioanele ruseşti. Aşa se face că într-o singură zi în aeroportul din İstanbul sunt înregistrate circa 120 de zboruri dinspre Rusia, acest aeroport fiind principalul punct de tranzit pentru cetățenii ruşi.

Relatiile economice dintre Turcia şi Ucraina sunt la fel destul de dinamice. Turcia importă din Ucraina fier, otel, grîu, uleiuri vegetale şi animale. Un subiect aparte, destul de sensibil este şi comunitatea etnicilor tătari, de origine turcică din peninsula Crimeea, pentru care Turcia de nenumărate ori şi-a exprimat sprijinul. „Medierea periculoasă” pe care o face Turcia în acest conflict a stîrnit nemultumirea unor state europene, fiind deranjate de acțiunile Turciei. Mai mult, au existat voci care au acuzat Turcia de cooperare cu băncile și structurile de business rusești.

Turcia este țara care pledează pentru încheierea unui armistițiu de pace între Rusia şi Ucraina, deoarece efectele războiului au afectat în această regiune, din punct de vedere economic poate cel mai mult Turcia. Criza economică din țară, cu preturi deja exorbitante la mărfurile de primă necesitate afectează negativ imaginea partidului de la guvernare – AKP (Partidul Dreptății şi Justiției), care din 2002 încoace este la putere în Turcia. De cele mai multe ori, AKP foloseşte agenda politicii externe ca ingredient pentru politica internă a statului, iar rolul de mediator în conflictul ruso-ucrainean este un exemplu vădit în acest sens. Turcia a mai trecut prin crize economice, dar turcii spun că actuala criză este cea mai gravă dintre toate pînă acum. Recesiunea economică care a cuprins întreaga țară este poate cel mai important factor care a dus la mobilizarea arsenalului diplomatic de către regimul de la Ankara.

               Localizată geografic atît pe continentul European, cît şi pe cel Asiatic, membru al  NATO şi al Consiliului Europei, membru candidat la UE, Turcia participă la lucrările şi întrunirile acestor instituții. În ultimii ani însă, din cauza circumstanțelor geopolitice, dependenței energetice totale față de Rusia, dar şi din cauza pierderii sprijinului şi suportului institutiilor europene, tot mai multe voci vorbesc despre reorientarea vectorului politicii externe spre est. Este posibil pe viitor ca Turcia să părăsească NATO şi să adere la Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai? Se îndepărtează oare Turcia de Vest?  Acestea sunt doar cîteva dintre întrebările din ce în ce mai vehiculate în spatiul public turcesc.

               Un lucru este cert însă. Felul în care vor evolua evenimentele din Ucraina vor influența direct şi politica externă a Turciei, dar deocamdata aceasta își exercită rolul de mediator cu succes, reușind să mențină acea “neutralitate activă” atît față de Ucraina, cît şi în raport cu Rusia. Pînă cînd îi va reuși acest lucru urmează să vedem cu toții.